Page 11 - Drumul_socialismului_1981_08
P. 11
v’R. 7 383 ® MARŢI, 4 AUGUST 1981 Pag, 3
Din agenda consiliilor populare Voinţa din cadrul U.J.C.M.
amaagHBt Hunedoara, o Astâ-seară, la
UZIUNE ratarica tiaeratalni J orele 21, in piaţeta din faţa
casei de cultură va avea Ioc
INIŢIATIVA valoare de 1,5 milioane VaitTATi un ciclu de proiecţii în aer
CETĂŢENEASCĂ lei. Activitatea susţinută liber cu filme documentare,
care cuprind cele mai esen
O Ieri după-amiază, la se
limbii fran- ÎNVĂŢĂTORUL din basarabasa ÎN ACŢIUNE desfăşurată de locuitorii diul Consiliului municipal ţiale aspecte ale dezvoltării
satelor de la începutul a- economico-sociale a patriei
desfăşu
llmbă spa- Invăţălorul Ioa.ii Fiiip, nuci şi păsări Ia Basara- Mai mulţi locuitori din nului şi pînă acum s-a ai sindicatelor unui s-au schimb de noastre. Asemenea proiecţii
rat
lucrările
de la Şcoala generală clin basa. aer liber vor avea loc
triei satul Boiu de .Sus, comu concretizat în executarea experienţă care a avut ca în
nimatc Basarabasa, comuna Vata ■— Avem aici, ne arată .' na Gurasada, au reuşit ca, unui volum de lucrări în temă „Căi şi metode dc săptămînal. a tncepind dc azi
înaltă
izicale prc- clc Jos, desiăşoară o acti cu modestie Ioan Fiiip, 50 ţ prin captarea unor izvoa valoare de peste 1,3 mi mizarea eficienţă pentru opti au fost puse in vinzare bi
pentru
ex
Au letele
spectacolul
transporturilor".
vitate laborioasă, alîl pe de iepuri şi peste 100 de 4
aaor mituri re naturale, să-şi introdu lioane lei. împărtăşit din experienţa traordinar pe care ii va pre
levăr plan proiesional, cit şi găini şi pui. Sîntem ia i că apa în gospodării. Intx-e colectivelor pe care le-au zenta pe scena casei de cul
it: „Dallas“. cxlrqşcolar, la baza căreia început do drum. Dar în j CU FORŢE PROPRII reprezentat, preşedinţi ai tură, în ziua de 7 august
episodului 17 se află dragostea şi pa mod sigur le vom dubla, ţ aceştia se numără Gheor- comitetelor sindicale şi ca a.c., Ansamblul de cintcce şi
enigmelor — ghe şi Teofil Andrica, IÓ- La centrul de comună dre dc conducere din cadrul dansuri populare „Cununa
nţific. Relua siunea tînărului dascăl Ie vom tripla numărul, i nel Firoanda, Viorel Ma Beriu, datorită bunei orga secţiilor auto ale I.C.S.H., Semenicului“, din judeţul
tului 1 pentru meseria aleasă, Tocmai am terminat de J risca şi alţii. Iniţiativa ce nizări a muncii şi folosiri- I.T.A., I.G.C.L., I.M.H. şi Caraş-Severin. In programul
I..J.T.L.
în
cadrul
O
de vacanţă : pentru meleagurile in care cosit, uscat şi balotai, Im- ţ tăţenilor din acest sat a du-se forţele locale, s-au nilor cultural-educative acţiu spectacolului va fi de prezentă
în
mu
solistă
cunoscuta
şi
n — Ureche trăieşte şi munceşte. preună cu elevii, tr¡toiul ţ fost sprijinită dc consiliul terminat reparaţiile capita treprinse sub genericul „Ca zică populară Maria Cioba
ultimul epi- ■— Este un om de sultei de pe iotul şcolar. Este i popular, iar în fruntea ac le la internatul şcolar şi dran ştiinţific", astăzi la o- nii. « Pe aceeaşi scenă, joi,
leretului — no continuă şt Avram bun la iarnă. Ce mai' la-’ ţiunii s-au situat deputaţii la şcoala generală de 4 rele 18 ave loc la casa de G august, la orele 19, Tea
atractivă
estradă-re-
dezbate
cultură
de
stat
de
trul
o
la noul rhip Furdui, secretar adjunct ccm în racan(ă ? Realizăm \ şi delegatul sătesc. ani din Sibişel. In satul re privind „Supernovele",
- Dolj în cadrul cercului de tra- ^ JLa sflrşitui săptămînii tre o vistă Deva va prezenta
ţară socia- al comitetului comunal de LUCRĂRI EDILITAR — Căstău au fost încheiate spectacolul de muzică uşoa
în
cute,
pădurea
Cinciş-Ghc- ră
lină şi vigtt- partid —, un linăt dăruit ioraj-pirogravură o serie ţ lucrările de construcţie şi lari s-a desfăşurat faza fina şi umor „Cintaţi şi rî-
vpltare: I’u- comunei, bine pregătit de lucrări cu care ne în- i GOSPODĂREŞTI s-a dat in folosinţă cămi lă a concursului de orien deţi cu noi".
lOrganizarca irumusetăm şcoala. Cu o ’ 1
t proiesional, cu iniţiativă, Angajaţi în întrecerea nul cultural cu toate a- tare turlstică-sportivă „Voin- SABIN IONESCU
ţiada", organizat de A. S.
ini un neobosit activist ob parte xjiin ele am organi- \ dintre consiliile populare nexele sale : bibliotecă, sa
l zal de CLirînd o expoziţie i comunale pentru buna gos lă de lectură, săli de re
itîmpină ma ştesc. In timpul şcolii, în satul centru de comună. ) petiţie, sală de spectacol. A.
ţi» are dar ji acum în vacantă, podărire şi înfrumuseţare
economică Pasiune, dragoste pentru 1 a localităţilor, cetăţenii din Acest obiectiv, care a cos îndatorire înţeleasă
sănătatea V- ei nu stă un moment. proicsia aleasă, pentru ţ comuna ILia urmăresc să tat 650 000 lei, s-a realizat
Un noii timp Mobilizează elevii şi par locurile natale, dăruire şi l
l r-— reportaj ticipă împreună cu ei Ia realizeze în acest an lu numai din contribuţia în (Urmare din pag. 1) ale aşezămîntului. în nu
Ucheru un înalt spirit civic — ia- ' crări edilitar-gospodăreşti bani şi în muncă a cetăţe mai două săptămini cămi
ronică revo lucrările din agricultură, iâ coordonatele elice care \ de larg interes obştesc în nilor. căminul şi şcoala ? !“. în nul a fost reparat, zugră
lţi draina- iniţiază acţiuni de îni/u- marchează viaţa şi aci/- i trebarea — care n-avea
niâncască : vit în interior şi exterior,
*um n-a mai musefare a salului, iar de vilatea tînărului învăţă- | nevoie de răspuns, ci de o a fost vopsită lemnăria,
cîtva timp a organizat şi tor din Basarabasa. (IOAN î adîneă admiraţie faţă de soclurile, confecţionate pa
de versuri şi o crescătorie da animale VLAD, corespondent). ţ acest om — ne-a aclresat-o nouri (pentru izolaţia foni
xtriotice primarul comunei Dobra, că în sala de spectacole)
ZILE PLINE PE ŞANTIERELE Eugenia Lazăr. „De-aţi şti şi două alişiore. Mircea
MUNCII PATRIOTICE cit s-a zbătut ca să obţi Chiseev a lucrat alături de
nă o pompă! Dc cînd a ceilalţi muncitori, l-a mai
Zilnic, 120 de utecişti din şenesc al U.T.C., valoarea ţ intrat în posesia ei, zugră
Brad — elevi şi muncitori lucrărilor efectuate de ti- l veşte singur exteriorul că ajutat şi tatăl său — prof.
de la unităţile economice neri de la deschiderea şan- r Petre Chiseev, dirijorul
•* : G,00 Ita- minului şi şcolii“ — com cunoscutei formaţii corale
ip.. ine ţii ; 7,00 ale oraşului — sînt pre Herulul pînă în prezent, • pletează primarul.
,00 Revista zenţi la serele C.A.P. din este de 1,8 milioane lei, ţ din Dobra. Şi, in această
mieriii mclo- localitate, unde este orga economii nefinanţate. Tot 1 Căminul cultural din perioadă, n-au lipsit nici
etin de ştiri; Ştiriceşti (director — înv. serile distractiv-educative.
n as cultă! o- nizat şantierul de muncă de la el am aflat că in J
:a u- ţ
utili de ştiri; patriotică al tineretului. aceste zile de vacanţă u- ) Aurora Mihoc) este frate La Mihâieşti lucrările de
ţe ritmice; Aici transportă şi aşează teci ştii clin Brad lucra rează ( geamăn cu cel din Rădu- reparaţii ale căminului cul
doric ; 10,10 lesti. Aceeaşi prospeţime, tural au ajuns la finisaj,
Buletin de pămintul în solarii şi sere, şi la cooperativele agr grico- / iar la Roşcani — e un a-
citai ABBA; chituiesc geamurile, exe le din Zdrapţi şi Mestea curăţenie şi ambianţă pri-
istea- }
icră Rad so mitoare. Nici aici nu lip devărat şantier. în ziua
licitât e; 12,00 cută lucrări de întreţinere căn, unde ajută la recol- I seau copiii. Lucica Băcean raidului, zidarii Petru To-
i; 12,05 Re- a culturilor. După cum ne tarea legumelor, elibera- ţ moaie, losif Popovici şi
a artistului reiata Cornel Ştefan, prim- rea terenurilor da paie, ds- i (elevă în clasa a VlII-a) le
>e la i la 3; secretar al comitetului oră pozitarea furajelor. spunea poveşti, îi învăţa Roman Cosma tencuiau in
âoşilor; IC,00 poezii. Ambianţa unui ase teriorul. La turnarea mo
0,20 Coord o- Din salba arhitectonică a Hunedoarei: hotelul „Rusca". menea cămin cultural este zaicului, la pardosirea să
; 10,10 Per- SCHIMB DE EXPERIENŢA
uzicii uşoare firesc să atragă chiar şi pe lii vor ajuta şi oamenii sa
5 Sfatul me- Stilul şi metodele de Deva şi Hunedoara, pre- \ cei mici i tului, care s-au angajat ca
Buletin de în două săptămini să în
[liomagazinu! muncă ale organelor cum şi prim-secretari şi i Concurs de protecţie a muncii Şi la căminul cultural
Poemele e- U.T.C. privind îmbunătă secretari ai comitete din Stînceşti-Ohaba — a- cheie lucrările.
râi ; J8,00 O- ţirea vieţii interne de or lor orăşeneşti ale U.T.C. \ La Casa de cultură din al U.G.S.R. si C.C. al ceeasi prospeţime şi cură Exceptînd Căminul cul
15 Obiective Călan, sub egida Consiliu U.T.C.
i calităţii şi ganizaţie şi mobilizarea După ce au luat cunoş lui oamenilor muncii, co Au fost antrenate 13 c- ţenie. Nu putea fi altfel tural din Lăpuşnic (care
,00 Memoria tuturor tinerilor Ia reali tinţă, la faţa locului, de cînd de gospodărirea şi ac va intra in reparaţii capi
ian esc; 20,30 zarea sarcinilor în pro activitatea şi preocupă mitetului sindicatului si chipaje din secţii, cu un tale în primăvara anului
ion are; 20,45 comitetului U.T.C. de la total de 39 concurenţi. Au tivitatea lui răspunde tot viitor), celelalte aşezămin
cu Dan Şte- ducţie, a angajamentelor rile uteciştilor din uni LV. Călan, a avut loc fa participat ca asistenţi peste învăţătoarea Aurora Mi
Buletin de şi obiectivelor asumate tăţile economice vizitate hoc ! te de cultură din comună
uânia — pei- in întrecerea utecistă, a za pe întreprindere a con 360 de oameni ai muncii se află în stadii avansate
ontcmporan ; (I.M.M.R., I.I.L., complex cursului de protecţia mun din secţiile întreprinderii. La Dobra, directoarea că de primenire. Consiliul
onorc ; 22,00 fost tema schimbului de C.F.R. şi „Marmura“), în cii pe tema „Cunoscind şi Pe primele locuri s-au minului cultural este în
ă: 23,00—5,00 experienţă ce s-a des popular comunal a alocat
cal nocturn. făşurat, de curind, în o- final, oaspeţi şi gazde au aplicînd normele de pro clasat: echipajul c.t.e. la concediu. O înlocuieşte în 135 000 lei pentru repara
raşul Simeria. Au parti relevat în cadrul unei tecţia muncii prevenim ac boratoare, echipajul secţiei văţătorul Mircea Chiseev, rea acestora. Şi pentru că
cipat membri ai activelor dezbateri deschise princi- l cidentele“. reparaţii electrice şi a.m.c., din Roşcani. Ce înseamnă — de la primar la secreta
Comitetului judeţean al palele aspecte constatate ' Concursul s-a. desfăşurat echipajul turnătoriei 1. pentru linărul învăţător rul consiliului popular —
^riTC., ale comitetelor căile de îmbunătăţire ^ in baza rogulamentului-ca- (Ion Cioclei, vicepreşedin verbul a înlocui ? A se im sc urmăreşte îndeaproape
U.T.C, din municipiile activităţii dru elaborat de Ministerul tele Comitetului sindicatu plica cu întreaga răspun modul în care se lucrează,
Baba şi cd
seriile 1-T1 Muncii, Consiliul Central lui de la l.V. Călan). dere in cerinţele „la zi“ roadele sînt evidente.
ircerea tui
•la); Dansul
le j-ir (Gră-
HUNEDOA-
cu libelule iii! Iii!
•a, dragostea SjSÊSÊÊÊÊ
stul); Cn a- ÏÏMAaÆmÛÆ
(Arta); Co- iifí mi
a (Con st ruc-
>AN1 ; Ani
ir ea); Cam- CORVINUL HUNEDOARA — TIR CU ARCUL „CUPA MINERUL"
j r-Il (7 No A.S.A. TÎRGU MUREŞ Poligonul din Aninoasa a Damian (Minerul Aninoasa) —
ii la domi- Meci internaţional găzduit, timp de 1 zile, tradi la 30 m cu 328 p., simplu
); LUPENi : 4—5 (1—2) ţionala întrecere a arcaşilor, F.I.T.A. cu 117 C p. şi dublu
j seriile i-n dotată cu „Cupa Minerul", la F.I.T.A. cu 2 255 p. ; Florin
a şi priete (miluirea, desfăşurată, dumi pentru gazde, Biro I (min. 7 care au participat sportivi din Iliescu (C.S.M. Iaşi) la 2x18
nesc) ; VUL- JIUL PETROŞANI - STAHL RIESA nică dimineaţa sub un soare şi 3(î), Fonici (min. 79), Holba secţiile cu tradiţie in acest cu C36 p.
.il — seriile 3—0 {1- -0) torid, a oferit un joc plăcut, (min. 8G) şi Cernescu (min. 87) sport din Tg. Mureş, Satu Ma Dar iată şi câştigătorii pe
1); LONEA: dar de un modest nivel teh — pentru oaspeţi. re, Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napo- categorii dc concurs. Seniori;
Pirx (Mi- scrie : 2—0. Cel mai frumos nic şi spectacular. A arbitrat corect şi autori ca şi, bineînţeles, Aninoasa. Andrei Berclii (Voinţa Tg. Mu
l)uj>â
trei
Vil-
meciuri
ASA ; Sibe- cea, Hunedoara şi (la Reşiţa), gol al meciului este înscris tot Jocul a fost util ambelor for tar hunedoreanul Iiemus Cos- Desfăşurat In prezenţa re reş) — 2 433 p. Ia dublu F.I.T.A.
1-11 (Mun- ţoale pierdute, formaţia din de Lasconi, sil min. 8G, cu maţii şi cîştigat pe ^merit, cu ina. prezentanţilor federaţiei dc şi Lucia Micaş (Voinţa Satu
ID : Femeia lt.D. Germană, Slabi Riesa, capul, din pasa lui Nechimiş. scorul de 5—4, de către oas specialitate, concursul, bene Mare) — 2 293 p. Juniori X i
îaua roşie); s-a intilnit duminică la Pe Oaspeţii au avut şi ei citcva peţi, ei prczcntînd o echipă Oricum, jocul şi rezultatul ficiind şi de excelente condiţii Dorina Damian (Minerul Ani
lea romanţă troşani, cu Jiul, la invitaţia ocazii, insă n-au profilat de robustă, bine pregătită fizic, au constituit o lecţie, un sem meteorologice, a constituit o noasa) — 2 255 p. şi Victor
unde nu unele slăbiciuni ale gazdelor, evidenţiindu-sc linia de mij nal dc trezire a jucătorilor reuşită organizatorică deplină, Weselovschl (Voinţa Satu Ma
căreia
un
efectuat
ii (Flacăra): in ţara a noastră. Această turneu destul de. multe in prima par loc, care a ştiut să alimenteze bunedoreni, venit la timp, căci pentru care gazdele — orga re) — 2 279 p. ; Juniori II:
întil-
Pe drum nire a fost cea de n opta din te a jocului. Fiind o echipă copios atacul. startul campionatului se apro nele locale şi municipale, A.S. Florin Iliescu (C.S.M. Iaşi) —
i); HAŢEG: tre Jiul şi formaţia siderurgiş- tinără, în plină reconstrucţie pie vertiginos. Minerul — merită toată lauda. I 259 şi Delia Matei (C.S.M.
a incaşilor Hunedorenii' au jucat fără CORVINUL : Aiexa — Rod Poate şi acest fapt a contri Iaşi) — 1080 p.
ZI : Artista, tilor din Riesa, care pînă în după retrogradare, cu toate acea ardoare care le caracte nic, Gălan, Dubinciuc, Bog buit, alături de buna pregăti Echipe — seniori, Minerul A-
compartimentele
mai
su
puţin
tenii; CĂ- campionatul trecut a activat date, dar pe cale de a se o- rizează jocul, părînd oarecum dan. Dumitriu IV, Andone, Pet re a sportivilor, la nivelul ri ninoasa 6 613 p., senioare, Voin
în prima divizie a ţării, însă
iu e sărbă- i-a lipsit uu singur gol pentru mogeniza, Stahl Riesa a fă prea convinşi eă rezultatele cu, Lucescu» Ghiţă, Văetuş. dicat al performanţelor stabi ţa Satu Mare. 5 730 p. ; junior»
e cultură) ; a se menţine in elita fotbalu cut dovada unui fotbal de ca de pînă acum sînt suficiente Au mai jucat Cabor şi Tirno- lite în întrecere : 5 noi recor II — C.S.M. Iaşi CU 3 402 p.
a la doml- litate, bărbătesc, în care au pentru a Ie demonstra pregă veanu. duri republicane. Acestea au la băieţi şi 2 980 Ia fete. în
ILIA : Vo- lui din R.D. Germană. Venind strălucit Hauptmann, Schre tirea înaintea startului. Dar fost stabilite de : Andrei clasamentul general, C.S.M.
îsorcîă (Lu- după trei meciuri grele, în iată că rezultatele sc obţin A.S.A. TG. MUREŞ : Varo Berchi (Voinţa Tg. Mureş) — laşi — locul 1 cu 25 puncte.
numai cîteva zile, echipa din iner, Börner. — Szabo, Unchiaş, Ispir, Gali,
Riesa nu a putut opune o re în repriza a doua, Jiul a numai prin eforturi permanen Dulău, Bolbny, Ilie Coslel, la 90 m, cu 257 p. ; Dorina (S. B Alo IU, corespondent).
zistenţă prea mare fotbalişti sporit viteza motoarelor (tine te, susţinute, nu prin... ante
lor petroşăneni dornici (mai reţea işi spune cuvintul), a cedente. Golurile au fost în Both, Biro I, Fazekaş. Au mai STEAUA BUCUREŞTI
ales noii componenţi ai lotu dat mai multă culoare jocului scrise de către Ghiţă (min. jucat Biro II, Bolba, Fanici,
lui) să confirme in faţa pro şi a punctat de două ori. A- 32), Rodnic (min. 79), Andone Cernescu, Hajnal şi Groza. A CUCERIT
priilor suporteri intenţia de ccasta insă nu înlătură griji
le pentru campionatul viitor. (min. 81), Petcu (min. 88), — (T. CINCIŞAN — corespondent). „CUPA METALUL"
iuptă cu multă dăruire în
ibil pentru campionatul care se apropie. Atenţie, deci 1
7remc cani- Meciul s-a încheiat cu 3—0, STAHL RIESA : Schrcken- Simbâtă după-amiazâ, în pre tehnic şi spectacular, iar tro
l mai mult insă scorul s-a decis abia în bach — .Tank, Wolf. Pfahl Miercuri, la Brad zenţa unui număr redus dc feul a fost cîştigat pe merit
i sufla slab partea a doua, cînd în teren (Kcrper), Hauptmann, Schrc- spectatori, a luat sfirşit tur (le formaţia bucureştcană Stea
nord-vest. s-au aflat mulţi dintre noii mer, Rhaade, Hennig, Schulz, neul de handbal masculin, cu ua. Pe următoarele două locuri
minime vor componenţi ai latului. Deci, Börner, Ilöniehe. AURUL — F. C. CORVINUL participarea echipelor Steaua s-au clasat, în ordine, divizio
22 grade, Stalil Riesa, prin jocul său ro JIUL : Focşcneanu (Grigore) Bucureşti, Constructorul Ora narele A Constructorul Arad şi
te intre 30 — G. Petre (Sorin Popa), Va- Respcctimi bunul obicei (ie a se intilni înaintea unor dea, Constructorul Arad (toate Constructorul Oradea, lată şi
©lat ceată, bust, de angajament, atletic, siliu, Vînătorn, Miculescu, Nea- jocuri importante si demonstrind practic cu poate exista o trei divizionare „A“), Ştiinţa rezultatele din ultima zi a în
/ăi. a rezistat mai bine in prima gu, (Muşat, Mircea Popa), Var bună colaborare si înţelegere între echipele noastre, cu fo Utilajul Petroşani şi Metalul trecerilor : Constructorul Arart
eme căldu- parte, tn min. 39, Lasconi pri loase reciproce, Corvinul şi Aurul Brad vor susţine miine, Hunedoara (ambele diviziona — ştiinţa Utilajul Petroşani
schimbător. meşte o pasă de la Giucliici, ga, Şumulanschi, Sălăgean (Vi-, ia Brad, un nou meci amical de verificare. Aşadar, Corvi re „B"), dotat cu „Cupa Me 28— 21 (13—10), Constructorul
se izolate insistă la minge, deşi portarul zitiu), Lasconi, Giuchici (Xe- nul va face ultima repetiţie înaintea jocului de campionat talul" — acţiune înscrisă în Arad — Metalul Hunedoara
chiiniş).
il va pre- advers iese in intimpinare, şi A arbitrat corect o brigadă de Ia Arad, cu U.T.A., nu la Oradea, cum fusese anunţat şirul manifestărilor sportive 34—23 (19—13), Constructorul
iri t>tnă la trimite pe lingă acesta in pla avind la centru pe M. Naldln iniţial, ci la Brad. Spectatorii brildeni vor avea astfel pri dedicate aniversării a G0 de Arad — Constructorul Oradea
i sectorul să : l—0. Tn min. 7fi, Sorin lejul de a aplauda atit pe actualii lor favoriţi, rit şi pc ani de la înfiinţarea Clubului 23—is (12—fi), Steaua Bucu
•teorolog de Popa trece do pe stingă pe (Petroşani). foştii jucători de la Aurul, acum promovaţi in „A“ la sportiv Metalul Hmt-doava. reşti — Metalul Hunedoara
Ţuţuriga). dreapta, îşi pune in valoare Corvinul. Meciul va începe la orele 17,30. Turneul a oferit întreceri 29— 18 (14—8). (IOAN PAD17-
viteza şi cu un şut plasat in- “ C. iOVĂNESCU viu disputate, de uu bun nivel REANU, corespondent).