Page 32 - Drumul_socialismului_1976_08
P. 32
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI © NR. 6130 ® JOI, 26 AUGUST 1976
Oaspeţi din Uniunea Sovietică
în jude|ul Hunedoara
în cadrul relaţiilor dş prietenie Congres al educaţiei politice şi al Minerul Aninoasa - campioană Cupa (librării
existente între judeţul Hunedoara culturii socialiste.
şi regiunea Doneţlj — R.S.S. U- în cadrul vizitei, oaspetele so
craineană, în perioada 17—24 au vietic a făcut expuneri la cabine republicană la tir cu arcul (juniori) Competiţia de popice organizată
gust, .în judeţ.ul nostru s-a aflat tele de ştiinţe sociale din Deva, în Valea Jiului, ca omagiu sportiv
tovarăşul Alexei Mihailovici Ko- Hunedoara şi Petroşani, a vizitat In zilele de 20—21 august, poli măreţei zile de 23 August, a an
valev, lector al Comitetului re obiective economice, sociale, cul 70 m şi simplu FITA, Dumitru grenat 6 echipe din diverse uni
gional Doneţk al P.C. Ucrainean. turale şi turistice din Deva, Hu gonul de tir cu arcul al A.S. Mi Codrea — 70 m). Pe echipe, pri tăţi economice ale municipiului, a-
nerul Aniiloasa a găzduit finala
mele trei clasate sînt : 1. Minerul
In timpul şederii în judelui nos nedoara, Petroşani şi Brad, mo
Aninoasa — 2 860 p; 2. A.S. A.
tru, oaspetele a fost primit de to numentele istorice de la Sarmi- Campionatului republican al ju Cluj-Napoca — 2 645 p; 3. Voinţa lături de formaţia divizionară A,
niorilor, individual şi pe echipe.
varăşul Ioachim Moga, prim-secre- zegetusa şi Ţebea, a participat la Jiur Petrila. După 100 de bile pen
tar al Comitetului judeţean Hune demonstraţia de 23 August a oa Cu acest prilej, arcaşii din Ani Tg. Mureş — 2 644 p. tru fiecare jucător, primele 3
Felicitînd sportivii din Aninoasa,
doara al P.C.R. La primire, la menilor muncii din municipiul noasa s-au comportat remarcabil, adresăm neobositului antrenor Va- locuri, pe echipe, au fost ocupate
cucerind din nou titlul de cam-'
care au participat şi alţi membri Deva. de Jiul Petrila, cu 1 534 p.d., Mi
al biroului Comitetului judeţean pioni pe echipe şi cinci medalii, siie Tamaş urări de noi succese nerul Vulcan — 2 343 p.d. şi Pre
dintre care două de aur, prin Pe
de partid, oaspetelui i-au fost tru Feher — 50 m şi Aurel Uri- în munca sa perseverentă de cău paratorul Petrila — 2 296 p.d. La
prezentate realizările oamenilor Cu prilejul celei de-a 32-a ani ţescu — 30 m, campioni republi tător, descoperitor şi formator do individual, ordinea primilor 3 cla
muncii din judeţ în cincinalul tre versări a eliberării patriei, în mu cani, şi trei de argint (P. Feher — talente şi... campioni. (AUREI* saţi este: I. Popa (456 p.d.), R.
cut şi în anul acesta, precum şi nicipiul Hunedoara s-a aflat, de SLABII, C.M.E.F.S. Petroşani). Cosma (433 p.d.), M. Torok (429
..preocupările organelor şi organi asemenea, într-o vizită de priete p.d.).
zaţiilor de partid hunedorene pen nie, o delegaţie a oraşului Ma- ★
tru înfăptuirea Programului parti keevka, din R.S.S. Ucraineană, con „Festivalul sportului feminin",
dului, adoptat de Congresul al XI- dusă de E.P. Krîghin, pritn-se- desfăşurat la Deva, în zilele de
ijăea, pentru formarea omului nou, cretar al Comitetului raional Gor- 22—23 August, la.atletism,'handbal,
'In spiritul hotărîrilor primului neţki. tenis de eimp şi volei, a angre
nat în întreceri peste 150 de spor
tive din Petroşani, Hunedoara,
Brad, Orăştie şi Deva. Reprezen
De pe vetrele cu foc continuu, schele şi ogoare, totalizat cel mai bun punctaj, si-
tantele municipiului Petroşani au
tuîndu-se, în final, pe primul loc.
din alte unităţi hunedorene se raportează (N. PEPENAR, C.J.E.F.S. Deva).
★
La „Crosul iinărului muncitor"
noi succese in întrecerea socialistă au participat 80 de concurenţi, bă
ieţi şi fete. Primele locuri : Maria
Biresc — 1000 m (Vidra Orăstie) si
Elena Bîriea — 1 500 m (Cimen
In timp ce majoritatea oamenilor re. Echipele de dulgheri conduse de tul Deva), Andrei Sebestein —
muncii din judeţul nostru sărbăto Ioan Dascălu, Wilmoş Ferenczi, Con 2 000' m (Cimentul Deva) si Nico
reau, alături de întregul popor, cea stantin Răduţ, Mihai Borbely, Ioan Coloana sportivilor — tinereţe, vigoare, angajament pentru creşterea
de a 32-a aniversare a eliberării pa Beşliu şl echipele de lăcătuşi sudori prestigiului sportiv al ţării noastre în lume. lae Barna — 3 000 m (Metalul
triei. parlicipind la demonstraţiile ale lui Nicolae Cinda, Ioan Cămin şi Crişcior).
organizate la Deva, Hunedoara şi Pe Ioan Biro, coordonate do maistrul
troşani, numeroşi furnalfşti şi oţelari Alexandru Bolda, din cadrul Şantie
din „cetăţile de foc“ ale Hunedoarei rului 7, au • lucrat la belonări şi F. C. CORVINUL - SPORTUL STUDENŢESC 32, care a adus golul, sau cea din
şi Călanului, energcticieni de la Min construcţii mecanice, realizind o pro min. 42, care a adus un penalii
tia, constructori şi montori de pe ducţie de peste 200 000 lei. Nici mon 0- 1 (0-1) pentru bucure.şteni, executat de
platforma Chişcădaga, ceferişti şi lu torii T.M.U.C.B.-uIui nu au rămas in Oct. Ionescu, dar respins într-un
crători din transporturile auto, ţărani urmă. Un public numeros, entuziast a roase ocazii de .poartă, dar Şuren- ultim efort de ■ portarul Bologan,
cooperatori şi mecanizatori, lucrători asistat, în frumosul şi modernul ghin, în- minutele 14, 21 şi 40, penalti acordat nejustificat, pen
din numeroase alte unităţi ale judeţu NOI CANTITĂTI DE PRODUSE stadion hunedorean, la meciul de pare, în primele două situaţii, spe tru o luptă „corp la corp", fără
lui au fost şi de această dată la datorie, LA EXPORT debut al echipei F. C. Corvinul, riat de şansa şi... sarcina de a da fault, între Gruber şi Grosu, ul
tn faţa vetrelor cu lichid incandes meci care, înscriindu-se în previ gol lui Răducănu, iar în a treia,
cent, a pupitrelor de comandă, pe Din Simeria ni s-a transmis că în ziunile multor suporteri ai echipei cind mai primise curaj, l-a... re timul căzînd şi datorită terenului
schele, po locomotive, la muncă pe aceste zile festive, colectivul de la gazde, s-a dovedit a fi deosebit de afirmat pe talentatul portar bucu- alunecos. Arbitrul C. Ghiţă a gre
ogoare, obţinînd însemnate realizări „Marmura" a obţinut o producţie de dificil. Valoarea recunoscută a par reştean, care a respins în extre- şit la această fază !
în producţie pe care le-au alăturat SCI metri pătraţi de dale mozalcate In acest fel, F.C. Corvinul a ra
imensului buchet de succese — ra şi 800 metri pătraţi placaje marmură, tenerului, jocul în continuă miş mis; apoi Iancu şl Agud — ju tat un start fructuos, dar sperăm
portate la demonstraţii. importante cantităţi de produse au care al Sportului studenţesc, mă cătorii în care hunedorenii îsi pu că tehnicienii echipei vor găsi mij
fost expediate şl la export. Dintre iestria sa în menţinerea mingii, a neau mari speranţe — au avut o- loacele prin care să asigure echi
SIDERURGiSTII — ÎN PERMANENTĂ oei care au contribuit din plin la a- mijlocului terenului, robusteţea a- cazii excelente în finalul meciului, pei evoluţii şi rezultate mai bune,
' AFIRMARE cestc realizări amintim pe muncito părării şi liniei de mijlocaşi au ratîndu-le însă exasperant. Şi, de după cum sperăm că şi noii jucă
rii Suld Erneric, Emil Borza, Ion hotărît soarta acestui joc. Aidoma spre aceştia nu se poate spune că tori ai Corvinului se vor dărui
Da Hunedoara, in combinatul erou, Bartok si pe maiştrii Nicolae Petric celorlalte două debutante, F. C. sînt lipsiţi de experienţă, ci doar mai mult culorilor clubului ^huno-
Jurnaliştii, oţelarii şi luminătorii şi- şi Ilie Manea. Corvinul a cedat punctele atît de de... mai multă dăruire şi angaja dorean, pe care s-au angajat să le
au afirmat hărnicia, obţinînd şi în dorite din start, datorită lipsei de ment, pe măsura speranţelor puse reprezinte cu cinste.
aceste zile rezultate remarcabile. PE OGOARE S-A LUCRAT CU SPOR experienţă, dar şi din cauza oe- în calităţile lor reale. Jucînd ne
Schimbul ,,B“ al secţiei a H-a fur F. C. CORVINUL: Bologan —
nale, schimb condus de inginerul In zilele de 22, 23 şi 24 august acti omogehizării depline a echipei, sigur şi în apărare, unde doar Re- Jurcă, Gruber, Ttemus Viad, Micu
Petru Pleşa, a dat numai in ziua de vitatea pe ogoare s-a desfăşurat fără fapt ce nu permite nici adoptarea mus Viad a confirmat şi s-a bătut lescu, Dumiiriu IV, Agud, Ange-
23 August 50 tone de fontă peste răgaz, eforturile fiind concentrate în unei scheme proprii de joc, aşa cu efect, F.C. Corvinui s-a văzut Iescu,_ Bucur (Savu, min. 75),' Su-
plan. Prim-topitorii Sirnion Jurcă şi deosebi la pregătirea recoltei viitoa cum, în replică, studenţii bucu- handicapată în min. 32, printr-un renghin, (Georgescu, min. 46),
Ioan Riccan, alături de maiştrii Va- re de 1 cereale păioase. Pe agenda reşteni au etalat o schemă temei gol de la circa 20 de metri, din- Iancu.
silc Iancu şi Grigore Stănescu, au mecanizatorilor la loc de frunte s-a nic însuşită, prin care, s-a văzut tr-o frumoasă lovitură peste zid a La juniori: F.C. Corvinul — Sp.
fost numai ciţiva dintre fruntaşii a- situat şl se găseşte in continuare e- clar, au urmărit, în primul rînd, lui Cassai. Tot din nesiguranţă în
cestui schimb. Oţelarii de la O.S.M. fectuarca arăturilor pe terenurile e- să neutralizeze elanul scontat al apărare, fundaşii Miculescu şi Gru- studenţesc 2—1 (2—1). Au marcat
I şi II au depăşii planul cu peste liberate de culturile timpurii, apli gazdelor. ber au intervenţii sancţionate de Nicşa şi Drăgnoiu (autogol), res
400 tone de otel. Aici s-au remarcat carea îngrăşămintelor organice şi pectiv Ionescu.
prim-topltorii Ioan Ponovici, Nicolae chimice pe suprafeţele ce urmează a Cu toate acestea, F.C. Corvinul arbitru, ' cum a ' fost cea din min. NICOLAE STANCIU
Deac, Anton Bucur, Alexandru No- fi însămînţatc în această toamnă, a_ încercat şi a dorit mult să adu
jogan. Dumitru Serban, Florea Nisip, precum şi finalizarea balolării paie că entuziastului său public o vic Etapa viitoare: S.C. Bacău — A.S.A.; Univ. Craiova — Steaua; Spor
turnătorii 1 Ilie Motorga, Dan Viad, lor şi a transportului lor din cîmp. torie, atît de necesară ca factor tul stud. — poli. Iaşi; F.C. Constanţa — Progresul; Jiul — F.C. Corvinul
Ilie Emilian şi maistrul Partenie In dorinţa de a cinsti prin fapte moral, stimulator, creînd nume- Ă rgeş ~ Ra P id ; F -C- Bihor - Poli. Timişoara
Nistor Nici cei de la laminoare de muncă ziua eliberării patriei de F.C.M. Reşiţa — F.C.M. Galaţi. Uv
nu au rămas în urmă. Muncind cu sub dominaţia fascistă, mecanizatorii
vrednicie, laminatorii Nicolae Totnis, de la C.A.P. Romos, Geoagiu, Strei,
Constantin Didea, Mircea Gavrilă, Jeledinţi, Pricaz, Roşcani, Lasău, ii VICTORIA CALAN — lent. După numai două minute, gaz oaspeţii au iniţiat un contraatac pi
dele măresc avantajul: o centrare a
lacob Semciuc, Petru Suciu, Serafim Vaidei, Nădăştia de Jos, Aurel Vlai- C.F.R. CLUJ-NAPOCA Iul Tudor, care părea fără probleme, partea dreaptă, apărarea localnicilo
Săvulcscu şi ceilalţi şi-au depăşit cu şi din alte unităţi au fost pre 1—I (0—0) a ajuns în preajma careului lui Balla, s-a bîlbîit, permiţînd lui Iuhasz si
sarcinile zilnice de nlan cu aproape zenţi la materializarea acţiunilor cu portarul oaspeţilor a fost jenat de egaleze. După circa 3 minute, Gold:
din
hotărire
Ferma
jucătorilor
a
500 tone de laminate. prinse în programele de lucru sta Călan de a obţine cele două puncte M. Marian, lucru de care profită aduce avantaj echipei brădene, ci
Şi vrednicii muncitori ai întreprin bilite de comandamentele locale pen se loveşte de riposta maturei echipe Leca, introducînd balonul în plasă. un şut formidabil, de la distanţă. Ir
derii „Victoria" din Călan au adău tru agricultură, pe ogoarele coopera clujene, care nu ezită, de cîte ori După pauză, Naidin înscrie al 3-lea min. 61, Golda pătrunde printre apă
rătorii ' adverşi, fiind oprit neregula
gat noi realizări bilanţului cu care tivei agricole din Romos au lucrat sre prilejul, să lanseze contraatacuri gol al echipei sale, iar Văetuş (min. mentar în careu de portarul Buta-
au înlimpinat marea sărbătoare. cu spor la arături mecanizatorii Ion foarte rapide, pe fronturi largi, cu 83) aduce golul de onoare al Mure ru. Lovitura de la 11 m a fos't exe
Muncind cu abnegaţie şi responsabi Jurj, Mihai Mureşan, Ion Cristea, Zel participarea extremelor şi mijlocaşi şului. cutată cu precizie, de Faur, în gol
litate ei au dat o însemnată canti Herman şi Ion Rcntea. Tot din ca lor. Aşa s-a întîmplat în min. G4, cind MINERUL LUPENI : Buduşan - în min. 86, Gabor pasează şi Gliiţi
tate de fontă în plus, depăşind pla drul S.M.A. Geoagiu merită să fie o minge frumos lucrată de Gostilian Rus, Burdangiu, Stolcer, Dodu, Stan înscrie.
nul cu 7,7 Ia sută. evidenţiaţi tractoriştii NUcolae Stan- şi Ţegean este fructificată din 'apro Gabriel, Mărcuş (Diniş, Tudor), Ma- A arbitrat Alexandru Ene (Craio
ciu, Teodor Popa, Vasile Potinteu, piere de Horia Popa: 0—1. In min. 89. vruşea, Leca, Dosan, Naidin. va).
MILIOANE DE KILOWAŢI Vaier Bota — să-i amintim doar pe Schmidt trimite o minge spre careul AURUL BRAD: Nagy — Birău. Pe-
ciţiva dintre cei care au contribuit
ÎN SISTEMUL DE FORŢĂ SI LUMINA la urgentarea pregătirilor pentru în- oaspeţilor, portarul nu poate reţine a AURUL BRAD — trică, Faur, Rişcuţa. Stingă, Ghiţă
Ceauşu, Petrişor, Golda, Topor (min
sămînţările de toamnă în C.A.P. din balonul şl Goia, aflat pe fază, în RAPID ARAD 4—1 (1—0) 55 Simina, min. 59, Gabor). (AL. JUR-
scrie nestingherit, restabilind egali
Termocentrala Mintia — altă uni raza sa ■ de activitate. O înaltă răs tatea. CA, corespondent).
tate de foc continuu— nu şi-a încetat pundere faţă de soarta recoltei au A arbitrat, sub aşteptări, Victor Excelent debut al echipei brădene
freamătul muncii. In aceste zile e- dovedit-o şi mecanizatorii Petru Şu- Roşu (Bucureşti). în divizia B 1 Formaţia a prestat un :k
lectricienil, termomecanicii şi opera mandea. Aurel Cinda, Vinţe Josif, joc viguros, ofensiv, realizind o vic Etapa viitoare: sticla — „U“ Cluj-
torie concludentă. In primele 30 mi
torii chimişti din turele I, III şi IV, Ion Niculescu şi Ion Ilişan, care au nute, gazdele au două bare, prin Napoca; U.M.T. — Min. Cavnic; Ra
toţi ca unul. In sălile de comandă, asigurat transportul gunoiului de ^ MINERUL LUPENI — Golda şl Faur, iar în min. 32, în urma pid Arad — Ind. s. C. Turzii: Mu
lingă puternicele agregate, la uria grajd pe ogoarele C.A.P. Jeledinţi. MUREŞUL DEVA 3—1 (2—0) unei combinaţii Ceauşu — Stingă — reşul Deva — Armătura Zalău; C.F.R
şele cazane şi in staţiile de conexiu Am prezentat în aceste rînduri nu Scorul acestui meci a fost des Ghiţă. ultimul şutează deciş la colţ, Cluj-N. — Minerul Lupeni; Daci:
ne, sub conducerea inginerilor dis mai pe ciţiva dintre cei care, în zi chis -în min. 17, cînd Rus a centrat deschizînd scorul. Orăştie — Victoria Călan; C.I.L. Si-
peceri Ioan Bulea, Nicolae I.ungoci lele de bucurie şi voie bună, au fost spre Leca, aflat pe poziţie de înain Cu două minute înainte de pauză, ghet — C.F.R. Timişoara; Olimpii
şl Ioan Covaci, au vegheat ca nulsul la datorie, cinstind măreaţa săr taş central. Pasa sa a fost fructifi mari emoţii în tribune, dar portarul S. Mare — Aurul Brad; Gloria Bis
centralei să bată normal, distribuind bătoare in hainele de lucru. Lor li cată de Naidin prlnlr-un şut vio Nagy reţine cu siguranţă. In min. 47, triţa — F.C. B. Mare.
In arterele energiei alte milioane de s-au alăturat cadrele sanitare, cei
kilowaţi. din telecomunicaţii şi din alimentaţia
publică. Le aducem pe această cale P. Libardl şi Gh. Cotormani găsind C.F.R. SIMERIA; Unirea Alba lulia
PE SCHELELE MARELUI OBIECTIV mulţumirile tuturor cetăţenilor. Cronica etapei pentru Leca o... partitură nouă, de — ŞTIINTA PETROŞANI; Automcca-
AL INDUSTRIEI LIANŢILOR Grupaj realizat de înaintaş, ce s-a dovedit bine inter nica Mediaş — MINERUL GHELAR;
F.I.L. ORĂŞTIE — Textila Sebeş ;
pretată de fostul fundaş al Jiului. •
N. TiRCOB Metalul Copşa Mică — I.M.I.X. Ag
Constructorii şi montorii de pe 9 FOTBAL. Debut echilibrat al ce La polul opus, al insatisfacţiilor, pe
platforma Chişcădaga au fost şi ei MIRCEA LEPĂDATU lor 7 divizionare A şi B hunedorene. primul loc se situează înfrîngerea nita; C.I.L. Blaj — Gaz metan Me
la datorie in aceste zile de sărbătoa D. CORPADE categorică a Daciei Orăştie, la Cîm- diaş; LAMINATORUL TELIUC —
La capitolul satisfacţii, pe primul pia Turzii. Se pare că Daciei nu i-a Constructorul Alba lulia; Textiia Cis-
loc se situează, desigur, victoria Jiu priit entuziasmul rezultatelor bune nădie — Inter Sibiu. Urăm deplin
lui la Galaţi, care lansează noua e- din meciurile de pregătire... e De succes divizionarelor noastre! • Tot
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN COMUNICĂ : chipă din Petroşani cu şanse de a- asemenea. Mureşul Deva, juclnd slab duminică, în prima sa etapă, campio
firmare Maturitatea jucătorilor Jiu în apărare, n-a reuşit să ţină piept natul judeţean programează meciuri
— înscrierea în anul I al primei Urieani, Dobra, precum şi la licee lui a fost decisivă, iar forma porta elanului de debut al Minerului Lu
trepte de liceu este obligatorie pen le real-umaniste lila, Petroşani şi Lu- rului Cavai şi inspiraţia tînărului le: C.F.R. Petroşani — Autotransport
tru toţi absolvenţii clasei a VHI-a, peni, agroindustrial Geoagiu, meta Bucurescu — hotărîtoare în adjude peni. o Dacă luăm rezultatul in si Haţeg;- I.M.C. Bîrcea — Preparatorul
promoţia 1976, care nu au împlinit lurgice Hunedoara şi Călan, construc carea victoriei. • Tot Ia satisfacţii ne. egalul Victoriei Călan pare ne Petrila: Minerul Vulcan — Construc
16 ani pînă la 15 iunie 1976 şi se ţii Deva şi şcoala profesională con notăm startul victorios al debutan satisfăcător, dar dacă punem în ba torul Hunedoara; Sportul studenţesc
poate face piuă la 10 septembrie 1976; strucţii Deva. telor Aurul Brad si Minerul Lupeni. lanţă valoarea adversarului şl faptul — Paringul Lonea: Energia Paroşenf
— organizarea unui nou concurs de Pentru treapta a cjoua de liceu la A Aurul şi-a îneînlat spectatorii că echipa lui C. Cărare a egalat doar — Aurul Certej; Metalul Crişcior —
admitere în treaota a doua de liceu liceele mecanice nr. 1 şi nr. 2 Petro printr-un ioc de calitate, in mişcare în final, remiza este echitabilă. • Minerul Urieani; Minerul Aninoasa —
va avea Ioc în perioada 4—10 septem şani, mecanic Barza, mecanic Deva, permanentă. de total angajament, Drept ar fi fost şi pe stadioul Cor E.G.C L. Hunedoara:- Dacia Veţel stă.
brie 1976. mecanic Lupeni, electrotehnic Deva, elevii profesorului Borcău dovedind vinul un rezultat de egalitate, dar • TENIS DE CÎMP. Divizia Aî
Se recomandă înscrierea în anul I mecanic Simeria, metalurgic Hune şi o excelentă pregătire la toate ca şi în cazul echipei F.C. Corvinul, ca Jiul ' Petroşani — Cuprom B. Mare
şl pentru concursul de admitere in doara, metalurgic Călan. chimie De pitolele. iar Golda detaşîndu-se prin- şi în cele ale celorlalte debutante in 6—4 la băieţi şl 3—2 la fete; Jiul —
treapta a doua la unităţile şcolare va, construcţii Deva, chimie Orăştie, „A", experienţa partenerilor de joc Sănătatea Oradea 6—4 la băieţi şi
care au locuri neocupate şi sini no economic Petroşani, agroindustrial tr-un lăudabil travaliu, dar am mai a decis rezultatul. 1—4 la fete. prin aceste rezultate, e-
minalizate mai jos : Geoagiu. Pot participa Ia concurs şi remarcat şi pe Petrică. Faur. Topor, • DUMINICA, începe campio chlpa de băieţi Jiul. antrenată de
Pentru prima treaptă de liceu Ia tineri din alte judeţe ale tării, dacă Gabor, Stingă. *> Cu beneficiul ser natul DIVIZIEI C. In prima etapă,’ prof. Mircea Pascu, îşi consolidează 1
şcolile generale Pui. Orăstie. m\ 1, îndeplinesc Condiţiile legale. viciilor unor jucători experimentaţi. cele 5 echipe hunedorene, arondate poziţia fruntaşă în clasament, avîncl
nr. 4, nr. 6 Petroşani, Baia de Criş, Informaţii suplimentare se pot obţine Minerul LuDeni si-a impus superio în seria a Xn-a, vor juca după ur reale şanse de promovare în prima
Vaţa de Jos, Teliuc, Băiţa, Certej, Ia secretariatele şcolilor respective. ritatea în faţa Mureşului, antrenorii mătorul program; U.P.A. Sibiu — serie valorică.
■
COLEGIUL DE REDACŢIE : REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA TIPARUL
SABIN CER8U, TIBERIU ISFRATE — secretar responsabil de redacţie, Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35.
ELENA LUCIA LICIU, IOAN MSRZA, GHEORGHE PAVEL - redactor şef Telefoane : inter. 13, 11275, 11585 Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 257