Page 3 - Drumul_socialismului_1977_05
P. 3
DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 6168 9 MARŢI, 3 MAI 1977
Adunarea festivă
din municipiul Deva
(Urinare din pag. 1) angajate în opera constructivă. Da
toria comuniştilor, a tuturor celor
ce muncesc, în diversele sectoare
ale acestui an a fost îndeplinit cu de activitate ale judeţului nostru —
5 zile mai devreme, realizîndu-se români, maghiari, germani şi de
suplimentar o producţie industrială alte naţionalităţi — este de a asi
do peste 300 milioane lei. S-au ob gura realizarea zi de zi, decadă cu
ţinut succese importante în creş decadă, lună de lună a sarcinilor
terea eficienţei economice. In pri de producţie şi depăşirea lor, scur
mul trimestru productivitatea mun tarea termenelor de dare în folo
cii pe ansamblul industriei judeţului sinţă a obiectivelor industriale şi
a sporit faţă de prevederi cu 2 600 social-culturale. Dezvoltînd spiritul
lei/lucrător, ceea ce a făcut ca în de bun gospodar, fiecare lucrător
tregul spor al producţiei să se obţi din industrie, de pe şantierele de
nă pe această cale. Prin reducerea construcţii, din transporturi şi sfera
consumurilor specifice de materii serviciilor către populaţie, va tre
prime, materiale, combustibili şi e- bui să acorde atenţie folosirii inte
nergie, prin ridicarea nivelului teh grale a maşinilor şi utilajelor, pu
nic şi calitativ al producţiei s-au nerii în valoare a resurselor exis
redus cheltuielile totale de produc tente, să manifeste grijă permanen
ţie cu 45,4 milioane Iei, iar chel tă pentru folosirea eficientă a ma
tuielile materiale cu 29,8 milioane teriilor prime, materialelor, econo
lei. Volumul beneficiilor suplimen misirea combustibililor şi energiei,
tare se ridică la 54,6 milioane lei. reducerea cheltuielilor materiale de
Oamenii muncii din municipiul De producţie.
va au realizat în primele patru luni Lucrătorii de pe ogoare, toţi lo
ale anului în curs o producţie su cuitorii satelor au datoria de a fi
plimentară în valoare de peste 50 prezenţi la întreaga activitate ce se
milioane lei şi o creştere cu 8,6 la desfăşoară în cîmp, în legumicultu „Moment 1907“. Scenă din spectacolul festiv de'Ia Deva, prilejuit do sărbătorirea zhri vnKM, ONOIO
sută a productivităţii muncii. ra şi zootehnie, în toate sectoarele
în acest bilanţ sărbătoresc aşezăm de producţie.
la loc de frunte minunatul detaşa Intelectualitatea judeţului este
ment muncitoresc al judeţului — dezvoltării cercetării, ocrotirii sănă- r
consacre
chemată
să-şi
eforturile
minerii, siderurgiştii, energeticicnii,
chimiştii, forestierii, constructorii, tăţiij educării tinerei generaţii, ri
ceferiştii, ţărănimea şi intelectuali dicării întregii activităţi cultural- Spectacolul artiştilor amatori dedicat
tatea, pe toţi oamenii muncii, care educative la cotele impuse de docu
în frunte cu comuniştii, făcînd do mentele Congresului educaţiei poli
vada unui înalt patriotism, muncesc tice şi culturii socialiste. sărbătoririi zilei de / Mai
cu eroism şi abnegaţie pentru în în încheiere, vorbitorul a adresat,
făptuirea exemplară a politicii, parti în numele Comitetului judeţean de
dului. partid şi al Consiliului popular ju
După ce a adresat călduroase fe deţean, urări de noi succese tutu Adunarea festivă de la Deva, consacrată sărbă ficînd pe pămmtul României o viaţă liberă şi in
licitări pentru aceste succese oame ror oamenilor muncii din judeţ. toririi zilei de l Mai, a continuat cu un amplu spec dependenta.
nilor muncii din judeţ şi municipii Adunarea festivă a fost urmată de tacol lilerar-muzical-coregrafic prezentat de către Pe un text realizat de Traian Vasiu şi in regia
şi a evocat contribuţia şi prestigiul un spectacol consacrat zilei de 1 artiştii amatori deveni. Ca la orice sărbătoare dra lui Vasile Chevereşan, au evoluat fanfara clubu
politicii externe a partidului şi Ro Mai, la care şi-au dat concursul for gă oamenilor muncii, artiştii au fost şi acum pre lui sindicatelor, grupul de recitatori ai Casei da
mâniei, vorbitorul s-a oprit asupra maţii artistice din municipiul Deva. zenţi cu talentul şi realizările lor, aducind un plus cultură, corul liceului pedagogic, numeroşi pionieri
din municipiu, taraful Casei de cultură condus de
de frumuseţe şi entuziasm evenimentului. In vers,
sarcinilor mari care stau în fala ju ' ic cintec sau dans, artiştii au evocat momente din Mircea Olteanu, soliştii de muzică populară Şte
deţului în cadrul grandiosului pro Adunări festive consacrate zilei lupta poporului nostru pentru libertate naţională fan Ieremia, Adriana Boşorogan şt Munteanu Dră-
gram constructiv trasat do partid. de 1 Mai au avut loc în toate mu şi dreptate socială, au adus un omagiu construc gan. Un succes deosebit l-au obţinut dansatorii
Avem de înfăptuit obiective cute nicipiile şi oraşele judeţului. torilor societăţii noastre socialiste, oamenilor mun ansamblului folcloric „Silvana" al Casei de cultură,
zătoare, în toate domeniile. Aşa cum In zilele de 1 şi 2 Mai, oamenii cii, care, strins uniţi in jurul nartidului; al secreta mult aplaudaţi pentru reuşita lor suită de dansuri
se arată în recentele documente de muncii din judeţ au participat la rului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, populare hunedorene. Tot in cadrul spectacolului,
partid şi de stat, etapa prefigurată frumoase serbări cîmpeneşti, unde transpun in viaţă istoricele hotăriri ale Congresu a fost prezentat dansul tematic „1907“ in interpre
la cel de-al Xl-lea Congres al par au petrecut clipe de destindere, de lui al Xl-lea al Partidului Comunist Român, edi- tarea unui colectiv de dansatori deveni.
tidului solicită prezenţa unor ener voie bună, în compania formaţiilor
gii creatoare cu maximă eficienţă artistice. U._
;î
**■ •V> > v.ţv * V ^ V, >. -V . -v rjr.... ^ VA'.A' ?X<V S o. > - . -O f J't *L , * V 1 actualitatea politică |
. ;:•(.! ■■■ '> ■ • • ■ • • .•
Alt o.î-t ţi. .• «A ).‘Ş> >,h
■' L •- .- - • v-X ■■■ : - .
&/ ( *1 t ' U " o - secretarul general al P.C.R., preşe
feti s> tofa îq ’• (Urmare din pag. 1)
& r sta®, dintele României, a primit pe
ii(< & *« •> r i jpiifi: ceava, Neamţ, Caraş-Severin şi al Mohamed Husni Mubarak, vice
preşedintele Republicii Arabe Egipt,
!>, ’ »*» -- • U tele), cit şi de către judeţe care
£ gâ ' ■" fort;!» au fost afectate de cataclism (Bu trimisul special al preşedintelui
zău, Prahova, Vaslui şi altele) au Anwar El Saddat : vineri. 29 apri
o profundă semnificaţie. Ele con lie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şl
stituie dovada cea mai convingă tovarăşa Elena Ceauşescu au primit
toare a abnegaţiei şi eroismului cu pe dr. Rafael Caldera, senator, fost
preşedinte al Republicii Venezuela,
care poporul nostru s-a mobilizat,
la chemarea partidului, a secreta care, împreună cu soţia, fac o vi
rului său general, în lupta pentru zită în ţara noastră. Convorbirile
refacere şi îndeplinirea neabătută avute cu aceste prilejuri reprezintă
a programului edificării societăţii noi contribuţii ia abordarea realis
socialiste multilateral dezvoltate, a tă, în interesul popoarelor, a pro
istoricelor hotăriri ale Congresului blemelor vitale ale lumii contempo
al Xl’-lea al partidului. rane, la întărirea colaborării intre
naţiuni.
Poporul nostru a urmărit, in
cursul săptăminii trecute, cu cele • Viaţa Ideologică a tării noastre
mai alese sentimente de stimă şi a consemnat apariţia volumului 1*
dragoste multipla activitate desfă al operelor tovarăşului NICOEAR
CEAUŞESCU: ..România pe drumul
'r-v_ şurată de secretarul general al construirii societăţii socialiste mul
Partidului Comunist Român, pre
şedintele Republicii Socialiste Româ tilateral dezvoltate".
nia, tovarăşul NICOI.AE CEAUŞESCU. ...De pe meridianele globului an
consacrată intensificării contactelor sosit, săptămîna trecută, noi veşti
cu conducători de partide, cu re despre organizarea unor manifes
prezentanţi ai ţărilor prietene şi tări consacrate centenarului Inde
personalităţi politice. Marţi, 26 a-
pritie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pendenţei de stat a României —
a primit’ delegaţia Partidului Coo expresie a stimei de care se bucu
peratist din Marea Britanie, con ră poporul" român pentru istoria
dusă de John Parklnson, preşedin sa, pentru marile înfăptuiri ale
tele acestui partid ; joi, 28 aprilie, prezentului.
Pe şantierul sistemului de irigaţii Batiz — Simeria au fost prezenţi circa 250 de tineri de la Liceul meta
lurgic din Hunedoara. Tinerii au dăruit muncii cîteva orc din ziua lor.
SUCCESE DE PRESTIGIU maşinilor-unelte, instalaţiilor şi uti
cronică judeţeană Silitezâ* lajelor productive, a mijloacelor de
ÎNCHINATE MARILOR SĂRBĂTORI transport (analiză care a fost pre
cedată de o amplă acţiune de in
Activitatea economico-socială des vestigare şi punere în valoare a re
făşurată în judeţul nostru, pe par zervelor din acest domeniu) ; mo
cursul lunii aprilie, a purtat am principalelor evenimente ale dul cum se înfăptuiesc măsurile
prenta angajării deosebite în mun privind îmbunătăţirea activităţii po-
că pentru realizarea de producţii litico-ideologice şi cultural-educa-
suplimentare în industrie, pentru tive.
materializarea' în bune condiţii a
Comitetul executiv al Consiliului
investiţiilor, pentru efectuarea la lunii aprilie popular judeţean a analizat, în a-
timp — cu toată starea capricioasă ceastă perioadă, realizarea planului
a vremii — a însăminţărilor şi a .economic în profil teritorial, cum
celorlalte lucrări agricole. în întrea cea de-a 56 aniversare a partidului şani, I.M.M.R. şi „Marmura" Sime-. investiţii şi a stabilit măsuri pen îşi exercită unele consilii populare
ga activitate productivă s-a simţit şi împlinirea a 100 de ani de la ria, „Refractara" Baru, „Vidra" O- tru accelerarea ritmurilor de con atribuţiile ce le revin în domeniul
puternic imboldul mobilizator trans proclamarea independenţei de stat răştie, „Vîscoza" Lupeni, de lucră strucţii şi respectarea termenelor de agriculturii .potrivit Legii 6/1974, sta
mis întregii noastre naţiuni de a României cu o însemnată victo torii din industria locală, transpor punere în funcţiune. De asemenea,
programele adoptate de şedinţa co rie : realizarea planului pe primele turi, cooperaţia meşteşugărească. diul redării în circuitul agricol a
mună a C.C. al P.CJt., Marii Adu 4 luni cu 5 zile mai devreme. Con Biroul Comitetului judeţean de terenurilor scoase temporar din a-
cest circuit şi alte probleme.
nări Naţionale, Consiliului Suprem stituie o chestiune de prestigiu Am consemnat, cu 9 zile înainte partid a examinat, în şedinţele sa
al Dezvoltării Economice şi Socia pentru organele şi organizaţiile de de încheierea lunii aprilie, în le : stadiul aplicării măsurilor pri în luna aprilie au avut loc ple
deplinirea prevederilor la export pe
le şi a activului central de partid partid, pentru oamenii muncii din primele 4 luni ale anului, la care vind asigurarea condiţiilor de re nara lărgită a Consiliului judeţean
al oamenilor muncii de naţionalita
şi de stat, de primul Congres al industrie faptul că pînă în prezent şi-au adus o contribuţie deosebită alizare a planului producţiei de căr
consiliilor de conducere ale unită s-a materializat jumătate din an colectivul Combinatului siderurgic bune la minele din Valea Jiului ; te germană, precum şi şedinţe ale
preocuparea organelor şi organiza
Comisiei judeţene dc demografie şi
ţilor agricole socialiste, al întregii gajamentul judeţului Hunedoara de Hunedoara, oamenii muncii de la ţiilor de partid pentru antrenarea
ţărani mi, de măreţele şi realistele a realiza în acest an o producţie I.F.E.T., „Vidra" Orăştie, „Avicola" Consiliului judeţean al aprovizionă
suplimentară în valoare de cel pu specialiştilor, a tuturor angajaţilor rii ; au fost organizate expoziţii ju
obiective de muncă şi luptă înfăţi Mintia şi din alte unităţi. la acţiunile de cercetare tehnico- deţene de mobilă şi bunuri de larg
şate de secretarul general al parti ţin GOO milioane Iei. Cu rodnicie s-a muncit şi pe şan consum.
dului, tovarăşul N I C O L A E Cu prilejul acestui bilanţ sărbăto tierele de construcţii şi în agricul ştiinţifică ; modul cum se desfăşoa In cadrul Festivalului naţional
ră acţiunea de reducere a consumu
CEAUŞESCU, în expunerile din resc al rezultatelor obţinute în în tură. rilor specifice de materii prime, „Cintarea României" s-a desfăşurat
cadrul acestor înalte forumuri po trecerea socialistă se cuvine evi materiale, energie şi combustibil în
litice. denţiată contribuţia deosebită adu ACTIVITATE POL1TICO-ORGAN1ZA- finala judeţeană a festivalului for
să, la realizările care ne onorează lumina indicaţiilor date de plenara maţiilor muzical-coregrafice, s-au
Muncind cu rodnicie şi vredni şi, totodată, ne mobilizează şi mai C.C. al P.C.R. din 2-3 noiembrie deschis expoziţii ale artiştilor plas
cie, fără a precupeţi unele zile de mult, de către siderurgiştii din Hu TORICĂ Şl SOCIAL-CULTURALĂ 1976 ; stadiul realizării lucrărilor din tici consacraţi şi amatori, a avut loc
odihnă, oamenii muncii din indus nedoara şi Călan, de minerii din MULTILATERALĂ programul judeţean de amenajare a festivalul televizat „Slavă României
tria judeţului nostru au consolidat, Valea Jiului şi din unităţile Cen bazinelor hidrografice pe perioada socialiste". Un frumos şi merituos
în luna pe care am încheiat-o, suc tralei minereurilor Deva, de produ La începutul lunii aprilie a avut 1976—1980 ; cum se înfăptuiesc in succes au obţinut pionierii şi elevii
cesele deosebite obţinute în primul cătorii de materiale de construcţii, loc plenara Comitetului judeţean de dicaţiile conducerii partidului cu hunedoreni, ocupînd locul I la faza
trimestru, intimpinind ziua de 1 Mai, de colectivele de la I.U.M. Petro partid care a analizat activitatea de privire la folosirea mai bună a interjudeţeană a festivalului.