Page 76 - Drumul_socialismului_1978_08
P. 76
î Pafi 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 6 470 • MIERCURI, 23 AUGUST 1978
Adunarea festivă din Capitală
(Urmare din pag. 1} reşti din ţara noastră, (oşti instituţiile Capitalei, persona precum şi prezenţa la adu- »
comandanţi ai unor mari u- lităţi ale vieţii ştiinţifice şi nare a oaspeţilor de peste “
reşti ol P.C.R. şi Consiliul niiăţi de pe frontul antihitle culturale. hotare, a membrilor corpului j
popular municipal. Minute în rist, reprezentanţi ai unor or Sînt prezenţi numeroşi oas diplomatic.
şir se aclamă „Ceauţescu- ganizaţii de masă şi obşteşti, peţi de peste hotare. A luat apoi cuvîrrtul tova- 2
P.C.R.", „Ceauşescu şi popo- ai oamenilor muncii, ai vieţii La adunare au asistat, de răşul Ştefan Voitec, membru "
I rul". noastre culturale. asemenea, şefi ai misiunilor al Comitetului Politic Execu- 2
In prezidiul adunării iau in sală se află membri su diplomatice acreditaţi în tiv al C.C. al P.C.R., vice- S
Moc t o v a r ă ş u l Nicolae pleanţi ai Comitetului Politic România, ataşaţi militari, alţi preşedinte al Consiliului de 3
Ceauşescu, tovarăşa Elena Executiv al C.C. al P.C.R., se membri ai corpului diploma Stat, care a vorbit despre 3
I Ceauşescu, tovarăşii Manea cretari ai C.C. al P.C.R., tic, ziarişti străini. însemnătatea istorică a eve- 3
j Mănescu, losif Banc, Emil membri ai C.C. al P.C.R., ai Adunarea festivă a fost nimentului aniversat. S W
Bobu, Cornel Burtică, Virgii Consiliului de Stat şi ai gu deschisă de tovarăşul Ion In încheierea adunării, cei "
Cazacu, Gheorghe Cioară. vernului, membri de partid Dincă, membru al Comitetu prezenţi au ovaţionat înde- 2
Lina Oiobanu, Constantin cu stagiu din ilegalitate, par lui Politic Executiv al C.C lung pentru Partidul Camu- 2
Dăscălescu, Ion Dincă, Emil ticipanţi la insurecţia naţio al P.C.R., prim-secretar a nist Român, pentru secretarul 2 Sp inaugurează cel mai luare pod de pe riurile interioare
Drăgănescu, Janos Fazekas, nală de la 23 August 1944, Comitetului municipal Bucu său general, tovarăşul 2 ale Homanici. Foto : VIRGIL ONOIL
generali activi şi în rezervă,
ion loniţă, Petre Lupa, Paul reşti al P.C.R., primarul ge Nicolae Ceauşescu, pentru 2
Niculescu, Gheorghe Oprea, foşti comandanţi de unităţi nerai al Capitalei, care, în poporul român, pentru pa- 2 inaugurarea celui mai marc
Gheorghe Pană, Ion Păţan, de pe frontul antihitlerist, numele comuniştilor, ol tutu tria noastră socialistă. 2
[Dumitru Popescu, Gheorghe membri ai conducerii unor in ror locuitorilor capitalei Pe scena Palatului a avut 2
iRădulescu, Leonte Răutu, Vir stituţii centrale şi ai organi salutat cu profundă stimă ş .ioc, în continuare, un spec- 2 ile pe rîurile interioare ale ţării
gil Trofin, losif Ug.lar, liie zaţiilor de masă şi obşteşti, cu înaltă consideraţie pe to tacol festiv dedicat cele; 2
Verdeţ, Ştefan Voitec, Ion Co activişti de partid şi de stat, varăşul Nicolae Ceauşescu de-a XXXIV-a' aniversări a “
o
mat), vechi militanţi ai miş reprezentanţi ai oamenilor pe ceilalţi tovarăşi din con eliberării României de sub 2 Ieri, în prezenţa tovară- mân, tovarăşului NICOLAE
2 şului Teodor Haş, prim-se-
cării comuniste şi muncito muncii din întreprinderile şi ducerea partidului şi statului dominaţia fascistă. 2 CEAUŞESCU, secretar ge
jj cretar al Comitetului ju- neral at partidului, în ca
« deţean Hunedoara al re între altele, se spune :
; P.C.R., preşedintele Comi- „Vă raportăm că termina
jj tetului executiv al Consi- rea acestei monumentale
Adunarea festivă a oamenilor muncii din 5 liului popular judeţean, a lucrări — cel mai lung
2 membrilor birourilor comi-
pod-pasaj peste rîurile in
~ tetelor judeţean şi muni- terioare din ţară — înscri
; cipal Deva ale P.C.R. şi a să în Programul partidului
Valea fiului dedicată aniversării zilei de 23 August 2 membrilor comitetelor e- de modernizare a transpor
2 xecutive ale consiliilor tului rutier am dedical-i»
2 populare judeţean şi muni- măreţei sărbători de la 23
2 cipal Deva a avut loc i- August, devansînd terme
2 naugurarea podului — pa- nul de punere în funcţiu
2 saj de la Deva-Şoimuş, pe- ne cu 10 zile, conştienţi că
2 sţe rîul Mureş. La festi- prin aceasta contribuim la
2 vitate au participat con- îmbunătăţirea circulaţiei
2 structorii podului, munci- rutiere, la mai buna apro
2 tori de la Tei-mocenlrala vizionare a unităţilor eco
2 Mintia şi întreprinderea de nomice şi a populaţiei cu
2 lianţi JDeva, cetăţeni din cele necesare".
2 localităţile învecinate, pio-
2 nieri. -A-
2 Tovarăşul Alexandru Voi- In continuare, la secţia
2 culescu, prim-secretar al * de Ştiinţe naturale a Mu
2 Comitetului municipal De- zeului judeţean, a avut loc
2 va al P.C.R., preşedintele deschiderea expoziţiei do
2 Comitetului executiv al trofee de vânătoare, organi
2 Consiliului popular muni- zată de Inspectoratul sil
2 cipal, i-a felicitat pe con- vic judeţean şi Asociaţia
■ structoz-i pentru hărnicia şi judeţeană a vânătorilor şi
« răspunderea dovedite în pescarilor sportivi. Aici
~ muncă la realizarea celui sînt expuse 156 trofee, din
„ mai mare pod-pasaj de pe care 81 au fost medaliate,
2 rîuz-ile, interioare ale ţării. scopul expoziţiei fiind de
2 Au ^ luat apoi cuvîntul to- a prezenta exemplare va
2 vaz-ăşii Gheorghe Toma, loroase din tezaurul fau-
2 maistru constructor şi Lau- Tiistie şi de a selecta tro
2 renţiu Stoica, şeful Secţiei feele care vor participa la
2 drumuri naţionale şi po- expoziţia naţională din lu
2 duză din Deva. na octombrie a.c. Expozi
Ş Participanţii la festivita- ţia este deschisă pînă la 31
Aspect tic la adunarea fes tivă din Petroşani. » te au adoptat o telegz-amă august a.c., accesul publi
■
{Urmore din pag. î) * 1 producţia României din înfăptuirile cu care oame cistă, ne îndeamnă să dăm 2 Comitetului Central al cului fiind permis zilnic
» Partidului Comunist Ro-
1938 în numai 17 zile la nii muncii din judeţul Hu expresie profundei recu- 2 între orele 10-18.
ilegalitate, cadre de condu fontă, 27 zile la oţel, 29 nedoara şi din Valea Jiului noştinţe a minerilor, con- 2
cere din activitatea econo- zile la minereu de fier, 40 se prezintă la cea de-a slructorilor, energeticieni- ■ din ţară cu prilejul ce
mico-socială a municipiu- ele zile la laminate, 55 zile XXXIV-a aniversare a eli lor, tuturor oamenilor « lei de-a XXXIV-a ani
; lui, reprezentanţi ai orga- la energie electrică. berării patriei, vorbitorul a muncii — români, ma- j = Televiziune versări a eliberării
României de sub do
i nizaţiiior de masă şi ob- In acest an — a arătat spus : „Permiteţi-mi ca, în ghiuri, germani şi de alte j minaţia fascltă ;
j şteşti, numeroşi oameni ai în continuare vorbitorul acest cadru solemn, să a- naţionalităţi — din Valea j 30.13 Ancheta TV. : Parti
î muncii din întreprinderile — sărbătorim istorica zi dresez în numele Biroului Jiului faţă de grija per- ; MIERCURI, 23 AUGUST dul şi poporzd ; "
„La trecuf.u-ţi mare,
îşi instituţiile Văii Jiului. de 23 August în condiţiile Comitetului municipal de nianentă a conducerii parii- jj 7,-15 „Sul) semnul marii 20.33 mare viitor". Spectacol
! Adunarea festivă a fost participării entuziaste a tu partid şi al Comitetului e- dului, a dumneavoastră, 2 sărbători- — program de televiziune dedicai
[deschisă de către tovarăşul turor oamenilor, muncii la xecutiv al Consiliului mult iubite tovarăşe secre- 2 tle cîntece patriotice ; marii sărbători naţio
Transmisiune
la
de
ţ Traian Blaj, prim-vicepre- realizarea sarcinilor Con popular municipal cele tar general, miner de o- 2 8,00 demonstraţia oamenilor nale a poporului ro
mân — 23 August ;
j-şedinţe al Comitetului exe- gresului al Xl-tea şi Con mai alese felicitări comu noare al Văii Jiului, pen- 2 muncii, cu prilejul ce 22,10 Telejurnal.
jcutiv al Consiliului popu- ferinţei Naţionale ale parti niştilor, minerilor, prepa tru sporirea necontenita a 2 lei de-a XXXIV-a ani JOI, 24 AUGUST
! Iar municipal Petroşani. dului, ce deschid noi per ratorilor, energeticienilor, bunăstării materiale şi spi- 2 versări a eliberării 10.00 In ceas de sărbătoare.
Despre semnificaţia ma- spective dezvoltării calita constructorilor, tuturor oa rituale a naţiunii noastre, 2 României do sub do Program de cîntece
minaţia fascistă ;
j rii sărbători naţionale a tive a economiei. Dovada menilor muncii din muni pentru zilele luminoase ce 2 10.30 Cîntccul ţării întregi. pioniereşti dedicate pa
' vorbit tovarăşul Clement fermităţii cu care se înfăp cipiu pentru rezultatele ob le dăruiţi poporului român 2 Program muzical fol triei şl partidului ;
I Negruţ, prim-secretar al tuiesc aceste prevederi, sub ţinute şi să le urez noi şi cu preţul neasemuitei acti- 2 10.30 cloric ; „Pe acest pămînt 10.13 Cu inima şi fapta, ală
turi de părinţi ;
' Comitetului municipal de înalta chemare adresată de deosebite succese în înde vităţi ce o desfăşuraţi spre 2 dura-vom cetate co 10.30 Să cîntăm cu Veroni-
partid, preşedintele Comi- secretarul general al parti plinirea sarcinilor de plan binele şi fericirea noastră, 2 munistă". Poeme in ca. Selecţiuni din fil
lectura autorilor ;
: tetului executiv al Consi dului, tovarăşul Nicolae pe acest an, în întregul a tuturor. -2 11.03 Cîntccul ţării întregi mele muzicalo pentru
copii ;
liului popular municipal. Ceauşescu : „Să transfor cincinal". în acest înălţător mo- 2 (II) ; 11,20 De drag şi de ome
Vorbitorul a subliniat în măm cantitatea într-o nouă Evocînd bogata activitate ment sărbătoresc cu pro- 2 11,13 Din programul cultu nie. Emisiune de cin-
ral artistic al zilei ;
semnătatea istorică a actC£ calitate", o reprezintă şi pe care partidul nostru o funde rezonanţe istorice, 2 11,50 Partid în lupte încer tece şl dansuri popu
româneşti
şi
lare
alo
lui revoluţionar al insurec rezultatele de prestigiu ob desfăşoară pe plan inter strîns uniţi în jurul condu- “ cat. Program de cin- naţionalităţilor conlo
ţiei naţionale armate anti ţinute de către colectivele naţional, vorbitorul a sub cerii de partid şi de stat, « tece patriotice ; cuitoare ;
Documentar TV. : Oa
fasciste şi antiimperialiste, de oameni ai muncii din liniat că oamenii muncii al dumneavoastră iubite to 12.03 File din cartea muzi 12.00 menii mărilor. Produc
cii româneşti ;
reliefînd victoriile măreţe judeţ şi din Valea Jiului. din Valea Jiului aprobă pe varăşe Nicolae Ceauşescu, 12,20 Demnitatea tinerei ge ţie a studioului de
dobîndite de poporul nos Municipiul Petroşani a con deplin politica extez-nă a dăm încă o dată glas hotă- neraţii ; film TV. ;
tru, sub conducerea înţe tribuit la succesele judeţu partidului şi stalului nos rîrii şi voinţei noastre fer 12,40 Cind ai o ţară ca n la. 12,35 Muzică de promenadă
cu fanfara Regimentu
Concert
leaptă a partidului, în o- lui cu o producţie indus tru, încearcă o profundă me de a munci fără pre românească ; de muzică lui (le gardă ;
pera de edificare a socia trială suplimentară de pe mîndrie patriotică pentru get, de a acţiona ca un sin 13.00 Telejurnal ; 13.00 Telex ;
lismului, contribuţia de ste 30 milioane lei, rezul rodnica activitate desfăşu- gur om pentru înfăptuirea 13,15 Zi de sărbătoare. „Poe 13,03 Album de vară ;
16.13
Upetrom — emblemă
seamă adusă de oamenii tate deosebite raportînd rată de partid, de ţara neabătută a politicii inter mă de august" — pro şl de prestigiu muncito
gram
muzică
de
muncii din Valea Jiului, minerii Uricaniului şi ai noastră, de iubitul nos ne şi externe a partidului poezie dedicat eveni resc. Reportaj ;
Melodii populare ;
16.33
din judeţul Hunedoara la Paroşeniului, energeticienii tru conducător, tovarăşul şi statului nostru, pentru mentelor de la 23 Au ' 17,00 Fotbal (prima etapă a
gust 1914 ;
întărirea economiei naţio- de la Paroşeni, constructo Nicolae Ceauşescu. ridicarea şi dezvoltarea 10,10 Baladă pentru răsări campionatului naţio
1 nale, la dezvoltarea as- rii de utilaje miniere din Intr-o atmosferă de vi- scumpei noastre patrii, tul soarelui. Docu- nal. Sportul studen
1 cendentă a societăţii româ Petroşani, muncitorii de la . brantă însufleţire şi entu România socialistă, libere mcntar-artistic dedicat ţesc — A.S.A. Tg. Mu
Moisel.
neşti. I.C.M.M., din transporturi ziasm, patriotic, participan şi independente, pe cele eroilor de a la studiou reş (divizia A). Trans
misiune directă ;
Producţie
Semnificativ pentru ma le feroviare şi auto, con ţii la adunare au adresat o inai înalte culmi ale civili lui de film TV. ; 18,50 Vocaţia industrială a
rile progrese pe care le-a structorii de pe şantiere telegramă Comitetului Cen zaţiei şi progresului". ÎS,30 Selecţluni muzical — unui loc istoric ;
Înregistrat judeţul nostru care au dat în folosinţă în tral al P.C.R., tovarăşului Adunarea festivă de la 17.30 literar-coregrafice ; pio 19,15 1001 de seri ;
Telejurnal.
Teatru
pentru
19.30
— a arătat vorbitorul — acest an 400 de apartamen NICOLAE CEAUŞESCU, Petroşani s-a încheiat în- nieri şl şcolari î „Me • Omagiul ţării la
este faptul că în prezent el te şi mulţi alţii. Prin ma secretai- general al parti tr-un amplu şi emoţionant sajul" ' de Andrei SI», marea sărbătoare ;
Ancheta TV. ; 23 Au
depăşeşte cu peste 6 mi gazinele comerţului de stat dului, preşedintele Repu spectacol desfăşurat sub 18,33 zllw ; 30.00 gust in conştiinţa
Luceferii Lotrului —
liarde lei întreaga produc au fost desfăcute peste plan blicii Socialiste România, genericul „Mîndră zi a li documentar ; poporului român ;
ţie industrială a României mărfuri în valoare de 30 în care se spune: bertăţii, August 23“. Un 18.00 Cîntec de august. 21.00 Film artisUc : „Buzdu
din 1938, ocupă locuri de milioane lei, iar faţă de „Marea satisfacţie ce ne Spectacol care prin ţinuta Spectacol al pionierilor ganul cu trei peceţi".
Premieră
Produc
TV.
şi şoimilor patriei;
frunte pe ţară la huilă, mi perioada corespunzătoare a slăpîneşte astăzi, Ia sărbă artistică, prin mesaj, prin U,W Telejurnal ; _ ţie a Casei do filme
nereu de fier, fontă, la anului trecut creşterea este toarea aniversării a 34 de interpretare a răspuns înăl a Aspecte de la da- uuu şi a Casei de
minate, cărbune brut şi e- de 60 milioane lei. Du ani de ta eliberarea Româ ţătorului generic sub care monstraţia oamenilor filme trei. Partea I ;
nergie electrică, realizează pă ce a trecut în revistă niei de sub dominaţia fas s-a desfăşurat. muncii din Capitală şi iîfii Telejurnal.
REDACŢIA Şl ADMiNISYRAŢiA : Deva, str. Dr. Petru Grota, nr, 35. Teieioane ; 11275, 11555, 20703. TIPARUL: Tipografia Deva, sfr 23 August, nr. 257 44 063