Page 90 - Drumul_socialismului_1979_03
P. 90
Pag. ‘i DRUMUL SOCIALISMULUI NK. 6 652 • DUMINICĂ, 25 MARTIE 1979
Grupul întreprinderilor
o-N.u. Cereri în Consiliul da Securitate Vizita delegaţiei M. A. N. de gospodărie comunală
pentru adoptarea de sancţiuni ferme în Brazilia şi focativă Hunedoara-Beva
24 (Agerprcs).
BRASILIA
împotriva Republicii Sud-Âfricane — Delegaţia Marii Adunări Petronio Portella, ministrul SECŢIA APA, CANAL, TERMOFICARE
justiţiei, care a deţinut pî-
Naţionale, condusă de Vir- nă la 1 martie 1979 funcţia
NAŢIUNILE UNITE 24 pentru sprijinul acordat
(Agerprcs). — în Consiliul H.S.A. prin intermediul o- gil Tcodorescu, vicepre de preşedinte al Congresu A N U N Ţ A :
do Securitate al O.N.U. au peraţiunilor companiilor şedinte al M.A.N., a fost lui Naţional al Braziliei şi
primită de Aureliano Cha-
al Sortatului federal.
continuat dezbaterile pe transnaţionale şi al vînză- ves, vicepreşedinte al Re Consumatorii de apă potabilă din niuniei
marginea plîngerli Republi ri-lor de armament. publicii Federative a Brazi La sediul Ambasadei piui Deva şi oraşul Simeria sînt anunţaţi că [
cii Populare Angola în le Delegatul Indiei, Rickhi
gătură cu raidurile agresi .Taipal, s-a pronunţat la liei. române din Brazilia a avut în ziua de 28 martie a. c. între ovele 7.20 —
în cursul corvorbirii au
loc o întîlnire a delegaţiei
ve alo Africii de Sud împo rîndul său pentru adoptarea fost evocate Relaţiile . de Marii Adunări Naţionale
triva statelor africane ve ele acţiuni decisive împotri 'colaborare', dintre cele două cu -senatorul. Luiz -Vtarta 16,00, se sistează furnizarea apei în vederea
cine. va Africii de Sud, sugcrînd ţări şi popoare, releyîri- • Filho,« preşedintele Congre spălării barajului Crişeni, a rezervoarelor de
Reprezentantul angolez, ca acestea să îmbrace for
Elislo do Figueiredo, a ce ma unor sancţiuni econo du-se perspectivele favora sului .Naţional şi al Senatu- acumulare şi a racordării unor reţele de apă
bile _ pentru intensificarea • Iui Federal, cu alţi senatori
rut adoptarea de sancţiuni mice şi diplomatice. şi deputaţi. S-a făcut un potabilă în municipiul Deva.
economice' împotriva regi Pentru adoptarea de sanc şi diversificarea 'raporturi schimb de păreri asu.pra
lor dintre România şi Bra
mului do la Pretoria, evo- ţiuni împotrivă regimului Consumatorii industriali cit şi cei casnici
cînd termenii unei rezoluţii rasist s-a pronunţai, de a- zilia, inclusiv dintre parla colaborării dintre parlamen
tele celor două ţări. relc-
a Consiliului, adoptată la G semenea, ambasadorul c- mentele celor două ţări. vîndu-şc perspectivele am sint rugaţi să-şi facă rezerva necesară de apă.
■A
-
mai 1978. Vorbitorul a adus giptoan Ksmat Abdel Mo- , Delegaţia M.A.N. a avut, plificării relaţiilor romftno- în care sens în noaptea de 27—28 martie nu se
critici unor ţări occidentale guid.
de asemenea, o întîlnire cu brazilicne. va opri furnizarea apei, avînd în vedere că re
punerea în funcţiune se va face pe zone după
Viziia în Ungaria a preşedintelui Un nou atac rhodesian asupra Mozambicului ora 16,00.
Republicii Portugheze MAPUTO 21 (Agerprcs). cipa’ul. centru energetic al
BUDAPESTA 24 (Ager- ză evoluţia relaţiilor dintre .— Forţele armate rhodesie- oraşului Boira a fost dis
pres). — La Budapesta au cele două state, rezultatele iie au' întreprins la perife trus. . Subliniind că. de ia
început convorbirile dintre obţinute in colaborarea c- ria oraşului ' mozambican începutul lunii . în curs tru GRUPUL DE
preşedintele Consiliului pre «onomică şi posibilităţile Boira ún atac de amploare pele regimului' rasist dc la ŞANTIERE
zidenţia! al R.P. Ungare, de extindere a conlucrării distrugînd cantităţi de ca’r- Salişbury au comis cinci INSTALAŢII
Pal Losonczi, şi preşedin în acest domeniu. S-a pro bur'Snt în valoare du sute atacuri, împotriva teritoriu
tele Republicii Portugheze, cedat, de asemenea, la un do" milioane de escudos — lui mozambican, comunica MONTAJ BRAŞOV
generalul fîamalho Kanes, schimb de opinii în proble informează . 'un comunicat tul precizează că atacurile ŞANTIER
aflat în vizită oficială în me internaţionale de inte .’oficial.mozambican dat pu rhodesiene împotriva Mo- INSTALAŢII
Ungaria. Părţile cxaminca- res reciproc.. blicităţii la Maputo. Comu zambicului urmăresc să. de MONTAJ DEVA
nicatul arata, de asemenea' termine această ţară să în
eâ in cursiil altei acţiuni ceteze, să mai sprijine lupta Slr. Smluhalm, tir. 2
Grecia : agresive rhodesiene între de eliberare , a poporului
prinse în aceeaşi zonă prin- din Zimbabwc. ÎNCADREAZĂ
Adoptarea unor măsuri de descentralizare URGENT:
ATENA 24 (Agerprcs). — mole „cadrului vieţii şi me PARIS. Acţiuni de vandalism pentru lucrările din
Guvernu 1 Greciei a. decis diului ineonju rătrir“. ¡tie unor elemente turbulente zona Deva, inginer
adoptarea unei serii de mă Se precizează ca guver sau subinginer, în
suri do descentralizare me nul să favorizeze dezvolta P A R I S 2-1 (Agerprcs). — cc, prin concedierea a 22 000
nite să contracareze ponde rea în provincie a şase zo După marca manifestaţie a do salariaţi — elemente specialitatea instalaţii
rea considerată excesivă pe peste 50 000 de sidorurgişti turbulente s-au dedat la sau electromecanică,
care o au în viaţa ţării ne urbane întinse, unde francezi, organizată de Con acte de vandalism, incen cu o vechime minimă
vor fi transferate anumite
oraşele Alena şi Salonic. federaţia Generală a Mun diind şi spărgînd numeroa de 3 ani.
Aceste măsuri —- arată un activităţi administrative, e- cii, împotriva creşterii şo se • magazine do lux din
comunicat oficial — vor ii conomice şi culturale, con majului şi a planului gu centrul Parisului. Poliţia a Se asigură plata re
coordonate de un nou ml- centrate în prezent în cele vernamental de restructu operat arestări. gimului prelungit 10-
rfîster însărcinat cu proble- două mari oraşe greceşti. rare a industriei, siderurgi
12 ore.
& Lu BrazzavilJo s-au în ei Republicană Irlandeză ÎNTÎLNIRE Informaţii supli
cheiat lucrările Plenarei C.C. (t.R.A.). Agenţia Assouialed INTERYEMENITA mentare la sediul şan
al Partidului Consolez al l’rcss precizează că cel care SANAA 24 (Agerpres). —
mează a fi prezentate la cel suitei a telefonat vineri redacţiei Şeful Statului Major al for tierului sau Ia telefon
Muncii. Plenara a adoptat rlo-
cumentele principale cc ur
unui ziar olandez. în nume
21545 si 21528.
fie-nl Ili-lea Congres extraor le I.R.A., a anunţat, totoda ţelor armate ale R.A. Ye
tă, că noţiunile de acest fel
dinar ni partidului, progra vor continua. men, lt. col. AH Saleh Al
mat ^it-şi îneca pa lucrurile la sud au dezbătut probleme le Cltiba, a efectuat o vizită
26 martie. gale dc programul privind • ligo La IVJalfa, vicepre . ia Aden unde a avut con PIERDERI
Plenara l-a propus drept grija tată de eonii, elaborat şedintele Consiliului de Mi
candidat pentru Lunrţia de de UNICEF pentru această niştri ut Italiei, care u sufe vorbiri en oficialităţi din • Pierdut auţorizaţ e penlni
preşedinte al Partidului Con regiune- ir lumii. • rit tombală dimineaţă o R.D.P. Yemen. Au fost c- meseria (le zidar, pe numele
solez nl Muncii pe Denis tromboză cerebrală, se află xaminato, în acest cadru, Negrită I. Androide, eliberată
Sassou-Ngutsso. • Frontul Sandinist de K- tu comă, s-a anunţat ia Ro de Consiliul popular lila. O
libcrare Naţională din Nica ma. în vîrslă de 75 do ¡mi, probleme legale dc aplica,
• Iu K.!'. Germania urmea ragua a hotăril crearea unui Ugo la Mal fa este preşedin rea acordului intervenit în declar nulă.
ză să rie emis iu luna mai organism de conducere unică. tele Partidului Republican. tre R.A. Yemen şi R.D.P. VINZAKI (297)
a acestui an un timbru eu Comunicatul, difuzat la Ma Yemen după retragerea • Pierdut contract nr. 1107.1
efigia Annei l’rank — autoa nagua. este semnat de Direc • După cum nc informează • Vinii Ford „Capri“ 1200. pe numele Vlad 'Mandra.* * eli
rea celebrului „jurnal“ scris ţiunea naţională unită a agenţia France Prrs.se, M completă a forţelor, armate informaţii Hunedoara, telefon berat de T.rtl.C. Haţeg. II
sui> regimul nazist, în care F.S.L.N., în care sini repre muncitori japonezi an murit aie celor două state în li 12373. declar nul.
aii fost denunţate ororile fas zentate toate grupările san- asfixiaţi în urma unui in mitele frontierelor naţiona (3l)li) (298)
cismului. diniste cc operează pr teri cendiu izbucnit în tunetul' • Vinci motoretă „Mobra“
toriul Nicaraguei. Oaishumi/ti. în construcţie în le. pe poziţiile deţinute îna şi bicicletă sport. Simeria OFERTE DE SERVICII!
• In capitala Kenvei s-au nord-ostul Japoniei şi consi intea declanşării conflictu Vechi-, nr, 132.
încheiat lucrările unui semi • Asasinarea, joi. la Haga, derat ca fiind cel niai lung lui mtcryemenit, precum .şi (282) îngrijesc copii la domiciliul
nar regional consacrat Anu a ambasadorului Marii Bri tunel din lume. Tunelul, ca • Viud maşină tricotat
lui internaţional al copilului. tanii în Olanda. Richard re va ti dat în exploatare o serie dc chestiuni referi 5/8u. -3/30, maşină tricotat Ve- meu. Cunosc limba germană.
Reprezentanţii statelor din A- Sykes, a fost revendicată de in luna noiembrie, va avea toare la apropiata reuniu rilar şi maşină ousul Singer. Deva — Dacia telefon 20851.
frica de est. centrală şi de organizaţia extremistă Arma- o lungime de peste 22 Itni. ne interyemonită la nivel Hunedoara, telefon 12333. (303)
înalt.
)
pusă la vremea aceea in mozaic duminical I mozaic duminical
vitrina celui mai mare ma
ii gazin de bijuterii din New Ten 1 — Teorema ; 4. Cea
Rezolvarea careului
IM MERIDIANE York. pentru u fi admirată numărul" (>646 : (Jiu MATEMATICA 6. Una şi alta ! — Doare la mal lungă paralelă de pe
de lume. Treptat, datorită Orizontal: 1. Ora socote ureche ; 7. Ler ! — Ori ; 8. pămint — Alifie ; 5. Depla
răspindirii zăcămintelor de 1. Hac, Ban; Seva ; 2. K- lilor ; 2. Fără necunoscute ; Ceasuri — A cunoaşte — sat fală de un punct fix —
mis, Saboţi ; 3. Mantale.
bauxită şi obţinerii sale. re Berc ; 4. Or, Oba. Marfa ; 3. 'în ordine ! - Plus ju N u m ă r ; 9. Derivata după începutul sfîrşitului ! ; 6 A-
lativ uşor, în eanlilăfi mari. mătate ! — Monedă Italia o direcţie ; 10. Primul zbu d-unat la început! Pri
ALUMINIU — 5, Răspunsuri. L.-; 6. C, mul loc : 7. Aptitudine —
O ISTORII-; aluminiul şi-a pierdut acest TUr, A ti, Da; 7. Avariata, nă ; 4. Integrale — Din rător — Uite de minte. X ; 8. A apărea — Zonă c u
NU PREA LUNGA rol. Numai in tehnică şi Sul ; 8. Toii, Ri. Taler, Fr ; patru în patru ! ; 5. Cercuri Vertical : 1. Profesori ; 2. Maramureş — Cal : 9. Dc
construcţii el a rămas un 10. Abonaţi, Eol ; 11. Pana, concentrice înscrise în po A pune în ordine — Dă
Aluminiul, metalul ulii du metal deosebit de preţios. Atenlio ; 12. A, Ateriza, Tu. ligon (siiig.) — Premiere ; înapoi ; 3. Dumneata — citit, de vizită, de joc —
utilizai astăzi, a fost desco ‘ \ In faţă ; 10. Pătratul din
perii dr fizicianul. danez carte ! — Scăzut... incorect.
Ocslcd, in 1825. sub formă CURSA IN GOBI VALEU IGA
da praf. Abia in 1886 s-a H unecloara
descoperii, in S.V.A. şi Sadul pustiului Gobi a
Rezolvarea problemei «lin
Franţa, metoda obţinerii e- devenit locul unei experien numărul GG4G :
IcctroUlicc a aluminiului. ţe unice : cursa dc 1 000 km
La începui, el a fost folo cu vehicule cu trei rofi do 1. Df3 — e3 Re7 — dl!
sit. alături de aur şi argint 2. NeG — c8 Rd8 : t-8
tate cu pinze. Vehiculele 3. De3 — 08 + mat
la confecţionarea bijuteri au fost confecţionate de ti 1. Df3 — e3 Re7 — 1«
ilor. Fiul împăratului Na nerii tehnicieni din Ulan 2. NeG — g8 RJ'8 : «8
poleon al Ili-lea aveţi o
Dator. Suprafaţa pinzclor 3. De3 — e8 + mat
jucărie-sunătoare din alu 1. Df3 — o3 Re7 — (16
miniu împodobită cu pietre vehiculului, este de 11 mp. 2. NeG — i'5 etc.
preţioase. Din aluminiu este şi el este capabil să dez 1. D13 — e3 Re7 — fG
realizat şi virful monumen volte o viteză de pinii la 2. NeG — do ele.
tului lui Washington, clin 60—80 km/h. In acettslă
capitala Statelor Unite. Pi cursă inedită prin deşert MAT IN TREI MUTĂRI
ramida de 25 kg de pe participă echipaje din Mon Controlul poziţiei. Alb :
vârful obeliscului a Jost ex golia şi Polonia. R-a2, De7, Ne3, p. et>, f2, f3.
Negru : Reo.
8EDACŢIA Şl ADMINIS1RAŢIA. Deva, slr. Dr. Pejro Gtoza, nr, 35. Telefoane t 11275, 11585, 20708. mhwux-u. TIPARUL t Tipografia Deva, slr. 23 Augusl, nr. 257. «11 1185