Page 62 - Drumul_socialismului_1979_05
P. 62
ru£. 2 DKUMUL SOCIALISMULUI
înflăcărată chemare la mobilizarea Sînt necesare acţiuni convergente pentru
tuturor energiilor în întîmpinarea realizarea de utilaje adecvate, de calitate,
12,30 Telex
gloriosului jubileu de la 23 August pentru toate categoriile de lucrări! 12.35 Curs
12,55 Curs
13.15 Concc
14.15 Cores)
(Urmare din pag. 1) din campania agricolă de tice secundare, reintrodu (Urmare din pag. X) puţin de un tavan natural transe
primăvară s-au desfăşurat cerea în producţie a fieru existent în strate cu pînă noastre. Să nu se introducă 14.35 Muz ic
Oamenii muncii din Ju în condiţii mai bune, însă- lui vechi, metalelor nefe faţă de eforturile făcute de la 3 metri grosime ; am complexe care să lucreze 15,00 Olimp
gioasă
deţul Hunedoara, acţionînd mînţările s-au încheiat — roase, textilelor, hîrtiei, stat, ele nu ne satisfac pe sub nivelul parametrilor la inţific:
rezolvăm
tăierea
să
cu energie — sub conduce spre deosebire de alţi ani sticlei, altor materiale ca deplin. Stă în puterea co reuşit stratul 3 cu combina, care lucrăm aeuiri ! 15.20 Muzici
în
rea organizaţiilor de (partid — în timpul optim şi se re se pot refolosi. lectivului să obţină mai Va trebui să acţionăm, 15.50 Un îs
proap«
— pentru aplicarea în vîa- acţionează intens la între Judeţul nostru disipune mult. Faptele arată că ne iar prin la participarea colec împreună cu tovarăşii de la 16,10 Tublic
tivului
autodotare,
am
lă a noului mecanism eco- ţinerea culturilor, ceea ce de un mare potenţial uman aflăm pe un drum ascen cercetare, pentru rezolva 16.20 Agend
nomico-financiar au obţi creează premisele obţinerii şi de o puternică bază ma realizat cel de-al 4-lea. rea unor probleme strin 16.50 Clubul
invită
complex la un. cost de 4 ori
nut în acest an realizări de unor recolte bogate şi pe terială pentru situarea ac dent. Cînd am trecut la in mai mic faţă de primul. gente privind mica mecani plaiuri
prestigiu în îndeplinirea şi ogoarele judeţului nostru. tivităţii cultural-artistice la troducerea complexelor nu Am enumerat succint cî- zare. Am încercat să orga 17.35 Stadioi
depăşirea planului produc Răspunzînd, cu o şi mai nivelul exigenţelor Festiva eram întrutotul pregătiţi. teva probleme pe care am nizăm la mină o echipă de selecţi»
ţiei nete şi fizice, a anga puternică angajare Hotă- lului naţional „Cântarea Căile de acces nu asigurau reuşit să le soluţionăm. De prototipuri, pentru a trece 18,10 Publici
18,15 Petrod'
jamentelor, îrt creşterea ririi Comitetului Politie României”, pentru ocupa capacităţile de transport la sigur, încă nu merge totul la realizarea mecanizării în sefilc î
productivităţii muncii şi Executiv al C.C. ăl P.C.R., nivelul cerinţelor unui a- „ca ceasul". Mai avem mul operaţiunile auxiliare. Da 18.35 Săptăm
;
ternă
reducerea mai accentuată a înflăcăratei chemări adre rea unui loc fruntaş în a- bataj dotat cu comiplex , ca te, foarte multe de făcut. că am găsit soluţii pentru 18,50 1001 de ş
cheltuielilor de producţie, sate întregului partid şi eeastă prodigioasă şi amplă, re produce cit se realiza Mă gindesc în primul rînd mecanizarea operaţiunilor 19,00 Tclejur
rezultate care deschid per popor, oamenii muncii hu- confruntare şi afirmare a înainte într-un sector. Am la formarea oamenilor. Tre la tăierea cărbunelui, la 19,30 Tcleenc
spectiva întîmpinării cel«i nedoreni — minerii, skle- creaţiei şi talentelor. întîmpinat greutăţi de tot' buie să ne ocupăm mult încărcare, şi la susţinere, 20,10 Publici)
de-a XXXV-a aniversări a rurgiştii, energeticienii, toK- Comitetul Politic Execu felul în legătură cu adap mai ni uit dc 'instruirea lor. acum este timpul să ne o- 20,15 Film si
le u.şilc
eliberării patriei şi a Con crătorii din agricultură —- tiv al C.C. al P.C.R. adre tarea noilor mijloace teh Ne-am propus să găsim for cupăm şi de rezolvarea pro mul ep
gresului a.1 Xll-lea al. parti sînt în măsură să adauge sează în. Hotărîrea adopta nice la condiţiile tectonice me moderne, eficiente, de blemelor de mică mecani 21,05 Xniilnirt
seara
dului cu noi succese în noi succese de prestigiu la tă, o vibrantă chemare co ale minei, ca şi cri prelua instruire a personalului pe zare. 21,43 Telejuri
¡materializarea faptică a bilanţul pe primele 4 luni, muniştilor, uteciştilor, tutu rea şi stăpînirea complexe toată filiera. Sîntem, de asemenea, ră 0 Spor
hărniciei, angajării şi con . să întîmpine gloriosul ju ror oamenilor muncii, indi lor, cu organizarea muncii. maşi în urmă cu mecaniza
tribuţiei lor responsabile la. bileu de la 23 August cu ferent de naţionalitate, de Specialiştii minei, în strîn- Ne confruntăm în, toate rea lucrărilor de investiţii.
înfăptuirea politicii partid planul şi angajamentele rea a face totul" pentru dezvol să conlucrare cu muncitorii domeniile activităţii minei Aceste lucrări n-au găsit
dului, la înflorirea multila lizate exemplar. In maîea tarea largă a întrecerii so din abataje, sub imboldul cu o seamă de probleme ecoul corespunzător în pre KAD
terală a României socialis întrecere trebuie să se afir însufleţitor al comuniştilor, care trebuie să suscite o a- ocupările pentru .extinde
te. Constituie un prilej de me şi ■ colectivele unităţilor cialiste în cinstea măreţei au tratat aceste probleme tenţie deosebită, atît din. rea mecanizării. Va veni BUCUREŞT
îndreptăţită mîndrie pentru ' care pînâ acum nu' şi-au zile de 23 August, de a partea noastră, cit şi a al timpul, dacă vom creşte dioprogram ui
toţi oamenii muncii hune- îndeplinit integral sarcinile munci cu abnegaţie comu eu o înaltă răspundere şi tor factori.. Ritmul de asi ritmul de exploatare, cînd Radiojurnal;
doreni şi totodată un pu de plan şi cu deosebire nistă pentru înfăptuirea au reuşit să învingă greu milare a unor utila'e este neglijarea mecanizării lu Revista presei
ternic îndemn de a' munci c< nstruetorii de obiective neabătută a Programului tăţile apărute în legătură prea încet. Constructorul crărilor de deschideri poa melodiilor; 9,(
ştiri; 9,05 Au
şi mai bine faptul că în partidului, pentru înflori cu introducerea complexe şi proiectantul trebuie să 10.00 Buletin
cele patru luni care au tre industriale şi sînt locuinţe. A- rea continuă.a patriei şi ri lor. Am reuşit să creăm un colaboreze mai strîns, să te conduce la frînarea ac Revista .litera
producţie.
Pre
tivităţii
de
condiţii
cum,
cînd
şi
şi
d
cut din acest an planul pro favorabile activităţii în con- dicarea bunăstării şi civi tavan . artificial în stratul ne producă utilaje de bună Legendă popula
jocuri
ducţiei nete pe judeţ a fost strucţii—montaje, să fie lizaţiei întregului popor. 3, care se deosebeşte, prea calitate şi la nivelul epocii venirea unei astfel de si lei in de ştiri
îndeplinit în proporţie de mobilizate toate forţele şi tuaţii constituie problema cultural ; 1
104,7 la sută, că 92 la sută mijloacele de care dispu nr. 1 care va trebui să ne „U“ — mcloi
Wcbb ; 11,35
din depăşire ş-a realizat pe nem pentru recuperarea ră- preocupe pe toţi — atît pe radio-tv. ; 12
seama creşterii productivi mînerilor în urmă şl pune cei din producţie cit şi pe ştiri ; 12,05 Dii
tăţii muncii şi că sarcinile cercetători, proiectanţi şi clorului nosti
rea în funcţiune 1a termen
la export au fost realizate a obiectivelor de investiţii cadre de la institutul de'în- dalion conipo
Bogardo ; 13,
eu un plus de 6,4 milioa văţămînt superior minier. 3 ; 15,00 Mcrid
ne lei valută. Depăşirile la planificate pe acest an. A devenit, totodată, o ce Radiojurnal ;
Deşi în activitatea econo
cording ; 18,00
producţia netă au la bază mică s-au obţinut rezultate rinţă şi îmbunătăţirea sis 20.00 Romanţe
sporirea suplimentară a bune la reducerea cheltuie temului informaţional. Să voie bună şi
producţiei fizice — la c- lilor totale şi materiale, or selectăm datele pentru in certante cu M*.
nergie electrică, cărbune, formare pentru a putea ob Lizeta Cliireni*
catiuş, Barbu
cocs, metal, minereuri, alte ganele şi organizaţiile de ţine cele mai optime solu cu, tije Iorga
produse — precum şi redu partid, organele de condu dală .şi forn
cerea "accentuată a cheltu cere colectivă, oamenii ţii şi decizii. Pasul făcut Pană : 20,30 A
nia. Carte rai
ielilor. materiale, prin care muncii din industrie, inves la Paroşeni cu televiziunea reportaj ; 20,41
s-au obţinut în primul tri tiţii, transporturi şi din ar trebui să se extindă în nore ; 22,00
mestru economii d> peşte alte domenii trebuie să ac tr-un timp cît mai scurt. 22,30 Ring de
. 6] milioane lei. ţioneze şi mai perseverent Colectivul minei Dupeni Buletin de ş'
Nou stop mu
Anul acesta, ca urmare pentru utilizarea cu chib este hoţâl'ît să dovedească
:
a creării consiliilor unice zuinţă a materiilor prime prin faptele sale că meca
agroindustriale şi a activi şi materialelor, pentru re nizarea este pe cale bună,
tăţii intense de mobilizare ducerea mai accentuată a că utilajele pe care le are
desfăşurate de organizaţiile consumurilor de metal, ci în dotare sînt bune şi că
Brigada
de
con
Simeria.
lotul
şantierul
de partid şi consiliile popu ment, combustibili şi ener duşii T.C.H., harnicul şi II, priceputul 25 instalator Petru Sabâii instalatori încălzire şi sanitare blocurile rezultatele vor fi îmbună
prezent
în
lucrează
la
de
lare, a participării tuturor gie electrică, pentru valo 8, 7, şi 12. Aceasta brigadă are un ritm foarte susţinut de lucru şi este exemplu de discipli tăţite de la o etapă la DEVA : Col
forţelor de la sate lucrările rificarea resurselor energe nă pentru colegi. alta. Cuibul iluzi
I-II (Arta) ; H
Police pyilhot
Ie 1-11 (Flăcăi
Forţei© solelor mobilizate cu Vala ie Jos » comună cu iu rii (Arta) ; Pi
(Ci
de
curse
PETROŞANI:
p Tennessee —
prioritate la efectuarea primei prăşi!© S -> (Unirea) ; Exr
tea
(7
Noieni 1
deschidere spre viilor na clin munţi
LIJPENI : Ma
U maie din pag. 1) zat în bune condiţii la Bretea Mureşană este frun (Cultural); O)
(Muncitoresc);
C.A.P. Veţel şi Leşnic, iar taşă pe comuna Iii a la în Expediţia disi
zare şi pregătire a lemnu mecanizatorii din secţia con treţinerea culturilor, oferind (Urmare din pag. li realiza o producţie globa este lot mai mult căutată citoresc) ; IX
lui penlru însămînţarea po dusă do Octavian Burza au un exemplu demn de urinat lă industrială in valoare de de oamenii muncii din toa Mărin miliard:
rumbului siloz după cultu depus eforturi susţinute pentru celelalte unităţi. De- pecetea noului: in econo peste 40 milioane lei, iar tă ţara. Ea dispune de ANINOASA:
rile de nutreţuri pentru ma pentru întreţinerea culturii clanşînd la timp şi cu forţe mie, in domeniul edilitar - in anii următori ea se va două pavilioane de cazare 7-a sub cit
(Muncitoresc)
să verde, ,ovidenţiindu-se în cartofilor prin lucrări de re- sporite prima praşilă ma gospodăresc, in învăţă- tripla prin punerea in va cu 210 locuri, de cantină Mă voi întoa:
acest sens îndeosebi C.A.P. bilonare şi erbicidare. Ho- nuală la cultura sfeclei de mint, cu/lLiră, sănătate, in loare a unor importante şi restaurant. In construc (7 Noiembrie)
Silvaş şi Haţeg. tăritor la întreţinerea cultu zahăr, cooperatorii au reu planul conştiinţei, in mo rezerve de minereuri com ţie se allă o nouă bază de tul pentru fol
roşie) ; ORAŞ1
Secretarul Comitetului co rilor a fost aportul mecani şit să finalizeze această lu dul dc a munci şi a trăi plexe. Productivitatea mun tratament şi un bloc pen miliardar
muna] de partid Voţel, Ioan zatorilor Aurel Cătălina şi crare care are un rol ho- a-1 oamenilor. Acest salt cii, calculată pe baza va tru cazare cu 112 locuri, pod prea înde
Ştef, ne-a spus că în cele Octavian Urs, precum şi al tăritor asupra producţiei la calitativ a lost posibil da lorii producţiei nete, se va iar in anul viilor se va riile r-lT : (Fiat
GIU-BAI
Do
două cooperative agricole cooperatorilor Măria Drăghi- hectar. torită condiţiilor noi crea ridica in acest an la peste construi un alt complex Zbor mortal (
există o bună participare la cescu, Viorel Oncoş, secre Forţe sporite sînt mobili (¡6 000 lei pe om al mun penlru cazare cu 200 lo ruă) ; I1ATE(
muncă, mecanizatorii şi coo tar al organizaţiei de partid zate la întreţinerea culturi te oamenilor de a-şi ma- cii din cele două unităţi curi şi o cantină cu 300 (Popular) ; Bl
peratorii străduindu-se să de la C.A.P. Veţel, Felicia lor şi în întreprinderile a- niiesta din plin şi rocfriic industriale ale comunei. Jocuri la servire. dolcan, tigrul
CALAN : Exp:
efectueze cu maximă opera Ludvig, Petru Tşfan, Parte- gricole de stat, unde erbici- capacitatea şi iniţialiva in Investiţiile alocate in acest rea Egee (Casa
tivitate şi la un nivel cali nie Ştef, Andrei Buştea, se datul la cartofi se realizea auloconducerea şi aulo- an dezvoltării economice La Vaţa se desiăşoară şi SIMERIA: Ec;
gospdărirea ini re prinderi
tativ superior toate lucră cretarul organizaţiei de ză pe ultimele suprafeţe. La lor, a localităţilor". se ridică la peste 4 mili o bogată activitate cultu doroîu (Mureş
Melodiile
nopţi
rile de întreţinere a cultu partid de la C.A.P. Leşnic sfecla furajeră, prima pra oane lei. In agricultură, rală. întrecerile din ca na) ; TELIUC :
rilor. Edificator esth faptul — să notăm doar cîteva şilă mecanică s-a aplicat pe Inlăpluind neabătut po cea mai marc investiţie — drul celei de-a doua ediţii nerul).
că prima praşilă manuală nume. 145 ha, iar cea manuală pe litica partidului dc sislc- peste 2,5 milioane lei — a Festivalului naţional
la sfecla furajeră s-a reali Cooperativa agricolă din mai mult de 80 ha. matizare şi dezvoltare eco- osie destinată construcţiei „Cintarea României“, de
nomico-socială a comunei, dicate celei de-a 35-a ani
locuitorii sc bucură din unei lerme de vaci cu lap versări a eliberării patriei, îiOTO
te cu peste 700 capele. prilejuieşte maniiestarea
plin dc bineiacerile socia
lismului. Investiţiile care In domeniul social-cullu- sub multiple lorme a con Tragerea Iote
se iac in iiecarc an pen ral sini alocate fonduri ştiinţei politice şi puterii 1979 :
penlru construcţia unui de creaţie a maselor,' a Extragerea I
tru amplificarea capacită bloc cu 56 de apartamen 64, 77, 84, 32,
Extragerea a
ţilor dc producţie existen te, penlru invăţămint, să virtuţilor omului nou, cu 43, 45, 41, 49, (
te, pentru punerea in va cerirea revoluţionară ce a Fond de cîstij
loare a unor noi surse de nătate şi cultură. Valoarea mai măreaţă a acestor ani lei.
materii prime, pentru dez mărlurilor care se dcslac de libertate şi democraţie
unităţile
comerciale
prin
voltarea şi modernizarea depăşesc 36 milioane lei, socialistă, de neobosită
agricultura, precum şi in iar prestaţiile de servicii activitate a P.C.R. pe toa
domeniul social-cultural 5 milioane. Mai mult de te planurile vieţii noastre Ba»«4»a»9V
au ca rezultat direct creş 85 la sută din casele oa materiale şi spirituale. Şi
terea puterii economice, menilor sint noi. Azi, a- aici Ia Vaţa, ca pretutin Timpul pro’
sporirea veniturilor unilă- paratui de radio nu mai deni, oamenii îşi intensi- 19 mai : Vrem
ţilor, a ciştigurilor oame este un punct dc reicrin- iică eior'turilc creatoare, cu cerul variat
vor
semnala
nilor, Îmbunătăţirea şi mai ţă a gradului dc civiliza in anul celui de-a/ Xll-lea ploaie şi descă-.
ce. Vîntul va i-
mult a condiţiilor lor de ţie, la modă sini televi Congres al partidului, pen moderat din st
tru obţinerea de noi suc
muncă şi de viaţă. zoarele şi auLolurismele. cese ■ în toate domeniile iar apoi din ce
mi
La primărie ni s-au in- Staţiunea balneară — a- vieţii economice şi sociale, Temperaturi tempe
15
grade,
lăfişat cileva dale privind ccastă perlă a comunei — pentru a face din comuna mc : 21 la 29
La
dezvoltarea economică şi cum o numea Ar.on Boloţ, lor o aşezare modernă, cu neral munte, vi
frumoa
socială a . comunei, per administratorul ei — se a- o amplă deschidere spre temporar nor
spectivele acestei dezvol iirmă ca o unitate dătă viilor, spre progres şi bu semnala avers
tări. Anui acesta se va toare de sănătate, care' năstare. însoţite de dese
trlce.
Un nou bloc penlru minerii din Vulcan. Foi O : VIRGIL ONOIU