Page 3 - Drumul_socialismului_1976_06
P. 3

DRUMUL SOCIALISMULUI • NR. 6117 • MARŢI, 1 IUNIE 1976                                                                                                Pag. 3



                       Conştiinţa socialistă, în zona fierbinte a cerinţelor şi



                                 exigenţelor majore ce ne revin în producţie



          „Să  educăm  pa  toţi  cetăţenii  in  spiritul  cultului  faţă  de   lui  cu  eficienţă  sporită,  sînt  şi  neobosiţi  agitatori  şi  mobi­  agricole  vegetale  şi  animaliere  —,  comuniştii  din  brigada
       muncă,  singura  sursă  a  progresului  şi  prosperităţii  poporu­  lizatori  ai  celorlalţi  muncitori  la  economisirea  metalului.   Săule.şti  a  C.A.P.  Sîntandrei  îi  mobilizeazăj  prin  exemplul
       lui  nostru,  al  naţiunii  noastre  socialiste,  mijlocul  principal   Din  iniţiativa  maselor,  în  secţia  noastră  s-au  economi­  lor,  pe  toţi  cooperatorii  la  executarea  In  cele  mai  bune  con­
       de  afirmare  a  talentului  şi  forţei  creatoare  ale  tuturor  cetă­  sit  în  ultimele  luni  între  10-15  tone  de  metal.  O  mare  impor­  diţii  a  lucrărilor  agricole.  Inţelegînd  că  obţinerea  unor  pro­
                                                             tanţă  a  avut-o  introducerea  debitării  centralizate  care  a  con­
       ţenilor,  de  manifestare  a  personalităţii  şi  autoperfacţionare   dus  la  economisirea  metalului,  la  crearea  posibilităţii  de  a   ducţii  şi  venituri  cit  mai  mari  la  hectar,  care  să  asigure  re­
       morală  a  fiecăruia".  Iată  un  îndemn  pentru  noi  toţi,  izvorit   confecţiona  din  nişte  deşeuri  noi  confecţii.  Aşa  am  ajuns  în   dresarea  economică  a  unităţii,  depinde  în  bună  măsură  de
                                                                                                                  întărirea  spiritului  de  ordine,  a  disciplinei  şi  răspunderii  în
       din  expunerea  secretarului  general  al  partidului,  la  plenara   prezent  ca  din  fostele  „deşeuri"  să  confecţionăm  flanşe  de   muncă  in  cadrul  fiecărei  formaţii  de  cooperatori  şi  mecani­
       din  3—5  noiembrie  1971  a  C.C.  al  P.C.R.,  îndemn  pe  care-l   diferite  diametre,  elemente  de  prindere  pe  grinzi,  diferite   zatori,  s-a  trecut  şi  în  brigada  noastră  la  organizarea  lucru­
       urmăm  cu  consecvenţă,  împletind  efortul  nostru  organizat   alte repere de diverse dimensiuni.        lui  pe  bază  de  programe  concrete,  cu  stabilirea  de  sarcini
       pentru  educare,  pentru  formarea  conştiinţei  noi,  socialiste,   Dispunem  in  prezent  de  toate  cele  necesare  reducerii  în   precise  pe  oameni  şi  cu  termene  de  realizare  a  lor.  Evident,
       o  conştiinţă  capabilă  să  imprime  mai  multă  vigurozitate   continuare  a  consumurilor  de  metal  şi  realizării  de  însem­  în  adunările  organizaţiei  de  partid  şi  ale  brigăzii  am  insis­
       mersului  nostru  înainte.  Şi  iată  că  după  ani  de  eforturi   nate  economii.  Nu  ne  mulţumim  însă  cu  ce  am  înfăptuit.   tat  asupra  necesităţii  ca  întreaga  suflare  a  satului  să  fie  mo­
       susţinute  sîntem  în  măsură  să  culegem  roade.  Procesul  în­  Sîntem  conştienţi  de  răspunderile  care  ne  revin.  Recenta  cu-   bilizată  la  realizarea  intr-un  timp  scurt  şi  de  calitate  a  lu­
       delungat  şi  greu  al  formării  omului  nou,  proces  în  care   vintare  a  tovarăşului  Nicolae  Ceauşescu  la  Consfătuirea  de   crărilor  de  semănat  şi  întreţinere  a  culturilor.  Acţiunile
                                                                                                                   largi  iniţiate  pentru  ridicarea  conştiinţei  cooperatorilor  i-au
                                                             lucru  de  la  C.C.  al  P.C.R.  din  12-13  mai  a.c.  ne  stimulează
       apropiatul  Congres  al  educaţiei  politice  şi  culturii  socialiste   la  iniţierea  a  noi  măsuri  care  să  conducă  la  reducerea  pier­  ajutat  pe  aceştia  să  înţeleagă  faptul  că  de  aportul  fiecăruia
       va  aduce  direcţii  de  acţiune  de  natură  să-l  intensifice  şi   derilor  de  metal,  la  folosirea  eficientă  a  fiecărui  gram  de   la  sporirea  producţiei  şi  creşterea  bunăstării  întregului  po­
       adinccască.  devine  factor  de  acţiune  in  toate  domeniile  vieţii   material.                          por,  depinde  nemijlocit  nivelul  de  viaţă  personal.  Ca  urmare*
       noastre,  are  valori  ce  se  exprimă  concret  în  depăşirea  con-         EUGEN CHIRILĂ                  atît  in  cadrul  brigăzii  cît  şi  pe  loturile  în  folosinţă  perso­
      v   secvenţă  a  nivelurilor  producţiei  materiale,  în  căutarea,       şeful secţiei confecţii metalice   nală, lucrările se execută la timp şi de calitate.
                                                                                                                      Roadele  participării  masive  la  muncă  se  pot  vedea  cel
       descoperirea  şi  valorificarea  noului,  în  formarea  altor  oa­       şi turnătorie la F.I.L. Orăştie    mai  bine  în  cîmp,  unde  toate  culturile  sînt  curate  de  buru­
       meni.  Despre  astfel  de  exprimări  concrete  ale  conştiinţei                                           ieni  şi  se  dezvoltă  viguros,  ceea  ce  oferă  garanţia  că  vom
       socialiste  în  acţiune  vorbesc  semnatarii  rîndurilor  de  mai                                           depăşi  producţiile  planificate.  Praşilele  pe  cele  17  ha  culti­
       jos.                                                                                                       vate  cu  sfeclă  de  zahăr,  10  ha  cu  legume  rădăcinoase,  4  ha
                                                                                                                  cu  sfeclă  furajeră,  3  ha  cu  căpşuni,  rebilonatul  la  cartofi,
                                                                                                                  erbicidatul  pe  cele  102  ha  cu  păioase  şi  celelalte  lucrări  dc
                                                                                                                   întreţinere  s-au  făcut  operativ  şi  de  calitate.  Pe  25  de  hec­
             [animate de calitate,                                                                                 tare,  care  au  fost  ocupate  cu  culturi  pentru  masă  verde  (da
                                                                                                                   unde  am  însilozat  peste  250  tone  furaje),,  s-a  însămînţat  deja
                                                                                                                  porumb  pentru  boabe.  Climatul  bun  de  muncă,  care  este  sti­
                                                                                                                   mulat  de  aplicarea  retribuţiei  în  acord  global,  este  între­
                                                                                                                   ţinut  prin  exemplul  personal  al  comuniştilor.  Printre  aceştia
                                                                                                                   aş  aminti  pe  Valeria  Trufaş,  Rozalia  O'motă,  Serafim  Dînc-
                                                                                                                   şorean,  Ana  Radu,  Letiţia  Lădar,  brigadierul  Remus  Cor-,
                                                                                                                   nea,  secretarul  comitetului  de  partid  al  C.A.P.,  Emil  Ivonicl
                                                                                                                   şi  mulţi  alţii.  Trebuie  evidenţiaţi  şi  pensionarii,  ca  Andro-
          Comitetul  de  partid  de  la  laminorul de  800  al  C.S.  Hune­                                        hic  Gros  şi  Câta  Trufaş,  care  răspund  prezent  la  toate  mun­
       doara,  cele  4  organizaţii  de  bază  desfăşoară  o  intensă  mun­                                        cile  din  brigadă.  De  asemenea,  tractoriştii  Ilie  Giura,  Ion
       că  politico-educativă  pentru  ridicarea’  conştiinţei  socialis­                                          Tiliban,  Vasile  Pienar,  Alexandru  Deteşan,  Nicolae  Nicules-
       te  a  tuturor  membrilor  colectivului  nostru  de  muncă,  pen­                                           cu şi alţii sînt ajutoarele noastre de nădejde.
       tru  formarea  şi  afirmarea  tot  mai  puternică  a  trăsăturilor                                             Strădania  comună  şi  susţinută  pentru  a  obţine  produc­
       morale  ale  omului  de  tip  nou.  Subordonată  intereselor  pro­                                          ţii  sporite  la  hectar  constituie  o  dovadă  grăitoare  a  faptului
       ducţiei,  activitatea  politico-educativă  are  ca  obiective  de                                           că  mecanizatorii  şi  cooperatorii  şi-au  însuşit  şi  acţionează  în
       seamă  îmbunătăţirea  calităţii  laminatelor,  întărirea  ordinii                                           spiritul progrâmuiui educaţional elaborat de partidul nostru.
       şi  a  disciplinei,  dezvoltarea  spiritului  de  răspundere  faţă  de
       realizarea  fiecărui  indicator  al  planului  de  producţie.  întru-                                              j               UD!A TRUFAŞ
       cît  colectivul  nostru  are  sarcini  importante  şi  la  export,                                                          secretara organizaţiei de partid de la
       conducerea  tehnică,  comitetul  de  partid  acordă  o  deosebită                                                            brigada Şăuleşti, C.A.P. Sîntandrei
       atenţie  realizării  întocmai  a  exportului.  De  la  început  vreau  '
                                                                 cai>»,iciul  de  ştiinţe  sociale  tic  la  !■'.  Rl.  Petrila  —  locul
       să  menţionez  că  planul  îl  depăşim  cu  regularitate,  realizăm   unde  capiită  contur  numeroase  iniţiative  şi  acţiuni  adresate
       indici  superiori  ia  calitatea  laminatelor  iar  planul  la  ex­  conştiinţei,  se  pregătesc  propagandiştii  şi  cursanţii  pentru
       port  a  fost  depăşit  în  primul  trimestru  al  acestui  an  cu  g,2   invăţămintui  politico-ideologic,  in  esenţă  o  instituţie  creată,
       la sută.                                               potrivit  Programului  ideologic  al  partidului,  in  scopul  faci­  Formarea şi dezvoltarea
          Succesele  obţinute  se  datorează  laminatorilor  care,  prin-,   litării  ridicării  nivelului  general  de  cunoaştere  al  comunişti­
       ti'-o  muncă  plină  de  abnegaţie,  o  mare  dăruire  de  inteligen­  lor, al muncitorilor mineri.
       ţă  şi  forţă  fizică  so  aliniază  printre  secţiile  de  frunte  ale
       Combinatului  siderurgic  din  Hunedoara.  Alături  de  lucră­                                                       conştiinţei - o înaltă
       rile  de  modernizare  a  laminorului,  de  continua  îmbunătăţire
       a  procesului  tehnologic  dc  laminare,  este  munca  plină  de   A căuta, a descoperi, a                             *       î
       responsabilitate  a  oamenilor  de  la  cuptoare,  laminoare,  pre­
       cum  şi  a  sudorilor,  a  lăcătuşilor  şi  electricienilor  —  munci­
       tori  ,cu  o  înaltă  conştiinţă,  pentru  care  producerea  unor                                                     vocaţie a scol
       laminate  de  cea  mai  bună  calitate  înseamnă  totul.  Nenu-                                                                 V          1
       mărate_  sini  exemplele  care  atestă  această  afirmaţie.  La
       îmbunătăţirea  instalaţiilor  de  control  de  la  cuptoare  au  lu­                                           în  cuvântarea  rostită  la  Consfătuirea  de  lucru  de  la  Co-
       crat  cu  multă  pasiune  şi  competenţă  profesională  comuniştii                                          nitetul  Central  al  Partidului  Comunist  Român  din  12-13  mai
       Constantin  Manea,  Vasile  Nicoiac  şi  alţii.  Comunistul  La-                                            1976,  ..tovarăşul  Nicolae  Ceauşescu  atrăgea  atenţia  că  „una
       dislau  Beneş  s-a  preocupat  mult  timp  —  şi  în  cele  din  urmă                                       din  marile  răspunderi  în  munca  noastră  de  cadre  este  for­
       a  reuşit  —  să  stabilească  diagrame  de  încălzire  prin  apli­                                         marea,  dezvoltarea,  inclusiv  ridicarea  conştiinţei,  a  nivelu­
        carea  cărora  se  asigură  .  în  prezent  o  încălzire  corespunză­  Colectivul  de  muncă  al  Centralei  termoelectrice  de  la   lui  politic  şi  ideologic".  Iată-1,  exprimat  în  termenii  cei  mai
       toare,  înlăturîndu-se  o  seamă  de  defecte  la  laminare.  Asi­  Mintia  e  relativ  tînăr  ;  ca  şi  uzina.  Uzina  e  mîndria  lui.  Şi   simpli,  cuvîntul  de  supremă  învestitură  politică  adresat  tu­
       gurarea  unei  bune  asistenţe  tehnice  pe  toate  schimburile,  do­  nu  numai  a  lui,  ci  a  întregii  energetici  româneşti.  Mă  număr   turor  comuniştilor  de  către  secretarul  general  al  partidu­
       tarea  ajustajului  cu  maşini  moderne  de  control  al  defec­  printre  oamenii  acestui  colectiv  mîndru  de  uzina  „lui“.  în­  lui  nostru.  Iar  cuvîntul  acesta  înseamnă  deopotrivă  încredere
       telor  de  laminare,  continua  perfecţionare  a  cunoştinţelor   dreptăţirea  mîndriei  noastre  nu  s-a  obţinut  uşor.  Uzina  nu   şi  îmbărbătare,  căci  fiecare  idee  enunţată  în  ultimii  ani  de
       prin  cursurile  de  reciclare  şi  îmbogăţire  a  cunoştinţelor   e  doar  un  loc  de  muncă  in  care  tot  ce  ai  de  făcut  e  să  te   preşedintele  ţării  a  căpătat  o  strălucită  confirmare  în  reali­
       profesionale  —  sînt  alţi  factori  care  contribuie  la  producerea   aşezi  la  un  pupitru,  să  răsuceşti  butoane  şi  să  trimiţi  mi­  tăţile  curente  sau  de  mai  lungă  perspectivă.  într-adevăr,  asi­
       unor  laminate  de  calitate  superioară,  competitive  la  export.   lioanele  de  kilowaţi  pe  magistralele  energetice.  Pupitrul  e   gurarea  rolului  conducător  al  partidului  nu  mai  este  astăzi
       Ar  fi  greu  să  evidenţiez  pe  comuniştii  cei  mai  buni,  care   doar  un  punct  terminus.  Pînă  acolo...  Ei  bine,  pînă  acolo   un  deziderat,  ci  un  mod  de  viaţă  firesc  şi  necesar,  un  prin­
       îşi  aduc  o  preţioasă  contribuţie  la  realizarea  exemplară  a   drumul  se  complică  puţin  în  orice  uzină,  chiar  nouă  şi  mo­  cipiu  constant  în  activitatea  tuturor  comuniştilor.  Mutaţiile
       sarcinilor  de  plan.  Mihai  Purţuc,  şef  de  brigadă  la  cup­  dernă.  Trebuie  să  ai  conştiinţa  acestui  adevăr  dar  şi  pe  ace­  survenite  în  .conştiinţa  politică  şi  în  atitudinea  civică  a  oa­
       toare,  maistrul  Aurel  Mihăilescu,  Dumitru  Stroe,  şef  de   ea  a  faptului  că  stă  în  puterea  minţilor  şi  miinilor  noastre   menilor  reprezintă  ele  însele  dovezi  de  mare  forţă  convingă­
       schimb,  Ioan  Aioman,  macaragist,  Aurel  Cenaru  şi  Ion  Cîn-   să  depăşim  orice  greutăţi,  că  un  lucru,  oricît  de  bine  făcut,  e   toare  asupra  autorităţii  şi  influenţei  educative  hotărîtoare,
       dea,  luminători,  Teodor  Florea,  lăcătuş,  Adrian  Domnişan  şi   mereu  perfectibil.  Aceasta  e  posibil  într-o  conştiinţă  formată   pe  care  le  exercită  organele  şi  organizaţiile  de  partid  la
       mulţi  alţii  posedă  toate  însuşirile  unui  meseriaş  înaintat,  cu   in  condiţiile  socialismului,  o  conştiinţă  ale  cărei  dominan­  toate  nivelurile  şi  in  fiecare  sector  de  muncă.  Muncitor,  ţă­
       o  înaltă  conştiinţă  muncitorească,  socialistă.  Prin  tot  ceea  ce   te se regăsesc şi în colectivul nostru.  ran,  cooperator  sau  cu  gospodărie  individuală,  intelectual
        realizează  ei,  prin  poziţia  lor  faţă  de  activitatea  productivă,   îndemnuri  şi  îmbărbătare  pentru  a  căuta,  a  descoperi  şi   de  orice  profesie  ori  lucrător  aparţlnînd  celorlalte  categorii
       faţă  de   munca  fiecăruia  din  jurul  său,  ajută  la  formarea  şi   aplica  nou!  găseşte  fiecare  comunist,  de  fiecare  dată  cînd   sociale  manifestă,  în  egală  măsură,  interes  crescând  pentru
             -
       instaurarea  în  formaţiile  lor  de  lucru  a  unui  spirit  munci­  secretarul  generai  al  partidului,  preşedintele  ţării,  se  adre­  cunoaşterea  politicii  partidului  nostru  şi  pentru  aplicarea
        toresc, militant, efervescent.                       sează  partidului  şi  poporului.  Unul  din  aceste  îndemnuri   neabătută  a  orientărilor  ei  ferme.  Această  adevărată  sete  de
                                                             este  să  Căutăm  căi  pentru  a  da  metalului  folosinţă  superi­  cunoaştere  şi  informare  este  cu  atît  mai  îndreptăţită,  cu  cît
                                                             oară.  Noi  ne  luptăm  în  exploatare  şi  în  secţiile  de  reparaţii
                               MIHAI PLEŞCA                                                                        fiecare  document  al  partidului  consfinţeşte  şi  marchează  un
                         tehnician, locţiitor al secretarului   cu  nişte  mari  consumatori  de  metal  si  muncă  —  suflătoarele   salt  calitativ  al  vieţii  noastre  zilnice,  devenind  numaidecît
                                                             de  zgură  din  cazane.  Modificarea  pe  care  o  aducem  în  pre­
                      comitetului de partid al laminorului 800 —  zent  principiului  de  funcţionare  a  suflătorului  ii  va  pre­  o  călăuză  sigură  pentru  toţi  oamenii  muncii.  In  acelaşi  ca­
                               C.S. Hunedoara                lungi viaţa de zeci de ori şi îi va îmbogăţi funcţionalitatea.  dru  se  înscriu  astăzi  dorinţa  şi  nevoia  cetăţenilor  de  respec­
                                                                                                                   tare  a  tuturor  legilor  ţării,  dar  nu  atît  pentru  că  „aşa  scrie
                                                                 Să  economisim  energie  şi  combustibil  !  Sînt  cuvintele   în  textul  lor",  ci  pentru  că  ele  reglementează  noile  rapor­
                                                             unui  alt  îndemn  transformat  de  mii  de  oameni  ai  muncii  în   turi  socialiste  între  oameni,  întemeiate  pe  egalitatea  deplină
          Fiecare eram de materie                            datorie  patriotică.  A  găsit  ecou  puternic  şi  în  conştiinţa   în  drepturi  şi  pe  larga  participare  la  rezolvarea  treburilor
                                                             noastră.  Din  el  s-a  născut  ideea  de  a  da  o  mai  bună  stabili­
                                                                                                                   obşteşti.  Codul  de  principii  şi  norme  ale  vieţii  şi  muncii  co­
              j                                              tate  flăcării  în  cazan,  în  felul  acesta  consumând  mai  puţin   muniştilor  este  unanim  înţeles  şi  recunoscut  astăzi  ca  ex­
                                                             carburant  şi  folosind  mai  bine  capacitatea  calorică  a  cărbu­
                                                             nelui.  Căutând  dintr-un  îndemn  al  conştiinţei  şi  dinlr-o  ne­  presia  desăvârşită  a  înaltului  nostru  umanism  socialist.  EI
                                                             cesitate  am  realizat  acest  mare  pas  pe  drumul  unui  consum   ilustrează  şi  demonstrează  cel  mai  mare  adevăr  al  epocii
                                                             redus  de  carburant;  din  acelaşi  îndemn  am  căutat  şi  reali­  noastre,  acela  că  principiile  şi  orientările  generale  ale  po­
                                                             zat  îmbunătăţiri  în  sebema  de  funcţionare  a  instalaţiei  do
                                                             spălare  a  zgurii,  prin  care  economisim  în  fiecare  oră  350   liticii  partidului,  ale  secretarului  său  general,  Nicolae
                                                             kilowaţi.                                             Ceauşescu,  se  convertesc  de  îndată  în  norme  de  conduită,  de
                                                               Nu-i  uşor  drumul  căutărilor.  Ai  de  o  parte  aliaţi  în  ac­  muncă  şi  de  viaţă  zilnică,  în  fapte  de  eroism  cotidian,  în
                                                             ţiune,  ca  maistrul  Alexandru  Raţiu  sau  strungarul  Iosif  Ti-
                                                              riung  ;  dar  ai  de  convins  oameni  care  te  întreabă  :  ,,de  ce   angajamente şi iniţiative mobilizatoare.
           Secţia  confecţii  metalice  şi  turnătorie  a  Fabricii  de  in­  te  zbaţi  alît?“.  Pe  ei  nu  ţi-i  poţi  face  aliaţi  în  căutări  de-   Şi,  pentru  că  îndrum  nemijlocit  o  unitate  de  învăţă-
        dustrie  locală  Orăştie.  Şi  nouă,  celor  care  lucrăm  de  ani  de   cit  c.onvingîndu-i  de  utilitatea  de  a  te  zbate  nu  doar  pentru   mînt  din  mediul  rural,  mă  simt  îndreptăţit  să  exprim  aici
        zile  aici,  nu  ne  vine  să  credem  ce  amploare  a  primit  în   tine  ;  pentru  toţi  ;  că  a  căuta,  a  descoperi  şi  a  aplica  noul  e   convingerea  că  aportul  intelectualităţii  săteşti  la  organiza­
        ultimii  ani  această  secţie.  Intr-un  timp  scurt,  secţia  a  fost   o datorie a conştiinţei de comunist şi de om.  rea  şi  desfăşurarea  întregii  activităţi  politice  şi  sociale,  ata­
        dotată  cu  tehnică  modernă,  de  mare  productivitate.  Din
        „mers",  Intr-un  timp  foarte  scurt,  oamenii  —  cei  mai  mulţi            ION JULA                    şamentul  ei  ferm  faţă  de  cauza  şi  linia  partidului  repre­
        dintre  ei  meseriaşi  foarte  buni  —  nu  numai  că  şi-au  însuşit   maistru principal ia secţia termomecanică a   zintă  o  altă  şi  grăitoare  dovadă  a  creşterii  conştiinţei  so­
        noi  cunoştinţe  profesionale,  dar  au  venit  şi  cu  numeroase             C.T.E. Mintia                cialiste  la  noi.  Pregătite  şi  educate  de  partid,  cadrele  di­
        propuneri  de  raţionalizări.  "Acum,  sute  de  lăcătuşi  şi  sudori                                      dactice  au  devenit  ele  însele  propovăduitoare  fervente  ale
        produc  elemente  pentru  construcţia  de  hale-stîlpi,  ferme,
        portale.  Desigur,  asigurarea  unei  înalte  calităţi  a  fiecărui                                        marilor  idei,  prin  care  ţara  noastră,  partidul  şi  secretarul
        element  de  confecţie,  îndeplinirea  ritmică  a  planului  sînt  în                                      său  general,  tovarăşul  Nicolae  Ceauşescu,  s-au  impus  defini­
        atenţia  permanentă  a  organizaţiei  de  partid  şi  a  conducerii                                        tiv în lumea contemporană.
        secţiei.  Dar  o  sarcină  de  mare  importanţă,  mereu  în  actua­
        litate,  este  continua  reducere  a  pierderilor,  a  folosirii  efi­                                        Pe de altă parte, cadrele noastre didactice înţeleg pe de­
        ciente  a  fiecărei  bucăţi  de  material.  Noi  folosim  lunar  o  ma­                                    plin, că supremul lor ideal profesional rămîne pentru ei pre­
        re  cantitate  de  metal  —  aproape  400  de  tone.  Comuniştii,                                          gătirea multilaterală a tineretului şcolar, aşa incit acesta să
        toţi  meseriaşii  noştri,  la  îndemnul  comitetului  de  partid,  a
        organizaţiilor  de  bază,  au  pornit  o  acţiune  de  masă  pentru                                        satisfacă pe deplin cerinţele economici naţionale.
        economisirea  metalului.  Intre  cele  4  brigăzi  de  lăcătuşi  şi  3                                        Cu aceste gînduri şi cu conştiinţa înaltelor noastre răs­
        de  sudori  a  pornit  o  adevărată  întrecere  pentru  noi  cău­                                          punderi patriotice aşteptăm să-şi deschidă, mîine, lucrările
        tări de folosire eficientă a fiecărui gram de metal.                                                       primul Congres ăl educaţiei politice şi culturii socialiste, eve­
           .Dând  dovadă  de  o  înaltă  conştiinţă  socialistă,  zeci  de  oa­                                    nimentul ccl mai de seamă al anului.
        meni  cu  diverse  meserii,  dar'  cu  o  bună  pregătire  profesio­  Situîndu-se în fruntea tuturor acţiunilor ce se întreprind
        nală,  cum  sînt  comuniştii  Solomo.n  Voinea  —  şeful  echipei   în scopul îndeplinirii exemplare a sarcinilor cu care se con­  Prof. SABIN SELAGEA
        de  la  debitare,  lăcătuşii  Petru  Stoica  şi  Constantin  Nlcolţa,   fruntă organizaţiile de partid de la safe — de a-şi subordo- .   directorul Şcolii generale
        sudorul  Toan  Şendrescu  şi  mulţi  alţii,  exemplu  personal  în   na întreaga .activitate, aşa cum a cerut secretarul general al
        acţiunea de reducere a .consumurilor de metal, a folosirii  partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, sporirii, producţiei           Vaţa de Jos       __
   1   2   3   4   5   6   7   8