Page 78 - Drumul_socialismului_1981_04
P. 78
Pag. 2 DRUMUL SOCIALISMULUI NÎ
MUNCA ORGANIZATORICĂ PARTID - PUTERNIC IMPLICATĂ TsiPi
9,00 1
u,oo :
REALIZAREA SARCINILOR ECONOMICO - SOCIALE 11,55
oasă. Aceste măsuri, căro pus — antrenarea comuniş
In cadrul procesului de creştere a rolului conducător comitete şi organizaţii de bază din localitate, control vi- ra li se alătură numeroase tilor şi prin ei a întregului
al partidului, ca centru uitai al naţiunii noastre socialiste zînd principalele laturi ale vieţii de organizaţie, precum altele, duc în final la a- colectiv la realizarea sar
- aşa cum a subliniat în repetate rînduri tovarăşul Nicolae şi modul în care membrii acestora, toţi comuniştii şi-au în tingerea obiectivului pro cinilor economice.
Ceauşescu - o importanţă hotărîtoare o are munca orga deplinit sarcinile aferente actualei perioade, a urmat o
nizatorică desfăşurată de către organele şi organizaţiile dezbatere cu întreg activul din domeniul respectiv, în ca
de partid, perfecţionarea şi implementarea organică a drul căreia s-au abordat citeva importante probleme ale
acesteia în toate sectoarele, in toate acţiunile. Pornind de muncii organizatorice. Subliniem că pentru a nu înmulţi
la această premisă, Comitetul orăşenesc de partid Brad, în med artificial numărul şedinţelor, dezbaterea a fost gre 21,40
sub îndrumarea Secţiei organizatorice a Comitetului jude fată pe transmiterea de sarcini şi instruirea lunară a acti
ţean de partid, a organizat o acţiune menită să ducă la vului de partid, mai exact, a premers acestei acţiuni. Dez
perfecţionarea activităţii politico-organizatorice, la asigura baterea, condusă de tovarăşul Petre Lungu, secretar al
rea unei ambianţe responsabile în rindui organelor şi or Comitetului judeţean de partid, s-a caracterizat printr-un
ganizaţiilor de partid din oraş, la creşterea răspunderii pronunţat şi concret caracter de lucru, axat îndeosebi pe
fiecărui membru al activului de partid faţă de sarcinile ideea implicării mai active a organizaţiilor de partid din
cu care este învestit. In ce a constat ea ? După ce, timp Brad in realizarea sarcinilor economico-sociale ce-i revin BUCUREŞTI
de citeva zile, a fost efectuat un control la mai multe localităţii. dioprogrnnml
Radiojurnal;
presei: .S,10 <
„ACORDĂM ÎNTREAGA ATENŢIE nu acelaşi lucru putem să-l terea răspunderii faţă de diilor; 9,00 Bi
9.05 Răspunde
spunem despre munca de sarcinile încredinţate, pen lor; 10,00 Bu
CUNOAŞTERII, APLICĂRII pusă în unele. organizaţii tru ca fiecare să se afirme 10.05 Gospodc
ŞI CONTROLULUI ÎNFĂPTUIRII cu cei nou primiţi, preocu ca un combatant activ al popular; 10,3
gia cînteculu.
parea pentru integrarea lor partidului. în această di revoluţionar
HOTĂRÎRILOR" in viaţa organizaţiei, pen recţie ne vom concentra 11.00 Buletin
tru educarea lor partinică, mai mult atenţia de acum Cin te«, o popii
vanpremieră
IUE VISA, secretar adjunct cu probleme organizatorice revoluţionară, pentru creş- înainte. Aspect din desfăşurarea dezbaterilor. Buletin de ş
al comitetului de partid de la E.M. Ţebea : comoara folc
12,20 Magazin
... sînt stabilite şi căile, pre „PRESCHIMBAREA DOCUMENTELOR „ACTIVUL DE PARTID — DETAŞAMENT ţi fir; 12,50 C
cum şi responsabilităţile DE ACŢIUNE AL ORGANIZAŢIEI du“ din Lugi
1 la 3; 15,00
concrete de traducere a lor DE PARTID — UN PUNCT DE REFERINŢA NOASTRE" 20; 16,00 Radi
în viaţă. ÎN DESFĂŞURAREA MUNCII MIRCEA LUPU, secretarul comitetului de partid Cintece de I*
16,25 Tehnică
în acelaşi timp, pentru POLITICO-ORGANIZATORICE" de la E.G.C.L. Brad : în agricultur
ca tovarăşii din birourile PETRU ROŞCA, secretarul organizaţiei de bază medicului; T.
organizaţiilor de bază să „Secţia mobilă" Brad : în întreaga sa activitate ştiri; 17,05 C
mâne; 17,25
poată studia în orice mo politieo-organizatorică, co cînt, patria
ment documentele în care nitatea înmînării noului mitetul nostru de partid se gram mfizic*
sînt înscrise hotărîrile şi carnet de partid, biroul or bazează pe munca desfăşu serii; 20,00 A
României; 20
legile' ţării, am asigurat ganizaţiei noastre de bază rată de către membrii ac muzicii uşoa
fondul bibliografic necesar, s-a preocupat pentru desfă tivului de partid, aceştia 21.00 Buletin
care -cuprinde, printre al şurarea şi în continuare a fiind profund implicaţi în RadiQecnacIu
tr-o oră; 23,0
tele, colecţii de legi şi ho- unei temeinice munci poli toate acţiunile conduse şi zicale; 23,42-
tărîri, cuyîntările secreta tico-organizatorice în rîn organizate de comitetul de muzieal noct
rului general al partidului, dul membrilor de partid. partid. Astfel, toţi comu
colecţia „Buletinul oficial“ Accentul principal l-am pus niştii cuprinşi în activul de sa
şi alte colecţii de reviste şi pe conştientizarea fiecărui partid participă la dezba
documente de specialitate. comunist în direcţia creş terea principalelor proble
A intrat in practica co-, terii răspunderii faţă de în me de natură economică,
DEVA: Mn
miteîului nostru de partid, Mai mult, am constituit la deplinirea ritmică şi cali socială, politică, abordate tria); Lumir
fiecare nivel colective ca
a birourilor organizaţiilor re au sarcina să urmăreas tativă a sarcinilor de plan. în colectivul unităţii, sînt rerti (Arta);
de bază ca, odată cu fixa că cum se cunosc şi se a- în acest sens am acţionat informaţi cu măsurile a- LanceP-de a
rea sarcinilor ce decurg plică în viaţă toate hotărî pe mai multe căi. Una doptate de comitetul de Al Irc-uca s
din hotărîrile de partid, să rile ce ne revin de la orga dintre ele, căreia i-am a- partid şi consiliul oameni zează. .Pornind de la ideea derurgistul);
(Arta);. Bizc
se traseze şi căile concrete nele superioare şi propriile cordat o atenţie maximă, lor muncii etc. Ne-am dat că membrii de partid cu structorv.i) ;
prin care acestea urmează hotărîri. este desfăşurarea în cele seama că în funcţie de prinşi în acest detaşament Love story
să fie înfăptuite. Cum pro Acţiunea de preschimba mal bune condiţii şi la un modul în care este condu de bază al organizaţiei rea); Pentri
bancnote
cedăm noi ? Toate hotărî Din păcate multe din a- re a documentelor de nivel sporit de exigenţă a să activitatea activului de noastre trebuie să fie mo Minia — ser
rile sînV prelucrate în ca ceste colective au rămas partid a declanşat în toa discuţiilor individuale, ca partid, de felul în care bilizaţi la elaborarea şi în blica); LUP
drul comitetului de partid doar pe hîrtie, membrii lor te organizaţiile de bază o re ne-au permis o analiză reuşim să mobilizăm pe deplinirea celor mai impor crucea m
(Cultural); '
şi cu membrii birourilor neurmărind sistematic, în efervescentă activitate poli- serioasă asupra activităţii fiecare membru al acestuia tante acţiuni, la transpu cui, petrolu
organizaţiilor de bază, care organizaţiile de bază modul tico-organizatorică, ce a membrilor de partid, pu- nerea în fapt a hotărîrilor (Luceafărul)
în care hotărîrile sînt cu la îndeplinirea sarcinilor aud nimic
şi le notează în caiete spe noscute de comunişti, dacă dus la îmbunătăţirea acti nîndu-1 în acelaşi timp pe trasate, contribuim la des proprii şi celor primite de LONEA: Pa
ciale, le prind în planurile vităţii noastre, la întărirea fiecare dintre ei faţă în la organele superioare, i-am nerul); PE'
sînt traduse la timp şi in făşurarea unei activităţi rul ştie ma
de muncă ale organizaţiei tegral în viaţă. în viitor organizaţiilor de partid, la faţă cu faptele sale. Cu bune în cadrul unităţii implicat permanent în rea toresc) ; Aî
creşterea nivelului politico-
de partid şi sînt aduse la vom acorda întreaga aten ideologic şi responsabilită noaşterea îndeaproape a si noastre, la obţinerea rezul lizarea lor. Dau doar un (Muncitores
cunoştinţa comuniştilor în ţie acestei probleme impor ţii comuniştilor. tuaţiei personale a fiecă tatelor scontate. De aceea, exemplu. în acţiunea de e- Testul pilot
iembrie); E
liminare cît mai rapidă a
adunările generale. Atunci tante... ruia ne-a ajutat in stabili în planurile de muncă ale noroc; Cus-
Pornind de la rezultatele rea sarcinilor trasate co efectelor inundaţiilor, mem şic); GU.R.<
obţinute în această perioa muniştilor, în urmărirea comitetului de partid cu brii activului de partid, ca de întoarce
„OBIECTIV PRIORITAR AL MUNCII dă, cît şi de la sarcinile iz- modului cum ei şi le reali prindem permanent princi re au fost mobilizaţi zi şi orAştie ;
Londra O
vorîte din documentele zează. în acest fel am an palele acţiuni în care an noapte la posturi, ne-au
NOASTRE — ÎNTĂRIREA CALITATIVĂ noapte de
partidului, din cuvînta- trenăm membrii activului fost de un real folos, ei riile I-I.I ()
ŞI NUMERICĂ A ORGANIZAŢIEI trenat efectiv toţi membrii G1U-BAI: (
rea tovarăşului Nicolae organizaţiei noastre la o de partid şi urmărim mo fiind catalizatorii întregu daflri (Car
DE PARTID" Ceauşescu rostită Ia solem- activitate susţinută, labori- dul în caro ele se reali lui colectiv. HAŢEG:
VICTOR ALMĂŞAN, secretarul comitetului de partid prieteni (P
Te voi fac-
de la U.U.M.R. Crişcior : ta ; CALA
(Casa de <
ales în ultima perioadă, ac Direcţii de acţiune în. viitor de noapte
centul principal l-am pus MERIA : U
pe întărirea calitativă a or (Mureşul);
rupt (bura
ganizaţiei noastre, şi de a- in codrul dezbaterii au fost relevate principalele direc rilor, a planului, sprijinindu-le activ în înfăptuirea atribu Chemarea 1
ceea ne-am preocupat ca ţii asupra cărora trebuie să-şi concentreze în viitor atenţia ţiilor încredinţate, în realizarea integrală a obligaţiilor ce dtornsr.).
în toate organizaţiile de comitetul orăşenesc de partid, comitetele şi organizaţiile ie au.
bază să avem un climat de partid din unităţile economice, toţi comuniştii.
care să asigure ca fiecare ® Înainte de orice, întreaga muncă organizatorică de « O direcţie esenţială a ridicării rolului muncii organi I Pro
recomandare de primire în partid trebuie să fie şi mai puternic axată pe îndeplinirea zatorice de partid este întărirea pe toate căile a vieţii in
partid să fie dată numai sarcinilor economico-sociale, asigurînd in toate sectoarele terne de partid, sporirea eficienţei ei politico-educătive,
Rezultate
atunci cînd există certitu dezvoltarea capacităţii acesteia de activizare şi formare aprilie i‘J8
dinea că omul merită cu o activitate ritmică, fără salturi şi stagnări, în vederea partinică a comuniştilor. In acest scop, o atenţie deose Extr. I :
prisosinţă să i se atribuie înfăptuirii integrale a planului pe 1981, pe întregul cin bită se va acorda întăririi numerice şi calitative a rindu- 3, 41.
înaltul titlu de comunist. cinal. !n acest sens, toate laturile muncii organizatorice de rilor partidului, prin primirea în partid a celor mai buni Extr. a
Astfel, adunările generale îndrumare şi control, sistemul instruirilor, activitatea cu ca muncitori, ţărani, intelectuali, bărbaţi şi femei, şi preocu 42, 17, 36.
Fond de
au devenit adevărate foru drele, viaţa internă de partid, munca cu activul de partid, parea pentru educarea partinică, revoluţionară a noilor Ici.
muri de exigenţă comunis sînt chemate să servească realizării sarcinilor economico- membri de partid. De asemenea, trebuie să se acorde o
tă. Majoritatea celor nou sociale. mai .mare atenţie creşterii rolului adunărilor generale, prin
primiţi în partid provin a Printr-o amplă activitate organizatorică trebuie să se pregătirea lor temeinică şi activizarea comuniştilor la dis
Organizaţia noastră de din cadrul sectoarelor de asigure în toate sectoarele economice un climat de muncă
partid este puternică, avînd bază, productive, ale între disciplinat în cadrul căruia fiecare comunist să fie un cuţii. Concomitent se va intensifica munca individuală cu
un număr de peste 760 co prinderii noastre şi fac, de exemplu de dăruire şi conştiinciozitate în muncă, preocu membrii de -partid, implicarea acestora - prin încredin Timpul
ziua de 2:
munişti, cuprinşi în 19 or regulă, parte din organiza pat mereu de ridicarea nivelului său de pregătire poiitico- ţarea unor sarcini de partid, prezentarea de informări în va fi fr
ganizaţii de bază. Dintre ţia U.T.C., organizaţie pu ideoiogică şi profesională, promotor ai noului, participant cadrul adunărilor generale şi la discuţiile individuale - variabil. '
aceştia, mai mult de jumă ternică, numărînd peste activ şi responsabil la întreaga activitate din domeniul in în viaţa organizaţiei şi a colectivului de muncă, pentru ca moderat c
tate au fost primiţi în ulti 700 utecişti, ce constituie care munceşte. fiecare să se afirme ca un militant activ în înfăptuirea ho vest. Tem
va fi între
mii cinci ani. Deci, se poa un adevărat izvor pentru © Pentru a se situa mereu in fruntea luptei pentru tărîrilor de partid şi a legilor ţării. maxima î
te spune că, plecînd de la noi. O pondere importantă accelerarea creşterii economice, organele şi organizaţiile o O sarcină de primă importanţă ce stă în faţa or grade.
Pentru :
sarcinile reieşite din docu din rîndul noilor membri de partid trebuie să aibă în atenţie continua perfecţionare ganelor şi organizaţiilor de partid este organizarea mult aprilie : V
mentele partidului, de la de partid deţin femeile, a stilului şi metodelor de lucru, eficienţa acţiunilor, ridi mai judicioasă şi cît se poate de temeinică a îndeplinirii uşor şi tr
noros şi \
recomandările făcute de to care se afirmă alături de carea stilului de muncă pe treptele unei noi calităţi, adec hotărîrilor proprii şi aie organelor superioare, astfel incit cale.
varăşul Nicolae Ceauşescu. bărbaţi, atît în producţie vate cerinţelor actualei etape pe care o parcurgem. Un tot ce s-a stabilit să fie finalizat integra! şi la termen. La muu
roi determinant în realizarea acestui deziderat îl are mu neral ins
în cadru! organizaţiei noas cît şi în activităţile ob La realizarea acestei sarcini concură, în mare măsură, şi temporar
tre de partid a existat şi şteşti si politico-educătive. tarea hotărîtă a centrulu' de greutate al întregii munc' nverse io
de partid pe teren. în mijlocul producătorilor de bunuri organizarea sistematică şî ia timp a unui control compe lapoviţâ.
există o permanentă pre Dacă în ce priveşte acti materiale. Membrii organelor de partid, toţi activiştii tre tent şi exigent, control care înseamnă în aceiaşi timp şi moderat (
ocupare pentru întărirea vitatea de primire in partid buie să se afle două treimi din timpul de lucru în mijlo ajutor, contribuţie practică la îndreptarea unor stări de oale da i
continuă a rîndurilor parti putem spune cu există pre cul organizaţiilor de bază, unde se decide soarta hotărî- lucruri necorespunzătoare. teorolog
dovic Pr<
dului. Bineînţeles că, mai ocupări şi rezultate bune,