Page 15 - Drumul_socialismului_1977_07
P. 15
I. 6 178 ® MARTI, 12 IULIE 1977 Pag. 7
MAJORAREA RETRIBUŢIEI PERSONALULUI
MUNCITOR NUMAI ÎN \
\
, „ŞIR INDIAN“ \
ANŢARE 1. « De aproape un an de zile, în!
in fondurile Ijaţa blocului A, scara III, din)
Acoperirea de cartierul Gojdu (C.T. Zarand) <
ile economice l Deva, parchează autoturismul ,*
or de produc- ) Dacia 1300 cu nr. 1-IID-3810 ţ
ulaţie precum ţ (înainte parca pe zona verde t
necesare pen- dintre două cămine — ale mi- >
i şi satisface- nevilor şi constructorilor}. Din \
îevoi pe sea- această cauză, strada, care de i
elor băneşti 1 fapt este o alee, nu poate fi 1
i a recurge la } curăţată şi spălată cu maşinile ^
de imprumu- RĂSPUNSUL NOSTRU — DEPĂŞIREA PRODUCŢIEI ^ I.J.G.C.L. întrucît acestea nu i
:ă. 3. Acoperi- i încap pe lingă autoturismul res- )
e instituţiile Măsurile adoptate de partid, cu chea retribuţie era de 3 260 lei, iar f pectiv. Nu încap nici măcar I
unor cheltu- privire la creşterea retribuţiei, noua retribuţie, după calculul meu, ţdouo sau trei persoane care ar
este, de 3 544 lei. Ca ră nu mai a-
jugetare din le-am primit cu o bucurie deose mintesc şi de faptul că venitul net, ■ dori să circule alături, soluţia
bită, cu un. sentiment de mîndrie
extrabugetare profundă. Şi cum să nu ai un ase după vechea retribuţie era de 2 942 Magazinul de produse apicole al asociaţiei crescătorilor de albine din ’ fiind doar... „şirul indian
. 4. Acoperirea menea sentiment cind vezi că par iei. într-un cuvînt, diferenţa este de Deva s-a mutat in local mare. Nu lipseşte cererea de produse ; dar nici V S-au făcut repetate încercări
legate cL tidul şi statul nostru s-au gîndit, aproximativ 600 lei, iar dacă la a- oferta nu se dezminte. ‘ Foto : VIRGIL ONOIU i de a-l convinge pe proprietar
ror lucrări de aşa cum au făcut de fapt întotdea ceastă creştere mai adaug şi sporul ' să parcheze maşina la locul
esc cu carac- una, la noi minerii, care vom be de alocaţie pentru cei 2 copii, ve l, special amenajat acestui scop,
constxucţii, a- neficia de creşterea retribuţiei în nitul este şi mai mare. ) şi care se află la numai 50 de
că din primele luni de la data luă
La această grijă pe care partidul
u reparaţii de rii măsurilor, iar creşterea este ne-o poartă, nouă, minerilor, îi t metri, dar degeaba. Nu vrea o-
> mul nici măcar să audă de
îate şcolare, substanţială. vom răspunde prin fapte, iar fapte ţ aşa ceva. E cazul, deci, să in-
■şe, grădiniţe Am făcut un calcul aproximativ le noastre sint tonele de cărbune . tervină organele competente.
imine cultura- în care am luat o majorare de 20 extrase peste plan. Pină acum, in 1 (C. ISTRATESCU — coresp.)
: cultijr dis- la sută. O medie nici la minim, 6 luni, am dat peste plan 11 000 to
se de n._>teri, dar nici la maxim. Potrivit acestui ne. Dar nu ne vom opri aici.
e, străzi, clru- calcul, în prima etapă, noua retri DUMITRU PAMŢURU, \ UITUCI SAU
ri, canalizări, buţie, fără impozit, este mai mare miner şef de schimb in <• RĂI PLATNICI ? J
cu peste 200 lei decît vechea re
baze sportive, tribuţie tarifară lunară în care era brigada condusă de în patria noastră, omul reprezint;! c)ie, un pat Ia 85 <Te locuitori, un me
de agrement inclus şi impozitul. Mai precis ve Eugen Voicu — E.M. Petrila valoarea supremă, factorul deter dic la G80 locuitori şi un cadru me ^ Locuiesc în apartamentele şi i
lonlribuţia bă- minant al progresului economic şi diu sanitar ia JSii locuitori. t garsonierele blocurilor din car-).
naselor popu- IZVORUL BUNĂSTĂRII NOASTRE SE AFLĂ social, iar populaţia sa tezaurul ce] Preocupările constante ale organe Herul Gojdu (C.T. Zarand) şi)
mai de preţ. Sănătatea omului, a
mă a creşterii IN MUNCA NOASTRĂ naţiunii noastre socialiste, este con lor centrale şi locale de partid şi de ) unii uituci sau rău platnici, i
cestora la so diţia de bază a bunăstării poporului, stat in domeniul ocrotirii sănătăţii ( Chiriaşii din apartamentele cu 1
nul ţiplelor pro- Decretul pentru aplicarea majo avut o retribuţie tarifară de 3 019 ea constituind un obiectiv major al au condus la îmbunătăţirea sistema nr. 23 şi 27 (bl. P. 5), nr. 4 (bl. 4
tică a condiţiilor de muncă şi dc
care le ridică rării retribuţiei personalului munci lei. Sporul de creştere este la noi politicii partidului comunist şi statu trai ale oamenilor muncii, la ridica j P. 6), au restanţe la taxele co-1
lui român in opera de edificare a
;a, buna gos- tor a fost primit cu satisfacţie de între 16,6 şi 20,8 la sută. Am luat socialismului şi comunismului. rea nivelului de trai material şi spi \ mune între 828 şi 1487 lei.
înfrumuseţare plină şi de constructorii de pe a- o medie de 18 la sută, ceea ce în Acest obiectiv important al poli ritual al întregii populaţii, acţiunile Există, de asemenea unii foşti
menajarea hidroenergetică Riu Ma-
seamnă că mi se va adăuga suma
>r şi oraşelor. re-Retezat. De fapt, sîntem cu atît de aproape 550 lei. Socotind şi ce ticii partidului şi statului nostru îşi sanitare desfăşurate determiniiui mo locatari ca Ioan Covaci şi alţii
dificări favorabile ale stării de să'
mai mulţumiţi cu cit încă de la lelalte sporuri de care beneficiez, găseşte cea mai fidelă oglindire ir nâtate a populaţiei, evidenţiată prin \
începutul acestei luni noi' benefici cişt-igul meu, ca şi al tovarăşilor de Programul Partidului Comunist Ro evoluţia pozitivă a principalilor in
em de majorarea retribuţiei. muncă, va fi mult mai bun. mân de făurire a societăţii socialiste dicatori demografici şi a celor dc \
Eu am muncit cu tovarăşii mei- Spun un adevăr în aceste rînduri multilateral dezvoltate şi înaintare s morbiditate. Demn de remarcat în Ă
ani în şir pe mari şantiere ale lu cind afirm că există la noi, la con României spre comunism, care, sta acest sens este faptul că natalitatea în >
bilind principalele direcţii de dezvol
minii. Acum, aici în Retezat, ni s-a structori, o hotărîre unică de a tare in domeniul ridicării nivelului judeţul Hunedoara se menţine la ur V
încredinţat una dintre cele mai în munci mai bine, pentru a apropia de trai, statuează că : „odată cu nivel corespunzător (aproape 17 Îs
MISM, a.tilu- semnate lucrări de acces la cen intrarea în funcţiune a hidrocen creşterea veniturilor directe vor spori mia de locuitori), mortalitatea gene ţ care la plecarea in alte locali-,
:ceplare necri- trală. De eîteva săptămîni am a- tralei — acesta fiind de fapt răs cheltuielile sociale care vor ocupa rală situîndu-se la un nivel scăzut , ’ tăţi ale judeţului „ au uitat )
(3 la mia de locuitori), iar sporul
supupere for- juns în centrală, după ce a trebuit punsul nostru concret la grija pe o pondere tot mai importantă in sa natural al populaţiei la 8 pe mia dc ţ să-şi achite datoriile, destul de 1
să învingem greutăţi, pe care mun
xnicâ, docilă, ca în cremenea muntelui ie oferă care partidul ne-o poartă de a ne tisfacerea cerinţelor generale ale locuitori. Ca un rezultat deosebit i consistente. '.
I Asociaţia locatarilor C.T. Za- ţ
!ă, faţă de ori- la tot pasul. Vă spun cu toată sin^ face viaţa mai bună, mai fericită. populaţiei", asigurindu-se tot mai poate fi apreciat şi nivelul redus al yrand îşi aşteaptă debitorii, îi 1
cerinţe, obiş- ceritatea că măsurile pentru majo mult „împletirea încă din această mortalităţii infantile care a ajuns să t invită să se achite de îndatori- I
fază a principiului repartiţiei socia
mtalităţi ale rarea retribuţiei sint un puternic PETRU CRiŞAN liste după muncă, eu principiul re fie de sub 30 Ia mia de născuţi vii. cheltuieli rile ce le revin (I. COSTIN — î
Creşterea
de
volumului
iu ale societă- stimulent în munca noastră, Eu, de muncitor constructor specialist partiţiei comuniste, de satisfacere pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei ? corespondent). )
; individul face pildă, ca muncitor specialist, am fa şantierul Riu Mare-Retezat deplină a necesităţilor raţionale de va permite ca în actualul cincinal,
vind la bază viaţă ale oamenilor". Programului judeţul nostru să cunoască noi Îm \ DUPĂ BUNUL PLAC
Potrivit
prevederilor
normelor din RECUNOŞTINŢĂ DE COMUNISTĂ, de creştere a nivelului de trai al pliniri. în perspectivă, se prevede că
atitudinea şi DE MUNCITOARE SI DE MAMĂ populaţiei, elaborat din iniţiativa şi din . fondurile statului se vor mai ţ Nu rareori, ospătarele de la
entul confor- Mă număr printre milioanele de retribuţiei pentru etapa a doua — sub conducerea nemijlocită a secre construi : cîte un spital de 700 şi i braseria „Căprioara" din Petri-
respectiv 200 paturi cu policlinici, la
czintă o pseu- muncitori ai României socialiste sporul primit va însuma cel puţin tarului general al partidului, pentru Petroşani şi Haţeg, Spitalul judeţean ) la, servesc după bunul loc plac.
a individului care beneficiem, printre primii, de 5 400 de Iei. Dacă pun la socoteală realizarea acestui deziderat major — cu 700 paturi, cu policlinică, la De i Zilele trecute, bunăoară, puteai
popoi
ocrotirea
sănătăţii
întregului
in organizaţie, prevederile Decretului privind ma şi sporul de alocaţie pentr-u cei doi —, în perioada 1370—1380 va fi aloca va, policlinici teritoriale in oraşele i servi o bere blondă numai dacă
:, riscînd să se jorarea retribuţiei personalului copii, precum şi creşterea retribu tă din fondurile statului suma dc Brad şi Călan, policlinici stomatoio- 1 comandai şi mici. Altfel, ţi sd'
prima dificul- muncitor. Lucrez la I.P.I.L.F. Ha ţiei soţului meu, eşalonată pe a- 58 837 milioane Iei, cu 38,0 ia - sută gice în municipiile Hunedoara şi Pe i „recomanda“ bere neagră. Nu-
troşani.
erioasă î-ntîlni- ţeg (unitate cunoscută sub vechea ceeaşi perioadă, este limpede cit de mai mult decît se prevăzuse pentru Realizarea acestui complex de mă | mele ospălarelor nu poate fi
sa denumire „Fabrica de conser
cincinalul 1371—1375. în judeţul nos
tivitate. C. po- ve"), de aproape 12 ani, ca maistru mult datorez eu şi familia mea gri tru, amil acesta, din bugetul cheltu suri va asigura în judeţul Hunedoa ) u'şor aflat, pentru că, încâlcind
jii pe care partidul şi statul o a-
re la o acţiune, tehnolog în industria alimentară. cordă creşterii continue a nivelu ielilor sociale care însumează 541 781 ra crearea condiţiilor lehnico-mate- i prevederile Legii nr. 3, nici
are sau la o Confirm faptul că şi pină acum lui de trai al celor ce muncesc. mii lei, numai pentru acţiunile de riale şi organizatorice, necesare bu 1 una nu poartă ecuson.
nei desfăşurări a activităţii medicale
politică, ară am cîştigat bine şi că, alături de Fiind soţia unui om Care şi el e ocrotire a sănătăţii populaţiei s-a curative şi profilactice Ia nivelul e- 1 Ar fi de dorit ca cele
şi fără motiva- soţul meu care lucrează pe un şan comunist, îmi manifest în mod ple sJfocat suma de 231 700 mii lei. în xigenţelor medicale modeme, apăra l stipulate în legea amintită pri-
Hunedoara
dispune
judeţul
prezent,
ce proprii. O- tier de construcţii, am realizat ve nar adeziunea, faţă de politica par de o puternică bază materială des rea, refacerea şi întărirea sănătăţii ţvind regulile generale de co-1\
nt atitudinea nituri ce ne-au asigurat nouă şi co tidului nostru, ferma hotărîre ca tinată ocrotirii sănătăţii, constînd diu publice şi implicit prelungirea dura i merţ, inclusiv prevederile re-'
piilor noştri — Cezar şi Romeo —
tei vieţii active a omului, dezvoltarea
novatoare, dis- o viaţă fericită, îmbelşugată. Prin — alături de restul comuniştilor — 16 spitale cu un total de 6 000 de pa sănătoasă, echilibrată, fizică şi psi (feritoare . la interzicerea vinzării
să contribui activ la mobilizarea
er consimţită aplicarea prevederilor decretului ar întregului colectiv al I.P.X.L.F., pen turi, 3 policlinici, 38 de dispensare hică a tuturor membrilor societăţii condiţionate să fie respectate
îcceptarea con- mintii, familia mea are foarte tru îndeplinirea sarcinilor econo urbane, 55 de dispensare comunale, in concordanţă deplină cu creşterea întocmai. Conducerea I.C.S.A.P.
•bligaţiilor; pe mult de cîştigat. Spun aceasta de mice, pblitice şi obşteşti. 32 de dispensare de întreprindere, 17 permanentă a nivelului de trai al Petroşani să acţioneze în acest
populaţiei din patria noastră.
dispensare şcolare şi un număr de
necesităţii şi oarece începînd de la 1 iulie a.c. 2 755 locuri in creşe, a căror deservi sens, precum şi în direcţia îm
bunătăţirii şi desfacerii răcori
espectării nor- eu realizez lună de lună un plus HOFNĂR MĂRIŢI, re este asigurată de peste 750 medici Dr. THEODOR BĂDĂU toarelor. (E. DOBOŞ — cores*
comportare, pe de 300 lei, ceea ce în acest an în maistru tehnolog la şi peste 2 850 cadre medii sanitare. directorul Direcţiei sanitare pondent).
sumează 1 800 de lei, iar pină în
critică cura- 1979 — cind se va aplica majorarea I.P.I.L.F. Haţeg Raportînd aceste cifre Ia populaţia a judeţului Hunedoara
judeţului, rezultă că revine, în me-
cipială, faţă de DACA NU VREA
mentalităţile
ŞOFERUL...
Îngrijitoarele de animale de
la grajdul din Păuliş al C.A.P.,
Bejan sint nevoite să depună'
zilnic eforturi suplimentara pen|
tru a transporta bidoanele ctf ,
SERE, concep- Traseele turistice ale judeţului lapte o distanţă de peste 200 m,
Impresii plăcute lasă turiştilor şi
litică externă sint tot mai mult solicitate. Pentru modul de servire, abundenţa de restaurantul. dispune de o bucătă comunală Lăpugiu (preşedinte Au deoarece şoferul da pe autocis^ I
rel Gheară), se interesează puţin
rie încăpătoare, bine dotată. Lucru
să evite parti- a răspunde cerinţelor afluenţei de preparate şi mîncăruri, de băuturi rile nu stau însă chiar în felul a- de bunul mers al activităţii popa terna 31 HD 50311 a I.C.I.Lş,
ligatorie ia in- turişti, cele mai multe unităţi a- şi răcoritoare, condiţiile de cazare cesta. Aşa cum ne-a relatat tovară sului, iar cooperativa din Xlia (pre Simeria nu vrea să se deplase
dintre blocuri parţinînd O.J.T., I.C.S.A.P. şi ce sint asigurate la popasul „Izvo- şul Herman Dezideriu, vicepreşe- şedinte Dragomir Cojan). care este ze pînă la adăposturi. El injiii
vocă motivul că „are barieră$jq]
litare (nean- U.J.C.C. au luat măsuri în vederea datoare să asigure aprovizionarea Nu se poale oare ajunge la
ntralitate acti- dezvoltării bazei materiale şi asi popasului Lăpugiu cu preparate din înţelegere echitabilă ? (C. IOA^
îen al vieţii in- gurării unei bune aprovizionări. Cu carne şi produse de cofetărie nu o- NEA — corespondent). j
e de după cel toate acestea, turiştii în trecere norează decît în mică măsură co
prin judeţ nu găsesc întotdeauna
menzile ce i se fac. De multe ori
ea război' mon- şi peste tot servicii de calitate care uită chiar că' trebuie să facă acest
ca de n. a în- presupun în primul rind solicitudi lucru ! La data amintită' era zi de E POTABILA? i!
3 manifeste ca ne, promptitudine, ambianţă plăcu rul rece" aparţinind cooperativei dintele Uniunii judeţene a coopera aprovizionare cu mici, cîrnăciori, NU-I POTABILA ? y
î politica impe- tă, ordine şi curăţenie desăvîrşite, de consum din Orăştie. tivelor de consum, la popasul Por carne şi produse de cofetărie dar,
„război rece“ meniuri bogate, variate. eniţa se poate pregăti mâncare cal pină aproape de orele- 20, nu sosise Constructorii de la Chişcădagay
:ările unor mari De acest lucru ne-am convins cu IMPRESII DELOC dă. Dar, pentru aceasta, trebuie încă nimic de la Ilia. se pregătesc să-şi facă bagaje^li
puţină, preocupare.
a a. .ge şi de prilejul unui raid întreprins pe LĂUDABILE O situaţie aproape similară am O atenţie sporită trebuie acorda le, peste eîteva luni, pentru o?iî
eîteva trasee turistice ale judeţului.
sub influenţa întâlnit la Băile Călan, unde se cer tă şi aprovizionări cu răcoritoare, şantier. Rămîn cei care exploa-y
din diferite zo- SURPRIZE PLĂCUTE De aceeaşi cooperativă, din O- mai multe eforturi din partea edi care lipsesc din multe unităţi. în tează agregatele, dau produc-
ice. Politica de răştie (preşedinte' Ioan Boleta), a- lilor oraşului şi a noului „stăpân" ziua de 7 iulie, spre exemplu, Ia ţie. Dar rămîn... fără apă poţtpĂj
cabana Costeşti nu se găseau nici
parţine şi popasul' turistic „Poeni-
nifestat ca un Primul popas l-am făcut la ha ţa“, aflat la numai 3 km de oraş. — I.C.S. Mixta Călan (pină la 1 un fel de răcoritoare, decît bere ! bilă. De necrezut, dar lntre-\
respingere a nul „Cerbu" din apropierea ora Aici, însă nu se prea vede. mina iulie activitatea balneară şi de co Raidul nostru a surprins şi alte prinderea de lianţi Chişcădagay
imii în grupuri şului Brad. Terasa restaurantului bunului gospodar (gestionar Xlie merţ a aparţinut.. I.C.S.A.P. Deva), carenţe :. lipsă de grijă faţă de i- — Deva nu are apă potabilă.\
pentru redarea neintîrziată în folo
litare opuse, a şi celelalte încăperi erau pline. Uritu) iar turistul nu poate fi sa sinţă a bazinelor cu apă terma giena localurilor (popasul turistic Constructorul zice că a predat |
Ospătarii se străduiau să asigure o
bordonarea fa- servire atentă, civilizată. Cit des tisfăcut din mai multe motive. In lă, asigurarea unui sortiment mai Zam), ţinută vestimentară neco instalaţia de apă potabilă, bene^-J
t sau altul din- pre mîncăruri, aveai ce alege. A- primul rînd pentru că nu prea are bogat de mîncăruri, menţinerea or respunzătoare, servire insuficient ficiarul afirmă că n-a pomenii^
să fi preluat aşa ceva. Şi oaSlj
ile militaro-po- flăm de la responsabilul unităţii că ce servi. La data cind am efectuat dinii şi curăţeniei în local şi în de atentă (cabana „Căprioara") etc. menii îşi cumpără apă mine-?})
Conducerile U.J.C.C., ale O.J.T. şi
din
s-au format în în ziua aceea se puteau servi 5 raidul, în vitrina—frigider se găseau căsuţele de dormit. Neajunsuri în I.C.S.A.P. vor trebui să acţioneze rală (cind găsesc), cînd nu pă-.\
restaurantul
popasului
ostbelică, a lu- feluri de ciorbe sau supe şi 14 fe ceea ce priveşte aprovizionarea, cu mai multă răspundere pentru răsese locurile de muncă
împotriva po- luri de mîncărurij între care ciorbă doar eîteva ouă, riişte ardei şi ro respectarea regulilor de comerţ au înlăturarea neajunsurilor semnala pleacă prin sat, pe la fîntîni / •
fost întîlnite şi la alte unităţi de
de porc şi de perişoare, supă de
şii (de slabă calitate), cutii cu con
iorţă, a presiu- pasăre, friptură de porc, de vită şi serve, borcane cu compot şi cîţiva pe traseele turistice, pe care le-am te, pentru a asigura peste tot, pe după apă. Totuşi, cînd na fi.7, \
ngerinţelor în de pasăre, tocăniţă, şniţel „a la mici nu prea proaspeţi. Despre vizitat. In ziua de 5 iulie, de pildă, întreaga perioadă a sezonului esti potabilă apa la I. L. Chişcădagdi
litor state. Podele" cu caşcaval, grătare, mici, mîncăruri calde nici vorbă. Am fost la popasul turistic Lăpugiu nu se val, servicii ireproşabile. — Deva. )
virşli şi alte preparate, multe din informaţi că aici nu este permis să putea servi decît pîine cu brînză
producţia proprie. se pregătească mâncare caldă, deşi şi bineînţeles, băuturi. Cooperativa V. PÂŢAN