Page 63 - Drumul_socialismului_1980_08
P. 63
li
® MARŢI, 19 AUGUST 1980 Pag. 3
care au participat formaţii
le artistice ale căminului cul mi
tural şi casei de cultură din SPORT
localitatea gazdă a festiva mili
lului, ansamblurile folclorice
i din Topliţa şi Pane. Apoi,
Temera- ® „OSTAŞII ROMÂNI, pe scena casei de cultură din rată de antrenorul Titu Ni- © Aurul Brad a încer gur, este normal ca echi
ultimu- CRONICA ETAPEI
EROI AI AUGUSTULUI staţiune au evoluat artiştii colicescu, secondat practic cat la Sigliet să-şi asigure pa să se pună pe picioare,
F I E R B I N T E I n zilele amatori veniţi să înfrumu şi de Basarab şi Cotroa- un scor de debut care să să pornească.
premergătoare celei de-a seţeze ziua festivaluluidan © Cu 5 echipe anga ză, să cunoască mai bine o ajute să-şi ducă turul ® F.C. Corvimil, chiar
tual
iniei“ XXXVI-a aniversări a revo satorii şi taraful Casei de jate sîmbătă şi dumi lotul de care dispune, fără emoţii, ţinînd cont de învinsă — şi am văzut cit
acantă : luţiei de eliberare naţională cultură din Orăştie, soliştii nică in. competiţie, fotba pentru a-1 finisa într-o programarea cam nefavo de .greu — a arătat ceva
sus !“
şi socială, antifascistă şi anti- şi taraful Casei de cultură lul hunedorean a fost bi echipă aptă de a continua rabilă a meciurilor sale. pe stadionul Dinomo. A-
îresc imperialistă, întreprinderea din Haţeg, poetul popular ne prezent, dar slab... re lupta cu şanse bune. N-a reuşit, dar rămînem nume că este capabilă de
lui cinematografică judeţeană or Aurel Alic şi suitele pădure- prezentat. Doar o victorie © Dacia Orăştie a luat încrezători în această e- a-şi asuma — şi a apli
ganizează la Deva, Luptaţi, neşti din Topliţa, obiceiul — chinuită şi ea —, a Mi un start neaşteptat de chipă, în puterea eî şi în ca — o sarcină de joc, o
ui Au- Pctrila şi Sirneria, un ciclu de nuntă din Pane, precum nerului Lupeni, este prea slab, sau în orice caz to capacitatea antrenorului idee tactică. Şi nu e pu
de manifestări politico-edu şi formaţiile artistice din puţin. tal în 'contradicţie cu cele L. Vlad de a conduce cu
i tara cative sub genericul „Ostaşii Geoagiu. La biblioteca aşe- © Minerul Lupeni a re- ce ne-a declarat antreno aceleaşi bune rezultate’. ţin lucru ca într-un sector
t popu- români, eroi ai augustului zămmtului de cultură a avut debutat în „B“ cu speran rul I. Crăciunescu. Aces ® Jiul, după unele opi de activitate, ca fotbalul
fierbinte“, susţinute de filme loc recitalul de versuri „Zi ţe şi aspiraţii, însufleţită ta ne asigura că „Dacia, nii, a scăpat uşor la Cra- nostru, unde nu au prea
,,Invada le artistice „Porţile albastre de august — zi de lumină“. de entuziasmul actual al echipă bine pusă la punct, iova. De ce să nu credem, bîntuit ideile, să se afir
'onstan-
ale oraşului“, „Ultima fron © SERILE DE LIBRĂRIE. conducerii I.M. Lupeni, şi va lupta la Cluj-Napoca însă, că se împlineşte ceea me o idee... Decit lipsă de
tieră a morţii“ şi „Evada La Brad continuă cu suc al suporterilor mineri. A cu C.F.R. pentru un rezul ce antrenorul Petre Li- idei, mai bine aşa. Să sa
rea“. Realizările economiei ces manifestările din ca fost greu la primul joc, tat favorabil“. bardi spera atunci cînd lutăm ideile.
socialiste a României vor fi drul serilor de librărie. Cele dar există premise ca noua Or, 4—1 nu este un a- aştepta... împlinirea lotu
ilustrate intr-un grupaj de două „seri“ din luna august conducere tehnică asigu semenea rezultat. lui. Acum, cu un lot si NICOLAE STANCIU
documentare cu peliculele au găzduit — pe Ungă obiş
„Congresul al XII-lea al
i,oo Ra nuitele lansări de carte —
dii; 7,00 P.C.R.“, „România şi noua expoziţii de grafică (patru
Revista. ordine economică“, „Mani Vă prezentăm nona promovată în divizia 0
1 mei ci lucrări de grafică în peniţă
le ştiri; fest de primăvară“. ale artistului plastic sibian
tori- © GERMN A. La Gcoa- -G/i. Pârcălăboiu) şi înlîlnirea Cea de a> doua tentativă 25 ; Iordache — elev, 17, beriu Benea, antrenorul
- ştiri ; Minerul Lupeni —
•Io mu- giu s-a încheiat duminică, cu graficianul Marcel Oli- de promovare în" divizia Crişan — lăcătuş, 18, I. echipei.
3 Atlas cea de-a IU ediţie a festi nescu — care a prezentat C a echipei de fotbal Mi Popescu — lăcătuş, 20; Formaţia de bază : Li- înfrăţirea Oradea 1-0
lioriţa ; valului cultural-artistic „Ger- două din mapele sale de gra nerul Paroşenl a fost în atacanţi; Benone Popes xandru — Stanei, Gîngă,
i ; U,05 (0-0)
' Avan- misara“. După o săptămînă vură printre care „Suita au cununată de succes la cu — electrician, 19; Uriţescu, Filip. (Florea) —
13,00 de manifestări politico-edu rului“. La Sanatoriul din sfîrşitul campionatului tre Ciontoiu — lăcătuş, 23; Lascu, Iordache, I. Popes Debutul în divizia „B“ a
,05 Din cative, ziua încheierii festi Brad, membrii „Agorei“ au cut. După ce în urmă cu cu — B. Popescu (Cion
nostru; toiu), Leleşan, Pecsar echipei Minerul Lupeni, în
Romii- valului a prilejuit, la Geoa- susţinut un număr special al un an. n-a putut trece de prima repriză nu a cores
) De la giu-Băi, o paradă a portu revistei vorbite cu public Explorări Deva, anul aces Minerul (Constantin). puns. Aceasta, pe de o par
iul cu- lui şi etnlecuhti popular la (nr. 44 bis). ta, Iuptînd de la egal Ia Golgeterii echipei —
) jtu-nal; egal o mare parte din Lascu, Leleşan, Pecsar. te datorită jocului timid al
tomicc; Paroşenl echipei gazde, care, deşi a
tătic şi campionat cu Aurul Cer Argumentele forte ale e- dominat teritorial, nu şi-a
mecli- te}, a luat-o înaintea ar chipei — disciplină, o bu
in de cesteia în ultimele etape, nă pregătire fizică, tine putut crea destule ocazii
igazinul de gol. Pe de altă parte,
nele e- obţinînd dreptul de a par Leleşan — elev, 20; Pe- reţe. Jucători formaţi în echipa din Oradea a ju
.8,00 O- ticipa la barajul pentru csar — lăcătuş, 25 ; Con pepiniera proprie — Ior
Vloment divizia C. stantin — electrician, 27 ; dache, Filip, Stanei, Cri cat bine în apărare, contra-
u si A- Acum, înaintea debutu Frigescu — lăcătuş, 27; şan, B. Popescu, Crecan. atacînd destul de pericu
20,15 los.
Indus- lui în campionatul diviziei Lascu — student, 23. In Baza sportivă — stadio
; 20,30 ® Sub genericul „August în sărbătoare", la clubul „Si- C, vă prezidăm, „eroii“ fotografie, alături de fot nul din Vulcan (peste în repriza secundă Mi
româ- maratonului (doi ani) pro nerul joacă mai bine, reu
le ştiri; derurgistul" formaţiile artistice ale unor întreprinderi, şcoli balişti, se. mai află mem Jiu), fosta bază sportivă şind să înscrie chiar în
s ; 22,00 şl Instituţii din municipiu voj^ prezenta joi spectacolul festiv movării: portarii Lixan- brii conducerii asociaţiei: a Minerului Vulcan, ac
,00—5,00 închinat zilei de 23 August, marea sărbătoare naţională dru — lăcătuş, 2S ani; Mihail Stancu — preşe tualmente un stadion cu min. 46. La o acţiune foar
tocturn. te frumoasă, Iacob pătrun
a poporului român. Crecan — lăcătuş, 20 ; dinte, ing. Petru Voinea, dotări (acestea vor con de pe extremă, pasează la
® La Castelul Corvineştiîor a avut loc vernisajul! ex fundaşi: Stanei — lăcătuş, preşedintele secţiei fot tinua) ce pot fi indiviate Popa, acesta centrează în
poziţiei de artă grafică şi monumentală „2050 de ani de 25; Gîngă- — student, 25; bal, ing. Gheorghe Mar- chiar de divizionare B. In careu şi Colceag, atent,
la constituirea primului stat dac centralizat şi indepen Uriţescu — miner, 26; Fi- chiş, preşedinte dé onoa confruntările din primul ţîşneşte printre doi apără
dent de sub conducerea 1 lui Burebista". Lucrările prezen- lip — elev, 17, Florea — re, fost director al LM. an îp divizia C îi dorim tori, înscriind . cu capul:
iy (Pa te aparţin Oliviei Strachină, de la Direcţia generală a lăcătuş, 28; mijocaşi: Paroşeni, acum la I. M. succes ! 1—0. Acelaşi Colceag, în
ji (Ar- ihivelor statului Bucureşti. Expoziţia a fost organizată de Marconeseu — student, Lupeni, şi profesorul Ti-
tăcerii min. 47, are ocazia de a
HU- fuzeul judeţean şi Filiala Arhivelor statului Deva. majora scorul, dar, mingea
neurüè © La Biblioteca municipală s-a deschis expoziţia de
ntnt la carte „23 August 1944 — moment crucial în istoria şf via trimisă de el spre poarta
glstul) ; goală este respinsă în ulti
soare ţa poporului nostru". mul moment de Pavel de
ormelor © „Omagiu istoriei“ — sub acest generic poeţii hune- pe linia porţii. în min. 53,
PETRO-
doreni, membri ai Cenaclului scriitorilor „Flacăra" au sus Staicu şutează prin surprin
ţinut la Castelul Corvineştiîor un recital de poezie pa dere de la 25 metri şi
il San- triotică. Homan reţine cu greu a-
UPENI : © Sîmbătă, duminică şi luni s-a desfăşurat acţiunea
); Post ceastă minge.
iresc) ; de înfrumuseţare şi curăţenie a oraşului. Numită „cele trei în minutul 80 Leca şi
ii (Lu- zile ale gospodarului" şi desfăşurată sub coordonarea Iacob se încurcă reciproc,
Bleste- Consiliului municipal al F.D.U.S. şi Comitetului executiv
jstemul la o fază clară de gol.
PETRI- al Consiliului popular municipal, „zilele" s-au bucurat de Minerul Lupeni: Homan
' 'uiui- participarea ‘ ,.putaţilor, a comitetelor de cetăţeni, a unui — Leordean, Truică, Bur-
1
: Fra- mare număr de oameni ai muncii, locuitori ai cartierelor
oresc) ; dangiu, Dumitru, Popa I,
rin arul municipiului. Voicu, Dosan, Burghel (Vizi
Î.ŞTIE : © La nivelul asociaţiilor sportive ale cluburilor „Me — din. min. 33, Leca —
i) ; 33 talul" şl „Constructorul“ au loc competiţii de fotbal dota
GEOA- min. 37), Iacob, Colceag.
a vară te cu „Cupa,Eliberării", care se vor finaliza la sfîrşitul a- A arbitrat bine Marin
AŢEG: cestel săptămîni.
fier- Ştefan (Bucureşti). (I. Co-
RAZI : E. ŞINA tescu, corespondent).
I se
(Casa i
ERIA : I
eşul) ;
mnate
Programai turului campionatului nafiona! de fotba! divizia C (seria a Viil-a)
¡¿5B
=. ETAPA I (24 august) Unirea Tomnatic — Electromotor Timişoara Gloria Reşiţa — Minerul Oraviţa Unirea Tomnatic — Şoimii Lipova
üä C.F.R. Caransebeş — Minerul Oraviţa Minerul Certej — Metalul Bocşa C.F.R. Arad — Strungul Arad C.F.R. Caransebeş — Vulturii Lugoj
C.F.R. Arad — Unirea Sînnlcolau Şoimii Lipova — Metalul Bocşa Metalul Oţelu Roşu — Metalul Bocşa
il in 17 Vulturii textila Lugoj — Electromotor Timiş. ETAPA A V-a (21 septembrie) CF.R. Caransebeş — C.P.L. Caransebeş Explormin Deva — Minerul Certej
Victoria Ineu — Gloria Reşiţa Explormin Devai — Unirea Sînnicolau Unirea Sînnicolau — Strungul Arad
19, 78, Unirea Tomnatic — Metalul Bocşa Şoimii Lipova — Minerul Certe} ETAPA A IX-a (19 octombrie) Minerul Oraviţa — C.P.L. Caransebeş
Metalul Oţelul Roşu — Explormin Deva Electromotor Timişoara — Metalul Oţelu Roşu Minerul Certej — Vulturii Lugoj Gloria Reşiţa — Electromotor Timişoara
Gloria Reşiţa — C.P:L. Caransebeş
1, CI, Şoimii Llpava — Strungul Arad C.F.R. Caransebeş — Metalul Bocşa Minerul Oraviţa — Strungul Arad
f, 90, Minerul Certej — C.P.L. Caransebeş C.F.R. Arad — Electromotor Timişoara ETAPA A XllI-a (16 noiembrie)
Unirea Tomnatic — Vulturii Lugoj Unirea Tomnatic — Gloria Reşiţa Şaimti Lipova — Explormin Deva
5, 10, ETAPA A ll-a (31 august) C.F.R. Arad — Minerul Oraviţa C.P.L. Caransebeş — Unirea Sînnlcolau Metalul Bocşa — C.F.R. Arad
Victoria Ineu — Strungul Arad
C.P.L. Caransebeş — C.F.R., Arad Metalul Oţelu Roşu — Şoimii Lipova Minerul Oraviţa — Electromotor Timişoara
Explormin Deva — C.F.R. Caransebeş
2, 73, ETAPA a Vl-a (28 septembrie) Victoria Ineu — C.F.R. Caransebeş - Unirea Tomnatic — C.F.R. Caransebeş
Unirea: Sînnlcolau — Metalul Oţelu Roşu Metalul Oţelu Roşu — Unirea; Tomnatic Explormin Deva — Metalul Bocşa Vulturii Lugoj — Gloria Reşiţa
Strungul Arad — Vulturii. Lugoj
7, 37, Unirea Sînnlcolau — Gloria Reşiţa C.P.L. Caransebeş — Victoria Ineu
Electromotor Timişoara — Şoimii Lipova C.P.L. Caransebeş -— Şoimii Lipova ETAPA A X-a (26 octombrie) Minerul Certej — Unirea Sînnicolau
;un ; Minerul Oraviţa — Unirea Tomnatic Metalul Bocşa — Electromotor Timişoara Metalul Bacşa — C.P.L. Caransebeş Strungul Arad — Metalul Oţelu Roşu
Gloria Reşiţa — Minerul: Certej Explormin, Deva — Strungul Arad Gloria Reşiţa — C.F.R. Arad
Metalul Bocşa — Victoria; Ineu ETAPA A XlV-a (23 noiembrie)
5B3 ; C.F.R. Arad! — C.F.R. Caransebeş Vulturii Lugoj — Victoria Ineu
Minerul Certej — Victoria Ineu. Unirea Sînnicalau — Şoimii Lipova Metalul Oţelu Roşu — C.P.L. Caransebeş
ETAPA A IH-a (7 septembrie),
Minerul Oraviţa: — Vulturii Lugoj, Strungul Arad — Unirea Tomnatic Victoria Ineu — Minerul Oraviţa
Şoimii Lipova — Victoria Ineu Minerul Certej, — Minerul Oraviţa Unirea Sînnicolau — Vulturii Lugoj
întru Metalul Bocşa, — Minerul Oraviţa ETAPA A VlI.-a (5 octombrie), Electromotor Timişoara 1 — Explormin Deva Electromotor Timişoara — Strungul Arad
reme C.F.R. Caransebeş — Strungul Arad
ă şi Vulturii Lugoj; — Şoimii Lipovai C.F.R. Caransebeş —Metalul Oţelu Roşu, C.F.R. Caransebeş — Minerul Certej
aria- C.F.R, Arad, — Explormin Deva Strungul Arad! — C.P.L. Caransebeş. Metalul Bocşa — Gloria Reşiţa
lode- Minerul Certej —■ Unirea Tomnatic Victoria Ineu — Explormin; Deva ETAPA A Xl-a (2 noiembrie) Explormin Deva — Unirea Tomnatic
zona
m/h. Electromotor Timişoara — Unirea Sînnicolau Minerul Oraviţa! — Metalul Oţelu, Roşu Electromotor Timişoara — C.F.R. Caransebeş C.F.R. Arad — Şoimii Lipova
'a fi Vulturii Lugoj — C.P.L. Caransebeş Metalul Bocşa. — Unirea Sînnicolau. Explormin Deva — Minerul Oraviţa
3 de Metalul Oţelu Roşu — Gloria Reşiţa ETAPA A XV-a (30 noiembrie)
în- Electromotor, timişoara — Minerul Certej Metalul Oţelu Roşu — C.F.R. Arad
nea- C.F.R. Caransebeş — Gloria Reşiţa Şoimii Lipova, — Gloria, Reşiţa Strungul Arad — Metalul Bocşa
erite ETAPA A IV-a (14 septembrie) Unirea Tomnatic — C.F.R. Arad Victoria Ineu — Unirea Sînnlcolau Şoimii Lipova — C.F.R. Caransebeş
Strungul Arad — Glbria Reşiţa Metalul Bocşa — Vulturii Lugoj, Unirea Tamrvatic — Victoria Ineu
ăco-
Vint Victoria Ineu — Metalul Oţelu Roşu ETAPA- A VllI-a (12 octombrie) Strungul Arad — Minerul Certe} Vulturii Lugoj — Metalul Oţelu Roşu
i la Minerul Oraviţa — Şoimii Lipova Unirea Sinn¡colbu — Unirea Tomnatic C.P.L. Caransebeş — Unirea Tomnatic C.P.L. Caransebeş — Electromotor Timişoara
ord- -
jrvi- Unirea Sînnlcolau — C.F.R . Caransebeş Vulturii- Lugoj — Explormirr Deva- Minerul Oraviţa — Unirea Sînnlcolau
Vulturii Lugoj — C.F.R. Arad Metalul Oţelu Roşu — Minerul Certej ETAPA A Xll-a (9 noiembrie) Minerul Certej — C.F.R. Arad
C.P.L. Caransebeş — Explormin Deva Electromotor Timişoara — Victoria Ineu C.F.R. Arad — Victoria Ineu Gloria Reşiţa — Explormin Deva