Page 2 - Drumul_socialismului_1981_05
P. 2
Pag. 2 DRUMUL SOCIALISMULU
Nieolae Ceauşeseu, secretarul general al partidului,
CĂRBUNE TĂRII, PENTRU sub conducerea căruia, poporul român a cunoscut P A R T I D U L
cea mai fecundă etapă din istoria sa milenară.
BUNĂSTAREA TUTUROR
FLORIAN GIURCĂ
maistru principal la oţelăria
Industria minieră a cunoscut în ultimii ani electrică nr. 1 a C.S. Hunedoara
transformări deosebit de semnificative. Munca mi
nerului de azi aproape că nu mai suportă compa M U N C A P
raţie cu a celui de acum citeva decenii. Ca miner IZVOR DE FORŢĂ Şl LUMINĂ
la cea mai mare mină de cărbune cocsificabil din
ţară, pot spune că noi, colectivul de oameni ai
muncii de la I.M. Lupeni, am simţit din plin grija
r
pe care partidul şi statul nostru o poartă mineri Obişnuim ca la sărbătorile noastre scumpe să
lor, tuturor oamenilor muncii. Programul de meca facem bilanţuri, să privim retrospectiv la ceea ce C H E Z Â
nizare a lucrărilor miniere realizat la indicaţia to am înfăptuit, să anticipăm noi succese în muncă,
varăşului Nieolae Ceauşeseu, secretarul general al în .viaţă. Dacă întorc filele calendarului cu 15—16
partidului, a transformat întreprinderea noastră ani în urmă, observ că atunci a început pe malul
,într-o mină cu un înalt grad de mecanizare. La Mureşului, la Mintia, construirea uneia dintre cele
rînclul său, mecanizarea a produs mutaţii profunde mai mari termocentrale din ţară. Era încă unul din
în pregătirea profesională şi în conştiinţa mineri pilonii de mare forţă ai economiei noastre naţio VIITORULUI NO
lor. Pentru a stăpîni tehnologiile moderne este ne nale, a cărei dezvoltare impetuoasă partidul nostru
voie de un nivel superior de cultură generală şi o situează în prim-planul politicii sale. Uzina a
tehnică. în acest fel, pe lîngă faptul că a fost mult primit din an în an putere, a crescut, cu cele şase
uşurată munca noastră, a crescut considerabil pro grupuri ale sale, la 1 260 MW, colectivul s-a conso
ductivitatea ei si, pe această bază, producţia de lidat, viaţa oamenilor a devenit tot mai bună.
cărbune. pleca din Retezat vom fi cu cîţiva ani mai în lor conştiincioasă, înalt
Conduc o brigadă de peste 50 de oameni în ca Urmînd cu nestrămutată credinţă partidul, mun vîrstă, iar sistemul hidroenergetic de pe Rîu Mare răspunde de pe acum
drul sectorului IV — cel mai mecanizat sector din cind cu dăruire şi înaltă răspundere patriotică, e- va purta şi semnătura noastră. Am învăţat de la voluţii agrare.
Valea Jiului — şi exploatăm un, complex de susţi nergeticienii de la Mintia au obţinut constant rea comunişti şi am devenit comunişti. Am învăţat Sărbătoarea muncii
nere şi tăiere mecanizată încă de la începuturile lizări deosebite în producţie. în cei 11 ani de cînd răspunderea pentru muncă şi rosturile ei temeini creării partidului ne :
mecanizării la Lupeni. Cu utilajul respectiv am s-a pus în funcţiune primul turbogenerator, „Min ce şi ne integrăm cu partea noastră de contribuţie urmînd cu încredere p
reuşit întotdeauna să ne realizăm sarcinile de plan tia“ a pulsat în sistemul energetic naţional mai în efortul colectiv. Lucrez în cariera Netiş ca exca- spre viitorul nostru dc
şi chiar să le depăşim. în această lună am extras mult de 58 miliarde kWh. Pentru realizările bune vatorist. De aici pleacă muntele de piatră spre a
o producţie suplimentară de 2 000 tone de cărbune, din 1980 ne-a fost conferit „Ordinul Muncii“ clasa împlini un alt munte artificial, care e barajul la MIRC
iar do la începutul anului avem o depăşire de pe a IlI-a, ocupînd locul llf în întrecerea socialistă tehnician, secretari
ste 12 000 tone. Minerii din brigada pe care o con pe ţară. cului de acumulare. Colectivul şantierului 3-baraj de la t
duc dedică acest succes zilei de 1 Mai şi apropiatei cinsteşte sărbătoarea muncii şi cca de a 60-a ani
aniversări a 60 de ani de la crearea partidului. Sînt împliniri şi satisfacţii ale muncii, care se versare a creării Partidului Comunist Român —
regăsesc plenar in viaţa noastră, în nivelul de trai partidul împlinirilor noastre şi al speranţei noastre
tot mai ridicat, nivel de trai pe care raportul mun CONTRIBUŢIA
CONSTANTIN POPA de viitor — cu succese în muncă. Una din săptă-
miner, şef de brigadă la I.M. Lupeni că—bunăstare îl înalţă necontenit la noi cote. Cu minile premergătoare sărbătorii a fost declarată
convingerea că sub flamura călăuzitoare a parti săptămînă record. în cadrul ei am obţinut un ade
dului, prin munca noastră ne definim pe noi înşi vărat record privind depunerile de anrocamente Muncesc la f m a 1
TREI DECENII LA GENEZA ne, cinstim azi Ziua solidarităţii internaţionale a în corpul barajului — 26 500 mc. Au fost zile cînd in mijlocul unui colect
celor ce muncesc şi glorioasa aniversare a parti ne-am apropiat de ţinta noastră — atingerea unei nici şi conştiincioşi. L
OŢELULUI dului. viteze zilnice de 5 000 mc depuneri. pămîntul. La fermă ş
ALEXANDRU RAŢIU Munca noastră înseamnă bunăstarea noastră. La tem cu toţii agricultor
maistru principal la C.T.E. Mintia neobosită ne-am rîndi
Se împlinesc în curînd 29 de ani de cînd Hune mine în familie ea înseamnă un venit de circa în care avem acum eh
doara m-a adoptat ca fiu al ei, înrolîndu-mă în 7 000 lei pe lună. Mulţi constructori din generaţia bine.
puternicul detaşament al siclerurgiştilor. De atunci OPERA TINEREŢII NOASTRE MATURE mea tînără au asemenea posibilităţi. O avem însă La fermă, împreună
n-am părăsit combinatul, secţia, locul de muncă. cu toţii pe aceea a afirmării noastre prin muncă. ratori, care alcătuim e
Am rămas fidel lingă cuptoare, plămădind oţel în grijă 100 ha de legi
electric, desăvîrşindu-mi meseria, crescînd ca om. NICOLAE HORTOLOMEI
M-am adăpat întotdeauna din izvorul de înţe Cînd a sosit în Retezat, generaţia mea de con excavatorist pe şantierul hidroenergetic si răsădit 60 de ha cu
lepciune al poporului — de a-mi face datoria cin structori care întîmpină sărbătoarea muncii pe Rîu Mare-Retezat mate, verdeţuri şi al
unul din cele mai mari şantiere hidroenergetice din solarii, udăm, ne r
stit —, m-am alimentat permanent din credinţa^ in ale ţării, era cu cîţiva ani mai tînără. Cînd vom
tr-un viitor din ce în ce mai bun, m-am încălzit pede cu produsele pe
ţelegem să ne facem (
neabătut la flacăra vie a partidului nostru comu PUNCTE DE REFERINŢĂ
nist, al cărui membru am devenit cu mulţi ani în de conducătorul nosti
urmă şi pe care îl urmez fără şovăire, alături de Ceauşeseu. Să produce
deţurî, să ne onorăm
întregul popor, pentru că ne-a demonstrat puter De ziua miwcii Lucrătorii ogoarelor, ca şi cei din zootehnie săr
nica sa forţă de înrîurire asupra maselor, în inte bătoresc ziua de 1 Mai sub semnul noii revoluţii cest prilej a.ş vrea si
resul comun al naţiunii — de dezvoltare şi pro De ziua muncii oraşele tresar agrare, ale cărei obiective au fost stabilite de cooperatoare de la ft
partid, de secretarul nostru general, tovarăşul
păşire a patriei. Li se aud marile roţi dinţate dinăuntru Nieolae Ceauşeseu. Concentrarea activităţii în zoo Burza, Simina şi Nori
Nu pot niciodată să vorbesc despre mine, despre tehnie este unul dintre ele. Complexul pentru na Sorinea şi altele, c.
evoluţia mea în profesiune — de la muncitor la Şi vînlul de deasupra pământului curăţă creşterea şi îngrăşarea tineretului bovin, de la tîmpinind ziua de 1 f
maistru principal oţelar —, în munca de partid — lumina Orustie, unitate Erou al Muncii Socialiste, poate cu rezultate frumoase
comuniştii încredinţîndu-mi răspunderea de secre Izbucnită din ochii cireşilor ; constitui în acest sens unul din punctele de refe ELVII
tar al comitetului de partid pe oţelăria electrică rinţă în noua revoluţie agrară. Colectivul com
Din ochii oamenilor vioi — alergînd pe străzi muncitoare I
•—, în viaţa socială, fără a mă raporta la oamenii plexului a predat fondului centralizat al statului a <
cu care lucrez, fără a mă gîndi că toate sau nimic Ca nişte unde electromagnetice 396 tone carne. Cantitatea predată peste planul a-
n-ar fi fost posibil fără veghea permanentă şi a- Primind putere de Ia soare şi de la pămînt. ferent perioadei — 300 de tone — echivalează a-
tentă a partidului la devenirea noastră, la prospe proape cu angajamentul nostru anual. RĂSPUNDE
Muncitori limpezi pe străzile ude de sudoare Colectivul de oameni ai muncii, comuniştii ca-
ritatea celor ce muncesc.
Mă gîndesc la toate acestea, la munca şi la via şi sentimente re-1 conduc au înţeles exact cerinţele puse de
ţa noastră nouă, la împlinirile noastre în aceşti porţile bucuriei îi primesc partid în faţa economiei — producţie cit mai mul
tă şi mai bună pentru acoperirea nevoilor interne
ani luminoşi ai socialismului şi gîndul mi se în şi crearea de disponibilităţi pentru export. Le-au Sărbătorim astăzi n
dreaptă plin de recunoştinţă către partidul nostru mîngîiaţi de florile şi steagurile primăverii.
înţeles bine Nieolae Şarlea şi Ion Igna, Cornel pentru totdeauna de (
Comunist — care împlineşte 60 de ani de la crea VALERIU BÂRGĂU Sturza şi Tereza Barboni, Stratiţa Pavel, Iuliana torită luptei de şase
rea sa —, la iubitul nostru conducător, tovarăşul Ferti sau Petru Dînşorean şi mulţi alţii. Munca nist Român. în unive
Uzina cocsochimică de la
I.P.E.G. Deva, sonda nr. 12 Vorfa. în imagine, echipa de I.V. Călan. In preajma zilei I.U.M. Petroşani, Ultimele finisări la complexul mecanizat din imagine — înaintea introducerii in n
sondori condusă de Gheorghe Miclea, care lună de lună Îşi de 1 Mai a fost aprins fo executate de maistrul mecanie Traian Nan, subing. Olimpiu Olaru, lăcătuşul Ion Jocea şi şeful echipei
depăşeşte sarcinile de plan la foraj. cul la bateria nr. 1. Popescu.