Page 16 - Drumul_socialismului_1978_12
P. 16
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 6 558 0 MARŢI, 5 DECEMBRIE 1978
rr
P u b l i c i t a t e
,lmia preparatelor culinare" s-a încheiat
Corivii biri intre Programul ds guvernare democratică _ _
a! Mişcării Poporului Unît din Nicaragua JOLOSiî!^OÂDEÎj ll !
Janss Kadar şi MANAGUA 4 (Agcrpres). prevăzute de M.P.U. în Este îndemnul sar©-!
— Mişcarea Poporului U- programul amintit figurea „URIAŞUL" ! csciresecazâ consismcstodior:
Utopiştii nit (M.P.U.), coaliţie regru- ză eliberarea celor apro t Un tînăr libanez în vir- |
ximativ 4 000 de deţinuţi
pînd majoritatea organiza
ţiilor de stînga din Nica politici, destituirea meni-, I stă do 20 de ani — scris 4 I. O. S. A, P, Deva
Haite Mariani ragua, a dat publicităţii, la posturile oficiale pe care ţ agenţi-a France Fresce — / Bucătăria rastauraniu- pui, rulau cu şuncă, creier,
brilor familiei Somoza din
îs-a prezentai în faţa me- ţ
Managua, un program de
guvernare democratică, a- le-au acaparat, garantarea I dicihr, cerindu-le spriji- ţ ‘fui u Bcrchv'S a — responsa medalion de pasăre, ouă
bil Elena Roman - promo
cu şuncă şi altele, în aspic.
BUDAPESTA 4 (Ager- xat pe naţionalizarea prin libertăţilor presei şi opi \ nul împotriva „naturii". La t vează pe lista meniu o se Laboratorul de cofetărie
Lpres). — La 4 decembrie, cipalelor sectoare ale pro niei. Totodată, Mişcarea l această vîrstă el are 2,15 i rie de preparate pe bază — maistru cofetar Vasile
Mia Budapesta, a avut loc ducţiei. Programul ar urma Poporului Unit preconi ) m înălţime şi cântăreşte ţ Singearzcm — s-o remarcat
S 120 kilograme. Medicii au i
o convorbire între Janos să intre în vigoare după zează convocarea unei a- yenc erect să-i liniştească, } de aluaturi, lactate, subpro în expoziţia culinară jude
duse de carne, legume sau
;Ka<iar, prim-secretar al răsturnarea de la putere a dunări constituante, la ca expticîndu-t câ fenomenul) carne de pasăre. ţeană cu nu mai puţin de
regimului dictatorial al re să participe doar orga
C.C. al P.M.S.U., şi Men- s • de creştere nu-J pune via- l 116 produse de cofetărie şi
preşedintelui Anastasie So- nizaţiile care „au luptat Bucătăria restaurantului patiserie, excelind in arta
rglstu I-Iaile Marlam, preşe- moza şi formarea unui gu pentru răsturnarea dicta- ^ ţa in pericol. 1 „Jransiiranîe" — maistru bu decorării, majoritatea Iar
' dintele Consiliului Militar vern de coaliţie a tuturor turii“, ceea ce implică di î Bifa] Ah med Husseln,. cătar Simian Luca - pro permanentizai o în unităţile
0
'Administrativ Provizoriu şi forţelor politice şi sociale zolvarea Partidului Libe i „uriaşul în devenire, est o pune o serie de aperitive de profil din Deva şi Si-
al Consiliului de Miniştri de opoziţie. ral Naţionalist, aflat actu • neliniştit, deoarece creşte pe bază de ecnfe : ficat de
între primele măsuri almente la putere. ţ cu 12 centimetri pe an,
ale Etiopiei Socialiste, care
l momentul încetări! înălţa- ‘
i se află într-o vizită oficia- I rii sale — spun medicii —
iîă în R.P. Ungară. Au fost REZULTATELE SCRUTINULUI DIN VENEZUELA \ fiind in 1985, cind ar pu-
| abordate probleme privind 1 tea avea 3 metri. El lu-
CARACAS 4 (Agcrpres). le, victoria a revenit can I crează în prezent ca fie- ,
! dezvoltarea relaţiilor din-
— Postul de televiziune didatului partidului social- I rar, simţinduse perfect •
1 tre cele două ţări. Părţile „Venevision" din Caracas creştin „Cepei", Luis Her- ţ cu cele 120 de kilograme. \
au discutat, de asemenea, a anunţat luni că după e- rera Campins, care totali
valuarea a aproximativ 85 zează 2 387 334 voturi, faţă l VARZĂ GIGANTICĂ i
fprobleme internaţionale de
la sută din sufragiile ex de 2 197 421 adjudecate de
1 interes comun, acordînd o primate în cadrul scruti candidatul partidului de J Cine nu-şi aminteşte de t
! atenţie deosebită evoluţii-
nului prezidenţial de du guvernămînt, Acţiunea De | anecdota cu mincinosul {
1 lor de pe continentul afri minică din Venezuela, deşi mocratică, Luis Pinertta care afirma câ a văzut o \
can. rezultatele nu sînt oficia- Ordaz. varză cit un cal şi căruia l
J i se răspundea câ pentru !
a ii fiartă, este nevoie să\
inventeze şi un vas cit \
Byrd, aflat în capitala iorda
niană în cadrul unui turneu Simulacru electoral a! casa ? i
pe care îl întreprinde într-o Pentru a fi crezut, m | In faţa atit-or bunătAţl nimeni au poate rămînc indiferent.
serie de ţări din Orientul regimului minoritar fermier francez, pe nume ţ AiSipeci din. expoziţia judeţe mul ou produse de cofetărie»
Mijlociu ca trimis special al patiserie.
preşedintelui S.U.A., Jimmy tioei Aupee, s-a integra-i
o varză gigantică, HJ* a
Carter. Din surse oficiale ior- rasist de ia Pretoria ffiOl Cit vrf.tTri ntsintrt.fh*rîi J I. C. S, M. Brad
• Federaţia Tinerei ului Co daniene s-a anunţat că su recoltată din grădina ful. ţ
tul,
munist Italian a adresat pri veranul haşemlt şl senatorul WINDHOEIî 4 (Ager- Exemplarul respectiv cin ( 48 de produse şi prepa de zarzavaturi — 3,15 hi
in-
mului ministru al ţării, GiU* democrat american au abor rate de bucătărie anunţă 250 gr, cartofi umpluţi cu
lio Andreotti, o scrisoare in dat aspecte ale evoluţiilor pres), — Ignorînd rezolu târeşte 10 kg şi are un
care îşi exprimă dezamăgi» survenite In situaţia din O- ţiile Organizaţiei Naţiuni diametru de 1,10 m. ca posibile de comandat in salată de crudităţi — 2,85
rea profunda faţa de felul rienlul Mijlociu. - lor Unite cu privire la Na unităţile sale, alimentaţia lei 250 gr.
in care se transpune în via publică brădeană ! Laboratorul de colelărie
ţă legea eu privire la asigu O 11 de mineri negri de la mibia şi sfidînd voinţa o- CU ELICOPTERUL i Restaurantul „Peria Cri-
rarea locurilor de muncă cea mai maro mină do aur piniei publice internaţio IN EPOCA DE PIATRĂ / şi patiserie (şef de labora
pentru tineret, adoptată anul din Republica Sud-Afrlcană, nale, regimul minoritar ra şuiul", (responsabil Vasile tor Ion Bota, cofetari Ma
trecut în italia. Totodată, „Vaai Recfs Cold Mine", au Popa, bucătar Iustin Marlş),
scrisoarea cheamă guvernul murit in incendiul care s-a sist de 1a Pretoria a hotă Spre deosebire de eroii excelează tn preocupăriie rin Răpeau şi Florica Adaş),
să ia măsuri mai eficiente declanşat vineri şl care a rî t de la sine putere să or romanului ştiinţilico-fan- anunţă preocupări susţinute
do combatere a şomajului, provocat rănirea şi interna ganizeze un simulacru elec tastic al fui Wells, „Maşi “ sale pentru a realiza pre
yM* J
în special în rindul tinerilor. rea în spital a altor 223 mi parate gustoase şi foarte în direcţia semiiabricârii. Ei
neri. După trei zile de cău toral — între 4 şi 8 de na timpuluiun grup de \ accesibile, lată câteva: pia- realizează pentru gospodi
• La Porto şl în alte ora tări, echipele de salvare au cembrie — în vederea de cercetători filipiaezi aa <
şe din nordul Portugaliei, au renunţat la orice speranţă de semnării unei aşa-zise A- făcut, recent, o călătorie ? cht’o de peşte cu legume ne : bîat de tort cu cacao,
avut loc manifestaţii ale a-i mai găsi pe cel 41 de — 5,10 lei 200 gr, limbă cu foi de doboş, de ruladă şi
populaţiei, în semn de pro mineri, aflaţi la o adîncime dunări constituante îa în trecut, ta bordul unui 1 macaroane şi unt (diete de cremeş, savarine, rulouri
test faţă do creşterea cos de 2 000 metri. Majoritatea Namibia. Acest fars politic vehicul mai modern : ei!- 4 tic) 6,50 lei 200 gr, musaca neumplute şi altele.
tului vieţii. Demonstraţiile lucrătorilor negri proveneau este destinat să creeze îa copterul. La o distanţă de i
s-au desfăşurat la chemarea- de la bantustanele Baphutat- numai 100 km de M anila J
Centralei Intersindlcale por swana şi Lebowa. teritoriul ilegal ocupat de
tugheze. Rata inflaţiei în Republica Sud-Africană, a fost descoperit un trib |
Portugalia este estimată pen 0 la oraşul Evora din su un regim marionetă supus care trăieşte în condiţiile l
tru acest an la 22 la sută. dul Portugaliei a avut loc
cea de-a treia conferinţă în guvernului de la Pretoria. y epocii de piatră. Oamenii s
• In Kuweit au Început problemele reformei agrare .Pentru a evita surprizele, ' locuiesc în peşteri şi se l
lucrările celei de-a pa la caro au participat pcsle în ajunul „scrutinului" po hrănesc cu fructe şi râdă- |
tra sesiuni a Comitetului 3 000 de delegaţi. în interven
permanent de cooperare a- ţiile lor, vorbitorii au făcut liţia locală, sprijinită de cini. Din coajă de copac, i
rabo-african, care urmează un bilanţ al activităţii coo peste 50 000 de militari din femeile confecţionează 7
să se încheie miercuri. La perativelor şi unităţilor co R.S.A., a procedat la ares fuste şi podoabe. $
sesiune participă reprezen lective de producţie în ulti tări masive în rîndul popu
tanţii a 24 de ţări arabe şi mul an. precum şl al „dau In 1962, în aceeaşi re- ţ
africane, secretarul general nelor aduse economiei por laţiei de culoare şi a re giune a fost descoperii I
al Ligii Arabe, Mahmud tugheze de ofensiva autori prezentanţilor Organizaţiei
Riad, şi secretarul general al tăţilor împotriva reformei a- Poporului din Africa de | craniul unui om de acum J
Organizaţiei Unităţii Africane grare". Ei au cerut să se 24 000 de ani. Antropoh-• |
(O.U.A.), Edem Kodjo. pună capăt „ofensivei împo Sud-Vest, singurul repre gil încearcă acum să fa-
triva reformei agrare" şl că zentant legitim al poporu t că o legătură între cele
6 Regele Htisscin al Iorda se continue exproprierea al lui din Namibia, recunoscut
niei l-şi primit la Ammin, tor latifundii, însumînd cir două descoperiri.
pe senatorul american Robcrt ca 700 000 ha. de O.N.U. şi Organizaţia
Unităţii Africane.
Lucrarea „World Military sută. Sute de mii de sa
and Social Expendilure" Efecte ©le înarmărilor vanţi şi ingineri sînt folo
(Cheltuielile militare şi so siţi astăzi pentru amelio
ciale mondiale), realizată nifestă o tendinţă de creş tor de frinare şi submina rarea armelor existente şi
de Rulh Legcr Sivard, re tere. Un program de alfa re a economiilor tuturor dezvoltarea altora noi. Un
Preparate de bucătărie în fel şi chip, unul mai apetisant
produce date şi argumente betizare a tuturor adulţi statelor, o povară tot mai efort de asemenea propor ca altul.
asupra absurdităţii şi con lor planetei pînă la sfir- apăsătoare pe umerii tutu ţii nu poate să nu producă
secinţelor nefaste ale cursei ’şitul acestui secol ar costa ror popoarelor. Sînt noi şi rezultate negative conside I.C.S.A.P. Hunedoara
înarmărilor. doar 1,2 miliarde dolari, a- puternice argumente care rabile. Este tragic că o par
Cinci milioane de copii te importantă din resurse Alimentaţia publică hu~ da", budincă de macaroa
din ţările în curs de dez dică tot cam atît cit se îndeamnă la mobilizarea e- le şi talentul omenirii este nedoreană, permanent în ne şi altele. Preocupările
voltare — se arată între cbeltuie astăzi într-o sin forturilor guvernelor, ale canalizată în scopuri mili
altele — mor anual din gură zi pentru înarmare..? opiniei publice, pentru a se tare, şi nu în direcţia pro căutarea noutăţilor, reco bucătarilor Irunedoreni se
cauza a şase boli conta Circa 200 milioane de trece cu hotărîre şi intr-un ducţiei paşnice". mandă, după actuala „lună canalizează in continuare
gioase ce pot fi prevenite copii do vîrstă preşcolară spirit do urgenţă la măsuri a preparatelor culinare", o pe introducerea în alimen
prin imunizare — difteria, din Asia, Africa şi Ame de îngheţare şi reducere a „Sumele cheltuite anual mulţime de preparate pe taţie a unor preparate de
tuşea convulsivă, paralizia rica Latină suferă de foa bugetelor militare, la con pentru înarmare sînt egale bază de legume sau din bucătărie pe bază de ma
infantilă, pojarul, tetanosul me cronică. Suplimentarea versiunea fondurilor astfel cu întregul venit naţional legume, lată citeva : ghi terie primă ieftină şi abun
şi diverse forme de tuber alimentaţiei pentru aceşti eliberate în scopuri paşni al statelor sărace. Ele sînt, veci cu peşte, salată de fe dentă.
totodată, de 15 pînă la 20
culoză. Dintre copiii născuţi copii, astfel ca ei să se ce, acordîndu-se o atenţie lină cu smîntină şi salată Noutăţile in materie de
anual în aceste state, 95 dezvolte normal, ar costa speciala nevoilor presante de ori mai mari decit în de crudităţi, fasole bătută, patiserie (şef laborator Mi-
la sută nu sînt vaccinaţi. doar 4 miliarde dolari, res ale ţărilor în curs do dez treaga sumă acordată drept servită în coşuleţe, pastă de hai Şina), se axează pe a-
Un program de vaccinare pectiv mai puţin decit chel voltare. asistenţă pentru ţările sub legume cu ou in aspic, me ceeaşi idee. Dar iată cite-
pentru a proteja pe toţi tuielile militare pe patru 'k dezvoltate. Dacă facem
copiii lumii de bolile in- zile... 1,Cheltuielile mondiale în abstracţie de anii celor dalion de peşte în aspic, va : cărnuri ou dovleac^ pa
fecţioase ar costa 600 000 000 Costul unui singur sub domeniul cercetărilor mili două războaie mondiale, din morcovi umpluţi. Apoi pre puri cu varză, sfrudel cu
dolari. Or, potrivit unor marin cu propulsie nuclea-, tare ■ şi dezvoltării arma 1900 şi pînă astăzi omeni parate pe bază de fala cra varză, st rudei cu ciuperci,
calcule efectuate de exper mentului — arată experţii rea a cheltuit circa 7 500 se ; budincă de griş, „Deli- plăcintă cu vană.
ţii americani, numai între ră de tip „Trident" (eva S.I.P.R.I. — însumează a- miliarde dolari pentru ar
ţinerea celor 7 000 do. ar luat la circa două miliarde nual aproximativ 25 mili mamente, sumă calculată S.C.S.A.AJP. Petroşani
me nucleare ale S.U.A.' dolari) echivalează cu bu arde dolari, de patru ori Ia preţurile din 1975. A-
din Europa occidentală getul necesar unui an de mai mult decit cheltuielile ceasta echivalează cu asi Nici bucătarii şi cofetarii fileu de peşte, limbă in as
costă 614 000 000 dolari... şcolarizare a 16 000 000 do mondiale pentru cercetări gurarea unui venit per că din Valea Jiului nu vor să pic, rukrdă cu legume, oro-
Analfabetismul şi sărăcia copii din ţările în curs de piţă al întregii populaţii a rămină mai prejos kt ca chete da praz şi praz um
în masă, care afectează în dezvoltare... medicale, iar decalajul din globului de 2 500 dolari" —' pitolul preocupărilor pentru
tre
cele două destinaţii
principal ţările din lumea Şi asemenea exemple ar relevă lucrarea „Armamen diversificare, lată ciieva plut, un bogat sortiment de
a treia, sînt fenomene le putea fi continuate. Ele do creşte continuu. Partea a- tele şi dezarmarea", edita preparate de bucătărie axa tarte : cu pastă de ficat, cu
gate între ele. Un adult vedesc de o manieră con locată cercetărilor pentru tă de Institutul Internaţio pastă de peşte, da pasta
din patru, respectiv apro cludentă că, la plafonul ac perfecţionarea armamente nal pentru cercetări în te pe materii prime ieftine de pasăre, (arte surpriză;
ximativ 700 000 000 de oa tual extrem de ridicat, de lor din ansamblul cheltu problemele păcii din Stock- şi uşor accesibile, pe care apoi conopidă pane, ruladă
meni de pe planeta noastră 400 miliarde dolari anual, ielilor militare a crescut holm (S.I.P.R.I.): le promovează bucătăria
nu ştiu să citească şi să cheltuielile militare globale în mod dramatic în anii petroşăneanâ: piltle de cu spanac, chec aperitiv şi
scrie, iar numărul lor ma- reprezintă un puternic fac postbelici, de la 1 la 10 la • '(Agerpres? peşte, rulau de şuncă cu Tmrks akelel
<i ga
8EDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA» Deva, *tr, Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoane? 11275, 11585, 20708. * TIPARULt Ifepgr.afig eeya^Jfr, ?3 Aufusî, nr, 257,