Page 106 - Drumul_socialismului_1979_03
P. 106
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 6656 • VINERI, 30 MARTIE 1979
PLEURA COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN
(Urmare din pag. 1) netul de partid, fişa de con de mii de cadre de partid cu satisfacţie că un număr însemnătate la întărirea prie varăşul Ilie Rădulescu şi l-a
trol şi cartea de evidenţă şi de stat, le inspiră încre tot mai mare de oameni ai teniei şi colaborării tuturor ales, în unanimitate, cu se
personală —, care urmează dere deplină în forţele şi re muncii din toate categoriile naţiunilor, la promovarea cretar al C.C. al P.C.R.
să-.şi înceteze valabilitatea sursele de energie creatoare sociale se adresează cu în păcii şi progresului în în Plenara a cooptat ca mem
au continuat să se înregis la sfîrşitul anului 1980. ale oamenilor muncii, ale în credere organelor de partid treaga lume. bru al C.C. al P.C.R. şi a
treze o serie de modificări Eveniment politic deosebit tregului popor. şi de stat, conducerii parti Plenara C.C. al P.C.R. dă ales în unanimitate pe to
cu caracter pozitiv. Astfel, la de important în viaţa organi Plenara a hotărît să se dului, ceea ce reflectă în o înaltă apreciere contribu varăşul ' Nicolae Constantin
31 decembrie 1978, rîndurile zaţiilor de partid, a tuturor acorde în continuare o tărirea tot mai puternică a ţiei hotărîtoare a tovarăşu ca membru supleant al Co
partidului cuprindeau 1 495 253 comuniştilor, preschimbarea preocupare deosebită şi c- legăturilor dintre partid şi lui Nicolae Ceauşescu, secre mitetului Politic Executiv al
de muncitori, ceea ce repre documentelor va trebui să xigenţă sporită activită popor, creşterea spiritului de tarul general ai Partidului C.C. al P.C.R. şi l-a desem
zintă 52,61 la sută din tota ducă la întărirea continuă a ţii de selecţionare, creş răspundere şi atitudine îna Comunist Român, preşedin nat pentru funcţia de pre
lul membrilor. Peste 1 287 000 partidului, a coeziunii şi uni tere şi promovare a cadre intată a cetăţenilor faţă de tele Republicii Socialiste şedinte al Comitetului do
(45,30 la sută) din membrii tăţii sale în jurul Comitetu lor, pentru ridicarea în func problemele pe care le ridică România, la elaborarea şi Stat al Planificării şi de vi-
partidului îşi desfăşoară ac lui Central, al tovarăşului ţii de conducere a unor oa construcţia socialismului în înfăptuirea liniei politice ge ceprim-ministru al guvernu
tivitatea în industrie, con Nicolae Ccauşescu. Această meni competenţi, cu înalte ţara noastră, adeziunea lor nerale a partidului şi statu lui.
strucţii şi transporturi, acţiune trebuie să determine calităţi politice, profesionale la politica internă şi externă lui. Plenara apreciază că •k
688 760 (24,24 la sută) în a- în toate organizaţiile partidu şi morale, a căror viaţă şi a partidului şi statului nos prin înalta sa competenţă şi In cuvîntul lor, tovarăşii
gricultură, 143 000 (5,04 la lui ridicarea spiritului de comportare la locul de mun tru, hotărîrea lor de a face marele prestigiu de care se desemnaţi şi aleşi in înalte
sută) în circulaţia mărfuri răspundere şi disciplină co că si în societate corespunde totul pentru înfăptuirea nea bucură pe toate meridianele, funcţii de partid şi de stat
lor, iar 224 000 (7,90 la sută) munistă, creşterea nivelului întru totul principiilor eticii bătută a hotărîrilor Congre prin acţiunile sale neobosi au mulţumit Comitetului
lucrează în domeniul ocro politic şi ideologic al fiecărui si echităţii socialiste, care sului al Xl-lea, a Programu te, desfăşurate în spiritul u- Central, secretarului general
tirii sănătăţii, învăţămîntu- membru al partidului în ve să acţioneze cu dăruire re lui partidului. nei profunde principialităţi, al partidului, pentru deose
lui, ştiinţei, artei şi culturii. derea exercitării la un nivel voluţionară pentru înfăptu Ţinînd seama de însemnă tovarăşul Nicolae Ceauşescu bita încredere acordată, an-
a adus şi aduce un inestima
Compoziţia naţională a tot mai înalt a rolului con irea politicii partidului. De tatea prevederilor hotărîrii bil aport la soluţionarea pro gajîndu-se să acţioneze cu
partidului corespunde struc ducător al partidului nostru asemenea, se va acţiona per şi legii privind rezolvarea blemelor majore cu care toată energia şi răspunderea
turii populaţiei din ţara în societate. manent pentru promovarea propunerilor, sesizărilor, rc- este confruntată omenirea pentru îndeplinirea, în cela
noastră, exprimînd elocvent Acţiunea de preschimbare cu prioritate a muncitorilor, clamaţiilor şi cererilor oame contemporană, la făurirea u- mai bune condiţii, a mariloe
justeţea politicii naţionale a a documentelor de partid concomitent cu promovarea nilor muncii, plenara a indi nei lumi a păcii şi progre sarcini încredinţate, pentru
partidului de egalitate depli urmează să se desfăşoare în cadrelor din rîndul celorlalte cat măsuri menite să asigure sului pe planeta noastră. înfăptuirea politicii partidu
nă în drepturi a tuturor oa perioada 1 ianuarie — 31 categorii de oameni ai mun desfăşurarea acestei activităţi Plenara a exprimat hotărî lui, pentru transpunerea în
menilor muncii, fără deose decembrie 1980. cii, precum şi a tinerilor, a în condiţiile cele mai bune, viaţă a Programului de edi
bire de naţionalitate. 3. Plenara a apreciat că unui număr mai mare de examinarea şi rezolvarea la rea partidului şi statului nos ficare a societăţii socialisto
tru de a promova în conti
C. C. al P.C.R. a evidenţiat directa conducere de către femei în toate domeniile de termen a problemelor ridi nuare, cu consecvenţă, linii multilateral dezvoltate şi do
faptul pozitiv că a crescut Comitetul Central al P.C.R. activitate, în organele şi a- cate în scrisori şi audienţe le directoare ale politicii ex înaintare a României spre
calitatea membrilor de partid, şi de către organele locale paratul de partid şi de stat, de către populaţie, respec terne stabilite de Congresul comunism.
munca politico-educativă şi de partid a întregii munci în conducerea organizaţiilor tarea întocmai a atribuţiilor al Xl-lea, de programul Tovarăşul Nicolae Ceauşescu
organizatorică consacrată în de selecţionare şi promovare de masă şi obşteşti, a minis şi răspunderilor ce revin în partidului, acţionînd cu toa a felicitat, în numele Corn;
tăririi rîndurilor partidului a cadrelor de partid, de stat terelor, a celorlalte instituţii, acest sens cadrelor de con tă energia şi consecvenţa telului Central ăl particlulul,
fiind îndreptată cu precădere şi economice, ale organiza a unităţilor economico-so- ducere din unităţile econo- pentru sporirea rolului Româ al său personal, pe tovară
spre primirea în partid a ţiilor de masă şi obşteşti, a ciale. întreaga activitate de mico-sociale şi ale organelor niei socialiste în lupta pen şii desemnaţi şi aleşi în di
celor mai conştienţi şi îna asigurat realizări de seamă selecţionare şi promovare a şi organizaţiilor de partid, dc tru socialism, progres social, ferite funcţii şi lc-a urat
cadrelor de partid, de stat,
intaţi oameni ai muncii, în în acest domeniu, imprimînd ale organizaţiilor de masă, stat şi obşteşti, valorificîn- destindere şi pace în lume. succes în activitatea lor, ex-
deosebi muncitori şi ţărani, activităţii desfăşurate un ca du-se pe deplin cadrul orga în legătură cu activitatea primîndu-şi convingerea că
animaţi de spirit revoluţio racter principial, organizat să se desfăşoare în continua nizatoric şi instituţional de internaţională a partidului, vor acţiona în aşa fel, îm
nar, cu înalte calităţi moral- şi unitar. S-a manifestat o re pe baza planului unic de manifestare largă a maselor plenara a adoptat, în unani preună cu colectivele res
politice şi profesionale, care exigenţă sporită în stabili perspectivă, sub conducerea celor ce muncesc în viaţa mitate, o hotărîre care se dă pective, cît şi în cadrul con
militează' cu hotărîre pentru rea, analizarea şi examina nemijlocită a C.C. al P.C.R., economico-socială, de par publicităţii. ducerii partidului, îneît să-şt
aplicarea în practică a Pro rea propunerilor de cadre a organelor locale de partid. ticipare activă a lor la con 6. — Ţinînd seama dc sta îndeplinească în cele mai
gramului partidului, care au pentru toate domeniile de ac 4. Analizînd modul în care ducerea tuturor domeniilor rea sănătăţii tovarăşului Ma bune condiţiuni sarcinile în
probat prin fapte, prin în se acţionează pentru apli vieţii societăţii noastre. nea Mănescu şi la cererea sa, credinţate.
treaga lor activitate că me tivitate în vederea promovă carea hotărîrii C.C. al P.C.R. 5. — Plenara a aprobat în plenara a hotărît eliberarea Tovarăşul Nicolae Ceauşescu
rită pe deplin înaltul titlu rii în funcţii de răspundere referitoare la scrisorile şi tru totul activitatea interna din funcţia de prim-minis- a subliniat necesitatea ca
de membru al Partidului a acelor comunişti şi oameni audienţele oamenilor muncii, ţională a partidului şi statu tru al guvernului Republicii tovarăşii promovaţi în func
Comunist Român. plenara a relevat că activi lui nostru, politica externă ţii de răspundere, toate ca
ai muncii care întrunesc cri tatea desfăşurată în acest do de pace, de largă conlucrare Socialiste România. drele de conducere să întă
Totodată, Plenara a apre între toate naţiunile lumii. Plenara a desemnat, în u- rească spiritul de muncă co
ciat că este necesar să se in teriile politice, profesionale meniu în cursul anului tre Politica externă, principia nanimitate, la propunerea lectivă, de colegialitate, ac
tensifice activitatea politico- şi morale, au dovedit în prac cut s-a îmbunătăţit, afir- lă a partidului şi statului Comitetului Politic Executiv ţionînd tot mai ferm pentru
ideologică, de educare a tică înaltă conştiinţă poli mîndu-se tot mai larg prin nostru corespunde pe deplin al C.C. al P.C.R., pe tovară realizarea Programului adop
membrilor partidului, precum tică, capacitate de muncă, cipiile democraţiei noastre hotărîrilor Congresului al şul Ilie Verdeţ în funcţia de tat de Congresul al Xl-lea,
şi acţiunile de ridicare a pre socialiste, organele şi orga Xl-lea al P.C.R., intereselor prim-ministru al guvernului veghind permanent la creş
gătirii profesionale a cadre competenţă şi spirit de răs nizaţiile de partid manifes- vitale ale întregii noastre Republicii 'Socialiste Româ terea rolului partidului în
lor, în special a celor cu pundere. tind o răspundere şi o preocu naţiuni, construcţiei socialis nia. toate domeniile, a unităţii şi
munci de răspundere în di- Plenara a subliniat că prin pare sporită pentru rezolva te în România, progresului Plenara a ales, în unani forţei sale, aceasta consti
feriie domenii economico-so- rea’propunerilor, sesizărilor, şi bunăstării poporului, aflîn- mitate, pe tovarăşul Dumitru tuind chezăşia îndeplinirii cu
ciale. înalta pildă pe care o dă se du-se în concordanţă depli Popa ca secretar al C.C. cinste de către partidul nos
2. Plenara C.C. al P.C.R. cretarul general al partidu reclamaţiilor şi cererilor nă cu cauza generală a so al P.C.R. tru a misiunii istorice ce-i
a hotărît preschimbarea do lui, tovarăşul N i c o l a e populaţiei. cialismului, reprezenlînd o Plenara a cooptat ca mem revine în societatea noastră
cumentelor de partid — car- Ceauşescu, însufleţeşte sutele C.C. al P.C.R. a constatat contribuţie de cea mai mare bru al C.C. al P.C.R. pe to socialistă.
H O T A R I R E A
Plenarei Comitetului Central al Partidului
Comunist Român eu privire la politica
internaţională a partidului şi statului nostru
(Urmare din pag. 1) lor, apreciind că aceasta corespunde în cel Vom acţiona, alături de celelalte popoare, listă îşi va aduce şi în viitor întreaga sa
mai înalt grad intereselor fiecăruia din po pentru a trece în mod organizat şi controlat contribuţie la creşterea rolului Organizaţiei
poarele care edifică noua orînduire, cauzei Ia reducerea înarmărilor, păstrîndu-se un Naţiunilor Unite şi al altor organisme cu ca
pentru Eliberarea Palestinei şi a celor doi socialismului, creşterii prestigiului său în echilibru dc forţe care să nu pună în pe racter mondial, care oferă cadrul cel mai
copreşedinţi, Uniunea Sovietică şi Statelo lume. ricol securitatea şi pacea nici unui alt corespunzător pentru participarea largă ’ .v>
Unite, precum şi pentru orice altă reuniune Partidul şi statul nostru vor continua şl stat. Considerăm că are o importanţă deose nemijlocită a tuturor statelor Ia viaţa inte^
consacrată acestui scop sau pentru aducerea în viitor să dezvolte larg relaţiile de cola bită trecerea la măsuri de îngheţare şi apoi naţională, la asigurarea unui climat de pr
acestei probleme în dezbatereu Organizaţiei borare şi solidaritate cu ţările în curs do de reducere a cheltuielilor militare, de di destindere şi colaborare în întreaga Iun.
Naţiunilor Unite. dezvoltare, cu ţările nealiniate, înscriind ca minuare a efectivelor militare şi armamen Consecvent principiilor şi tradiţiilor sak
Plenara aprobă, de asemenea, eforturile şi şi pînă acum această preocupare în politica telor, de retragere a trupelor străine de internaţionale, Partidul Comunist Român v»
contribuţia partidului şi statului nostru pen noastră generală de luptă împotriva vechii pe teritoriile altor state, de desfiinţare a acţiona cu toată fermitatea pentru întărirea
tru stingerea focarelor dc conflict din Afri politici^ imperialiste, pentru asigurarea drep bazelor militare străine, de promovare a colaborării şi solidarităţii cu toate partidele
ca sau din oricare altă zonă a lumii unde tului fiecărui popor de a fi deplin stăpîn pe unei politici ferme de lichidare a blocu comuniste şi muncitoreşti, pe baza deplinei
mai există conflicte şi litigii, po baza prin bogăţiile naţionale şi de a le valorifica în rilor militare, de asigurare a unei securităţi egalităţi în drepturi, a stimei şi respectului
cipiului ca toate diferendele, de orice natu interesul propriei propăşiri. reale pentru toate statele. reciproc, a dreptului fiecărui partid de a-şi
ră, să fie soluţionate numai şi numai pe ca In spiritul principiilor coexistenţei paşnice, Partidul Comunist Român şi Republica So elabora de sine stătător linia politică, în
lea tratativelor paşnice, renunţîndu-se la România va acţiona în continuare pentru ex cialistă România vor acţiona neabătut şi in conformitate cu condiţiile concrete din ţara
forţă şi la confruntări armate. tinderea relaţiilor sale economice, tehnico- viitor pentru stingerea tuturor focarelor de respectivă. Partidul nostru va face totul şi
Plenara dă o inaltă apreciere activităţii ştiinţifice şi culturale cu ţările capitaliste conflict şi încordare care mai există în di în viitor pentru a contribui la făurirea unei
desfăşurate dc România în scopul soluţio dezvoltate, cu toate statele lumii, fără deose ferite regiuni ale lumii. In acest spirit vom unităţi noi, trainice, a mişcării comuniste şi
nării marilor probleme mondiale cum sînt : bire de orînduire socială, va participa activ continua să milităm pentru a se ajunge la muncitoreşti, Ia creşterea rolului acesteia in
înfăptuirea securităţii europene, dezarmarea, la dezvoltarea colaborării şi cooperării între soluţionarea conflictului din Orientul Mijlo transformarea revoluţionară, democratică a
făurirea noii ordini economice, democratiza state, la schimbul mondial de valori. ciu şi la instaurarea unei păci trainice şi societăţii, in dezvoltarea vieţii internaţio
rea relaţiilor dintre state. Plenara C.C. al P.C.R. reafirmă în modul juste în această zonă. nale.
Plenara exprimă deplina aprobare faţă de In acelaşi timp. Partidul Comunist Român
România îşi afirmă deplina sa solidaritate
eforturile întreprinse de partidul şi statul ’Cel mai ferm hotărîrea partidului şi statu şi va sprijini activ şi in viitor popoarele va întări continuu colaborarea şi solidari
lui nostru de a aşeza neabătut la temelia
nostru pentru întărirea solidarităţii şi co tuturor relaţiilor noastre internaţionale tatea cu celelalte detaşamente ale clasei
laborării cu toate popoarele, cu forţele so principiile deplinei egalităţi în drepturi, res din Rhodesia şi Namibia pentru a-şi cuceri muncitoare, cu partidele socialiste şi social-
independenţa deplină. Condamnind ferm ac
ciale înaintate de pretutindeni, cu partidele pectului independenţei şi suveranităţii naţio ţiunile militare şi politica cercurilor rasiste, democrate, cu alte partide democratice, ca
comuniste şi muncitoreşti, cu partidele so nale, neamestecului in treburile interne şi reacţionare din Rhodesia şi Africa de Sud, mişcările de eliberare naţională, cu forţele
cialiste, social-democrate, cu mişcările dc progresiste, antiimperialiste în lupta pentru
eliberare, cu toate forţele antiimperialiste, avantajului reciproc, ale renunţării cu desă- ţara noastră va sprijini, de asemenea, pe progres social şi pace în lume.
care se pronunţă pentru respectul indepen vîrşire la forţă sau la ameninţarea cu forţa. mare în toate căile lupta populaţiei majoritare din Plenara C.C. al P.C.R. subliniază cu tăria
acorda
Vom
în
aceste ţări pentru lichidarea definitivă a po
o
continuare
denţei şi suveranităţii naţiunilor, împotriva semnătate înfăptuirii securităţii şi cooperă liticii de discriminări rasiale şi de apartheid. că este un imperativ arzător al zilelor noas
imperialismului şi colonialismului, pentru o rii în Europa. Dorim să conlucrăm activ cu Partidul şi statul nostru vor acţiona nea tre ca toate popoarele şi toate statele, gu
politică de pace si colaborare internaţională. vernele, forţele sociale progresiste din în
toate naţiunile europene pentru înfăptuirea bătut pentru a-şi aduce contribuţia activă treaga lume să-şi intensifice acţiunile în
II în viaţă, ca un tot unitar, a documentelor la lichidarea stării de subdezvoltare în care dreptate spre lichidarea hotărită a tuturor
Aprobind unanim întreaga politică externă semnate la Helsinki. Ne vom aduce întrea se mai află o mare parte a omenirii, Ia in factorilor de tensiune şi încordare din viaţa
desfăşurată de partidul şi statul nostru în ga contribuţie la buna pregătire a viitoarei staurarea unei noi ordini economice inter internaţională. Mai mult ca oricînd popoa
spiritul şi pc baza orientărilor şi hotărîrilor reuniuni de Ia Madrid, din 1980. In mod naţionale, bazată pe deplină egalitate şi rele, forţele înaintate trebuie să-şi unească ,
Congresului al Xl-lea şi ale Conferinţei Na deosebit, vom milita cu fermitate pentru echitate, care să favorizeze dezvoltarea mai eforturile, să conlucreze tot mai strîns pen
ţionale din decembrie 1977, Plenara C.C. al dezangajarea militară a continentului, fără accelerată a tuturor statelor, şi în primul tru cauza destinderii, a întăririi încrederi»
P.C.R. reafirmă în modul cel ma! ferm ho de care nu se poate vorbi de destindere şi rînd a celor rămase în urmă, să înlesnească între naţiuni, a păcii în lume.
tărârea Partidului Comunist Român, a Româ pace în Europa şi în întreaga lume. accesul larg al popoarelor la cuceririle ştiin Plenara C.C. al P.C.R. exprimă solemn
niei socialiste dc a continua şi în viitor a- Pornind dc Ia situaţia internaţională ac ţei şi tehnicii moderne, să asigure stabilita hotărîrea partidului şi statului nostru, a po
ceastă politică, dc a face totul pentru a-şi tuală, de la realitatea că înarmările cunosc tea economiei mondiale. porului român, de a acţiona neabătut — în
aduce contribuţia constructivă la soluţiona o amploare fără precedent, impovărînd tot Partidul şî statul nostru vor milita şi în strînsă unitate cu toate forţele progresului
rea inarilor probleme contemporane. mal greu popoarele şi sporind continuu pe viitor pentru participarea activă la soluţio şi păcii — pentru a-şi aduce întreaga con
. I^Uidut Comunist Român, România socia ricolele la adresa păcii popoarelor, partidul narea justă şi durabilă a tuturor marilor şi tribuţie la dezvoltarea pozitivă a climatului
listă vor acţiona şi în viitor neabătut pentru şi statul nostru vor face totul şi în viitor complexelor probleme care preocupă astăzi internaţional, la cauza destinderii şi înţele
dezvoltarea relaţiilor cu toate statele socia pentru a contribui la înfăptuirea dezarmării omenirea, pe bază de deplină egalitate, a tu gerii între naţiuni, la făurirea unei lumi mai
liste, pentru întărirea unităţii şi conlucrării şi, în primul rînd, a dezarmării nucleare. turor statelor şi popoarelor. România socia bune şi mai drepte pe planeta noastră.
REDACJIA Şl ADMINISTRAŢIA. Deva, $tr. Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoane: 11275, 11585, 20708. TIPARUL ; Tipografia Deva, str. 23 August, nr, 257. 1 44 065