Page 91 - Drumul_socialismului_1980_11
P. 91
OI, 27 NOIEMBRIE 1980 Fag. 3
in şcoli, pregătirea tezelor are acum prioritate absolută
Concursul nostru
Cel mai lung trimestru al am aflat că, din cele cinci dustrial nr. 3 Deva. Ne-am şi mai ales fă asiguri li
anului şcolar a intrat în teze, au susţinut-o pe. pri oprit întâi la internatul de niştea. De ce ? Doar două
Mîii- fete. Pe holuri destulă ani săli de meditaţie, una la
á . faza numărătorii inverse. în ma, la istorie, emoţii mai
w
ui 3 ' actualitate sînt, în aceste mari avînd pentru cele de maţie. Cîteva fete în tre parter, alta la etajul doi,
zile, emoţiile tezelor. Con la matematică şi fizică. Un ninguri re întorseseră de la sînt insuficiente să asigure
erau
altele
antrenamente,
alt grup de fete — Adria
recapitulările
noii Munca — simbolul viefii sultaţiile şi deopotrivă pe na Pîrvan, Carina Carâ- în pauza dintre meditaţii, condiţii de pregătire tutu
ror elevilor. De aceea cei
preocupă
îi
profesori şi • pe elevi, căci siniu, Camelia Nicola şi A,- în prima cameră de la par care acum au teze (şi la
Puternic ancoraţi in tu- din împrejurimile sale. tezele oglindesc eficienţa driana Drăgulescu — eleve ter am găsit opt eleve din fete şi anii terminalii în
1 : multul muncii şi mai ales Asta în ce priveşte carn muncii desfăşurate îm în clasă a Xl-a A, tocmai clasa a IX-a A. Se pregă vaţă în camere. în şcoală
rUor al lucrărilor agricole, ti- pania de toamnă, preună. încheiaseră o zi de prac teau pentru teza , la litera au la dispoziţie două săli,
in nerii brădeni au participat, Dar dacă aruncăm o pri- La Liceul „Decebal“ De tică productivă. După pă restul fiind cabinete şi la
upci tura română de a doua zi.
în această toamnă tîrzie, vire retrospectivă şl ne va, după ce am aflat de rerea lor să înveţi litera Maria Moşie parcursese o boratoare sau ocupate «de
la strîngerea şi depozita- referim la cei cîtiva zeci spre măsurile luate, în a- tura română — la care au bună parte din materie şi învăţământul seral. Am
rea roadelor anotimpului de elevi de la Liceul in- ceastă perioadă, pentru bu dat deja teză — e o delec spera să facă o teză de no vrut să ştim dacă.elevii ca
ce încet îşi pregăteşte re- duslrial „Avram Iancu“, na pregătire a tezelor, am tare, o recreare. Dar econo ta 9 sau cel puţin de 8. zaţi în cele două cămine se
mea tragerea. şi 25 de tineri utecişti de vrut să vedem starea de mia politică ? Nu operează Am urcat apoi la etajul pot pregăti şi am constatat
Elevii Liceului industrial la Grupul şcolar Gura- spirit a elevilor. Una din
:m<r- „Avram Iancu“ Brad s-au barza care au plecat la cu noţiuni abstracte? „Nu doi, unde-în sala de lectu că, cei care vor acest lu
ştl- clasele a X-a era în pauza sînt abstracte dacă in ex ră se organizează şi medi cru, reuşesc. O dovedesc
F.G. pus pe treabă ioarte se- 1 şi respectiv 15 septem- premergătoare tezei la li taţia al cărei aspect gene notele bune obţinute.
tea* rios încă din 15 septem- brie la Canalul Dunărea-— teratura română, Caiete de plicarea lor se folosesc e-
Epi- xemple concrete, aşa cum ral nu ne-a impresionat Ne-am bucurat consta
brie, de cînd au recoltat Marea Neagră putem e- teze, o ultimă răsfoire ă
şi însilozat însemnate can- puiza toate subiectele ce notiţelor şi eterna întreba procedează tovarăşa profe plăcut. A apărut şi peda tând că tezelor li se acordă
tităti de porumb şi sfeclă au în prim plan tineretul 1 re „Ce ne dă la teză ?“. soară Elena Bădiţă la ore“. goga Florica Adam, care atenţia cuvenită : medita
furajeră în cadrul I.A.S. Nu! Pentru că ei partici- Opiniile, sau mai exact Atunci care din teze vă ne-a dat amănunte despre ţii organizate după grafic
Brad. Fără a se lăsa mai pă şi la realizarea unei preferinţele erau diferite : ridică probleme ? „Cele de modul în care se organi la liceul „Decebal“, posibi
prejos, elevii Grupului sere pentru legume şi zar- unii optau pentru „Testa matematică şi fizică, pen zează timpul de studiu in litatea de a învăţa în ca
şcolar Gurabarza au des- zavaturi, pe o întindere mentul“ lui Arghezi, alţii tru că aceste obiecte ne dividual şi odihnă al după- mere la internatele liceu
Ra- lăşurat, în cadrul C.A.P. de 3 lm, care a fost de preocupă mai mult“. amiezelor. lui industrial nr. 3 (aici mai
7,00 pentru poezia filozofică a
ista Zdrapfi şi brigăzii Crişcior, pe acum acoperită cu sti lui Lucian Blaga. Era întuneric (trecuse de Cînd am intrat în inter puţin ne-au plăcut aspec
,elo- activităţi practice în va clă. în faţa uşilor unui cabi ora 18) cînd am intrat, ne natul băieţilor, aceştia nă tele disciplinare semnala
tirî: loare de 100 000 lei. Bradul, acest oraş în văleau spre sala de mese. tei. Dar şi mai mult ne-a
ori- net, un grup de eleve din observaţi de cei de la poar
;iri : Dacă liceenii s-au ocu- plină transformare, ascun- clasa a X-a A. De la ele tă în incinta Liceului in- Stînd de vorbă cu Con bucurat lipsa de emoţii cu
fe pat de recoltatul porum- de valori nebănuile ale stantin Deheleanu, numai care vorbeau elevii despre
ric: bului, a sleclci furajere, muncii. Această muncă de o lună pedagog la a- aceste evenimente din via
LI,05
Ute- elevii de la Şcoala gene- devenită pentru locuitorii cest liceu, am constatat că ţa lor şcolară, dovada bu
icră rQLC^nr. 1 Brad au recol săi un simbol, simbolul şi la băieţi ca şi la fete e nei lor pregătiri.
de tat morcovii. Minunată vieţii. greu să supraveghezi pro
ica- ADRIANA BENEA VIORICA ROMAN
°r ; reunire a braţelor tine gramul unei după-amieze
clo- re, a elanului plin de vi elevă
La I goare adolescentină a tu Liceul „Avram Iancu"
irers Brad
16,15 turor tinerilor din Brad,
an ;
sare
clo- După nouă ani © in cadrul „Săptămânii culturii şi educaţiei socialiste“,
Stă- ce se desfăşoară sub genericul „Cetate mîndră-n sărbă
icu- toare", ziua de ieri a fost dedicată muzicii. Cu acest pri
tiri; Au trecut mai bine de lor meseriei, între noi s-a lej, la casa de cultură a avut loc o trecere în revistă a
ne ; nouă ani ele cînd un grup înfiripat o prietenie sin-
pa formaţiilor corale din municipiu. Garanţia şi durabilitatea
irii; de tineri ne-am oprit la ceră, bazată pe dragostea
irea poarta întreprinderii chi iată de muncă, de colec © Tot la casa de cultură, azi, la orele 19, Teatrul Ti
azln mice Orăştic. Eram absol tivul în care munceam. neretului din Piatra Neamţ va prezenta spectacolul „Pro
Ru- artei populare autentice
dio- venţi ai clasei a opta şi După mai bine de şapte gram special L.B.", iar la orele 18, în sala mică se va
tr-o ne liotărîsem să urmăm o ani de practicare a mese desfăşura „Amfiteatrul artelor", dedicat în această lună
uzi- şcoală profesională, să riei, copiii de altădată au Garanţia şi durabilitatea rul comunei, şi secretarul
3 top „Centenarului Sadoveanu".
desluşim şi noi tainele u- devenit muncitori de na artei populare din zona O- adjunct cu probleme de
nei meserii. Putini. dintre dejde, fruntaşi ai între- ® Mîine, după-amiază, va avea loc la I.P.E.G., expu răştioarei îşi au izvorul în pro - agendă în comitetul
noi ne cunoşteam atunci, prinderii. Punînd munca nerea „Efectele nocive ale poluării. Politica partidului pri respectul pe care localnicii comunal de partid, această
Am 1 ost bine primiţi şi la baza oricărui lucru, vind protejarea mediului ambiant", urmată de întrebări, îl manifestă pentru păstra prezenţă înseamnă pentru
repartizafi pe la ateliere- mulţi dintre noi am reuşit discuţii şi propuneri. rea nealterată a valorilor toţi ceilalţi imbold. '
le întreprinderii. Ne-am să absolvim liceul seral, culturale autentice. Festi Generaţia căreia îi apar
lor- propus să devenim strun- dînd o şi mai mare caii- © Spectacole. Mîine, la orele 17 şi 20, orchestra de mu valul „Cîntarea României“
giul zică populară „Cindrelul“, a Filarmonicii din Sibiu, pre ţine vătaful căluşerilor —
?ro- gări şi frezori, artizani ai tute activităţii prestate, zintă în sala „Arta", spectacolul „Flori de cîntec româ a revoluţionat şi aici viaţa i Ion Munteanu — numără
•a) ; modelării metalului. Şi Mibai Văidean, Petru Sfî- spirituală a aşezărilor co virsta semicentenară. Ea se
1
iU) ; treptat, treptat, după mul- ru, Ionel Şendroi, Valen nesc . Sîmbătă, 29 noiembrie, orele 18, la casa de cultu
iasă ră, Teatrul Mic din Bucureşti, prezintă piesa „Efectul raze munei, aducînd în ediţia uneşte în joc — pentru a-1
nea ţe ore de teorie şi pracli- tin Manolescu, Laurean actuală a marii întreceri, duce în timp şi a-i releva
cto- că, în care■ deseori a tre- Luca şi alţii, sînt astăzi lor gama asupra anemonelor". odată cu evidente talente, şi frumuseţile — cu generaţii
i de buil să învingem greută- utecişti şi comunişti, oa- © i.C.S.A.P. Deva a organizat, ieri, în unităţile sale, genuri noi de formaţii ar
bby de copii şi adolescenţi.
ie) ; (ile lipsei de experienţă, meni care s-au realizat un schimb de experienţă cu întreprinderea similară din tistice alcătuite pe structu Pentru Ion Munteanu cei
rî ne învingem temerile, deja în viaţă. De-i întrebi, Oradea. > ra unor străvechi obiceiuri 42 de ani dăruiţi jocului
a) ; om reuşit să ne însuşim toţi îţi vor răspunde că
itan meseria aleasă. Am fost la baza realizărilor lor a • Prin hărnicie şi bună gospodărire, constructorii din folclorice. Şi dacă în eta căluşeresc şi 35 conducerii
•\N: cadrul Şantierului I al T.C.H., au reuşit să construiască pele anterioare ale festiva acestuia nu înseamnă, nici
Lu- ajutaţi de către oameni cu sla/ j/ /,j munca. O mun- lului comuna Ox'ăştioara de pe departe oboseală, ci do
s
bră experienţă, de specialişti din investiţii proprii un bloc cu 40 de apartamente, ce va Sus s-a remarcat prin ge
:a : ca muncitorii Vasile Iio- că demnă şi cinstită care fl pus la dispoziţia constructorilor la sfârşitul acestei luni. rinţa de a da continuitate
PE- i-a format ca oameni şi neraţiile de căluşari şi e- unui neasemuit obicei fol
ului morodeanu, Nicolae Bol- • Sîmbătă, ia complexul „Astoria", va avea loc expo chipele de fluieraşi, în fa cloric local, de a-i valori
SA: dor, Ilie Spineanu şi mais cetăţeni. za de masă a ediţiei a IlI-a
ito- ziţia judeţeană de artă culinară, la închiderea „Lunii fica tezaurul. Diplomele,
mtă trul Dumitru Domnaru. preparatelor culinare" ea s-a înscris cu o suită care relevă participarea
e) ; Odată cu trecerea tim TRAIAN NISTORESC, de formaţii şi genuri : de
ro- pului, cu desluşirea taine- muncitor, I.C. Orăştie la rapsozi populari la gru mei'ituoasă la nenumărate
Ibul GHEORGHE GOSTIAN întâlniri de gen din ţară,
Mi- puri vocale, de la căluşeri titlul de laureat pe care
Lma la fluieraşi şi băciţe, obi
Pa- ceiuri folclorice, solişti in formaţia de căluşeri din
că satele comunei Orăştioara.
m Pe fondul unei stări buneşti. O cursă către camera cu strumentişti sau jocuri ale de Sus îl deţine în întrece-
aşa gratii pentru şase ani de aici înainte. în loc să se îndrepte grupurilor de vătafi.
iru de ebrietate Satul Costeşti — aşezare rea „Cîntărix României“
ri ; Constantin Oegar avea de ispăşit ( sînt garanţii ale durabilită
pe Cu mina în bani cu nici o sută de case — e ţii şi perpetuării unuia din
N : Cazul lui loan Lupu din Oţelu Ro prin muncă corecţională o pedeapsă prezent în festival cu grup
ÎUl- şu, trimis în judecată de Judecătoria de un an, la care îl condamnase vocal şi rapsozi populari, e- cele mai îndrăgite obiceiuri
(11 Hunedoara pentru ucidere' din culpă Tot cu ocazia procesului public de Judecătoria din Arad. La lucru pen populax-e ale locului.
ita- chipă de fluieraşi, căluşeri
ob*- a mai fost amintit în ziarul nostru la care aminteam a fost judecată şi tru a-şi ispăşi pedeapsa nu s-a pre cu patru generaţii şi alte Acum, la actualele faze
a) ; „Buletinul rutier". Rezumăm, pentru Terezia Szailak din Lupeni ; judecată zentat insă, socotind probabil că jocuri locale. Ai zice, vă- ale întrecexii, fluieraşii se
>rbi şi condamnată la 2 ani şi şase luni vor întâlni cu băciţele în
cei ce nu-l cunosc, cazul acesta tipic executarea pedepsei prin muncă e zîndu-i, că tot satul e pe
pentru lipsa de responsabilitate a u- închisoare. doar o glumă a justiţiei. scenă. Grupul vocal — re formaţii folclorice inedite,
nor presupuşi „aşi" ai volanului, in Invitat într-ş> zi de un om de bună marcabil prin autenticita vătafii căluşerilor din sa
ziua de 28 septembrie a consumat credinţă la restaurant (pînă unde tea pieselor incluse în re tele Orăştioarei de Sus vor
împreună cu trei „prieteni" o canti merge naivitatea omenească ?), după pertoriu şi a costumaţiei — evolua în grupul de dansa
tate apreciabilă de alcool. Au plecat FAPTE DII IUTĂ ce a băut şi a mîncat cu acel om, tori, iar rapsodul ..popular
26 spre Haţeg cu maşina, I.L. fiind sub pe banii acestuia, s-a oferit să-l suita de căluşeri —- de la Mihăilă Vulsan îşi va eta
copii din ciclul primar la
influenţa alcoolului. La hanoi Bucu conducă pînă acasă. în casa scării, vârstnici ajunşi îm toamna la talentul şi ca solist al
18. ra a mai consumat 250 ml coniac. în tîlharul nu s-a sfiit să-l „palmeze" vieţii — sînt, fără îndoia mai multor instrumente
41, jurul orei 19, în vădită stare de ebrie Este o clientă mai veche a puşcă portmoneul cu 5250 iei din buzuna lă, şi rodul intei'esului şi muzicale populare şi ca
tate s-a urcat la volan şi a plecat riilor, condamnată de mai multe ori rul de la spate dl pantalonilor, pre dragostei cu care dascălii dansator — ca să subli
pentru furt. La 44 de ani n-avea nici
spre Oţelu Roşu, Ireparabilul s-a pro o ocupaţie. Crezînd că în Haţeg nu cum şi ceasul de pe mină. încă o din sat — familia Şerban, niem cele mai relevante
dus la Toteşti, unde a lovit, mortal o dată s-a adeverit o veche zicală : tată şi fiică — se ocupă de noutăţi aduse în festival
a fetiţă care circula reglementar pe o va cunoaşte nimeni, a intrat cu „pe cine nu-l laşi să moară, nu te ridicarea nivelului interpre (pentru că aici formaţiile
şosea. Unde .au fost „prietenii“ cînd îndrăzneala şi neruşinarea hoţului de iasă să trăieşti". tativ al fiecărui membru artistice s-au îmbogăţit şi
sí e! se îndopa cu alcool, deşi ştia că meserie în gospodăria lui A.C. A Cu banii furaţi astfel, şi-a conti al acestora, de alegerea u- cu un grup folk, echipe de
trebuie să se întoarcă la domiciliu ? descuiat uşa cu o cheie falsă şi a nuat viaţa aventuroasă şi parazitară
tra nui repertoriu relevant prin teatx'u şi brigăzi artistice).
me Unde au fost în momentul cînd el început să cotrobăie prin casă. Pe dispărînd din Hunedoara. Cînd a re originalitate. Cu toţii, — interpreţi şi in
i/a- a plecat de acasă cu maşina sub cînd se pregătea să-l „uşureze" de apărut, instanţa era convinsă că nu
int 9000 iei şi de haine in valoare de are faţă de cine să manifeste cle La Costeşti, la Bucium, structori se străduiesc să
tul Influenţa-¿băuturii ? Nu erau nicăieri. la Orăştioara de Sus oa dea muncii coinune calita
iSt. Pentru că indivizii care au urcat a- 3 640 lei, proprietarul a surprins-o. menţă. Acum, Oegar Constantin a menii au transformat jocul te. Numai prin calitate arta
fi lături de el în maşină în această sta „N-am furat eu" — se disculpa hoa dispărut pentru doi ani într-un loc căluşeresc într-o sărbătoa populară autentică de la O-
má re nu pot fi socotiţi prieteni. Ei nu ţa. „Am venit împreună cu o priete unde are prilej să reflecteze la op re a inimii, pe care o tră răştioara de Sus va avea
a$á s-au aflat alături de el pe banca a- nă cu care am fost la închisoare. Ea ţiunea pentru viaţă cinstită, bazată iesc în bucuria izbânzilor garanţia durabilităţii ei în
cuzaţilor în procesul judecat în pu a vrut să fure şi a fugit". Pusă în pe muncă şi respect faţă de semeni. timp, numai prin calitate
le: faţa probelor fără putinţă de tăga muncii, fiecare acolo unde
Tai blic, la Haţeg, zilele trecute. Rămă , îşi are rostul. Şi dacă pe îşi va etala rosturile educa-;
re sese fără prieteni aşa cum de fapt dă, s-a dovedit că prietena aceea - Rubrică realizată cu sprijinul scînele concursurilor, prin tive în viaţa snirituală a
ma' a fost în tot timpul acelei curse ne era pură născocire. Procuraturii locale Hunedoara tre interpreţi se află şi aşezărilor.
dascălii satelor, şi prima LUCIA LIC1U