Page 13 - Drumul_socialismului_1979_08
P. 13
Proletari din toate tarile, uniţi-vâ !
ANUL XXXI
NR. 6764
SIMBÂTA.
4 AUGUST
1979
4 pagini — 38 bani
în întreprinderi şi în propriile gospodării
In cinstea marii
CI) toţii SA acţionam ECONOMISIREA sărbători naţionale
FEW PENTRU ENERGIEI ŞI COMBUSTIBILILOR bune rezultate le au sec
toarele IV şi VI. iar dintre
brigăzi se evidenţiază cele
h lumina Decretului Consiliului de Stat conduse de Constantin
Consumul raţiona! de gaze şi ICaeso Ioan.
Lupuleşcu, Ioan Sălăgean
Ce măsuri întreprindeţi pentru naturale — singurul care ne 5 000 TONE LAMINATE
Şi SÎRMA IN PLUS
reducerea consumului de carburanţi avantajează!
In întrecerea desfăşurată
şi economisirea acestora? O FAMILIE DE 4 PERSOANE, INTR-UN de siderurgiştii hunedoreni
în întâmpinarea zilei de 2S
APARTAMENT DE 3 CAMERE ÎNCĂLZIT August, laminatorij înregis
Convorbire cu tovarăşul IOSIF BUCEA, directorul CU GAZE trează noi sporuri de pro
ducţie peste plan. In luna
I.T.A. Deva trecută, de pildă, numai co
Îneadrînclu-se în consumul maximum stabi
lectivele de la laminoarele
— Cum prind viată, în ju- cu motoare Diesel, ia relaţia lit pentru prima tranşă de tarif, familia va de 650 şi 800 mm, laminoa
(ti'tui nostru, recentele re plin-plin, cărora li se vor plăti: 2 275 mc x 0,35 lei/rnc = 796,25 Iei/an rele de profile mijlocii şi
glementări privind raţionali ataşa remorci de mare ca de semifabricate au reali
zarea consumului de carbu pacitate. Parcul auto de mi adică în medie 2,18 lei/y.i. zat in total peste plan mai
ranţi, gospodărirea economi că capacitate, care prezintă Să admitem că familia respectivă încălzeşte MINE1UI DIN LUPENI mult de 4 000 tone laminate.
coasă a parcului de autove un consum nceconomicos, va toate trei camerele pe timp friguros şi găteşte CONTINUA La rîndul său, colectivul
hicule ? fi stocat, urmînd a folosi in SERIA SUCCESEUOK de la linia de sîrmă nr. 2
— In lumina Decretului tensiv parcul de autocamioa în fiecare zi pe aragaz timp de 2 ore. Ea va a depăşii planul lunii iulie
Consiliului de Stat, condu ne echipate cu motoare Die consuma 1 792,4 mc gaze. Continuînd realizările bu cu 1000 tone laminate.
cerea întreprinderii noastre, sel. Dacă consumă mai mult, înseamnă că func ne din primul semestru «1 FORESTIERII OBŢIN
cele ale. autobazelor din ju — Ce economii de carbu anului şi din luna iulie, mi
deţ, au luat o seamă de mă ranţi se vor realiza în acest ţionează cu instalaţii supradimensionate sau, nerii de la Lupeni sint lio- NOI REALIZĂRI
suri, a căror aplicare în fel ? pur şi simplu, risipeşte gazele. tăriţi oa şi în august să ob
viaţă asigură reducerea sub — Dacă ne gîndim că o ţină depăşiri ale prevede Iii cinstea celei de-a 35-a
stanţială a consumului de camionetă de 1,2 tone con CUANTUMUL DE GAZE ACORDAT SA FIE rilor de plan la producţia aniversări a eliberării
carburanţi, folosirea eficien sumă 159.4 tone combustibil patriei şi a Congresului al
tă a parcurilor auto de care convenţional la un milion de PLĂTIT CU PRIMA TRANSA ÎNSEAMNĂ: de cărbune- Intensificin- XTI-lea ti 1 partidului, fo
dispunem. tone-kilometri, iar un auto arzătoare tip. de 0,600 mc du-şi eforturile în abataje, restierii din bazinul Runeu
camion Diesel de 6,5 tone
îndeosebi în cele dotate cu
Mare al munţilor Poiana
— Dacă doriţi să concreti consumă 36,1 tone combus- complexe mecanizate şi de Ruseăi obţin noi şi însem
zaţi. 0 utilizarea numai pentru gătit a aragazu înalt randament, ei au reu nate succese in muncă. Dc
— Efec tuarea curselor in Convorbirc consemnată de lui şit ca în primele 3 zile ale la începutul anului ei au
terurbane de mărfuri se va GH. I. NEGREA acestei luni să extragă su trimis in plus beneficiari
face numai cţi autovehicule © folosirea numai cite o jumătate de oră pe plimentar aproape I 500 to lor 2180 metri cubi masă
de mare capacitate, echipate (Continuare în pag. a 2-a) zi a boilerului. ne de cărbune. Cele mai lemnoasă. (Aron Cala).
ANSAMBLU!, Deschiderea ediţiei jubiliare aTîrguiuid©
FOLCLORIC „LELE
DE LA ORASTIE" mostre de bunuri de consum —Bucureşti
ÎN TURCIA
Ansamblul folcloric al Ca La Complexul expoziţional Cuvinlul de deschidere a laţie în perioada 1976—1980.
sei «le cultură ilin Orăşlie, din Piaţa Scînteii a avut loc fost rostit de tovarăşul Janos elaborat din iniţiativa şi sub
„l.ele de la Orăşlie"', a ple
cai in Turcia unde intre vineri, deschiderea celei de-a Fazekas, membru al Comite îndrumarea directă a tova
4—11 august a.c., va parti X-a ediţii — jubiliară — a Tîr- tului Politic Executiv al răşului Nicolae Ceauşeseu.
cipa la Festivalul Interna gului de mostre de bunuri al P.C.R., vieeprim-mi- Principala dominantă a
ţional dc folclor dc la Tslan- cie consum. Manifestare eco nistru al guvernului, minis tîrgului o constituie diversi
bul. Au făcut deplasarea nomică tradiţională, tîrgu! trul comerţului interior. ficarea producţiei, ridicarea
taraful condus dc Tudorieă înfăţişează la actuala ediţie In cele 21 pavilioane ale calităţii acesteia, promovarea
Mnntcanu, dansatorii popu realizările obţinute de oame
lari precum şi soliştii vocali tîrgului, ouprinzînd o supra acelor produse care conduc
Elena Pal şi Drăgan'Mnn- nii muncii din industrie şi faţă de 42 001) mp, cu 13 500 la valorificarea superioară a
teumi. din comerţ pe linia transpu mp mai mult decât în anul materiilor prime şi la obţi
DORIŢI nerii in viaţă a hotărârilor trecut, NÎnt prezentate circa nerea unor mărfuri cu însu
SA VA CUMPĂRAŢI Congresului al Xl-lea şi Con 200 000.de sortimente, din şiri funcţionale şi estetice
care cea mai mare parte noi
ferinţei Naţionale ale parti
APARTAMENT ? dului,; a indicaţiilor secreta sau modernizate, grupate pe superioare. Sint expuse nu
mai acele mărfuri pentru
Dacii doriţi; la sediul rului general al partidului, domenii de destinaţie care rare există condiţii de fa
O.J.C’.V.L. Deva vă puteţi tovarăşul Nicolac Ceauşeseu, ilustrează modul în care se bricaţie si punere in vînzare
ale^e. Aici a fost afişată privi iţei perfecţionarea conti în 1980.
lista definitivă cu ordinea înfăptuiesc prevederile Pro
de priociuui' pentru aparta ¡Măiestria ridicată la cele mai înalte cote — arhitectul nuă <r producţiei şi desface gramului cu privire la pro Tirgul de mostre de bu
mentele cuprinse, in plan pe şi constructorul merită toate laudele pentru acest bloc dm rii bunurilor de consum că ducţia şi desfacerea bunu nuri de consum rămîne des
1973, în municipiul llcva. centrul municipiului Petroşani. Foto: V1RG1L, OXOIU tre populaţie. rilor de consum pentru popu chis pină la 2 septembrie.
Lupeni *29 — o viguroasă afirmare a combativităţii s I
* Cetăţenii trecuţi pe listă sint revoluţionare a întregii noastre clase muncitoare (IV) i
rugaţi să se prezime la
O.j.ci.V.L. in zilele «ie G şi
I] 7 august a.c., pentru opţi- Chiar de la începutul va : cu trenul au sosit In nul clădirii l'zinei electri 1.5 m lăţime şi 2 m adîn- încercat să se retragă spre j
* une in vederea eontriietării. conflictului, autorităţile au Lupeni circa 200 dc soldaţi ce a fost deja in apă şi a iâmc. din care cauză solda clădirea administrativă, dar
este bine ca in ziua «ie l! i soluţie pentru stăvili şi câţiva reprezentanţi ai trebuit să lie ridicat şi ţii nu puteau să facă nici şi acolo se aflau soldaţi..
’ Pentru a uşura operaţiile, apelat la armată ca unica
In învălmăşala creată s-a i
august a.c. să se prezinte autorităţilor. S-a stabilit spre a evita inundarea ce un pas înapoi.
I cei de la numerele 1 Ia 70, rea avintului revoluţionar. un adevărat plan de atac lorlalte motoare, a fost Primul care a luat cu- auzit un foc de armă. Lo
iar in 7 cei de la 71 la 132. \ Noaptea însă nu s-a între împotriva greviştilor. Din imperios necesar luarea viniul a fost prefectul Şte vit mortal. Gavrilă Vitoş, \
s prins nimic. Minerii nu au informarea specială trimi măsurilor. De asemenea', a fan ltozvan. care a ceruţi miner în vârstă de 23 de
OSTAŞI ROMÂNI — părăsit incinta uzinei elec să de Societatea Lupeni Di fost. necesară punerea in greviştilor să se împrăştie, ani de la exploatarea ,.Ca-
EROI AI AUGUSTULUI i trice. In fruntea mineri recţiunii generale din funcţiune a Uzinei pentru alllei armata şi jandarmii rolina“, a fost prima victi
FIERBINTE s lor. sc găseau comuniştii Bucureşti, cităm : „Noaptea ■siguranţa minelor“. vor primi ordin să deschi mă a grevei. în urma de
In cinstea zilei de 2:1. Au Gheorghe Vraja, Felix Voi- ia ora 23 şi jumătate au Ziua de 6 august 1929 a dă focul. -\u mai vorbit şi rutei produsă de focul de
gust, Comitetul judeţean al cici, Ion Domocoş, Nieolae sosit grănicerii de la De început cu o dimineaţă u aiţi reprezentanţi ai auto armă s-a tras în plin, fiind
U.T.C. în colaborare cu în- Mogă şi Gavrilă Vito.ş. Mi loviţi mai ales cei din pri
treprinilerca cinematografică nerii erau hotărîţi să nu mele rînduri. La început I
judeţeană Hunedoara, orga * părăsească uzina pină nu >
nizează un concurs de cul vor primi contractul co 13 morţi şi 14 grav răniţi.
tură generală pe tema : \ (Pină seara au mai murit \
„Ostaşi români — eroi ai * lectiv pentru care luptau 7 iar în zilele următoare N
augustului fierbinte“. Con de atâta vreme. Au fost
cursul se va desfăşura pe \ constituite pichete pentru încă doi). Cei mai mulţi I
baza unor buletine de par S paza uzinei pe timp de aveau în jur de 30—35 de V
ticipare completate după noapte. De asemenea, la a- ani. Numărul răniţilor s-a
j vizionarea filmelor „Stejar I ridicat la 50. 1
— extremă urgenţă“, „Koş- * pelul minerilor Ion Domo *
•covanul“ şi „Pe aici nu so coş. şi Ion .Ionescu, au fost După patru zile de la
1
11 trece“, ce vor fi prezen- I alese şase grupe de mineri va, precum şi dl. prim-pro- medă , cu cerul acoperit. rităţilor, ofiţeri. Dar gre masacru, ziarul „Socialis I
,! tate la Deva, Hunedoara, s care aveau misiunea de a curor al Tribunalului Hu Armata a început să ocupe viştii refuză să dea curs mul“, în articolul intitulat
Petroşani, Lupeni, Brad, poziţiile. Nici sunetele de cererii acestora. „Un singur minut“, face
Orăştic şi Haţeg. \ ■merge în coloniile mineri nedoara şi un judecător de goarnă nu au lipsit. Sosesc bilanţul tragic: „Un sin i
! Cîştigătorii concursului vor N lor spre a-i chema la uzi instrucţie. S-a hotărit ca La ora 5,45, jandarmii au N
, beneficia de numeroase pre- nă. Numeroşi mineri au atunci noaptea să nu se în şi autorităţile. primit ordin să treacă po gur minut a durat măce
| mii in obiecte de practică [ răspuns la apelul tovarăşi treprindă nimic, urmînd ca Muncitorii grevişti se gă deţul de peste canal (cel lul din Lupeni — aşa a 1
; cultural-sportivă. S lor lor, venind la uzină în zori de zi, prin somaţii seau în număr extrem de din spatele trupei) şi să declarat guvernul în par *
: LA ODIHNA I însoţiţi de soţii şi copii. legale să se provoace lu mare postaţi pe laturile de evacueze cu forţa Uzina e- lament. Iată bilanţul acelui
ŞI TRATAMENT «i O altă delegaţie a plecat mea de la Uzina electrică nord, vest şi sud-vest ale lectrică. Executînd ordinul, minut. Morţi : Gaboşi Marti, I *
\ Anul acesta, pină acum, la mina Vulcan spre a a- să se retragă spre a putea sălii cazanelor. Spaţiul li jandarmii au început a-i Golcea Vasile, Gurgiuc
minerii de ta Gbelai-i au \ nunţa continuarea grevei şi pune în funcţiune Uzina e- mitat nu permitea nici o lovi pe grevişti cu palul I
beneficiat de 153 bilete Ia »• a cere minerilor de aici să CAROL DRGZD *
odihnă şi tratament, în cele li se alăture. lectrică. Aceasta a fost ab mişcare. Soldaţii se aflau armelor. Greviştii s-au a-
mal renumite staţiuni bal l solut necesar, pentru că doar Ia cîţiva metri în fa părat cu ce s-a nimerit; \
neoclimaterice din ţară. In Noaptea a fost folosită şi unul din motoarele con ţa minerilor ţ în spatele seînduri, bare de metal, cu I
perioada următoare alţi mi I de autorităţile de la De densatorilor din subtera trupei se afla - un canal da braţele cei mai mulţi. Au (Continuare în pag. a 2-3) «t
neri şi familiile lor vor ple <■ i
ca l» odihni şt tratament.