Page 2 - Drumul_socialismului_1975_11
P. 2
Pag. 2 DRUMUL SOCIALISMULUI ® NR. 6087 © MARŢI, 4 NOIEMBRIE 1975
Adunările anuale
Cinstim prin fapt® înaltul
pentru dări de seamă în
forum naţional ai tineretului, organizaţiile de partid
studenţilor şi pionierilor (Urmare din pag. 1). seamă prezintă modul în care sint
ele pregătite, capacitatea lor ana
tarile care dau cărbune cocsifi- litică, nivelul de exigenţă şi com
cabil, îmbunătăţirea calităţii căr bativitate în care sînt concepute.
(Urmare din pag. 1) tone deşeuri de hîrtie, 16 tone de „CONTEMPORANII VIITORULUI \ bunelui, asigurarea dotării locurilor
şeuri textile, sticle şi borcane în Dările de seamă trebuie să fie ca
valoare de 80 000 lei, iar la recolta de muncă, realizarea volumului racterizate prin înalta principiali
mere Vulcan. Petrila, Lcmea şi De rea plantelor medicinale valoarea - TINERII" | planificat de deschideri, reducerea tate comunistă, prin maximă con
va, prin acţiunile organizate în afara se ridică Ia peste 20 000 lei. consumului de lemn şi energie, creteţe, mergînd pînă la om, indi-
orelor <le program, au contribuit e- „Şcoala noastră, grădină înflori „Contemporanii viitorului — tine- / întărirea disciplinei în producţie, cînd căile de înlăturare a neajuns
fectiv la realizarea unor producţii toare" — chemarea pionierilor de rii“ a fost genericul sub care -s-a % repararea şi întreţinerea utilajelor .surilor şi de antrenare a tuturor
record, la obţinerea peste sarcinile la Şcoala generală nr. 7 din Hu desfăşurat marele spectacol de vi- } şi instalaţiilor.
de plan a 8 500 tone cărbune, 4 300 nedoara a găsit răspuns in fiecare neri seara de la Hunedoara. Am l comuniştilor la o activitate bo
tone minereu de fier, alte produse. unitate. La Brad s-a desfăşurat asistat Ia un moment artistic prin i în problematica economică a or gată, permanentă şi sistematică.
Tinerii judeţului au muncit la iri concertul coral şl recitalul de poe care noul a fost integrat noului ) ganizaţiilor de partid din side Pentru a răspunde unor astfel
garea a 700 hectare pămînt, amelio zie patriotică „Sub flamuri de par pentru a reliefa tradiţia, un mo- i rurgie, un loc de seamă este firesc de cerinţe, birourile organizaţiilor
tid biruitoare", iar întilnirile pio ment spectacular cu adevărat mo- ) să-l ocupe în adunări asimilarea
rarea şi îmbunătăţirea pajiştilor pe nierilor de la Vulcan cu mineri numental : peste o mie de tineri- i de bază, soriijnite îndeaproape de
o suprafaţă de peste 21 ooo ha, la artişti s-au perindat pe scena clu- j de noi mărci de oţeluri, avîn- către comitetele de partid, vor tre
extinderea plantaţiilor silvice, com şefi de brigadă în cadrul acţiunii bului „Siderurgistul" intr-un mon- 1 du-se în vedere indicaţiile date bui să folosească în mod judicios
„Cinste celor care cresc coborînd
baterea eroziunii solului. Angaja în adîncuri" au fost deosebit de taj literar-muzical-coregrafic. Pe un 1 de secretarul general al partidu
mentul economic luat în cinstea libret de Eugen Burza şi în regia l lui, tovarăşul Ni.colae Ceauşescu, perioada de pregătire şi desfăşura
Congresului al X-lea şi a Conferin fructuoase şl educative. Manifestă lui Vasile Chevereşan şi Trtus Bur- ) la plenara din iulie, privitoare re a adunărilor generale. Aici tre
ţei a X-a a U.A.S.C.K. de către rile organizate la Vaţa de Jos sub ducea, pe scena Clubului „Siderur- 1 la diversificarea producţiei şi re buie avute în vedere măsurile ce
genericul „Să vrei, să ştii de azi
organizaţia revoluţionară de tine gistul“ au evoluat dansatorii din > se impun a fi luate pentru ca adu
ret din judeţ a fost îndeplinit încă pentru mîine", „Drumeţia în ospe- şcolile generale şi liceele numi ci- i ducerea importului, reducerea con nările de partid să se desfăşoare
ţie" realizate de purtătorii crava
Ia 23 August’. Au fost obţinute eco telor roşii cu tricolor de la aceas piului, combinatului siderurgic, in- ' sumurilor de metal, combustibil şi iâ un înalt nivel de combativita
nomii la acţiunile finanţate insu- ta unitate (al cărui comandant se stitutului de subingineri, liceului \ energie, îmbunătăţirea calităţii me te şi exigenţă, să realizeze o ana
mînd mai bine de 3 300 000 lei, află în aceste zile la marele forum pedagogic din Deva, generaţiile de talului, respectarea riguroasă a liză profundă asupra modului în
115 000 000 lei la acţiunile nefinan pionieresc) ■ au întregit şiragul dc căluşari din Geoagiu şi Boşorod. tehnologiilor de lucru, utilizarea
ţate, s-au dat peste plan 400 tone acţiuni educative din săptămîna In acompaniamentul cunoscutului mai deplină a timpului de lucru, care participă toţi comuniştii la
minereu de fier, 700 tone fontă, 300 care a precedat deschiderea lucră taraf din Vaţa de Jos a cîntat so perfecţionarea pregătirii profesio înfăptuirea sarcinilor reieşite din,,
tone oţel la „cuptorul tineretului", rilor conferinţei. La Păuliş, acţiu lista de muzică populară Rodica nale. hotărîrile de partid şi_ de stat. în
250 tone sîrmă, 500 tone cărbune, nea „Coordonatele industriale pe Tomotaş, iar studenţii institutului Organizaţiile de partid care ac unităţile agricole unde s-au con
s-au colectat 110 000 tone metale harta judeţului" a fost împlinită cu de subingineri au susţinut partea stituit de curînd grupe de partid
vechi şi 218 tone deşeuri de hîrtie, montajul muzical-literar „Cravată literară a spectacolului. Un mare tivează în domeniul construcţiilor nu vor mai avea loc adunări de
pentru că cei peste 70 000 utecişti roşie cu tricolor, ţie îţi închin chi număr de pionieri bunedoreni au vor analiza cu toată răspunderea dări de seamă. în celelalte grupe
au muncit cu sîrguinţă şi dăruire tare", iar Ia Hunedoara, la şcoala completat cu prezenţa lor amploa modiil în care se încheie anul
pe toate cele 62 şantiere ale muncii generală nr. 7, pionierii s-au în- rea artistică a serii. Şi de fapt tot 1975 în privinţele îndeplinirii in de partid, adunările de dări de
Ot I
patriotice tinereşti. tilnit cu concursul cultural-artistic ce s-a petrecut pe scena mare a tegrale a planului fizic, calităţii lu seamă şi alegeri vor. avea loc îna
„Te cînt, patria mea". Aici, în ora clubului hunedorean invoca măre e-ţ crărilor, reducerii cheltuielilor de inte de ’ adunarea generală a orga
NE ÎNSUŞIM şul siderurgiştilor, 500 de şcolari au ţia zilelor noastre în care un în producţie, punerii la termen sau nizaţiei de partid. Organele şi or
trăit, duminică, sentimentul înalt al treg popor, tineretul, îşi făureşte o ganizaţiile de partid vor lua mă
DEPRINDERILE PRACTICE primirii cravatei roşii cu tricolor. nouă existenţă, animată cotidian de înainte de termen în funcţiune a suri de a se constitui grupe de
Cu ei, numărul pionierilor care au eroismul — paşnic, constructiv — capacităţilor de producţie şi de partid în unităţile agricole şi sa
Reprezentanţii celor două institute intrat in organizaţia revoluţionară al marii epopei socialiste. folosinţă, gospodărirea atentă a
tehnice superioare din judeţ, ai ce în această toamnă se ridică Ia materialelor, întărirea disciplinei tele unde s-au adus îmbunătăţiri
lor peste 2 500 de studenţi ce se peste 10 ooo. Zece mii de copii din în muncă etc. în structura organizatorică pe
pregătesc pentru minerit şi side judeţ fac, aşadar, parte din „ge baza hotărîrii Plenarei C.C. al
rurgie, pot vorbi Ia tribuna foru neraţia celei de a IH-a Conferinţe LUCIA LICIU Sarcini asemănătoare revin şi a- P.C.R. din iulie a.c. în organiza
mului cu justificată mîndrie. Ori Naţionale a Organizaţiei pionieri GH. I. NEGREA dunărilor organizaţiilor de partid ţiile de bază unde birourile aces
entarea pe care partidul a dat-o lor". C. DROZD din celelalte sectoare de activita
învăţămîntului superior a găsit in te — transporturi, comerţ şi coo tora au fost alese recent, cu pri-i
aceste institute o elocventă materi peraţie, din economia forestieră şi lejul aplicării structurii de partid,
alizare. In facultăţile din Petroşani industria locală etc. Adunările ge nu se vor prezenta dări de seamă.
şi Hunedoara — centre de învăţă- mi; nerale ale organizaţiilor de partid Comitetele de partid din intre-i
mînt, laboratoare de cercetare, uzi din comerţ şi cooperaţie au obli prinderi, unităţi agricole şi insti
ne de producţie — studenţii îmbină gaţia să aşeze în centrul analizei tuţii vor prezenta dări de seamă
studiul cu munca, cu stimularea în adunările generale ale tuturor
creativităţii gîndirii. Studenţii hu- modul în care se desfăşoară acti
nedoreni raportează în forumul lor vitatea pentru înfăptuirea indica membrilor de partid. Acolo unde
cel mai frumos succes al partici ţiilor date de tovarăşul Nicolae numărul acestora este mai mare
pării la crearea bunurilor materia Ceauşescu la consfătuirea de lucru şi nu este posibil acest lucru, da
le în timpul pregătirii pentru spe de lâ C.C. al P.C.R. cu privire rea de seamă se va prezenta în a-
cialitate. Valoarea creată în acest la îmbunătăţirea aprovizionării dunări ale activului de partid,
an de fiecare student hunedorean populaţiei. care vor avea loc după ce s-au
depăşeşte de două ori media rea încheiat adunările în toate orga
lizată pe ţară. Dările de seamă ale organizaţii
lor de partid din cooperativele a- nizaţiile de bază. Comitetele de
„TOT ÎNAINTE I" gricole, din fermele I.A.S., din partid comunale, orăşeneşti şi mu
S.M.A., cele din satele necoope- nicipale vor prezenta dări de sea
46 000 de pionieri din judeţ au în rativizate, au datoria să pună în mă în şedinţe ale activului de
ceput în această dimineaţă cursuri dezbaterea adunărilor problemele partid.
le cu cîntecul „Tot înainte" şi vor De o însemnătate deosebită pen
face la fel pînă Ia încheierea lu privind înfăptuirea programului de
crărilor forumului lor. S-au anga dezvoltare economieo-socială a co tru buna desfăşurare a adunărilor
jat să transforme aceste zile în munelor şi sistematizarea localită este consultarea largă a comunişti
„Săptămîna hărniciei şi a discipli ţilor rurale, modul în cane se pre lor în vederea întocmirii dărilor
nei exemplare" cînd vor adăuga găteşte anul agricol 1976, realiza de seamă şi a măsurilor ce urmea
noi fapte demne de cravata roşie rea obligaţiilor contractuale, în ză a fi supuse dezbaterii. Aceas
cu tricolor la succesele pe care deplinirea exemplară a sarcinilor ta asigură, o cuprindere corespun
le-au raportat, duminică, în ampla stabilite de plenara din iulie a C.C. zătoare a problemelor şi a dome
acţiune naţională „Răsună goarne al P.C.R. şi şedinţele din august niilor de activitate, descoperirea şi
le pioniereşti ale ţării". în careu- punerea în valoare a rezervelor
t rile pioniereşti, ei au dat glas bu şi octombrie ale Comitetului Po
curiei de a fi participat cu însu- litic Executiv al C.C. al P.C.R. potenţiale, formularea unor obiec
I fleţirca vîrstei la numeroasele ac Adunările pentru dări de seamă tive precise, atragerea unui nu
ţiuni dedicate forumului : hărnicia „Locomotiva Congresului al X-lea al U.T.C.", confecţionată prin mun- ţ trebuie să stabilească astfel de măr sporit de comunişti la înfăp
lor s-a materializat în întreţinerea că patriotică, — iată darul închinat forumului tineretului de către ute- / măsuri şi acţiuni care să ridice tuirea sarcinilor. După întocmirea
a 60 ha zone verzi, colectarea a 75
^ a du na zone verzi, coiei ciştii de la I.M. Barza. Foto : VIRGIL ONOIU ţ pe o treaptă superioară întreaga dărilor de seamă, acestea trebuie
activitate politico-organizatorică a discutate şi aprobate de către bi
organizaţiilor de partid, să asigure rourile organizaţiilor de bază şi
îndeplinirea riguroasă a tuturor comitetele de partid, asigurîndu-se
plină faţă de politica promovată de sarcinilor ce revin unităţilor agri astfel respectarea riguroasă a de
mocraţiei de partid.
cole şi gospodăriilor populaţiei să
Partidul Comunist Român şi Româ
' actualitatea politică nia socialistă, faţă pusă .activitatea teşti în anul 1976. Este, de asemenea, necesar ca în
de
slujba
In
neobosită,
rodnică,
toată perioada de pregătire şi des
progresului şi fericirii patriei şi po Subliniem aici însă un lucru făşurare a adunărilor, comitetele
porului, desfăşurată de către secre deosebit de important, anume că de partid să desfăşoare o susţi
tarul general, tovarăşul Nicolae este necesar ca adunările de partid
Ceauşescu. să realizeze analize multilaterale, nută activitate de îndrumare şi
(Urmare din pag. 1) sitatea lichidării zonelor de tensiune Cu clteva zile înaintea plecării în în care un loc important trebuie control, ajutînd concret organiza
din lume, abolirii politicii imperialis Portugalia, tovarăşul NICOLAE ţiile subordonate în soluţionarea
au evidenţiat profunzimea sentimen te, colonialiste şi neocolonialiste de să-l ocupe problematica formării operativă a problemelor cu care
şi educării oamenilor în spiritul şi
telor de prietenie, stimă şl respect forţă şi dictat, creării condiţiilor care CEAUŞESCU, secretar general al se confruntă, în pregătirea mate
dintre popoarele român şi portughez, să permită fiecărui popor să-şi con Partidului Comunist Român, preşedin exigenţele documentelor Congresu rialelor, veghind la respectarea cu
dornice să Intensifice relaţiile de sacre eforturile dezvoltării sale inde tele Republicii Socialiste România, a lui al Xl-lea al partidului. în a- stricteţe a prevederilor Statutului
colaborare în interesul reciproc, al pendente. A fost relevată hotărîrea primit pe Jos6 Carlos Mâgre, direc ceastă largă sferă de preocupări
dezvoltării climatului de destindere ambelor ţări de a contribui la întă tor al programelor politico-sociale la trebuie să intre gama bogată de partidului.
şi securitate în Europa şi în lume. rirea rolului O.N.U. în viaţa inter Radioteleviziunea portugheză, şi a forme şi mijloace care stau la în- Sprijinul ce se cere acordat tre
In timpul vizitei, tovarăşul Nicolae naţională, de a sprijini iniţiativele acordat un interviu pentru Radiote demîna organizaţiilor de partid — buie să se manifeste pe mai multe
Ceauşescu s-a întîlnit cu Alvaro vizînd menţinerea şl consolidarea planuri, printre care i completarea
Cunlial, secretar general al Partidu păcii, lichidarea subdezvoltării, insta leviziunea portugheză. îr.văţămîntul de partid şi de stat, hotărîrilor adoptate in adunările şi
lui Comunist Portughez, Mario Soa- urarea unei noi ordini economice in De asemenea, în cursul săptămînii, agitaţia politică de masă, activita
res, secretar general al Partidului ternaţionale, dezvoltarea cooperării au fost primiţi la tovarăşul Nicolae tea cluburilor, caselor de cultură conferinţele anterioare pentru dări
Socialist Portughez, Francisco Sa între toate ţările pe baza egalităţii Ceauşescu : delegaţia Partidului Re şi căminelor culturale etc. — pre de seamă şi alegeri, efectuarea de
Carneiro, secretar general al Parti- în drepturi, a respectării indepen publican al Poporului din Turcia, cum şi nivelul, conţinutul şi efi completări în componenţa birou
tului Popular Democratic din Portu denţei şi suveranităţii naţionale, condusă de Deniz Baykal, secretar cienţa muncii de pregătire multi rilor organizaţiilor de bază şi a
galia, Erncsto Melo Antunes, minis nerecurgerii la forţă şi la ameninţa general adjunct al partidului ; Ilias laterală a tuturor categoriilor de comitetelor de partid etc.
trul de externe al Portugaliei, cu rea cu forţa, neamestecului în tre Iliou, preşedintele Uniunii Democra oameni ai muncii. Birourile organizaţiilor de bază
membri al Consiliului Revoluţiei şi burile interne. tice de Stingă — E.D.A. — din Gre Un loc important în dările de şi comitetele de partid vor trebui
ai Mişcării Forţelor Armate din Por Vineri după-amiază, la întoarcerea să acţioneze astfel incit perioada
tugalia. în ţară a tovarăşului Nicolae cia ; Ladlslav Supka, ministru fede seamă şi dezbateri trebuie să-l o- de pregătire şi desfăşurare a adu
ral pentru dezvoltarea tehnică şl In
Bogatul program de lucru al vizi Ceauşescu, secretar general al Parti vestiţii din Republica Socialistă Ce cupe problemele democraţiei inter nărilor pentru dări de seamă să
ne de partid : pregătirea şi desfă
tei, numeroasele întîlniri şi contacte dului Comunist Român, preşedintele constituie un bun prilej de mobi
cu personalităţi reprezentative ale Republicii Socialiste România, şi a hoslovacă ; Amadou Baba DIarra, şurarea adunărilor generale, re
vieţii politice portugheze, convorbi tovarăşei Elena Ceauşescu, mii şl mii conducătorul delegaţiei Comitetului partizarea de sarcini concrete fie lizare largă a comuniştilor, a tutu
rile oficiale purtate între preşedinte de cetăţeni ai Capitalei, şl, prin ei, Militar de Eliberare Naţională cărui comunist, participarea largă ror colectivelor hunedorene ia am
le Nicolae Ceauşescu şi preşedintele întregul nostru popor, au făcut o a- (C.M.L.N.) din Republica Mali ; Slr şi intensă a tuturor membrilor de pla şi responsabila activitate de
Francisco da Costa Gomes, docu leasă manifestare de dragoste şi pre Arnold Weinstock, preşedintele partid la activitatea de înfăptuire înfăptuire a sarcinilor şi angaja
mentele oficiale semnate în timpul ţuire conducătorului partidului şi sta companiei „General Electric" din a sarcinilor, asigurarea controlu mentelor luate pe anul 1975, adop
vizitei subliniază încă o dată nece tului, şi-au exprimat aprobarea de Marea Britanie. lui permanent şi sistematic asu tării celor mai corespunzătoare
pra înfăptuirii hotărîrilor, ridica măsuri politico-organizatorice pen
rea nivelului combativ şi militant tru asigurarea tuturor condiţiilor
al întregii activităţi de partid. în vederea trecerii la înfăptuirea
O însemnătate deosebită pentru sarcinilor pe anul 1976, a viitoru
La IM. Petrila eficienţa adunărilor de dări de lui plan cincinal.
I intensa muncă politice de iese
Comitetul de partid, comitetul producţie, staţia de radioamplifi tic al muncii politico-educative
sindicatului şi comitetul oamenilor care, informarea operativă) şi de la E.M. Petrila se concretizea Plenara Comitetului judeţean al femeilor
muncii de la ~E.M. Petrila sînt alte acţiuni de influenţare a opi ză printr-o nouă acţiune de sti
permanent preocupaţi pentru îm niei, axate mai ales pe întări mulare a acelor mineri care, pe
bunătăţirea muncii politico-educa rea ordinii şi disciplinei în pro parcursul unei săptămîni de lu Vineri, 31 octombrie a.c., a avut logică, adoptat de plenara C.C. al
tive în rîndul membrilor de cesul de producţie. Cele peste cru, au obţinut cele mai bune loc la Deva plenara Comitetului P.C.R. din noiembrie 1971. ComiH
partid, al tuturor angajaţilor din 40 000 tone cărbune date peste rezultate în realizarea sarcinilor judeţean al femeilor, care a ana tetul judeţean al femeilor a in for-'
această unitate ' economică. Aici, plan de la începutul anului şi pî de plan şi a angajamentelor asu lizat contribuţia şi sarcinile ce re mat, de asemenea, plenara şi asupra
sînt folosite cu eficienţă sporită nă în prezent oglindesc străda mate în întrecerea socialistă pri vin comitetelor şi comisiilor de fe stadiului aplicării sarcinilor din!
forme ale muncii politice (gaze nia acestui harnic colectiv de vind producţia de cărbune. Aceas mei în procesul de educare comu planul de măsuri al Comitetului ju-!
ta de perete şi satirică, gazeta de muncă de a obţine în viitor rezul tă acţiune a căpătat denumirea nistă a maselor de femei, în spi deţean al femeilor pentru înfăp-(
perete „Tineretul şi producţia", tate şi mai bune. de „Sărbătoritul săptămînii". ritul prevederilor documentelor tuirea prevederilor Hotărîrii ple-i
panoul „Faptul zilei", graficele de Caracterul operativ şi sistema I. CERNAIANU Congresului al Xl-lea al P.C.R. şi narel C.C. al P.C.R. din 18—19 iu
a programului de activitate ideo- nie 1973.