Page 118 - Drumul_socialismului_1977_12

Pag. 6 RITMURI HUNEDORENE

\ s

\ \
\ Harta Daciei Cînd am pornit \
\ \
\ E-atît de aprig semnul istoriei pe noi Cînd am pornit spre Griviţa duşmană V
\ O hartâ-avem în sînge şi o purtăm de veacuri Să cucerim redutele pe rînd, \
Chiar de-au trecut pe dînsa popoare ca un roi V
\ Din măduva istoriei noi n-am plecat spre alte staturi. Purtam în suflet ţara ca pe-o rană
\ De secole arzînd şi sîngerînd.
\ Noi am mincat şi carne, noi am mîncat şi grîu Şi moartea o ştiam de unde vine V
Ne-am mai scăldat în sînge dar şi-n sudoare grea \
\ Noi ştim pe harta Daciei oricarele pîriu Şi-întimpinîndu-i plumbii în asalt
Reînviau Posada şi Rovine,
\ Ce curge în afară in chim fără să vrea. Urca nemuritorul Pod-lnalt.
\ Eu am văzut la Hunedoara sub salopete-albastre
\ Cum desenat e Ramul lîng-o cetate dacă Neatîrnarea ţării ne-a fost dorul,
La Plewna, sus, în vale la Smîrdan ;
\ Şi templul calendar spre înălţimi mai vaste Sîngele nostru urcă-n Tricolorul
Ne duce şi azi gîndul ca şi atuncea parcă.
\ Cel pentru-ntotdeauna suveran.
\ Cum vîjiie prin aer a timpului poruncă TRAIAN FILIMON
De se trezeşte piatra cu-nsemn adine pe ea
\ Şi arcul îşi sloboade săgeata peste luncă
\ In adevăr istoria-i ştiinţa cea mai grea. \
\ Din comunist îndemn noi nu mai stăm pasivi Către poet
\ Cînd răstălmăcit ni-e gîndul şi cugetul şi fapta *
De trădători, transfugi şi îngeri negri inventivi
\ Cu degetele arse de minciună şi guri foanfe.
\ Eşti tu acel ce precum struţul
ţi-ai îngropat cuvintele-n nisip
\ Pecetea noastră-i bună şi arde pîn'Ia os să spui că ţeava puştii e mai caldă decît piinea
Pe spirit strîmb, pe carne, prostie străvezie că preţul glontelui e-ace!aşi \
\
\ Sîntem români sub cer senin, sub cer noros cu-al unei vieţi de cîrtiţă măcar ?
Sub tîmpla maicii noastre — România.
\ VALERIU BÂRGĂU Ţi-ai scos tu verbul la mezat pe vreo tarabă
s-arăţi cu el doar chipul roz al lumii ;
\
nu l-ai lăsat destul să lucre-n tine ca să-l rosteşti
\ nu susur gîngav, ci — cascadă ? \
\ Ploaia spală cu LUCIA NITA : „Sudor“ (ulei pe pînză). Ai fost tu orb în plină-amiază \
) şi ţi-ai întors privirea de la neprihană s
mai sori în cerul de lumini, mai zei, cînd şarpele intra-n cîmpie
\ în gînd, pe trup, avem istoria cu noi, \
r fuioare lungi şi bucurii, dureri demult, şi voievozi, spureînd sămînţa florilor curată — \
ori ţi-ai zidit tu baricadă
avem legende, răsfirate-n slavă, în trupul firav al privighetorii
un ideal, un crez al nostru, comunist O, dacă nu, pe drept ţi se cuvine ţie \
t anii bălai, cu rîs gîlgîit de cristal o viaţă fără moarte — Ţară ! cuvîntu-acesta ce rostindu-l \
Aici, în Casa Părintească, revin în
\
t şi de apă, cu buzele şi degetele însîngerate DUMITRU DEM IONAŞCU
devine timp mereu — Iubire...
de aurul negru topit al murelor, cu fire \ \
\ pădurea fabuloasă înconjură casa şi teii Cintec \
\ sîngerii prelingîndu-se în colţul gurii —
şi fagii se-apleacă peste ardezia coperişului — \
t ferestre — O linişte, Doamne, o linişte verde Dulce povară
\ bat crengi cu flori galbene-roşii în
t de plante, de miresme suave, de albastre siderurg \ \
întrevăzute înalte, o linişte de cîntec — strigă din
cînd în cînd o voce din tufişuri, ochi Şi iarăşi sui în flăcări la nuntire Nerostite iubiri, ca nişte ierburi înalte foşnind \
cu tînâra lumină înflorind
privesc dintre ierburi, siluete subţiri, osoase
t pe gura mea iertată de zidire in serile cînd dorul ia forma unui fluier. \
cu genunchi înverziţi şi coate şi degetele în imn un viscol de lumini să-aprind
t fluiere lungi înlătură perdele albe, văluri şi Adieri dintr-un ţărm neumblat : muget de zimbri. [
Corni de vînătoare scot sunet curat. Plug
vinturi subţiri, căzute din noapte — refuz în cîntec goluri de statui zămislit din slove brăzdează-un cimp de datini. \
ploaia spală cu fuioare lungi pereţii şi ochii mei i-aduc la sărbătoare Cît soare, cită humă vor viscoli în rod ?
transparenţi şi fruntea tatei stă alături aici, unde în slava firii lui Cu răsuflarea gurii, poetul reînvie vechi \
de tîmpla basmelor. e omul sieşi zeu şi înălţare armonii latine din file de izvod. \
Cetăţi fără somn, în veghere, să fie
[
Iv MARTINOVICI Izvoarele Cîntării României veşnic luminâ-n Carpaţi. Biciuind caii \-
din pieptul lor cum strigă şi ţîşnesc
t cu maiestuoasa frunte-a poeziei nopţii, copiii se zoresc să ajungă bărbaţi. [
Blind apâsînd pe timpane, neverosimil
s Patria — aflîndu-şi trup şi suflet românesc tulnic îi cheamă. Poartă cu ei, sub umărul \
\ Desfid bolboroseala găunoasă, sting, dulce povară — nerostite iubiri. \
Şi mai poartă cu ei, prins la oblînc,
Lividei roze îi deplîng trufia...
\ Aici, în voi, e patria mireasă, un hrisov al augustei lor seminţii. O ţară de dor \
s Panteonul Aici, în oameni, cîntă România ! se oglindeşte în ochii miraţi ai acestor copii. \
\ EUGEN EVU IONEL AMĂRIUŢEI \
\ \
s nestinsei iubiri \
\ \
Noi trecem prin viaţă purtînd la revere
\ cocardele luptei prin care-am trecut — \
s dar truda şi vrerea rămîn în artere \
\ şi-n palme rămîne amprenta de scut. \

\ Aşa să rămîie înscrise apururi \
să afle urmaşii cum mori făr să mori,
1
\ \
cîţi munţi se sfărimă să crească azururi,
\ cîţi pumni sîngerează să ningă cu flori. \
\ \
Zîmbind cînd învingem uitînd că-n ispită
\ călit-am- surîsul ce astăzi ni-i steag. \
\ Ne-ajunge lumina înalt-neclintitâ \
din soarele ţării venindu-ne-n prag.
\ \
\ O, Patrie pururi lumină rămîne [
\ zidită în suflet, purtată-n priviri — \
un arc ce se-ntinde de ieri pînă-n mîine
\ sfinţind panteonul nestinsei iubiri. \
\ NECULAI CHIRICA \
\ \
\ \
\ Crez \
s \
\ \ \
La-ntemeierea lumii ne numeam văzduh,
\ o apă fără margini, un neant, \
s am început pe rînd să fim ca flori \
\ spre-a ne numi o patrie, un neam. \
Ne-am aşezat spre cele patru zări
\ de strajă la hotar din străbunie, \
\ ţărinii datorăm cinstire, născătoarei, s
prin ea sîntem, din ea, plămadă azi,
\ destin sublim de fraţi întru aceeaşi pîine, \
\ izvoarele sînt ale noastre, sîntem noi, \
\ din noi aceste bogăţii sporesc mereu, \
noi sîntem mai adinei ca marea,
\ \