Page 70 - Drumul_socialismului_1979_10
P. 70
Vag. 2 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 6 Ö29 i
IN PREGĂTIREA CONGRESULUI AL XII-LEA AL P. C. R.
Calitatea muncii - realizările concrete, la parametri tat mai înalţi DU»
Mj GlMfUia*.
Ava cum s-o. desprins din J.M. Hunedoara, la întreprin rea mal largă a comuniştilor, de -decizie — garanţie a solu rea mijloacelor dc transport pc care grevează activitatea pro Jiu
darea de seamă şi-din lucră derile de industrie uşoară. a. maselor dc oameni ai mun Şionării mai operative, şi efi şantierele I.C.S.II. şi funcţio ductivă, îndeplinirea prevede 3,00 TOt îmi
rile conferinţei organizaţiei în acest context, eforturile cii la actul dc conducere şi cicnte a oricăror probleme- narea lor în condiţii de efi rilor de plan, care conduc la 9,25 Şoimii j
$>.'J3 Film se
municipale de partid Hune susţinute aîe colectivelor din cienţă ridicată şi ne vom preo calitatea slabă a unor produ l>tt : l’o.i
doara, în perioada trecută de întreprinderile municipiului, CU EXIGENŢA ŞI RĂSPUNDERE COMUNISTA cupa să !c îndeplinim în se si la consumuri exagerate vid Bal
3)
Ja precedentele alegeri, preo sub conducerea organizaţiilor condiţii cit mai bune“. (Şte 10.00 Viaţa s:
cupările comitetului iminici- de partid, se regăsesc în re Apreciind eforturile depuse anul viitor producţia zilnică fan Ghenc, secretarul organi de materii prime, materiale, 13.,40 Avan pi c
3>al ji organizaţiilor de partid, zultatele obţinute, cum sânt în îndeplinirea sarcinilor eco trebuie, să crească cu cea. 15 zaţiei de partid de la S.U.G.T. combustibili şi energie electri 11,45 Bucurii!
;de organizaţiilor de inasă şi cele 1,434- miliarde lei reali nomice şi politice, conferinţa, ia sută. Sînt cerinţe deosebit elin cadrul I.U.G.T. Galaţi). că, s-au angajat ca în colec 12,:îo n e stra
13.00 Telex
consiliilor oamenilor muncii zate suplimentar faţă de pre ele mobilizatoare, la care însă Alţi participanţi Ja dezba tivele în caic muncesc să-şi 13,03 Album
din unităţile economice au vederile cincinalului la zi la dezbaterile din cadrul ei, au vom răspundo printr-un front teri — Vasilc Golda, Anton manifeste mai hotărit calita Umor ş
fost orientate cu prioritate producţia industrială, în pe scos în mod- partinic în evi unit de acţiune. Aceasta este Saiinac, Alexandru Ciorogaru, tea dc comunişti, să determi 14.00 \yoo<ly,
spre asigurarea condiţiilor rioada 1976 —* septembrie denţă neajunsurile care au c- vrerea tuturor comuniştilor, a Victor Zabarco, loan Draşo- ne, prin exemplul şi acţiunile buclucaş
practice de realizare ritmică a 1979, în producţiile fizice su xistat în activitatea comite tuturor oamenilor muncii care veanu, Traian Ticula, Gheor lor, îmbunătăţirea muncii, am 15,30 Telcspoi
37.00 Film ac
producţiei fizice, utilizarea la plimentare de 01 605 tone tului municipal, a organelor ne urmează. (Nicolae Dîrsta- ghe Viţă — criticînd tolera plificarea succeselor în pro 3.7,50 De ziua
parametri înalţi a potenţialu cocs, 302 765 tone fontă,- şi organizaţiilor de partid din iu — maistru la E.M. Ghe rea unor abateri, disciplinare, ducţie. lui
lui productiv, promovarea me 185 290 tone oţel, 184 089 to întreprinderi şi care au influ ţari). 13.00 Cuteză! o
canizării, automatizării şi ridi ne laminate, 10 237 tone talc, enţat negativ munca în an —- Ne prezentăm cu nerca- IMPORTANTE SARCINI PENTRU VIITOR J9.00 'J'elejura
carea nivelului tehnic, calita 690 747 tone dolomită şi în samblul ei. lizări şi nu căutăm justificări 19,13 Ani de
Împliniri
tiv al produselor, îndeplinirea cele peste 156- milioane lei va — în etapa actuală reali în aprovizionarea tehnico-ma- In cadrul conferinţei a luat “ fond ale activităţii. Sînt încă 19,35 Varietăţi
exemplară a obligaţiilor la ex lută rezultate din livrările su zarea planului dc producţie terială deficitară, pentru că cuvîntul tovarăşul Gheorghe neajunsuri în utilizarea capa 20,15 Filai r-îvv
port. plimentare la export. La baza este condiţionată de creşterea în activitatea noastră există Vaxiu, secretar al Comitetului cităţilor dc producţie, în folo nul ai nţ
pe ţară
Prin promovarea consecven depăşirii indicatorilor valorici indicilor extensivi de utilizare încă multe neajunsuri privi judeţean de partid Hunedoa sirea timpului efectiv dc lu studiouri
tă a muncii colective s-a asi şi de eficienţă a stat îndeosebi Sl capacităţilor de producţie, toare la organizarea muncii, ra. înscrisă în programul de cru, în disciplina tehnologică, 21,40 Tclejurn
gurat consultarea mai largă a activitatea laborioasă depusă pregătire a celui dc-al XII- în calitatea muncii, a produ ^ Sport.
activului de partid, membrii de colectivele de muncă din lea Congres al P.C.R. — a selor. Este absolut necesar
biroului şi ai comitetului mu C.S. Hunedoara, I.M. Hune spus vorbitorul —-, conferinţa saltul calitativ în toate dome IA
nicipal fiind repartizaţi, cu doara, I.C.S. Hunedoara, Ex Conferinţa organizaţiei municipale organizaţiei de partid a muni niile : al conducerii politice, 16.00 Emisiuni
maghiar;
responsabilităţi concrete, pe ploatarea forestieră şi din cipiului Hunedoara a făcut o ai pregătirii cadrelor, ti! or j5,r,o îoo] fio
întreprinderi, obiective de in multe alte unităţi economice. amplă şi concretă analiză a ganizării muncii, al realizării 19.00 Tele jurii
vestiţii, unităţi agricole, con 1.. acelaşi timp, activitatea or ele partid Hunedoara modului în caic comuniştii, produselor, al prestaţiilor, a! 19,20 Revista «
19.40 Cadran
comitent cu obiceiul statorni ganizaţiilor de partid din u- toţi oamenii muncii din mu mvăţăinîntului şi sănătăţii. 20.00 Orizont
cit de birou şi secretariat în nităţile agricole, a consiliilor nicipiu au acţionat pentru Trebuie să gîndim în perspec fie
sensul organizării unor anali populare şi consiliilor unice traducerea în viaţă a sarcini tivă, să facem mai puţine pis,' 20.40 Roman
ze detaliate, la faţa locului, agroindustriale a fost axată pc printr-o întreţinere şi exploa întreţinerea utilajelor, respec lor puse de partid în faţa în nuri dar să le îndeplinim, din Mo;
dul H
împreună cu organele de realizarea, la timp şi în bune tare judicioasă a acestora, asi tarea disciplinei socialiste a tregului popor. Este îmbucu controlul să-şi arate cu ade 23,35 Teicjuni
partid din întreprinderi, asu condiţiuni a lucrărilor din gurarea cu' piesele de schimb muncii. Vom depune toate c- rător că în bilanţul colective vărat roadele, efectul practic.
pra evoluţiei îndeplinirii sarci campanii, îmbunătăţirea cali vitale şi executarea unor re forturile pentru înlăturarea a- lor de muncă hunedorene sînt La Hunedoara acţionează o
nilor economice şi politice — tăţii arăturilor, pregătirea so paraţii de calitate. Trebuie ccstor deficienţe şi înscrierea înscrise realizări de seamă în puternică organizaţie dc
aşa cum s-a procedat la C.S. lului, aplicarea corectă a în să ne îmbunătăţim modul dc colectivului nostru în rîndul ultima vreme, îndeosebi la partid, a spus în încheiere vor
Hunedoara, Î.G.S. Hunedoara, grăşămintelor. gândire, de prevedere în apro celor cc-şi realizează în mod C.S. Hunedoara şi la I. Ai. bitorul, pe caic Comitetul ju
vizionarea tehnico-materiaSă şi ritmic sarcinile de plan. (Eu Hunedoara, pe care darea de
CONDUCERE COLECTIVA, ACTIVITATE in activitatea productivă, în genia Spineaim --- delegată a seamă le-a cuprins în amă deţean de partid a pus întot jurnal; 7,30 I
BrCUREŞT
deauna bază şi avem convin
CONCRETA, FERMITATE ŞI INTRANSIGENŢA buna gospodărire a resurse comuniştilor de la fabrica dc nunţime, cu justeţe. Dar spi gerea că va acţiona cu ace 8.00 Radiopro
FAŢA DE NEAJUNSURI lor materiale şi energetice. încălţăminte). ritul nostru de comunişti ne eaşi fermitate şi devotament, 9,50 îWagazi
Evitarea pierderilor prin — Pc bună dreptate am îndeamnă să vedem inai ales contribuind din plin la reali 32.00 De tont
Radioju
declasarea mărcilor de oţel şi 13.00
Forumul comuniştilor hunc- zării exemplare a indicatori fost criticaţi în darea dc sea ce avem de făcut. Se ştie că zările judeţului, !a dezvolta lodii pe ram;
doreni a evidenţiat şi cu acest lor noului mecanism economi- sporirea valorii de întrebuin mă pentru modul necorcspun- sarcinile anului 1980 sînt deo rea economiei noastre naţio 13.30 Unda ve
tret pe pori;
prilej maturitatea politică spo co-financiar, îndeosebi a pro ţare a metalului se impun ca zător in care am condus acti sebit dc mobilizatoare. Le veţi nale. 0; 15,00 Club»
rită a membrilor de partid, ducţiei nete şi fizice, a dimi o necesitate obiectivă în activi vitatea economică. Nu sîntem dezbate începlnd dc săptămîna Participanţii la conferinţă R>, 00 Album
spiritul ior critic şi autocritic, nuării pe toate căile a con tatea siderurgiştilor noştri. mulţumiţi de felul în care am viitoare în cadrul adunările; au adoptat, înti-o vibrantă at Ho ră. mîn&ri
Muzici
18.30
capacitatea de analiză şi sin sumurilor de materii prime, (Ionel Dobrin, director în pregătit şi executat în acest generale ale oamenilor mun toţi; 20,00 Rai
C.S. Hunedoara). mosferă de angajare şi entu
teză, de acţiune şi angajare. materiale, combustibili şi- ener an lucrările la obiccfiysle dc cii. Trebuie să se procedeze cu ziasm, o telegramă adresată Radiojurnal;
gistrAri «ir
Subliniind- rezultatele bune gic. De asemenea, s-au făcut ■— S-a muncit cu multă se inve.şHţ; - ^ japt reflectat în sla cea mai marc răspundere, să G.C. al P.C.R., tovarăşului Iar A ; 20,30
obţinute în producţie de mul menţiuni pozitive privind în riozitate la noi,. ba organizare a muncii, în se stabilească măsuri concrete NICOLAE GEAUŞESCU, in diilor; 21,15 J
te colective dc muncă de pe tărirea rînduriior organizaţii ne-am je ama de răspun neritmicitatea acesteia- şi lipsa pentru îndeplinirea lor şi să care, mportînd o seamă dc semnări ; 21,:*
raza municipiului, unii parti lor de bază, creşterea rolului derea ce ne-a revenit fiecă de operativitate în soluţiona se pregătească cu grijă toate succese în întinipinarea Con mante; 22,01
22,10 Pauora
cipanţi la dezbateri, între ca adunărilor oamc : ruia. Am avut şi destule greu rea problemelor ivite pe şan condiţiile dc realizare a pla gresului al Xll-lea al parti 24.00 Buletin
re Nicolac Mărcuiescu, Viorel Ulmi'‘muncii şi al organelor tăţi, dar forţa unită a comu tiere. (Gheorghe Ordcan, nului din prima lună a anu dului, îşi exprimă totaia ade 5.00 Non stoj
Răceanu, Maria Jurăsr colective de conducere in via niştilor, a întregului colectiv, secretarul comitetului dc partid lui 1980. în ce direcţii tre ziune la propunerea < a tova turn.
(iheor- 1 1 ... ’ i-u dovedit mai puternică. în de la I.G.S. Hunedoara). buie acţionat cu prioritate ?
_ .gue Alinat Ccr- ţa întreprinderilor. răşul Nicolae Ceauşescu să fie
vencovici, Aurel Tegară, au Vorbitorii au cerut însă In primul rînd în aceea a în reales în înalta funcţie dc se
relevat strinsa legătură dintre noului organ ales să acorde ANGAJARE UNANIMĂ PENTRU deplinirii ritmice a planului, cretar general a! partidului,
munca de partid şi cea eco mai multă atenţie îmbunătăţi AMPLIFICAREA SUCCESELOR şi asta nu pe global, ci pe angajindu-se totodată si obţi
nomică, faptul că eficienţa rii controlului îndeplinirii ho- fiecare unitate, secţie, forma nă noi şi însemnate realizări
DEVA:
Ort
muncii de partid îşi găseşte tărîrilor şi determinării unor Majoritatea participanţilor mul de fire, dăm unele pro ţie dc lucru, şi nu în ansam în îndeplinirea planului pe a- Viaţa merge
adevărata măsură în rezulta preocupări mai susţinute pen la dezbateri au insistat, aşa duse dc calitate necorespun blu, ci la toţi indicatorii dc 'nul acesta şi pe întregul cin IIUNEDOAR/
tele concrete din producţie, în tru ca toate acţiunile şi mă cum era şi firesc, pe lipsurile zătoare -— arăta directoarea, plan. cinal. cc casă (FI
succesele obţinute în îndepli surile stabilite să fie duse şi neajunsurile care se mai întreprinderii de tricotaje, Sînt restanţe de la începu ir sterul — seri
Cobra
(Conte
nirea sarcinilor de plan şi a pînă la capăt, să fie materia manifestă în activitatea orga Cornelia Vizitiu. Multe din tul anului la tricotaje, încăl TROŞANJ: ,\
angajamentelor asumate în în lizate faptic. Totodată, s-a nelor şi organizaţiilor de cauzele care au generat aceas ţăminte, calcar, la alte produ întrunit în prima sa şedin per detectiv <
trecerea socialistă. în acest subliniat că este necesar ca partid, a colectivelor de mun tă stare de lucruri ne apar se fizice, în activitatea de in ţă plenară, Comitetul munici colată cu a
Aurul
pal de partid Hunedoara l-a
brie);
context, s-a relevat că, în ul unele organizaţii de partid, că, venind cu propuneri pen ţin. Este vorba dc slaba pre vestiţii. Trebuie făcut totul reales în funcţia de prini-se- — seriile 3-1
tima vreme, Comitetul muni cum sînt cele de la I.C.S.H., tru înlăturarea lor, angajîn- gătire profesională şi de nive pentru diminuarea lor, pentru cretar pe tovarăşul Brîncovea- LUPBN1: Lu
J
(Cultural);
cipal de partid a desfăşurat o întreprinderea de încălţămin du-se să acţioneze în aşa fel lul redus dc conştiinţă mun îmbunătăţirea sub toate aspec n . Pogea, iar ca secretari pe ie 3-11 (Mum
fructuoasă activitate de con te, fabrica de tricotaje, din co îneît să realizeze integral pre citorească al unor cadre, dc tele a muncii, începînd de la tovarăşii Eugen Avram, Maria C’AN : Urmă
ducere colectivă, canalizînd cu merţ să-şi exercite mai ferm vederile de plan pe acest an, indisciplina tehnologică şi de actul conducerii politice, care Coca, Ion loneseu şi Catinca să — seriile
LONE
resc);
prioritate preocupările organi rolul de factor politic condu să pregătească temeinic pro producţie, de modul defectuos trebuie să acţioneze la nive Busuioc. revoltă (Min
zaţiilor de partid, ale comu cător, să manifeste intransi ducţia anului viitor. „înregis de organizare şi conducere a lul fiecărui compartiment de DUMITRU GIIEONEA LA : Castel \
niştilor spre îndeplinirea pla genţă faţă de lipsuri şi nea trăm restanţe la producţia fi activităţii“. „Ne revin sarcini muncă şi să pătrundă ferm, (Muncitoresc)
Tină nil din
nului economic, a materiali- junsuri, să asigure participa zică, depăşim frecvent consu- mobilizatoare privind asigura temeinic în problemele de SABIN IONESCU citoresc); VJ
ma frontiei
| Noiembrie);
{ îc cucereşte /
[forturi susfinute pentru încheierea grabnici a recsltăriler Aprovizionare bună, servire operativă, j ua roşie) ;
! ZA ; Princ i;
cinste şi politeţe comercială j lui (M i n e i
Vineri, 19 octombrie a.c., pentru a se putea înscrie mulţi alţii se „îmbiau“ ca menea, vrem să ne onorăm ; tje : Dan.s
s< viile l-Il C
n fost o zi nu tocmai priel în rîndul celorlalte. re mai de care să iasă la şi contractele la fondul tiv particula
nică pentru lucrările din Ne-am convins şi noi de muncă. Dar eu atît au ră centralizat al statului. Am 0 unitate în sare respeotoi pentn geoagiu-b;
agricultură. Ploua cu inter această stare de fapte. mas. Or, cu „intenţiile lor livrat deja 20 de tone de ge înainte (<
ră) ; HAŢEG
mitenţe. Cu toate acestea, Spre exemplu, la C.A.P. bune“, ştiuleţii „pică" de porumb, mai avem încă pe cumpărător e la eî acasă stea căr.ătoa
din lanurile de porumb ale Măr Uneşti peste 150 de pe coceni numai cînd pu atît de dat şi am terminat. BRAZI: Hevi
Clipa — ser
unităţiloi din Consiliul u- cooperatori arau în cîmp. trezesc. Rezultatele acestui Cînd am ajuns la C.A.P. de cultură) ;
nic agroindustrial Orăştie Cam atîtea braţe de muncă fel de a munci se reflectă Jeledinţi, cooperatorii de De cum păşeşti pragul n- din toate unităţile alimentare om in loder
ieşeau numeroase atelaje şi aici ajunseseră la capătul IUI A : întoa
are şi cooperativa. Din dis şi în cantitatea de porumb nităţii cu autoservire nr. 12 au ales-o ca secretar al orga (Lumina) ; 'j
maşini încărcate cu ştiu- tarlalei. în urma lor, pen bobocilor (IVI
cuţia purtată cu inginerul livrată fondului centralizat din cartierul „Aeroport“ Pe nizaţiei de partid. Timp de
lefi, ce luau drumul chi tru puţin timp, au rămas troşani, al cărei şef este Vio peste 2 ani, de cind conduce LARI: A vai
tarelor. grămezile de porumb Ga rica Nicoară, îţi poţi da sca rese).
ta şi aici recoltatul. Gata această unitate, au avut timp
— Deci se lucrează şi pe în Consiliu! unic agroindustrial Orăştie ma imediat că aici este pre să o cunoască şi să o stimeze
vremea aceasta, tovarăşe şi cu predatul. Scuzaţi-mă, zentă ordinea şi curăţenia. pe Viorica Nicoară.
am greşit ! Predatul la
Crăciun ! (Tovarăşul Nico în ceea cc priveşte servi Unitatea se mmdreşle cu
baza de recepţie continuă.
lae Crăciun, interlocutorul rea civilizată, cît şi compor oameni ca Valentina Grozav
şef al unităţii, Dumitru al statului. Din planul de Pînă la data respectivă se
nostru, este inginerul şef tarea personalului dc aici, de la raionul produse zaha Timpul pr
Petre, am înţeles că mai 70 de tone, abia 10 tone de livrase suplimentar o can ziua de 21 o<
al consiliului unic agroin care numără 23 persoane şi roase, Stela Mane, vânzătoare
era de cules porumbul de porumb au fost trimise la titate de porumb de 20 de mea va fi fru
dustrial). lucrează pc două schimburi, în sala dc autoservire, Valen cu cerul var
pe o suprafaţă de 50 hec bază. tone.
— Lucrăm, pentru că se bucură dc o frumoasă a- tina Iovan, vmzătoare la ca- senin. Vintul
tare. Este drept că au a- O altă unitate, în care Continuă însă şi activi spre modera
vrem să terminăm cît mai vut şi teren mult cultivat am fost prezenţi, este coo tatea de recoltare a porum precierc din partea cumpără fea-dulciuri, Mariana Tibiclu, din sectorul
repede cu recoltatul po cu porumb : 100 de hecta perativa din Dineu Mic. bului, Acum, cînd timpul torilor. Unitatea este aprovi casiera unităţii, Olga Tarnov- Temperatur
rumbului. Cam două zile re; Acum, pentru a urgen De la loachim Avramescu, este foarte preţios, în uni zionată ritmic cu mărfuri a- schi, vânzătoare şi altele, care fi cuprinse ii
pentru 300 de hectare. Nu ta activitatea de recoltare, inginerul şef, aflăm că mai tăţile unde a mai rămas groalimentare, ce sînt atrăgă se străduiesc să practice un de, iar cele
este mult, însă acţiunea se tor aşezate în rafturi şi vitri comerţ civilizat. 12 şi 17 grade
folosesc şi o combină „Glo sînt de recoltat 10 hectare porumb necules, lucrătorii va semnala
desfăşoară mai anevoios ne. In acest fel cumpărătorii Pc bună dreptate, în jur alocuri va i
ria“. de porumb. ogoarelor dau dovadă de
Local
din cauza timpului. Multe Dacă la cooperativa din — Culesul a intîrziat pu un înalt spirit de răspun din acest important cartier al nalul cumpărătorului poţi în brumă. se \
unităţi din raza consiliului Mărtineşti lucrurile mer ţin din cauza suprapunerii dere faţă de soarta recol 8 municipiului Petroşani sînt tâlni nume dc cumpărători ca Pentru zile
nostru (cooperativele din geau „ceas“, la C.A.P. Căs- cu lucrările de recoltare a tei. grăbind cu fiecare zi mulţumiţi do modul amabil re aduc întregului colectiv cu octombrie : '
Orăştie, Orăştioara de Jos, tău — unitate care are şi sfeclei furajere. Cu toate apropierea sfîrşitului recol în care sînt serviţi — de în vinte dc mulţumire cum ar încălzi tropta
Orăştioara de Sus. Ocoliş, ea o suprafaţă nerecoltată acestea, data de 20 octom tărilor, al predării produ tregul personal — avînd în fi : Victor Brad, un client variabil, Jzol
La munte
Pricaz, Dineu Mare) au de 30 de hectare — coo brie a.c. punctează înche selor la fondul centralizat frunte pc şefa unităţii cu o vechi şi permanent la această şi In general
pus punct acestei activităţi. peratorii Marioara Pop, ierea lucrărilor de recolta al statului. vechime în comerţ de nu mai unitate, Valcriu Răile.anu, Du cer schimbat
puţin de 17 ani. Datorită c-
Răniîn alte cîteva unităţi Maria Bădălău, Viorel O- re la cele două culturi — xemplului pe carc-1 dă, comu mitru Nica şi mulţi alţii. se va scmm
si.s lentă.
PETRU GAlNA
£b care se depun eforturi colişan, Viorica Rusu şi sfeclă şi porumb. De ase- DORIN COKPADE niştii din sectorul alimentar, corespondent
/