Page 4 - Drumul_socialismului_1981_09
P. 4
DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 7 407 ® MARŢI, 1 SEPTEMBRIE 1981
i wy.
Luni au continuat lucră şi apreciere internaţională
rile celui de-al XVI-lea Lucrările celui de-al XVI-lea ale preşedintelui Nicolae FABRICA DE MAŞINI DE RECTIFICAT
Congres internaţional de Ceauşescu au reţinut şi de Şl ECHIPAMENT HIDRAULIC
istoria ştiinţei, prestigioa Congres internaţional această dată atenţia prin
să manifestare ce reuneşte sublinierile făcute in refe Cluj-Napoca, strada Podgoriei nr. 14
in aceste zile în Capitala ratele oamenilor de ştiin
României un mare număr de istoria ştiinţei ţă din ţara noastră, care ÎNCADREAZĂ
au evidenţiat necesitatea
de savanţi do pe diferite umanizării relaţiilor inter prin transfer următorul personal :
meridiane ale globului. No tehnicii se regăsesc în ţifice în dezvoltarea ştiin
bila deviză „Ştiinţă şi teh pian social. ţei“ — care continuă şi naţionale, condiţie a dez © 1 inginer mecanic la biroul plan ;
nologie, umanism şi pro Folosirea cuceririlor marţi, precum şi de dez voltării sociale în epoca a- © 2 ingineri mecanici T.C.M. sau maşini-
gres“, sub care se desfă ştiinţei în slujba omului, baterea consacrată protejă firmării revoluţiei ştiinţifi
şoară congresul, prileju exclusiv în scopuri paşni rii şi valorificării moşteni ce şi. tehnice, a integrării unelte ;
ieşte fructuoase schimburi ce, a constituit tema do rii culturale şi naturale. problemelor educaţiei pen © 1 inginer specialitatea turnătorie ;
de informaţii şi opinii, o minantă a simpozioanelor Politica consecventă a tru pace în ansamblul ac © 1 inginer specialitatea forje-tratamen-
ţiunilor
cristalizar
vizînd
cuprinzătoare trecere în din cea de-a 4-a zi a lu României de pace,' priete rea personalităţii umane.
revistă a celor mai de sea crărilor congresului. Este nie, de largă colaborare Tot luni s-au desfăşurat te termice ;
mă realizări ale geniului vorba de cele intitulate internaţională, inclusiv în simpozioane consacrate pu 1 inginer electronist;
domeniile pe care le dez
uman în cele mai diverse „Tehnologie, umanism şi bate reuniunea de la blicaţiilor privind istoria | © 1 subinginer specialitatea iorje-trala-
domenii, a modului în ca pace — aspecte istorice" şi Bucureşti, ideile generoa ştiinţei şi a acusticii mu- «. niente termice.
re progresele ştiinţei şi „Rolul instrumentelor ştiin se, de largă recunoaştere zicale. (Agerpres).
Condiţii : minimum 3 ani vechime în acti
vitatea de proiectare.
încadrarea se face conform Legii nr. 12/
1971 şi Legii nr. 57/1974.
Informaţii suplimentare la biroul personal,
Lucrările Conferinţei O.M.U. pentru cii Populare Mozambîc, telefon 45538, interior 141.
îillpi aflat in viz-ită in capitala
problemele ţărilor celor mai puţin dezvoltate bulgară.
PARIS 31. — Trimisul vaste ale dezvoltării şi coo O CETATEA VATICANU- GRUPUL DE ŞANTIERE
Agerpres, Ştefan Zaides, perării pentru dezvoltare. LAGOS. - in cadrul LUI. - Papa loan Paul al
transmite: La Palatul In acest sens, în cercurile vizitei întreprinse in Nigeria, H-Iea a lansat, duminică, ELECTROMONTÂJ SIBIU
UNESCO din Paris încep conferinţei se vorbeşte de Ion M. Nicolae, prim-ad- un apel in favoarea ai?oli-
astăzi lucrările Conferin spre datoria ţărilor indus junct al ministrului corner- r ii armelor nucleare, care RECRUTEAZĂ URGENT:
ţei O.N.U. pentru proble trializate, bogate, de a fa ţului exterior şl cooperării _ a relevat el - „de la fa-
mele ţărilor mai puţin dez ce totul pentru reuşita a- economice Internaţionale, a talul bombardament asupra pentru secţia Energoutilaj S biu
voltate. Sînt reprezentate cestui nou plan de asis avut convorbiri cu ishaya Hlroşlmel au crescut, din ® TRACTORIŞTI
statele membre ale orga tenţă. Statele dezvoltate au Audu, ministrul afacerilor nefericire, atît ca. număr,
nizaţiei mondiale, institu în consecinţă o responsa externe, precum şi cu alţi cit şl In ce priveşte puterea aceştia urmînd să lucreze în zona Deva
ţiile speciale ale O.N.U., bilitate deosebită — mo membri al guvernului. Ana- distructivă". Suveranul pon- Valea Jiului.
alte organizaţii cu caracter rală şi materială; morală lizîndu-se stadiul relaţiilor tif a subliniat că la ora
internaţional. — pentru că este necesar economice dintre România actuală trebuie evidenţiată Informaţii suplimentare se pot obţine la
Ordinea de zi a reuniu să recunoască valabilitatea şi Nigeria, au fost_identi- 0 dată in plus necesitatea
nii include punerea la cererilor ţărilor cel mai flcate noi posibilităţi de „de a se depune toate e* sediul secţiei Sibiu, strada Lemnelor nr. 6,
punct şi adoptarea unui puţin dezvoltate; materială cooperare In domeniile e- forturile pentru dezarmare telefon 11904.
program de asistenţă pen — pentru că solicitările, nergetlc, agricol, al mate- şi pentru a se asigura pa
tru anii ’80 în favoarea reale, ale „săracilor“, sînt riatelor de construcţii şi în cea In lume",
ţărilor cel mai puţin dez într-adevăr foarte mari, alte sectoare de activitate
voltate şi adoptarea ra ţărilor dezvoltate. dintre economica. ^ LISABONA. - Un grup COOPERATIVA. „PROGRESUL" DEVA
portului conferinţei. Con care nu puţine s-au îm de 5 000 de personalităţi
ferinţa de la Paris este bogăţit pe seama exploa OSLO. — Primul mi ale vieţii politice şi cultu-
chemată să constituie un tării fostelor teritorii co nistru al Norvegiei, Gro ral-artistlce din Portugalia a înfiinţai o unitate prestatoare de servi
element important al an loniale, revenindu-le, în Harlem Brundtland, a de au semnat un document a- cii pentru populaţie în sir. Dr. P. Groza,
samblului acţiunilor pe ca fond, şi datoria pentru o clarat, la o conferinţă de dresat preşedintelui Ronald
re comunitatea mondială reparaţie în folosul aces presă, că guvernul norve- Rea3arij in care prot estea- nr. 8, care execută invitaţii de nuntă şi
trebuie să le iniţieze în tor popoare în sens juridic gian are o atitudine nega- Z g împotriva deciziei State- botez, amintiri şcolare, chenare pentru lu
cadrul problemelor mai şi istoric tivă faţă de producerea Ior Unite de 0 produce
armei cu neutroni. Hotar.- bomba cu neutron i, infor- crări de diplomă şi alte lucrări poligrafice.
Evoluţia situaţiei din Angela rea S.U.A. de a trece la meazâ ogenţia | PS . Se execută lucrări de calitate şi la ter
producerea acestei arme, a Semnatarii documentului
LUANDA 31 (Agerpres). Forţele invadatoare, men spus premierul, va face mai c o n d a m n ă „producerea menul solicitat.
— Forţele agresoare ale ţionează. de asemenea, dificile tratativele de limi bombei cu neutroni, care
regimului rasist de la Pre Angop, continuă să pro tare a armamentelor nu reprezintă o nouă escala
toria care ocupă mai mul voace pierderi de vieţi o- cleare în Europa. dare a cursei criminale a
te localităţi din provincia meneşti, precum şi impor înarmărilor, un pas deose
angoleză Cunene, îşi ex tante pagube materiale, ^ PARIS. — Sub patro bit de periculos pe calea ÎNTREPRINDEREA MECANICĂ SADU
tind operaţiunile şi în re distrugînd, între altele in najul preşedintelui Republi ce ar putea conduce la un
giunea Cuando-Cubango, a frastructura ce permite le cii Franceze, Francols Mit- ¡^bcausY'nuclear. cu sediu] în comuna Bumbeşti-Jiu,
transmis luni agenţia de găturile rutiere între pro terrand, luni s-au deschis
presă Angop, reluată de vinciile Cunene şi Huila, la Paris Zilele medicale ^ HAVANA. - Presedin- judeţul Gorj
France Presse. situată spre vest. bakan.ce, sub deviza Uniu- te , e Consiliului de Stat al
1- nil Medicale Balcanice - Republicii Cuba, Fidel Cas- ÎNCADRFA7. URGENT
Preşedintele Iranului împreună cu primul „Sanatate, prietenie". Roma- tr o, a avu} con vorblri la
r
nia este reprezentată de Havana cu Daniel Ortega, © un jurisconsult, cu vechime în pro e its
ministru şi-au pierdut viaţa ambasadorul nostru la Pa- „ordonator al Juntei Gu- de cel puţin 5 ani.
ns, Corneliu Mănescu, de de Reconstrucţie
vernu i ui
in urma unui atentat prof. univ. M. Popescu-Bu- Naţională din Nicaragua,
zeu, preşedinte de onoare ¡ n f ormeazâ agenţia Prensa Doritorii sînt rugaţi să se prezinte cu ac-
TEHERAN 31 (Agerpres). După anunţarea încetă şi secretarul general al U- L a tina tele de studii şi carnetul de muncă la Servi-
— Preşedintele Iranului, rii din viaţă a preşedinte niunil Medicale Balcanice. ln cursu |-convorbirilor au
Mohammad Aii Radjai, şi lui republicii şi a primu ciul personal al întreprinderii.
ale
fost
discutate
aspecte
primul ministru, Moham lui ministru, parlamentul ▼ SOFIA. - La Sofia au dezvoltării relaţiilor bilate-
mad Djavad Bahonar, şi-au iranian (Majlisul) s-a în avut loc convorbiri intre To- pre cum şl unele pro- Condiţiile de încadrare Şi retribuire
ra | 0i
pierdut viaţa în atentatul trunit într-o sesium de ur dor Jivkov, secretar general b | e me Internationale de in- sînt cele prevăzute de Legea nr. 12/197] şi
care a avut loc duminică genţă. Conform Constitu al C.C. al P.C. Bulgar, pre- te res comun
la Teheran. ţiei ţării, interimatul func şedinţele Consiliului de Stat nr. 57/1974. >
Atentatul, survenit în ţiei supreme în stat a fost al R.P. Bulgaria, şi Samo- —— ___Saa~_,
birourile primului minis încredinţat Consiliului Pro ra Moises Machel, pre-
tru, a provocat moartea a vizoriu Prezidenţial, com şedinţele Partidului FRELI- din strada Popa Şapcă, an
3 persoane şi rănirea al pus din preşedintele par MO, preşedinte al Republl- “* treprenor Sasu. (1459)
tor nouă. lamentului. ® Vînd convenabil stu
pină (70 familii) şi pavili
on apicol. Hunedoara, tele
CARACTERIZARE GE moasă. Cerul va fi va VINZĂRI fon 14461. dună orele 18.
NERALĂ : Temperaturile Vremea în septembrie riabil. Vor cădea ploi izo îl 505)
medii lunare vor fi mai late. Vîntul va sufla slab @ Vînd apartament do PIERDERI
ridicate decît valorile rile minime vor fi cu vor semnala ploi de pînă la moderat Tempe uă camere, confort sporit,
medii multianuale. Din prinse între 10 şi 15 gra scurtă durată. Vîntul va raturile minime vor fi etaj I. Informaţii Deva, © Pierdut legitimaţie de
punct de vedere al preci de, iar cele maxime între sufla slab, pînă la mode cuprinse între 8 şi 13 gra strada Horea bloc 5. apar serviciu pe numele Bustea
pitaţiilor, acestea vor os 21 şi 26 grade. Diminea rat. Temperaturile mini de, iar cele maxime între tament 62, orele 11—18. Valian. eliberată de TE.
cila în jurul valorilor nor ţa, pe alocuri, se va pro me vor fl cuprinse între 22 .şi 27 grade. (1561) Mintia O declar nulă.
male, fiind ceva mai duce ceaţă. 10 şi 14 grade, iar cele 25—30 SEPT. Vremea ® Vînd apartament trei (1514)
frecvente în prima jumă 6—10 SEPT. Cerul va maxime între 23 şi 28 va deveni în general in camere, confort sporit, ga © Pierdut bon de co
tate a lunii. fi variabil. Ploi izolate. grade. stabilă. Cerul va fi va raj, boxă, gaze. Deva. te mandă nr. 5999 şi bon de
INTERVALE CARAC Vîntul va sufla slab pînă 15—20 SEPT. Vreme în riabil, mai mult noros. lefon 20691. (1469) comandă nr. 6000 din data
TERISTICE — 1—5 SEPT. la moderat. Temperaturi general frumoasă, dar ră Vor cădea ploi locale. © Vînd casă compusă din de 30 mai 1981. pi’burate
Vreme schimbătoare, cu le minime vor fi cuprin coroasă, noaptea şi dimi Vîntul va sufla slab pînă patru camere, bucătărie, de întreprinderea ..Vidra“
cerul temporar noros. se între 7 şi 12 grade, iar neaţa. Cerul va f; varia Ia moderat, cu intensifi baie, teren 1 000 metri pă Orăştie. numele Tvan
Vor cădea ploi locale, ca cele maxime între 18 şl bil, mai mult senin. Tem cări locale de scurtă du traţi în Peştişu Mare 184, Gheorghe şi Ivan Cornelia
re vor avea şi caracter 24 grade, local mai ridi peraturile minime vor fi rată. Temperaturile mi telefon 16331. (C. 6) (pentru haine de piele). Le
de aversă, însoţite de cate. Dimineaţa, izolat se cuprinse între 7 şî 12 nime vor fi cuprinse în declarăm nule. (C. 10)
descărcări electrice. Vînt va produce ceaţă. grade, iar cele maxime tre 12 şi 14 grade, iar ce © Vînd Dacia 1300 Break, OFERTĂ DE SERVICIU
slab pînă la moderat, cu 11—14 SEPT. Vreme în între 24 şi 28 grade. le maxime între 18 şî 23 Deva, telefon 17508, orele © Caut femeie suprave
intensificări locale de încălzire. Ceru] va fi 21—24 SEPT. Vreme grade. 8—21. (1518) ghere copil. Informaţii De
scurtă durată. Temperalu- schimbător, pe alocuri se caldă şi în general fru (C.P.T. ARAD) O Vînd cruce marmură va, telefon 15980, după o-
albă, Hunedoara, cimitirul rele 16.
COLEGIUL DE REDACŢIE î Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Tiberiu Istrate (redactor şef), Lucia Eiena Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Vasile Pâţan, Nicolae Tîrcob
. ... .
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Abonamentele se fac la oficiile poştale, factorii poştali şi difuzor!! voluntari
2 700 Devaj str. Dr, Petru Groza nr. 35 Telefoane! 11275. 11585. 12157. 20708 din întreprinderi şi instltutil O
TIPARUL ! Tipografia Deva str 23 August nr. 257 Costul unui abonament! 24 lei (pe 3 luni). 48 lei (pe 6 luni). 96 iei (un an)
-- -------------------------------------