Page 25 - Drumul_socialismului_1981_09
P. 25
Hena Ceauşescu, ieri ou începuI Ira Capitală,
Lucrările celui de-a! ll-lea Congres
Naţional de Chimie
Sub înaltul * patronaj vernului, preşedintele Con cian doctor inginer Elena
al tovarăşei ac'ade'mieuin siliului Naţional pentru Ceauşescu.
d o c t o r inginer .Elpn a Ştiinţă si Tehnologie, în Cuvintar-a a fost subli
Ceauşescu, membru af Co-' prezidiul congresului au niată in repetate rinduri
mitetului Politie Executiv luat loc miniştri, directori prin puternice şi îndelungi
al C.C. a] P.C.R., prim- ai unor institute de cerce aplauze.
viceprim-ministru al Gu tare de profil. în continuarea şedinţei
vernului Republicii Socia La lucrări participă aca inaugurale, ministrul in
liste România, preşedintele demicieni, alţi oameni dc dustriei chimice a prezentat
un referat pe tema dezvol
Consiliului Naţional pen ştiinţă, cercetători, cadre
Anul XXXIII, nr. 7 413 MARŢI, 3 SEPTEMBRIE 1931 4 pagini - 30 bani tru Ştiinţă şi Tehnologie, didactice din învăţămîn- tării industriei chimice din
ţara noastră.
luni dimineaţă au începui tul superior de profil, pro Au luat apoi cuvintu!
la Bucureşti lucrările ce iectanţi, specialişti din alte personalităţi ştiinţifice de
Plenara Comitetului judeţean lui de-al doilea Congres ramuri ale economiei na peste hotare participante
Naţional de Chimie.
la Congres.
în cursul . după-amiezii,
împreună cu tovarăşa a- ţionale, din combinate şi lucrările congresului s-au
întreprinderi chimice.
Hunedoara al P.C.R. cadamician doctor Inginer congresului. a luat cu desfăşurat pe secţiuni.
în deschiderea lucrărilor
prim
Ceauşescu,
Elena
Lucrările
viceprim-ministru al gu vin tul tovarăşa aeademi- continuă. congresului
Ieri a avut loc, la Deva, la activitatea biroului de neajunsuri existente în
Plenara Comitetului jude la plenara anterioară şi activitatea de investiţii din
ţean Hunedoara al P.C.R. pină în prezent. judeţ, care au determinat LA I. M. URICANI
La lucrările plenarei au 5. Măsuri organizatorice. rămîneri în urmă la unele
participat membrii şi Pe marginea materiale obiective importante pen Record de producţie
membrii supleanţi ai Co lor prezentate au luat cu- tru economia naţională.
mitetului judeţean, cadre vîntul tovarăşii Viorel Restanţe mai mari se în obţinut eu complexul
de conducere din unităţi Faur, Stelian Popescu, Vio registrează pe platforma
economice şi organizaţii dc rel Doda, Petru Bârnă, siderurgică a I.V. Călan, de înălţimi mari
construcţii din judeţ, re Viorel Dănilă, Ioan Popa, la C.S. Hunedoara. T.C.M.M. Nimic nu se mai aruncă,
prezentanţi ai unor minis Maria Medrea. Leru Circo, Deva, I.E. Haţeg, I.E. Deva, La mina Uricani s-a
tere, centrale industriale Elena Brînduşa, Graţian „Vîscoza“ Lupeni, I.R.E. înregistrat un eveni
şi organe de sinteză, acti Faur. Deva. precum şi la con ment deosebit. Com toiul se transformă în produse
vişti de partid şi ele stat. Analizînd activitatea din strucţii de locuinţe din plexul dc înălţimi mari
ai organizaţiilor de masa domeniul investiţiilor, ple Valea Jiului. KB a realizat un re — Colectivul dc muncă Ioan Văearu ne prezintă
si obşteşti, alţi' invitaţi. nara a apreciat că de la între cauzele esenţiale cord de p r o d u c ţ i e : de la I.C. Orăştie — a ţi realizările pe opt luni. No
Plenara a adoptat ur începutul anului s-au ob ale acestor rămîneri în 1 500 tone într-o singu n u t , să precizeze dintru tăm depăşirile de plan :
mătoarea • ordine de zi : ţinut o serie de rezultate urmă au fost subliniate ră zi. Este pentru pri început Ioan Beşleleie, se 13 milioane lei la produc
1. Raport cu privire la bune, s-au predat un im colaborarea defectuoasă în ma dată de la introdu cretar adjunct al comite ţia marfă, 11 milioane lei
activitatea organelor şi or portant număr de obiective tre conslructor-proiectant cerea complexului în tului de partid pe între la producţia netă, 13 mi
ganizaţiilor de partid, con industriale, agrozootehnice — furnizor de utilaje-bene- abatajul din blocul I prindere — îşi orientează lioane lei la export. 325
siliilor oamenilor muncii si şi edilitar-gospodăreşti, de ficiar, sprijinul insuficient al sectorului II cînd se cu precădere preocupările tone de mase plastice ex
a organizaţiilor de ntasă locuinţe. în acest interval, din partea unor organe înregistrează o depăşire în două direcţii principa pediate beneficiarilor din
pentru îndeplinirea planu volumul lucrărilor de in centrale şi ministere de aşa de mare, planul le. Prima este realizarea ţară şi de peste hotare.
lui de investiţii pe 1981. vestiţii a fost cu 82 mili resort, carenţe în aprovi zilnic de extracţie fiind ritmică a planului fizic, în
Măsurile pentru pregătirea oane lei mai mare decît zionarea tehnico-materială 1 100 tone. Brigada con structura sortimentală pla „S-a muncit bine în toate
condiţiilor de realizare a în perioada corespunzătoa şi în activitatea de trans dusă de maistrul elec nificată, cu accent pe pro secţiile — ne spune inter
sarcinilor de plan pe 1982. re a anului trecut, punîn- port, în organizarea muncii. tromecanic Ilie Amoră- dusele destinate exportului locutorul — s-a acordat o
2. Preocuparea organelor du-se în funcţiune 23 obiec în folosirea timpului de ritei a tăiat în acea zi şi pe onorarea in termen atenţie cu totul specială
şi organizaţiilor de partid tive'de investiţii, dintre lucru şi a utilajelor - din trei felii şi jumătate, a contractelor, iar cea de exportului, aşa cum a re
pentru aplicarea hotăririlor care 8 în devans şi au fost dotare, în conducerea con demonstrind că dacă a doua — economisirea pe comandat conducerea parti
Congresului al Xil-lea al date în folosinţă 1 611 a- secventă, fermă, a întregii sînt asigurate cele mai dului, personal tovarăşul
partidului şi a indicaţiilor partamente. Cu rezultate activităţi de investiţii din bune condiţii de apro toate căile a materialelor Nicolae Ceauşescu. De a-
date de tovarăşul Nicolae mai bune se înscriu Com partea organelor şi organi vizionare, organizare a refolosibile si reintroduce sem'enea, s-a pus un accent
Ceauşeseu privind perfec binatul minier Valea Jiu zaţiilor de partid. muncii şi a producţiei, rea lor in circuitul pro
ţionarea stilului de muncă lui, I.M. Barza, I.P.E.G. în cadrul plenarei s-a cantităţile de cărbune ductiv. în ambele direcţii DUMITRU GHEONEA
pe linia întăririi continue Deva, „Marmura“ Simeria-, indicat ca la toate obiec extras pot fi tot mai s-au obţinut rezultate con
a legăturilor eu masele de I.P.I.C.C.F. Deva. I.A.S. Si tivele de investiţii şi- în mari. Avansarea reali cludente pe cele opt luni
oameni ai muncii, pentru meria, întreprinderea pen zată din momentul in ale anului.
atragerea, acestora la con tru creşterea şi îngrăşarea (Continuare în pag. a 2-a) troducerii este de 40 m. La compartimentul plan. (Continuare in pag. a 3-a)
ducerea vieţii politice, eco porcilor Orăştie, I.L. Si
nomice şi sociale. meria şi altele, unităţile *» - » — o - » — o ~ ® — ® — ® — ® — o — — « — a —
3. Informare privind ac de construcţii T.C. Deva,
tivitatea desfăşurată de or „EnergomOntaj“ Mintia, Indicaţiile secretarului general al partidului, tovarăşul iiooiae Ceauşescu,
ganele şi organizaţiile de G.S.C.F.I. Deva, care şi-au
partid, de masa şi obşteşti,
privind rezolvarea propu îndeplinit sarcinile de plan CU VÎNT DE ORDINE ÎN AGRICULTURA
nerilor, sesizărilor, vecla- ale perioadei.
maţiilor şi cererilor oame Dezbaterile s-au concen
nilor muncii. trat însă în mod deosebit
4. Informare cu privire asupra unor lipsuri şi Mirneâ susţinuta Ia strîngerea
URGENTE PE OGOARE
recoltei şi a furajelor* la
• Comandamentul judeţean pentru coordo-
îilizari şi araturi ) narea activităţii din agricultură adresează
I oamenilor muncii de pe ogoare, tuturor iocui-
LA RECOLTATUL muri, Direcţia judeţeană a \ torilor judeţului nostru, tineri şi vîrstnici,
CARTOFILOR muncii, I.P.I-I. şi O.G.A.
SI SFECLEI DE /AH AI Am reţinut faptul că în chemarea la MOBILIZARE GENERALĂ PEN
două-trei zile se va fina TRU EXECUTAREA LA TERMEN OPTIM ŞI
Din numeroasele aspec liza recoltatul fasolei de DE ÎNALTĂ CALITATE A LUCRĂRILOR
te de muncă întîlnite du pe întreaga suprafaţă, ur- AGRICOLE DE SEZON.
minică pe ogoare am des mînd ca terenul respectiv
prins câteva mai semnifi si. fie pregătit si insămln- Strîngerea grabnică a recoltei şi asigurarea
cative. în tarlaua „Lunea ţat cu cereale păioase in — pe această bază — a bunei aprovizionări
Şuleru" au fost concentra această toamnă. i a populaţiei constituie CAUZA COMLJNÄ A
te importante forţe şi mij La C.A.P. Băcia s-a lu \ TUTUROR CELOR CE MUNCESC ÎN AGRI
loace mecanizate de la crat la strîngerea şi trans
C.A.P. Simeria, precum şi portul sfeclei de zahăr. CULTURĂ, ÎN INDUSTRIE, ÎN UNITĂŢILE
lucrători de la unele insti Dislocatul si transportul ECONOMICE SI SOCIAL-CUi,TURALE. HRA-
tuţii din oraş, între care ' NA NE ESTE NECESARĂ TUTUROR. SĂ
de l.a şcolile generale, con l-au făcut mecanizatorii PARTICIPĂM, DECI, CU TOŢII, LA LUCRĂ
siliul popular, dispensarul Ion Seeheleanu şi Lorincz
uman şi altele. Cei peste Iosif, iar cooperatorii Rc- RILE DE RECOLTARE ÎN CÎMP ŞI IN GRĂ
70 de oameni prezenţi aici mus Irimie, Traian Deli- DINILE DE LEGUME, LA STRÎNGEREA ŞI
au rotunjit la 10- hectare ţoi, Ludovic Naia, Petru ) DEPOZITAREA FURAJELOR, LA PREGĂTI
suprafaţa de pe caro s-a Covaci si alţii au pregătit REA SEMĂNATULUI.
strins producţia de car sfecla în vederea transpor-
tofi. Mecanizatorii Ion Do- în pagina a Il-a prezentăm urgentele
bra şi luliu Huţuţuc au lu N. TÎRC03 stabilite de comandamentul judeţean pen
crat la recoltat cu combi tru săptămâna în curs.
na, iar cooperatorii Adria (Continuare în pag. a 2-a) I___*:
na Maior, Lucreţia Păcu-
ar. Ana Ianoş, Maria Gîr-
/f, lişte, Viorica Bălşan şi începînct de ieri. rubri 41 tone varză, 37 tone ta ® Pină aseară, la C.A.P.
alţii, au fost prezenţi la a- ca noastră $i-a schimbat sóle,- 43 tone castraveţi, Bretea Mureşană s-cai re
dunatul şi sortatul recol locu. investigaţiilor in co coltat carlotii dc pe 4 ha.
tei. muna Ilia, dc unde vom Primii care şi-au terminat
Personalul muncitor de relata cotidian aspecte şi ja RADIOGRAFIE de recoltat porţiile au iost
lapte clin bătălia pentru cooperatorii Victoria Bo
la Consiliul popular jude
ţean a asigurat strîngerea strîngerea recoltei 1081 şi DE CÂMPÂM1E lea, Mihai Cărbune şi Po
I.ti.M. Petroşani, liaia (io montaj a complexelor mecani pregătirea producţiei a- diră Doinei.
zate destinate exploatării cărbunelui din mine.le Văii Jiului. şi transportul fasolei de pe nului viilor. « Dc Ia cele 90 vaci
De curind a intrat in funcţiune standul de probă a secţiilor
complexului. şase hectare, din cele 12 ® Grădina de legume a .35 tone dovlecei ş.a. Toa aic C.A.P. Sirbi se mulg
îti foto : iug. Virgil Briciu (In mijloc) împreună cu f'iiip cultivate la C.A.P. Timpa. C.A.P. Ilia a livrat pînă te produsele au lost pre TRAIAN BONDOR
Alicu (dreapta) şi Szelteiy francise discută, in faţa stan Au mai fost prezenţi oa acum la ionelii! de stai 14 luate ia înaifi indici ca-
dului, schema de funcţionare a acestuia. meni ai muncii de la Di tone. ardei, 12 tone roşii, lilalivi. (Continuare in pag. a 2-a)
recţia judeţeană de dru