Page 78 - Drumul_socialismului_1982_05
P. 78
pag 2 DRUMUL SOCIALISMULUI N!
îndrumar preţios în activitatea | ES „LAUDA OMULUI B PARTICIPARE DE PRES nut locul III, cu setul „Co
1 MUNCII Şl CREAŢIEI SA- TIGIU. Ansamblul „Bucura" piii cintă pacea", iar Petru IT elevi;
birourilor grupelor sindicale > LE". Luna manifestărilor po- al Casei de cultură Haţeg Petaru — menţiune, cu „A-
ţ litico-ideologice, cultural-e- împreună cu formaţiile sec notimpuri". 11.00 Telex
i ducative şi sportive „Laudă ţiei de mobilă din oraş au m FORMAŢII ARTISTICE 11.05 Profesorul
Din iniţiativa Biroului principalii indicatori, pe cerea socialistă, tematică ! omului muncii şi creaţiei participat fa „Festivalul cin- HUNEDORENE LA TELEVI comunist. K
executiv ai Consiliului ju luni şi trimestre, angaja orientativă cu principalele ) sale" din Valea Jiului a in- tecului, jocului şi portului ZIUNE. O echipă a Televi chetă
Roman-foik*
deţean al sindicatelor, re mentul . grupei sindicale, probleme ce urmează a fi ţ trat în cea de-a doua săp- ziunii române, condusă de 11.30 muri“ — c
cent a fost editat „Caietul defalcat pe toate lunile analizate de adunarea gru i tămină. Deschisă prin ac- ciobănesc" de la Novaci, compozitorul George Derie- 12,20 Cadran mo
biroului grupei sindicale *, anului, rubrici cu privire pei, plan de muncă orien J ţiuni pioniereşti şi serbări judeţul Gorj. Prezenţa în ţeanu, a realizat, timp de 12.45 Cînlece ş
1
lucrare care înmănunchează la iniţiativele care se a- tativ, situaţia realizării \ cultural-sportive, săptăminâ festival a formaţiilor haţe- o săptăminâ, filmări in ju 16.00 populare
Telex
o seamă de îndrumări şi plică în întrecerea socia propunerilor prezentate de ţ ore un bogat program de gane a fost apreciată de deţul nostru. Vom avea pri 16.05 Şcoala satul
precizări, cerinţe curente listă. De asemenea, în caiet oamenii muncii în adunări juriu si de public. lejul ca, in cursul lunii iu lă pentru s
ale activităţii grupelor sin sînt reproduse criteriile şi cu alte prilejuri, un t manifestări: dialoguri juri- B ‘TURNEU. Teatrul de nie, să urmărim pe micul 16.25 Reportaj pi
Buenos Ain
dicale. Mai concret, în pentru stabilirea unităţilor tabel cuprinzînd date sin ) di ce, dezbateri, cadrane p o- s(af de estradă Deva în ecran evoluţia unor l o m a - 16.45 Clubul tine)
caiet se găsesc : un îndru economice, centralelor, in tetice asupra vieţii interne ţ litice, mese rotunde, recita- treprinde în această săptă- 17.30 Iordania az
mar privind organizarea şi stitutelor de cercetare şi de organizaţie. i luri poetice - desfăşurate mină un turneu în patru lo ţii artistice hunedorene lau 17,50 1001 de seri
desfăşurarea activităţii gru proiectare, a fabricilor, uzi Caietul reprezintă un } mai ales la locurile de calităţi din Valea Jiului. Cu reate ale Festivalului naţio 18.00 lui. închiderea
pei sindicale şi a biroului nelor, secţiilor, atelierelor, reuşit instrument de lucru 1 muncă. Majoritatea acţiuni- spectacolul „Melodii la ram nal „Cintarea României" : 20.00 Telejurnal
acesteia, repartizarea res formaţiilor de lucru şi oa pentru organizatorii grupe ^ lor se adresează in special pa de lansare", artiştii de ansamblul folcloric ,,Getu- 20.30 Actualitatea
ponsabilităţilor pe membrii menilor muncii fruntaşi în 1 tinerilor: „Educarea tinere- sa", taraful Casei de cultu 20.45 Civica. Leg
lor sindicale, el dînd posi ci al istă — u
birourilor grupelor, o serie întrecerea socialistă pentru bilitatea unei organizări şi ! tului în spiritul patriotismu- ră din Brad, formaţia de voluţionar
de tabele privitoare la com îndeplinirea şi depăşirea desfăşurări sistematice a 1 lui socialist", „Integrarea dansuri de la Feregi-Cerbăl 21.05 Film artişti
ponenţa biroului, urmărirea ţ tineretului în munca şi via- şi grupul vocal Ruda-Ghe- le deasuprs
— o produ
modului în care se înde sarcinilor de plan, tabel muncii pe toată durata i ţa spirituală a oraşului". lari. Au evoluat, de aseme diourilor iu
plinesc sarcinile de plan la privind fruntaşii în între dintre două alegeri. J Dintre manifestările cultural- nea, şi soliştii vocali Elena ' 22.25 Telejurnal
ţ artistice merită amintite veni vor fi prezenţi în mij Pal şi Drăgan Munteanu, a- 22,40 Coruri cele
ţ spectacolul cu piesa lui locul minerilor din Lonea, companiaţi de taraful an perete.
Aninoasa, Petroşani şi Uri- samblului „Getusa".
Urgentarea procurării utilajelor, I /. D. Sirbu „Arca bunei spe- cani. SEARA MUZICALĂ 13 La Festivalul concurs IlgAPlO
cadrul
în
ranţe",
’
prezentat
®
\ ,,Săptămînii teatrului poli- „ E N E S C U L a Casa de cul interjudeţean de creaţie li
intensificarea ritmurilor de execuţie! j tic", salonul de artă loto- tură Hunedoara a devenit o terară „Tudor Arghezi", de programul dinii
BUCUREŞTI 1
la Tg. Jiu, poeta hunedo-
,
înnoitoare
,,Prefaceri
grafică
. în Valea Jiului", gala lilmu- tradiţie organizarea lunară reanâ Mihaela Slaina (ce La ordinea zili
a unei audiţii muzicale. Ul
(Urmuie din pag. 1) Petrila al întreprinderii de zurile de cărbune spălat, \ lui de amatori cu partici- tima seară muzicală, orga naclul „Lucian Blaga", al cultură; 7,00 I
8.00
Revista p
construcţii şi montaje mi le voiri termina în cel mai i parea unor cinelili din ju- Comitetului municipal Hune Curierul meloi
montat manual cu troliile. niere Petroşani, ne lămu scurt timp. Din 10 mai 1 deţele Hunedoara, Gorj şi nizată cu colaborarea lui doara al U.T.C. şi al casei Buletin de ştiri
Mircea Goian, a lost dedi
încă nu ne putem apuca reşte mai întîi în privinţa aici se lucrează în două \ Caraş-Severin, microspecta- cată muzicii lui George E- de cultură) a primit pre pundem ascultă!
Buletin de ştiri
de montarea culoarelor termenelor de punere în schimburi prelungite, apli- ţ co/e de divertisment „Lau- nescu. miul revistei „Steaua". ment folcloric; l
deoarece constructorul n-a funcţiune : „Termenul sca cîndu-se o metodă de gli 1 dă muncii“ şi concerte ca- fi Formaţia de spectacol 11.00 Buletin dc
finalizat silozurile de căr dent este cel stabilit prin sare de mare productivi / merale cu grupul ,,Song B FOTOCLUBUL „MU- muzical-poetic a Casei de Microfonul pion
bune. De aceea ne-am con planul de stat (adică 30 tate. l Săptăminâ se va încheia cu SEION" DIN ORĂŞTIE s-a cultură Hunedoara pregă Buletin de ştiri
sună cîntecul şi
centrat toate forţele la iunie a.c.), dar nu-1 vom Care este situaţia utilaje ţ „Tirgul meşterilor populari" afirmat şi la Festivalul „Fo- teşte programul „Ultima De Ia X Ia 3;
montarea jgheaburilor şi putea respecta. Aşa că, de lor ce trebuiau de mult i la Petroşani, la care, ală- toson-1982" de la Timişoa tum" - o generoasă ple curioşilor; 10,00
conductelor, unde mai comun acord cu beneficia montate şi încă n-au ajuns ' turi de creatori din judeţul ra, manifestare interjude doarie pentru pace —cb~‘ ştiri; 16,20 Sfa<
Iui; 16,25 Medal
avem de montat aproxi rul, am stabilit să predăm la preparaţie ? Ne răspun \ nostru, vor fi prezenţi şi o- ţeană organizată la Asocia concursul grupului lolk nistic; 16,40 Cooi
mativ 30 tone din primele pentru probe tehnologice, de Eugen Meister, şeful bi i lari din Horezu, şi cu con- ţia artiştilor lotografi Banat, „Canon" şi al artiştilor a- nomicc; 17,00
şi 1 700 metri de conducte, în luna septembrie, 10 roului investiţii, de la în 1 certul coral „Partidul, în şirul celor 125 de mon matori Ion Mermezan, Si- ştiri; 17,05 Polii
17,30 Pe ogoan
încă mai lipsesc o serie obiective din investiţie. In treprinderea de preparare ) Ceauşescu, România", la taje de diapozitive, prezen mona Gălbenuşe şi Petre 17,45 Agriculturi
de utilaje : 10 centrifuge de mod sigur, le vom preda. a cărbunelui Valea Jiului: \ Petrila. tate, Elisabeta Petaru a obţi Săndut. Z ; 18,00 Orele
desecare şi 8 ciururi vi Dacă ne vin şi utilajele „Cele 10 centrifuge de Radiojurnal; 20.
pămîntului
rom
bratoare. Nu se ştie cînd care lipsesc deocamdată, desecare sînt pe punctul de I Buletin de ştiri
vor sosi. pînă la sfîrşitul anului a se contracta cu o firmă sugestia dumi
Inginerul Constantin Din- vom finaliza întreaga lu din străinătate, iar ciuru 22.00 O zi intr-
că, şeful şantierului din crare. In ce priveşte silo- rile vibratoare se constru Bijutcrii muzica
5.00 Non stop n
iesc la Uzina de utilaj mi turn.
nier si reparaţii din Criş-
cior. Primul dintre ele este
P’fâZMsiâ
deja pregătit pentru omo
logare. Cînd vor fi livrate icmim
încă nu se ştie. Oricum,
DEVA : Fata
constructorul şi montorul (Patria); Kurop
Atenţie majoră exploatării au front de lucru suficient. la HUNEDOARA :
Stadiul
(Flaeăr
lucrărilor
Tirnovo
noua preparaţie din Pctrila lui Ciun Ilian -
(Siderurgistul);
si valorificării minereurilor fiind cel relevat, este ne enigmatic (Con
(Art;
cesar ca beneficiarul lucră
serioase
V PETROŞANI: C.
rii — Combinatul minier
(Urmate din pag 1) lui de lucru în subteran, a Valea Jiului — să se preo riile I-lI (Unit-
mi se intimplă
materialelor şi a dotării teh cupe mai intens pentru (7 Noiembrie);
substanţe cu conţinuturi mai nice, pe recuperarea mate asigurarea utilajelor, iar Intilniri tîrzii
sărace in componenţi mine rialelor refolosibiie şi recon- constructorul să-şi intensi Oricum tata ir
(Muncitorcsc);
rali utili, ne vom axa şi pe diţionarea unor piese de fice eforturile pentru a Pădurenc.şli, invirlite, haţegane, ţarini, jocurile „Chimi tulnic" şi „CriliaUna" au intre- t Afacerea granat
valorificarea în mai mare schimb pentru maşinile de preda în cel mai scurt timp ( git plăcut suita de dansuri populare pe care ansamblul folcloric ,.Getusa" a susţinut-o du- fărul); LONEA
Foto: VIRGIL ONOIU
- minică pe scena din aer liber de Ia Boşorotl.
măsură a hălzilor sărace, încărcat, perforatoare, cio toate obiectivele. tia fantomă (M
UTRILA : Călăre
împreună cu specialişti de la cane de abataj, locomotivele o_o — ® _ o _ e _ ® _ » - ® — O — O — O — O — O — O — © — O — W — O __ 0 —. © _ © — O — © — O — o — o toresc); ANIN
întreprinderea de prospec de transport. Ca urmare, pe pada albă a K
ţiuni şi explorări geologice patru luni am redus, faţă citoresc); URIC
Br
(Retezatul);
Deva, avem în atenţie stabi de pian, cheltuielile de pro Din nou prin cartierele municipiului Deva (Steaua roşie);
lirea potenţialului de rezerve ducţie pe tona de minereu Un iepure pc
(Patria); Con fie
şi cele mai adecvate metode extrasă, avem economii la însoţiţi de Gheorghe Ni- de nimeni. loan Popa (blo a Cartierul ,,Bejan“. în mulţi oameni harnici, buni ra) ; GEOAGIU
şi tehnologii de extracţie şi lemn de mină, la alte mate colcioiu şi Sigismund Popa, cul 20), loan Tămaş (blocul cel mai nou cartier al mu gospodari, dar sînt şi din între prieteni f
preparare în primelrul sub riale, în pofida faptului că din cadrul Oficiului orga 21), Ilarion Negreanu şi nicipiului s-au făcut în a- cei nepăsători, care nu nu tură); HATE
teran Băiaga—Hondol. Ne activitatea este dispersată în nizatoric al Consiliului Nicolae Petrişor (blocul 22) ceastă primăvară multe mai că nu vor să facă ni (Dacia) ; BRAZ
aflăm în plin proces de mo multe zone şi avem 24 de popular municipal Deva, admiră de după perdea sau lucruri bune privind gos mic dincolo de uşa apar rea chibriturile
Corleone (Casa
dernizare a fluxurilor de ali muncitori detaşaţi la alte am efectuat ieri un raid chiar se delectează in mij podărirea. Contrastele însă tamentului lor, dar mai şi SIMERIA: Pe
mentare a celor două linii de unităţi din cadrul centralei şi prin două importante car locul frumuseţilor create te întîmpină la tot pasul. strică ce au făcut alţii. reşul) ; ÎLTA
preparare, vom construi un pe unele şantiere. tiere ale municipiului De de alţii. Notăm cîteva întîlnite ieri : Vom da doar cîteva exem (Lumin a).
siloz pentru minereu brut şi - Aceasta dovedeşte, deci, va. Ce am constatat ? Cî-teva aspecte care tre pe strada Minerului, dealt ple : în cadrul asociaţiei ©•‘“'’HaHsaiK
vom dubla suprafeţele de capacitatea colectivului, în ® Cartierul „Dacia". Atît buie să stea , în atenţia fel una dintre cele mai nr. 103 (preşedinte Constan i h oro
flotare, astfel încît, pînă la frunte cu organizaţia de arterele principale cît şi a- G.I.G.C.L., Trustului de frumoase, blocul E (asocia tin Zarif), Vasile Florea,
Ktkhw«âBfi2SBSE&B
intrarea în funcţiune a noii partid, de a munci tot mai leile dintre blocuri erau construcţii şi asociaţiilor de ţia de locatari nr. 89) face
uzine de preparare, să pre bine, de a-şi îndeplini toate măturate, cele mai multe Vasile Farcaş, Vasile Bu- Rezultatele tr;
luăm în actualele instalaţii prevederile de plan. spaţii verzi ce împrejmu- rada şi alţii nu vor nici ţionale din 23 ti
Extr. I : 24, *
cantităţi mai mari de mine - Da, colectivul nostru este iesc intrările (mai puţin cum să se alinieze străda 21, 86, IC, 37, 2,
niilor lui Nicolae Damian
reu sărac din cariera Hon harnic, avem oameni price cele dintre trotuare şi şo şi Nicolae Nicodim sau har Extr. a Il-a:
dol, în vederea stabilirii unor puţi, care-şi fac datoria cu sele) sînt amenajate, plat 70, 9, 53, 83, 8,
Extr. a IlI-a:
parametri de prelucrare la conştiinciozitate. Mă gîndesc, formele de gunoi curate şi nicilor pensionari Nicolae 54, 46, 20.
scară industrială. intre o Iţii, la şefii de echipă recipienţii goliţi. Predonescu şi Viorel Pete- Extr. a IV-a :
- Alte măsuri, mai la con Gheorghe Nan, Axente Tâ- Bine îngrijite sînt spaţii Mai şi fonie — Ioni afe leu ; Romulus Furdui (blo 16, 81.
cret, vizînd şi îmbunătăţirea maş, Bujor Nan - de la sec le din preajma scărilor cul 75, asociaţia nr. 28), Extr. a V-a :
calităţii muncii, a producţiei, torul Vorţa (fruntaş pe mină blocurilor 20, 21, 22, 24, despre care am mai scris 32, 21.
creşterea eficienţei economi în întrecerea socialistă pe unde, după cum ne spune ordinii şi curăţeniei în ziarul nostru, n-a vrut Fond total c
ce ? patru luni) condus de mais Anton Bălan, administrato să înţeleagă nimic din cri 1 300 000 lei.
- Aş spune că eficienţa o trul principal Constantin Şu- rul asociaţiei de locatari tica adusă atitudinii lui, nu
situăm consecvent in prim- fană, la Szabo Alexandru, nr. 21, locatarii Aron Mo locatari: urmele de şantier notă discordantă cu cele răspunde apelurilor repeta
planul preocupărilor noastre, loan Budai şi Dumitru Bur- rar, Constantin Fluturi, în jurul blocului „1“ al din jur atrăgînd atenţia te ale asociaţiei şi coloca IVRem
ca şi calitatea dealtfel, creş dea - de la sectorul Bocşa, Dumitru Lupea, Ilie Iacob, T.C.H. mai sînt încă vizi prin zona verde din faţa tarilor săi, rămînînd în
terea productivităţii muncii şi la Marton Ferencz şi Constan loan Petruţ, Mircea Matei bile ; sperăm să dispară lui total neîntreţinută. La continuare refractar şi re Pentru ziua
întărirea disciplinei de pro tin Pasca - de la sectorul I. răspund cu promptitudine cît mai repede bolovanii fel şi blocul 23 (asociaţia calcitrant; în asociaţia nr. 1982 : Vreme în
ducţie. in aceste direcţii pri Sigur, mai avem şi probleme, chemărilor comitetului aso şi resturile care au mai ră nr. 25). în ce priveşte gos 31 (preşedinte Iosif Szasz), stabilă, cu cer
tor, mai mult
mim un sprijin permanent îndeosebi - aşa cum spu ciaţiei la acţiunile obşteşti mas pe spaţiul dintre stra podărirea spaţiilor clin ju notăm cîţiva „comozi" din cădea ploi loca
din partea Centralei mine neam — de aprovizionare cu organizate pentru înfrumu da 23 August şi blocul 34 rul blocurilor, am întîlnit blocul 64 : Maria Gal, Va ter de aversă,
reurilor Deva şi Ministerului combustibil, carbid şi flotanol, seţare. (strada Carpaţi) ; lăzi goa diferenţe mari chiar şi în lentina Lavramiuc, Ion descărcări elec
cantităţile de a
Minelor, pe care ne străduim unele deficienţe de organi Din păcate, doar unii lo le, depozitate neordonat în tre scările aceluiaşi bloc Iacob şi Iordan Lupu. Faţă liza plnă la 2 r --
să-l concretizăm în rezultat^ zare a lucrului şi de disci catari pun umărul la crea faţa patiseriei „Garofiţa" ; (nr. 78, 73, 63, 67, blocul A, de toţi aceştia trebuie lua va sufla slab l
cit mai bune. In ultima vre-' plină a muncii, dar depunem rea cadrului natural pe cît platforma de gunoi dintre din strada Eminescu etc.). te măsuri grabnice de sanc cu intensificăr
me am extins forma de re eforturi stăruitoare să lichi de plăcut, pe atît de ne blocul 22 şi 21 este neame Un prim motiv al acestor ţionare, dar trebuie creată sud-vest. Izolat
grindină. Temi
tribuire în acord indirect dăm lipsurile proprii, sâ ne cesar. „Bine ar fi să iasă najată ; în spatele centra diferenţe este desigur par şi o largă opinie cetăţe nimă va fi cu
(pentru personalul de deser îmbunătăţim permanent acti şi alţii din iniţiativă pro lei termice nr. 12 canalul ticiparea diferită a cetăţe nească. Este în interesul 9 şi 14 grade,
vire şi auxiliar), am ridicat vitatea, sub toate aspectele, prie. Pe o scară sînt 20 de termic este descoperit de nilor la acţiunile ce se or întregii colectivităţi ! ximă între 22 <
La munte, \
sensibil ştacheta ordinii şi să asigurăm economiei naţio locatari" — ne spunea Cor peste o lună ; asfaltul pe ganizează pentru gospodă bilă, cu cer
disciplinei tehnologice şi a nale cantităţi sporite de mi nel Vrabie, din blocul 24, aleea Romanilor, pe o por rirea şi înfrumuseţarea car Raid realizat de : Vor cădea ploi
muncii, punem un accent nereuri de calitate lot mai pe care l-am surprins pli ţiune însemnată, este dete tierului. în cadrul fiecărei ESTERA ŞINA, de aversă, inse
mai mare pe folosirea timpu- bună. vind gardul viu, neajutat riorat. asociaţii de locatari sînt DOINA COJOCARII eărcâri electrie