Page 27 - Drumul_socialismului_1977_08
P. 27
DRUMUL SOCIALISMULUI O NR. 6184 © MARŢI, 23 AUGUST 1977 Pag, 3
Anailiza exigi entă, respom sabilă, a pre iblernetar pireducţiei,
afir mare ple nari a demi icraţiei soci iallslte, imn icitoreşti
Adunarea reprezentanţilor muncitorilor i din jjudeţul Hunedoara
„Activitatea adunărilor generale trebuie să fie
mai ferm orientată spre dezbaterea problemelor ma
jore ale centralelor şi întreprinderilor, în special a
planurilor de producţie, a măsurilor de creştere a
eficienţei economice, accelerare a introducerii pro
gresului tehnic şi ştiinţific, întărire a ordinii şi dis
ciplinei în muncă, in scopul îndeplinirii în cele mai
bune condiţii a sarcinilor de plan".
MÎCOLAE CEAUŞESCU
Sîmbătă, 20 august a.c., a avut loc citoreşti, al unei elocvente expresii
ta Deva prima adunare a repre a democraţiei noastre socialiste, re
zentanţilor muncitorilor din judeţul voluţionare.
Hunedoara. In cadrul lucrărilor adunării au
Lucrările adunării, la care au fost dezbătute pe larg, în spirit cri
participat peste 260 de delegaţi de tic, realist şi principial, exigent
semnaţi in adunările generale ale şi responsabil, modul în care se
oamenilor muncii din întreprinde îndeplinesc sarcinile de plan şi an
rile industriale, de construcţii, gajamentele asumate în acest an,
transporturi, cercetare şi proiectare precum şi măsurile de pregătire
ale judeţului, precum şi numeroşi pentru realizarea sarcinilor pe anul
invitaţi, s-au desfăşurat în spiritul viitor, pe întregul cincinal al revo
sarcinilor şi orientărilor cuprinse luţiei tehnico-ştiinţifice. Adunarea
în expunerea tovarăşului Nicolae a desemnat totodată reprezentanţii As[»ec£ <iin sala adunării reprezentanţilor muncito-rilor. Foto : VTRGLL, ONOIU
Ceauşescu la Congresul consiliilor direcţi ai oamenilor muncii din ju
oamenilor muncii, sub semnul unei deţ în Consiliul naţional al oame
înalte exigenţe şi răspunderi mun nilor muncii.
Iu prin plan, investiţiile Ridicarea nivelului de trai al oamenilor
Rralîzărj de prestigiu, angajare plenară Problema investiţiilor — cu tot Subliniind grija permanentă a eonslruotorllor, a tuturor oamenilor
ce implică acest important dome conducerii partidului şi statului muncii.
— Noi, minerii de la Petriia —
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de
Adunarea a consemnat cu justi de pină acum pot fi apreciate ca niu d<> activitate, căruia conduce
ficată mîndrie că la marea sărbă bune, ele se situează sub posibili rea partidului şi statului îi acordă muncă şi de viaţă ale oamenilor şi asemenea nouă, toţi minerii Văii
sublinia
maistrul
—
Ion
Jiului
toare naţională a poporului nostru tăţile reale de care dispune econo o deosebită atenţie — a fost abor muncii, adunarea reprezentanţilor
— ziua de 23 August — colectivele mia judeţului nostru. dată de reprezentanţii muncitorilor muncitorilor din judeţ a dat o Penu — vedem cum, prin preocu
parea directă şi consecventă a to
de muncă din judeţul Hunedoara — Deşi ne confruntăm cu unele cu înaltă exigenţă şi răspundere. înaltă apreciere recentelor măsuri varăşului secretar general al parti
se prezintă cu realizări de presti neajunsuri, îndeosebi privind apro Recunoscînd greutăţile şi defici privind creşterea mai accentuată a dului, Nicolae Ceauşescu, viaţa ne
giu în îndeplinirea sarcinilor de vizionarea tehnico-materială, chel nivelului de trai al oamenilor mun este mai frumoasă, mai prosperă.
plan şi a angajamentelor. tuielile de producţie şi calitatea enţele din cadrul T.C. Deva, rămâ cii in actualul cincinal, majora Aceasta ne face să ne mobilizăm
nerile in urmă acumulate in acest
In perioada care a trecut din a- produselor — a spus ing. Dumitru an la nivelul trustului, comunistul rea retribuţiei şi a pensiilor. Par şi mai activ pentru îndeplinirea
cest an s-a realizat o producţie su Bucur, preşedintele consiliului oa Ghcorghe lancu, şeful unei echi ticipanţii la dezbatere au relevat exemplară a planului pe acest an,
plimentară de peste 485 milioane menilor muncii de la I.V. Căian — pe de zidari de la şantierul nr. 2, cu deplină satisfacţie că măsurile aşa cum dealtfel ne-am angajat
lei, concretizată in 175 milioane colectivul nostru se angajează să-şi aprecia că proiectantul şi benefi de creştere mai rapidă a nivelului recent faţă de tovarăşul Nicolae
kWh energie electrică, 9 000 tone perfecţioneze continuu activitatea şi ciarul pot şi trebuie să sprijine de trai se materializează cu succes Ceauşescu, cu prilejul vizitei de
fier in minereu marfă, 94 600 tone să îndeplinim planul anual cu 15 mai mult activitatea constructoru în viaţa minerilor, siderurgiştilor, lucru întreprinsă în Valea Jiului.
fontă, peste 42 600 tone oţel, 32 500 zile mai devreme. lui ; să-i pună la timp la dispozi
tone laminate finite, 600 tone utilaj ţie amplasamentele şi proiectele,
metalurgic, 24 000 mp dale mozai- Vorbind despre realizările de pâ să-i asigure finanţarea lucrărilor. Reprezentanţii immcitwiior huneiiureRi în
cate, 350 mc cherestea, 3 600 mc nă acum ale colectivului I.M. Bar a In cuvintul său, ing. Szabo Carol,
maistrul
Aurel
za,
Dobîrcău
prefabricate din beton, alte produ subliniat că posibilităţile tehnice preşedintele consiliului oamenilor
se. In perioada amintită, producti muncii de Ia I.L. Deva, a relevat
vitatea muncii a crescut cu 5 860 şi umane, forţa de mobilizare şi greutăţile pe care le pun la Chiş- Consiliul naţional a! oamenilor muncii
lei pc lucrător faţă de sarcina de de acţiune a minerilor din Tara Za- cădaga constructorii şt mentorii.
randului i-au determinat ca, in a-
plan iniţială şi cu 1 560 lei pe lu — Deşi avem restanţe de la în
crător faţă de sarcina majorată, pe adunarca generală a reprezentan ceputul anului, colectivul Grupului In continuarea lucrărilor, aduna tivelor din care fac parte. Cei 8
această cale rcalizîndu-se întregul ţilor oamenilor muncii pe între de şantiere hidrotehnice Riu Mare- rea generală a desemnat pe cei 8 reprezentanţi direcţi ai oamenilor
spor al producţiei industriale. Re prindere, să-şi majoreze angaja Retezat se va strădui să le recu reprezentanţi direcţi al oamenilor muncii din judeţul Hunedoara în
zultate notabile s-au înregistrat şi mentul anual de la 21 la 30 mili pereze In cel mai scurt timp şi muncii din judeţ in Consiliul na Consiliul naţional al oamenilor
ţional al oamenilor muncii. Aceştia
la indicatorii de eficienţă. Cheltu oane lei producţie. să-şi realizeze integral planul pe — muncitori şi maiştri fruntaşi în muncii sînt : Viorel Adam, maistru
ielile la 1 000 lei producţie marfă Aceeaşi hotărî re şi angajare în amil in curs — a dat asigurări ing. la C.T.E. Mintia, Florca Bărbules-
s-au redus cu 9,80 lei la total, din îndeplinirea sarcinilor de plan a- Viorel Dănilă, preşedintele consi producţie, membri ai consiliilor cu, şef de brigadă zidari la şan
tierul nr. 2 al T.C. Deva, Elena
care cu 5,70 lei la cheltuieli mate nuale şi a angajamentelor îmbu liului oamenilor muncii pe grup. oamenilor muncii — sint oameni cu Dima, operator chimist la Orăştie,
riale, ceea ce echivalează cu eco nătăţite au exprimat şi muncitoa La rândul său, ing. Alexandru o Înaltă pregătire profesională şi
nomii de 102 milioane lei la total rea Szekely Floarea, de la Ţesăto- Ciorogaru, preşedintele consiliului cu o conduită etică ireproşabilă, Ghcorglic Draia, miner şef de bri
gadă Ia I.M. Barza, Ioan Florea,
şi G2 milioane lei la materiale. ria de mătase Deva, Ştefan Surda, oamenilor muncii de la I.C.S. Hu constituie exemple demne de ur muncitor la I.I.C. Deva — abato
S-au obţinut beneficii suplimentare muncitor la U.U.M.R. Crişeior, Au nedoara, a exprimat hotărîrea tu mat, bucurindu-se, datorită com rul Haţeg, Florian Giurcă, maistru
ce însumează peste 143 milioane relia Istrălescu. de la I.B. Haţeg, turor constructorilor de a realiza, petenţei, răspunderii, maturităţii la oţelăria electrică a C.S. Hune
lei. Dorel Malea, de la C.T.E. Mintia, până la sfirşitul anului, o producţie politice şi- dragostei faţă de mun doara, Suzana Rus, strungar la
Atât din informarea prezentată Nuţa Ocolişan, de la „Vidra" O- suplimentară în valoare de 30 mi că, de stimă şi încredere, de pres I.M.C. Bîrcea. Ioan Sălăgean, mi
cît şi din cuvântul majorităţii par răştie, Cornel Turdăşan, de la lioane lei. tigiu şi autoritate în rândul colec- ner şef de brigadă Ia I.M. Lupeni.
ticipanţilor la dezbateri s-a des I.M.M.R. SimerLa, toţi ceilalţi parti
prins concluzia că, deşi rezultatele cipanţi la dezbateri.
Orientări preţioase pentru activitatea de viitor
Creşterea productivităţii muncii şi dunării. tovarăşul Ilie Rădulescu, muncii, a gradului de mecanizare la toate nivelurile. Este necesar sft
Luând cuvântul, in încheierea a-
şi automatizare, aşa cum a stabilit
prim-secretar al Comitetului jude recent Comitetul Politic Executiv al crească şi mai mult rplul organiza
ţiilor de partid de conducător po
reducerea cheltuielilor materiale ţean Hunedoara al P.C.R., a subli C.C. al P.C.R. litic al întregii vieţi economice şi
niat, între altele, necesitatea mobi
După ce s-a referit la unele pro
lizării exemplare a tuturor colecti bleme privind reducerea cheltuie sociale. Să se realizeze această ce
Sarcinile mobilizatoare pe care E.M. Ghelar — principala direcţie velor de oameni ai muncii din ju lilor de producţie şi a consumuri rinţă fundamentală nu prin anali
le are economia himedoreanâ în de creştere a productivităţii mun deţ pentru îndeplinirea riguroasă a lor de materii prime, materiale, ze stereotipe, tehnico-economice,'
acest an, în întregul cincinal, deter cii o> constituie mecanizarea Lucră prevederilor de plan pe acest an, combustibili şi energie —, la sar nu prin substituirea atribuţiilor
mină accelerarea ritmurilor de rilor — acţiune căreia trebuie să la toţi indicatorii şi la toate sorti cinile de creştere a productivităţii consiliilor oamenilor muncii. Tre
creştere a productivităţii muncii. i se acorde mai multă atenţie. Dar mentele, şi a angajamentelor supli muncii şi de sporire a eficienţei e- buie să pornim permanent — aşa
— P&ntru minerii Văii Jiului — nu numai atît. Depinde şi de mo mentare asumate, realizarea creş cum sublinia tovarăşul NICOLAE
remarca ing. Vasile Ogherlaci, pre dul în care ne organizăm noi mun terii suplimentare a. productivităţii conomice, la necesitatea ridicării CEAUŞESCU — de la necesitatea
permanente a calităţii produselor,
şedintele consiliului oamenilor ca în abataje, de gradul de pre muncii, pregătirea atentă şi temei prin intensificarea activităţii de ca activitatea de conducere politi
muncii de la Combinatul minier gătire profesională a fiecăruia şi nică a planului pe anul 1978. Vor cercetare ştiinţifică şi inginerie că să se manifeste prin Integrarea
Valea Jiului — creşterea producti de modul in care colaborăm, şi ne bitorul a insistat asupra îmbunătă tehnologică, la asigurarea şi organizaţiilor de partid în viaţa şi
vităţii muncii, a randamentelor in intrajutorăm în muncă. ţirii activităţii consiliilor oameni pregătirea forţei de muncă pen munca fiecărui colectiv, prin parti
abataje, este o sarcină de cea mai Adunarea reprezentanţilor mun lor muncii — expresie vie a demo tru economia judeţului, pri ciparea directă, în prirrîsle rî-nduri,
mare însemnătate. Realizarea ei ne citorilor a apreciat că, în strînsă craţiei noastre socialiste, ancorării mul secretar al Comitetului ju a comuniştilor la traducerea în
obligă să intensificăm procesul de legătură cu creşterea productivită lor mai puternice şi mat compe deţean de partid s-a oprit viaţă a politicii partidului.
mecanizare a lucrărilor miniere, să ţii muncii, trebuie acţionat pentru tente în miezul problemelor pro pe larg la activitatea de in ★
introducem in subteran maşini şi reducerea cheltuielilor de produc ducţiei, dar şi al problemelor so vestiţii. Situaţia necorespunzătoare în numele oamenilor muncii di.n
utilaje moderne, de înaltă comple ţie, îndeosebi a celor materiale, ciale pe care le ridică masele de existentă la ora actuală în acest judeţul Hunedoara, intr-o atmosfe
xitate tehnică şi randamente supe pentru economisirea materiilor pri angajaţi, pentru a. le rezolva opor ră de puternică Însufleţire şi entu
rioare, să desfăşurăm o activitate me, materialelor, combustibilului şi tun, calitativ, eficient. domeniu este cauzată in primul ziasm, de dragoste şi ataşament
mai susţinută de recrutare şi pre energiei. rind de slaba pregătire a investi neţărmurit faţă de partid, de se
ţiilor de către beneficiari. S-a în
gătire a forţei de muncă, să asi Cea mai mare atenţie, a spus cretarul său general, adunarea a
gurăm o asistenţă tehnică compe — Această problemă preocupă în Vorbitorul, trebuie acordată de târziat mult cu elaborarea sau re adoptat textul unei telegrame adre
tentă pe toate cele 4 schimburi cel mai înalt gnad colectivul nos consiliile oamenilor muncii organi facerea documentaţiilor. Există şi sate C. C. al F.C.R., tovarăşului
de producţie. tru — releva ing. Mircea Pcneson, zării superioare a producţiei şi a în prezent obiective importanta ca NICOLAE CEAUŞESCU, in care
în acelaşi context şi-a expus cu director tehnic al Centralei indus muncii. Deşi în întreprinderi avem re nu au documentaţia asigurată se spune, printre altele :
vântul şi dr. ing. Aurel Lăpuşcă, pre triale siderurgice Hunedoara. Mă mulţi specialişti, care sint plătiţi (la C.S. Hunedoara, I.V. Căian, Urniînd orientările şi indicaţiile
şedintele consiliului oamenilor refer îndeosebi la reducerea con să se ocupe de organizare, iar pe I.U.M. Petroşani,. Şantierul Riu Ma- Dumneavoastră, mult stimate tova
muncii de la Centrala minereurilor sumului de metal, dar şi de cocs, lingă consiliile oamenilor muncii re-Retezat), iar pentru altele nu sînt răşe secretar general, organele şi
Deva. „în cadrul unităţilor noas feroaliaje, materiale refractare, funcţionează comisii de organizare, asigurate amplasamentele ori nu organizaţiile de partid, de sindicat
tre miniere, a spus vorbitorul, a- combustibil şi energie electrică. aceştia fac puţine studii, iar dacă este deschisă finanţarea. Beneficia şi U.T.C., consiliile oamenilor nimi
vem programe concrete de creştere La necesitatea intensificării efor le fac se aplică cu întîrziere şi cu rii se preocupă foarte slab de pre cii vor acţiona cu mai multă ho-
a productivităţii muncii. Ele vi turilor şi preocupărilor de gospo o eficienţă mică. Aici, o mare vi luarea in regie proprie a unor lu lărîre pentru creşterea rezervelor
zează, cu precădere, mecanizarea dărire mai atentă a valorilor mate nă o au conducătorii de întreprin crări de construcţii şi montaj. de minereuri şi cărbune, asimila
lucrărilor grele, ce reclamă un vo riale, de aplicare a unor măsuri deri, care tratează încă probleme Organizaţiile de partid, consiliile rea de noi mărci de oţel şi sorti
lum mare de muncă, perfecţiona ferme privind utilizarea materiilor le de organizare ca ceva secundar, oamenilor muncii, sindicatele şi or mente de laminate, sporirea şi di
rea tehnologiilor de muncă în mi prime şi materialelor, combustibi deşi cunosc bine că cea mai mare ganizaţiile U.T.C. trebuie să pună versificarea producţiei materialelor
ne şi cariere, ca şi la uzinele de lului şi energiei, s-au referit şi co parte a deficienţelor, a rezervelor în mişcare toate forţele şi mijloa de construcţii, ridicarea nivelului
preparare, generalizarea iniţiative muniştii Farcaş Erna, de la „Vîs- sînt de natură organizatorică. Este cele educaţionale pentru a crea la tehnic şi calitativ al produselor,
lor valoroase şi a experienţei îna coza“ Lupeni, Ioan Clep, de Ia necesar ca pînă la 30 august a.c., întreprinderile miniere, pe şantie creşteroa exportului şi diminuarea
intate, ridicarea calificării profe I.T.A. Deva, Suzana Rus, de la în fiecare întreprindere să se re, la unităţile noi o adevărată dis Importurilor, reducerea consumuri
sionale a muncitorilor. I.M.C. Bîrcea, Maria Mihăilă. de la Creeze cite un grup care să se o- ciplină de fabrică. De asemenea, lor materiale, a costurilor de pro
— In minerit — aprecia şeful de Fabrica de încălţăminte Hunedoa cupe de problemele organizării trebuie îmbunătăţite relaţiile uma ducţie, pregătirea şi realizarea Ia
brigadă Iordache Scînteîe, de la ra, Dorin Popa, de la I.L. Deva. tnuncii şi creşterii productivităţii ne între conducători şi subordonaţi termen a obiectivelor de investiţii.