Page 64 - Drumul_socialismului_1982_07
P. 64
Paq i DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 7 680 © MARŢI, 20 IULIt 1982
I
format pe preşedintele ten-
zanian despre poziţia ţârii
sale in legătură cu situa
ţia intervenită în Orientul
Mijlociu, ca urmare a agre
j JS NICOSIA. - Preşedin- siunii israeliene în Liban, ît.oo Telex
11.05 Matineu de vacanţă:
! iele Ciprului, Spyros Ky- Căpitanul Vnl-Virtcj la
(Urmare din ccg. '(! şi dezvoltării colaborării determinare, inclusiv crea pricnou, l-a primit, dumini precizc-ază agenţia. Mamaia
pe continentul european. rea unui stat palestinian că, pe Lazar Moisov, se- m WASHINGTON. - Gu 11.30 Eilm artistic: ..Cani
dul, inima ţării-
tru oprirea cursei înarmă Abordind situaţia din O- independent. \ cretar federal pentru aface vernul Statelor Unite a ho- 12.30 Bijuterii muzicale
rilor) pentru trecerea la rientul Mijlociu, preşedin De asemenea, în cadrul rile externe al Iugoslaviei, 16.00 Telex
dezarmare, în primul rînd tele Nieoiae Ceausescu si convorbirilor s-a apreciat anunţă agenţia Taniug. Au tărit să autorizeze societa 16.05 Reportaj pe glob
la dezarmare nucleară, secretarul general al că este necesar să se facă fost abordate, cu acest pri tea „Foxboro Co.‘‘, din Mas- 18,25 Clubul tineretului
17.00 Universul femeilor
pentru c> pace trainică în O.N.U.., Javier Perez do totul pentru încetarea răz lej, probleme ce privesc re sachusetîs, să vîndă un sis 17,50 1005 dc seri
lume. Secretarul general ai Cuellar. s-au pronunţat boiului dintre Irak şi Iran laţiile dintre cele doua ţâri, tem de contrei informativ ÎS,00 închiderea programu
lui.
O.K.U. a exprimat deose pentru continuarea efortu şi soluţionarea tuturor pro precum şi mişcarea de ne unei uzine avgentiniene de 20.00 Telejurnal
bita sa apreciere în legă rilor în vederea unei re blemelor dintre cele două aliniere, menţionează agen retratare a apei grele - 20,20 Actualitatea economică
tură cu propunerile Româ zolvări globale, pe calea state vx’. calea negocierilor. ţia. anunţă, în numărul său de 20.30 Deschizător dc dru
niei cu privire ia proble tratativelor, a conflictelor A fost exprimată convin luni, ziarul Washington Post, muri noi — Congresul
al IX-lea ai P.C.Il.
mele dezarmării, prezen din regiune, care să asigu gerea comună că Organiza LISABONA. - la în citat de France Presse si 20.30 Teatru tv. : „Casa j
tate la recenta sesiune spe re retragerea Israelului din cheierea vizitei în Portuga A.P. noastră" de Gcorge
Bcn oi n. Premieră tv.
cială a O.N.U., oare oglin ţia Naţiunilor Unite, cele lia, a preşedintelui Partidu Acest sistem ar urma să 22.05 Telejurnal
desc voinţa poporului ro teritoriile ocupate în urma lalte organisme internaţio lui Comunist German, Her- reprezinte „creierul" Cen 22,15 Din albumul celor mai
mân de a acţiona cu toa războiului din 1967, solu nale îşi vor spori rolul lor bert Mies a fost dat publi tralei de retratare de la Ar- frumoase melodii j
tă responsabilitatea şi de ţionarea problemei poporu în întreaga viaţă politică cităţii un comunicat comun royitos, construită de Elve populare.
a conlucra cu toate popoa lui palestinian, recunoaşte internaţională. în viaţa na în care este reafirmată ho- ţia, a cărei dare în func
rele pentru realizarea unui rea dreptului său la auto- ţiunilor. tărîrea celor două partide ţiune este prevăzută pentru
acord între statele lumii, de a lupta împotriva sta 1984. Ea va ajuta Argenti
pentru a se trece cu fer ţionării de noi rachete nu na să-şi asigure indepen
mitate la măsuri de dezar cleare americane în Euro denţa în materie de ener
mare, în primul rînd de Du-pă încheierea convor un dineu în onoarea se pa occidentală. Cele doua gie atomică.
dezarmare nucleară, pen birilor. preşedintele Re cretarului general al Or partide comuniste - se re lul DEVA : Mireasa cu vă
Madona
(Patria);
negru
tru o pace trainică. publicii Socialiste Româ ganizaţiei Naţiunilor Unite, levă în comunicat — doresc 88 BONN. - în perioada pagină (Arta); HUNEDOA
A fost reliefată, de ase nia, t o v a r ă ş u l Nicolae Javier Perez de Cuellar. şi sâ-.şi aducă contribuţia la 1975-1982, preţurile la pro RA : Trei oameni pericu
Europenii
menea, importanţa deosebi Ceausescu, şi tovarăşa a soţiei sate, doamna Mar crearea unei ample mişcări dusele de consum au cres loşi (Flacăra); cum a
(Siderurgistul);
tă a înfăptuirii securităţii Elena Ceausescu au oferit cela Perez de Cuellar. populare pentru pace în cut, în medio, în ţările Pie devenit Unlcu prietena lui
Europa occidentală şi în ţei comune cu 112,7 la sută, Edo (Arta); Slgnum laudis
(Constructorul);
S.U.A., subliniind că în a- a anunţat Biroul de infor ŞANI : Răsunetul PETRO
fluviului
maţii al C.E.E. de la Bonn.
Atenţie
(Unirea);
la
Pană
în centrul lucrărilor Co
Şedinţa Comisiei permanente misiei s-a situat proiectul cest scop trebuie mobiliza Cea mai mare creştere a do Vultur (7 Noiembrie) ;
te toate forţele păcii la ac
acţiunilor complexe privind ţiuni împotriva cursei înar fost înregistrată în Grecia LTJPENt Imigranţi in Bra
zilia (Cultural); VULCAN :
C.A.E.R. pentru agricultura dezvoltarea în continuare mărilor. — 216,9 la sută. în Italia, Povestea Iul Ituddy Hollv
majorarea a depăşit 189 la (Luceafărul); LONEA: Nu
BERLIN 19 (Agerpres). agriculturii, la care au a colaborării în vederea 31 LUSAKA. - într-o de sută, în Republica Irlanda mele meu e iubire — se
(Minerul);
,pv-
— La Leipz.ig a avut loc participat delegaţii din ţă îmbunătăţirii aprovizionă — 173 la sută, în Marea riile I—II Destinaţia MaV.v
TRIL
A:
şedinţa a 56-a a Comisiei rile membre ale Consiliu rii populaţiei ţărilor mem claraţie făcută la Lusaka, Britanic — 138 la sută. mudia (Muncitoresc): A-. I
permanente C.A.E.R. pen- lui, precum şi din R.S.F, bre ale C.A.E.R. cu mărfuri preşedintele Congresului N1NOASA : Un glonte ră
•iiiHi colaborare în domeniul Iugoslavia. a gro alimentare. Naţional African, Oliver H BUENOS AIRES. - in i tăcit (Muncitoresc); URf-
Tambo, o afirmat că inten CANI : Părinţi de dumi
Argentina preţurile au cres nică (Retezatul); BRAD;
sificarea luptei pentru drep
cut cu 15,6 la sută în pri •lorg Hatgeb, pictorul
turile sale a populaţiei ma
Evoluţia situaţiei din Liban Crucii Roşii, agenţia men ma jumătate a acestei (uni (Steaua roşie); ORAŞT1E:
» f ţionează că în ultimele joritare din Africa de Sud, — informează agenţia Pren- Vara speranţelor (Patria);
două zile nu s-a putut tri inclusiv po calea armelor, Milă pentru coi vii (Fla
BEIRUT 19 (Agerpres).—* Forţele israelleaie de o- va prezenta unul din mij sa Latina. Pentru perioada căra); GEOAGIU-BÂi: Ma
Agenţia Associated Press, cupaţie continuă aşa-zisele mite în sectorul de vest al loacele cele mai adecvate următoare sînt anunţate noi şina zburătoare (Casa de j
citind autorităţile libaneze, acţiuni de curăţire în ora capitalei libaneze zahăr, de presiune asupra regim u- majorări. De luni intiâ in cultură); HAŢEG : Gen- i
relatează că luni diminea şul .Sa:da, oraş a cărui lapte praf, ulei vegetal, vigoare tarifele la serviciile trăia este pe emisie (Da
cia) ; BKA541 : Iubirea are
păcură. Un reprezentant al
ţa, artileria israeliană a populaţie este lipsită de a- unei organizaţii umanitare lui rasist sud-afriean pen publice sporite cu circa 30 multe feţe — acrilic I—-li
deschis din nou focul asu dăpost în proporţie de 30 tru a pune în libertate pe la sută, iar în transporturi (Cinema); CALAM : Olim
pra poziţiilor forţelor co la sută — relatează agen a afirmat că este. Insufi Nelson Mandela şi alţi li cu 28 la sută — adaugă piada 40 (Casa de cultură);
mune p a t es t i n i a no-1 i ba nez e ţia WAFA. cientă cantitatea de medi deri ai mişcării de elibera sursa citată. SIMBRIA : Dacă vel placa
(Mureşul); IU A : Gheţuri
progresiste din sectorul de tL camente. re, transmite agenţia Reu- pc înălţimi (Lumina).
vest al Beirutului. Forţele BEIRUT 19 (Agerpres). — ★ t&r. El a apreciat că acţiu B W ASHINGTON. - în
Comune păleşti ni aaio-liba- în ultimele zile, forţele is- RIAD 19 (Agerpres). — nile desfăşurate pe plan in prima jumătate a acestui
îkvc progresiste au ripos raeliene din Liban au ac Actuala situaţie din lumea ternaţional pot juca, de cr- an, in Statele Unite numă
tat. centuat blocada Beirutului arabă, în special problema semenea, un rol major in rul întreprinderilor şi socie 1RONOEX PREŞ
în ultimele trei zile —- de vest, împiedicând apro Libanului şi eforturile ţă eliberarea patrioţilor sud- tăţilor devenite falimentare f f l u ^ i S S K a w a » ! |
informează agenţia palesti vizionarea cu produse ali rilor arabe de a face faţă africani care luptă pentru s-a dublat faţă de aceeaşi
niană de presă WAFA — mentare şi do primă nece consecinţelor invaziei is- libertate. Rezultatele tragerii spe
detaşamente ale forţelor sitate. ceea ce pune în pe raeliene au fost abordate perioadă a anului trecui, ciale din 18 iulie 1982, eu
s-a anunţat în cercurile fi
comune palestiniano-liba- — potrivit agenţiei MEN, SI PRAIA. - In perioada nanciare din New York, ci liştlguri în autoturisme,
bani şi excursii :
tiezc progresiste au efec ricol imediat funcţionarea în cadrul convorbirilor în 19-21 iulie în capitala Re Extr. I; 26, 36, 23, 44, 5. 2b
tuat o serie de acţiuni în tehnică a serviciilor spita- tre regele Fahd al Arabici publicii Capului Verde, tate de agenţia TASS. Extr. a II-a: 34, 25, 32, iV
Spatele liniilor forţelor is- liere supraaglomerate, căra Saudi te şi preşedintele Su Preia, se va desfăşura o re Consecinţa crizei economi 2, 1 1 . \
raelicne invadatoare. în trebuie să asigura .îngriji danului, Gaafar Nimeiri, uniune la nivel înalt la ca ce care afectează grav e- Extr. s IH-a : 4i. 2*3, 40, 1
urma acestor operaţiuni, rea a sute de răniţi, rele sosit duminică seara într-o re vor participa şefi de conomia S.U.A., ca şi a al 43. 44. : 38, 07, 12. i
Extr. a IV-a
forţele israeiicne au sufe vă agenţia France Presse. vizită în această ţară. Au stat sau reprezentanţi ai a- tor state capitaliste indus 11, 1. j
rit pierderi în oameni şl Reluînd o declaraţie a u- fost abordate, în acelaşi cestora din cinci foste co triale dezvoltate, o consti Extr. a V-u : 35. 17, 41, î), j
material de luptă — pre nui reprezentant al Comi timp, probleme privind re lonii portugheze, agenda de tuie creşterea în şi mai ma li. 42, 30, C.
Ext:', a Vl-a :
cizează agenţia WAFA. tetului Internaţional al laţiile sudanezo-saudite. lucru cuprinzîn-d probleme re măsură o numărului de 13, 44, 21, 40. 34, 1«, 5, 29.
referitoare la extinderea şomeri. Fond total de etştiguri :
cooperării economice şi po t 507 959 lei.
L. A Zî ÎN A G R I C U L T U R A litice, transmite agenţia j& BERLINUL OCCIDEN
Reuter. TAL. - In luna iunie, preţu
rile la consumator au cu
(Urmare din pag. î) hai Cristinescu, Victor rele în mijloacele de tran % DAR ES SALAAM. - noscut o creştere accelera
Hrlnciuc, Gheorghe Dan- sport". Preşedintele Tanzaniei, Ju- tă în Berlinul occidental,
pul central al S.M.A., şi ciu şi Ioan Turdaş an au a anunţat Oficiul de statis
primit
mecanizatorii Petru Dur, tăiat 14 ha, iar unitatea NUNTA, NUNTA, lius Nyerere, f-a ministru pe tică al oraşului. Sursa a Peutcu azt, 20 iulie 1982:
de
Boutros
Ghali,
va
caldă,
to a.n Damian, Ştefan Cibu a dus la baza de recepţie DAR GRIUL precizat că ele s-au situat Vremea variabil fi noaptea cu
şi
cerul
şi Ioain Vădit au terminat 4 vagoane cu g'rîu. Ar fi TREBUIA SECERAT! stat egiptean pentru afa cu 6,4 la sută peste nive dimineaţa şl noros după-
de recoltat cele 55 ha de secerat mal mult, dar o Vasile Munteanu. pre cerile externe, aflat în vi- lul lunii iunie a anului tre amiaza, cînd local, vor că
ploaie,
de
în
grîu „Libelula" de la O- ploaie scurtă i-a oprit. Tot şedintele C.A.P. Turdaş zitâ oficială la Dar Es Sa- cut. dea averse descărcări electri
de
soţite
făştioara de Sus şi Orăşti- din cauza ploii recoltarea stătea duminică în faţa laam, care i-a transmis un ce. Vintul va sufla mode
oara de Jos şi au venit la a fost reluată duminică la porţii foarte necăjii. „De eo mesaj din partea preşedin rat, cu intensificări tempo
C.A.P. Orăştic. Mîine, adi ora 10 şi jumătate. Luni, sînteţi mohorît ,.Sâmbă telui Hosni Mubarak, infor rare dc 40—60 km/h din
şl
că marţi, vom încheia se însă, s-a lucrat intens, de tă noaptea a fost o nuntă mează agenţia MEN. Tot sud-vest minime vest. Tempera şl
15
turile
intre
cerişul la Orăşlie şi vom cum s-a putut intra î-n lan la noi in sat şi toţi meca odată, Boutros Ghali l-a in 18 grade, iar cele maxime
'dirija combinele spre Măr- pînă aproape de noapte. nizatorii s-au dus la pe intre 29 şi 32 grade.
tineşti, Jeledinţi, Turdaş. Lucrează foarte bine trecere. Am vorbit cu cîţiva Pentru următoarele trei
Acţv muc! în formaţii mari, băieţii — ne-a spus Con să vină totuşi azi la lucru, a Vind uşi, ferestre, cheres zile: Vremea va fi in ge
munca c mai spornică, se stantin Petec, inginerul şef să începem seceratul la tea, vană, chiuvete. Deva, te neral Instabilă, cu cerul
noros. Local vor cădea a-
poate organiza şi coordo al cooperativei agricole. grîu, că avem holdă coaptă. WTTTTRT lefon 16407. <3607) verse de ploaie, însoţite dc
na mai bine", „Cum lu Este adevărat că vrem să Iată, este aproape la a- p u b lic ita te SCHIMB DE LOCUINŢA descărcări electrice. Izolat,
® Galaţi. Schimb garsonie
crează mecanizatorii ?“. terminăm cît mai repede miază şi n-a venit nici ră, cm similar sau' apartament cantităţile de apă măsurată
„Dc cum sc ridică rouă recoltarea, dar acordăm o unul". „Cîţ grîu aveţi de două camere, Deva. Telefon vor depăşi 13 litri/mp. Vîn-
tul va sufla moderat cu
pînă se lasă noaptea. Nu mare atenţie calităţii lu strîns ?“ „105 ha. Azi cred ; VÎNZAKI Deva, 13780. (3603) intensificări temporare du
avem abateri dc La disci crării. Eu sînt toată vre că nu vom tăia nimic, dar » Vinci Dacia 1300. Deva, te PIERDERE 50—70 km/h din vest. Tem
» Pierdut legitimaţie de ser
plină şi toţi sc străduiesc mea cu combinerii şi con de luni începem". „Cum lefon 23789, după orele 10. viciu, pe numele Rusu Vasile, peraturile minime între 15
a Vînd apartament două ca
şi 18 grade, iar cele ma
să taie zilnic cît mai mult, trolez îndeaproape munca". îi cheamă pe cei de pe mere, confort I. Deva, bloc 33, eliberată de C. S. „Victoria" xime între 23 şi 20 grade.
să nu piardă nici un bob". apartament 37, scara D. Infor Călan. O declar nulă. (3599)
„Mulţi combineri sînt de combine ?“. „Daniel Turcu, maţii telefon 12890. (3597) COMEMORARE • La munte, vremea va fi
la alte unităţi agricole. Petre Filoto şi Antonie Al- a Vînd casă (gaze). Hunedoa caldă şl in general insta
BUNA ORGANIZARE Cum rezolvaţi ou hrana ?“. © Mama, fratele, nepo bilă, cu cerul temporar no
ISI SPUNE CUVJNTUL măşan. Băieţi buni, dar t ra, telefon 18622, sau Călan, tul şi rudele anunţă cu a- ros. Vor cădea averse dc
telefon 31171. (3583)
„Le aducem în fiecare zi uite că azi ne-au făcut fi- \ dîitcă durere împlinirea a
ploaie, însoţite dc descăr
a Vînd Dacia 1300, cu radio-
Cooperativa agricolă de mîncare caldă în cimp, iar gura". Cei trei, poate că | casetofon, televizor auto. Hu 2 ani de la decesul fulge cări electrice. Vintul va
producţie din Orăştie\are ca să nu pierdem timpul, sînt băieţi buni, cum zi- j nedoara, telefon I21GG. (3393) rător a celui ce a fost prezenta intensificări de
de recoltat 80 ha cu grîu, în vreme ce oamenii mă- cea preşedintele C.A.P., j ® Vînd Fiat 1300. Deva, Mi FEKETE I’AVEL 60—80 km/h din nord-vest.
(Meteorolog de serviciu i
•Secerişul a început sîmbă- nîncă,' mecanizatorul Au dar s-au cam lungit cu J cro 15, Minerului, bloc 41 bis, Alexandrina Proncenco).
iă, cînd Tlie Dănescu, Mi- rel Damian goleşte bulică nunta... • apartament 16, telefon 28487. (3600) Nu-1 vom uita niciodată. (3601)
COLEGIUL DE REDACŢIE; Sabin Cerbu, Ion Ciocîet, îîbeiîu îsîrals (redactor şef), Lucia Elena Lîciu, Gheorghe Pave! (redaclor şef adjunct), Vasile Pâţan, Nîcoîae Tîrcob
Preţul abonamentelor s lunar — 13 leii trimestrial — 39 leii pe 6 luni -•
REDACŢIA ŞT ADMINISTRAŢIA t 2 700 Deva, *tr. Dr. Petru Sroza, nr. 35.
Telefoane: 11275, 11583, 12157. Telex i 72288. 78 leii anual — 158 leL Taxa ds distribuire la domiciliu — 6,50 lei lunar.
TIPARUL t Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 257 Abonamentele se faa la oficiile poştale, faGtoriî poştali şî difuzori! voluntari
din întreprinderi şî instituţii.