Page 77 - Drumul_socialismului_1983_03
P. 77
pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 7 888 ® MIERCURI, 23 MARTIE 1983
i Politic Executiv al C.G. al P.C.R, DIRECJ1A JUDEŢEANĂ DE POSTĂ
SI TELECOMUNICAŢII
(Urmare din pag. 1} drele de conducere, specialişti şi gresului al XH-lea şi Conferinţei HUNEDOARA - DEVA
muncitori din industria minieră si Naţionale ale partidului privind
precum şi pentru îndeplinirea inte geologie, organele şi organizaţiile dezvoltarea mai rapidă a bazei e-
grală a prevederilor de plan la pres de partid, consiliile oamenilor mun nergetice şi de materii prime. A N U N Ţ Ă
tările de servicii către populaţie. cii din unităţile miniere şi de cer Comitetul Politic Executiv a ana
S-a indicat, totodată, tuturor minis cetare geologică au acţionat, îm lizat şi aprobat, de asemenea, Ra Cu începere de Ia data de 30 martie 1983,
terelor, unităţilor economice. Comi preună cu ministerele minelor şi portul cu privire la efectivul, com se va introduce taxarea după durată a convor
tetului de Stat pentru Preţuri, con geologiei pentru organizarea acti poziţia şi structura organizatorică
siliilor populare să ia măsuri pen vităţii personalului muncitor în trei a partidului la 31 decembrie 1982 ; birilor telefonice locale pentru abonaţii tele
tru respectarea cu stricteţe a pre schimburi a cîte opt ore şi asigu Raportul ou privire la activitatea fonici conectaţi în centralele telefonice auto
ţurilor, să nu se mai admită sub rarea condiţiilor politico-organizato- desfăşurată în anul 1982 de către
nici un motiv majorarea — peste rice şi tehnice în vederea trecerii organele de partid, de stat şi orga mate din SIMERIA, TELIUC şi VULCAN.
aprobări — a acestora, urmînd să la programul de lucru continuu în nizaţiile de masă pentru înfăptui Potrivit prevederilor Decretului de stat nr.
fie sancţionate cu severitate orice toate întreprinderile miniere. 122/1982, pentru o convorbire locală se înre
abateri de la preţurile legal stabi Apreciind că există condiţiile ne rea politicii de cadre a partidului;
Raportul privind activitatea de re
lite, inclusiv a celor de mercurial. cesare ca programul stabilit pen gistrează la contori cîte un impuls la trei mi
Comitetul Politic Executiv a ana tru creşterea producţiei în sectorul zolvare a propunerilor, sesizărilor, nute, durata unei convorbiri locale fiind Ia
lizat, apoi. Raportul privind stadiul minier să se îndeplinească şi chiar reclamaţiilor şi cererilor oamenilor
muncii în 1982 ; Raportul privind
aplicării măsurilor adoptate de con să se depăşească, Comitetul Politic aprecierea chemătorului. Valoarea unui impuls
ducerea partidului pentru trecerea Executiv a exprimat convingerea că activitatea internaţională a partidu adiţional fpeste numărul de impulsii din ca
la noul program de lucru în unită puternicul detaşament al minerilor, lui şi statului în 1982 şi principa drul abonamentului lunar) este de 0,50 lei,
ţile miniere. care a primit cu deplină adeziune lele orientări în politica externă în
anul 1983 şi a hotărât să Ie supună
S-a apreciat că, pe baza progra măsurile stabilite de conducerea dezbaterii plenarei C.C. al P.C.R. Abonamentul telefonic lunar:
mului aprobat de Comitetul Politic partidului, ca şi importantele ori — post telefonic pe linie
Executiv al C.C. al P.C.R. şi a in Comitetul Politic Executiv a re
dicaţiilor date de secretarul general entări şi indicaţii date de tovarăşul zolvat, de asemenea, probleme cu individuală 150 impulsii—100 lei
al partidului, tovarăşul Nicolas Nicolae Ceauşescu, va face totul rente ale activităţii do partid şi de — post telefonic pe linie
Ceauşescu, la Consfătuirea cu ca pentru înfăptuirea hotărîrilor Con stat.
comună la
doi abonaţi 75 impulsii — 50 lei
Pentru abonaţii telefonici conectaţi în cen
trala telefonică automată Simeria, traficul
înregistrat Ia contori în perioada 20 pînă în
Schimb de mesaje între tovarăşul înscrise numeroase proble- * 20 a lunii următoare va fi transmis prin fac
me, printre care relansarea l
Nicolae Ceauşescu şi tovarăşul economică, combaterea şo- 1 tura telefonică pînă la data de 12 a T Vî iP
sub formă de index nou, index vechi, nun, ir
Horst Schmitt majului, lărgirea comunitâ- 1 impulsii.
ţii „celor zece" şl bugetul
E8 GENEVA. - La Gene C.E.E. Vă rugăm a ne sprijini în această acţiune
BERLINUL OCCIDEN între tovarăşul Nicolae va a avut loc, marţi, o şe La închiderea dezbateri !
TAL 22 (Agerpres). — Ceauşescu, secretar gene dinţă plenară a delegaţii lor, Consiliul a dat publi şi vă asigurăm prestarea unui serviciu de
Delegaţia Partidului Co ral al Partidului Comunist lor U.R.S.S. şi S.U.A. la cităţii o declaraţie cu pri calitate.
munist Român, condusă Român, şi tovarăşul Horst tratativele privind limitarea vire la situaţia din Liban, \
de tovarăşul Dumitru Po- Schmitt. armamentelor nucleare în informează agenţia France \
pescu, membru al Comite în cadrul întrevederii, Europa — informează agen Presse. In esenţă, declara
tului Politic Executiv al s-a procedat la o infor ţia TASS. ţia cere „retragerea tuturor
C.C. al P.C.R., care face o mare reciprocă asupra ac forţelor străine din Lihan". ! CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI
vizită în Berlinul Occiden tivităţii şi preocupărilor j=3 PARIS. - Consiliul
tal, la invitaţia Partidului P.C.R. şi P.S.U. din Berli municipal al Parisului l-a E3 MANAGUA. - La Ma D E V A
Socialist Unit din Berlinul nul Occidental şi s-a efec reales pe Jacques Chirac nagua s-a anunţat oficial
Occidental, a fost primită, tuat un schimb de vederi preşedintele partidului Adu că aproximativ 1 200 ele \ A N U N Ţ Ă
marţi de tovarăşul Horst în legătură cu unele pro narea pentru Republică, în mente contrarevoluţionare
Schmitt, preşedintele parti bleme ale situaţiei inter funcţia de primar al capi somoziste au pătruns, ve \ Deschiderea, începînd cu data de 1 a-
dului. naţionale actuale şi ale talei. în cadrul recentelor nind din Honduras, pe teri prilie 1983, a următoarelor cursuri :
Cu acest prilej a avut mişcării comuniste şi mun alegeri municipale din Fran toriul Republicii Nicaragua,
îoc un schimb de mesaje citoreşti. ţa, acest partid a obţinut in zona departamentelor \ • curs de circulaţie rutieră ;
majoritatea locurilor în Con Jinotega, Nueva Segovla, \ ® curs de depanare auto-moto ;
Tovarăşei academician doctor siliul municipal al capita Matagalpa şi Chinandega, \ ® curs de cosmetică,
lei franceze.
avind scopul declarat de a
inginer Eiena Ceauşescu i-au fost El ABIDJAN. - Adunarea înlătura regimul sandinfst. înscrierile se fac la casa de cultură, zî!- ţ
Naţională a Coaste! do Intr-un comunicat oficial, \
adresate urări de noi împliniri de Fildeş, întrunită in sesiune Junta Guvernului de Re nic, între orele 8—13 şi 17—20.
extraordinară, a adoptai construcţie Naţională din
către conducerea Academiei proiectul de lege privind Nicaragua a precizat că i
transferarea capitalei ţârii forţele militare sandiniste
europene de ştiinţe, arte şi litere de Ia Abidjan la Yamussu- tinuind, in prezent, acţiunea !
au încercuit agresorul, con-
kro, iniţiativă aprobată an
PARIS 22 (Agerpres). — ropene, praf. Raymond terior, la 9 martie, de Con de lichidare a focarelor {
T o v a r ă ş e i academician Daudel, a exprimat înalta siliul de Miniştri — infor contrarevoluţionare de la
doctor inginer Elena apreciere a conducerii A- mează agenţia France Wlwiii şi Quilali, din de
Ceauşescu, prim viceprim- cademiei faţă de cursul as Presse. partamentul Nueva Sego-
miniS'tru al guvernului, cendent al colaborării cu via. In cursul luptelor, ina
preşedintele Consiliului instituţiile româneşti de Situat in interiorul ţării, micul agresor a pierdut 309
Naţional pentru Ştiinţă şi ştiinţă şl cultură. oraşul Yamassukro, locali combatanţi, iar armata san-
Tehnologie, i-au fost adre Din partea tovarăşei aca tatea natală a preşedinte dinistă 97 de soldaţi.
sate, din partea conduce demician doctor inginer lui ivorian, Felix Houphou- In legătură cu această si
rii Academiei europene de Elena Ceauşescu au fost et-Boigny, se află la peste tuaţie, Junta Guvernului de
ştiinţe, arte şi litere, salu adresate preşedintelui Aca 200 kilometri nord de fosta Reconstrucţie Naţională din
tări cordiale şi cele mai demiei europene, conduce capitală şi are în prezent Nicaragua a Informat Orga © Pierdut legitimaţie de ser
bune urări de noi împli rii acesteia, urări dc suc mai puţin de 100 000 locui nizaţia Naţiunilor Unite şi viciu, pe numele Petrusel E-
niri în multilaterala activi Mişcarea de nealiniere — TlfTlRTl—» rail, eliberată de U.U.M.R.
ces în îndeplinirea misiu tori, faţă de cei aproxima s-a precizat la Managua. Crişcior. O declar nulă. (c. 6)
tate pe care o desfăşoară nii nobile de a uni talen tiv 1 800 000 ai Abidjanului, 1
pentru progresul ştiinţei şl tele şi eforturile oamenilor oraş care rămîne principa 0 TEL AVIV. - Cu 61 de m m m m DECESE
tehnologiei în folosul dez de ştiinţă şi cultură pentru lul centru economic al a- voturi pentru şi 57 împo © Locatarii blocului 0 Hu
voltării României, al întă cestui stat african. trivă, Knesseth-ul (parlamen VlNZARl nedoara anunţă cu profundă
ririi şl creşterii eficienţei dezvoltarea cunoaşterii şi tul israelian) l-a ales pe ® Vin<3 Lada 1 200. Hunedoa durere moartea profesoarei
conlucrării dintre intelec aplicării acesteia în folosul §8 TOKIO. - La „Mişca Chaim Herzoq, candidatul ra, telefon 12189. CSOKMAI KATO
tualii europeni şl de pe omului, al făuririi unei rea pentru pace - Hiroshi- Partidului Muncii (opoziţie), © Vînd 30 oi cu miei. Gra şl transmit sincere condolean
lumi a păcii şi conlucrării ma 1982“ au participat în funcţia de preşedinte al va Ileana, Certei, nr. 63. (432) ţe familiei Îndoliate, (c. 9)
alte continente, pentru ca armonioase intre naţiuni peste 200 000 de persoane, îl O Vînd 10 oi brumăril. Hă- o Un ultim omagiu din par
ştiinţa şi cultura să fie u- care şi-au exprimat protes statului, pentru o perioadă rău, Pădurean Sevasiian. (400) tea colectivului de oameni ai
tilizate exclusiv in intere independente şi suverane, tul împotriva înarmărilor nu de cinci ani, • Vînd garaj pe malul Cer muncii de la Trustul I.A.S.
al înfloririi multilaterale a U BERLINUL OCCIDEN \ ne!. Informaţii telefon 17813, Deva şi a unităţilor aparţină
sul bunăstării materiale şi cleare şi au cerut sistarea Hunedoara, (c. 8)
personalităţii umane. TAL. - Organizaţia „Iniţia S toare adus celui care a fost
spirituale a omului, al pă cursei înarmărilor, trecerea un bun coleg
Schimbul de mesaje a tiva in apărarea păcii", ca SCHIMBURI DE LOCUINŢA Dr. IAN CU IOAN
cii şi bunei înţelegeri în avut loc cu ocazia întreve la dezarmare şi, în primul re reuneşte în rîndurile sale © Schimb apartament două consilier juridic principal. (450)
tre naţiuni libere să-şi ho derii avute cu prof. Ray rînd, la dezarmarea nuclea reprezentanţi ai diferitelor camere Deva, Gojdu eu simi O Soţia, fratele şi cumnaţii
ră. Sarcinile mişcării au
lar zona gării sau Gojdu. Te
tărască singure destinul. mond Daudel, preşedintele fost examinate în cadrul pături ale populaţiei din lefon 14002. (404) mulţumesc celor care au con
dus pe ultimul său drum pe
Reafirmînd satisfacţia pen Academiei europene, de unui simpozion organizat Berlinul Occidental, a dat © Schimb apartament trei GORCEA NICOLAE
către prof. Ion Ursu, prim publicităţii o declaraţie in camere, hol central, Deva ou
tru onoarea de a înscrie la Hiroshima cu participa apartament 3—3 camere, zona la înhumarea ce a avut loc
vicepreşedinte al Consiliu rea reprezentanţilor organi care se subliniază necesi gării sau centru. Telefon 22030, la 18 martie 1983. (433)
între cei mai distinşi mem tatea de a se împiedica
lui Naţional pentru- Ştiinţă zaţiilor sindicale, de femei după orele 16. (403)
bri ai prestigioasei institu jjji Tehnologie, membru al şi de tineret, precum şl a amplasarea in ţâri vest-eu- © Schimb garsonieră, cu a-
q Soţia şl familia îndo
ţii europene de ştiinţă şi Academiei. Cu acest pri reprezentanţilor altor miş ropene a rachetelor nucle partament 2 camere decoman liată anunţă cu durere în
central,
date,
Telefon
Deva.
cultură, ai Comitetului el lej, au fost discutate noi cări pentru pace din Japo are americane cu rază me 23761, după orele 16,00. cetarea din viaţă, în ziua
de onoare, pe tovarăşa posibilităţi de conlucrare nia. die de acţiune de tip PIERDERI de 21 martie 1983 a celui
Elena Ceauşescu, eminent între instituţiile româneşti BRUXELLES. - La „Pershing-2 şl „Cruise". ce a fost
© Pierdut legitimaţie de ser
om de ştiinţă de renume de ştiinţă şi cultură şi A- Bruxelles au luat sfîrşit lu viciu, pe numele Kafkosios FRANCISC
internaţional, promotor al cademia europeană. A fost crările reuniunii de două Vatos, eliberată de C.S. Hu BARTHA FERENC
Inmormîntarea, la 23 mar
unei exemplare concepţii adresată invitaţia ca vii zile a Consiliului C.E.E. Pe nedoara. O declar nulă. (410) tie, 1983, orele 16, în cimi
© Pierdut autorizaţie trans
despre îndatoririle ştiinţei toarea -reuniune plenară a j agenda reuniunii au fost UclUcpJ ^ port cu seria 200380, eliberată tirul din strada Emiri eseu,
agenda reuniunii au fost
in lumea contemporană, Academiei să aibă loc la de I.T.A. Hunedoara. O declar Deva. (446)
preşedintele Academiei eu Bucureşti. nulă. (c. 7)
-OLEGIUL DE REDACŢIE! Sabin Cerbu, Ion Cioclel, Tiberiu Istrote (redactor şef) lucio Elena Liclu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct). Vosile Pâţan, Nicolae Tircob.
Preţul abonamentelor i lunar —• 13 lei: trimestrial — 39 lei i pe 6 luni —
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA! 2 70® Bevo utr. ©f. Petra ©roza, or. 38 78 lei i anual — 158 lei Taxa de distribuire la domicilia — 6,50 lei lunar.
Telefoane . 11275, 11585, 12157. Telex i 7228a Abonamentele se fac la oficiile poştale, factorii poştali şl dlfuzorll voluntari
TIPARUL t Tipografia Deva, str. 23 A a gust, nr. 237 din întreprinderi şl instituţii.