Page 30 - Drumul_socialismului_1974_07
P. 30
DRUMUL SOCIALISMULUI 9 Nr. 6 018 • MARţl 23 IULIE 1974 Pag. 7
r
SPORT » SPORT • SFK5RT # StoRT alţi pionieri hunedoreni vor
şăpfămînă !a alte. pleca spre taberele internaţio
nale din Bulgaria, Ungaria, Al
ge.'ia şi Finlanda.
Pregătiri ale divizionarelor niere Vulcan a organizat siira- INDEMNIZAŢII PENTRU
Simbălă, în cadrul „Zilei bătă după-anaiază o excursie la FAMILIILE CU COPII MULŢI
brigadierului“ ce a avut loc la Geoagiu-Băi pentru minerii
E.M. Lupeni, a fost inminat fruntaşi ai exploatării. Dumini Aproape zilnic se acordă în
hunedorene de fotbal „Trofeul noului încadrat“ ace că, minerii vulcăncni au petre oraşul Lupeni indemnizaţii bă
cut la frumosul loc de agre
lora care, lucrători în subte
neşti pentru familiile cu 3 şi
ran doar de 6 luni, au făcut ment de la „Brazi", unde li mai mulţi copii. Este a dovadă i
dovada angajării lor mature în s-au prezentat atractive pro grăitoare a grijii partidului şi
munca minerilor: Ciştigătorul grame cultural-artistice. statului pentru ocrotirea viito
trofeului a fost vagonetarul rilor cetăţeni ai ţării. Numai în
Ştiri de tot felul, autorizate, confirmate sau nu, infor
• Vitrina unui magazin din
Nicolae Rus II, din brigada
maţii asupra meciurilor de verificare, tot mai dese, discu condusă de Nicolae Cabra, din centrul comunei Aninoasa a anul trecut, valoarea acestor
indemnizaţii a trecut de 20(1000
ţiile reluate şi relansate ale „chibiţilor" despre noutăţile sectorul V. găzduit, in ultima vreme, cîte-
de lot ale diverselor echipe, cine a plecat, cine a venit la Iei.
va expoziţii cu obiecte de ar
cutare şi cutare formaţie — acest întreg arsenal confirmă tizanat, broderie şi croitorie. In « Pentru miile de pionieri *
că am intrat în sezonul fotbalistic, In faza sa precompeli- 10 000 .VIZITATORI prezent, vitrina găzduieşte o din Judeţul nostru, activităţile
ţională, cea mai interesantă, uneori. La începutul acestei săptă- expoziţie de desene, realizate de utile fac parte din programul
Venim, astăzi, şi noi cu noutăţi „de ultima oră" de la mîni, Muzeul mineritului din fiii minerilor din Aninoasa. vacanţei mari. Faptul. îl eonfîr-
eîteva echipe divizionare hunedorene. Petroşani a înregistrat cifra de raă acţiunile organizate în con
10 000 vizitatori. De remarcat NOUTĂŢI EDITORIALE tul sănătăţii : drumeţiile pen
că mulţi dintre aceştia au fost Casa judeţeană a corpului tru recoltarea plantelor medici
turişti străini, aflaţi în trecere didactic editează. în sprijinul nale. Pînă azi, pionierii, hunc-
Mureşul Deva legitimat doar Ghiţă, de la U.T.A., prin Valea Jiului profesorilor de matematică şi doreni au recoltat 3 700 lig flori
dar antrenorul Pop consideră că
Echipa deveană, într-un fel per „în apărare mai sfiit unele go fizică, fascicula 11-12 a Anale de soc, 2 083 kg frunză de mes
teacăn, 1 027 kg urzică moartă,
lor de matematică ale Univer
formeră în primul său an de ac luri ce trebuie neapărat acoperi • Oficiul P.T.T. Hunedoara a sităţii din Timişoara, cu con sute de kilograme de pătlagi
tivitate in divizia secundă, pe te cu jucători măcar de nivelul dat In folosinţă noi eireuite te cursul unor specialişti mate nă,, potbai, păpădie, traista cio
care i-a încheiat pe un onorabil bun al lotului actual, ceea ce lefonice cu: localităţile Sebeş, maticieni de renume. In tipă banului şi alte plante. Cei mai
ioc 4, şi-a reluat pregătirile sub sperăm că vom reuşi să facem, Braşov, Drobeta—Turnu Se- rirea volumului, editorul şi-a harnici se anunţă pionierii de
conducerea antrenorului prof. pentru a ne alinia la staFt cu o verin şi un circuit automat cu Ia şcolile din Orăştie, Hi a şi
Benone Popa, coordonatorul cen echipă cit mai bună, aptă de rea oraşul Petroşani. De asemenea, asigurat concursul întreprin Geoagiu.
trului de copii şi juniori din lo lizarea obiectivelor propuse". au fost instalate 200. noi posturi derii poligrafice a Oficiului
calitate. Dar, ne informează ing. Sîmbătă, în meci amical, Aurul telefonice la abonaţii din muni economic central „Carpaţi", • La intrarea pe str. Imp.
Dumitru Cepănaru, preşedintele — Dinamo Bucureşti 2—2. cipiu. întreprindere la care s-au e- Traian, în partea stingă, pe un
secţiei, „asociaţia, noastră se află S In acţiunea de extindere şi xecutat In condiţii grafice im teren viran, locatarii din. Aso
în tratative avansate pentru nu C.F.R. Simeria modernizaro in care se află, pecabile şi alte tipărituri pen ciaţia nr. 2 Deva, cu sprijinul
mirea la conducerea tehnică a I.U.M. Petroşani a recuperat tru Judeţ. consiliului popular municipal, au
echipei a antrenorului Nicolae Cea mai importantă şi mai sa clădirea veche, nefolosită, a fos amenajat un teren pentru te
Oaidă, cunoscutul fost internaţio lutară schimbare la formaţia fe tei uzine electrice din localita nis de cîmp. Pînă acum s-a
nal, reîntors în ţară după un roviară ni se pare... schimbarea te, a reamenajat-o şi a transfe • Un grup dintre cei mai terminat asfaltarea şl împrej
stagiu de activitate în Liban". opticii, a orientării privind for merituoşi purtători ai cravate muirea terenului cu plasă de
Pînă la venirea antrenorului Oai marea unei echipe. Concret, s-a rat în ea secţia de reparaţii e- lor roşii cu tricolor din judeţ simtă, urmînd ca în curînd să
dă, lotul îşi continuă pregătirile îndeplinit, ceea ce antrenorul ti leetriee a întreprinderii, în con se află, începînd din 15 Iulie, fn fie pus Ia dispoziţia tinerilor şi
într-o componenţă ce a suferit vi u Adara dorea demult să facă i diţii optime de lucru. tabăra internaţională de la Nă vîrstnicilor care îndrăgesc acest
unele schimbări promiţătoare, du Întinerirea echipei, prin promo • Conducerea Exploatării mi vodari. In această săptămînă, frumos sport.
pă cum apreciază interlocutorul varea tinerilor fotbalişti Andrei
nostru. Bazată pe principiile şi Gheorghe, portar (Gloria Haţeg),
tendinţele sale de permanentizare Rebegilă, fundaş, şi Hărţăgan,
a unor relaţii de bună colabora extremă, ambii de la Mureşul
re cu celelalte divizionare hune Deva, Oncu şi Tripon, de la Li
dorene, asociaţia Mureşul a a- ceul’ nr. 2 Deva. In lot a mai
eordat dezlegări jucătorilor Şchio- fost cooptat Matei, de la Corvi
pu — pentru Corvinul Hunedoa nul Hunedoara. Pină în prezent, te incă mare, fiind samţionatt
ra, Hărţăgan şi Rebegilă — pen C.F.R. Simeria a susţinut trei Buletin rutier zeci de persoane in fiecare si.
tru C.F.R. Simeria, Stanciu şi jocuri oficiale In „Cupa. de vară", Aşa au păţit Tevnic Vergtnica
Negrea — pentru Dacia Orăştie: totalizînd 5 puncte (1—1 eu Da cu l-HD-6956, Mage Ioan cu
Lotul a fost completat cu Ma cia Orăştie, 3—2 cu Victoria Că- l-HD-6871, Popa ZaharUs eu 1-
rian Niţă, mijlocaş, de la Spor ian şi 2—0 cu Minerul Ghelar) CRONICA SAPTAM1N1I către Sianis David, care a trans HD-2152, acesta avind 9S kmfh
tul studenţesc Bucureşti, Mihai şi două meciuri de verificare, portat ciţiva. salariaţi ai P.T.T.R. in localităţi, fi alţii.
Filer, atacant (F.C. Galaţi), Micu- cu Dinamo şi Poli. Timişoara. In săptămînă trecută pe dru Ilia împreună cu familiile. Au
lescu, extremă (Dunărea Calafat) Pregătirile se vor intensifica şi murile judeţului circulaţia a cu tovehiculul este închiriat de că LASAŢI-MA IN PACE. ’ **1 *
şi juniorii Eşu şi Petre Grigore ele vizează omogenizarea noii e- noscut o intensitate deosebită, tre această unitate şi fiind la I <
de la Liceul nr. 2 Deva. Se con chipe de bază, care „va trebui — dar evenimente nu au fost în „dispoziţie", cum au spus cei SINT IN CAMPANIE
tează, de asemenea, pe aportul, după cum ne spunea antrenorul registrate. S-au comis, totuşi, In prezenţi, dispun de el fiecare I
lui Merlă, căruia îi va fi defini Adam — să aibă o comportare fiecare zi, numeroase coliziuni cum. vrea. Aşa să fie 1 Torna Andreiu, şofer pe auto
tivată situaţia dreptului de joc onorabilă în noul campionat". de autovehicule şi chiar răstur camionul cu nr. 2I-HD-441, pro
la Mureşul. Pregătirile cuprind nări in afara carosabilului, din UNA MICA ŞI..: LA DRUM prietate a C.A.P., transporta oa
o serie de meciuri de verificare, N. STANCIU fericire, insă, fără urmări pen meni la lucru. Ctnd a fost oprit
bilaterale, eu Şoimii Sibiu, C.F.R. tru cei care le însoţeau. Autocamionul 21-HD-1163 a- de echipajul de control a ripos
Cluj, C.I.L. Gherla, Jiul Petro In aceeaşi perioadă a fost or parţinînd tot Autobazei T.A. De tat : „Lăsaţi-mă în pace. Sint
şani şi altele. Corvinul Hunedoara ganizată o acţiune cu efective va era folosit zilele trecute in plină campanie agricolă". Nă
Respectîndu-ne promisiunea, re mărite cu care ocazie s-a inten pentru aprovizionarea cu bere a ravul din fire... Căci Voma a
moi avut o dată permisul sus
Aurul Brad venim în acest număr cu amă sificat controlul pe toate tra bufetelor de pe ruta Deva — pendat pentru abateri.
nunte privind: pregătirile echipei Ilia. La volan se afla PLOSCA-
Formaţia cu cea mai bună com Corvinul Hunedoara pentru noul seele, constatindu-se numeroase RU lOSIF, şofer doar de trei
portare in returul’ campionatului campionat. Antrenor principal al abateri de la normele legale pri luni, care se cinstea cu cîte PARCARE LA DOMICILIU
trecut, dar care a ratat totuşi echipei a fost numit Dumitru vind circulaţia pe drumurile pu „una rece“ la fiecare unitate pe Conducătorul auto Ghiura A-.
promovarea mult dorită datorită Pătraşcu, cel care de peste două blice. Au fost aplicate amenzi care o aproviziona. drian a găsit de cuminţi ci-1
evoluţiei mai slabe din prima decenii şi-a pus priceperea, ca contravenţionale la peste 200
Numai că pe drum a fost ob
parte a competiţiei, este, după jucător şi antrenor, în slujba a- conducători auto, biciclişti, pie servat de către agentul de cir mai bine să parcheze camionul
21-HD-924 al Agrocaop, pe care
cum se anunţă acum, foarte de firmării fotbalului hunedorean. Sa toni şi factori de răspundere, culaţie şt mersul neregulat al
cisă ca din startul noului sezon lutăm această iniţiativă a clubu totalizînd circa 25 000 lei. autovehiculului a fost oprit îna U conduce, la propriul dornici-
să-şi depună candidatura pentru lui de a numi un antrenor legat inte să fie prea tîrziu. tiu, în Simeria. A fost întrebat
primul loc. Deocamdată, menţio de Hunedoara, de fotbalul hune LA CIRC Proaspăt şcolarizat, Ploscaru de ee face asta, precum şi de
năm schimbarea antrenorului Vă- dorean, cu cele mai sensibile Iosif şi-a adus aminte că la foaia de parcurs. Omul a răs
caru cu tînărul tehnician. Teodor fire ale fiinţei sale: devotament Era in una din zilele cind la puns simplu că nici n-are ne
Pop, care şi-a absolvit cu brio şi dragoste, statornicie — elemen Deva „Circul“ prezenta specta şcoală t se vorbea adesea des voie de aşa ceva, drept pentru
care a fost trata* I» consecinţă.
examenul de debut profesional te ce garantează cu prisosinţă o cole pentru public. Cei mai pre acest gen de abatere şt
la Dacia Orăştie — echipă pe ca activitate de total angajament a chiar că i se suspendă permisul
re a adus-o în final pe locul 2. tehnicianului Dumitru Pătraşcu. mulţi au venit din municipiu, de conducere pe timp de o lună. NU TU ACTE...
După primele antrenamente efec In lot au fost cooptaţi i porta dar şi din împrejurimi au sosit Frumos debut. Şi llie Magda, de la autobaza
tuate cu Aurul Brad, antrenorul rul Bologan (Jiul), fundaşii Re- cetăţeni, fiecare cum a putut, Deva a găsit ca potrivită solu
Pop s-a declarat satisfăcut de mus Vlad (F.C. Argeş), Nedelcu cu maşina proprie, sau a unui ATENŢIE, RADAR ! ţia parcării in acest fel, dar la
modul în care s-a produs jonc (Metalul Buc.), mijlocaşii Negrea prieten, cu bicicleta şi chiar pe V&lişoara. Astfel a procedat eu
ţiunea antrenor—echipă, de ca (Steaua) şi Şchiopu (Mureşul), a- jos. Unii au apelat la binevoi Zilnic drumurile judeţului sint autocamionul 31-IID-583. Firescţ
pacitatea jucătorilor brădeni, de tacanţii Bucur („U“ Cluj), Sălă- torii şoferi de pe autovehicule patrulate de echipaje auto şi u- şi el a fost tras la răspundere
Înţelegerea şi angajamentul cu jean (Steaua), Pavel (Automatica proprietatea statului, dar mai pe neori acestea au legătură ra Apoi s-a constatat că Magda are
care aceştia au pornit la muncă, Buc.), precum şi Stoica — reve dio cu autovehiculele dotate cu permisul pierdut, dar nici n-a
în general de atmosfera bună de nit din armată şi Cojocaru (Vic urmă au trebuit să renunţe la aparatura radar de la care pri întreprins demersurile necesare
lucru creată prin strădaniile sec toria Călan). Au fost reintroduşi folosirea abuzivă a maşinilor mesc mesaje privind circulaţia obţinerii altuia. Preferă să cir
ţiei şi asociaţiei Aurul, interesul In lot Ologu şi Urmeş. statului fiind depistaţi de către cu viteze mult superioare ce cule fără acte.
manifestat de suporterii şi sim In primul joc de verificare, sus echipajele auto. lor admise de lege, de către u-
patizanţii echipei fiind un bun ţinut cu Dinamo Bucureşti, Cor Semnificativ este cazul auto nii conducători de autovehicule. Serviciul circulaţiei din cadrul
tonifiant al activităţii prezente vinul a terminat la egalitate, 1—1. turismului 1-I1D-751 aparţinînd Deşi amenzile sint substanţia
şi de viitor. Golurile au fost marcate de le, numărul celor care nesoco Inspectoratului judeţean de
In lot, momentan n-au surve Şchiopu şi Dudu Georgescu. Autobazei T.A. Deva, condus de tesc această prevedere legală es interne
nit modificări deosebite. A fost M. NEAGU
S-a încheiat sampfonatuS de fotbal In cinstea aniversarii Eliberării patrie»
PRONOSPORT
Rezultatele concursului din 21 ai nicipiuluf Hunedoara
iulie 1974 s lin interesant şi reuşit dialog sportiv:
Recent, în oraşul de pe malul caş, Petru Kratochvill, Malea
1. Unirea Alba I. — Met. Aiud Cernei, s-a tras cortina peste ce
0—4 2 Gh., Valentin Miclea, Vasile Mi-
2. C.I.L. Blaj — Textila Sebeş le 14 etape ale campionatului lotin, Ioan Maier — a dovedit o
2—1 1 municipal de fotbal, pe locul 1 surprinzătoare maturitate tactică, Haţeg-Orăştie
3. Metalurg. Cugir — Soda O.M. Instalîndu-se echipa Liceului In dorinţă de afirmare şi o bună
3—3 se dustrial metalurgic, antrenată de pregătire tehnică.
Comitetele orăşeneşti U.T.C. şi
4. Min. Teliuc — Dacia Orăştie profesorul Ovidiu Duduia. De notat este numele jucătoru- consiliile orăşeneşti pentru edu apoi clasamentele filiale, pe ra
- 0 jc
O-*- 1 2 3 4 5 6 7 8 Pe itinerarul întregului cam hii Fiorian Puşcaş, cu 24 de go caţie fizică şi sport din Haţeg şi muri de sport şi total.
5. Victoria Călan — Aurul Brad pionat, echipa metalurgistă — luri marcate, alături de care Orăştie au organizat, în colabo întrecerile, graţie măsurilor
3—1 I formată din Matei Schneider, A- s-au mai evidenţiat Marian Mus luate de organele respective, s-au
6. Dermata Cluj — Unirea Dej lexandru Stăncoane, Mihai Mus tea, Ioan Zimbru, Ioan Toncean, rare cu comisiile pe ramuri de disputat In bune condiţiuni, aitlt
2_2 rv. sport, un interesant şl reuşit dia la Orăştie cît şi Ia Haţeg, fiind
7. C.I.L. Gherla — Cimentul tea, Ioan Zimbru, Gheorghe Va- Ştefan Iancu, Andron Mustea şi log sportiv, dedicat celei de a urmărite cu un viu interes de
Turda 1—j * sile, Marian Mustea, Ştefan lacob, niţii. XXX-a aniversări a Eliberării un numeros public.
8. Arieşul C. TurzH — Tehnofrig Ioan Mermezan, Andron Mustea, patriei noastre de sub dominaţia Sportivii şi sportivele care au
a
„ JU. Anulat Ioan Toncean, Fiorian Puş IOAN VLAD fascistă. Selecţionatele masculine reprezentat oraşul Haţeg, dfn<3
9. Triumf Buc. — Xehnometal corespondent şi feminine ale celor două oraşe dovadă de o pregătire şi omoge
Bucureşti j___o j
10. Şoimii TAROM — l.O.R. s-au întrecut in zilele de 14 şi nitate mai bune, au eiştigat Cte-
Bucureşti 2—1 1 CLASAMENTUL i 21 Iulie a.c., la Orăştie şi, res togul sportiv, atlt In tur cit şi Iu
11. T.M. Bucureşti — Flacăra R 1. Metalurgistul Hunedoara 14 10 i 3 57-22 21 pectiv, Haţeg, la fotbal, volei retur, obţinînd, în clasamentul &•
Bucureşti Anulat 2. Preparatorul Teliuc 14 9 2 3 46-23 20 handbal, popice, tenis de masă
12. Ancora Galaţi — Chimia 3. Oxigenul Hunedoara 14 7 3 4 29-25 17 şi atletism, în aceste întreeerf nai cu 70 puncte mal mul! decit
Brăila 5_I | 4. Unirea Răcăştie 14 5 2 7 31-30 12 fiind angrenaţi circa 200 de ti reprezentanţii Orăştie}, ciştlglnd
13. Comerţul Brăila — Portul 5. Avîntul Peştişu, Mic 14 4 2 8 22-26 10 astfel trofeul pus in joc, cu sco
Brăila 3_0 1 6. Viitorul Peştişu Mare 14 4 2 8 18-32 10 neri şl tinere. rul final de 360—290 puncte.
7. Progresul Zlaşti Potrivit regulamentului acestui
14
20-34
8
3
fond de premii i 86 435 lei. 8. Siderurgia Hunedoara 14 4 3 0 10 23-51 S concurs, s-au acordat puncte pen NICU SBUCHEA
8
tru fiecare victorie, stabilindu-#» corespondent