Page 69 - Drumul_socialismului_1982_01
P. 69
4 DRUMUL SOCIALISMULUI NE. 7527 ® JOI, 21 IANUARIE 1982
Vizita oficiali de prietenie în tara noastră a preşedintelui A N U N Ţ » ir -
COOPERATIVELE DE CONSUM
Republicii Islamice Pakistan, general Zia-'u! Haq prin toate magazinele săteşti şi agenţii a-
chizitori ai acestora, care acţionează în loca
(Urrnore din pag. t) în continuare, coman grieulturii şi industriei ali De-ambele părţi, s-a a- lităţile din zona Hunedoara, Valea Jiului,
dantul gărzii militare ali mentare, prelucrării meta preciat că promovarea sus Căi an etc., CUMPĂRĂ DE LA GOSPODĂRI
tîve noi colaborării Iroc- niate pe aeroport a pre lului, materialelor de con ţinută a relaţiilor român.o-
tuoase dintre cele două zentat onorul. Au fost in- strucţii, electronicii, trans .pakistaneze slujeşte pro- ILE POPULAŢIEI din toate localităţile jude
ţări în toate domeniile de ■ tonale imnurile, de stat ale portului şi în alte ramuri • greşului şi prosperităţii ce ţului FIN ŞI CARTOFI, precum şi alte pro
activitate, în folosul ambe Pakistanului şi României, de interes comun, în acest
lor noastre popoare, al în timp ce, în semn de sa scop, în cadrul convorbi lor două ţări şi popoare, duse ca : miere de albine, iepuri de casă, pe
cauzei păcii, înţelegerii şi
cauzei păcii, destinderii şi lut, au fost trase 21 salve rilor s-a indicat ca miniş colaborării între naţiuni, ne la preţurile legale in vigoare.
înţelegerii în întreaga de tun. trii de resort din cele două
lume. Gen er aiul ui Mohamma d ţări să discute şi să con P r e ş e d i n ţ i i Nicolae PRODUCĂTORILOR care valorifică aces
Ceremonia sosirii înaltu Zia-ul Haq i-au fost pre vină, în cursul vizitei, căi Ceauşescu şi Mohammad te produse prin COOPERATIVELE DE CON
lui oaspete a avut loc pe zentate .persoanele oficia şi modalităţi concrete de Zia-ul Haq au avut, de a-
aeroportul internaţional O- le româno venito în întâm lărgire a colaborării şi coo semenea, un prim schimb SUM li se eliberează adeverinţe pentru a-şi
toponi. pinare. perării reciproc avantajoa de păreri în probleme ac putea CUMPĂRA cu prioritate materiale de
In întâmpinarea înaltului Numeroşi cetăţeni ai Ca se dintre România şi Pa tuale ale vieţii internaţio
oaspete pakistanez au ve pitalei aflaţi pe aeroport, kistan, nale. construcţii, ţevi zincate, motocositoare etc,,
nit t o v a r ă ş u l Nicolae cărora li s-a ‘alăturat un conform Decretului 343/1980.
Ceauşescu şi tovarăşa Elena grup de studenţi pakista Relaţii suplimentare la cooperativele de
Ceauşescu. nezi care se pregătesc în Vizită protocolară
La ora 16,00, aeronava ţara noastră, au ovaţionat consum şi îa U.J.C’.C. Deva, telefon 14530.
cu care a călătorit înaltul îndelung pe preşedintele
sol al poporului pakista Nicolae Ceauşescu şi pre Preşedintele Republicii întrevederea dintre cei
nez a aterizat. şedintele Mohamimad Zia-ul Islamice Pakistan, general doi .şefi de stat, premer
!
T o v a r ă ş u 1 Nicolae Haq. Mohammad Zi a-ul Haq, a gătoare începerii convorbi U.J. CC DEVA
Ceauşescu a salutat cordial în aplauzele şi ovaţiile făcut, miercuri după-amia- rilor oficiale, s-a desfăşu Î N C A D R E A Z Ă
pe generalul Mohammad celor prezenţi, tovarăşul ză, o vizită protocolară rat într-o ambianţă caldă,
Zia~ul Haq la coborîrea Nicolae Ceauşescu . şi ge preşedintelui Republicii So prietenească, în spiritul m CONTABIL ŞEF LA COOPERATIVA
din avion. Cei doi condu neralul Mohammad Zia-ul cialiste România, tovară bunelor relaţii dintre ţă- DE CONSUM VEŢEL, cu îndeplinirea corup
cători şi-au strins călduros Haq au părăsit aeroportul, şul Nicolae Ceauşescu, la
miîinile. s-au îmbrăţişat cu îndveptîndu-se spre reşe Palatul Consiliului de Stat. . rile şi popoarele noastre. ţiilor prevăzute de Legea nr. 12/1971.
prietenie. La rîndul său, dinţa rezervată • înalţilor
tovarăşa Elena Ceauşescu oaspeţi pakistanezi. Dineu
a adresat un călduros bun La reşedinţă, tovarăşul
venit Preşedintelui Pakis Nicolae Ceauşescu şi gene DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE POŞTĂ
tanul!! '. ralul Mohammad Zia-ul Preşedintele Republicii La dineu au participat ŞI TELECOMUNiCAŢil HUNEDOARA
T o v a r ă ş u 1 Nicolae Haq, t o v a r ă ş a Elena Socialiste România, tovară persoane oficiale române.
Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu şi doamna Zia-ul şul Nicolae Ceauşescu, şi si pakistaneze. alrage atenţia tuturor întreprinderilor, in
Ceauşescu au urat bun so Haq s-au întreţinut într-o tovarăşa Elena Ceauşescu, în timpul dineului, oare
sit în România doamnei atmosferă cordială, priete s-a desfăşurat într-o at stituţiilor şi persoanelor particulare a nu e-
Zia-ul Ilaq. nească. au oferit, miercuri, la Pa mosferă caldă, prieteneas xecuta lucrări de săpături cu caracter de
latul Consiliului do Stat, că, preşedintele Republicii
începerea convorbirilor oficiale un dineu oficial în onoa Socialiste România, tova construcţii-iuontaj, întreţinere sau de alt gen,
rea generalului Mohammad în zona drumurilor naţionale, judeţene, în lo
răşul Nicolae Ceauşescu şi
(Urmare din pag. 1) carea unor noi acţiuni do Zia-ul Haq, preşedintele preşedintele Republicii Is calităţi urbane sau rurale, fără a solicita a-
------------- ---------------------—— cooperare economică, in- Republicii Islamice Pakis lamice Pakistan, general
schimburilor comerciale tensifieării conlucrării în tan si a doamnei Zia-ul Mohammad Zia-ul Haq, au vizul şi asistenţa tehnică a unităţii noastre.
prin finalizarea şi identifi- domeniile mineritului, a- Haq. ‘rostit toasturi. în aceste zone sînt instalate în subteran
mijloace de telecomunicaţii în funcţiune.
r Potrivit comunicatului, ce să fie folosit pentru dez sirea unei soluţii negocia Deteriorarea instalaţiilor şi întreruperea
le două părţi şi-au expri voltarea ţârii. Proiectul de te la problemele interne traficului constituie contravenţii şi se tratea
din Salvador au contribuit
*£« I ţă de aco.rdul încheiat la buget, care totalizează 38 la adîncirea crizei econo w ză prin imputarea pagubelor produse celor
mat satisfacţia deplină fa
miliarde dolari, urmează să
18 ianuarie ,1982 privind fie înaintat Majiisului (par mice din această ţară. vinovaţi.
achiziţionarea de către E- lamentul ţării) pentru a* Oficialităţile de la San
$3 CAIRO. — După cum.
informează agenţia MEN, gipt a proprietăţilor şi in proba.rea lui finală, la 24 Salvador recunosc, după -eliberată de întreprinderea
un comunicat comun asu stalaţiilor israsliene din su ianuarie. cum relevă agenţia Reuter, de tricotaje Hunedoara. O
pra convorbirilor !a nivel dul Sin aiul ui. că situaţia economică a a- declar nulă. (c. 23)
ministerial egipteano-israe- (53 DAMASC. - Preşedin cestei ţări din America ® Pierdut legitimaţie de
83 BONN. - La Koln, tele Siriei, Hafez Al-Assad, Centrală, cu o populaţie serviciu pe numele Lica
liene în cadrul Comitetului Tudorel, eliberată de E.M.
mixt însărcinat cu pregăti important centru comercial l-a primit pe Charles Per- de 4,5 milioane locuitori, VÎNZĂRI Teliuc. O declar nulă.
rea retragerii Israelului de şi industrial din R.F. Ger cy, preşedintele Comitetului este ..extrem de critică". a Vind casă, trei came (c. 24)
mania, s-a deschis tradi pentru relaţii externe al Se
pe ultima porţiune din Si- re, garaj. Deva, strada « Pierdut legitimaţie .de
nai relevă că delegaţiile ţionalul Tîrg internaţional natului 5.U.A., aflat la Da fa STRASBOURG. - Pie- Horea, nr. 111 A. (2371) serviciu pe numele Breaz
celor două ţâri, conduse de bienal de mobilă, la care masc. Tema centrală a con ter Dankert, membru al SCHIMB DE LOCUINŢĂ Ileana, eliberată de între
Kcimal Hassan Aii, vice- participă peste 1 500 de vorbirilor au ccostituit-o Partidului Muncii din Olan a Schimb apartament prinderea de tricotaje Hu
da, a fost ales preşedinte
premier şi ministru! afaceri firme şi întreprinderi din 40 ultimele evoluţii ale situa ropean. El îi succede în a- i ! central Arad, cu garsonie nedoara. O declar iruîă.
lor externe al Egiptului, şi de ţâri. Industria româneas ţiei clin Orientul Mijlociu, al Parlamentului (vest)-eu- ră sau apartament Hune (e-r'2a>.
Arie! Sharon, ministrul apă că de mobilă este prezen în special situaţia creată doara, central. Informaţii ® Pierdut legitimaţie nr.
rării al Israelului, au exa tă la acest tîrg pentru a după decizia israelului de ceastă funcţie lui Simone I Hunedoara, telefon 11367, 60886, pe numele Chileoş
eliberată
de
Constantin,
minat o serie de probleme zecea oară consecutiv. a anexa înălţimile Golan, Vei! (Franţa). după orele 15,30. secţia O.S.M. II, C.S. Hu
de interes comun şi au teritoriu aparţrnînd Siriei, P I E R D E R I nedoara. O declar nulă.
semnat un document cu* m TEHERAN. - Guver • Pierdut carnet de stu (c. 25)
primind aspectele asupra nul iranian a hotârît ca ts3 SAN SALVADOR. - j! dent nr. 2910, pe numele e Pierdut comanda nr.
cărora s-a ajuns la un a- jumătate din bugetul pen Menţinerea climatului de Vlaicu Eleonora, eliberat 243, din 15 ianuarie 1982,
cord. tru anul fiscal 1982-1983 violenţă şi întîrzierea în gă- de Institutul de subingi- pe numele Vlase C. Radu,
ji % neri Hunedoara. îl declar eliberată do întreprinderea
nul. (2375) „Vidra” Orăştie. O declar
® Pierdut legitimaţie de
Recesiune, şomaj, divergenţe * i serviciu nr. 20342, pe nu nulă. (c. 6)
« Pierdut legitimaţie de
i mele Balint Geza, elibera serviciu pe numele Colotin
TOKIO 20 (Agerpres). — pună eforturi pentru a ex juns la 1 470 000, Puternic BONN 20 (Agerpres). — tă de C.S. Hunedoara, la Corneliu, eliberată de în
Cele mai dificile probleme porta produse mai bune şi afectată de recesiune şi de în contextul în care şoma minorul de benzi. O de treprinderea de tricotaje
cu care- este confruntat pe mai ieftine, astfel îneît să scăderea puterii de cum jul afecta în R.F. Germa clar nulă. (2374) Hunedoara. O declar nulă.
plan extern guvernul ni fie competitive pe piaţa părare a populaţiei, firma nia, la sfîrşitul anului tre • Pierdut legitimaţie de (c. 30)
pon anul acesta sînt diver japoneză. „General Motors” a anun cut 1,7 milioane de per serviciu, pe numele Szobo DIVERSE
genţele comerciale ale Ja ★ ţat, la sfârşitul săptămînii soane, reprezentînd 7,3 la Nora-Ana, eliberată de Fa <* Soţul Petrică, copiii
poniei cu Statele Unite şi WASHINGTON 20 (Ager- trecute, un grafic de închi sută din totalul forţei de brica de încălţăminte Hu Mihaela şi Mircea- urează
cu Europa occidentală — presV — Fenomenele de dere a unor uzine si re- muncă, problema combate nedoara, O declar nulă. ‘scumpei lor soţie şL mamă,
a declarat primul ministru rii acestui fenomen repre (2373) Elena Munteanu, cu prile
Zenko Suzuki, într-o con Din lumea capitaiu’ui zintă una dintre priorită o ..Pierdut certificat de jul zilei de naştere, multă
ferinţă de presă ţinută la ţile guvernului' şi ale sin calificare nr. 16842, pentru sănătate, fericire şi un
Tokio. Exprimîndu-şi opi dicatelor. meseria de sudor, pe nu călduros „La mulţi ani !“
nia că acestea nu vor fi recesiune cTtn economia a- ducere a producţiei de au în acest context, Uniu mele Muzur Zoltan. îl de (c. 20)
rapid rezolvate, premierul marlcană se resimt acut în tomobile pentru următoa nea sindicatelor vest-ger- clar nul. (2372) ANUNŢ DE FAMILIE
nipon a subliniat că ade ramura industriei construc rele trei luni, care, între mane (D.G.B.) a propus a- • Pierdut legitimaţie de
văratele cauze ale diver toare de automobile. Ast altele, va avea ca efect plicarea unei suprataxe a- serviciu cu numărul 241, • Colectivul de oameni
genţelor comerciale ale Ja fel, potrivit revistei ameri concedierea a circa 55 000 supra veniturilor ridicate, pe numele Golgoţ Nicolae, ai muncii al E.G.C.L. Că-
poniei eu partenerii săi oc cane de specialitate „The salariaţi pe perioade va în vederea constituirii unui eliberată de Exploatarea lan, cu profundă durere, a-
cidentali sînt inflaţia ga Trade Journal Automotive riind între 7 şi 30 de zile fond de .50 miliarde de minieră Ghelari. O declar dresează familiei îndoliate
lopantă. deficitele balanţe News”, în luna ianuarie mărci (22 miliarde dolari), nulă. (c. 3) sincere condoleanţe la
lor de plăţi şi şomajul ma a.c., numărul automobile şi pierderea definitivă a destinat finanţării progra • Pierdut legitimaţie de pierderea celei ce a fost
siv din aceste ţări, cărora lor produse în S.U.A., care locurilor de muncă de că mului de creare a noi serviciu cu nr. 917, pe nu mamă, bunică şi soţie
le-a lansat un apelXsă de au rămas nevîndute a a- tre alţi 5 400.' locuri de muncă. mele Bistriceanu Mariana, SPĂTĂCEANU EMILIA
COLEGIUL DE REDACŢIE: Sabin Cerbu. Ion Cioclei, Tiberîu Isirote (redactor şef). Lucio Eleno Liclu, Gheorgba Paveî (redactor şef adjunct), Vasilo Pâţan, Nicolae Tîrcob
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Abonamentele se fae la oficiile poştale, factorii poştali ş5 difuzoril voluntari
2 700 Deva: str. Dr. Petru Groza nr. 35. Telefoane: 11275. 11585. 12157. 50708 din întreprinderi şi instituţii I
TIPARUL: Tipografia Deva. str. 23 August nr. 25? Costul unui abonament: 24 Iei (pe 3 luni), 48 Ie! (pe 6 luni), 98 iei (un an)