Page 84 - Drumul_socialismului_1982_01
P. 84
l i • MARŢI, 26 IANUARIE 1982 ;.aa.
I DIN FRUNTEA PARTIDULUI
e care le-am asimilat şi le realizăm la l.M. cooperatorii prin sporirea livrărilor de produse dustrial nr. 3 Deva aduc omagiul lor fierbinte, 1981-1985 depăşesc suma de 29 miliarde lei,
frăştie se bucură de apreciere din partea be- din sectorul zootehnic. de înaltă stimă şi profundă recunoştinţă des nouă constructorilor revenindu-ne sarcina de a
eiiciarilor. In ultimii trei ani am dezvoltat pu- Manifestindu-ne aleasa recunoştinţă pentru chizătorului de noi drumuri in construcţia so realiza în termen şi in condiţiile unei înalte
zrnic capacităţile de producţie existente, am atenţia ce o acordă progresului agriculturii şi cialistă, in educarea şi instruirea tinerei gene calităţi cele 20 000 de apartamente, toate
onstruit o nouă sculărie şi o hală modernă întăririi alianţei muncltoreşti-ţărăneşti, urăm cir- raţii. Militind neobosit pentru ridicarea nivelu obiectivele economice, precum şi cele social-
e maşini-unelte, am adus o serie de perfec- maciului destoinic şi infelept al destinelor pa lui de civilizaţie al întregului popor, secreta culturale (din care amintesc cele trei case de
onări fluxurilor de fabricaţie, ridicind conti- triei, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, ani mulţi rul general al partidului a deschis invăfămin- cultură de la Lupeni, Vulcan şi Hunedoara,
uu ştacheta nivelului tehnic şi calitativ al şi viaţă îndelungată in fruntea partidului şi tutui românesc orizonturi noi, fără precedent în complexul spitalicesc din Deva, 132 de săli
roduselor. Şi in continuare uzina noastră se statului nostru. istoria poporului, a ridicat calitatea de edu de clasă, 220 de laboratoare şcolare, 1 500
a dezvolta şi moderniza. In baza orientărilor IOVAN MARIOARA cator la noi cote valorice, a creat tinerei ge locuri in grădiniţe), prevăzute a se da in func
aprobărilor date de conducerea partidului, ţărancă cooperatoare, neraţii condiţii minunate pentru a se pregăti ţie în această perioadă. Pătrunşi de clar
ersonal de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, Sîntandrei să fie, miine, constructor de nădejde al socie viziunea cu care Partidul Comunist Român, to
i acest cincinal, l.M. Orăştie işi va tripla oc- tăţii socialiste multilateral dezvoltate, al co varăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul său ge
v,Halea productivă faţă de anul 1981, işi va munismului. neral, proiectează viitorul patriei şi al naţiu
'ubla numărul, personalului muncitor, işi vo Liceul nostru are o puternică bază didacti- nii, noi constructorii din judeţul cărbunelui şi
’iversifica neincetat producţia. "Pentru toate co-materială, cabinete, laboratoare şi ateliere oţelului, energiei electrice şi minereurilor, sin
cestea mulţumim iubitului nostru conducător Florile recunoştinţei şcolare a căror dotare permite o excelentă tem hotăriţi ca prin muncă şi atitudine ne
le partid şi de stat şi ii adresăm, cu ocazia instruire teoretică şi practică a elevilor de la obosită, consecvent revoluţionară, să contri
ilei Jş radere, sănătate, putere de muncă şi noastre depline toate cele şase profiluri. Pentru condiţiile deo buim la înfăptuirea măreţelor obiective ale
a mulţi om /■ sebite de viaţă şi formare multilaterală asigu Congresului al Xll-lea al partidului.
IOAN STOIAN
LAUREAN LUCOI Acum, la aniversarea zilei sale de naştere, a- rate tinerei generaţii, pentru tot ce ni se pune maistru constructor,
la dispoziţie, cadrele didactice şi elevii acestei
maistru, secretarul comitetului dresăm marelui patriot şi revoluţionar, secretaru unităţi de invăţămint aduc astăzi ■ cuvint de
de partid l.M. Orăştie lui general al partidului, cele mai alese gin- Şantierul 1 Deva al T.C.H.,
duri, florile recunoştinţei noastre depline. Prin profundă mulţumire conducătorului iubit al secretarul comitetului de partid
activitatea neobosită a tovarăşului Nicolae partidului şi ţării, li urăm cirmaciului inţelept al şantierului
Ceauşescu s-a cimentat unitatea dintre partid şi destoinic al destinului nostru comunist pe
şi popor, s-au consolidat temeliile adevăratei drumul pe care cu clarviziune l-a deschis în
Om ai păcii egalităţi in drepturi a tuturor cetăţenilor pa floririi României socialiste, tovarăşului Nicolae
triei noastre socialiste, fără deosebire de na Ceauşescu, să ne trăiască la mulţi ani, cu
ţionalitate. sănătate, pentru fericirea şi prosperitatea po
şi~at dreptăţii Sînt femeie, urmaşa unor oameni simpli, ce- porului nostru. Viziunea umanistă
tăţeană română de naţionalitate maghiară. Şi " QLIMPIA-ELiSABETA RETEGAN
(fragmente) ca mine sînt sute de femei in fabrica noastră. profesor Ia Liceul industrial La o analiză atentă este uşor de constatat
Multe dintre ele îndeplinesc munci de răspun nr. 3 Deva că toate iniţiativele teoretice şi practice ale
Vino, FĂCLIE-a dere, fac parte din comitetele de partid, sin secretarului general al partidului, tovarăşul
Vers Drumului dicat şi U.T.C., din consiliul oamenilor muncii, Nicolae Ceauşescu, se întemeiază pe o vi
Şi te revarsă Spre ADEVĂR participind efectiv la conducerea unităţii. De ziune nouă, revoluţionară asupra condiţiei ti
Ca o lavă, Om cinstit fapt, fiecare om al muncii participă la condu mone. Umanismul n-a fost niciodată o dogmă,
Cuprinzîndu-ini De OMENIE, cere, la gospodărire, caută şi găseşte soluţii Făuritor al României ci un vast sistem de gîndire general de o
Om ce nu mai pentru rezolvarea treburilor. Doar aşa a fost
Lumea-ntreaga Vrea să fie posibil ca producţia fesătoriei, unitate relativ comuniste stare de spirit specific europeană, generoasă,
Şi întregul SCLAVI, nouă să crească continuu, in 1981, bunăoară, optimistă, prielnică problematicii omului. Ideea
UNIVERS! pe TERRA planul la ţesătoria de mătase a fost depăşit în cei 17 ani- de la Congresul al IX-lea al sa fundamentală a fost şi este perfectibilita
tea fiinţei umane : s-a schimbat de-a lungul
Şi POPOR cu 17 000 mp ţesături, valoarea producţiei partidului, de cind în fruntea partidului şi a timpurilor doar viziunea asupra esenţei şi a
Cîntă OMUL, Care robeşte marfă a fost depăşită cu 484 000 lei, iar cea ţării se află tovarăşul Nicolae Ceauşescu, in căilor de acces înspre această perfectibilitate.
Care nu-şi Alt POPOR ! a producţiei nete cu peste 500 000 lei. Bine am treaga înfăţişare a patriei noastre s-a schim Astăzi vechiul umanism european trece prin-
Început şi anul 1982 şi sintem siguri că il vom
Găseşte Încheia cu un bilanţ rodnic. Este o realitate bat, România păşind ferm pe calea dezvoltă tr-o criză de proporţii, nefiind un secret că,
Somnul, Fapta, proprie fiecărui loc de muncă şi de viaţă din rii economico-sociale. Şi poate nimeni nu per pe aiurea, el a devenit disparent : individua
Nu-şi găseşte Lui, România socialistă. Dar toate acestea or. fi cepe mai profund acest fenomen decit noi con lismul - concept pozitiv in Renaştere - a de
Timp Cu gîndu-i fost imposibile fără politica înţeleaptă a parti structorii, cei care contribuim direct, cu mintea generat într-un egoism monstruos, omul o
şi braţele noastre, la materializarea amplelor
De masă, Soră. dului nostru, a secretarului său general. proiecte, cei care Înălţăm uzinele, noile cartiere ajuns dominat de obiecte, singurul său scop
părînd a fi acela de a supravieţui; umanis
Pînă nu Neclintit, întregul nostru popor vede şi admiră in de locuinţe, toate edificiile social-culturale. Noi mul, atit cit mai este, a devenit o abstracţiune.
Rodeşte Dîrz şi personalitatea tovarăşului Nicolae Ceauşescu ştim că impresionanta dezvoltare a patriei Preşedintele României socialiste opune aces
Rodui, Drept, pe arhitectul original al noii societăţi, edificată .socialiste este direct legată de aspiraţia fun tui declin conceptul nou al umanismului revo
Pînă nu-si în tot pe temeliile de egalitate deplină a fiilor damentală pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu luţionar, cu adinei rădăcini in concepţia de
Clădeşte Ce face ; României socialiste - români, maghiari, ger a imprimat-o, ca trăsătură a intregii politici viaţă a poporului său, caracterizată printr-o
TASA. Falnic, mani şi de alte naţionalităţi — ale unităţii de a partidului — creşterea continuă a bunăstării atitudine creatoare, omenie şi optimism. Pe a-
Intre ţări, Stîncă, nezdruncinat a Întregului nostru popor, ale de materiale şi spirituale a poporului. Cu capa ceste temeiuri, viziunea umanistă nouă a to
O nestemată. De GRANIT; mocraţiei autentice şi creatoare. Sistemul de citatea sa de a contopi intr-un tot unitar pro varăşului Nicolae Ceauşescu este rodul unei
Luminoasă, De SPERANŢE mocraţiei noastre socialiste este un larg, cu funzimea analizei realităţilor in continuă evo gindiri ştiinţifice animată de o puternică ener
Ce-şi ocupă, OMENIRII, prinzător şi puternic edificiu, un forum ani luţie cu clarviziunea-şi perspicacitatea in preci gie creatoare şi de un spirit pedagogic ma
zarea obiectivelor fundamentale pentru noua
Locu-n Pentru PACE mat continuu de spiritul revoluţionar, novator etapă a edificării socialiste a patriei, secreta jor, care işi află expresia in afirmarea ţelului 1
Scara de, Şi credinţă exprimat de secretarul general al partidului, rul general al partidului nostru este iniţiatorul suprem al partidului : crearea unui om nou,
tovarăşul Nicolae Ceauşescu, căruia astăzi, la
eliberat de servituţi umilitoare, socotite pină
Valori. în destinul şi promotorul amplelor programe-directivă de acum fatale, conştient de valoarea demnităţii,
Fericit. aniversarea zilei sale de naştere, îi urăm ani
mulţi şi fericiţi, multă sănătate şi putere de dezvoltare economico-socială a României, cele dăruit inaltei pasiuni a muncii creatoare şl
TOUŢA-a muncă, pentru a conduce cu aceeaşi strălu in domeniile cercetării ştiinţifice şi dezvoltării conştient că : „fericirea personală nu se poate
Veacului ION 1. MIRiŢĂ tehnologice, dezvoltării energetice şi creşterii realiza încâlcind dreptul la fericire al altora,
cire poporul nostru pe drumul socialismului şi ci numai în cadrul înfăptuirii fericirii genera
comunismului. nivelului de trai, ridicării calităţii vieţii, progra le a colectivităţii, a poporului, a umanităţii".
FERENCZ ERJEBET me a căror orientări principale vizează anul Este o viziune de amploare, care, alături de
Conducător statornic muncitoare la secţia finisaj, 2000. priului popor, are in vedere şi o generoasă
devotamentul pentru interesele vitale ale pro
Judeţul nostru deţine şi in actualul cincinal
fesătoria de mătase Deva
aî înfăptuirii noii o pondere importantă in economia naţională, aplecare înspre idealurile de pace, bunăstare
oamenii muncii hunedoreni contribuind cu sar
şi progres ale tuturor popoarelor lumii. Ceea
revoluţii agrare îndrumător apropiat cini sporite la traducerea in viaţă a obiective ce şi explică dealtfel prestigiul mereu sporit
lor inscrise in Programul partidului, in hotă-
9 de care se bucură azi în lume România so-
cialistă şi preşedintele ei.
Nu o dată am avut prilejul să ne convingem al tinerei generaţii ririle Congresului al Xll-lea al P.C.R. Fondu RADU CIOBANU
rile de investiţii prevăzute pentru cincinalul
a • iubitul şi stimatul nostru conducător, tova-
ăşul Nicolae Ceauşescu, se preocupă cu o Astăzi, cind intreaga ţară aniversează ziua
eosebită grijă de dezvoltarea intensivă şi de de naştere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu,
modernizarea agriculturii, de ridicarea călită- secretarul general al partidului, preşedintele
i vieţii oamenilor muncii de pe ogoare, a in- Republicii, eminent om politic al lumii con
■egului nostru popor. Jalonind cu clarviziune temporane, cadrele didactice de la Liceul in-
l realism obiectivele pe care trebuie să le
ifăptuim in acest an şi în întregul cincinal
i domeniul agriculturii, in expunerea la ple-
ara C.C. al P.C.R. din luna noiembrie 1981,
scretaru! general al partidului a adresat tu- lisate de piame%
iror lucrătorilor ogoarelor chemarea de a ac-
ona într-un înalt spirit de răspundere revo-
iţionară şi patriotică pentru a ridica pe o Cu această cravată roşie, smulsă
■eaptă superioară întreaga activitate, pentru din flacăra oţelului hunedorean,
, înfăptui noua revoluţie agrară, in acest sens, desfăşurată în adierea griului nou
iimulaţi fiind şi de decretele privind cointe- vă urăm LA MULŢI ANI CU BUCURIE !
"■ sarea materială a producătorilor agricoli pen-
u a obţine şi livra la fondul de stat cantităţi Cu această privire curată prin care
■rite de produse agroafimentare, în vederea se vede veşnicia patriei
■''uirii principiilor autoconducerii şi auto- deschizînd ferestrele păcii,
nării teritoriale, ca şi de proiectul vă urăm LA MULŢI ANI CU BUCURIE !
atribuţiei, care se va aplica experimen
ta 1 februarie a.c., lucrătorii ogoarelor Cu această mină care a învăţat să scrie
tatea noastră acţionează energic pen- româneşte cuvinte de dragoste ţării
~irea cu randament ridicat a fiecărei arătînd porumbeii albi din stemă
ae pămint, pentru a preda cantităţi vă urăm LA MULŢI ANI CU BUCURIE
e de cereale, legume, cartofi şi sfeclă, LA MULŢI ANI PARTID, ROMÂNIE 1
e fiecare hectar cultivat - in total peste RALUCA BUSUIOC
tone produse —, beneficiind astfel, în elevă în clasa a Vlll-a,
‘ an, de prime de producţie de aproape Cenaclul pionieresc „Mugurii"
Hunedoara
’on lei. De asemenea, de importante ve-
suplimentare vor beneficia unitatea şi in mijlocul siderurgiştilor hunedoreni.