Page 11 - Drumul_socialismului_1976_01
P. 11
DRUMUL SOCIALISMULUI 9 Nr. 6 097 9 MARŢI, 13 IANUARIE 1976
Pag. 3
asuora
ilorii cloci
(Urmare din pag. 1) lui economico-social în profil te
Oamenii muncii din Judeţul Hunedoara, însu 9 pentru lucrările social-culturale 90 Ia sută t ritorial şi a bugetului local pe
fleţiţi de perspectivele luminoase deschise de cel • pentru lucrările industriale 100 la sută. în judeţ_ şi principalele măsuri de anul 1976, care au loc în această
de-al Xl-lca Congres al Partidului Comunist Ro — Folosirea proiectelor tip directive şi refo- îmbunătăţire a activităţii în do- perioadă, cît şi întâlnirile cu de
mân, au obţinut în cincinalul pe care l-am înche losibile în proporţie de 95 la sută din totalul apar meniul învăţămîntului, culturii şi putaţii, organizate de consiliile lo
iat rezultate deosebite în toate domeniile vieţii tamentelor ce se vor realiza şi 92 la sută din sănătăţii publice, măsurile ce se cale ale Frontului Unităţii Socia
economice şi sociale, onorîndu-şi cu cinste angaja totalul obiectivelor social-culturale planificate pe impun pentru perfecţionarea ac liste să servească înarmării aces
mentele asumate în întrecerea socialistă. anul 1977 ; tivităţii consiliilor populare, pen tora cu cunoaşterea aprofundată,
în anul 1975, economia judeţului a realizat su — Predarea, prin devans, a 36 documentaţii tru dezvoltarea democraţiei şi asi într-o viziune de perspectivă, a
plimentar aproape 600 milioane lei la producţia tchnico-economice, totalizând 850 zile proiect ; gurarea unei tot mai largi şi mai dezvoltării localităţilor, a sarcini
globală industrială, dîndu-se peste plan 160 mi — Asigurarea proiectelor de execuţie pentru active participări a maselor de lor şi obiectivelor din toate do
lioane UWh energie electrică, 50 000 tone cocs, investiţiile Consiliului popular judeţean, aferente cetăţeni Ia conducerea vieţii cco- meniile. Deputaţii trebuie să se
120 000 tone cărbune net, 36 000 tone fontă, 59 000 anului 1977, în proporţie de 100 la sută, pînă la nomico-sociale a judeţului, a fie edifice bine asupra prevederilor
tone oţel, 75 000 tone laminate, importante canti 30 iunie 1976. cărei localităţi. Se poate aprecia planului cincinal de dezvoltare e-
tăţi de fier, cupru şi alte produse. La rezultatele 5. ÎN SECTORUL DE DRUMURI ŞI PODURI că, prin lucrările sale în plen şi conomică şi socială a localităţilor,
globale ale judeţului- o contribuţie de seamă şi-au — întreţinerea, peste plan, în cadrul creditelor pe secţiuni, conferinţa va prile a judeţului, asupra sarcinilor ce
adus şi unităţile din economia locală, care au de acordate, a 50 km drumuri locale ; jui un larg schimb de experienţă, revin consiliilor populare în do
păşit sarcinile de plan pe 1975 cu peste 25 milioa — Ridicarea stării tehnice a reţelei de drumuri, deosebit de util pentru activitatea meniul industriei, agriculturii, apli
ne lei la producţia globală industrială, au asimi prin realizarea de lucrări de împietruire pe o lun de viitor a deputaţilor, a consi cării legii sistematizării, conservă
lat 60 produse noi şi au livrat fondului pieţei peste gime de 25 km ; liilor populare. rii şi dezvoltării fondului forestier
plan mărfuri în valoare de 3 milioane lei. — Executarea, peste plan, a 2 km de drum cu Pentru pregătirea lucrărilor şi pînă în anul 2010, al învăţămintu-
Rezultate bune au fost obţinute şi pe linia mixturi asfalticc uşoare ; dezbaterilor din Conferinţă, s-au lui, pregătirii forţei de muncă, cul
gospodăririi judicioase a resurselor energetice şi — Terminarea lucrărilor de investiţii în regie întreprins o seamă de acţiuni, ini turii, sănătăţii, demografiei, in
de combustibil, realizîndu-se pe cincinal o econo proprie, cu cel puţin 15 zile înainte de termen. ţiate de biroul Comitetului jude problemele edilitar-gospodăreşti.
mic de peste 12 000 tone combustibil convenţional, ţean de partid, de Comitetul exe Am dori să subliniem că această
6. PRIN MAI BUNA GOSPODĂRIRE A MATE
cu 4 la sută mai mult decît prevederile de plan. RIILOR PRIME, MATERIALELOR, COMBUSTI cutiv al Consiliului popular ju pregătire, precum şi participarea
Au fost date în folosinţă, în anul trecut, 3 646 deţean, acţiuni menite să conducă activă a deputaţilor la dezbaterile
apartamente, cu 146 apartamente peste plan, 48 săli BILILOR ŞI ENERGIEI, pe ansamblul economiei la obţinerea unor rezultate tot mai din cadrul conferinţei ii va ajuta
de clasă din fondurile statului şi 32 din contribu locale se vor obţine următoarele economii, faţă de bune în dezvoltarea şi înflorirea să-şi exercite cu şi mai multă res
ţia bănească a cetăţenilor, 240 locuri în grădi consum : localităţilor judeţului. Axul cen ponsabilitate mandatul încredinţat
niţe şi 300 în creşc. S-a terminat construcţia ca e 60 tone metal, tral al acestor acţiuni l-a con de alegători, să mobilizeze cu suc
sei de cultură cu 600 locuri din Deva, a unui ba o 15 mc material lemnos, stituit elaborarea şi definitivarea ces masa largă de cetăţeni la în
zin acoperit de înot cu 300 locuri la Hunedoara, • 50 tone ciment, proiectelor planurilor dc dezvolta făptuirea marilor sarcini ce ne
precum şi alte obiective social-culturale. e 150 mii kWh energie electrică, re economico-socială pe anii 1976 stau în faţă în noua etapă in care
Consiliul popular al judeţului Hunedoara, Iuînd o 100 mii bucăţi materiale de zidărie, în echi —1980 ale judeţului, municipiilor, am intrat.
cunoştinţă de chemarea Ia întrecere socialistă lan valent cărămizi, oraşelor şi comunelor, precum şi Perioada de pregătire a conferin
sată de Consiliul popular al judeţului Bacău, îşi • 50 tone combustibil convenţional. a schiţelor de sistematizare a lo ţei judeţene a consiliilor populare,
exprimă hotărîrea fermă ca, sub conducerea Co 7. VENITURILE PROPRII ale bugetului Consi calităţilor. Antrenarea, prin mul de întîmpinare a primului Congres
mitetului judeţean de partid, să transpună neabă liului popular judeţean vor fi depăşite cu 2 mi- tiple forme, a maselor de cetăţeni al consiliilor populare judeţene şi
tut în viaţă sarcinile ce-i revin din documentele lipanc Iei. la dezbaterea şi fundamentarea al preşedinţilor consiliilor popu
Congresului al Xl-lca al Partidului Comunist Ro 8. PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA APROVIZIONĂ coordonatelor dezvoltării viitoare a lare trebuie să marcheze, să de
mân şi să încheie anul 1976, primul an al noului RII POPULAŢIEI localităţilor a prilejuit un rodnic termine o puternică intensificare a
cincinal, cu succese deosebite în toate domeniile — Depăşirea planului de desfacere cu 14 000 cadru de lucru, de idei şi, propu eforturilor în activitatea economi
vieţii economice, sociale şi edilitar-gospodăreşti. mii lei ; neri pentru evaluarea rezervelor că şi edilitar-gospodărească, a ac
în acest scop, ne angajăm : — Extinderea formelor moderne de vînzare în- existente şi luarea unor măsuri tivităţii tuturor consiliilor popu
1. ÎN INDUSTRIA LOCALA tr-un număr dc 25 unităţi şi creşterea cu 5 la sută eficiente privind înflorirea conti lare, a fiecărui deputat. Judeţul
— Depăşirea producţiei globale industriale cu a producţiei proprii în unităţile de alimentaţie pu nuă a municipiilor, oraşelor şi co nostru are de realizat în acest an
10 milioane Iei şi a producţiei marfă cu 8 milioa blică. munelor hunedorene. S-au stabilit, un spor la producţia industrială de
ne lei, concretizată printre altele în : 9. PRIN CONTRIBUŢIA ÎN BANI ŞI ÎN MUN de asemenea, amplasamentele pen aproape 2 miliarde lei, o creştere
tru obiectivele economice şi so
— 150 tone piese turnate din fontă şi aluminiu; CA A LOCUITORILOR, se vor realiza : 35 săli de cial-culturale ce sînt prevăzute să a productivităţii muncii de peste
— 230 tone confecţii metalice ; clasă, 1 dispensar uman, o sală de gimnastică, 65 se construiască în perioada 1970— 10 la sută, un volum de investiţii
— 5 000 tone produse de carieră şi balastieră; locuri în internate, 100 locuri în ateliere şcolare. 1980, cît şi soluţiile ce trebuie a- de aproape 3,4 miliarde lei. Pro
— 1 000 tone bentonită măcinată ; 10. PENTRU ÎNFRUMUSEŢAREA ŞI BUNA plicate pentru transpunerea în ducţia globală agricolă va trebui
— 1 000 tone calcar calibrat ; GOSPODĂRIRE A LOCALITĂŢILOR, cetăţenii ju viaţă a schiţelor de sistematizare să crească la peste 1,8 rhiliarde lei,
— 1 000 tone dolomită ; deţului vor realiza prin muncă patriotică : 130 mii Au fost definitivate şi supuse din care peste 1 miliard lei va fi
— 500 mii Iei mobilier din lemn ; mp construcţii străzi şi trotuare, 3 000 km întreţi dezbaterii şi aprobării activului obţinut din zootehnie. Sarcini im
— 300 mii lei bunuri de consum. neri de drumuri, 160 hectare amenajări şi între Comitetului judeţean de partid portante sînt şi în domeniul in
— Introducerea în fabricaţie a unui număr de ţineri de spaţii şi zone verzi, plantarea a 580 mii programele de dezvoltare a agri dustriei locale, al serviciilor pen
tru populaţie, îmbunătăţirilor fun
bucăţi arbori şi arbuşti, 100 km îndiguiri şi 670 mii
30 sortimente de bunuri de consum, livrîndu-se co mp consolidări si taluzări de maluri. culturii, programe care dau o o- ciare, sistematizării, comerţului şi
:
merţului socialist mărfuri în valoare de 1,5 mi 11. ÎN DOMENIUL ÎNVAŢAMÎNTULUI rientare de perspectivă pentru a- cooperaţiei, învăţămîntului, cul
lioane lei ; — Cuprinderea în unităţile preşcolare, Ia înce ceastă importantă ramură a eco turii, sănătăţii. Consiliile populare,
— Depăşirea planului de export cu 100 mii Iei nomiei judeţului.
valuta ; putul anului şcolar 1976—1977, a cel puţin 70 la Astfel, se prevede ca pînă în deputaţii trebuie să-şi aducă toată
contribuţia la mobilizarea oameni
sută din numărul copiilor de 3—5 ani şi 86 la sută
— Reducerea faţă de plan a cheltuielilor de 1980 producţia globală agricolă a lor muncii pentru îndeplinirea rit
producţie cu un leu Ia 1 000 lei producţie marfă ; din copiii în vîrstă de 5 ani ; judeţului să crească la aproape mică şi exemplară a sarcinilor c-
— Dezvoltarea reţelei de învăţămînt, în vede
' — Realizarea de beneficii peste plan în valoare 2,3 miliarde lei, efectivele de tau
de 600 mii Ici ; rea cuprinderii tuturor absolvenţilor clasei a VlII-a rine să sporească la 191 mii cape conomico-sociale pe acest an, la
antrenarea locuitorilor satelor la
în prima treaptă de liceu şi a peste 40 Ia sută
— Depăşirea cu 3 000 mii lei a volumului de te,. de porcine — la 225 mii cape efectuarea lucrărilor agricole de
producţie în cooperările cu industria republicană. în treapta a Il-a de liceu ; te, iar de ovine la peste 332 mii sezon — îmbunătăţiri funciare, cu
— Se va îmbunătăţi activitatea în atelierele
2. ÎN SECTORUL DE GOSPODĂRIE COMU şcolare, astfel îneît să se realizeze în anul şcolar capete. Cu aceste efective va . tre răţatul păşunilor, transportul în
NALA ŞI LOCATIVA bui să se asigure creşteri substan grăşămintelor organice, pregătirile
— Depăşirea volumului de producţic-prestaţie i976—1977 o producţie globală în valoare de 10 mi ţiale la producţia de carne, lapte, pentru campania agricolă de pri
cu 1 000 mii lei : lioane lei. Sc va reorganiza şi intensifica activi ouă şi lină. De asemenea, în a- măvară —, să se organizeze încă
— Extinderea transportului în comun, prin pre tatea pe loturile şcolare, astfel îneît în anul şcolar ceastă perioadă sînt prevăzute spo
lungirea traseelor cu încă 10 km ; 1976—1977 să se realizeze 330 mp răsadniţe, 300 ruri de producţie de circa 20 la de pe acum acţiuni susţinute pen
tru transpunerea în viaţă a anga
mp solarii, 50 . ari pepiniere pomicole, plantarea a
— Calificarea Ia locul de muncă a 125 munci sută la grîu şi porumb, de aproa jamentelor luate de Consiliul popu
tori ; 2500 bucăţi pomi fructiferi, creşterea a 400 iepuri pe 30 la sută la legume, de 20 la lar al judeţului nostru în răspun
— Realizarea de beneficii peste plan în valoare de casă. sută la fructe. Sarcini deosebite
de 200 mii lei. 12. ÎN DOMENIUL OCROTIRII SĂNĂTĂŢII se pun şi în domeniul îmbunătă sul la chemarea la întrecere so
3. ÎN SECTORUL DE CONSTRUCŢII-MONTAJ — îmbunătăţirea asistenţei medicale în policli ţirilor funciare. în perioada 1976— cialistă adresată de Consiliul popu
— Depăşirea planului de construcţii-montaj cu nici şi spitale, prin folosirea intensivă a bazei teli- 1980, suprafaţa arabilă va trebui lar al judeţului Bacău.
2 milioane lei ; nico-materialo şi prin utilizarea mai raţională a să crească cu 3 000 hectare şi să Avem, de asemenea, posibilităţi,
— Reducerea duratelor de execuţie la un nu cadrelor medicale. se execute lucrări de desecări pe avem forţe pentru a realiza şi de
măr de 11 obiective industriale şi social-culturale, îmbunătăţirea supravegherii locurilor de muncă , 14 200 ha, de combatere a eroziu păşi prevederile şi angajamentele
astfel : unde şo lucrează în condiţii deosebite şi efectua nii solului pe circa 12 000 ba, pre stabilite în sesiunile consiliilor
rea de consultaţii active profilactice la peste 80 populare municipale, orăşeneşti şi
G locuinţe — 200 apartamente, cu 20 zile ; la sută din totalul angajaţilor. cum şi un volum însemnat de re comunale referitor la activităţile
o creşe şi grădiniţe, cu 30 zile ; gularizări şi îndiguiri ale apelor.
o atelier de tîmplărie Livezeni, cu 10 zile ; — Dezvoltarea acţiunilor de apărare şi promo În această perioadă premergătoa edilitar-gospodăreşti, de înfrumuse
o şcoală cu 24 clase Ia Deva, cu 15 zile ; vare a sănătăţii, prin lărgirea investigării facto re Conferinţei judeţene a deputa ţare, astfel incit localităţile noas
tre să se ridice, din toate puncte
• sala de sport Ia Deva, cu 15 zile ; rilor de risc dc îmbolnăvire. ţilor consiliilor populare a fost e- le de vedere, la nivelul eforturilor
• depozitul I.C.R.M. Deva, cu 15 zile ; 13. ÎN DOMENIUL ACTIVITĂŢII POLITICE, laborat programul judeţean de a- şi al rezultatelor pe care le obţin
© fabrica de nutreţuri combinate Mintia, cu 10 CULTURAL-EDUCATIVE ŞI SOCIALE menajare a bazinelor hidrografice, — în transpunerea în viaţă a Pro
zile ; — Se va acorda o atenţie deosebită mobilizării s-au stabilit măsuri concrete pen gramului partidului, a hotărârilor
© căminul pentru nefamilişti „Vidra" Orăştie, oamenilor muncii Ia înfăptuirea Programului Parti tru conservarea şi dezvoltarea fon Congresului al Xl-lea, a indicaţii
cu 15 zile. dului Comunist Român de făurire a societăţii so dului forestier pe anii li976^2010 lor secretarului general al parti
— Depăşirea producţiei globale secundare in cialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea Româ şi s-au definitivat programele de dului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu
dustriale cu 1 milion lei, prin executarea peste niei spre comunism. măsuri privind îmbunătăţirea acti — minerii, siderurgiştii, energeti-
plan a 100 tone confecţii şi tîmplării metalice ; — Se vor organiza diverse manifestări cu ca vităţii în domeniul învăţămîntului, cienii, constructorii, lucrătorii o-
— Extinderea în acord global, pe bază de con- racter cultural-artistic, printre care : ştafeta „Cău pregătirii forţei de muncă, cul goarelor, ceilalţi oameni ai muncii
tract-angajament, a 90 la sută din volumul de tătorii de comori", festivalul de poezie şi cîntec turii şi sănătăţii. din judeţ, în frunte cu comuniştii.
mineresc «Cîntecul adîncului", „Luna teatrului
construcţii-montaj în 1976 ; politic", festivalul de montaje literar-muzicale în Conferinţa judeţeană a deputa Conferinţa Judeţeană a consilii
— Realizarea iucrărilor în soluţii industrializa ţilor consiliilor populare va avea,
te în proporţie de 79 la sută. chinate aniversării partidului, concursul de crea aşadar, o bogată ordine de zi, asu lor populare va constitui, desigur,
cadrul unor dezbateri responsabile,
ţie şi interpretare a poeziei patriotice, festivalul
4. ÎN DOMENIUL PROIECTĂRII ŞI SISTEMA pra căreia trebuie să se pronunţe,
TIZĂRII de cultură şi educaţie socialistă „Sarmis 1976". obiective şi sarcini directoare pen competente a tuturor problemelor
— Cadrele didactice, ceilalţi intelectuali din co
dezvoltării economico-sociale a ju
— Elaborarea schiţelor de sistematizare pentru mune vor fi larg antrenaţi Ia activităţile de edu tru toate domeniile de activitate, deţului, municipiilor, oraşelor şl
7 sate aparţinătoare oraşelor ; caţie socialistă a maselor, de cunoaştere a legilor iar pe plan organizatoric — prin comunelor, un for caracterizat
— Elaborarea, în conformitate cu legea privind şi hotărârilor. desfăşurarea lucrărilor în plen şl printr-un climat de lucru, do exi
proiectarea şi sistematizarea arterelor de circula pe secţiuni — se .va asigura ex genţă, de discuţii concise, de pro
punerea punctelor de vedere de
ţie, a 12 studii de circulaţie pentru fiecare muni Consiliul popular al judeţului Hunedoara asi puneri valoroase privind valorifi
cipiu şi oraş ; gură conducerea partidului şi statului, personal pe către un număr cît mai mare de carea cu maximă eficienţă a po
deputaţi, în spiritul largului demo
— Elaborarea, pînă la 31 martie 1976, a tutu tovarăşul Nicolae Ccauşescu, că toţi cetăţenii Ju cratism al vieţii noastre social- tenţialului şi posibilităţilor existen
ror detaliilor de sistematizare şi a proiectelor de deţului vor munci cu dăruire şi devotament pen politice. te în fiecare domeniu. Dezbateri
organizare pentru platformele industriale, la care tru îndeplinirea exemplară a sarcinilor ce le re Cerinţa esenţială este ca toţi de le, hotărîrile care se vor adopta
coordonator este Consiliul popular judeţean ; vin din istoricele hotărîri ale Congresului al XI- putaţii să se pregătească temeinic trebuie să contribuie la îmbunătă
— Terminarea programului de proiectare a lu lea al P.C.R., din planul pe 1976, că vor milita pentru a lua parte activă, în de ţirea substanţială a activităţii con
crărilor din contribuţia în bani, la data de 30 oc neabătut pentru realizarea şi depăşirea angaja plină cunoştinţă de cauză, la lu siliilor populare, a deputaţilor, 1*
tombrie 1976 ; mentelor asumate ca răspuns la chemarea la în crările conferinţei, pentru a veni o angajare şi mai fermă a oame
— Elaborarea documentaţiilor de execuţie în so- trecere a Consiliului popular al judeţului Bacău. cu propuneri valoroase în spriji nilor muncii din judeţul Hune
luţii^ care să asigure un grad sporit de indus nul înfloririi multilaterale a loca doara im vasta operă de înflorire a
trializare, după cum urmează : CONSILIUL POPULAR lităţilor noastre. Este necesar ca patriei, de edificare a societăţii
• pentru lucrările de locuinţe 82 Ia sută I AL JUDEŢULUI HUNEDOARA atît sesiunile consiliilor populare socialiste multilateral dezvoltate pe
comunale pentru adoptarea planu- pământul României,