Page 36 - Drumul_socialismului_1982_02
P. 36

Pag. 4                                                                                  DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 7 545 • JOI, II FEBRUARIE 1982



                                                                                                                                                 G. L G. C. L.
                                                                                                                               SECŢIA APĂ, CANAL, TERMOFICARE DEVA
                     (l* iare din pag. 1)    de  Argeş,  Mihai  Crăciun,   pentru  realizarea  în  bune   prem  al  Dezvoltării  Econo­  Se  aduce  Ia  cunoştinţa  consumat&rilor  de
                                             maistru  miner,  preşedinte­  condiţii  a  tuturor  sarcini­  mice  şi  Sociale,  de  a  recu­  apă  din  municipiul  Deva  şi  oraşul  Shneria  că
                  natului  minier  Valea  Jiu­  le   Consiliului   oamenilor   lor  şi  obiectivelor  prevăzu­  pera  în  acest  an  30  la  sută
                  lui,  Aurelia  Bradin,  preşe­  muncii   al   întreprinderii   te  pentru  acest  an,  pentru   din  volumul  compensaţii-  j   se  SISTEAZĂ  FURNIZAREA  APEI  POTABILE
                  dintele  Consiliului  oameni­  miniere   Metru,.   judeţul   recuperarea  neîntârziată  a   lor,  pentru  ridicarea  între-  j   ÎN  DATA  DE  VINERI,  12  FEBRUARIE  1982
                  lor  muncii  al  întreprinde­  Gouj,   Mihai   Gierscher,   rămînerilor  în  urmă;  pen­  gii  activităţi  economico-so-  •
                  rii  textile  Arad,  Glieorghe   maistru lăcătuş, preşedintele   tru  executarea  în  întregi­  ciale  la  un  nivel  superior  I   ÎNTRE  ORELE  8—17  pentru  executarea  de
                  Turbureanu,, maistru oţelar   Consiliului oamenilor mun­  me  a  producţiei  destinate   de calitate şi eficienţă.  lucrări  pe  magistrala  conductei  de  aducţîune
                  la  Combinatul  siderurgic   cii  al  întreprinderii  de  u-   exportului.        In cadrul ■ şedinţei, Con­
                  Reşiţa,  Gri'gore  Popescu,   tilaj  şi  piese  de  schimb-   Vorbitorii  au  evidenţiat,   siliul  naţional  al  oamenilor   a apei.
                  lăcătuş la   Depoul C.F.R.  Sibiu,   Nicolae   Bătrînu,   însemnătatea   măsurilor 1    muncii   din   industrie,
                  Timişoara,  Glieorghe Bu-  prim-vicepreşedinte al Con­  propuse   de   conducerea   construcţii;   transporturi,
                  ruc,  lăcătuş,  membru  al   siliului  oamenilor  muncii   partidului,  şi  statului  cu   circulaţia  mărfurilor  şi  fi­  ÎNTREPRINDEREA MECANICĂ CUGIR
                  Consiliului  oamenilor  mun­  al  întreprinderii  de  exploa­  privire  la  reaşezarea  şi  co­  nanţe,  a  aprobat,  în unani­
                  cii  al  întreprinderii  „23   tare portuară Constanţa, E-   relarea  pe  principii  econo­  mitate,  Raportul  privind 1      încadrează
                  August"  Bucureşti,  Otilia   lena  Dobrea,  laborantă  la   mice  a  preţurilor  produse­  realizarea  planului  naţional
                  Popescu,  preşedintele  Con­  întreprinderea  metalurgică   lor  agricole  şl  majorarea   unic  de  dezvoltare  econo­  următorul personal pentru activitatea C.F.U. :
                  siliului  oamenilor  muncii   de  metale  neferoase  Baia   preţurilor  cu  amănuntul  la   mico-socială-  pe  anul  1981   ® 2 impiegaţi de mişcare
                  al  Combinatului  de  celulo­  Mare,,  Teodor  Marton,,  lă­  produsele  agroalimentare,,   şi  Comunicatul  cu  privire
                  ză  şi  liîrtie Suceava, Gheor-   cătuş,  şef  de  echipă,  pre­  creşterea,  retribuţiei  perso­  la   îndeplinirea   planului   • Ii şef manevră
                  ghe  Petrescu,,  preşedintele   şedintele Consiliului, oame­  nalului  muncitor,  a  aloca­  naţional  unic  de  dezvolta­  ® 2 inanevranţi
                  Consiliului  de  conducere  al   nilor  muncii  al  întreprin­  ţiilor  de  stat  pentru,  copii   re  economico-socială  a  Re­
                  Ministerului  Industriei  de   derii  mecanice  de  material   şi  a.pensiilor.  Ei  şi-au  ex­  publicii  Socialiste  România   ® 2 mecanici sau ajutor mecanici pentru
                  Maşini-Unelte,, .Electroteh­  ruîant  Cluj-Napoca,.  Ioana   primat  deplinul  acord  cu   pe anul 1981.             motoare LDH şi LDHE
                  nică  şi  Electronică,  Adal-   Zarioiu,. preşedintele Consi­  aceste  măsuri,  subliniind
                  b^rti Ugron, preşedintele a-   liului  oamenilor  muncii  al   că. ele; ilustrează preocupa­  A  fost  aprobat,  de  ase­  Retribuţia, conform legilor în vigoare.
                  dunării  generale  a  oame­  întreprinderii   comerciale   rea  statornică  a  partidului,   menea, în unanimitate,. Ra­  Cazare, dacă e necesară, în spaţiile între­
                  nilor  muncii  de-  la  între-   de   Stat   „Bucur—Obor"   şi statului, nostru, personal-   portul.  cu  privire  la  reaşe­
                  prinderea  forestieră,  de  ex­  Bucureşti,  Marin  Iordan,   a  t o v a  r ă  ş u  l u  i   Nicolae   zarea» şi corelarea pe prin­  prinderii.
                  ploatare  şi  transport  Tfcgu.   maistru, preşedintele Consi­  Ceauşescu,  în  conformitate   cipii  economice  a  preţuri-,
                  Secuiesc,  Viorel  Cerchizan,   liului  oamenilor  muncii  'al   cu  programul  stabilit  de   lor  produselor  agricole  şi
                  prim-vicepreşeddnte al Con­  „IREMOASf*- Bucureşti.   Congresul  al  XH-lea  al   majorarea  preţurilor  cu  a-
                  siliului  oamenilor  muncii   în  cuvin  tui  lor;  vorbito­  P.G.R.,   pentru   ridicarea   mănuntul  Ia  produsele  a-
                  ai  întreprinderii  -„Electro-   rii  au  relevat  că  sub  con­  permanentă,  a.  nivelului  de,   groalimentare, creşterea, re­
                  centrale"  —  Mureş,  Nico-   ducerea partidului, a secre­  trai  material  şi  spiritual  al   tribuţiei personalului- mun­
                  lae   Badea,   preşedintele'   tarului  său  general,;  tova­  celor ce muncesc.  citor,  a  alocaţiei  de  stat
                  Consiliului  oamenilor  mun­  răşul  Nicolae  Ceauşescu,   Participanţii  la  discuţii-   pentru copii şi a pensiilor.
                  cii  al  întreprinderii  de  mar   oamenii  muncii  din  indus­  s-au  angajat  să  acţioneze   în  legătură  cu  aceste  do­
                  sini  grele  Bucureşti,.  Pa-   trie  şi  agricultură,  din.  ce­  în  toata  colectivele  pe  ca­  cumente,  participanţii  an
                  rascliiva Burlacu,. preşedin­  lelalte  ramuri  ale  produc­  re  le  reprezintă  pentru  ca   adoptat  o-  hotărîre  care  se
                  tele  Consiliului  oamenilor   ţiei  materiale  au  încheiat   sumele alocate pentru com­  va dai publicităţii..
                  muncii  ai  întreprinderii  de   cu.  rezultate  deosebite  pri­  pensaţii  să  fie  integral  re­  In.  încheierea  lucrărilor
                  mătase  „Victoria"  Iaşi,,  Pa-   mul.  an  al  actualului  cin­  cuperate   prin   creşterea   şedinţei;  a  luat  cuvântul          cordat. Amimtirea- Iui dra­
                                                                                                                                                          -
                  raschiv  Benescu,  preşedin­  cinal;  asigurând  astfel  dez­  productivităţii   muncii,   a   t  o  v a r ă ş u li NICOLAE           gă   va  răm-îne  în-  inimile
                  tele  Consiliului  judeţean   voltarea  economiei  naţio­  valorificării  superioare  a   CEAUŞESCU,  secretar  ge­  p u b lic it a t e  noastre, (2543))
                  Galaţi  al  oamenilor  mun­  nale;, ridicarea: patriei noas­  resurselor  materiale  şi  u-   neral  al!  Partidului  Comu­             •  Soţia.  Rozalia,  fiica
                  cii,  Petru  DLnescu,,  preşe­  tre pe noi: trepte- de progres   mane  de  care  dispune-  so­  nist  Român;  preşedintele            Stanca,  ginerele  Voicu  şi
                  dintele  Co'nsillului  oameni­  şi civilizaţie.       cietatea noastră.         Republicii Socialiste' Româv-     PIERDERI            nepoţica  Mirona,.  cu  acee­
                  lor  muncii  al  întreprinderii   în  numele  colectivelor  de   îhţelegînd.  în  profunzime   nia,,  preşedintele  Consiliu­  •  Pierdut  legitimaţie  de   aşi  nemărginită  durere,  re­
                  de  anvelope  „Victoria"  Flo-   muncă  pe  care  le  reprezin­  şi  abordând;  cu  toată  răs­  lui  Naţional  ai  Oamenilor   serviciu  pe-  numele  Fabian   amintim  celor  ce  l-au  cu­
                  re.şti,   judeţul   Prahova,   tă:  cei-  care  au  luat  cuvîti-   punderea  importanţa,  eco­  MuiTciii,  Zoitan;  eliberată  de  I.M.C.   noscut  că  Ia  II  februarie   -
                  Glieorghe  Georgescu,  pre­  tuli  s-au  angajat  să  acţio­  nomică  a  măsurilor  stabili­  Cuvînitâwai   tovarăşului   Bîrceai. (D> declar nulă. (2546)  se împlineşte un a-n- de- la
                  şedintele  Consiliului  oame­  neze  iu  spiritul  indicaţiilor   te,  cei  care  au  luat  cuvîn-   Nicolae  Ceauşescu  a  fost   •  Pierdut  bon  de  livra­  moartea   fulgerătoare   a
                  nilor  muncii  al  Schelei  de   şi  orientărilor  cuprinse-  în   tul  s-au  angajat  să  acţio­  urmărită  cu  multă  atenţie,,   re  rar.  63330/29  octombrie   scumpului  şi  neuitatului
                  foraj Zemeş, Judeţul Bacău,   cuRiîntareai rostită de tova­  neze-  cu  fermitate  pentru   cu  deplină  aprobare  ,  şi   1981, pentru repartiţia  unei   nostru
                                                                                                                                                -
                  Nicolae  Vaidescu,  prim-vi-   răşul Nicol-ae- Ceauşescu la   trecerea  la  îndeplinire  a   profundă   satisfacţie,   ea   butelii  de  aragaz,  pe  nu­  ZMIUŢ NICOLAE
                  cepreşedinte  al  Consiliului   şedinţa-  de  lucru  comună   hotărârii  Şedinţei  de  lucru   fiind  subliniată,  în  repeta­  mele  Lăzăroni  Gheorghe-   îi  păstrăm  în  suflete  o  vie
                  oamenilor  muncii  al  între­  ai C.C. al P.C.R. şi a> Con­  comune a Comitetului Cen­  te  rînduri,  cu  vii  şi  înde­  Constantin,  din  Hunedoa­  şi neştearsă amintire. (2530)
                  prinderii  de  produse  elec­  siliului  Suprem  al  Dezvol­  tral al Partidului Comimnist   lungi aplauze, nrade şi ova­  ra, eliberată de I.C.S. măr­  ®  La-  9  februarie  s-au
                  trice si electronice - Curtea  tării Economice si Sociale  Român şi a Consiliului Su-  ţii.                furi  industriale  Hunedoara,   împlinit  doi  ani  de  la  de­
                                                                                                                             îl declar nul. (2550)      cesul  scumpei  noastre  so­
                                                                                                                               o  Pierdut  legitimaţie  de   ţie,  mamă,  soră  şi  cumna­
                                                                        aîional e! Fr                                        serviciu  nr.  5824  pe  nume­  tă. Lăzăruţ Maria, din Mes­
                                                                                                                             le  Colcer  Eugen,  eliberată   teacăn,  oraşul  Brad.  Amin­
                                                                                                                             de  I.I.R.U.C.  Bucureşti.  O   tirea  ei  rămîne  neştearsă
                                                                                                                             declar nulă. (c. 4)        în  inimile  noastre  îndure­
                                                                                                                               ® Pierdut 1'egîţi'maţre- de   rate. (c. 1)-
                                                       » ^                                                                   serviciu  nr.  1608  pe  nume­  a  Colectivul  din-  cadrul
                     (Urmare din oatr li­    elaborarea  politicii  econo­  ţurilor  materiilor  prime,   a  patriei,  ridicarea  prospe­  le D'omfei Eugenia; elibera­  Oficiului  de  gospodărirea
                  na  Moţăţei,.  judeţul  Dolj,   mice,  la  soluţionarea  pro-   combustibililor şi' altor pro­  rităţii  naţiunii  noastre  so­  tă- de- Fabrica- de- încălţă­  apelor Deva. este- alături, de
                  Aneta  Diaconu,  preşedinte­  ■W'iemeior  de  care  depinde   duse pe piaţa mondială.  cialiste.           minte- Hunedoara. O 1  declar   colegul  nostru:  Adămuţ  Si-
                  le   Consiliului   Frontului   mei'sul nostru pe calea, bu­  In  mod  unanim,  vorbito­  în  unanimitate,  Plenara,   nulă.           rraedrea-  la  marea,  durere
                  Democraţiei  şi  Unităţii  So­  năstării  şi  civilizaţiei.  în   rii  au  subliniat  preocupa­  a  adoptat  Raportul  şi  Co­  ANUNŢURI DE FAMILIE  pricinuită de pierderea, ma­
                  cialiste  al  sectorului  5  —   acelaşi  timp,,  vorbitorii  au   rea.  statornică  a.  conduce­  municatul  privind  îndepli­       mei  sate.  Transmitem  sin­
                  Bucureşti.                 arătat,  în  spirit  critic  şi;   rii  partidului  şf  statului   nirea. planului unic de dez­  •  Marin  soţie, Simona şi   cere  condoleanţe  familiei
                    Vorbitorii   au  exprimat   autocritic,,  unele-  lipsuri  şi   nostru,  personal  a.  tovarăş   voltare  economică  şi  socia­  Gabriefa  fiice-,  cu  aceeaşi   îndoliate. (2553)
                  aprobarea  deplină  faţă  de   greutăţi- manifestate în ac­  suini  Nicolae-  Ceauşescu,.   lă- pe anul 1981, precum şi   durere,  anunţăm,  că  la:  II   DIVERSE
                  Raportul  şi  Comunicatul   tivitatea  economico-socială,   pentru  sporirea.  bunăstăriii   Raportul şi măsurile cu pri­  februarie 1982: se împlinesc   ® Colectivul) ■. de- oameni
                  privind  îndeplinirea:  planu­  exprimmd  hotărârea;  Fron­  materiale a imtregMilM po­  vire  la.  reaşezarea  şi  core­  şase-  lumi  de  lai  despărţi­  ai  muncii  de  lai  Casp  de
                  lui  pe  anul  198®,.  faţă-  de   tului: Democraţiei şi: Unită-   por,, reflectata;, de- această-   larea  pe  principii  economi­  rea: de cel drag  fete Orăştie mulţumeşte^:
                  aprecierile.   formulate   de   pi  Socialiste;,  a:  organiza-   data,. îki masării© adtoptafe   ce  a  preţurilor  produselor   MURAR  PETRU   varăşei   Murgu   Floarea
                  secretarul  general  al  parti­  ţiiilbr- sale;, dig- avşji aduce- o  iui  vederea:  acordării  «te   agricole  şi  majorarea:  pre­  din. Sîntamd.reL Mulţumim   pentru-  activitatea   depusă
                                                                                                                                                                        -
                  dului  la  şedinfai  de  lucru   contribuţie:   mult sporită;,  comffipensaţiii,, dfe: creştere a: ţurilor  cu  amănuntul  la.   şi  pe  această  cale  oameni-   şii-ii urează săra-ătaite, ferici­
                  comună a. CC. al P’.Gffi.. şi   iu  fiecare  unitate  produc­  alocaţiei) pentru: copiii cşii a>  produsele   agroalimentare,         re  cu.  ocazia,  pensionării,
                  Consiliului. Suprem; ai Dez­  tivă;, ia: realizarea: integra­  pensiilor;, astfel cat mrodifU   creşterea  retribuţiei  perso­  Iffiir rmunoif dfn- I.C.S. Hu-
                  voltării.  Economice  şi  So­  lă  a;  planului  pe  acest  an;,   eajţea. preţurilor- de- desfa­  nalului  muncitor,  a-  aloca­  nedoaa’a: pemtimi ajutorul 1  a-  fc.. a>
                  ciale,, asupra» activităţii de­  liai recuperarea: unora: dini   cere " a: produselor agroalii-   ţiei  de  stat  pentru,  copii  şi,   ganizat  un  raion  care  des­
                  puse- anul, trecut de- oame­  restanţele  înregistrate  în   mentare săi nui afecteze- ve--  a pensiilor..                           face  unelte  agricole'  şi :   de
                  nii  muncii  —  românii,,  ma­  19811,. Ia aplicarea cu: con­  niSurife-  reale-  ate  oameni-   Plenara  a  adoptat  în.  n-        grădinărit,  precum»  şi:  o  in-
                  ghiari,.  germani  şji  de  alte   secvenţă  a  noului  meca­  Dor- miumcii..   nanimitate- Hotărî rea. Con­                         teresajvtăs   expoziţie   „Colţul
                                                                                                                                                       grădinarului".
                                                                                                                                                                   e   Mîine,,  IZ
                  naţionalităţi — dEto întrea­  nism: economibo-ffiinaMciar,.   Pârticipa-nţiii l!ai discuţii:   siliului  Naţional  ai  Fironto-      februarie,  te  căminul  cultu­
                  ga  ţară.  Ei'  au  subliniat  că-   în: vederea, creşterii: eficien­  au;  exprimat,  angajamen­  1-ui  Democraţiei  şi  Unită­  •  Zilnic,  in  municipiu;  25  ral  din»  Cristur'  se  va  orga­
                  rezultatele  primului  an  al   ţei  întregii  activităţi'  eco­  tul  lor,  al  organizaţiilor   ţii  Socialiste,,  care  se  va:   de  factori  poştalii  asigură  di­  niza  o  seară  literară  dedi­
                                                                                                                                                       cată.  împlinirii  a  20.  de  ani
                                                                                                                               fuzarea  presei,  şi  corespon­
                  actualului  cincinal  confir­  nomice.                F.D.U.S.  pe  care  Ie  repre­  da publicităţii.       denţei  în  25  sectoare  de  dis­  de  la  încheierea  cooperativi­
                  mă  justeţea  politicii  Parti­  Manifestîndu-şi   adeziu­  zintă  de  a-şi  aduce  întrea­  In  încheierea  lucrărilor   tribuirea  tiv  medie,  frecare  zării  agriculturii;  sub-  gene­
                  dului Comunist Român, ca­  nea  deplină  la  complexul   ga  contribuţie  la  înfăptui­  plenarei  a  luat  cuvîntul   factor  distribuie  MO  plicuri  ricul  „Omagiu  satului  roma­
                  re  îşi  îndeplineşte  cu  cin­  de  măsuri  privind  reaşe­  rea  acestor  măsuri,  la  ri­  t  o  v  a  fi.Ş  u  1  NICOLAE   şi  27b  ziare  cotidiene.  Prin­  nesc".  •  Tot  mîine,  te  că­
                                                                                                                               tre:  cei.  care  zi  de  zi  îşi  fac  minul  cultural.  „Petbfi  S'an.-
                  ste  misiunea-  sa  istorică  de   zarea şi: corelarea pe- prin­  dicarea pe' o> treaptă supe­  CEAUŞESCU,  secretar  ge­  cu-  conştiinciozitate-  datoria  d'or"  va-  avea  loc  un  recital
                  forţă  conducătoare  a  între­  cipii  economice  a  preţuri­  rioară.  a  activităţii  econo­  neral  al  Partidului  Comu­  se  numără  IWaftei  Stoica,  de  versuri:  pe;  ţema  „1933 1   —
                  gii  naţiuni,  unind-  şt  în-   lor  produselor  agricole-  şi   mice- în- toate unităţile, prin   nist  Român;  preşedintele;   Glieorghe  Nicşa,  Ion  Stoica,  an:  al  unor  aprige  încleştări
                                                                                                                               Ilina  Plopeanu,  Iulian.  Do-  de  clasă",  •  Uuele  firme  de
                  dreptînd  eforturile  între­  majorarea   preţurilor   cu   ridicarea   productivităţii   Republicii  Socialiste  Româ­  garu  şi  alţii.   a   Astăzi,  Ia  Ia  diferite  unităţi  comercia­
                  gului popor şf resursele ţă­  amănuntul  Ia*  produse­  muncii,  reducerea  cheltuie­  nia,  preşedrntele  Frontului   liceul  industrial  nr.  2  are  Ioc  le-  din  municipiu  poartă  pe­
                  rii  în  direcţia  înfloririi  ne­  le-   agroalimentare;   vor­  lilor  de-  producţie,  creşte­  Democraţiei   şi   Unităţii   un  concurs  „Civica",  cu  par­  cetea  timpului  şi.  pe  cea...  a
                                                                                                                                                       uitării..  Pe  bulevardul  dr:  Pe­
                  contenite  a  patriei  socia­  bitorii  au  apreciat  caracte­  rea-  gradului  de  valorifica­  Socialiste:.  ticiparea  echipajelor  din  cla­  tru.  Groza  firma  debitului  de
                                                                                                                               sele  a  XH-a..  Concursul  este
                  liste                      rul  obiectiv  al  acestor  mă­  re  a  resurselor  materiale  şi   Cum imitarea, a fost urmă­  .  organizat  după  ce  elevii  li­  tutun  este  decolorată  şi  con­
                    Reievînd  că  succesele  a-   suri; menţionînd  că  ele s-au   a  forţei  de  muncă,.  îm  ve­  rită  eu  deosebită;  atenţie  şi   ceului  au  vizitat  viitoarele   cepută  greşit  —  tutun;  zia­
                  nuludi 1981 în industrie;, a-   impus;  ca  o  necesitate  în   derea  îndeplinirii  exempla­  subliniată;  te  repetate  rân­  lor  locuri  de  muncă  —  I.E.   re,  tutungerie  —,  cea  a  ma­
                                                                                                                                                       gazinului  „Sanitas",  veche  şi
                                                                                                                               Mintia,  şi  I.R.E.  Deva  —  în
                  gricuitură,,  investiţii,. în ce-   vederea,  realizării  unui  e-   re-  a  planului  anual,  de  a   duri  cm  viii  şi:  îndelungi  a-   cadrul   „Săptămînii   majora-   cam   „şifonată";   expusă   în
                  Malte  sectoare-  au  fost  ob­  chilibrw   intre   veniturile   acţiona  ferm:  pentru:  înde­  plauze,  cu  deplină  apro­  tului".  a   Ea  Galeriile  d"e  ar­  loc  neadecvat,  pe  cea  a  ma­
                  ţinute-  în  condiţiite  agravă-   populaţiei   şi   cheltuielile   plinirea  Hotărârii  Comite­  bare.      tă  ale»  fondatei  praştie  a  a-   gazinului:  I.I..Fi  citim  „...egu-
                                                                                                                                                       ine-fruete".  La  fel  unele  fir­
                  rîî  crizei  economice-  mon­  sociale,  între  costurile  rea­  tului  Politic.  Executiv  al   Lucrările  plenarei  s-au   vut  loc,  ieri,  vernisajul  ce­  me  şi  reclame  pe  strada  Ee-
                  diale,  cei  care  au;  luat  cu-   le  de  producţie  şi  cele  de   C.C.  al  P.C.R.,  privind!  re­  încheiat   prin   intonarea   lei  de-a  doua  expoziţii  per­  nin,'  îtrcepîncf  cit  „Vîhfttorul"
                                                                                                                               sonale  a  sculptorului  Gheor-
                  vîntu-1  au  seBfeiat  contri­  livrare,  ceea  ce  va  asigura,   cuperarea,,  în  acest  an,  a   iranulm  Frontului  Demo­  ghe  Mureşan;  membru  af  Fi­  şi  reclama  de  Ia  cramă,  prea
                                                                                                                                                       încărcată şi' obositoare.
                  buţia)  esenţială  a  secreta­  echilibrul  vieţii  economice.   cel  puţin  30  la  sută  din   craţiei  şi  Unităţii  Socialis­  lialei.  tX.A.p.  Sevă—Petroşani.
                                                                                                                               •  La  magazinul  „Util"  din
                  rului  generali  aî  partidului,   Ele ţiu- seama,, totodată, de   valoarea  compensaţiilor,  de   te-  —  „E.  scris  pe.  tricolor   bulevardul  Deccbal  s-x  or­  GHEORGME GOSTIAN
                  preşedintele  Republicii  las  creşterea  continuă  a  pre-  a asigura- continua înflorire  unire".
                                 COLEGIUL DE REDACŢIE : Sabin Ceibu, lan Ciadei, Tiberiu (straie (redactor şef); Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pcrve! (redactor şef adjunct), Vasife Pâţan, Nîcafae Tircob
                                      REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA 5                             : Abonamentele se fae la oficiile poştale, factorii poştali şl difuzor!! voluntari
                         Deva; str. Dr. Petru Groza nr. 35, Telefoane: 11275, 11585, 12157, 20708                    din întreprinderi şi instituţii.                    ' ^
                         Telex: 72288. TIPARUL.: Tipografia Deva,.str. 2? August nr. 257       Costal urnii abonament t 24 leî (pe 3 luni); 48 lei (pe 6 Itmi), 98' lei (un aat);  1
   31   32   33   34   35   36   37   38   39   40   41