Page 96 - Drumul_socialismului_1981_08
P. 96
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 7 404 • VINERI, 28 AUGUST 1981
¡IRS LA BUCUREŞTI AU NCEPUT I. G. C. L. HUNEDOARA
Î
Anunţă consumatorii de apă caldă me
Lucrărsle ceSuî de-a! XYl-!ea Cangres najeră din Micro 1 şi zona pieţei racordaţi
internaţional de istoria ştiinţei la C.T.E. 2 că în zilele de 1, 2 şi 3 septem
brie 1981 nu se distribuie apă caldă din
(Urmare din pag. > ( luat parte membri ai gu fost deschise de acad. sebită atenţie de toţi cei cauza lucrărilor de reparaţii la magistrala
vernului, academicieni, cer Gheorghe Mihoc, preşedin prezenţi, fiind subliniată în
proL A.T. Grigorian, pre cetători, cadre didactice din tele Academiei Republicii repetate rînduri cu puter 1 de iermoficare.
şedintele Uniunii Interna învăţămintul superior, alţi Socialiste România, pre nice şi îndelungi aplauze.
ţionale de Istorie şi Filoso reprezentanţi ai vieţii noas şedintele Comitetului ro A iuat apoi cuvîntul
fic a Ştiinţei, membri ai tre ştiinţifice. mân de organizare. prof. A. T. Grigorian, pre I.C.S.A.P. DEVA
Biroului Uniunii — Erik Au fost prezenţi, de a- într-o atmosferă specifi şedintele Uniunii Interna anunţă deschiderea unei sifonerii pe strada
F.orbes, Fr. Greenway, Ru semenea, şefi de misiuni că marilor reuniuni ale oa ţionale de Istorie şi Filoso-
peri Hali (Marea Britanie), diplomatice acreditaţi în menilor de ştiinţă, primită fie a Ştiinţei. Horea nr. 30, cu funcţionare pentru populaţie
O. Pederson (Danemarca), ţara noastră, alţi membri cu sentimente de aleasă în cursul după-amiezii între orele 10—12 ; 15—20.
Rene Taton (Franţa), Şte ai corpului diplomatic, tri stimă şi preţuire, a luat lucrările congresului au
fan Bălan (România), A.Y. mişi speciali ai unor ziare, cuvîntul tovarăşa acade continuat pe secţiuni. Unitatea închiriază cu anunţ anticipat bu
Hassan (Siria), Erwin Ilie- posturi de radio şi televi mician doctor inginer Elena în încheierea şedinţei telii încărcate.
bert, Roger Hahn (S.U.A.), ziune, corespondenţi ai pre Ceauşescu. inaugurale a avut loc un
S.R. Nikulinski (U.R.S.S.). sei străine. Cuvîntarea a fost urmă spectacol dat în onoarea
I,a şedinţa inaugurală au Lucrările congresului au rită eu viu interes şi deo- participanţilor la Congres.
ÎNTREPRINDEREA
ELECTROMOTOR TIMIŞOARA
Bulevardul Republicii nr. 21
Execută şi livrează pe bază de comenzi
Creşterea producţiei alimentare şi agricole — aibă loc în luna octombrie ferme :
la New York.
în dezbaterea unui simpozion internaţional @ MICROHIDROAGREGATE — autono
+ Cabinetul nipon a a- me, automatizate,- trifazate cu generatoare
PHENIAN 27 (Agerpr.es). Deschizând dezbaterile Li probat proiectul unei refor
— La Phenian au început Giong Ok, premierul Con me care preconizează, între sincrone, în gama de puteri de la 5—10 KVA
lucrările unui simpozion siliului Administrativ al ^ Moammer El Geddafi, altele, reducerea aparatu ® MICROHIDROAGREGATE — trifazate,
al ţărilor nealiniate şi al R.P.D. Coreene, a relevat, conducătorul Marii Revolu lui administrativ şi alte
altor ţări în curs de dez între altele, faptul că în ţii de la 1 Septembrie din măsuri destinate să condu cu generatoare asincrone, în gania de puteri
voltare privind creşterea ţările în curs de dezvolta Jamahiria Arabă Libiana că la diminuarea cheltuie 5—100 KVA, complete, conectate la siste
producţiei alimentare şi re soluţionarea probleme Populară Socialistă, a avut lilor publice. Aceste măsuri
agricole, la care iau parte lor ce privesc agricultura la Damasc o nouă rundă vizează însă şi o scădere mul energetic.
peste 300 de delegaţi re- şi alimentaţia are o im de convorbiri cu preşedin a alocaţiilor bugetare pen ® MICROHIDROAGREGATE — monofa
prezentîad 80 de state ale portanţă deosebită, între tele Siriei, Hafez al Assad. tru învăţămint, ocrotire a zate, la 230 V în gama de puteri de 2,5 şi 5
lumii. Din România parti altele prin aceea că asigu Cei doi şefi de stat, infor sănătăţii şl asigurări so
cipă o delegaţie condusă rarea necesarului de ali mează agenţia France ciale, precum şi desfiinţa KVA, semiautomatizate, care se pot livra prin
de Marin Constantin, ad mente din producţia inter Presse, au analizat cu pre rea locurilor de muncă pen comerţul socialist, asociaţii şi persoane parti
junct al ministrului agri nă constituie un element cădere stadiul actual şi per tru un mare număr de per
culturii şi industriei ali esenţial al deplinei inde spectivele relaţiilor dintre soane. culare.
mentare. pendenţe politice. Siria şi Jamahiria Libiana. © MAŞINI ELECTRONICE DE ECHILI
^ Scafandrii turci au
Angola a cerut convocarea urgentă ^ Aflat într-o vizită la descoperit, în apropiere de BRAT — rotoare de maşini electrice, ventila
Paris, emirul Qatarului, şei- insula Buyuk Ada, situată
a Consiliului de Securitate cul Khalifa Bin Hamad, a la sud de Istanbul, epavele toare, discuri, cuple, roti dinţate, rotoare de
conferit cu preşedintele a trei corăbii care, se cre pompe şi turbopompe, suflante, arbori cotiţi-
LUANDA 27 (Agerpres). şi United Press Internaţio Franţei, Francois Mitterrand.
— Intr-un mesaj adresat nal, citind agenţia angole- Au fost examinate relaţiile de, ar fi aparţinut unei flo neelastici, tamburi tip MEC-10 (de la 5—10
secretarului general al ză ANGOP. Arătînd că în bilaterale, situaţia din O- tile bizantine. Recuperarea Kgr,), tip MEE-100 (de la 10—100 Kgr.), tip
O.N.U., Kurt Waldheim, ultimele 24 de ore situaţia rientul Apropiat .şi, in spe epavelor este dificilă în-
preşedintele R e p u b l i c i i s-a agravat ca urmare a cial, problema palestiniană, trucît ele se află pe o MEC-100 (de la 10—100 Kgr.) antrenare prin
Populare Angola, Jose E- faptului că trupele sud-a- precum şi aspecte ale dia pantă foarte înclinată, la o curea, tip MEE-300 (de la 100—300 Kgr.) şi
duardo dos Santos, a cerut fricane au pătruns adânc logului Nord-Sud. adînclme de aproximativ
convocarea de urgenţă a în interiorul teritoriului 70 de metri. Au fost scoa tip MEE-1000 (de la 100—1000 Kgr.).
Consiliului de Securitate R.P. Angola, mesajul cere ^ Organizaţia Unităţii se la lumină pină în pre © MAŞINI DE ECHILIBRAT DINAMIC
pentru a examina situaţia întreprinderea acţiunilor Africane (OUA) a dat pu zent doar 8 amfore, datînd
creată în sudul ţării, ca necesare pentru a se evita blicităţii o declaraţie in ca de acum 1 500 de ani. Lu ROŢI PENTRU AUTOTURISME, ţip MEDRA-2,
urmare a agresiunii comi declanşarea unei confrun re îşi exprimă adînca indig crările continuă. pentru roţi nedemontate.
se de trupele regimului mi nare faţă de hotărîrea au @ MAŞINI ELECTRONICE DE ECHILI
noritar sud-african — in tări de o şi mai mare an torităţilor rasiste de la Pre ^ Astronauţii Thomas
formează agenţiile Rentei- vergură. toria de a aplica sentinţa Mattingly şi Henry Hart- BRAT ROŢI PENTRU ALJTOTURISME, tip
sfield, care alcătuiesc e-
privind condamnarea la chipajul viitoarei misiuni a MERA-2, pentru roţi demontate, cu afisaj elec
Moi informaţii privitoare la planeta Saturn moarte a trei patrioţi sud-
africani membri ai Congre navetei spaţiale americane tronic şi numeric, cu posibilitatea de echili
WASHINGTON 27 (A- le şi anticicloanele teres sului Naţional African „Columbia" au încheiat ul brare a roţilor pe ambele planuri şi pentru
tima etapă a pregătirilor
gerpres). — Datele trans tre. (ANC). Declaraţia sublinia lor, efectuînd o aterizare
mise de sonda americană Imaginile luate în apro ză că membrii ANC, con toate tipurile de autoturisme.
„Voyager 2“ în momentul pierea satelitului Titan, cel damnaţi de curînd la moar simulată. Testul este desti ® POLIZOR ELECTRIC MANUAL TIP
trecerii prin apropierea pla mai mare satelit saturnian te, au luptat „pentru elibe nat punerii la punct a ulti PEM-2
netei Saturn adaugă noi şi singurul din sistemul so rarea ţârii lor de sub regi melor detalii tehnice privind
informaţii privind această lar care are o atmosferă mul de apartheid". reintrarea în atmosfera te ® INSTALAŢIE DE ELECTROMAGNEŢI
planetă, sateliţii şi inelele proprie îl înfăţişează într-o restră a navetei şi ateriza DE RIDICARE 0 1600 ; 0 270 şi 1000 X 500.
ei. Cercetătorii NASA au culoare portocalie, distin- + Statele Unite au pro rea la baza Edwards, din
descoperit o serie de deta gîndu-se o singură bandă pus Japoniei şi ţârilor California. Livrarea în maximum 6 luni de la primirea
lii privind straturile supe mai închisă care traver membre ale C.E.E. organi Sâptămîna viitoare, „Co comenzilor, în ordinea primirii lor.
rioare ale atmosferei satur- sează unul din polii săi. zarea unei reuniuni pentru lumbia" va fi scoasă din
nîene. Aceasta este compu Satelitul Thetys, cu un dia examinarea actualelor lor hangarul de la Cape Ca- Informaţii: telefon 16448, prefix 961.
să în principal din hidro metru de 1050 kilometri, dispute comerciale, a de naveral pentru ca specia
gen, este străbătută de vui are un crater enorm, cu clarat agenţiei Kyodo un liştii să înceapă pregătirile
turi care ating o viteză un diametru de 400 kilo purtător de cuvint oficial a- în vederea viitoarei lansări,
de .500 metri pe secundă, metri, care pare să fie cel merican. Potrivit agenţiei, prevăzută să aibă loc la
se disting vîrtejuri, forma mai mare din tot sistemul această intilnrre ar urma să 30 septembrie.
ţiuni amintind de cicloane saturnian.
Programul turului campionatului judeţean de fotbal
ETAPA 1 — 3 0 AUGUST 1981 Preparatorul Petrila — Mecanica Orăştie Paringul Lonea — I.M.C. Bireea i
Preparatorul Petrila — Minerul Deva C.F.R. Petroşani — Metalul Crişcior Preparatorul Petrila — Minerul Uricani
C.F.R. Petroşani — Paringtil Lonea C.F.R. Petroşani — Minerul Teliuc
Metalul Crişcior — Metalul Simeria ETAPA A V-A — 27 SEPTEMBRIE 1981 Metalul Crişcior — Avîntul Haţeg | cu apartament două sau
Mecanica Orăştie — I.M.C. Bircca Metalul Crişcior — Minerul Deva Mecanica Orăştie — Constructorul Huned. *
Constructorul Huned. — Minerul Uricani Mecanica Orăştie — C.F.R. Petroşani s mica trei camere Deva. Informa
Avintui Haţeg — Minerul Teliuc Constructorul Huned. — Preparat. Petrila ETAPA A IX-A — 25 OCTOMBRIE 1981 I ţii Hunedoara, B-dul Da
Avintui Haţeg — Paringul Lonea Constructorul Huned. — Minerul Deva * publicitate
ETAPA A H-A — 6 SEPTEMBRIE 1981 Minerul Teliuc — Metalul Simeria Avîntul Haţeg — Mecanica Orăştie cia 17. apartament 20. ore
Minerul Deva — Minerul Teliuc Minerul Uricani — I.M.C. Bîrcea Minerul Teliuc — Metalul Crişcior le 16—19. (149-91
Minerul Uricani — Avintui Haţeg Minerul Uricani — C.F.R. Petroşani VÎNZĂRI OIEHTĂ DE SERVICIU
I.M.C. Bîrcea — Constructorul Huned. ETAPA A VI-A — 1 OCTOMBRIE 1981 I.M.C. Bîrcea — Preparatorul Petrila o Vîn.d casă nouă, trei ® îngrijesc copii la do
Metalul Simeria — Mecanica 'OjTiştie Minerul Deva — I.M.C. Bîrcea Metalul Simeria — Paringul Lonea
Paringul Lonea — Metalul Criştior Metalul Simeria — Minerul Uricani * camere, baie, canalizare, miciliul meu. Deva, Dacia;
Prepara torul Pelrila — C.FJR. Petroşani Deva, telefon 14472. (1439) telefon 22686. (1495)
Paringul Lonea — Minerul Teliuc ETAPA A X-A — 1 NOIEMBRIE 1981 |
Preparatorul Petrila — Avintui Haţeg Minerul Deva Paringul Lonea « Vind Moskvici 407, De PIERDERI
ETAPA A III-A — 13 SEPTEMBRIE 1981 C.F.R. Petroşani — Constructorul Huned. Preparatorul Petrila — Metalul Simeria * va, telefon 21430. orele a Pierdut legitimaţie de
C.F.R. Petroşani — Minerul Dev.a Metalul Crişcior — Mecanica Orăştie C.F.R. Petroşani — I.M.C. Bîrcea g
Metalul Crişcior — Preparatorul Petrila Metalul Crişcior — Minerul Uricani 11—13 si 18—20 (1448) serviciu, pc numele Onica
Mecanica Orăştie — Paringul Lonea ETAPA A VII-A — u OCTOMBRIE 1981 Mecanica Orăştie — Minerul Teliuc s SCHIMBURI Victoria, eliberată de în
Constructorul Huned. — Metalul Simeria Mecanica Orăştie — Minerul Deva Constructorul Huned. — Avintui Haţeg j DE LOCUINŢĂ treprinderea ..Vidra" Orăş
Avintui Haţeg — I.M.C. Bir rea Constructorul Huned. — Metalul Crişcior
Minerul T-elrpc — Minerul Uricani Avintui Haţeg — C.F.R. Petroşani ETAPA A XI-A — 8 NOIEMBRIE 1981 * • Schimb garsonieră e- tie. O declar nulă. (1501)
Minerul Teliuc — Preparatorul Petrila Avîntul Haţeg — Minerul Deva ; taj I Deva, cu apartament ® Pierdut legitimaţie de
ETAPA A IV-A — 2(1 SEPTEMBRIE 1981 Minerul Uricani — Paringul Lonea Minerul Teiiue — Constructorul Huned. 8 două camere. Telefon 12283. serviciu, nr. 134 pe numele
Minerul Deva — Minerul Uricani I.M.C. Bîrcea — Metalul Simeria ■Muierii] Uricani — Mecanica Orăştie (1473) Sama Sheorghe. eliberată
I.M.C. Bîrcea — Minerul Teliuc I.M.C. Bîrcea — Metalul Crişcior de T.MjC. Bîrcea. O declar
Metalul Simeria — Avintui Haţeg ETAPA A VIII-A — 18 OCTOMBRIE 1981 Metalul Simeria — C.F.R. Petroşani * e Schimb apartament trei
Paringul Lonea — Constructorul Huned. Minerul Deva — Metalul Simeria Paringul Lonea — Preparatorul Petrîia. camere gaze. Hunedoara. nulă. (1502)
COlEGIUl DE REDACŢIE ; Sabin Cerbu. Ion Ciodei. Tiberiu Istrate (redoclor $ef). Lucia Eleno Liciu, Gheorghe Pave' (redactc şef adjunct), Vasile Pâţan, Nicolae Tîrcob
REDACŢIA Şl A D M I N I S T R A Ţ I A Abonamentele se fac Ia oficiile poştale fact«,rtt postai) sl difuzoriî voluntari m j
2 700 Deva. etr Dr Petru Groza or 35 Telefoane - 11275 11585 12157 20708 din întreprinderi şl Instituţii o
TIP AR UI, i Tipografia Deva str 23 August nr 257 Gostu) unul abonament t 24 lei (pe 3 lunii 48 lei (pe 6 lunii 96 lei frm ani *C+"