Page 27 - Drumul_socialismului_1983_04
P. 27
! © VINERI, 8 APRILIE 1983 pag. 3
Puternic stimulent pentru ridicarea calităţii muncii,
EVIZaUNE
productivităţii şi eficienţei economice
taţii pentru ad- Mijloace de transport circulind
i în învăţămin- (Urmare din pag. 1) cheiem contract cu cei care global pentru toate lucrări cest an. Consider că o im
uperior telinic. ne coordonează activitatea le şi activităţile pe baza con portanţă deosebită pentru
atică ca o lucrare să o electuăm tractului încheiat între uni stimularea eforturilor oame clip placul fiecăruia
ne in limba cesc, ba chiar ii determină intr-o anumită perioadă de tate, respectiv, ferma agrico nilor muncii in sporirea pro
îă efectiv să-şi organizeze mai Deşi majoritatea celor se... plimba prin Călan fă
ea Loto bine lucrul, să se intereseze timp, iar noi o finalizăm mai lă, şi organele ierarhic su ducţiei agricole o are pre aflaţi la volanul mijloace ră treabă. Adică fără foaie
an — emisiune repede şi în condiţii de ca perioare, în care se prevede vederea privind acordarea, lor de transport proprieta
conducătorii zi de zi de aprovizionarea litate şi eficienţă, înseamnă obligaţia realizării unei pro fără a ii limitată, a sumei de parcurs, care să justi
tehnico-materiaiă, să folo că vom dobîndi ciştigurî mai ducţii stabilite, pentru care retribuţiilor cuvenite persona te socialistă cunosc — sau fice deplasarea. Transpor-
! seri sească raţional maşinile, In mari. Aceasta presupune în primeşte o sumă globală de lului retribuit in acord glo cel puţin se presupune că ta „de ocazie" o femeie în-i
nai stalaţiile şi utilajele din do să ca să fie retribuiţi în a- terminată in strinsâ corela bal, în raport direct cu can trebuie să cunoască — re tre cele două oraşe —
Uitea cconomi- tare, forţa de muncă şi tim cord şi cel care ne asigură ţie cu manopera necesară titatea de produse fizice rea glementările privind folo vechi şi nou — ale Căla-
pul efectiv de lucru. Se în aprovizion a rea tehnico- mate pentru executarea sarcinilor lizate şi calitatea acestora, sirea raţională a acestora, nului. Şoferul motiva că
îlec pe adresa tronează astfel, la nivelul bri rială şi cei care deservesc strict în conformitate cu ar fi vorba „de o urgenţă"*
tvoaslră găzii sau formaţiei, al fie prevăzute in contract. Aşa atîl în cazul depăşirii, cit şi documentele de transport, dar că „nu a avut timp să
politico-ideolo- sau repară utilajele, pentru cum prevede proiectul pro în cazul nerealizării indica
cărui muncitor, spiritul de e- că, neavind permanent mate gramului, în agricultură a- torilor de plan. după cum cunosc şi reper anunţe medicul de gardă",
chipă, de ordine şi discipli cusiunile nerespectării pre în plus, nici nu putea pre
tiinţUlc : „Cor rialele şi combustibilii nece cordul global se aplică pen Puternic stimulaţi de apli
an" nă, de autoexigenţă şi res sari, ori stagnind utilajele, nu tru realizarea unei anumite carea acordului global, lu vederilor legale în acest ciza unde merge şi ce tre
mondial ponsabilitate, de Întrajutora ne putem îndeplini sarcinile. producţii de cereale, legume, crătorii din ierma noastră se sens, iată, pe drumurile pu buie să facă. în final s-a
din grădină, re tovărăşească. In ceea ce ne priveşte, came, lapte sau alte produ blice se mai întîlnesc ca constatat că folosea maşi
ic-concurs de sintem hotăriţi să ne organi străduiesc să execute la timp zuri de transporturi ilega na în interes personal. Cu
populară pcn- Muncind In acest fel, ne se, cuprinzând toate catego şi de calitate toate lucrările
:ri interpreţi putem îndeplini şi depăşi zăm mai bine munca, să ne riile de personal muncitor agricole care hotărăsc soar le, de folosire abuzivă, du carburantul ars de poma
tal. sarcinile de plan, obţinînd perfecţionăm continuu pregă direct şi indirect productiv, ta producţiei de legume din pă bunul plac, a vehicule nă — pentru spital! — se
ciştigurî după realizări. Eu tirea profesională, să întărim care îşi desfăşoară activita acest an. Pe lingă cultivarea lor. putea transporta, la nevoie,
conduc o brigadă de 30 de spiritul de echipă şi de dă tea pe bază de norme ţi a 45 de hectare cu ceapă • Autobasculanta 31 HD un bolnav... adevărat.
muncitori pe acest şantier al ruire patriotică, să realizăm normative de muncă funda şi cartofi, s-a făcut plantatul 5067, care deserveşte E.M.
Întreprinderii de piese de la termen şi la înalt nivel mentate ştiinţific, stabilite în verzeî timpurii pe cele 5 Boiţa, condusă de Alion FENTA N-A PRINS...
schimb şi reparaţii ale utila calitativ obiectivele la care funcţie de cantitatea de hectare planificate şi am tre Ciolea, a fost găsită în
'I l : 6,00 Ra- jului minier Deva. Dacă în- lucrăm. muncă necesară, în condiţii cut fa semănatul verzeî de grădină lui Gheorghe Farc Avînd permisul de conr
dijnineţii; G,30 le organizării superioare a vară, cit şi la pregătirea te — inginer la E.M. Boiţa 1 ducere suspendat încă din
■•Hei In agricul- Pîrghie importantă de cointeresare în creşterea producţiei şi a muncii. 1977, pentru conducere sub
aînţările ; 7,00 renului destinat celorlalte —, în satul Galaţi (Pui), influenţa băuturilor alcoo
7,30 La pa- producţiei agricole Datorită aplicării acordului culturi. Paralel cu aceasta unde adusese... gunoi de
are al muncii; global, in anul trecut ferma am valorificat 20 de tone grajd. Om gospodar, Gheor lice, Krausz Ludovic U-
presei; 8,10 sonal şi contribuţia adusă la beriu, de la întreprinderea
dodiilor; 9,00 Din proiectul Programului nr; 3 a Asociaţiei horticole spanac. Lucrările se reali ghe Farc „îl rugase", doar de tricotaje Petroşani, şi-$t
tiri ; 9,05 Răs- de aplicare a hotăririlor Con realizarea sarcinilor de plan, Deva a înregistrat rezultate zează folosind agregate com (nu-i dăduse dispoziţie şo
ltătorilor; 10,00 ferinţei Naţionale a P.C.R. fiind puternic stimulată rea de seamă, îndeplinind pro ferului !), să-i transporte zis să facă o... fentă pen
iri; 10,05 Ştiin- plexe de maşini, ceea ce va tru redobândirea permisu
10,25 Atlas fol- In 'domeniul retribuirii mun lizarea şi depăşirea produc ducţia fizică în proporţie de asigura o productivitate a nişte gunoi pentru fertili
Pactidul, inima cii şi repartipei veniturilor oa ţiei planificate, îmbunătăţi 116 la sută, producţia valo zarea grădinii personale. lui fără retestare. Şi anu
uletin de ştiri; menilor muncii am desprins rea calităţii produselor, creş rică totală 16Q la sută, iar muncii ridicată şi economi Acum, şoferul Ciolea va me, să reclame pierderea
îă ştiu; 11,35 terea productivităţii muncii sirea combustibilului, deci şi permisului şi, astfel, să ob
12,00 Buletin faptul că o atenţie deosebi beneficiu! a fost depăşit cu obţinerea produselor cu chel fi testat privind cunoştin
De toate pen- şi reducerea cheltuielilor de 700 000 lei. Forma respectivă ţele ce reglementează folo ţină o adeverinţă provizo
ştii; 12,30 Din tă se acordă perfecţionării producţie In cadrul măsuri tuieli mai reduse.
torului; 12,45 sistemului de retribuire, în lor de perfecţionare a siste de organizare şi retribuire a sirea autovehiculelor. în rie de conducere pînă cînd
1 radio - tv. ; sensul că se asigură un ra muncii, care are avantaje privinţa inginerului Farc, i se va elibera un nou per
l la 3; 15,00 mului de retribuire, un loc ing. NISTOR G1URA DORIN, sintem curioşi să aflăm o- mis. Fenta n-a prins şi a-
; IC,00 Buletin port direct între câştigurile esenţial îl ocupă organizarea certe şi asigură o eficienţă şeful fermei nr. 3 a pinia colectivului şi,- mai
5 Radiorcflec- şi retribuirea muncii în acord ridicată, o aplicăm şi în a- Asociaţiei horticole Deva cum retestarea va fi mult
ttece de Emil tuturor categoriilor de per- ales, a conducerii E. M.
10 Coordonate Boiţa... mai complexă, în cazul in
,00 Buletin de care va mai dori să obţi
entru patrie ; ® Zilele trecute, autosal-
lolişti de mu- Sporesc efectivele de animale Concursul nă permis de conducere.
.; 18,00 Orele varea 31 HD 1506, condusă
Radiojurnal * de Ioan Bloşca, aparţinînd INSPECTORATUL
Iă *• Protago- pe meserii —
rclor ; 22,00 O {Urmare din pag. 1) Am patru vaci şi un viţel, datoririle, obligaţiile ce re secţiei exterioare Călan a JUDEŢEAN DE INTERNE
; 23,00 Selcc- o scroafă cu cinci purcei, vin locuitorilor din satele Spitalului din Hunedoara, Serviciul circulaţie
;reta „Contele necooperativizate de a-şi etapa pe iară
g“ de Lchar; boi şi un porc, lapte. Ca peste 30 de păsări. Am în
n stop mu- cheiat contract pentru un spori contribuţia la fondul
mine procedează şi alţi porc, şapte miei, 100 leg de stat, la autoaprovizio-
săteni din Almaşu Sec. brânză, 100 hg lînă, lapte narea teritorială. Toate a- Ieri a început, la Li A N U N Ţ
Statul ne aduce la maga de vacă, iar la achiziţii ceste măsuri au fost pri ceul industrial nr. 1 Hu Magazinele săteşti, precum şi agenţii achizitori din
zin tot felul de produse mite cu bucurie şi satis nedoara, etapa pe mi toate comunele şi oraşele judeţului, din cadrul coo
industriale şi alimentare, valorificăm ouă, păsări, facţie. Sporind numărul de nister (ţară) a concursu perativelor de producţie, achiziţii şi desfacerea măr
cartofi şi alte produse a-
BBBaaBBaBMI care sînt desfăcute la pre gricole. Contribuim cu tot animale şi producţia ani lui pe meserii în specia furilor CUMPĂRĂ de la CULEGĂTORI (şcoli, elevi,
ţuri fixe, iar noi avem lităţile laminorist şi me-
evadare — ce avem şi putem la fon malieră, ne mărim venitu talurgist-feroase, pentru tineri şi alte categorii), începînd cu data de 1 aprilie
ria); Piedo- datoria să vindem produ dul de stat, iar statul ne rile, contribuim la dezvol elevii din şcolile profe a.c., MELCI VII la preţui de 7 lei/kg., cu respec
— seriile I-Il sele noastre la preţurile asigură nouă tot ce ne tre tarea schimbului de măr
DO AR A; In stabilite prin lege". sionale şi clasele a IX-a tarea următoarelor condiţii:
.Flacăra); Cu buie prin comerţ şi la pre furi între sat şi oraş, la şi a XlI-a de liceu. Par
tSiderurgls- I^aii Roman, satul Vîl- ţuri stabile", întărirea aliafiţei dintre ® Diametrul cochiliei peste 28 nun; © Culoarea
andiştii din muncitori şi ţărani. în gos ticipă cîştigătorii fazelor cafelei cu lapte @ Se culeg dimineaţa pe rouă şi în
Arta); Tran- ■"'iele Bune, comuna Bre Moise Mihoc, satul Sie- judeţene ale concursului
>en (Con- tea Română ; „Ţăranii coo jărel, comuna Luneoiu de podăria personală cresc pe meserii din toate tot cursul zilei cu precipitaţii sau cerul noros ® Se
PETROŞANI: Jos; „Fiind deputat comu 7—8 bovine, ovine, porci şcolile de profil din ţa recoltează numai în ambalaje cu orificii pt. aerisire
omo Sapiens peratori, toţi cei care tră şi păsări şi dau în fiecare
Iul vărgat (7 iesc la sat sînt încurajaţi, nal, îndată după apariţia ră, aparţinînd Ministe puse la dispoziţia culegătorilor de cooperativele comu
UPENI: Sec- decretelor am trecut la an la contract animale şi rului Industriei Meta nale şi achizitorii acestora © Se interzice culegerea
1); VULCAN: sprijiniţi şi stimulaţi de popularizarea lor în rân produse animaliere. Anul lurgice.
npuşcă, nu-1 stat să crească un număr durile cetăţenilor din cir trecut am primit 45 000 lei şi păstrarea în pungi sau saci de polietilenă unde mor
arul); LO- prin axfixiere © Pînă la ridicarea de către coopera
dneri pentru cit mai mare de animale cumscripţia mea. Am su pe carne de bovină şl lap
rut); ANI- şi păsări. Eu cresc în gos bliniat în discuţii noile re te. In acest an voi preda tivele comunale pot fi păstraţi în lădiţeie respective
icarea drago- glementări, avantajele de o vacă, un tăuraş şi 1 000 1 în magazii răcoroase în cantităţi de 3/4 din capaci
ircsc); URI- podărie 60 de oi şi mioa
a domnitei re, din care 54 cu miei. care ne' bucurăm toţi, în- lapte". Vernisaj tatea ambalajului ® Plata se face pe loc în momentul
îl); BRAD : preluării de către gestionari şi achizitori © Locurile
caua roşie); populate cu colonii de melci sînt grădinile de legu
moara (Pa
ul ghinionist La Galeriile de artă me, zarzavaturi, livezi, cimitire, lizierele pădurilor, toată
OAGIU-BAI : ale Fondului plastic din
seriile I-II Semănatul porumbului Deva va avea loc astăzi, lunca Mureşului, terenuri nedesţelenite şi umede etc.
■ă); haţeg : vineri, la orele 16, ver Elevii, organizaţiile de tineret cit şi alţi culegă
;ă (Dacia) ;
ilorul de să- (Urmare din pag. t) VITEZE ZILNICE SPORITE nisajul expoziţiei sculp tori, predînd cooperativelor cantităţi cît-saai mari de
Femeia dtn torului Ioan Şeu, mem
asa de cul- Tovarăşul Georgel Răi- încheierea lucrării în prima melci îşi asigură venituri suplimentare.
A: tnloarce- citate a tractoarelor şi ma can, directorul Trustului jumătate a acestei luni. bru al Uniunii Artişti Relaţii suplimentare ia UJECOOP, telefon 14530,
eşte o dală şinilor de semănat, cit şi judeţean al I.A.S., ne-a in „ Concomitent cu semănatul lor Plastici din R.S.R.
\: Lanţul a- a timpului bun de lucru în Expoziţia, care oferă pu sector achiziţii.
seriile 1-T1 format că în unităţile a- pe o bună parte din su blicului vizitator peste
ILARI: Goz- cîtnp, vom efectua semă gricole de stat s-au însă prafaţă se realizează şi er-
natul în perioada optimă, mânţat cu porumb 125 de 20 de lucrări de inspi
urmărind totodată îndea bicidarea culturii de po raţie folclorică, va ră- • Vînd Lada 1200, la bord
proape respectarea para hectare. Viteza zilnică de rumb. Pentru distrugerea 40 000 km. Haţeg, Horia 91, te
ACOLEI metrilor de calitate stabi lucru va spori în următoa buruienilor din culturile de mîne deschisă pînă la lefon 70-432, orele 16—18. (530)
a Vînd Da-da 1300, stare ex
liţi pentru cultura porum rele zile la peste 200 hec cereale păioase, s-a' făcut 27 aprilie. cepţională. Orăţtlc, telefon
bului. tare, ceea ce va asigura
■a dc cuitu- erbicidatul pe 260 hectare. 41055, după orbie 16,00. (574)
or, orele 17. e Vînd Dacia 1300, la bord
na“ a Casei VINZARI 34 ooo lcm. Deva, telefon 17521.
an, cu spec (Urmare din pag. 1) (576)
ul de soare sit-o supraveghind în faţa
işti Cornel aparatelor de măsură o Vînd casă familială, SCHIMBURI BE LOCUINŢA
Victor So Le „turnătoria nouă“ „pulsul" cuptoarelor cu in 9 (nouă) încăperi. Haţeg,
Marig, Sorin Feldiorean şi ducţie. strada Florilor nr. 1 (539) © Schimb apartament 3 ca
ia de cullu- Ion Toma modelau cu mi elaborare, Ign Nicolae de tor. „Practic, in toate sec Insistind, am aliat că o- mere Hunedoara cu similar
cclaşi spec gală lormele unor viitoare o Vînd oasă (grădină). De sau 2 camere Deva. Telefon
iei „Selena" piese. Şeful schimbului la formare, Şteian lanăş şi toarele turnătoriei noastre peratoarea Eugenia Istrate va, central, strada Ştefan cel 957/13234, după orele 20. (534)
ne-a propus sâ-i notam pe Ioan Sora de la sectorul muncesc acum femei - re este soţia sa şi „nu se cu- Mare, nr. 6. (537) • Schimb apartament 3 ca
ciţiva dintre muncitorii de întreţinere". levă inginerul Istrate - şi, .vine ca tocmai eu să fiu o Vindem apartament cu 3 mere Deva, Micro 15, cu gar
la sectorul de întreţinere. Ceea ce ne-a frapat aici spre cinstea lor, ele se do acela care s-o evidenţiez". şi 4 camere, cărămidă, gaze. sonieră Situată central. Tele
fon 13825. (557)
„Meseriaşi de nădejde - a fost numărul mare de vedesc conştiincioase, har ...Deci la turnătoria IV Deva, Gojdu, telefon 14683, du
Schimb
zice - care intervin opera femei care lucrau cot la nice şi indemînatice, des- de la C.S.V.' Călan treburile pă orele 17. (541) I, e Arad, ou garsonieră confort
două
apartament
8 aprilie : tiv şi bine, ori de cite ori cot cu bărbaţii, la majori curcindu-se bine in aceas camere Deva. Telefon 957/13234,
în general tatea locurilor de muncă. merg spre bine. In rindu- e Vind apartament două ca după orele 20, (535)
va fi n o- este nevoie. Nu de puţine tă meserie. Katalina Popa, rile de laţă am surprins mere, cărămidă. Deva, tele
preeipitaţii ori au venit şi noaptea, ori Intr-un sector, pină nu de Viorica Marcu şi Vicenţa fon 21795 sau 16505, perma
ploaie, oare in după-amiezile lor libere mult rezervat în exclusivi aspecte dintr-un singur nent. (558) DIVERSE
actor de a- tate bărbaţilor, iată, femei Toma sînt exemple in a- schimb, dar — ne asigura o Familiile Sobău si Belgiu
t sufla mo la intervenţii. Aceştia sînt : ceastă privinţă © Vind convenabil aparta din Orăşlie mulţumesc medi
arul vestic, lăcătuşul Maghiari Martin, le au pătruns viguros. Pe inginerul Leontin Maleşoi, ment două camere, etajul IT. cului Vonica, rudeniilor, prie
ninime vor sudorii Ioan Gruiescu, Ioan rnei-electricieni, iemei-ope- Ne-am mirat cum de şe directorul uzinei nr. 3 - a - Deva, Go.idu, telefon 23924. tenilor. vecinilor, colegilor de
r
t 3 şl 8 jra- Petre, electricienii Ionel To ful de schimb n-a pomenit (531) muncă şi tuturor celor care
ixime între rator la cuptoarele cu in precierea este valabilă pen au condus pe ultimul drum pe
(Meteorolog ma şi Ion Stănculea, maiş ducţie, lemei-macaragist, nici un cuvint despre ope tru întregul colectiv al noii o Vind apartament 3 came cel care a fost un bun soţ,‘
asgyak Iu- re, hol centrat, cărămidă, O- tată. socru şi bunic
trii Petru Dobrescu de la dar şi lemei-turnător-lorma- ratoarea pe care am gă secţii de turnare.
răşlie, telefon 41319, după o- GIIEORGHE SADAU
relc 18. (578) (532)