Page 95 - Drumul_socialismului_1981_01
P. 95
7 225 © VINERI, 30 IANUARIE 1981 Pag. 3
Program! fazelor judeţene,
VÁ RĂSPUNDEM LA ÎNTREBARE şi scandalul provocat, eei cele sesizate printr-o a-
în cauză au fost amen nonimă privind unele ne
o Maria şi Teodor Buz tie. Numai conducerea daţi contravenţional cu reguli în preluarea sti îiiferpciefeiie şi repuliese
dugan, Sîntuhalm. Pensia I.G. Orăştie este în mă amenzi de 1000 şi 800 lei. clelor la magazinul „Pa
reclamată v-a fost expe sură să decidă oportuni o Cooperativa de con lia“ şi a constatat că a-
diată prin mandat poştal tatea transferului, în ra sum Orăstie a cercetat cestea nu se confirmă. ale festivalului
C v .
în 18 decembrie 1980. port eu interesele pro
limba ger-
o Costel Amariei, Hu ducţiei. NE-AM INTERESAT
nedoara. Dacă aţi solici © Maria Tămaş, Hobi-
o tat pensionarea cu data ţa. Potrivit prevederilor PENTRU DUMNEAVOASTRĂ
de 1 februarie 1981, nu Decretului 197/1977, pen o Publicind la rubrica este ultima zi lucrătoare
se justifică efectuarea tru mamele cu 5-6 copii „Aveţi cuvîntul“ unele a perioadei pentru care
concediului pe anul pen se acordă o indemnizaţie propuneri ale locuitorilor s-a emis iaolura, perioadă
sionării în luna ianuarie. de 200 lei luriar. din Hunedoara şi Deva ce e trecută pe verso la © FAZE JUDEŢENE. 29 martie 1981, Deva —
aştern lo- Interpretare artistică : 31 Casa de cultură : dans te
Potrivit I.egii nr. 26/1967, o Petru Bîrna, Brad. privind încasarea abona fiecare aviz de plată, şi tot
dreptul de concediu cu Aţi primit răspuns de la mentelor telelonice, Direc aici sînt prevăzute şi ma ianuarie 1981 : Petroşani matic, balet, solişti balet,
riei — Casa de cultură : între
venit pe luna ianuarie Judecătoria din Deva. ţia judeţeană de poştă şi jorările în caz de depă dans modern, datini şi obi
: „Spu 1981, urmează a se com şire a termenuiui; la De ceri ale formaţiilor artisti ceiuri folclorice, spectacole
mă nu- pensa în bani la data va, termenul de plată ex ce (de toate genurilej ale folclorice de creaţie.
oducţie a pensionării. piră la 20 ale lunii, aşa pionierilor şi elevilor (zo Creaţie artistică : 14 mar
imericane o Doru Bozan, Simeria. cum s-a mai anunţai, da na Văii Jiului) şi Haţeg — tie 1981, Lupeni — Clu
5 măsura Adresaţi-vă Direcţiei ju torită trecerii la întocmi Casa de cultură (zona Ha bul sindicatelor : vernisajul
tru deţene de muncă şi ocro rea lacturii pe calculator-, ţeg); 1 februarie 1981 — expoziţiei judeţene de fo
tiri sociale Timiş, care Deva — Casa de cultură, tografii ; 19 martie 1981,
este în măsură să veri o Giieorghe Covaci, Ba- telecomunicaţii, precizea pînă la trecerea descen sala „Arta“ şi Liceul peda Hunedoara — Clubul „Sî-
fice situaţia dumneavoas lomir-Sîntămăria Orlea. ză : programul la acest tralizată se face un apel gogic : formaţiile artistice derurgistul“ : gala judeţea
tră la unitatea de care Răspunsul primit de dum ghişeu este zilnic, de la la toţi abonaţii dc a se (de toate genurile) ale pio nă a ci-necluburilor ; 21
aparţineţi şi unde aveţi neavoastră de la consi orele 7 la 21, cu excepţia prezenta, pentru achitare, nierilor şi elevilor (zonele martie 1981, Deva — Casa
actele de personal. liul popular comunal este zilei de sîmbătă, cînd este din primele zile cînd pri Deva, Hunedoara, Brad, O- de cultură : vernisajul ex
© Vasile Vălean, Orăş cel cuvenit. de la orele 10,30 la 18,30 ; răştie, Simeria, Călan, Ilia, poziţiei judeţene de artă
6,00 Ra- mesc avizul şi nu numai Dobna) ; 8 februarie 1981, plastică ; 26 martie 1981,
ineţii; 7,00 SESIZĂRI—RĂSPUNSURI problema descentralizării spre siîrşitul lunii, cum Deva — Casa de cultură : Deva — Galeriile de artă
0 Revista încasării acestor abona se întîmplă în prezent. teatru scurt, teatru popular, ale fondului plastic: verni
rul mclo- © G.I.G.C.L. Deva a nător l-am primit, tot de mente este în studiu ; ter
1 de ştiri; cercetat sesizarea locata la G.I.G.C.L., la sesiza menii! de plată ai lacturii GHEORGHE GOSTIAN teatru de păpuşi şi mario sajul expoziţiei judeţene de
scultători- rilor din cartierul Gojdu, rea tovarăşului Petru Ma- nete, grupuri de recitatori artă populară; 1 aprilie 1981,
şi recitatori ;
15 februarie
Deva — Centrul judeţean
de ştiri; racordaţi la C.T. 9 şi a xa, din Deva, str. Emi- AVEŢI CUVÎNTUL
le muzică constatat că reclamaţia nescu, în care se arată că 1981 — Hunedoara — Casa de îndrumare a creaţiei
de cultură : montaje lite-
Ştiinţa şi privind apa caldă se con lipsa apei calde în unele © Sîntem un grup de cetăţeni din oraşul Simeria şi populare şi a mişcării ar
pul vocaJ firmă. Cauzele sînt mai perioade la blocul H 1 aducem în atenţie o problemă care credem că se putea rar-muzicale ; recitaluri de tistice de masă : jurizarea
0 Buletin multe, dintre care cea se datorează aceloraşi rezolva şl altfel. Este vorba de pasarela care trece peste poezie, spectacole de muzi creaţiei literare, muzicale,
că şi poezie ; 22 februarie
anpremie- mai importantă este scă cauze. Pentru remediere, liniile ferate din gara Simeria-călâtori. Peste aceasta s-a 1981 — Hunedoara — Clu de dans tematic etc.
0 Buletin derea, în ultimele luni a şi la C.T. 11, de care a- aşternut zăpadă, s-a format gheaţă, devenind un adevărat bul „Siderurgia tul“ s muzi • FAZE INTER JUDE
a comoa- presiunii la apa rece. parţine blocul H 1, va fi pericol. Astfel, in 10 ianuarie, un bătrîn a alunecat şi că- că uşoară şi foile, solişti ŢENE: 26 aprilie 1981,
tru; la S-au luat măsuri de îm montat un aparat de con- zînd, s-a accidentat grav. Credeam că după acest sem vocali de muzică uşoară Deva — Casa de cultură:
muzical-coregrafj-
formaţii
— cîntece bunătăţire a distribuţiei tracurent. nal de alarmă se vor lua măsuri de către cei in drept, şi follé ; 1 martie 1981 — ce; 17 mai 1981, Petroşani
00 De la la apa caldă, prin cură © Sesizarea lui Gheor- pentru a se curăţa această pasarelă, dar nici semnalul Hunedoara — Casa de cul — Casa de cultură: brigăzi
lent-club; ţirea tuturor aparatelor ghe Tănase, colonia Bră- acesta nu a fost recepţionat de către nimeni. Noi, cei tură : brigăzi artistice, sa artistice, muzică uşoară;
16,20 Co- de eontracurent şi mon dăţel, a fost cercetată de care trecem zilnic pe această cale de acces am da o tiră şi umor, estradă ; 24 mai 1981, Hunedoara —
:c; 16,40 tarea unui aparat de con- mină de ajutor, dar e nevoie ca cineva să conducă lu 7 martie 1981 — Pe Casa de cultură : teatru,
cîntecului tracurent nou, precum şi Inspectoratul judeţean de troşani — Casa de cul montaje, recitaluri.
fătul me- montarea unei noi pompe interne şi în parte cele crarea cu competenţă, pentru a hu se produce alte acci tură : coruri, grupuri voca Gala filmelor de amatori
uletin de de ridicare a presiunii, reclamate se confirmă. dente, cunoscîndu-se faptul că această pasarelă trece şi le, formaţii simfonice, de se va desfăşura la Oţeiu
1 din fol-, o Un răspuns asemă Pentru tulburarea liniştii peste linia electrică a căii ferate. cameră şi solişti instrumen Roşu (24 aprilie 1981), iar
a ; 17,20 tişti dim Valea Jiului ; 8 de artă fotografică şi plas
Cîntece martie 1981, Deva — Casa tică la Deva (25 aprilie
ele serii, de cultură : coruri, grupuri 1981).
e ; 20,00 vocale, formaţii simfonice, © FAZE REPUBLICANE.
î ; 20,15 de cameră şi solişti instru Formaţiile artistice clasifi
i ; 20,35
2,00 O zi mentişti din restul judeţu cate pentru etapa republi
lui ; 15 martie 1981, Călan
-3,00 Non cană vor participa, în în
,urn. — Casa de cultură : fanfa trecere, în următoarele lo
re ; 21 martie 1981, Petro calităţi : G—12 aprilie 1981
şani — Casa de cultură : Deva : formaţii artistice ale
dansuri populare, ansam pionierilor şi şcolarilor ;
bluri de cîntece şi dansuri, 6—7 iunie 1981 — Alba Iu-
tarafuri şi orchestre de mu lia : muzică populară, fan
zică populară, solişti vocali fare ; 27—28 iunie 1981 :
şi instrumentişti, formaţii Sibiu, muzică de cameră ;
idul (Pă
ţi copilul de fluieraşi, rapsozi popu 4—5 iulie 1981 — Hune
lRA : In- lari etc. din Valea Jiului ; doara : coregrafie ; 11—12
tori (Fla-
dntului — 22 martie 1981, Deva — Ca iulie 1981 — Arad : teatru,
iderurgis sa de cultură : dansuri montaje, recitaluri, specta
la masă populare, ansambluri de cole de poezie ; 18—19 iu
Anastasia lie 1981 — Oradea : brigăzi
rul); PE- cîntece şi dansuri, tarafuri
:ilea salt şi orchestre de muzică artistice, muzică uşoară,
Reţeaua populară, solişti vocali şi estradă, satiră şi umor ;
I ; Bizo- 25—26 iulie 1981 — Lugoj:
)raş (Re- instrumentişti, formaţii de
: Strada fluieraşi, rapsozi populari muzică corală, revoluţiona
; în aş- etc. din restul judeţului ; ră şi patriotică.
Muncito-
Al trei- Liceul industrial de chimie nr. 1 Orăştie. Elevii clasei
(Luceafă- a Xl-a B mecanici, Ia o oră practică de strungărie cu
,abirintul maistrul instructor Emil Berian. Foto: VIRGIL ONOIU Spitalul judeţean Deva,
,A : Noi pentru reuşita interven
Poseidon
INOASA: ţiei chirurgicale, compe
de pe tenţa si umanismul său.
itoresc) : Rostirea şi semnarea Legămîntului De asemenea, mulţumesc
:m apar-
Noicm- (Urmare din pag. 1) re si semnare a Legămin- © La „expoziţia naţională a invenţiilor — Bucureşti VÏNZARÏ asistentelor Mariana şi
îlnire de tului pionierului a unor re 1981", organizată în cadrul Festivalului naţional „Cîntarea Gabi, surorilor Anca şi
ile I-II prezentanţi ai organelor lo © Vind convenabil co Marinela. (144)
RAŞT1E : tribuí, prin fapte, pe mă României", slderurgiştil hunedoreni au avut o prezenţă re
l trei — cale de partid şi de stat, marcabilă. Astfel, un colectiv de Ingineri din combinat a joc de damă, mărimea
i ; Rug sura puterilor, la înfăptui instructori utecişti, munci primit Diploma şi premiul I pentru Invenţia „Laminor de 46—48. Hunedoara, tele
; GEOA- rea politicii partidului. tori fruntaşi, directori de fon 13940. (141) DECES
nelinişte în toate unităţile asigu bile" şi Diploma şi premiul special al O.S.I.M., pentru
HAŢEG: şcoli, părinţi, sau de a des activitatea deosebită desfăşurată in C.S. Hunedoara in © Vind casă. Deva, in
(Popu- răm, în această perioadă, făşura aceste adunări la domeniul valorificării invenţiilor, Inovaţiilor şi mărcilor. formaţii la telefon 14879, © Colectivul Direc
mul alb; pregătirea metodică a co locurile de muncă ale sîmbăta şi duminica, o- ţiei energetice din ca-
ilor săl- mandamentelor pioniereşti © In organizarea Consiliului municipal de educaţie po
ailtură) ; părinţilor, în unităţi eco litică şi cultură socialistă, Universităţii cultural-ştllnţifice şi rele 16—20. (146) drul C.S.H. aduce pe j
c ^ e ( 1 1 şi a comandanţilor instruc nomice, în preajma monu Cercului de studii interdlsciplinare Hunedoara, de pe lin © Vind apartament două această cale un ultim
Şcoala tori, prin organizarea de mentelor istorice, trebuie camere. Deva, Dacia, bloc omagiu celui care a I
Iureşul); adunări-model, dezbateri in gă Asociaţia oamenilor de ştiinţă din R.S.R., astăzi, înce-
ai mina); continuate şi în acest an pind de la orele 9,30 are loc, la comitetul municipal de 29, apartament 21, telefon fost minunatul om, j
nul do cadrul consiliilor şi active şcolar, pentru a contribui partid, o sesiune de comunicări ştiinţifice pe teme inter- 20479. (147) inginerul
pitoresc). lor pioniereşti, alte activi la întărirea spiritului de O ANCĂ MARIUS
© Vind mobilă cameră
tăţi politico-educative sau disciplină, la dezvoltarea disciplinare. După comunicările în plen, dezbaterile se vor combinată „KAMIX“, încetat din viaţă pre
desfăşura în cadrul a două secţiuni : „Formarea şi dez
¡jgşgggBB organizatorice şi orientăm sentimentelor patriotice şi voltarea conştiinţei socialiste" şi „Probleme actuale în vi nouă, dulap nou, două matur, în urma unui
propaganda vizuală spre la pregătirea temeinică a tragic accident. întrea
popularizarea acestui eve ziune interdiscipllnară". uşi, furnir nuc. Deva, te
ySSSBSSSBS pionierilor pentru muncă lefon 21134. (150) ga noastră compasiune
niment. şi viaţă. ® In anul trecut, la Hunedoara s-a înălţat, peste pre familiei îndurerate.
Consiliile şi comanda vederile de plan, blocul nr. 36 cu 20 de apartamente, în © Vind maşină tîmplă-
pentru întreaga acţiune de ros rie şi motoretă Mobra;
. Vreme mentele pioniereşti se pre tire şi semnare a Legămîn- microraionul V, care a fost repartizat în totalitate oameni
tea. Ce ocupă cu răspundere de lor muncii de la I.C.S. Hunedoara. începînd de ieri, noii Cîndea Ioan, Căstău, ju © încetarea fulgeră
va nin- tului pionierului constituie locatari — în rindul cărora se află mai mulţi dintre con deţul Hunedoara, (c. 2)
lerat ci; pregătirea temeinică a adu un moment de aleasă sem toare din viaţă a tî-
ocale de nărilor consacrate eveni nificaţie patriotică, de an structorii acestui bloc — au şi intrat în noile apartamente. © Vind apartament cu nărului
va vis- mentului, asigurînd acesto gajament revoluţionar — ® In cartierul Chizid au început lucrările de moderni trei camere. Haţeg, stra ing. OANCĂ MARIUS
ţia pre-: ra un pronunţat caracter zare a străzii Tomis, la care locuitorii de aici participă da A. Vlaicu, bloc 29, şef atelier, excepţional
t. Tem- în spiritul îndemnurilor a- scara B, etaj I, aparta
ître —-15 solemn şi emoţional. La a- dresate tinerelor generaţii activ prin acţiuni de muncă patriotică. om, model de dăruire
rea ma- ceste adunări vor fi invi de către secretarul gene ® Comitetul de partid al C.S. Hunedoara a organizat, ment 19. Informaţii la în meseria pentru ca
1 grad. taţi să parţicipe învăţă ral al partidului, tovarăşul la clubul „Siderurgistul", un reuşit schimb de experienţă domiciliu duminica între re a făcut totul, în
le două tori care au condus deta Nicolae Ceauşescu — de cu cadrele din domeniul propagandei pe tema „Rolul pro orele 8—14. (c. 2) tristează profund co
geroasă şamentele în clasa a IV-a, responsabilă cinstire a ma pagandei vizuale în mobilizarea oamenilor muncii Ia rea © Vind Dacia 1300 cu lectivul secţiei Centra-
ninsori care vor face aprecieri şi relui eveniment aniversar lizarea exemplară a sarcinilor economice". motor franţuzesc. Hune : le electrice-recaperări
recomandări în legătură cu al anului 1981 : sărbători ® Astăzi, fa orele 13,00, la spitalul municipal se va doara, telefon 11639. C.S.H. Iubite coleg, vei
ne rece activitatea pionierilor care rea a 60 de ani de la crea desfăşura concursul cu tematică polltlco-ideologică „Docu rămîne viu în aminti
acoperit, urmează să rostească şi să mentele Congresului al Xll-lea al P.C.R. — documentele DIVERSE rea noastră. Sinceră
viscolite, semneze Legămîntul. Ini rea P.C.R., pentru continua devenirii noastre comuniste", organizat de comitetul orga © Ciornei Mihaela si fa I compasiune familiei
erviclu : ţiativele unor comanda afirmare a pionieriei hu- nizaţiei U.T.C. „Sănătatea". milia mulţumesc medicu îndoliate.
mente pioniereşti dc a in nedorene ca şcoală a edu SABIN IONESCU lui dr. Rău Toan d<’ la
vita la adunările de rosti- caţiei, a muncii şi creaţiei.