Page 36 - Drumul_socialismului_1977_01
P. 36
DRUMUL SOCIALISMULUI O NR. 6152 O MARŢI 25 IANUARIE 1977 Pag. 3
Consfătuirea judeţeană privind activitatea de control obştesc
Perfecţionarea neîncetată a organizării şi funcţionării
controlului ilştass-saresii ii bis mi mare înssimitate
a consiliilor locale ale Frontului Unităţii Socialiste
In pregătirea Consfătuirii pe ta faţă de conducerea partidului, faţă de organizare, de conducere şi con dită, dar î-n acelaşi timp să luăm sare, atitudinea etică şi profesio
ră privind controlul obştesc, în de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, se trol a vieţii economice şi so măsuri ea peste tot să sporim efi nală a unor medici, surori, asis
ziua de 22 ianuarie a.c., la Deva a cretarul general al Partidului Co ciale, dezvoltării democraţiei socia cienţa şi finalitatea controlului tente.
avut loc prima consfătuire jude munist Român, preşedintele Fron liste. obştesc O problemă esenţială a controlu
ţeană pentru analiza activităţii de tului Unităţii Socialiste, pentru „în sistemul democraţiei noastre După ce au fost subliniate unele lui obştesc — a arătat în continua
control obştesc. Desfăşurată la in contribuţia hotărîtoare adusă în socialiste — sublinia to-varăsul sarcini privind organizarea activi re vorbitorul — este valorificarea
dicaţiile date de tovarăşul Nicolae dezvoltarea şi a dinei rea continuă a NICOLAE CEAUŞESCU — contro tăţii de viitor s-a arătat ca din e- constatărilor, sugestiilor, propune
Ceauşescu, secretarul general al democraţiei socialiste in ţara noas lul obştesc reprezintă un factor de chipele de control obştesc este ne- rilor. Exercitarea controlului ob
Partidului Comunist Român, pre tră, în perfecţionarea cadrului de mare importanţă, contribuind la cbcar să facă parte oameni integri, ştesc este de neconceput fără efi
şedintele Frontului Unităţii Socia mocratic de participare a maselor competenţi, dornici de a efectua a- cacitate, fără receptivitate din par
liste, la şedinţa Biroului Executiv La conducerea societăţii, în creşte antrenarea largă a opiniei publice, ceastă activitate obştească, să se tea celor controlaţi.
a maselor populare în exercitarea
al Consiliului Naţional al Frontului rea rolului controlului obştesc a- controlului asupra îndeplinirii ho- asigure de fiecare dată un control Şi în această privinţă avem multe
Unităţii Socialiste din 21 decembrie supra modului în care se înfăptu tărîrilor do partid şi de stat, a po eficient. exemple de receptivitate, de inter
1976, consfătuirea judeţeană a efec iesc măsurile stabilite de partid venţie operativă în înlăturarea li-p-
Asigurarea unei bune instruiri a
tuat o analiză temeinică a activi privind îmbunătăţirea producţiei liticii partidului în sectoare esen echipelor de control obştesc este de surilor semnalate de echipele d«
ţiale ale vieţii sociale".
tăţii de control obştesc şi a stabi bunurilor de consum, aprovizionă asemenea o problemă de deosebi-tă control obştesc. Sînt insă şi cazuri
lit măsuri concrete în vederea creş rii şi servirii populaţiei, respectă Prin modul în care a fost orga cînd se consemnează anumite nea
terii continue a rolului şi eficien rii legilor statului nostru. nizată şi s-a desfăşurat, prin dez importanţă. Astfel de instruiri tre junsuri, dar situaţia rămîne ne»
ţei acestuia în viaţa economico-so- Toţi participanţii la dezbateri în baterile fructuoase ce au avu-t loc buie să se Iacă periodic, să se or schimbată. Echipele de control
ganizeze pe domenii de activitate
cială a judeţului. plen şi în comisii au analizat cu in plen şi pe comisii, consfătuirea a şi in funcţie de profilul, de specia obştesc efectuează ieşiri pe teren
La lucrările consfătuirii, care s-au exigenţă şi responsabilitate, într-tm prilejuit o exigentă analiză a acti lizarea unităţilor supuse controlu odată, de două ori, semnalează lu
vităţii şi rezultatelo-r dobîndite în
desfăşurat în plen şi pe comisii, au pronunţat spirit oritic şi autocritic, acest important domeniu, un valo lui. La instruiri să fie chemaţi şi crurile bune, dar critică şi unele
fost prezenţi peste 400 de partici activitatea consiliilor locale ale specialişti, oameni care cunosc bine neajunsuri, consemnează deficien
panţi: membri ai Biroului Comite Frontului Unităţii Socialiste, a or ros şi util schimb de experienţă, legile şi normativele în vigoare şi ţele constatate, fac propuneri ca
tului judeţean de partid, membri ai ganizaţiilor de masă şi obşteşti pri avin-du-se în vedere problemele ou re însă nu sînt întotdeauna finali
Biroului executiv al Consiliului ju vind organizarea şi funcţionarea e- care se confruntă consiliile Frontu care pot da explicaţii calificate în zate. Pe alocuri, de ce să nu o
deţean al Frontului Unităţii Socia chipelor de control obştesc şi au lui Unităţii Socialiste, echipele de legătură cu felul cum să se desfă spunem, ne confruntăm cu mani
liste, preşedinţii consiliilor muni făcut numeroase propuneri pentru control obştesc, miile de oameni, şoare controlul in funcţie de unita festări de indiferenţă faţă de pro
cipale, orăşeneşti şi comunale ale perfecţionarea şi creşterea eficien reprezentanţi ai obşte! pentru a^şi tea în care acţionează fiecare e- punerile şi observaţiile echipelor de
F.U.S., responsabili şi membri ai ţei activităţii acestora. S-a -relevat aduce aportul, aşa cum prevede le chipă. Nu e de conceput ca cineva control obştesc, de încălcare din
echipelor de control obştesc, cadre- necesitatea unei cunoaşteri mai gea, la „dezvoltarea unei atitudini să se considere membru al unei e- partea -u-nor cadre de conducere a
de conducere din unităţi economi profunde şl a extinderii experienţei înaintate a lucrătorilor din unităţi chipe de control obştesc fără să cu legii de organizare şi funcţionarea
ce şi instituţii social-culturale supu înaintate din activitatea celor mai le de servire publică, la generali noască obiectivele misiunii sale, controlului obştesc. Ou o aseme
se controlului, membri ai comite bune echipe de control obştesc, îm zarea experienţei bune, la comba prevederile legilor a căror respec nea stare de lucruri nu ne putem
telor sindicatelor, U.T.C. şi ale fe bunătăţirea stilului şi metodelor de terea manifestărilor de neglijenţă, tare o controlează. declara de acord. De aceea atra
meilor din întreprinderi, unităţi muncă, alegerea în echipele de nepăsare ş.i lipsă de răspundere fa în ceea ce priveşte domeniile a- gem foarte serios atenţia şi insis
agricole şi instituţii, . reprezentanţi control obştesc a celor mai buni ţă de interesele populaţiei şi de supra cărora se impune să perfec tăm să se manifeste maximum de
ai organizaţiilor de masă şi ob oameni ai muncii, eu o pregătire păstrarea avutului obştesc, la res ţionăm exercitarea controlului, vor receptivitate din partea conducăto
şteşti locale, ai consiliilor locale ale politică şi profesională -corespunză pectarea legalităţii socialiste". bitorul a subliniat necesitatea oa rilor unităţilor controlate, a tutu
F.U.S. şi ai consiliilor populare, ai toare, cu o comportare corectă In Aşa cum este cunoscut, controlul acesta să fie concentrat mai mult ror lucrătorilor din aceste unităţi
inspecţiilor şi inspectoratelor jude muncă şi in societate, eu un înalt obştesc constituie unul dintre cele şi asupra unităţilor producătoare de faţă de problemele semnalate de
ţene de stat cu atribuţii de control, spirit de responsabilitate ci-vică, mai active mijloace de manifestare bunuri de consum, spre cele de co echipele de control obştesc. Să fie
activişti de partid, corespondenţi ai obştească. Au fost supuse unor cri a opiniei publice î-n vederea creş merţ, alimentaţie publică şi servicii luate măsuri ferme pentru rezolva
presei centrale şi locale. tici serioase, în spirit partinic, ma terii nivelului deservirii publice, de pentru populaţie. rea intr-un minimum de timp a
în cadrul consfătuirii, tovarăşul nifestările de formalism care mai formare şi dezvoltare a unor atitu Fără îndoială că î-n aceste do propunerilor juste, îndreptăţite care
Mircea Lucaciu, secretau al Comite dini civice înaintate. Ca o conclu menii s-au obţinut multe şi deo se fac ! Dar nu numai atît. Foru
tului judeţean de partid, secretar persistă în desfăşurarea controlului zie desprinsă din activitatea prac sebite succese. Comerţul nostru, rile superioare ale unităţilor con
al Consiliului judeţean al Frontu obştesc, insuficienta receptivitate a tică, din lucrările consfătuirii, reie spre exemplu, dispune de o vastă trolate, consiliile locale ale Fron
lui Unităţii Socialiste, a prezentat conducerilor unor unităţi controla se că în cei cinci ani de cînd con reţea de magazine eu profil divers; tului Unităţii Socialiste au datoria
raportul privind preocuparea con te, lipsa unor intervenţii prompte trolul obştesc a fost organizat pe s-a asigurat şi continuă să se asi să tragă la răspundere pe -cei care
siliilor judeţean, municipale, oră gure un grad ridicat de servire a dovedesc nepăsare, lipsă de interes
şeneşti şi comunale ale F.U.S. pen consumatorilor ; aprovizionarea se în aplicarea măsurilor stabilite, să
tru organizarea şi funcţionarea con face în condiţii mai bune. In buna urmărească modul în care sînt în
trolului obştesc pe baza prevede servire, în păstrarea mărfurilor, în făptuite sugestiile şi propunerile
rilor Legii nr 6 din 1972, activitatea cultivarea în rîndu-rile lucrătorilor făcute de echipele de control.
plină de .răspundere a oamenilor a unei atitudini civilizate, atente, In continuare vorbitorul a sub
muncii ce fac parte din echipele tovărăşeşti faţă de consumatori o liniat sarcinile ce revin organelor
de control obştesc, aportul lor la mare contribuţie şi-au adus-o e- si organizaţiilor' de partid, consi
soluţionarea problemelor privind chipele de control obştesc. liilor locale ale Frontului Unităţii
îmbunătăţirea aprovizionării şi ser Loc însă pentru mai bine exis Socialiste, sindicatelor, organizaţii
virii populaţiei, ridicarea calităţii tă. Va trebui ca în continuare să lor U.T.C., comitetelor şi comisiilor
unor produse, sporirea şi înnoirea se întreprindă acţiuni de control de femei, celorlalte organizaţii de
sortimentelor de bunuri de con în toate unităţile comerciale şi de masă şi obşteşti î-n vederea îmbu
sum, diversificarea serviciilor către alimentaţie publică. în acestea din nătăţirii activităţii de control ob
populaţie în mediul urban şi rural, urmă, să se urmărească mai per ştesc.
îmbunătăţirea activităţii de trans severent respectarea reţetelor şi Aşa cum este cunoscut — a spus
port în - comun, în unităţile sani gramajelor stabilite, calitatea ma în încheiere tovarăşul Ioachim
tare, dotarea noiior cartiere cu u- teriilor prime ce se folosesc, cali Moga — va avea Ioc Consfătuirea
til-i-tăţile necesare, precum şi mă tatea şi varietatea meniurilor, nu pe ţară cu privire la activitatea
surile ce se impun pentru perfec mărul sortimentelor, calitatea ser de control obştesc. Din judeţul nos
ţionarea si creşterea eficienţei con virii. în cantinele-restaurant, de tru vor participa la această consfă
trolului obştesc. asemenea, să se urmărească cum tuire un număr corespunzător de
La dezbaterile în plen şi în cele este gospodărit fondul de produse, responsabili şi membri ai -unor e-
4 comisii au luat cuvîntul 88 de dacă preţurile stabilite pentru me chipe de control obştesc, cadre de
v
vorbitori. La discuţii în plen au niurile fixe şi celelalte preparate conducere din unele unităţi supuse
participat tovarăşii : Gheorghe Va- sînt legale, să se manifeste exi controlului. Sîntem convinşi că par
siu, prim-secretar al Comitetului genţă faţă de calitatea preparate ticipanţii din judeţul nostru ia
municipal de partid Hunedoara, lor servite. Mult mai mult trebuie consfătuirea pe ţară var prezenta
preşedintele consiliului municipal să se acţioneze pe linia controlului experienţa ce au dobindit-o în or
al F.U.S., Dumitru Milca, miner la în unităţile cooperaţiei şi în cele ganizarea şi desfăşurarea controlu
E.M. Vulcan, responsabilul unei e- Aspect din timpul consfătuirii. de .prestări de servicii pentru lui obştesc, vor face propuneri pen
chipe de control obştesc, Laurean în situaţiile cerute din partea ce baza Legii nr. 6 din 1972, cele peste populaţie. tru continua îmbunătăţire a activi--
Vasiu, lăcătuş la I.M..M.R. Simeria, lor chemaţi să vegheze la finaliza 1290 eohipe formate din împuterniciţi De asemenea, un obiectiv princi tăţii în acest domeniu.
responsabil de eohipă de control rea sesizărilor şi a propunerilor fă ai oamenilor muncii şi ai organiza pal al controlului obştesc va tre In aceste zile premergătoare con
obştesc, Ileana Bîrţan, preşedinta cute de echipele de control obştesc. ţiilor de masă au acţionat cu respon bui să-l constituie transportul pu sfătuirii pe ţară, consiliile local-a
Comitetului judeţean al femeilor, Participanţii la dezbateri au pro- sabilitate, străduindu-se de a des blicului în condiţii civilizate şi la ale Frontului Unităţii Socialiste,
Petru Văduva, muncitor La F.I.L. pus noi măsuri şi modalităţi adec coperi, populariza şi susţine expe timp, atît de la domiciliu la locul sub conducerea organelor de partid,
Orăştie, responsabil de echipă de vate pentru a creşte răspunderea rienţa bună în servirea populaţiei, de muncă, cit şi invers. Aria con vor -trebui să se ocu.pe în mai ma
control obştesc, Paraschiva Moţu, conducerilor unităţilor de servire de a remarca faptele bune, dar în trolului obştesc se poate extinde a- re măsură de organizarea unor noi
controlor La D.J.P.Tc. Deva, respon a populaţiei, a întreprinderilor şi aceiaşi timp, de a consemna as supra altor multor domenii ; gospo acţiuni de control obştesc, de per
sabil de echipă de control obştesc, instituţiilor fată de soluţionarea o- pectele negative di-n diferite dome dărirea apei, distribuirea energiei fecţionarea activităţii tuturor eohi-
Eugenia Prică, învăţătoare la Şcoa perativă şi fermă a constatărilor nii, venind cu valoroase propuneri termice, electrice, gazelor, salubri pelor pe toate planurile, cu efecte
la generală Geoagiu, responsabil de echipelor de control obştesc. pentru înlăturarea lor. Numeroase tate, ştranduri, parcuri, zone de practice, reale asupra întregii acti
echipă de control obştesc, Teodor Ca urmare a experienţei acumu echipe de control obştesc din judeţ agrement, domenii de mare utilita vităţi de viitor.
Vasiu, secretar al Comitetului co late şi a sarcinilor actuale care im n-au precupeţit efortul de a da îm te pentru creşterea gradului de ci Biroul Comitetului judeţean de
munal de partid Ilia, preşedintele pun creşterea eficienţei controlului plinire, prin activitatea desfăşura vilizaţie şi confort. Eficiente ar fi, partid, Biroul executiv al Consiliu
consiliului comunal al F.U.S., Elena obştesc, în cadrul dezbaterilor au tă, politicii partidului de ridicarea de asemenea, unele controale ob lui judeţean al Frontului Unităţii
Oprica, laborantă la C.S. Hunedoa fost făcute o seamă de propuneri ce nivelului de viaţă al oamenilor şteşti făcute la oficiile pentru con Socialiste îşi exprimă convingerea
ra, responsabil de echipă de con urmăresc îmbunătăţirea unor pre muncii, pentru a contribui la res struirea de locuinţe proprietate că în activitatea comisiilor de con
trol obştesc, George Dîrlea, medic, vederi ale Legii nr. G din 1972, vi- pectarea şi aplicarea legilor,’ la re personală. trol obştesc vor avea loc mutaţii
director al Spitalului unificat Pe zînd creşterea rolului comisiilor de alizarea măsurilor stabilite de or Este cunoscut — a arătat vorbi de ordin calitativ, că îşi vor face
troşani, responsabil de echipă de coordonare şi îndrumare a contro ganele de partid* şi de stat în ve torul — că în deplină concordanţă şi mai mult simţită prezenţa în
control obştesc, Dumitru Bogdan, lului obştesc, soluţionarea mai ope derea îmbunătăţirii aprovizionării cu imperativele majore ale societă întreaga viaţă şi muncă a oameni
director al Direcţiei comerciale ju rativă de către unităţile controlate populaţiei, repartizării judicioase a ţii noastre socialiste, partidul a ri lor din ju.deţul nostru, că la nivelul
deţene, Margareta Dumitru, preşe a constatărilor şi sugestiilor fă fondului de marfă, creşterii calită dicat problema ocrotirii sănătăţii la tuturor localităţilor consiliile Fron
dinta Comitetului orăşenesc al. fe cute, asigurarea efectuării unor ţii bunurilor de consum şi a servi rangul de politică de stat. Pentru tului Unităţii Socialiste, frucUCicînd
meilor Haţeg, Viorel Popa, preşe controale dirijate — simultane —, ciilor, desfăşurării în bune condi- îmbunătăţirea asistenţei medicale a experienţa dobîndită şi trăgind în
dinte al Consiliului orăşenesc al creşterea eficienţei întregii activi ţiuni a activităţii instituţiilor sani populaţiei se alocă anual fonduri văţăminte din lipsurile existente,
sindicatelor Brad, responsabilul co tăţi de control obştesc. tare, de învăţămînt, social-cuUurâ deosebit de însemnate. Măsurile a- vor acţiona şi mai ferm în -vede
misiei orăşeneşti de coordonare a In încheierea dezbaterilor a luat ie, poştă, transporturi şi din alte doptate în ultima vreme au deter rea perfecţionării întregii activităţi
controlului obştesc, Traian Cărbu- cuvîntul tovarăşul Ioachim Moga, domenii. minat o serie de îmbunătăţiri ale de antrenare, sub conducerea or
naru, responsabilul cantinei restau prim-secretar al Comitetului jude Aşa cum s-a- constatat diq anali stării de sănătate a populaţiei. La ganizaţiilor de-partid, a tuturor or
rant „Siderurgistul" Hunedoara, ţean de partid, preşedintele Consi zele întreprinse de Consiliul jude buna funcţionare a instituţiilor me- ganizaţiilor de masă şi obşteşti în
Leontin Blăjan, preşedinte ai liului judeţean al Frontului Uni ţean al Frontului Unităţii Socialiste, dico-sanitare din judeţ a contribuit buna organizare şi funcţionare a
U.J.C.M. Hunedoara — Deva, Cle tăţii Socialiste. aşa cum s-a desprins şi din con şi controlul obştesc. In acest dome controlului obştesc, în obţinerea
ment Negru{, prim-secretar al Co Prima consfătuire judeţeană con sfătuire — a spus în continuare niu ne confruntăm însă în conti u-nor noi succese în toate domenii
mitetului municipal de partid Pe sacrată analizei activităţii de con vorbitorul — activitatea de con nuare cu o serie' de neajunsuri. De le, in sporirea contribuţiei La în
troşani, preşedintele consiliului mu trol obştesc reprezintă -un eveni trol obştesc, -rezultatele acesteia nu aceea, doresc să insist ca în acest făptuirea politicii partidului nos
nicipal al F.U.S., Lazăr David, pre ment de o deosebită însemnătate în sînt încă peste tot, la nivelul sar domeniu să se intensifice controlul tru de ridicare a nivelului de trai
şedintele Consiliului judeţean al perfecţionarea vieţii economico-so- cinilor trasate de partid, al cerin obştesc. Să se urmărească mai material şi spiritual al oamenilor
sindicatelor, responsabilul comisiei ciale în judeţul nostru — a sub ţelor formulate prin hotărârile de ferm modul cum personalul medi- muncii.
•judeţene de coordonare a controlu liniat vorbitorul. Organizarea con partid şi reglementările de stat. In co-sanitar se comportă şi manifestă Intr-o atmosferă de entuziasm în-
lui obştesc, Ioachim Pitic, muncitor sfătuirilor judeţene şi apoi a con municipii, oraşe, comune, în dife grijă faţă de bolnavii internaţi şi sufleţitor, consfătuirea judeţeană
la I.E.C. Mintia, responsabil de sfătuirii pe ţară privind analiza rite unităţi ne confruntăm cu une faţă de cei ce solicită asistenţă me pentru analiza desfăşurării contro
echipă de control obştesc, Aurel desfăşurării controlului obştesc le probleme, cu atitudini ale unor dicală şi urmează tratament în u- lului obştesc a adresat o telegra
Bulgărea, preşedinte al U.J.C.C. confirmă, o dată în plus, grija deo oameni care arată că nu peste tot nităţile ambulatorii şi spitaliceşti, mă Comitetului Central al Partidu
lui Comunist Komân, tovarăşului
Hunedoara — Deva. sebită pe care partidul nostru o a- controlul se desfăşoară sistematic, să se asigure controlul asupra mo NICOLAE CEAUŞESCU.
Participanţii ia dezbateri şi-au cordă perfecţionării formelor şi concret şi eficient. Se impune să dului în care se acordă asistenţă (Textul telegramei se publică
metodelor de participare a oame medicală, cum se respectă progra
n Puii fes ta t recunoştinţa profundă nilor muncii la întreaga activitate dezvoltăm experienţa bună dobin- mul de lucru in policlinici, dispen in pagina I).