Page 38 - Drumul_socialismului_1978_10
P. 38
In sâptâmîna record pentru sicii şi hotărîrla Întregului
EFECTUAREA LUCRĂRILOR AGRICOLE COLECTIV—ÎNDEPLINIREA PIANULUI
5,00 TeJcţ
10.00 Telex
©Iul
MUL LA TOTI INDICATORII Pctw
miri
luări
Lucrînd la lumina farurilor, mecanizatorii > IMS Un
proa
APROAPE 400 TONE 11.55 Tele:
(Urmare din pag. 1) dezvoltare (vizînd diversi 15.00 Indi
FURAJE ÎNS1LOZÂTE dovedesc o înaltă răspundere ficarea şi eficienţa produc lui ;
LNTR-O SINGURĂ ZI asumate, dar şi ia posibi ţiei) ; urmărirea eu înaltă 16.00 TeJe.
1j6,05 Tele
exigenţă şi responsabilitate
patriotică faţă de soarta recoltei lităţile colectivului. a modalităţilor de aplicare 16.30 Cur*
eeaft
O largă concentrare — După opinia mea, re
de conib ne şi tractoare zultatele sînt bune. Avem a noului mecanism econo- 17.00 Emie
gem
cu remorci s-a făcut, în (Urmare din pag. 1) ,,La Roşu“ a C.A.P. Sime muş, Bîrsău şi Hărău. depăşiri de plan care în mico-financiar, menit să â- 19.00 Fest
aceste zile, p« terenuri ria. Aici ş-a lucrat cu spol Pentru realizările înre sumează aproape 4 milioa sigure progresul, dezvolta Rom
le Complexului pentru zatorii, care dovedesc o înal ia arat pc terenul eliberat gistrate, merită să fie evi ne lei la producţia globală, rea şi prosperitatea patriei. 19.20 1001
creşterea şi îngrăşarea ti tă răspundere patriotică şi de trifoiul pentru sămînţă. denţiaţi şi mecanizatorii de circa 5 milioane lei la Sigur, aşa cum spuneam, 10.30 Te4e,
neretului taurin Orăştie. cetăţenească faţă de soarta Pentru a crea front de care" au lucrat pe ogoarele producţia marfă, de 3 541 ne preocupăm şi de alte 19,50 Prin
Aici se desfăşoară din producţiei agricole din a- lucru în continuare, la lu C.A.P. Geoagiu şi Aurel lei la productivitatea mun aspecte ale muncii noastre: ZoM;
plin bătălia pentru strîn- cest an şi din viitorul an mina farurilor au efectuat Vlaicu, între care i-am no aprovizionarea la timp şi 20.20 La
gerea şi însilozarea fu al actualului cincinal. Fă balotatul trifoiului de pe tat pe Traian Rînzar, Ion cii, de 2,8 milioane lei la în cantităţi suficiente cu eooa
com
rajelor. Datorită bunei când încă o dată dovada ca ultimele 5 hectare mecani Boeoi, Nicolae Potinteu, beneficii suplimentare (toa materii prime şi materia 20.30 Flinr
organizări a activităţii, lităţilor lor de comunişti, zatorii Aron Braşoveanu Vaier Bota şi alţii. te marchează depăşiri ale le, modernizarea fluxurilor scur
în ziua de 11 octombrie a dăruirii şi priceperii în şi Clement Moraru. Da a- Din cadrul Consiliului angajamentului anual), am tehnologice şi întărirea a- a s
a.c. mecanizatorii au muncă, mecanizatorii au rături, în ajutorul mecani intercooperatist Călan, ce realizat peste plan 30 000 sistenţei tehnice pe schim ze ţ
tisla
reuşit să însitozeze aproa răspuns şi răspund pre zatorilor Pavel Vinerean, le mai bune rezultate la mp ţesături de mătase, buri, îmbunătăţirea activi 22.00 Iute
pe 400 tone furaje. Ac zent, ziua şi noaptea, la Viorel Chiş şi Ion Stoian, lucrul pe timp de noapte ne-am depăşit sarcinile la ai <
ţiunea continuă în ritm îndemnurile adresate do dc la secţia din Simeria, cu tractoarele le-au obţi piese de schimb şi la pro tăţii de revizii şi reparaţie 22.20 TeK
susţinut. organizaţiile de partid au venit şi mecanizatorii nut C.A.P. Vîlcele, Strei şi dusele noi şi reproiectate. ia agregate, diversificarea 22.30 Inel
însilozarea furajelor s-a pentru folosirea cu randa Francisc Acs, Tiţus Şer- Bretea Română unde me Este, cred, întîi dc toate, şi rentabilitatea producţiei,
bucurat şi se bucură, de ment maxim a bazei teh- ban, Adam Ioniţă, Romu- canizatorii Doru Cotuţiu, dovada conducerii consec ridicarea nivelului calita
asemenea, de o deosebi nieo-materiale şi a timpu lus Toader, Ion Bălosu şi Ion Găldean, Gherasim vente a activităţii econo- tiv al produselor şi desfa
lui favorabil în scopul gră şeful secţiei de mecaniza Sicoe, Victor Pădurar şi mico-sociale a întreprinde cerea lor Ia timp către be
tă atenţie la C.A.P. Lă- birii lucrărilor dc sezon. alţii şi-au adus o contri rii de către comitetul de neficiari, gospodărirea cu
puşnic, I.A.S. Simeria, a- Un exemplu edificator re de la C.A.P. Ilapoitu buţie de seamă Ia amplifi partid, este apoi o dovadă atenţie şi chibzuinţă a tu EUCU)
Mare, Luea Oancea, care a
sociaţia de creştere a va în acest sens îl reprezintă lucrat efectiv pe tractor. carea suprafeţelor pregăti elocventă a creşterii în turor bunurilor întreprin dioprogr
Radiojui
cilor cu lapte Beriu şi în şi acţiunea reuşită organi La faţa locului se afla şi te pentru semănat. coeziune şi pregătire pro derii şi creşterea eficienţei presei ;
alte unităţi. zată în noaptea de 11 spre inginera şefă a C.A.P., E- Intre exemplele demne fesională a colectivului economice. tiilior ; !
ştiri;
12 octombrie a.c. la efec iena Ciobanu. Ora 22,30 i-a de evidenţiat am reţinut nostru, a ridicării nivelului — Activitatea întreprin cultăiorj
de ştiri
tuarea arăturilor şi discui găsit lucrînd din plin pe şi pe cel oferit de Alexan de conştiinţă revoluţionară, derii trebuie îmbunătăţită ri© ; 10.
CINE DIJMUIEŞTE tului terenului în toate mecanizatori. dru Zador, vicepreşedinte muncitorească a întregului în continuare, sub toate Interpre
consiliile intercooperatiste. Pînă în noapte tîrziu au le Consiliului popular al personal, este hotărîrea u- aspectele, avînd în vedere române?
PRODUCŢIA ştiri ;
Avînd stabilite din cursul lucrat şi mecanizatorii de comunei Mărlineşti, care nanimă de a forma un şi faptul că din acest tri partidul
DE ORZ zilei terenurile pe care se ia C.A.P. Sîntandrei. In a lucrat,, efectiv pe tractor prestigiu solid acestei fa mestru Ţesător ia de măta mieră E
poate lucra, mecanizatorii tarlaua de lingă sere i-ani la arături pe ogoarele brici. se Deva se va înscrie în eoteca
Nici n-a apucat bine să au efectuat arături şi dis- întîlnit pe Dorel Petrescu, C.A.P. Jeledinţi unde, a- — In ce direcţie acţio rindul unităţilor economice de ştiri
fol-doru
răsară orzul pe tarlaua cuiri la lumina farurilor Ion Moraru, Gheorghe Sta- iături de mecanizatorii Io- naţi pentru ca ia sfirşilul care beneficiază de săplă- Melodii
C.A.P. Bretea Mureşană pe mai mult de 480 hec mate, Constantin Duca, sif Vinţi, Martin şi Andrei anului să puteţi raporta mîna de lucru redusă. lovskl ;
15.00 SI
oflată la marginea sa tare, asigurînd astfel un Ion Furdui şi Rovin Vul- Vereş, Ion Niculescu şi îndeplinirea şi depăşirea — Da, şi în acest sens Radioju
tului, la intrarea dinspre larg front de lucru la se turar, care au arat şi dis aîţii, a contribuit la crea planului la toţi indicatorii? noi ne pregătim asiduu. Sar nate e-î
)\\a, că orătăniile cetăţe mănat pentru ziua de ieri. cuit terenul eliberat de rea de condiţii pentru ur ■— Aş vrea să repet că cinile fiecărei luni vor tre de bala 1
ştiri;
nilor din împrejurimi au Cu cele. mai bune realizări sfecla de zahăr. gentarea semănatului. noi nu ne declarăm deplin bui îndeplinite cu cel puţin 18.00 O
şi început să-l pască. Ne s-au înscris secţiile şi for Cuvinte de laudă se cu Totodată amintim că di mulţumiţi cu rezultatele de o zi mai devreme, respec terpreţi
mai putem mira atunci maţiile de mecanizare din vin, de asemenea, la adre rectorii S.M.A., primarii pînă acum. Ele nu sînt tiv cu acea sîmbătă liberă nes© ;
adresă
de ce este dijmuită recol cadrul consiliilor' interco sa mecanizatorilor Ion din comunele Hărău, Vaţa la nivelul posibilităţilor de care vom beneficia. A- nore; 2
ta ? Pe bună dreptate se operatiste Simeria, Călan, Pantea, Martin And ax, de Jos, Şoimuş şi altele, colectivului (ca să răspund 23,00—3,
pune întrebarea : proprie llia, Haţeg şi Geoagiu. Din Pamfil Cepăiău, Gavrilă precum şi cadre de la concret şi la ultima parte ceasta presupune o conti cal noi
tarii zburătoarelor şi to multitudinea aspectelor de Caş van, Ion Fazecaş, Pe Direcţia agricolă judeţea a întrebării anterioare). Ce nuă şi mai temeinică pre TIM1!
varăşii din consiliul de muncă am desprins eîteva tru Baltă — să amintim nă au fost prezenţi în facem, cum acţionăm ? A- gătire profesională a ca tualitai
conducere al C.A.P. o fi fapte semnificative. doar eîteva nume aie celor câmp, urmărind buna des vem permanent în atenţie drelor, o organizare rigu gouri
avînd orbul găinilor de O largă concentrare de care au lucrat noaptea pe făşurare a lucrărilor pe orientările date de secre roasă a muncii pe întregul 18,30 Iz
misiuni
tolerează asemenea si forţe am întîlnit în tarlaua ogoarele C.A.P. Deva, Şoi- limbul nopţii. tarul general al partidului flux al producţiei, o înaltă etnogrs
tuaţii ? la Consfătuirea de lucru conştiinţă muncitorească pc v
De asemenea, la C.A.P. de Ia C.C. al P.C.R. din din partea întregului per 18,40
cin tecii
Rapoltu Mare s-au înre 28- septembrie a.c. de a li sonal muncitor. Avem con Revista
gistrat însemnate pagube chida neajunsurile şi înde vingerea că, sub conduce tică : ^
hotărîr
la cultura orzului care a plini integral sarcinile a- rea comitetului de partid, le a
fost păşunat de gîştele nuate la producţia fizică şi tinărul şi harnicul nostru Ras pui:
I.C.M.
cetăţenilor din Uroi. E- la producţia netă, de a colectiv va înţelege aşa Cînlecc
vident, pagubele produ conferi înaltă calitate tu cum se cuvine grija atentă 20.00 V
pe care partidul ne-o poar
turor produselor pe care le
se trebuie să fie grabnic tă tuturor, că se va mobi
realizăm. Trei sînt căile
recuperate. liza exemplar pentru înde
principale ale activităţii
noastre actuale : realizarea plinirea şi depăşirea sarci
producţiei planificate (rit nilor de plan anuale şi a DEV.
mic, integral şi de bună angajamentelor pe care ni Iţi d
(Arta)
Vie activitate pe rampa calitate), cu toţi factorii le-am asumat în întrecerea Capcai
staţiei C.F.B. Simeria, do care o condiţionează ; ex ra) ;
unde sfecla dc zahăr este socialistă. derurg
încărcată în vagoane şi ia tinderea şi îmbunătăţirea vicii u
drumul fabricilor de zahăr. muncii în compartimentul TROŞi
Foto : VIBGIti ONOIU Convorbire consemnată de Ia. Goi
de cercetare, proiectare, DUMITRU GHEONEA ria (7
post c3
(Re pul
meni
— La Consfătuirea de primul din 1979 — un articole specifice sezonului — Depozitele dispun de menea, bună. Sînt trimişi brie. Socot că şi aici lucru (Cu 11 u
lucru cu primii secretari ai fond de marfă cu 13—17 rece. In aceste zile are cantităţi suficiente de lemn delegaţi la unităţile agri rile merg bine, în sensul în jux
re«c);
comitetelor judeţene de la sută mai mare decît loc în staţiunea Neptun o şi cărbune. Dealtfel, în a- cole producătoare de car-' că multor unităţi li s-a a- mei aci:
partid, miniştri, alţi con desfacerile realizate în întîlnire între producători cest sens am cerut sprijin tofi şi zilnic intră în judeţ sigurat stocul de marfă NEA :
să, sc
ducători de organe centra perioada corespunzătoare a şi comerţ pe. tema comple din partea I.F.E.T. Deva cantităţi însemnate. Direc prevăzut în plan. PETRI
le de stat ce a avut loc anului trecut. Iată de unde tării fondului de marfă, cu care ne-a livrat suplimen ţia judeţeană urmăreşte — încă o întrebare: e- lă
în 28 septembrie, tovarăşul izvorăşte necesitatea unui care prilej sperăm să ob tar 80 tone lemn de foc. îndeaproape mersul însilo-» xistă în comerţ — şi ne NOAS
(Munc
Nicolae Ceauşescu sublinia efort mult sporit, efort în ţinem cantităţi suplimen — Problema centrală a zării şi sîntem siguri că gîndim în primul rind la Rîul
că este necesar să se acor- oare este angrenată Direc- tare de textile, tricotaje, aprovizionării pentru toam- vom reuşi ca pînă la 1 cel din mediul rural — brie);
de o maximă atenţie apro sobe, plite, burlane, coturi, ca J
(Sie au
vizionării populaţiei pen potcoave, caiele ş.a.m.d., Trans;
tru perioada de toamnă— mărfuri care se cumpără riile :
iarnă. In lumina acestor Comerţul hunedorean în faza intenselor toamna şi iarna ? pe ce
GIU ]
sarcini s-a desfăşurat re — Există peste tot şi lui R<
centa sesiune a Consiliului vom aduce în continuare. tură) ;
popular judeţean care a ana — Din cele ce ne-aţi fraţii
Iar) ;
lizat şi stabilit un amplu pregătiri pentru toamnă-iarnă spus rezultă că strădania ehe ;
program de măsuri în a- depusă de Direcţia comer prea :
ceastă direcţie. Iată de ce cială judeţeană, de unită (Casa
toare
am considerat necesar să ţia judeţeană comercială, Discuţie purtată cu tovarăşa EUGENIA BURDUCEA, noiembrie să încheiem ac ţile comerciale pentru a- SIMEI
purtăm o discuţie pe mar întreprinderile comerciale, director adjunct al Direcţiei comerciale judeţene ţiunea, conform planului, provizionarea de toamnă— trancte
Harnic
ginea modului cum se ac cooperaţia de consum, după care vom trece la iarnă are eficienţă. Putem mina)
ţionează pe întreaga filie practic toţi lucrătorii co crearea stocurilor de varză trage de aici concluzia că anilor
ră, de la Direcţia judeţea merţului socialist din ju încălţăminte. în ce priveş nă—iarnă este — după pă în ultimul trimestru al a- (Mine
nă pînă în unităţile de deţ. te sectorul alimentar, nu rerea noastră — asigurarea şi rădăcinoase. In ce pri cestui an şi în primele 3 3-lea
desfacere. ^ se ridică probleme deose necesarului de legume şi veşte consumul colectiv, şi luni ale anului viitor vom
— în ce măsură acest e- aici aprovizionarea de
— Intr-adevăr, problema fort este eficient ? Cu alte bite, necesarul populaţiei fructe. Care este, la ora toamnă-iarnă merge bine. avea un comerţ bine apro
aprovizionării populaţiei cuvinte v-am ruga să ne fiind asigurat tot prin con actuală, situaţia în acest vizionat ? y
este foarte importantă şi spuneţi ce rezultate s-au tracte. Doar la unele sorti domeniu ? — Există în judeţ unele — Evident. Acesta este
activitatea în direcţia asi obţinut pînă acum în ce mente de conserve de le — S-au însilozat cantită localităţi şi colective de un obiectiv de maximă Tim
gurării fondului de marfă priveşte pregătirile pentru gume nu sîntem acoperiţi, ţile necesare la ceapă usca muncă — cum ar fi cele importanţă al etapei actua ziua i
pentru perioada următoare toamnă-iarnă ? dar le vom înlocui cu al tă, fasole, castraveţi etc. din exploatările forestiere le, căruia noi îi dedicăm me în
cerul
se desfăşoară pe baza unui — Să le luăm pe dome tele. In sectorul metalo- In ce priveşte însilozarea — supuse izolării unde tre tocită preocuparea. Spun tul
slab.
plan riguros întocmit. Aici nii. In sectorul textile-în- chimice avem asigurat, de cartofilor stăm destul de buie asigurat un stoc de aceasta bazîndu-mă şi pe cu prii
e momentul să subliniez călţăminte repartiţiile şi asemenea, necesarul de bine. Deva şi-a îndeplinit marfă care să permită a- faptul că am încheiat deja 9 gra
că, ţinînd seama de creş contractele încheiate cu marfă. sarcina stabilită, la Hune provizionarea populaţiei în contracte pentru întregul şi 22
terea veniturilor populaţiei, furnizorii acoperă în bună — Aici s-ar cuveni să ne doara cantitatea depozitată condiţiile unei ierni mai necesar de marfă pe 1979. lă clii
Ea
de sporirea cerinţelor ei de măsură cerinţele populaţiei. referim şi la aproviziona a ajuns la 60—70 la sută dificile. m cvasi
consum, preconizăm să a- Sîntem în faza cînd s-a rea cu combustibil, pro — Şi această acţiune e Discuţie realizată de senin
sigurăm — pentru ultimul trecut la aprovizionarea u- blemă de maximă impor faţă de plan, în Valea Jiu în plină desfăşurare, ter ziua.
trimestru al acestui an şi nităţilor de desfacere cu tanţă. lui situaţia este, de ase- menul fiind tot 1 noiem- TRAIAN BONDOR