Page 94 - Drumul_socialismului_1982_08
P. 94
L A Z I Î N A G R i C U i T U R A
Pămlntul rodeşte bogat dacă este
lucrat cu hărnicie şi pricepere
Pentru cooperatorii şi fost de cea mai bună că iar lucrarea s-a încadrat
mecanizatorii din Vaidci, lită'^, cu o bună germina în timpul optim. Mivani-
creşterea producţiei vege ţie.' In vara şi toamna lui zatorii Leontin Mihai, l)o-
tale constituie o preocupa 1981 am acordat o atenţie rel Boca şi ceilalţi au mun
re de maximă importanţă. deosebită fertilizării tere cit cu hărnicie şi astfel am
Sub conducerea organiza nului cu îngrăşăminte na reuşit să strîngem recolta
ţiei de partid, se acordă a- turale, arăturilor, iar însă- într-un timp foarte scurt.
tenţie sporită folosirii in mînţările s-au efectuat dc Rezultatele ne-au îndreptă
totalitate a pămîntului, cca mai bună calitate. în- ţit aşteptările. Am obţinut
creşterii rodniciei acestuia recolte medii de 3 964 kg
în vederea obţinerii unor orz şi 2 602 kg grîu la hec
Anul XXXIV, nr. 7 714 DUMINICĂ, 29 AUGUST 1932 4 pagini - 50 bani recolte cît mai- mari la hec EXPERIENŢA tar, depăşindu-ne sarcinile
tar. O dovadă certă în a- stabilite la cele două cul
GRIULUI turi. Am avut unele tarla
cest sens o reprezintă şi
Ritmuri alerte e execuţie la obiectivul rezultatele la culturile de treaga suprafaţă cultivată le de pe care am secerat
înregistrate
în
peste 3 100 kg grîu ia hec
acest
an
minier de li Goranda - Hondoi cereale păioase. cu orz şi grîu a fost er- tar. Pornind dc la experien
în primul rînd, am acor
fertilizată
cu
bicâdată
şi
dat o atenţie deosebită am
plasării culturilor, destlnînd îngrăşăminte chimice. In ţa acumulată şi acţionînd
primăvară, pc o parte din
în lumina preţioaselor in
Pînă nu de mult, despre tor de investiţii — remar — Iar rezultatele con pentru cultivarea cu orz şi holda care era năpădită de
activitatea constructorilor ca Constantin Cotar, pri crete ? grîu tarlalele cele mai bu pălămidă, s-a efectuat pli- dicaţii date de tovarăşul
do obiective miniere din marul comunei Certej. Co — Noi zicem că pînă a- ne. Apoi am ales cu grijă vltul manual pe mai bine Nicolae Ceauşcscu, în cu
Deva nu sc puteau spune laborăm bine cu dînşii, ne cum sînt bune. La obiecti soiurile pe care să le cul de 30 ha. vântarea la consfătuirea de
prea multe lucruri bune. ajutăm reciproc şi avem vul de la Coranda-Hondol tivăm. Bazîndu-nc pe ex lucru ce a avut loc la C.C.
Schimbarea frecventă a convingei'ea că marele o- avem un spor de producţie perienţa acumulată şi cu- O atenţie deosebită am
conducerilor unităţii, orga biectiv economic al judeţu de 4 milioane lei, iar la acordat pregătirii temeini al P.C.R. în zilele de 19 şi
nizarea defectuoasă a lu lui şi al ţării — zăcămîn- iazul de decantare de la noscînd calităţile pămîntu ce si desfăşurării în cele
lui, am cultivat soiurile de
crului, repetate abateri de lul de la Coranda-IIondol Herepeia — de aproape 2 mai bune condiţii a seceri AURELIA DOBREAN
la disciplina tehnologică şi — va fi pus în funcţiune milioane lei. După cum sînt grîu „Libelula", „Potalsa" şului. Combinele au fost preşedinta C.A.P, Vaides
a muncii au făcut ca sar la termenele planificate, mobilizaţi oamenii la trea şi „Dacia", care au dat şi verificate cu minuţiozitate,
cinile de plan să nu se în din anul 1983 şi din 1984. bă, după condiţiile pe ca în anii trecuţi rezultate reglate în aşa fel îneît să
re le avem şi după spriji bune. Evident, sămînţa a nu se piardă din recoltă. (Continuare în pag. a 2-a)
nul pe care-1 primim, de
INVESTIŢIILE la organul judeţean de
partid, de la factorii noştri
tutelari şi de la beneficiar
(Centrala minereurilor De
va, respectiv Exploatarea
deplinească, o seric de o- — Adevărul este că n-am minieră Certej), sperăm să
biective şi lucrări să nu fie făcut nimic spectaculos, ie ne îndeplinim prevederile
puse în funcţiune la ter şit din comun —, releva de plan anuale, chiar să
menele planificate. cu modestie Puiu Segăr- obţinem unele depăşiri.
Dc la începutul acestui ceanu, directorul Sectoru — în orice caz, noi
an, însă, şi cu deosebire în lui Deva al T.C.M.M. Cluj. nu numai că nu vom pier
ultimele einci-şase luni, lu Am răspuns la o cerinţă de ritmul bun de lu
crurile au luat o turnură expresă a partidului — de cru şi actuala depăşire
nouă, activitatea s-a re a finaliza grabnic obiecti de plan, dar chiar le vom
dresat considerabil. Cu vul de la Coranda-IIondol, amplifica — releva tînă-
sprijinul consistent al Co pentru a pune în valoare rul inginer Victor Pascu,
mitetului judeţean de marile rezerve de substan şeful şantierului Certej.
partid şi al organelor tute ţe minerale utile dc aici, La uzina de preparare, de
lare dc resort, au fost puşi de care . ţara arc mare ne exemplu, unde am ridicat
oameni potriviţi la locurile voie —, de a reconsidera, integral structura dc rezis
potrivite — in fruntea sec prestigiul „tccememiştilor" tenţă, am montat toate u-
11
torului Deva şi a şantiere din Deva, cam „şifonat în tilajele la prima linie de
lor subordonate —, organi ultimii ani. Am stat de măcinare şi am început
zarea luci-ului a cîştigat vorbă pc îndelete cu oa montajul la linia a Il-a, a-
mult în consistenţă, iar re menii, am pus cadre de vem o depăşire de plan de
zultatele bune nu au în- nădejde în fruntea şantie circa 30 la sută.
tlrzlat. relor şi a unor formaţii de — Aici aş aprecia îndeo
— Apreciem că noua lucru, am adus cîţiva me sebi hărnicia şi conştiin
structură organizatorică a ciozitatea în muncă ale
sectorului şl a şantierului seriaşi de valoare, şi vom
din Certej răspunde mult mai aduce, şi cu toţii am DUMITRU GHEONEA
mai bine sarcinilor ce re pus umărul gospodăreşte
vin acestui important sec- la treabă. jConlinuara in pag. a 2-a}
Acţionînd cu perseve
tN ZIARUL DE AZI:
Magazinul universal dinPetroşani renţă pe linia moderni
* Comuniştii — în fruntea întrecerii pentru realiza zării şi diversificării ga
mei de utilaje şi echi-
rea planului şi angajamentelor pamenle miniere, adap
* Prestigiul medicului nu-1 asigură doar halatul alb în Petroşani a prins Prin darea în folosinţă a tă masivă concentrare a tate la condiţiile de ză-
şi tehnica medicală \ contur un nou obiectiv magazinului, suprafaţa unor unităţi cu profile cămînt din Valea Jiu
« Ritmuri hunedorene din programul de dez comercială a întreprinde diferite decurg, desigur,
voltare economico-socială rii se va dubla. Reţinem avantaje atît pentru cum lui, colectivul întreprin
a Văii Jiului, adoptat din că numai acest nou com părător, al cărui buget de derii de utilaje miniere
iniţiativa şi cu contribu plex comercial va însu timp este tot mai bine Petroşani a realizat o
ţia nemijlocită a secreta ma peste 8 400 mp, din chibzuit, cât şi pentru în instalaţie mobilă dc per
rului general al partidu care 5 780 mp în sălile de treprindere. care va înre forare cu două braţe a
lui, tovarăşul Nicolac vînzare. Spaţiile largi, lu- gistra indicatori superiori găurilor de mină cu
Ceauşescu. Magazinul u~ "" minoase, ale magazinului la circulaţia mărfurilor. profil mediu, utilizabilă
niversal, despre care e vor îngădui o servire de în Petroşani a prins la lucrările de înuinla-
vorba, atrage atenţia pri deci contur un nou obiec
vitorului de la distanţă, tiv care ilustrează grija Instaiaţie mobilă
prin măreţia edificiului, Un nou obiectiv deosebită a secretarului
prin estetica deosebit de general al partidului, tova de perforate
reuşită a faţadelor sale. social a prins răşul Nicolae Ceauşescu,
însumind multe soluţii faţă dc mineri, preocupa îr eărbtsne
tehnologice noi, această contur rea sa neobosită pentru
impunătoare construcţie creşterea indicatorilor ca re în cărbune şi tu ca
a constituit pentru exe lităţii vieţii în Valea Jiu rierele de piatră. Con
cutant — Grupul II dc înaltă ţinută comercială, lui. Magazinul universal, cepută de specialişti de
şantiere al T.C.H. —, o prin practicarea formelor acest nou complex co la Institutul de mine din
sarcină căreia i-a acordat moderne de comerţ, cum mercial care însumează Petroşani şi de Ia între
toată atenţia cuvenită. sînt autoservirea, expune prinderea constructoare,
rea liberă a mărfurilor zeci dc alte magazine, a
..Este un magUzin care fost, pc timpul execuţiei noua instalaţie de per
va cuprinde câteva zeci ş.a. Referindu-se la avan forare ă găurilor de mi
de alte magazine, ne-a tajele mari, create din tehnice, o mîndrie a con nă poate funcţiona în
punct de vedere econo
declarat Dumitru Poena- mic, directorul întreprin structorilor. El a devenit galerii cu secţiuni de
ru, directorul I.C.S.M.I. derii ne-a relatat că în- astăzi o mîndrie a tuturor 5—20 mp. dezvoltă o vi
Petroşani, pe caro l-am cepînd de la parter pînă locuitorilor din oraşul dc teză de autodeplasare
întîlnit la faţa locului, eo- la etajul II, cumpărăto reşedinţă a municipiului. de 1 650 metri pe oră
ordonînd lucrările de a- „Dorinţa noastră, ne-a şi poate executa găuri
menajare interioară. Con rii vor întîlni un fond spus la despărţire direc cu lungimea de trei me
structorul a încheiat e- de marfă bogat, care va torul I.C.S.M.I. Petroşani, tri. Echipament de înal
xecuţia tehnică, iar be cuprinde circa 80 la sută este ca încă de la des tă productivitate, poale
neficiarul, din dorinţa dc din sortimentele comer- chidere, magazinul uni fi deservit de un singur
a întîmpina cît mai cu- - ţului cu produse indus om, cu randament ridi
rînd cumpărătorii, urgen triale. în plus, parterul versal să devină o uni cat şi efort fizic redus.
tează amenajările spaţii va mai găzdui un maga tate etalon a comerţului Coniportîndu-so foarte
lor de desfacere şr depo zin alimentar cu auto nostru, să ţină pasul cu bine în probele de în
zitare a mărfurilor". servire, iar etajul III va celelalte mari magazine cercare, instalaţia va fi
Notăm, cu interes, o cuprinde mai multe uni universale din judeţul introdusă în acest an in
I.P.L. Deva. Secţia de mobilă Haţeg. Lăcătuşul Petru toato minele Văii Jiu
Glilorgiîiu'escu execută lucrări dc bună calitate şl in timp seamă de detalii cu pri tăţi moderne de alimen Hunedoara". lui, cu condiţii adecvate
optim. Foto l VJRGIL ONOIL' vire la acest obiectiv. taţie publică. Din aceas ION MUSTAŢĂ al® stratului da cărbune,