Page 37 - Drumul_socialismului_1982_10
P. 37
Dezvoltarea epflnomîcn-sfidaîă a ţârii în 1913
1982 1983 1982 1983
PRODUSUL SOCIAL VENITUL NAŢIONAL
Recenta plenară a C.C. al P.C.R. a şi economisirea severă a materiilor pri
Anul XXXIV, nr. 7 751 MARJI, 12 OCTOMBRIE 1932 4 pagini - 50 bani
relevat, pe baza realizărilor obţinute de me, materialelor, combustibilului şi e-
poporul nostru în primii doi ani ai ac nergiei, eliminarea pe toate căii» a ri
tualului cincinal, că dezvoltarea econo- sipei.
mico-socială a patriei va cunoaşte rit Oamenii muncii din judeţul nostru —
Magistrala cuvîntare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, muri de creştere continuă, în toate sec judeţ cu pronunţată pondere în produc
' . i r i i iii i amamn '' r " _ " ' ‘tmmmmmmm * toarele do activitate. ţia de materii prime şi resurse energe
Astfel, faţă de acest an, produsul so
fiotărîrile plenarei C.C. al P.C.R. din 7-8 octombrie a.c. cial va creşte în 1983 cu 4 Ia sută, iar tice n ţării, dar în acelaşi timp şi un
venitul naţional cu 5 la sută, existînd maro consumator de energie şi combus
tibil — au obligaţia şi posibilitatea de
însă condiţii ca aceste cifre să fie chiar n-şi aduce o însemnată contribuţie la
Program mobilizator pentru întregul partid mai mari. realizarea creşterilor prevăzute la pro
Se prevede ca, din venitul naţional,
dusul social şi venitul naţional, impli
70,6 Ia sută să se aloce pentru fondul
cit la ridicarea nivelului de trai al în
şi popor, puternic îndemn ia noi succese în dul de dezvoltare. Aceasta impune însă tregului popor. Ei vor trebui să facă
do consum, iar 29,4 la sută pentru fon
o activitate susţinută şl temeinic orga din plin dovada angajării, responsabili
nizată în toate domeniile producţiei ma tăţii în muncă, să obţină constant reali
întîmpinarea Conferinţei Naţionale a partidului teriale, realizarea unor produse de ca zări bune în toate sectoarele activităţii
economice şi sociale.
litate superioară, folosirea, gospodărirea
„Am liolurît convocarea în decada a doua CAMPANIA AGRICOLA DE TOAMNA
a lunii decembrie a Conferinţei Naţionale a v
partidului. Este necesar să luăm toate măsu
rile in vederea pregătirii corespunzătoare a Zile decisive pentru finalizarea
acestui important eveniment în viaţa partidului
şi poporului nostru, prin dezbaterea, în adună
rile de partid şi în conferinţe, a problemelor lucrărilor agricole
înscrise în ordinea de zi a Conferinţei Naţio
nale, prin discutarea largă a acestor probleme
cu toţi oamenii muncii, cu masele largi popu DE LA COMANDAMENTUL JUDEŢEAN PENTRU COORDONAREA
lare, cu întregul pop'or“. ACTIVITĂŢII DIN AGRICULTURĂ
Conferinţa Naţionali NICOLAE CEAUŞESCU
a Partidului Comunist lucrătorilor din instituţii,
Român Analizind stadiul lucrărilor din campania agri-„ să fie jncheiat recoltatul
colă de toamnă. Comandamentul judeţean pentru porumbului pînă la ultimul
Dezbătînd o problematică evoluţii problemele planului constituirea fondului de dez coordonarea activităţii din agricultură a stabilit mă hectar.
economico-socială şi politi- naţional pe anul 1983 şi pla voltare economică, reorgani suri ce trebuie înfăptuite cu maximă răspundere şi
co-organizatorică, pe cit de nul de dezvoltare a agricul zarea Consiliului Suprem a1 operativitate in scopul realizării în cele mal bune o Deoarece s-a acumulat
larga şi complexă, pe atît turii şi industriei alimentare Dezvoltării Economice şi So condiţii a sarcinilor ce revin lucrătorilor ogoarelor un mare decalaj între su
de actuală pentru viitoarea în anul viitor - ce urmează ciale a României. privind aplicarea principiilor nutoconducerii şi auto- prafeţele de pe care s-a
dezvoltare a patriei, Plenara să fie. supuse aprobării Ma Plenara a căpătat o deo aprovizionării teritoriale. strîns producţia şi canti
Naţionale
în
Adunări
rii
C.C. al P.C.R. din 7-8 oc-
e’Sf& •>mbrie a.c. se înscrie în făptuirea măsurilor de auto- sebită forţă, claritate şi pro La recoltarea produselor ~ tăţile livrate la fondul de
funzime prin cuvtntarea ros
stat, se impune să .se ono
( ,rui marilor acţiuni iniţiate conducere şi autoaprovizio- tită, în încheiere, de secre nici o clipă de răgaz reze grabnic obligaţiile a-
de conducerea partidului, de nare pentru asigurarea unei tarul general ai partidului, sumate de fiecare unitate
secretarul său generat, tova bune aprovizionări a popu tovarăşul Nicolae Ceauşescu • în cel mult două zile plară a muncii şi mobili agricolă.
răşul Nicolae Ceauşescu, o- laţiei cu produse agroalimen- — document sintetic de ma bune de lucu în cîmp, zarea întregii suflări a sa
rientate spre înfăptuirea ne tare şi bunuri industriale de ximă generalitate şi valabi printr-o organizare exem telor, inclusiv a elevilor şi (Continuare în pag. a 2-a)
abătută a obiectivelor stabi consum pe trimestrul IV a.c.,
lite de Congresul al Xll-lea şi semestrul I 1983, realiza litate pentru efortul naţional
consacrat înfăptuirii unei im
al partidului. rea în complex a lucrărilor Vizita în pdeţul Hunedoara a delegaţiei
Avînd ca obiective esen de îmbunătăţiri funciare, par portante etape a făuririi so IN ZIARUL DE AZI:
ţiale aceste orientări, plena ticiparea, cu părţi şociale a cietăţii socialiste multilate OoiuBtetuloI regional Doneţk al P.C.U.S.
ral dezvoltate.
ra a abordat cu profunzi oamenilor muncii din unită
mea caracteristică actualei ţile economice de stat la {Continuare !n pag. a 2-a) • Festivalul cullural- în perioada 5—11 octom mitetului raional de partid
artislic Sarmis 1982 brie a.c., în cadrul relaţii Volnovahsk, Valentina Pav-
• Sport: lor de prietenie statornici lovna Jurbenko, muncitor
— Noua generaţie de te între judeţul Hunedoa la Fabrica do confecţii „8
TRIMESTRUL IV-HOTĂBÎTOB gimnaste — mai mult ra şi regiunea Doneţk, o Martie" din Artiomovsk,
decît o promisiune
delegaţie a Comitetului re
— Fotbal: comentarii, gional Doneţk al P.C.U.S. deputată în Sovietul Su
prem al R.S.S. Ucraineană,
in realizarea planului şi angajamentelor! rezultate, clasamente a efectuat o vizită de VLadimir Mihailovici La-
e Buletin rutier schimb de experienţă şi patuhLn, directorul minei
o 21 do ore pe glob documentare în judeţul „Kuibîşevskoe", preşedin
Mobilizare exemplară în parchetele — Rezultatele definitive nostru. Din delegaţie au tele Comitetului regional
ale alegerilor regio
făcut parte tovarăşii: Ni-
nale din R. F. Ger- I kolai Guriovici Kovali, se al Asociaţiei de prietenie
sovieto-române.
forestiere, pentru îndeplinirea mania cretar al Comitetului re în timpul şederii în ju
— Mişcarea împotriva j
armelor atomice ia ! gional Doneţk al P.C.U.S., deţul nostru, oaspeţii so
conducătorul
delegaţiei,
sarcinilor pe acest an şi pregătirea amploare I Vladiinir Romanovici Er- vietici au vizitat obiectiv©
moş, prim-seeretar al Co fContinucire in pag o 3-aî
producţiei anului viitor
Să concretizăm, tovarăşe prinderii, al unităţilor şi tal, l-am depăşit cu 8 408
Romulus Goţiu, director sectoarelor — şi am tre mc buşteni de fag, ,1706
adjunct tehnic al între cut cu hotărîre la înfăp mc buşteni de ruşinoase,
prinderii forestiere de ex tuirea lor. Aveam restan 83 mc lemn de mină,
ploatare şi transport Deva, ţe cam mari la buşteni de 50 792 tone lemn de foc,
în ce s-au materializat e- răşinoase şi la buşteni de 1 616 mc lemn pentru PFL,
forturile muncitorilor fo gater stejar, dar oamenii 5 mc cherestea total.
restieri clin judeţ în cele s-au mobilizat exemplar — Ce factori au deter
trei trimestre care s-au în parchete — î-n pofida minat obţinerea acestoţ’
încheiat. faptului că am resimţit în rezultate meritorii ?
— Mai întîi aş sublinia perioade cam lungi de — Esenţiale au fost mo
că întreprinderea noastră timp insuficienţa forţei de bilizarea oamenilor, dărui
are în acest an sarcini deo muncă — au recuperat in rea în muncă, hotărîrea de
sebit do mobilizatoare, la tegral nerealizările, ba au a realiza integral volumul
care se adaugă şi progra obţinut şi unele depăşiri de masă lemnoasă dată
mul de recuperare a res de plan. în exploatare. Deşi, cum
tanţelor din primii doi ani — Să notăm cîteva din spuneam, nu am avut su
ai actualului cincinal. Ca aceste depăşiri pe cele trei ficientă forţă de muncă,
urmare, după ce am depă trimestre ale anului. am concentrat efectivele
şit greutăţile din primele — La producţia marfă
două luni ale anului, ne-am am realizat suplimentar a- DUMITRU GHEONEA
stabilit planuri concrete de proape 14,5 milioane lei,
măsuri — la nivelul între iar planul fizic, sortimen (Continuare în pag. o 2-a)