Page 46 - Drumul_socialismului_1979_07
P. 46
ERl, 13 IULIE 1972 i’ag. 3
ÎNTRECEREA DINTRE CONSILIILE POPULARE
I „CURAT MURDAR“
M
9 Angajamentele comunei - onorate in mod exemplar Nu c nevoie să-l reci
lá tim pe Caragiale pentru
c Ilia — comună care a o- condiţiuni sarcinile privind îndeplinit şi depăşit planul a ne reînlîlni cu expre
ete SOLII HUNEDOAREI LA 120 = 1 000 siile lui celebre. Ne aju
ie cupat locul I pe tară în în întreţinerea culturilor, strîn- pe primele 6 luni ale aces
trecerea dintre consiliile gerea şi depozitarea recol tui an, aducînd o impor FORUMUL NATIONAL tă unele lapte şi atitu
1
de populare comunale pe a- tei şi a furajelor, creşte tantă contribuţie la realiza Elevii Violeta Androna- dini înlîlnite şi azi. Bu
Lan nul 1978 şi a primit Ordi rea efectivelor şi a produc rea planului economic al Cel de-al VIII-lea Fo che, Marinela Ilca, Nicolae t năoară, marţi, 10 iulie,
Stoica, Dorin Sas şi alţii
do nul Muncii clasa I — se ţiei animaliere. în acest comunei în profil teritorial rum judeţean al pionieri de la Liceul industrial din cei care au trecui în ju
ro- menţine şi în acest an, context remarcăm că s-a se numără : moara de po lor, desfăşurat în „satul de Petrila, au făcut un calcul: rul orei 13,30 pe slrăda
:zii vacanţă“ de la Costeşti,
prin rezultatele pe care le încheiat recoltarea orzului rumb, S.M.A., ocolul silvic, şi-a desemnat şi delegaţii 120 = 1 000. Prima cifră Cuza Vodă din Deva, au
1
obţine în realizarea planu şi s-a trecut la secerişul coloana I.T.A., balastiera, care vor reprezenta pe cei reprezintă numărul cole-1 fost puşi în siluaţia să
ţii, lui de dezvoltare economi- grîului, a fost realizat pla secţia de tricotaje, oficiul gilor lor care, în ultimele
>n- 65 000 de purtători ai cra două săptămîni, s-au into- | axeiame cu obidă : „Cu
co-socială în profil terito nul la însămînţarea cultu P.T.T.R., cooperativa de vatelor roşii " cu tricolor vărăşit cu hărnicia. Cea
rial şi a programului de rilor duble şi se lucrează consum, C.L.F. ş.a. hunedoreni’ la al VIII-lea rai murdar". I-au deter
b : lucrări edilitar-gospodăreşti, în ritm susţinut la execu- Importante realizări au Forum Naţional de la Man de-a doua cifră reprezintă minat lucrătorii de pe
.lia galia. Alegînd pe cei mai numărul orelor de muncă I autovehiculul cu nr. 21-
în rîndul comunelor frun cutarea arăturilor de vară. fost obţinute şi în dome buni dintre cei mai buni,— patriotică, dăruite, alături
1
ate taşe pe judeţ. De asemenea, s-au însilo- niul edilitar-gospodăresc. Cristina Timar (Petroşani), de dascălii lor, şcolii. Ele HD-2264, de colectare a
70- Locuitorii satelor — • ţă zat 2 700 tone de furaje, au Angajamentul anual a fost (Hunedoara), s-au materializat în noi resturilor menajere. În
Je îndeplinit în prima jumă Romică Iacob I
rani cooperatori, mecaniza fost recoltate şi depozitate Viorica Barbu, Deak Iudi- spaţii verzi, în transportul cărcat „bine, mersi", dar
tori, muncitori în unităţile mari cantităţi de fînuri. Im tate a anului, realizîndu-se ta (Deva), Dorin Muntean zgurei provenite de la cen ncînchis „bine, mersi“,
me suplimentar lucrări în va (Ohaba), Manuela Dinişoni trala termică, în curăţenia
irii economice şi de prestaţii portante lucrări s-au făcut ce a dat nou chip împre- ţ autovehiculul — condus
şi în domeniul îmbunătăţi loare de aproape 500 000 (Densuş), Marius Cotroază
— mobilizaţi de organiza lei. Demn de remarcat este (Lupeni), Pompilia Pavel junimilor şcolii. ţ cu mare viteză — a îm-
ţiile de partid şi urmînd rilor funciare. Astfel, au şi faptul că, datorită înde (Baia de Criş), Mihai Lup- pînzit toată strada cu
îndemnul şi exemplul co fost reamenajate prin dese gunoiul pe care îi colec
ro cări 300 ha, s-au executat plinirii prevederilor de şa (Orăştie) — delegaţii FRUMUSEŢI ţ
ule muniştilor, al deputaţilor — plan şi a angajamentelor a- vor duce mesajul purtăto tase. „Curat murdar",
Ica acţionează cu hărnicie şi lucrări de combatere a băl sumate în întrecerea socia rilor cravatelor roşii cu LA VADU DOBRII ţ nu ?
răspundere civică pentru tirilor pe 320 ha şi a ero listă şi patriotică, s-au de tricolor de pe meleagurile
Şi îndeplinirea sarcinilor de ziunii solului pe 65 ha, fer păşit cu 758 000 lei încasă judeţului nostru, vor îm Este cea de-a V-a vară |
plan şi a angajamentelor tilizări cu îngrăşăminte chi părtăşi din experienţa lor, de cînd pionieri din muni- l
Şi mice pe 320 ha de păşuni rile bugetare la venituri vor face cunoscute iniţia eipiul Hunedoara petrec o 1
vo- luate în întrecerea socialis proprii. tivele lor de larg ecou e- parte din vacanţă în t-abă- i
tă, pentru a cinsti în acest şi s-au decolmatat 9 000 ml Comuniştii, toţi cei ce ducativ, vor dezbate, ală ra autofinanţată de la Vadu j
fel, cu realizări deosebite a de canale. muncesc şi trăiesc în co turi de colegii lor din ţară, Dobrii. Aproape 80 de pio
35-a aniversare a eliberării în ce priveşte sectorul de muna Ilia, însufleţiţi de problemele majore pe ca nieri pe serie cunosc aici '
ecît ţării de sub dominaţia fas creştere a animalelor este re cel de-al XI-lea Congres bucuriile vacanţei oferite ţ
do măsurile adoptate de recen al partidului le-a pus în de frumuseţea locului şi i
cistă şi Congresul al XII- de remarcat că efectivele ta plenară a C.C. al P.C.R., CEL PUŢIN
1
Ip- ^-al partidului. Şi efortu- totale au fost depăşite cu de îndemnurile secretarului faţa Organizaţiei revoluţio confortul de care dispune 1
tabăra. în aceste zile se l
nare a pionierilor. împreu
riic^'ior sînt încununate de 251 capete la bovine, iar la general al partidului, tova nă cu micii mari delegaţi reîntorc acasă cei 80 de co- / DACA-I ERA
rt u- succese. ovine cu 204. La fondul de răşul Nicolae Ceauşescu, va fi şi Gabriela Elisabeta pii de la şcolile generale ) VORBA MAI DULCE
Făcînd un succint bilanţ stat s-au livrat, de la sînt hotărîţi să obţină noi Sîrbu (de la subredacţia nr. 2 şi 12 din Hunedoara, l
al rezultatelor obţinute în C.A.P. şi gospodăriile popu şi însemnate succese în „Semafor“ Hunedoara), şi însoţiţi’ de profesorii Vasi- Soţul Măriei Cîrţu,
9 laţiei, peste 4 000 hl lapte eleva Marínela Itu (instruc
prima jumătate a acestui muncă, să cinstească cu noi le Baba, Vaier Viţă, Viori- ţ gestionară la unilatea nr.
an, constatăm că în dome de vacă, 126 hl lapte de şi valoroase realizări a tor al U.T.C. — Deva). ca Maxim şi Maria Baba, I 64 de produse de pani
ï niul agriculturii — secto oaie, mai mult de 130 tone 35-a aniversare a eliberării Succes deplin delegaţilor şi vor pleca alţi 76 de la i ficaţie din Simeria, se
rul cu ponderea cea mai de carne şi alte produse. patriei şi Congresul al XII- la cel de-al VIII-lea Fo şcolile generale nr. 10, 4 l substituia adesea soţiei
Ra- rum Naţional ! şi 9.
7.00 mare în economia comunei între unităţile economice lea al partidului. la tejghea. Poate că ce
-
ista — s-au realizat în bune şi de prestaţii cax e şi-au N. BADIU tăţenii pe care-i servea
ilo- n-ar ii avut de obiectat
iri;
ito- nimic din acest motiv.
iii ; Numai că, după ce nu
0,30 „Daciada" şi sportul cunosc o vie
Bu- era în regulă cu acest
an - lucru, soţul gestionarei
2.00 mai avea şi vorba grea
Din animaţie şi 9a Geoagiu
tru; ca bolovanul. Acum i s-a
ve ; interzis gestionarei să
5,00 Clasată pe locul 3 pe ţară siv tinerilor din consiliile bal şi volei, de tenis de
dio- — în anul trecut şi pe 1 unice agroindustriale, dotată cîmp,' echipament sportiv, mai fie înlocuită de soţ
; e- în judeţ — în anul acesta, cu Cupa „A XXXV-a ani iar prin pasiunea de care dă la tejghea.
ării
ti ri ; echipa de oină a Liceului versare a eliberării patriei“, dovadă profesorul Alexan Cu urmărirea respectă
i Ci agroindustrial Geoagiu se şi prin participarea la între dru Junie, un antrenor... po rii acestei dispoziţii a
cle constituie, intr-un anume cerile de atletism din cadrul lisportiv, se asigură şi o pre iost însărcinat dispecera
An fel, în ambasador al comu Cupei „U.N.C.A.P.“, s-a asi gătire a echipelor care fo
ca- nei şi al Consiliului unic gurat un cadru organizat, losesc baza materială. tul din Simeria al I.C.S.
¡Ln- agroindustrial Geoagiu pe susţinut şi de continuitate Consiliul comunal sportiv mărfuri alimentare De
Non terenul de sport. Dar, acti desfăşurării activităţii spor are sarcina, şi într-o bună va. Dacă se întîmplă
Ac- vitatea sportivă la Geoagiu tive competiţionale., în ca măsură şi-o îndeplineşte cu altfel, am vrea să ştim
Mu- şi în cadrul consiliului unic drul etapei pe consiliu a succes, de a organiza o ac şi noi.
¡tre- agroindustrial nu înseamnă Cupei „A XXXV-a aniversare tivitate competiţională şi
Ba- doar oină. a eliberării patriei“, repre pentru oamenii aflaţi la o-
fa- O discuţie cu ing. Virgil zentanţii comunei Geoagiu dihnă şi tratament în staţiu
iune Tudan, preşedintele Consi au cucerit dreptul de parti nea Geoagiu-Băi. îndeosebi „MONUMENTUL"
ară;
19,00 liului comunal pentru edu cipare la faza superioară, la şah şi tenis de cîmp, aici DE LA PĂDUREA
^Zi- caţie fizică şi sport Geoa inter-consilii, iar la etapa ju .se organizează campionate
;rele giu, el însuşi un pasionat al deţeană a Cupei „U.N.C.A.P.“, pe serii de sejur. BEJAN
ştim sportului, pe care îl prac Ionela Oprean s-a clasat pri Cu un sprijin mai concret
e e- tică în puţinul timp liber ma la 800 m. în amenajarea şi moderniza
îţifi- ee i-1 creează calitatea şi In comună mai activează rea bazei sportive a şcolii Municipalitatea a făcut
rei ; eforturi mari pentru a
lini răspunderile profesionale în însă şi echipe de fotbal, vo generale din Geoagiu (mai crea la pădurea Bejan o
cadrul S.M.A. şi consiliul lei, handbal, tenis de cîmp multe organe şi instituţii ju
unic_ agroindustrial — rele — constituite nu numai din deţene au promis acest spri zonă de agrement pen
vă cîteva realizări şi resurse elevi, cum se obişnuieşte, ci jin, dar numai au... promis), tru populaţia Devei. Aici
ale dezvoltării mişcării spor şi din tineri reprezentanţi ai la Geoagiu s-ar putea or există şi un popas al
tive în zonă. altor categorii profesionale, ganiza şi desfăşura o mai I.C.S.A.P. Deva, dotat şi
— Angrenaţi în activitatea localnici iubitori ai sportu rodnică ’ activitate sportivă
declanşată de generozitatea lui. Sînt organizate, de ase de masă. In folosul tinerilor cu căsuţe. Căsuţele însă,
competiţiei naţionale „Dacia menea, întreceri între comu şi al tuturor celor pasionaţi sînt numai obiect dc de
ştea
Nea da“, tinerii din comună des ne, meciurile de fotbal şi dornici de mişcare în aer cor pentru că nu pot fi
; Să făşoară o activitate sportivă Geoagiu — Romos avînd nu iiber. Sperăm că se vor
oare curentă pe baza unui plan numai tradiţie, dar şi pe găsi şi pasionaţii şi oamenii închiriate. Sînlem în iu
HU a de măsuri propriu al consi riodicitate. de acţiune care să contribuie lie, dar şelul de unitate
(Fla- liului comunal sportiv, dis- la stimularea, la încuraja
fier Desigur că actuala dezvol refuză orice solicitant pe
i în punînd de un calendar spor tare a activităţii sportive a rea celor ce vor să facă motivul că nu există ta
’epeş tiv bogat. Tn plus, în acest fost posibilă prin asigurarea sport la Geoagiu şi în comu rife pentru cazare.
icto- Unul clin „locatarii“ Parcului 'dénclrologic Simcria. an, prin organizarea la nivel unei baze materiale cores nele din jur.
Prinţ Foto : v. ONOHJ judeţean a unei competiţii punzătoare': teren de fotbal
Bra- polisportive rezervate exclu- la Romos, terenuri de hand- NICOLAE STANCIU
iem-
(Re-
-lipa
•al) ;
sa I Sîntcm doar la clleva 11 ascultăm pe maistrul J
an : zile distantă de momentul Ştefan Mogoşan, pentru |
dun- in care plenara Consiliu Nouă din milioanele de adrese ale bunăstării care „orice muncă e la iei *
'.pec-
PE- lui National al Oamenilor de imporlanlă" şi nu ne j
mci- Muncii a analizat stadiul putem opri de a realiza în ţ
va- dc iniăpluirc a Programu C.S. Hunedoara. Sunăm la In urmă cu 10 ani, din strîmtorăm sau să micşo serviciilor: el — maistru gînd o mic de similitudini j
'oma
iNI : lui de ridicare a nivelului uşa apartamentului 11 din Moldova de nord descin răm bucuriile copiilor de la I.G.C.L., iar soţia, me cu destinul familiei aces-
a să dc trai în actualul cinci blocul B 3. N-apucăm bi deau în Hunedoara doi a avea o jucărie sau al canic de pompe Ia aceeaşi tuia. |
ie) ; ne să schimbăm două vor tineri — Marin şi Maria tele. întreprindere. Grijile zil
eaua nal. Consecinţa logică a Cerem scuze teleionis- 5
Na- permanentei noastre înain be cu bărbatul măruntei Urîtu. Azi sînt doi din Soţii Dumitru şi Maria nice ale familiei se con tei Elena Huşan, asistente- |
ria) ; tări pe drumul construirii la trup şi numai zîmbet zecile de mii de hunedo Buda — ea asistentă me centrează asupra celor lor medicale Georgeta s
îriile unei Românii moderne — că, printr-un sunet pre trei copii. Tot ei fac par
4IU- Ţicu şi Maria Fluh, taxa
; ic ridicarea standardului ge lung dc sonerie, altcine te şi clin bucuriile zilni toarei Lucia Costa, tehni- *
ră) ; neral de viată şi civili va cere permisiunea să in ce ale familiei Mogoşan. danului din gara C.F.R., I
ireu- tre în casă. Sînt cei doi — Cîştig împreună cu Mihai David. E neîncăpă- J
: A- zaţie — se aiirmă invaria soţia peste 4 000 de lei
irce- bil ca o măsură direct „juniori" ai iamiliei Asai- tor spaţiul unui reportaj |
i dc proporţională cu rodul tei, Elena şi Sorin. Ce reni. Munca manevrantu- dicală la Grădiniţa nr. 3 a pe lună, la care' se adau pentru a cuprinde în el |
Cia- promisiuni reciproce se lui Marin Urîtu la atelie C.S. Hunedoara, iar el me gă, bineînţeles, alocaţia
loaie muncii noastre. rul de iorjă al C.S. Hu canic la uzina cocsochi- de slat pentru copii. Vreau fie şi numai numele mii- î
ales- Adresele la care bună vor ii făcut anterior, nu lor de locuitori ai judeţu- |
umi- ştim. Feţele micuţilor ra- nedoara i-a legat cu fire mică, numără şi ei printre să spun că cine munceşte lui gala să mărturisească j
este starea a găsit găzduire se diau însă de fericire. Pă trainice de destinul unui bucuriile cele mari ale cu tragere de. inimă, indi
iHE- numără cu milioanele în vieţii unei iamiiii o bucu ferent care ar fi ■ munca un adevăr îndeobşte cu- I
cito- România. Pentru ca să puşa cea mare, „de 280 oraş în plină afirmare so- rie de dată mai recentă fui, are posibilitatea să noscut: dacă munceşti bi- »
poată găzdui permanent a- de lei", şi bicicleta „Pe cialislă. — o 'casă cumpărată în ducă o viaţă lipsită de ne în România de azi, nu J
m ccsl musafir rîvnit şi aş gas" erau un vis împlinit. Eu şi soţia — spune cartierul Boş. griji. Banii pe care-i cîş se poate să nu-ţi asiguri s
teptat dc iofi cetăţenii pă- Se bucură micuţii, zîm- Marin Urîtu, cîşligăm îm Familia lui Ştefan Mo- tig împreună cu soţia, gos bază trainică pentru feri- |
sa mînlului, oamenii Hune besc a mulţumire suile- preună cam 6 000 de lei goşan nu e una dintre cefe podăriţi bine, ne-au per cirea iamiliei. Din munca '
doarei muncesc cu convin tească deplină părinţii. pe lună. Avem doi copii. mai reprezentative dacă mis să avem în casă tot cinstită şi cu dragoste iă- î
ntru gere în fata cuptoarelor — Nu duceţi lipsă de Dacă e să vorbesc despre ne gîndim la ocupaţia ce confortul, precum şi o ma culă a milioanelor de a- *
mea veşnic încinse, pe schele, nimic, după clte se vede. roadele materiale ale mun
fru- lor doi soţi. O lamilie şină personală, copiii bine semenea posibili interlocu- J
mult în adîncurile minelor, în — După cum vedeţi şi cii noastre, eu cred că cum sînt alte mii în Hu îmbrăcaţi şi hrăniţi. Eu lori se naşte bunăstarea |
t tn alte sectoare. dumneavoastră. Muncesc sînt destul de bogate. In nedoara, angrenată nu în n-am decît cuvinte de colectivă. J
itura tre altele, avem şi noi mulţumire partidului şi
în- O asemenea convingere şi eu şi soţia, şi dacă spun marea producţie a iurna-
laxi- nutreşte permanent lăcă că . ducem o viaţă feri bani strînşi la C.EC. pen lelor sau oţelăiiilor, ci în statului, care creează oa ION CIOCLEI !
■ade. tuşul Gheorghe Asailei, de cită nu greşesc. E răspla tru maşină, dar pentru activitatea mai modestă, menilor muncii asemenea ION VLAD
cea-
la secţia a Il-a furnale a ta muncii noastre. asta nu a trebuit să ne dar atît de necesară a posibilităţi. corespondent J
mm M jrrttmr M jmmt M uman» t JBtnnt m mmma M .