Page 28 - Drumul_socialismului_1979_02
P. 28
'Tag . 4 DKUMUI. SOI lALlSiMULUI NR. «612 • MIERCURI, 7 FEBRUARIE 1979
întreprinderea de
Tn India a apărut L o n d r q : 0 nonă întîirilre a primului reţele electrice Deva X r
0 nouă lucrare consacrată glnirii ministru brifanio cu liderii sindicali
LONDRA 5 (Agerpres). contribui la stabilirea fon
si personalităţii preşedintelui — Primul ministru brita durilor necesare pentru ÎNCADREAZĂ
nic, James Callaghan, a a- majorări de salarii pînă.la IMEDIAT:
vut o nouă întîlnire cu li-
NICÜLAE CEAUSESCU . denii sindicali, consacrată nivelul dc 10 la sută, su
perior limitei de 5 la sută
examinării situaţiei socia preconizate în cadrul poli
DELIII 6 (Agerpres). — democraitică, ce asigură de le create ca urmare a in ticii antiinflaţioniste a ca
Sub auspiciile Institutului plina egalitate în drepturi tensificării mişcărilor re binetului. O muncitori necalifi
de studii parlamentare din a tuturor cetăţenilor ro vendicative ale unor largi
India, în Editura „Alfa mâni, indiferent de naţio categorii de oameni ai După cum sc ştie, sindi caţi, bărbaţi, absolvenţi
Publicaţions“, din Delhi, a nalitatea lor. Contribuţia catele se pronunţă pentru
muncii
această
ţară.
apărut o nouă lucrare în valoroasă a preşedintelui 'Anterior din întâlnirii, şeful o politică salarială care să a minimum 8 clase, în
limba engleză consacrată Nicolae Ceauşescu s-a pună în acord, îndeosebi,
gândirii politice şi persona materializat atît în dome guvernului a lăsat să se salariile mici cu rata in vederea calificării în
lităţii preşedintelui Repu niul teoriei, cît şi în cel al înţeleagă că guvernul va flaţiei în continuă creştere.
blicii Socialiste Româ practicii privind rezolvarea meseria de electrician,
nia, tovarăşul Nico-lae fundamentală a acestei
Ceauşescu. Volumul, inti probleme" fără scoatere din pro
tulat „Nicolae Ceauşescu, în capitolul introductiv Situaţia din Iran
preşedintele Republicii So al volumului, prof. univ. ducţie ;
cialiste România, despre dr. R. N. Trivcdi, sublini
problema naţionalităţilor — ind că a studiat’cu atenţie, TEHERAN G (Agerpres).
O concepţie revoluţionară între altele, modul în care "gură constituţie". Primul ® electricieni ;
originală, un -exemplu de a fost soluţionată în Româ — Luînd cuvîntul în Maj- ministru a spus că guver
soluţionare profundă a a- nia problema naţionalităţi lis — Camera Inferioară nul său va acţiona în ve
cestei probleme în Româ lor conlocuitoare, arată : a parlamentului iranian — derea instaurării unei de • mecanici auto.
nia ; îmbogăţirea teoriei şi „Am descoperit că şi în a- reunit în şedinţă, marţi, la mocraţii în care „toţi să se
1
practicii - internaţionale ', cest domeniu, de foarte Teheran, primul ministru bucure de libertate". Persoanele interesate
conţine extrase din lucră mare importanţă şi sensi al Iranului, Shahpur Bakh- La 'încheierea şedinţei
rile, cuvântările şi inter bilitate, au fost găsite so tiar, a declarat că întrucât se pot adresa biroului
viurile tovarăşului Nicolae luţii creatoare, care au con este „singurul prim-minis- sale, Majlis-ul a aprobat
Ceauşescu pe această te dus la rezolvarea definiti tru legal" va rămîne în proiectul de lege care pre personal, învăţămînt, re
mă. vă şi profund democratică funcţie pînă după organi vede urgentarea proceduri-
Autorii culegerii sînt a acestei probleme". Sub zarea viitoarelor alegeri lor pentru judecarea foste tribuţie, zilnic pînă la
prof. v dr. Lokesh Chandra, liniind contribuţia remar generale. „Iranul — a spus lor oficialităţi acuzate de
Vieputat în parlamentul in cabilă, originală la aceasta corupţie, precum şi legea orele 15,00.
dian, cunoscut om de ştiin a preşedintelui Nicolae el — este indivizibil ; este
ţă şi cercetător în dome Ceauşescu, prof. dr. Tri- o singură naţiune cu un de desfiinţare a poliţiei se
niul social si istoric, direc vedi scrie : „Ideile sale, singur guvern, cu o sin- crete (Savak).
torul Academiei internaţio- gîndirea sa clarvăzătoare,
, nale de cultură indiană, vasta sa activitate politică
care semnează şi „Cuvintul şi organizatorică au im
înainte" la acest volum, şi
prof. univ. dr. II. N. Tri- primat societăţii româneşti Curtea Supremă din Pakistan a confirmat S. M. A. Orăştie
vedi, membru al Comite un dinamism deosebit".
tului internaţional pentru Cu prilejul prezentării o- condamnarea ia moarte a fostului premier
pace, autor al volumului în ficiale a volumului, sub ÎNCADREAZĂ DE URGENTĂ :
limba hindi dedicat vieţii auspiciile' Asociaţiei de
şi activităţii tovarăşului prietenie India — Româ Zuifikar Aii Bhutto
Nicolae Ceauşescu, publi nia şi ale Institutului dc ® mecanici agricoli
cat în ianuarie 1978, care studii parlamentare din In ISLAMABAD 6 (Ager intat de Zullikar Aii
semnează, la r.îndui său, dia, la Delhi a avut loc o pres). — Curtea Supremă Bluilto, în vîrstă de' 51 do • tractorist pe tractor S 1 500
un amplu capitol introduc adunare festivă la care au din Pakistan a confirmat, ani, împotriva sentinţei
tiv. , participat-membri ai gu marţi, condamnarea la capitale pronunţate de • tractorist rutierist
In „Cuvîntul înainte“, vernului central, ai parla moarte a fostului prkn-mi- înalta Curte din Lahore în
prof. dr. Lokesh Chandra mentului, personalităţi po nistru Zuifikar Aii Bhutto, luna martie 1978. Condiţii de studiu şi stagiu conform Legii
relevă -că' „Este o plăcere litice marcante, oameni de pronunţată sub acuzaţia de în următoarele şapte zi
să constaţi că în Republica ştiinţă .şi cultură, membri a fi ordonat eliminarea fi le, fostul premier poate
•Socialistă România proble ai corpului diplomatic, zia zică a unui adversar poli prezenta o cerere de graţie 12/1971. Retribuţia conform Legii nr. 57/1974.
ma naţionalităţilor con rişti, reprezentanţi ai ra tic în 1974. re preşedintelui Pakistanu
locuitoare a fost soluţiona dioului şi televiziunii, un Judecătorii Curţii Supre lui, generalul Mohammad Informaţii suplimentare la S.M.A. Orăştie,
tă pe o bază ştiinţifică şi numeros public. me au respins apelul îna Zia UI Haq.
str. Luncii, nr. 6, telefon 41355.
H Vasile Gliga, adjunct al şi a celui energetic, extin 1
ministrului afacerilor exter derea industriei şi a con.
ne, a fost primit de Chris- strueţiilor de locuinţe, stopa- t
topli A. van der Klaauw, mi rea creşterii chiriilor şi a l
nistrul afacerilor externe ai preţurilor. \
Olandei, şi a avut convorbiri
cu Ch. ETutten, director ge tenie sovieto-română. a avut Partidului de Stingă — co M| La sediul Naţiunilor U- ţ
neral al afacerilor politice loc o adunare festivă. muniştii din Suedia a adop uite a avut loc sesiunea Co- l
din M.A.E. al acestei ţări. tat, in cadrul unei plenare miletului pentru folosirea ) Liceul agroindustrial
Hg Camera Comunelor a desfăşurate la StocUUolm, un
tg Cu prilejul împlinirii a respins, luni seara, eu 270 program in patru puncte ca paşnică a spaţiului cosmic, \
31 de ani de la semnarea voturi împotrivii, faţă de 2fi2 manifest electoral in vederea organism format din 47 de 1 ţ
state printre care şi Romă-
primului Tratat de prietenie, pentru moţiunea de neîncre alegerilor ’ parlamentare şi nia. i Geoagiu
colaborare, şi asistentă mu dere a opoziţiei conservatoa comunale care se vor desfă
tuală dintre România şi Reprezentantul permanent i
re faţă de politica socială şi şura in Suedia la 10 sep al Republicii Socialiste Romă- t
U.R.S.S., la centrala indus economică a guvernului con tembrie. Programul preconi
trială textilii „Roşa Luxem dus de James Callaghan. zează garantarea dreptului la nia Ia O.N.U. ambasadorul /
burg'“ din Kiev, membru co muncă, naţionalizarea siste Teodor Marinescu a fost ales ) ÎNCADREAZĂ URGENT
lectiv al Asociaţiei de Prle- Corniţei ul Central ai mului bancar, de asigurări, vicepreşedinte ai Comitetului. |
• Un muncitor calificat întreţinere
ASIGURARE ale limbii coreene şi poa- Retribuirea conform Legii nr. 57/1974 şi
. te reprezenta aproape toate
SUI GENERIS
elementele fbnelice ale ori Decretului nr. 188/1977.
• O refera hotelieră din cărei limbi, din lume.
Portugalia este autoarea li ... muzeul naval din Bre Informaţii se pot obţine la telefon — 118
nei modalităţi cu totul ori merhaven (R.E.G.) este cel
ginale de atragere a turiş mediul ambiant... Confrun poartă numele de Galapa- mai mare din Europa ? Geodgiu.
tilor. Astfel, direcţia reţelei taţi cu lipsa oxigenului din gos. Intr-adevăr, aceste Printre cele 56 ambarca
a instituit o asigurare îm apele pline de mii, unde insule, care au rezervat ţiuni expuse în aer liber
potriva ploii. Turiştii cazaţi există o floră pa cale de ştiinţei' atâtea surprize, vor se numără vasul de expe
diţie la Polul Nord „Grön
la hotelurile de la Algarva, putrefacţie, peştii studiaţi găzdui din nou o echipă de land". remorcherul trans
principal centru turistic al au continuat să trăiască. specialişti. Expediţia va oceanic Seefalke“, moder imîca giu Ion, comuna Teliue,
nr. 23G.
Portugaliei, vor primi echi- Specialiştii au constatat că cerceta o serie de vieţuitoa
. valentul a 5 lire sterline de unii peşti şi-au transfor re descoperite, în 197S, în ne nave cu aripi portante publicitate o Vîncl motocicletă
subacvatice ş.a. Recent, a
fiecare dală cînd în aceas mat. o parte a stomacului această regiune a globului. fost deschisă secţia de ra Simson cu ataş, în stare
1
tă localitate, între orele in... plămîni, iar alţii au Intre acestea, se numără rităţi a muzeului : modela perfectă. Moss Matei, O-
9—ÎS, va ploua mai mult învălui să respire scoţând scoici gigantice şi crustacee Tăştie, str. 7 Noiembrie,
de o oră. Asigurarea este capul din apă. într-o altă care trăiesc la o adâncime de nave din argint, pahare V t N Z Ă E I nr. 2.
valabilă pentru lunile no zonă au fost identificaţi de 3 000 metri, în apropie şi medalii din argint cu (MP 1156)
iembrie, decembrie, ianua peşti care-şi fac rezerve de rea unor izvoare hidroter- motive navale ele. • Vinci staţie şi boxă
... din muzeele da artă
rie şi februarie, sumă ce oxigen în apele mai cura male submarine. Se pare ale Italiei se fură anual Bouyer 120 W, pentru in ANUNŢ DE FAMILIE
va putea fi solicitată, sub te de la suprafaţă şi care, că Galapagosul nu şi-a 6 000 dc obiecte de valoa strumente, şi staţie Re
formă de bunuri de consu apoi, se scufundă în căuta dezvăluit toate misterele... re ? Cu „recolta“ pe 10 gent 300 II, cu hali. Că • Familia îndoliată
maţie, în toate restaurante rea hranei în zonele mai ŞTIAŢI CĂ... lăii, telefon 957/30306, du aduce mulţumiri co
le şi magazinele reţelei din profunde ale apei. La o . -7. iniţial, alfabetul co ani, hoţii, de obiecte de ar pă orele 20-, lectivului de vînători,
Portugalia.■ specie de crapi, cercetătorii reean s-a numit hounmind- tă ar pulea amenaja 10 (102) tuturor vecinilor, prie
mu zee.
au identificat un „sînge“ tenilor, celor care au
Şl PEŞTII SE... dotat cu trei feluri de he jeungeum, şi a fost termi ... la Lisabona există un • Vîml la licitaţie, joi, fost alături, ne-au dat
moglobina, care le permite nat in 1444 ? Alfabetul era muzeu al... şaretelor ? El 15 februarie 1979. ora 12,
SCHIMBĂ fonetic, fiecare literă ex sprijinul moral, mate
să se adapteze la diversele cuprinde 74 de echipaje un autoturism Mercedes rial, precum şi celor
Reveniţi dintr-o expedi „calităţi“ ale apei. primând un element sila- din diverse timpuri şi din 190-D. Hunedoara, str. 23 care l-au condus pe
bic ; el număra 28 dc lite
diverse ţări. Cea mai veche
August, nr. 10.
ţie ştiinţifică de-a lungul O EXPEDIŢIE re, dintre care 4 n-au mai şaretă datează din secolul ultimul său drum pe
Amazonului, 22 cercetători ÎN GALAPAGOS fost utilizate ulterior. Ac al XVI-lea, iar cea mai (101) cel care a fost
din şase ţări au ajuns da o In primele luni ale aces tualul alfabet coreean con nouă — da la sfirşitul se • Vînd casă în Făget, IIALASZ ŞTEFAN
seria de concluzii surprin tui an, va fi iniţială o nouă ţine 40 de litere (consoane colului trecut. Cel mai ma str. Dorobanţi 43, şi ta
zătoare privind posibilităţi expediţie ca caracter ştiin şi vocale). El poale expri re centru de confecţionare ragot întreg, marcă ger din Simeria-Uroi.
le de adaptare a peştilor la ţific a cărei destinaţie ma perfect, sunetele variate a şaretelor era Londra. mană, în stare bună. Ga (104)
REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA» Deva. *fr. Dr. Pefru Groza, nr. 35. îeletoane . 11275. 11585, 20708. ,, TIPARUL j Tipografia Deva, sfr. 23 August, nr. 257. A4 m