Page 56 - Drumul_socialismului_1974_10
P. 56
Pag. 8 DRUMUL SOCIALISMULUI © NR. 6032 © MARJI 29 OCTOMBRIE 1974
DUPĂ O VIATĂ DE MUNCA, contractuale pe 1974. S-a eviden Economia care
ţiat prin contribuţia adusă între ) „SERVICII" • O săgeată In- \
UN GEST DE CINSTIRE gul colectiv al fermei zootehnice aduce venit ţ dlcatoare arată celor interesaţi i
şi îndeosebi Vaier Boga, Aurel i că în complexul comercial şl J
După 42 de ani de activitate ne Martinesc, Maria Trif şi alţii. ţ do servire de lingă autogara 4
la
un
Să
întreruptă în aceeaşi unitate, co (ARON ŞINDEA, preşedintele mîna încercăm familii. calcul zicem înde- l Deva funcţionează şl o frize- J
că
Să
oricărei
1 rie. I-am păşit pragul miercuri, 4
munistul Roff Iosif, conducător corespondenţii C.A.P. Roşcani). lunar familia X depune la C.E.C. I 16 octombrie, la ora 9,30. Aveam I
auto pe o aulosalvarc a Sanato 200 lei. Pentru fiecare sută, propor 1 să regretăm mal pe urmă. Din
riului T.B.C. Geoagiu, model de voluntari IN SEDIU NOU ţional cu timpul scurs, depunăto l cele 3 scaune, doar la două se .
cinste şi corectitudine, evidenţiat rului I se plătesc ca dobîndă 3,50 I lucrează. Ne îndreptăm către u- l
în permanenţă, model viu de dă Oficiul de poştă din localitatea lei. Intr-un an de zile, depunerea l nul rămas liber. Sîntem intim- *
ruire şi devotament, şi-a luat Geoagiu-sat s-a mutat în noul se în acest ritm aduce o dobîndă de pinati cu un refuz rece de oi
44,50 lei, în trei ani — 396,30 lei. Să
lucrătoare
mal
vîrstă.
în
rămas bun de la colectivul de lătorii priveau, plini de speran diu, construit pentru el in acest zicem însă că familia respectivă a cum înănînc, nu mal lucrez", i „A- '
Totul
s-a
ţă,
mersul
lucrăŢilor.
muncă cu prilejul pensionării. an. In noul sediu, oficiul oferă acumulat la C.E.C., tot cu cîte 200 V Aşteptăm. Se face liber celălalt
Trăind împreună aceste emoţio terminat relativ repede. A rămas cetăţenilor, în bune condiţii, ser lei pe lună, 5 000 lei. De la această .' scaun. Din spatele unei drape- V
nante momente, comuniştii, cei doar montarea acoperişului. A- vicii de poştă, telefoane, mesage sumă îi stau la dispoziţie cel puţin I ril se aude o chemare şl... nld /,
lalţi angajaţi ai sanatoriului i-au cum, cind ploile au început să v rie şi alte prestaţii. (C. AOANEI două posibilităţi mal avantajoase cea de a doua lucrătoare „nu X
urat comunistului Roff Iosif, la curgă din belşug, călătorii aşteap- — corespondent). decît pină atunci. Una e aceea de V are timp" în 15 minute să „facă" , |
suma
despărţire, ani mulţi, sănătate şi tă terminarea acoperişului la sta a depune economii respectivă pe un ! un bărbierit. Oamenii intră în I
libret
şl
cu
de
dobîndă
fericire după o viaţă de muncă ţie, care să-i ferească de ploaie. ANGAJAMENTUL—RESPECTAT cîşliguri în autoturisme. A doua — \ unitate, dau bună ziua şl nici ,,
ce înnobilează. (NICOLAE DUMI- Pină cind ? (V. PIETRARU — O- de a-şi depune suma pe un libret i măcar gestul elementar de a le ţ
ţ răspunde nu-I face nimeni din- /.
TRIU — corespondent). răştie). Şl DEPĂŞIT pe termen, caz în care C.E.C.-ul i tre „ai casei". 1
plăteşte o dobîndă de 5 la sută pe
MAI LIPSEŞTE ACOPERIŞUL..: AM REALIZAT PLANUL Colectivul secţiei L-5 C.F.R. an dacă timp de un an pe libret ; *
se
fac
ANUAL LA PRODUCŢIA Deva a colectat şi predat oţelă- nu ne referim operaţiuni de a ridicare. s
la
această
doua
Să
S-au scurs ciţiva ani de cind DE LAPTE MARFĂ riilor din Reşiţa şi Hunedoara, în
transportul în comun din Orăştie primele nouă luni ale anului 1974, variantă. Cei 5 000 lei depuşi astfel \
vor
aduce
îi
în
depunătorului,
şi-a mutat „capul de linie“ în Ţăranii cooperatori care lucrea 1120 tone de fier vechi — cu 300 cursul unui an, o dobîndă de 250
fosta piaţă a oraşului. Alegerea a ză în cadrul fermei zootehnice a tone peste plan — precum şi o lei. In trei ani dobîndă va fi de \ i
fost bună, la îndemina călători cooperativei noastre agricole au tonă de deşeuri de hirtie. Merită 708,15 lei iar în cinci ani, depunerea FICTIV © Trei ani de zile la
lor. Atunci s-a stabilit să se ame obţinut, in cinstea Congresului evidenţiată în această acţiune ac iniţială de 5 000 lei va spori la \____ _ ™ * s
najeze o staţie acoperită care să al Xl-lea al partidului, un suc tivitatea districtelor Deva, Petro 6 381,20 lei. 1 381,20 lei venit pentru i rescu, de la expediţii — C.S.H., \
respectivă
făcut
n-a
pună călătorii la adăpost de in ces de mare prestigiu: realizarea şani, Baniţa, Simeria-călători şi care familia să-şi păstreze econo : I-a pontat fictiv, duminica, în /
altceva
decît
temperiile vremii. De atunci a planului anual la producţia de triaj. Angajamentul luat în cin mia la C.E.C. ! |ţ sărbători şi în schimbul de noap- X
' te pe Moise Varodi. Acum se I
trecut cîtva timp. In acest an, cu lapte marfă şi onorarea integrală stea celxii de-al Xl-lea Congres Păstraţi în casă, cei cinci mii de \ căieşte. \
vreo două luni în urmă, au înce a obligaţiilor contractuale. Pină al partidului, de a preda peste lei, ori cu cîtă grijă ar fi păstraţi,
put, în sfirşit, lucrările de con acum s-au livrat la I.C.I.L. Sime- plan 500 tone de fier vechi, va fi nu sporesc. Asta ca să nu mai vor !| COMERŢUL © De curînd, în \
struire a staţiei. Au fost ridicaţi bim de unele riscuri. v. i piaţa din Deva, Agroeoopul a 1
stîlpii de susţinere, s-a turnat ria 425 hl lapte, cu aproape 160 respectat. (CONSTANTIN AOA 1 deschis o nouă unitate de des- *
planşeul de beton de la sol. Că- hl mai mult faţă de prevederile NEI — Deva). ION CIOCLEI 1 facere a cărnii. O iniţiativă i
GH. I. NEGREA 1 lăudabilă primită cu satisfacţie 1
1 de cumpărători. Joi, 24 octom- l
1 brie, unitatea era bine aprovi- !
blică. S-au însilozat în total 27 tone i zionată, clienţi destui. Lipsea ţ
ceapă, 18 tone fasole uscată, 3 tone ' <loar vînzătortil. Plecase fără a- ’
usturoi, 260 tone cartofi, 15 tone ră- l dresă... ,© Bufetul „Retezat", de X
dăcinoase. 50 tone murături. Cea
lingă gară. Unitate nouă unde
mai mare parte a acestor alimente V se poate servi. în condiţii igie- Ţ
s-au însilozat pentru magazinele niee, o gustare bună. Iu seara /
© Mici speologi la Peştera Mu forestierilor. Tot această întreprin 1 zilei de marţi, 22 octombrie a.c., ţ
ierii. 30 de mici speologi, membri dere a terminat aprovizionarea de ! ospătară s-a prezentat la o ma- ,
ai cercului de profil de la Casa iarnă a magazinelor din 18 locali ^ să în timp ce ea însăşi nu ter- )
pionierilor din Petroşani, au orga tăţi greu accesibile pe timp de i minase „gustarea", a servit , 2 i
nizat o excursie de studii la Peş iarnă. . ... *CÎ i- -s h ţ şpriţuri, unul plin de rămăşiţe )
ţ
tera Muierii din judeţul Gorj, care i ale dopului. L-a schimbat ur- (
s-a dovedit deosebit de instructivă © In Deva, pe strada Dr. Petru ţ gent. Dar conţinutul lui l-a tur- I
şi recreativă şi care a completat Groza. în localul în care a fost se l nat înapoi în sticlă; Altul la t
jurnalul de bord al „cercetători diul A.C.R., s-a deschis un bar de ) rînd ! 1
lor" cu noi elemente de specialitate. jocuri mecanice. Bucuria copiilor
şi a părinţilor. j APĂRAŢI CULTURILE ! © Se- )
© La Dineu Mic se finalizează.
In aceste zile, lucrările la noul © Un nou semilnternat a fost dat \ mănăturilc de orz şi grîu care ^
atelier al secţiei de mecanizare, în folosinţă. săptămîna trecută, în / au fost realizate mai devreme .
unde se vor efectua reparaţiile ne oraşul Vulcan. Semiinternatul func % se dezvoltă bine. L,a C.A.P. Ruşi \
cesare la utilajele agricole. ţionează pe iîngă şcoala generală / şi Sîntandrci (brigada Săuleşti), »
nr. 4 din localitate, deservind elevi ^ recolta este însă dijmuită de }
© Parcul de utilaje al S.M.A. din mai multe unităţi de învăţă- intre noile edificii ale municipiului Deva se nuiua a şi noua po i gîştele care pasc zilnic pe cui- L
Haţeg s-a mărit cu trei tractoare mînt. Noul edificiu social este al liclinică din cartierul Dacia. La ac est obiectiv se fac în prezent ulti y turi. Conducerile celor două u- 1
noi care au intrat în dotarea uni- II-lea de acest fel dat în folosinţă mele finisări, se montează mobilie rul şi se instalează aparatura me i nilăţi vizate de cc stau nepă- ^
! tătii în zilele trecute. pentru elevii din Valea Jiului. dicală. Foto : VIRGIL ONOţU ) sătoare ?
© In vederea pregătirii furajelor ____ l
grosiere, concentrate şl suculente, APELURI FARA ECOU • Lo- ,
la S.M.A. Orăstie se asamblează 10 l cuitorii comunei Beriu sînt ne- »
tocători care vor fi livrate coope cu lampa, baoiule, vrei să te fac fost martori atunci cînd el a fost mMUumit.i felul rum se face .
rativelor agricole din judeţul nos- cu ea pe uscat 7*. Şl oamenii tac. prins cu cioara vopsită i-a trecut pe y transportul în comun, mal ales \
’ tru. Nu mal îndrăznesc să-i zică ni lista neagră. „N-am marfă pentru i dimineaţa cînd elevii merg la i
mic. Ştiu ei cam cum devine cu dumneavoastră" — le răspunde de y şcoală, deoarece cursa suplimeh- )
© Pentru aprovizionarea de lampa pe uscat. Să-ţi mai spun şi cîte ori oamenii vin Ia magazin « tară prevăzută nu vine nlcio- i
iarnă a populaţiei, la complexul alt pericol. Ti-aminteşti de gestio să facă cumpărături, de parcă ar ^ dată pe rută. Apelurile făcute y
de legume şi fructe din Haţeg se — Mi-a plăcut cum ai cintal la narul Avei Popa de Ia magazinul fi magazinul lui tată-său. Mergeţi i de cetăţeni la T.T.A. au rămas l
lucrează intens pentru . însilozarea concursul ăla de romanţe melo sătesc din Furcşoara, comuna Bră- la oraş dacă aveţi nevoie de ce ţ pînă acum fără ecou. întreba--*
a 700 tone cartofi. nişca 7 Asta a fost prins mal acum va, Eu nu mal exist în faţa voas i rea acuta este : pînă cînd ?
dia cu lampa care s-a stins sin
© „Amafilm'Vc. în schimb de ex gură. Să ştii însă că pericolele cîteva luni vînzînd săpunul de ru tră. Ati vrut să mă schimbaţi 7 S \
perienţă. Membrii cineciubului „A- de a rămîne eu lampa pe uscat fe cu 20 lei kilogramul, mai mult Uite că nu s-a putut l FARA STĂPIN ? © Atelierul
mafilm" din Lupeni au organi slnt mai multe decît alea din ro decît dublul preţului Iul oficial. — Apropo : ştii că s-a scris In > de reparat televizoare din Şoi- ţ
zat un schimb de experienţă cu co manţă. ziar despre o afacere cu pul tom l muş. al Cooperativei de consum „
legii lor din Valea Jiului. Tema -— ? ! natici. Pentru că era vorba acolo ' zonale Deva, a fost confundat ţ
întîlnirii : realizarea unor pelicule — Să-ţi dau cîteva exemple ca despre o discuţie în drumul spre l de oineva cu un „birou de o- ,
re te pot duce cu lampa la se
care să vină în sprijinul produc- cetă. Dacă vrei să n-o mal poţi Cum poţi rămîne cu Brănişca, mămâruţa a căzut pe bicele uitate". Alei îşi face sta- 1
1 ţiei şi atragerea de noi talente spre căciula gestionarului de la ma V gini din 13 iunie 1973 un tele- i
cinecluburi. aprinde fiindcă n-ai petrol, spu- gazinul din acest sat. Şi Miron ' vizor „Favorit". Nu cumva să *
nc-i şefului de magazin Ion Tă- Betca, şeful de magăzin, deci se creadă că televizorul „faceri
• Cenaclul literar „Vcnus" din mătaş de la Balşa să te găzdu lampa pe uscat si şeful gestionarului bănuit vechime" la atelier pentru că ţ,
Petrila se pregăteşte pentru a par iască. pînă la ora cînd vine auto de „infidelitate" faţă de coopera nu e reparat. A fost reparat ri
ticipa la festivalul de poezie patrio buzul, în > biroul unde s-a insta /imediat ce a fost adus. Dar e e l L
tică de la Rîmnicu Vîlcea — mani lat. tivă. l-a luat în pene : „Deci Iu 1 ce l-a adus a uitat să-l şi r l d l - l
festare închinată celui de-al XI- — Bine dar ce treabă am eu — îmi amintesc. Pe unde mal ai pîrit la ziar chestia cu ouă
lea Congres al partidului. La cu biroul lui ? Mă duc în sala munceşte 7 le puse Ia clocit în septembrie. X ce. Televizorul nu-1 chiar „să- h
ultima şedinţă de lucru, membrii de aşteptare făcută anume de — Tot acolo. Nu ştiu dacă mai Să te cam pregăteşti că ai să rac de părinţi". E proprietatea \
cenaclului au prezentat noile lor oamenii din sat. vinde săpun cu suprapreţ, dar ştiu faci repetiţie cu refrenul „veniţi V căminului cultural din Zam. Vor- i
creaţii — poezie, proză, dramatur — Ei, vezi, tocmai ăsta-i neca că a fost sancţionat atunci pentru mîine. n-avem marfă". , ba e : pe acolo n-a trecut nl- ţ
şl
ceva,
i
ciodată,
ţ
înfcr-un
an
gie — locul central ocupîndu-1 po zul. Şeful de magazin şi-a insta ce a făcut. Aspră sancţiunea ! 5 la — Mai vrei şi alte exemple sau i vreun factor autorizat care sâ ţ
ezia patriotică. lat biroul chiar în sala asta de sută penalizare la remunerarea pe ai tu de zis ceva 7 ţ întrebe unde a dispărut telcvi-1
aşteptare, fără să ceară încuviin luna respectivă şi mustrare. Asta
© întreprinderea judeţeană eco ţarea cuiva. Şi pe cei ce îndrăz — Nu, oă s-ar putea să pun ^zorul 7 ]
nomică a cooperativelor de consum nesc să-i spună — au fost şi cî- aşa, de ochii lumii, să nu mai zi vreo întrebare prea încîlcită şl
a terminat însilozările pentru iar că nimeni că n-a fost sancţionat şl să rămîn şl eu cu lampa pe us l POŞTA © Pare curios, dar
nă la magazinele forestierilor şi tiva curajoşi din ăştia, dar s-au el. Şi oamenii din sat nu mai zic cat. 1 mo ‘ -
, mandatul poştal nr. 187. expc- i
pentru sectorul său de alimentaţie pu- lecuit — şeful de magazin îi con nimic. Să vezi însă ce le zice acum X diat din Cluj în 10 octombrie,
trează cu întrebarea : „Cum stal gestionarul ! Pe toţi cei care au N. PANAITESCU a ajuns la destinatarul aflat în \
V Deva numai în 18 octombrie.
după ora 17. De ce 7 Pentru că \
ne, apa, folosirea produselor cos \ angajatele de la Direcţia ,
metice la întîmplare, sănătatea. CONTROLUL PAŞAPOARTELOR 1 judeţeană de postă sl telecomu- 7
— Pentru că sezonul fructelor CU AJUTORUL COMPUTERULUI V' nicaţii Deva l-au ţinut nejusti- i
celor _ mai căutate în cosmetică l ficat nici mai mult, nici mai '
(piersici, caise, căpşuni, pepene Ca prim land din Republica Fe î puţin decît f» zile. Şi un ast-1
fel de fapt nu s-a petrecut pen- 1
galben) a trecut, ce ne recoman derală Germania. Bavaria a conec . tni prima dată. ţ
Ne adresăm, de această dată, u- daţi să folosim pentru măştile ca CLIMA MARILOR ORAŞE tat acum cazierul judiciar la ma
i
nei specialiste cosmeticiene, Ada re le aplicăm o dată pe săptă- Organizaţia Meteorologică Mondia rele computer al din Oficiului Fe \ ! AMENZI © Pentru vînzarea de »
Judiciar
Wiesbaden.
deral
Golea, de la atelierul de cosmeti mînă ? lă a publicat recent rezultatele stu Astfel, lista persoanelor cău t floricele dc porumb şi seminţe î
că Deva, cu rugămintea de a ne — Putem folosi la măştile de diilor întreprinse în legătură cu tate din landul federal este , dc dovleac fără forme legale, J
da cîteva detalii generale privind fructe — perele pergamout, sucul de clima marilor oraşe. Aceste rezul regulat completată la zi. • In pre * pe străzile oraşului, organele de 4
îngrijirea şi prospeţimea tenului, a struguri albi, portocalele sau cai tate arată că iarna temperatura es zent, Bavaria dispune de şapte (pî , miliţie din Deva au depistat şl i
epidermei în general, fără preten mac de lapte în amestec cu pulpă te în oraşe cu 2° mai ridicată de nă la urmă vor fi însă 22) aparate X amendat recent pe : Constantin ţ
Virgi-1
/
Stoica,
Covaci,
Paneraţiu
cît la sate, iar sezonul cald durea
ţia de a spune totul. de morcov ras — pentru orice ză cu zece zile mai puţin. Clima o- de cercetare a datelor în toate re j nla Pogan, Coroana Moldovan şl l
ajutorul
landului,
— Majoritatea femeilor încadra ten ; pentru tenul uscat <folosim raşelor este mai uscată decît cea giunile va putea cu aduna în cărora ^ Floarea Tănase. ^
poliţia
cîteva
te în muncă nu au timpul nece gălbenuşul de ou cu miere, iar a satelor; umiditatea din timpul secunde toate informaţiile persona
sar de a veni la cosmetică ori de pentru cel gras albuşul de ou cu iernii este mai scăzută de 20/„, mer- le cu privire la cetăţeni. l „EFICIENŢĂ" © Făcînd o a- (
gînd vara chiar pînă la 80/„, în po
cîte ori ar fi necesar. Ce sugestii zeamă de Iămîie. Skinul to fida faptului că în oraşe se înre La sfîrşitul anului trecut, a fost I naliză asupra modului cum se /
ne puteţi da pentru întreţine nic se foloseşte pentru orice gistrează cu 5-100/„ mai multe pre conectat la sistemul central de cer l folosesc cele două autocamioa- |
rea unui ten curat, frumos ? fel de ten, avînd rolul de a tonifia cipitaţii decît la sate. cetări şi marele aeroport interna ne ale C.A.P. Burjuc, reiese că i
— Ploile, vîntul, frigul deshidra şi regenera ţesuturile. De foarte La formarea norilor de ploaie ţional de la Mtlnchen-Riem. Dacă X cheltuielile întrec de aproape J
/ 2,5 ori veniturile realizate. In S
stratul
tează, usucă, ridează, reduc elasti mare importanţă este curăţirea su contribuie la oraşe deasupra de praf funcţionarul care controlează acte 1 plus, la începutul anului, uni- /
se
care
centrelor
adună
citatea tenului. Se recomandă, în perficială a tenului sau gomajul Industriale. le aşează paşaportul unui călător l tatea era datoare la S.M.A. cu l
; timpul zilei, aplicarea unor creme care constă în aplicarea unui a- Şi vînturile sînt mai frecvente în faţa camerei unui televizor, a- 1 peste 40 080 lei, reprezentînd /
' hidratante care apără tenul împo mestec de calciu carbonic (30 g), la oraşe. Dar, principalul constă în pare instantaneu pe monitorul u- l cheltuieli pentru transporturi, l
triva" intemperiilor. De exemplu i fulgi de săpun mojaraţi (20 g) şi diferenţa de cantitate a luminii so nei staţii de verificare a datelor 1 Despre ce eficienţă poate fl vor- i
paşaportului.
Acolo,
copia
datele
la sate:
lare
■ Femina-spray, Eva-hidratant, Fa- tărîţe de grîu mojarate (50 g). praful difuzată la oraşe şi atmosfera ci personale ale celui suspectat sînt ) ba în această situaţie 7 Este un 7
fumul
din
şi
j bulon, iar pentru tenurile uscate i — Legată de frumuseţe, de su tadină îngreunează pătrunderea ra transmise unul computer central, i semnal de alarmă şl pentru alte ^
| Nectin, Apidermin, Nutrin. De a- pleţe este şi activarea circulaţiei zelor de soare, cantitatea de radia cu ajutorul unui aparat asemănă ^ cooperative agricole din Judeţ, f
1 semenea, foarte importantă este sanguine. Prin ce mijloace obţi ţie solară ajunsă la sol fiind cu tor unei maşini de scris. Aproape
nem rezultatele dorite ? 15-200/„ mai mică la oraşe decît la fără pierdere de timp, computerul
i curăţirea riguroasă, în fiecare sea- — Masajele -manuale ale feţei şi sate. Astfel, în oraşe se înregistrea indică prin aprinderea -unul bec. \ REPORTER |
/ şi dimineaţă, cu lapte nutritiv corporale, cu ajutorul aparatului de ză pe an un număr cu 150/„ mal dacă pasagerul trebuie reţinut sau
i Doina, Mimoza sau Eva pe bază de vibromasaj, duc la un tonus bun mic de zile însorite decît la sate. nu.
. lăptişor de matcă, după care, sea- muscular, o împrăştiere a depo
j La, se aplică o cremă — ant.irid — zitelor de grăsime din părţile ca
în jurul ochilor, re dorim, obţinerea regenerării
, Ge factori mai influenţează ţesuturilor. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA TIPARUL
tenul ? Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoo-
Convorbire consemnată de
. — Alimentaţia săracă in vitami- VALI ŞINA ne : 1 15 88, 1 23 17, 1 15 85, 1 12 75. Tipografia Deva, str. 23 August nr. 257.