Page 48 - Drumul_socialismului_1980_01
P. 48
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 6 903 @ JOI, 17 IANUARIE 1980
Trustul de construcţii
Propuneri a?e R.P.D. Coreene privind Preţui aurului continuă să crească STAŢIA DE UTILAJ TRANSPORT
începerea unui iarg dialog cu Coreea de Sud Cursul aurului a continuat După cum se ştie, preţul cu sediul în municipiul Deva,
să crească rapid miercuri, a- aurului, care era în 1970 de
în vederea reunificării ţării tingînd, la scurt timp după numai 35 dolari uncia, a str. Depozitelor, nr. 21 v
deschidorea bursei dc la Lon urcat pînă la sfîrşitul anului
dra, nivelul de 765 dolari 1978, la nivelul de 226 do
PHENIAN 16 (Agerpres). Po Sun şi Ham Suk Hun, uncia (31,1 grame), cu 77,5 lari uncia, pentru ca apoi ÎNCADREAZĂ personal muncitor necali
— Agenţia de ştiri a R.P.D. vicepreşedinţi ai Alianţei dolari mai mult decît nive numai intr-un singur an să
Coreene — ACTC, a trans Naţionale pentru Democra lul atins ieri, la închiderea ficat a fi calificat în meseriile de :
mis textul scrisorilor pe care ţie şi Unitate Naţională, An bursei. O situaţie similară se atingă 530 dolari uncia.
Kim Ir, vicepreşedinte al Pil Su, preşedintele Partidu semnalează şi la celelalte Odată cu preţul aurului ® Macaragii.
R.PJD. Coreene, secretar al lui Socialist Unificat, şi Kim burse occidentale. Practic — creşte şi preţul celorlalte me ® Fierari betonişti
C.C. al Partidului Muncii Su Hwan, preşedintele Consi relatează agenţiile internaţio tale preţioase. Uncia de pla
din Coreea, preşedintele Co liului Central al Catolicilor. nale de presă — toate re tină a atins deja nivelul de încadrarea şi retribuirea se face conform
mitetului pentru reunificarea în scrisori se propune ca cordurile considerate pînă de 900 dolari, depăşind, recor Legii nr. 12/1971 şi 57/1974.
paşnica a patriei, le-a adre Întâlnirile să fie directe, să curînd imposibil de atins, dul înregistrat marţi dc 860
sat conducătorilor altor par iibă loc cît mai curînd po sînt pulverizate, cursa ascen dolari. Informaţii la telefon 16520-21.
tide politice şi organizaţii din dentă a preţului aurului con-
Coreea de Sud, conţinînd — sibil ş! să ducă la un schimb tinuînd nestînjenită. (Agerpres)
după cum s-a anunţat — de păreri deschis. Dialogul
pe care îl propunem — se
importante propuneri cu pri
vire la începerea unui larg subliniază — trebuie să fie • La Bruxelles s-a des
dialog între Nordul şi Sudul extins la nivelul întregii na făşurat marţi prima reuniu
Coreei, menit să conducă la ţiuni, prin participarea nu ne din acest an a Consi
reunificarea neîntârziată a ţă aumai a autorităţilor, dar şi liului Ministerial al Pieţei
rii. Printre cei cărora le-au i tuturor partidelor politice, comune, consacrată exami
fost adresate scrisori se nu a organizaţiilor sociale şi a • PARIS. — ~Sulr~auspi- nării unor probleme inter
mără Ryang II Dong, preşe personalităţilor aparţinînd di ciile Consiliului municipal ne, precum şi a relaţiilor
dintele' Partidului Democrat feritelor cercuri din Nordul fi ale cisodaliei franceze „celor nouă" cu alte state.
Unificat, Kim Dac Jung, Yun şi din Sudul ţării.
„Prietenii lui Panait Is- O La Seul a început
trali", la biblioteca oraşu procesul intentat unui grup
A treia Conferinţă generală ONUDi lui Montrcuil a avut loc de 17 personalităţi politice Trustul efe co»ţstrucfiî
vernisajul unei expoziţii de opoziţie, printre care se
consacrate marelui scrii inc ustriafe Cluî-Hopoca
. NAŢIUNILE UNITE 16. unui model şi a unui ritm tor român. află şi Yun Posun, fost pre
(Agerpres). — între 21 ia adecvat de industrializare, şedinte al Coreei de Sud,
nuarie şi 8 februarie, la •k © Vladimir Bonev, pre — transmit agenţiile TASS Str. Soporului, nr. 2, telefon 46058
Delhi se vor desfăşura lu ■BELGRAD 16 (Agerpres). şedintele Adunării Populare şi UPI. Inculpaţii sînt acu
zaţi
încălcarea,
no
în
de
crările, celei de-a treia Con — în cadrul celei de-a 111-a a R.P. Bulgaria, a primit iembrie anul trecut, a legii Î N C A D R E A Z Ă
fer'iţe a Organizaţiei Na Conferinţe generale a Orga delegaţia de congresmeni marţiale decretate de actua
ţiunilor Unite pentru Dez nizaţiei Naţiunilor Unite lele autorităţi, după asasi
voltare Industrială (ONUDI). pentru Dezvoltarea Industria americani, condusă de pentru :
lă (ONUDI), va fi propusă Charles A. Vanik, preşedin narea fostului dictator Pak
ONUDI III este menită să crearea a două fonduri în fa tele subcomitetului pentru Cijan Hi. - GRUPUL DE ŞANTIERE BISTRIŢA,
ofere prilejul de a se anali
voarea statelor în curs de comerţ al Comitetului pen strada Zefirului, nr. 1, telefon 990/
za modalităţile în care pot dezvoltare, informează agen tru căi şi mijloace al Ca © Greva celor 60 000 de
fi accelerate, prin noi forme ţia Taniug. De asemenea, merei Reprezentanţilor a lucrători din întreprinderile 14940 ;
de cooperare industrială in ONUDI va propune crearea S.U.A. americane de rafinare a ţi - GRUPUL DE ŞANTIERE ZALĂU, stra
ternaţională, restructurarea unei agenţii pentru finanţa ţeiului, declanşată la 8 ia
sectorului industrial din ţări rea proiectelor industriale în © La Bagdad vor începe nuarie in sprijinul revendi da Valea Rîţei, nr. 1, telefon 996/
le dezvoltate şi conceperea staleie în curs de dezvoltare. lucrările de construire a cărilor privind îmbunătăţirea 14520 *
unui nou pod peste Tigru, condiţiilor de muncă, a in
trat în a doua sâptâmînâ, - GRUPUL DE ŞANTIERE CLUJ-NAPO-
0 declaraţie a copreşed'nfelui care sînt eşalonate pe o fără să existe perspectiva
perioadă de trei ani. unei reglementări rapide a CA, strada Aurel Vîaicu, nr. 180,
Frontului Patriotic Zimbabwe © Peste 13 milioane de conflictului de muncă. telefon 951/47888 ;
oameni ai muncii italieni © Parlamentul vest-euro- - ŞANTIERUL ALBA ÎULIA, strada Clu
SALISBURY 16 (Ager Totodată, Joshua Nkomo a s-au aflat marţi în grevă, pean, organ consultativ al jului, nr. 25, telefon 968/13118.
pres). — într-o declaraţie fă arătat că urmează să se în pe o durată de opt ore, C.E.E., întrunit în sesiune la
cută la Salisbury, Joshua tâlnească-, în curînd, cu gu exprimîndu-şi astfel nemul Strasbourg, a dezbătut URMĂTORUL PERSONAL :
Nkorno. copreşedintele Fron vernatorul britanic în Rho ţumirea faţă de politica e- marţi una din gravele pro ® inginer şef şantier
tului Patriotic Zimbabwe, a desia, lordul Soames. conomică a guvernului şi bleme cu care sînt confrun
subliniat- importanţa respec pentru a atrage atenţia au taţi „cei nouă", şi anume © ingineri constructori cu vechimea de
tării încetării focului, în torităţilor cu privire la fla şomajul, flagel care afec peste 5 ani
ciuda unor serioase dificul tează oficial 6,1 milioane
gelul pe care îl reprezintă © maiştri constructori.
tăţi existente în acest sens SALISBURY 16 (Ager persoane, adică 5,6 la sută
— informează agenţia United pres). — începînd de marţi şomajul în Italia. din totalul forţei de muncă FORMAŢII DE :
Press International. Desigur, a fost redeschis' traficul rutier din Piaţa comună.
a menţionat el, încetarea fo între Zambia şi Rhodcsia, © în Spania se aprecia © dulgheri, zidari, fierari betonişti,
cului nu reprezintă un obiec ză că rigorile iernii au pro lăcătuşi, montatori, sudori, zugravi-
tiv în sine, ci un mijloc spre după o întrerupere de şapte vocat de la începutul aces
realizarea unei păci reale, ani, în punctul de frontieră tei săptămîni în ţară daune vopsitori, instalatori, muncitori neca
depline. în conformitate cu Chirundu, situat pe podul de de peste şase miliarde de lificaţi pentru calificare în meseriile
aspiraţiile marii majorităţi a peste fluviul Zambezi, anun pesetas.
populaţiei ţării. ţă agenţia Rcuter. de mai sus.
SE ASIGURĂ :
r~
STATISTICA pul dinastiei Shang (circa Cazare gratuită în cămine (garsoniere,
VULCANILOR 1600—1066 î.e.n.). apartamente) confortabile, masă contra cost
Copacul are acum 25,4
t In Indonezia s-a efectuat metri înălţime, o grosime de de 3 ori/zi, cîştig în acord global.
i un „recensămînt al vulcani- 15,7 metri, umbrind, cu co Posibilitatea stabilirii în localitatea unde
| lor“. Concluzia: în această care a trecut călătorul Ve julorul literaturii despre ste roana sa, o suprafaţă de cî-
l ţară există 500 vulcani, din netian. nografie adăpostite de bi teva sute de metri pătraţi I se află sediul subunităţii (conform legislaţiei
/ care 150 activi încă; din- După cum se ştie. Marco blioteca din Dresda, specia in vigoare) ; posibilitatea plecării în stră
ţ tre aceştia, 70 sînt clasifi- Polo a sosit în China în liştii pot descifra orice ste MONEDELE DE PIATRA
1 câţi în categoria „foarte pe- 1275 şi a ocupat, apoi, timp nogramă oricît de veche ar DIN YAP inătate în cadrul A.R.C.O.M., după stagiul
} riculoşi", 17 aflindu-se în de 17 ani, posturi de răs fi ca. Catalogul sistematic corespunzător.
1 insula, lawa, regiunea cea pundere în administraţia al bibliotecii cuprinde peste Cele mai mari şi mai ciu
i mai populată a ţării. chineză a dinastiei Yuan. 20 000 noţiuni şi permite date forme de monede sînt, Posibilitatea de policalificare şi alte
i ; Alături de inundaţii şi u- In 1292, el a plecat spre înţelegerea oricăror lucrări fără îndoială, banii „din avantaje.
I ■ ragane, vulcanii aduc mari Veneţia, unde a ajuns după stenografiate din orice do piatră", din insula Yap, si
l pagube populaţiei indone- trei ani. In lot restul vieţii meniu. tuată în arhipelagul Insu Relaţii suplimentare la centrala trustului
ţ ! zicnc. sale, el s-a ocupat cu re Biblioteca din Dresda pri lelor Caroline; ele sînt de sau direct la grupurile de şantiere.
dactarea „Cartea lui Marco forma unui disc cu zimţi —
( MARCO POLO Polo“, despre uimitoarele meşte aproximativ 100 de „roată de moară“ — axând
reviste de stenografie apă
^ PE MICILE ECRANE sale călătorii. un diametru de 3 m şi o
rute în diverse ţări ale greutate de aproape 5 tone.
lumii. fort sporit în Haţeg, bloc
) La Beijing s-a încheiat un BIBLIOTECA interesant este că pe insula P 30, etajul doi. Informa
1 i acord între compania de ci- DE STENOGRAME NUC MILENAR Yap nu există piatră: mo ţii, strada M. Eminescu
/ j nematografie din R.P. Chi- nedele erau confecţionate in nr. 118, Haţeg, telefon
r neză şi radioteleyiziunea ita- La Dresda se află cea insulele Palau sau Guam, 70589. (33)
| liană pentru realizarea în mai mare bibliotecă de ste Un nuc, a cărui vîrstă aflate la 200—300 mile dis VÎNZARI © Vinci casă preţ con
i comun a unui film de teîe- nograme din lume: ea păs respectabilă — 3 000 de ani tanţă şi aduse, pe calea a- © Casă de vînzare, con venabil. Geoagiu sat, stra
’ viziune despre călătoriile lui trează peste 2000 stenogra — îl îndreptăţeşte să se pei, pe Yap. De obicei, a- diţionat de întreţinerea li da Bobîlna nr. 17. Infor
\ Marco Polo în China. Fii- me şi aproximativ 40 000 bucure de respectul tuturor, ceste monede erau puse în nei persoane de 84 ani. O- maţii zilnic la imobilul
i mările, care au la bază un volume de literatură despre a fost astă toamnă plin de faţa casei, pentru a sugera răstie, strada Petru Maior de vînzare.
? scenariu după cartea călu- stenografie, în peste 50 de mici, spre surpriza locuito bogăţia proprietarului. Cu o nr.' 58 (31) (M.P. 1948)
t torului veneţian, vor începe limbi ale lumii. Apărută rilor districtului juxian. din monedă cu un diametru de © Vîniî apartament
l în mai, anul viitor, şi vor încă în Roma antică, steno- provincia chineză Shandong. jumătate de metru se ţintea două camere, confort 1 cu DIVERSE
l dura şase luni. graţia este şi astăzi larg O inscripţie de pe o placă cumpăra... 1 000 nuci de co gaze. Deva, N. Bâlcescu, © Ofer meditaţii pentru
1 Operatorii vor înregistra răspîndită în lume, în po de piatră, amplasată sub cos. iar cu o monedă de un bloc 22, scara A. aparta examene treapta I şi
\ pe peliculă imagini chiar fida utilizării dictafoanelor copac, menţionează: acest metru şi jumătate o barcă ment 8, telefon 28019. limba engleză.-Deva, tele
i din provinciile chineze prin şi a magnetofcanelor. Cu a- nuc a fost plantat in lim- sau o... nevastă ' (32) fon 207 77, după orele
© Vind garsonieră, con 16,00. (34)
COLEGIUL DE REDACŢIE: Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Tiberiu Istrate (redactor şef), Lucia Elena Liciu, Gheorghe Povel (redactor şef adjunct), Vasile Pâţan, Nicolae Tircob
REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA : Aoonamenteje se tac ta oficiile poştale, factorii poştali şi difuzorii voluntari din
2700 Deva f str. Dr. Petru Groza nr. 35. Telefoane: 11275. 11585, 20708 întreprinderi şi instituţii
TIPARUL : Tipografia Deva. str 23 August nr 257 Costul unui abonament : 24 le (pe 3 luni). 48 lei (pe 6 luni), 96 lei (un an).