Page 3 - Drumul_socialismului_1977_07
P. 3
DRUMUL SOCIALISMULUI O NR. 6177 9 MARŢI, 5 IULIE 1977 Pag. 3
Ing. AUREL DAN, şeful şantierului 3 — CONSTANTIN DIACONESCU, maistru
Peste cîtcva zile îşi va începe lucrările Congresul consiliilor oamenilor muncii din baraj de la amenajarea hidroenergetică principal, membru în consiliul oamenilor '
unităţile economice — forum larg democratic, chemat să examineze principalele pro Rîu Mare-Retezat, membru în consiliul muncii de la I.C.S. Hunedoara :
bleme ale dezvoltării şl modernizării industriei şl a celorlalte ramuri hotărîtoare pentru UN CLIMAT FERM DE ORDINE J
progresul ţării, constituindu-se astfel intr-un adevărat congres al clasei muncitoare, al oamenilor muncii : SI DISCIPLINA ÎN MUNCĂ *
celor mai autorizaţi reprezentanţi ai acesteia. UN SINGUR OM, ORICÎT DE
Măsurile luate în ultimii ani de către partidul nostru, din iniţiativa şi sub con In dubla lor calitate — de producători şl i
ducerea secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ccauşcscu, au asigurat un cadru uni COMPETENT AR FI, NU POATE proprietari ai bunurilor materiale — munci- ?
tar, atotcuprinzător, de principii, norme, forme şi metode care asigură condiţii ca oa ÎNLOCUI ÎNŢELEPCIUNEA CO torii din întreprinderea noastră simt pe de- .
plin înalta răspundere ce le este încredinţată 8
menii muncii să participe direct, în virtutea dublei lor calităţi de proprietari şi pro de partid, aceea de a îndeplini în cele mal '
ducători — la conducerea fiecărei unităţi productive în parte şi a economiei în ansam LECTIVA bune condiţii sarcinile economice, de a valo- '
blul ei. rifica deplin potenţialul uman şi material de
care dispunem. Consiliul oamenilor muncii de “
Tabloul participării oamenilor muncii din judeţul Hunedoara Ia conducerea eco — Primăvara anului 1979 a marcat începe la întreprinderea de construcţii siderurgice '
nomici, la activitatea decizională, de înfăptuire şi control a măsurilor adoptate este rea lucrărilor pe amenajarea hidroenergetică Hunedoara, sub conducerea şl cu sprijinul or- !
Rîu Mare-Retezat. A fost momentul în -care
impresionant. a luat fiinţă Grupul nostru de şantiere, iar ganizaţiei de partid, nu a scăpat niciodată <
din vedere faptul că întronarea unul spirit *
o La adunările generale din unităţile industriale, de construcţii şi transporturi în cadrul lui şi şantierul 3 căruia îi revine ferm de ordine şi disciplină la toate locurile t
ţinute la începutul acestui an au luat parte peste 110 000 oameni ai muncii. Cu acest drept sarcină ridicarea marelui haraj. de muncă constituie cheia succesului In în- S
prilej s-au făcut aproape 6 000 de propuneri de îmbunătăţire a activităţii — un ade Aici, la peste 1 000 de metri altitudine, la treaga activitate. Esenţial de reţinut este că '
un asemenea obiectiv se realizează nu prin t
vărat tezaur al gîndirii colective. mulţi kilometri depărtare de cea mai apro
piată aşezare omenească, în condiţii vitrege, metode administrative, ci prin folosirea I
a Consiliile oamenilor muncii cuprind peste 1 000 de membri, iar consiliile de constructorii s-au apucat bărbăteşte de trea largă a formelor şi mijloacelor muncii poli- *
control muncitoresc a activităţii economice şi sociale şi comisiile pe domenii aproape bă. Şi-au constituit organizaţia lor de partid, tice de masă. De mare eficienţă s-au dovedit, g
3 500 membri — muncitori, maiştri, tehnicieni, ingineri, economişti, cadre de condu şi-au ales organul colectiv de conducere — spre exemplu, discuţiile de la om la om pur- {
tate în special cu mecanicii de utilaje şi con- «
cere. consiliul oamenilor muncii, care dirijează as ducătorii auto despre importanţa şl necesita- t
tăzi cu compete'nţâ şi răspundere munca a
Primul Congres al consiliilor oamenilor muncii beneficiază de un cadru deose sute de constructori. tea îndeplinirii sarcinilor de plan, creşterii |
bit de propice pentru dezbateri rodnice şi adoptarea de măsuri corespunzătoare sarci Munca în şantier ridică la noi în fiecare răspunderii faţă de întreţinerea utilajelor, eco- ,
nomisirii combustibilului şi lubrifianţilor. O q
nilor actualei etape, întrucît lucrările sale au loc la numai cîtcva zile după plenara moment o mare complexitate de probleme, se problemă care face obiectul unor preocupări s
C.C. al P.C.R., sesiunea Marii Adunării Naţionale şi şedinţa de lucru a Camerei le ivesc situaţii neprevăzute, mai cu seamă în susţinute este înfăptuirea în această lună a *
galerii, în subteran. Un singur om, oricît de
gislative a consiliilor populare. competent ar fi, oricîtă experienţă ar avea programului de măsuri stabilit de consiliul i
oamenilor muncii pentru a realiza un indice J
Pagina de faţă, este consacrată reliefării aspectelor esenţiale ale dezvoltării demo nu ar putea, rezolva întreagă această proble de schimb de 2,5 la principalele utilaje. w
craţiei muncitoreşti şi a forţelor de jîarticipare a oamenilor muncii Ia conducerea activi matică. De aceea, cînd s-a constituit. consiliul
tăţii economice. oamenilor muncii, s-a urmărit nu numai par VIORICA BUTAŞ, şefă de atelier Ia
ticiparea celor mai competente cadre, cu ini Ţesâtoria de mătase Deva, reprezentantă g
ţiativă şi spirit de răspundere în conducerea în consiliul oamenilor muncii :
( Dr. ing. AUREL LĂPUŞCĂ, director general în care lucrează. In munca noastră ne bizuim treburilor şantierului, ci şl formarea unui PROPUNERILE OAMENILOR
- ai Centralei minereurilor Deva, preşedintele pe ajutorul consiliului de control muncitoresc, climat fertil şi propice valorificării înţelepciu
pe cel al comisiilor pe domenii. Despre acti
| Consiliului oamenilor muncii ai centralei : vitatea ce o deslăşor răspund direct atît in nii şi experienţei întregului colectiv de con MUNCII ISI GĂSESC MATERIA- !
faţa organului colectiv de conducere cît şi structori, mai cu seamă că mulţi veneau cu o LIZARE ÎN PRACTICA }
' ORIENTAM întreaga ACTIVI- in faţa tovarăşilor de muncă pe care îi re bogată practică de pe alte mari şantiere ale
prezint. Aş vrea să spun că trăind şi muncind In unitatea noastră ponderea lucrătorilor o î
j TATE SPRE STIMULAREA PAR- între oameni, între fumaiiştl, sînt cu ei în- luminii. deţine tineretul, în speajal forţa de muncă
tr-un dialog viu, permanent, ascult ideile şi In toate momentele grele, de cumpănă ne feminină. Se înţelege deci de ce aportul tine- J
jj TICIPÂRII DIRECTE A MINERI- părerile lor. Ceea ce duc în consiliu este de bizuim pe această înţelepciune a oamenilor retului la realizarea sarcinilor economice ce J
fapt o emanaţie a colectivului din care fac revin unităţii noastre în actualul cincinal este §
* LOR LA ELABORAREA Şî ÎN parte. Nu mă mulţumesc niciodată numai cu şantierului. La galeria de deviere a Rtului Ma hotărâtor. Iată de ce consiliul oamenilor mau- *
ceea ce observ şi ştiu eu, mă consult cu toţi re, la betonarea ei, la galeria de evacuare a cil este receptiv Ia propunerile pe care le J
FĂPTUIREA DECIZIILOR furnaliştii, adun în permanenţă păreri, pro apei din baraj, la aducţiunea principală, la făe tinerii, la luarea deciziilor pentru a ma- |
puneri, pentru a putea înfăţişa situaţia reală terializa în practică măsurile care vizează Im- '
I — La baza activităţii' Consiliului oamenilor din secţia mea, ofer de multe ori idei şi so excavaţii în baraj s-au ivit situaţii grele, în a bunătăţirea activităţii economico-financiare ■ J
5 muncii de la nivelul Centralei minereurilor luţii de rezolvare a unor situaţii. Cuvîntul căror soluţionare promptă un singur om n-ar unităţii.
* Deva, ca şi la cele ale întreprinderilor şi ex-
| ploatârilor care intră în structura ei, punem Prin consultarea largă a angajaţilor, ded şî J
S acţiunile perseverente pentru a crea cel mai a tineretului, au fost dezbătute cauzele care J
într-o perioadă influenţau negativ realizările j
•> fertil cadru de manifestare reală a iniţiative- în producţie. Astfel am reuşit să înlăturăm J.
I lor şi inventivităţii tuturor angajaţilor, parti o serie de deficienţe privind aprovizionare* J
cipării lor directe şi sistematice la elaborarea
« deciziilor, la transpunerea acestora în fapte. cu materii prime şi materiale, unele carenţe j
6 In acest mod se materializează democraţia în pregătirea profesională, neajunsurile în în- ”
6 economică, muncitorească, asigurîndu-se posi- treţinerea utilajelor, în asigurarea pieselor de '
» bilitatea creşterii contribuţiei efective a tu- schimb şî în organizarea muncii. Drept re- n
i turor lucrătorilor noştri la acţiunea comple- zultat, cu contribuţia directă a tinerilor din I
| xă de conducere a treburilor centralei, înce- unitate, am reuşit să îmbunătăţim simţitor J
. pind cu celulele sale de bază — exploatările calitatea produselor, să realizăm toţi indica- j
torii de plan pe primul semestru al acestui 8
I şi întreprinderile miniere. an. La noi s-a încetăţenit obiceiul ca, lndîfe- *
Firesc, în centrul atenţiei consiliului oame-
, nilor muncii se află în permanenţă realiza- rent din partea cui se fac propunerile, acea- I
rea ritmică şi la toţi indicatorii a- sarcini tea să fie analizate cu maximă atenţie şl |
I lor de plan, asigurarea tuturor condiţiilor reţinute cele care conduc la o eficienţă ridl- *
, pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în cată. g
t întrecerea socialistă. Muncind cu abnegaţie şi
, dăruire, sub îndrumarea şi conducerea ne- VIORICA METEŞAN, membră în consiliu!
, mijlocită a organelor şi organizaţiilor de oamenilor muncii de la întreprinderea da
partid, raportăm realizări de seamă dobîndite
J în primul semestru ce s-a scurs din acest an. blănărie „Vidra" Orăştie :
! Am înregistrat o depăşire, la unităţile noas-
| tre din judeţ do 82 439 000 lei la producţia ÎN DUBLA CALITATE DE PRO
globală, 67 533 000 lei la producţia marfă, au PRIETARI ŞI PRODUCĂTORI
' fost extrase suplimentar 10 tone plumb, 32
| tone zinc, 59 tone cupru, 7 600 tone fier, im- O cerinţă de prim ordin pusă de Congresul
' portante' cantităţi de talc, dolomilă, alte pro- al Xl-lea ai partidului în faţa tuturor colec
" duse miniere, au fost înregistrate însemnate tivelor de muncă este îmbunătăţirea continuă
economii la costurile de producţie, a calităţii produselor. Acest obiectiv a stat
i Obţinerea acestor realizări a fost posibilă Reprezentanţi ai oamenilor muncii în consiliile de la nivelul uzinelor din C.S. Hunedoara şt stă permanent în atenţia tuturor angaja
şi prin faptul că a sporit maturitatea de ac- ţilor noştri, care au deplinul sentiment da
| ţiune a organelor colective de conducere din se întâlnesc cti regularitate în scurte şedinţe de lucru, pentru, a se informa asupra proble proprietari şi producători al bunurilor ma
centrală şi unităţile aparţinătoare. Orientînd melor ce urmează a fi rezolvate. Foto : VIRGIL ONOIU teriale. Deoarece o bună parte din produsele
întreaga activitate spre soluţionarea proble- pe care le realizăm sînt destinate exportului,
| melor majore ale muncii curente, de zi cu ne-am preocupat cu deosebită grijă de creş
, zi, consiliul oamenilor muncii are mereu în fi putut lua o decizie. Consiliul oamenilor terea nivelului calitativ al acestora, de ridi
viziune si problemele de perspectivă ale cen meu are cu atit mai multă greutate în consi muncii s-a întrunit operativ, s-au exprimat carea gradului lor de competitivitate. Ca ur
liu cu cît este cuvîntul tuturor tovarăşilor' mei
tralei, ale unităţilor sale componente. idei, păreri şi întotdeauna s-au găsit şi cele mare, datorită, îmbunătăţirii fluxurilor tehno
Pentru a soluţiona bine şi din vre- de muncă. mai judicioase soluţii. logice şi exigenţei sporite la fiecare loc de
. me şi asemenea probleme am repartizat pe muncă, am avut posibilitatea să depăşim pre
obiective pe toţi membrii consiliului oameni GHEORGHE COJOCARU, preşedintele vederile planului la export cti peste 40 de
lor muncii, ei participă direct şi permanent VICTOR ALMĂŞAN, secretarul Comitetului procente. Fireşte, rezultatul amintit s-a înre
la stabilirea şi rezolvarea celor mai impor comitetului sindicatului de ia E. M. Petiţia, gistrat în condiţiile valorificării superioare a
tante măsuri pe care le impun noile obiec membru în consiliul oamenilor muncii al de partid de la U.U.M.R. Crişcior: materiei prime şi a subproduselor.
tive ce urmează a fi puse în funcţiune.
Documentele apropiatului Congres al consi minei : ASIGURĂM O CONDUCERE PO
liilor oamenilor muncii, largul schimb de ex IULIAN SÎRBU, membru in consiliul
perienţă pe care îl va prilejui, va asigura LA ACTUL DECIZIEI PARTICI LITICA, DEMOCRATICĂ oamenilor muncii de Ia întreprinderea
fără îndoială definirea căilor celor mai efi
ciente pe care va trebui să acţionăm pentru PĂ OAMENI CE SE AFLĂ DI „Victoria" Câlan :
— Una din preocupările centrale ale comi
pregătirea producţiei pe anul 1978 şi întregul tetului nostru de partid este îndrumarea per
cincinal, în vederea înfăptuirii neabătute a RECT ÎN MIEZUL PRODUCŢIEI manentă a activităţii consiliului oamenilor UN ROL TOT MAI RIDICAT
politicii clarvăzătoare a partidului nostru de
ridicare a economiei noastre la nivelul ce muncii. Sprijinul începe de la planificarea ADUNĂRILOR OAMENILOR
activităţii, ţinînd seama de necesitatea evi
rinţelor socialismului multilateral dezvoltat, ai — La noi, la mina Petrila, fie că este vor MUNCII
posibilităţilor create de revoluţia lehnico-şliin- ba de mineri, de maiştri sau ingineri, toţi re tării paralelismelor şi. orientării forţelor spre
ţificâ — simbol şi conţinut al actualului cin prezentanţii minerilor în consiliul oamenilor rezolvarea problemelor majore cu care ne Ţinînd seama de dezvoltarea în perspectivă
cinal. aceasta cu atit mai mult, cu cit el be muncii acţionează ca adevărate cadre de confruntăm. In alară de aceasta, la o parte a unităţii noastre — care îşi va mări de
neficiază de orientările de inestimabilă va'oa- conducere. Oamenii cei mai activi, care vin din şedinţele consiliului oamenilor muncii au cinci ori fondurile fixe şi trebuie să-şi du
re date de secretarul general al partidului, în. adunările generale ale oamenilor muncii, fost prezenţi şi membrii biroului comitetului bleze numărul angajaţilor —, în dezbaterile
tovarăşul Nicolae Ceauşeseu, la recenta Ple cu cele mai multe propuneri şi sugestii pri de partid. Participarea la şedinţele comune adunărilor generale ale oamenilor mufieil îşi
nară a C.C. al P.C.R vind îmbunătăţirea întregii activităţi sînt cei subliniază cu putere caracterul politic al con găsesc locul cuvenit, pe lingă problemele cu
care zi de zi„ ceas de ceas, se află în con ducerii democratice a unităţii noastre. Este un rente. obiectivele care vizează viitorul între
ÎOAN POPA, furnaîist, secţia a l!-a furnale, tact cu problemele concrete ale producţiei adevăr verificat de practică faptul că a con prinderii. Important de reţinut este că se
de cărbune. In acest fel, hotărîrile pe care
membru în Consiliul oamenilor muncii de le luăm, pe baza unei asemenea participări duce înseamnă şi a convinge, latură ce se urmăreşte îndeaproape ca toate hotărîrile a-
realizează numai prin metode specifice mun
la C. S. Hunedoara : active şi efective la dezbaterile din cadrul or cii politice. Ca urmare milităm pentru în doptate de acest for suprem de conducere
să fie punct cu punct înfăptuite în practică.
ganului de conducere colectivă, exprimă în
PROMOVAM SPIRITUL DE RĂS totdeauna nu numai opinia consiliului oame făptuirea dezideratului ea toţi factorii de de In dezbaterile adunărilor generale este pro
movat cu curaj spiritul critic şi autocritic, re
cizie din conducerea întreprinderii să acţio
PUNDERE, DE EXIGENŢA ŞI nilor muncii, ci opinia generală, sănătoasă, neze ca adevăraţi conducători politici, să se voluţionar, deoarece nici unul muncitor nu-1
revoluţionară, a întregului colectiv de mineri,
AUTOEXIGENŢĂ AL FIECĂRUI oferind in acelaşi timp şi garanţia că hotărî afle permanent printre oameni, împreună cu. este indiferent dacă cineva, îşi reali
ei, ceea ce constituie garanţia unei conduceri
zează sau nu sarcinile de plan, cum es
rile, deciziile vor fi înfăptuite întocmai.
MEMBRU DIN CONSILIU, AL OR noastră de la Petrila să-l aibă ca oaspete pe profund democratice, revoluţionare. te folosit fondul de timp şi utilajele,
Am avut marea cinste şi bucurie ca mina
cum sînt gospodărite materialele şi valorifi
Roadele activităţii rodnice desfăşurate se re
GANISMULUI COLECTIV DE secretarul general al partidului, tovarăşul găsesc în îndeplinirea şi depăşirea indicatori cate rezervele de creştere a producţiei. In a-
CONDUCERE ÎN ANSAMBLUL Nicolae Ceauşeseu. Cu acest prilej, în faţa lor de plan şi a angajamentului asumat în cest fel oamenii muncii au deplină încredere
că adunarea generală reprezintă cadrul de
consiliului oamenilor muncii de la noi s-a întrecerea socialistă. Pină acum, de la înce
mocratic cel mai favorabil unde îşi pot ex
SĂU trasat sarcina ca, sub conducerea comitetului putul anulhi, colectivul de muncă al Uzinei prima deschis părerea in legătură cu • măsu
de partid, să se acţioneze mai stăruitor pen de utilaj minier şi reparaţii Crişcior a reuşit
— Din activitatea Consiliului oamenilor mun tru realizarea ritmică a planului de extrac să realizeze o producţie suplimentară în va rile ce trebuie luate pentru ridicarea eficien
cii din C.S. Hunedoara, organism din care ţie, reducerea cheltuielilor materiale, obţine loare de peste 3,5 milioane lei şi o producti ţei economice.
fac parte de mai mulţi ani ca reprezentant al rea de economii la lemnul de mină, energie, vitate a „muncii cu 4 297 lei mai mare pe un Una din problemele importante pentru între
tovarăşilor mei de muncă de la furnalele de combustibil, introducerea in subteran a mij lucrător. prinderea noastră este asigurarea forţei de
mare capacitate, aş sublinia cîteva aspecte loacelor moderne, mecanizate, de extracţie. muncă necesare în viitorii ani. Iată de ce în
semnificative. în rînduriie membrilor consiliu Aplicarea fermă în practică de către con O menţiune aparte se cuvine în legătură cit adunările generale ale oamenilor muncii s-a
lui nostru se cultivă stăruitor creşterea spi siliul oamenilor muncii, de toţi minerii noştri preocuparea pentru valorificarea propunerilor cerut să fie luate măsuri pentru a rezolva
ritului de răspundere, cerîndu-i-se fiecăruia să oamenilor muncii. Fără a considera că este sub toate aspectele problema pregătirii mun
manifeste exigenţă atit faţă de propria activi a acestor preţioase îndemnuri a făcut ca nu o problemă pur economică în sine, aplicarea citorilor necesari. Astfel s-a ajuns la măsura
tate, cit şi faţă de aceea a consiliului în mai la sectorul xr al minei, la brigada con propunerilor făcute de muncitori reprezintă o de a constitui o comisie care, împreună cu
ansamblul său. 1 dusă de Constantin Stan, productivitatea mun serviciul de specialitate, a avut sarcina să
Sînt combătute ferm, lucru foarte impor cii să crească în medie cu 11 la sută. cerinţă esenţială în vederea ridicării rolului întocmească un studiu în acest sens. Anall-
tant, tendinţele de formalism, slaba participa Organul de conducere corectivă de la E.M. adunărilor oamenilor muncii, stimulării parti zînd toate locurile de muncă, s-a stabilit ca
re a unor membri la activitatea organului de Petrila arc de soluţionat în continuare o sea cipării. active a tuturor angajaţilor la actul într-o serie de meserii cu condiţii mai bune
conducere colectivă. Fiecare membru al con mă de probleme complexe, o seamă de greu de lucru să fie angajate femei, creîndu-se
siliului răspunde de întreaga activitate din ra tăţi şi neajunsuri cu care ne mai confruntăm conducerii colective în calitate de proprietari deci posibilitatea ca bărbaţii să fie trecuţi la
za lui de acţiune, din domeniul sau secţia în procesul muncii. şi producători. noile obiective.