Page 56 - Drumul_socialismului_1983_05
P. 56
paq 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 7 935 © MARŢI, 17 MAI 1983
COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ
„STREIUL" CĂLAN
Acţiuni în favoarea păcii şi dezarmării O nouă formaţiune Î N C A D R E A Z Ă :
politică
ATENA 16 (Agerpres). viaţă, împotriva războiu HELSINKI 16 (Agerpres). © RESPONSABIL UNITATE TÎMPLĂRIE
— Primul ministru al Gre lui nuclear", ce va avea — Din iniţiativa Confede ANKARA 16 (Agerpres). © RESPONSABIL UNITATE
ciei, Andreas Papandreu, loc în iunie, la Praga, mă raţiei sindicatelor din Fin — în baza noii legi cu
s-a pronunţat, în cadrul surile întreprinse în legă landa, în oraşul Hango, din privire la activitatea poli CROITORIE-SERIE
unui miting organizat în tură cu marcarea, la 1 sep sudul ţării, s-au desfăşu tică în ţară, la Ministerul © TĂBĂCARI-ARGĂSITORI
localitatea Komotini, pen tembrie, a „Zilei acţiunilor rat lucrările unei conferin de Interne al Turciei a
tru crearea unei zone de- sindicale pentru pace", ţe internaţionale consa fost depusă luni cererea © CROITORI CONFECŢII-BĂRBAŢI
nuclearizate în Balcani. precum şi alte probleme. crate problemelor luptei de înregistrare a primului
Papandreu a" subliniat că în documentul final a- pentru pace. La dezbateri, partid politic nou creat.
guvernul său socialist este doptat este exprimată pro care au avut drept deviză Potrivit agenţiei Reuter,
ferm hotărît să contribuie funda îngrijorare faţă de „Pentru o zonă denuclea- noua formaţiune politică se
la transformarea Balcani sporirea continuă a încor rizată în nordul Europei", intitulează Partidul Demo
lor într-o zonă a păcii, li dării în lume. au participat peste 3 000 craţiei Naţionaliste şi-l
beră de armament nuclear. de delegaţi reprezentînd are ca lider pe generalul
„Faptul că Grecia este o STOCKIIOLM 16 (Ager sindicatele şi unele orga în retragere Turgut Sunalp.
ţară relativ mică nu o scu pres). — în localitatea nizaţii de masă din ţările Lista celor 41 de membri
teşte de îndatorirea de a Hasselbudden, din apro situate în nordul continen fondatori cuprinde, de
depune eforturi energice în piere de Stockholm, au luat tului nostru. asemenea, doi foşti mi
scopul apărării păcii nu sfîrşit lucrările celei de-a niştri — Aii Bozer şi
numai pe continentul eu XlII-a adunări a Consiliu TOKIO 16 (Agerpres). — Rifat Bayazit.
ropean, ci şi pe întreaga lui vest-european al comi Mii de locuitori ai insulei
11
planetă — a spus şeful tetelor naţionale ale tine japoneze Okinawa au în
cabinetului elen. cheiat, duminică, în oraşul
retului. Participanţii şi-au A fost aprobat acordul
Naha, printr-un miting de
V1ENA 16 (Agerpres). — exprimat îngrijorarea cres- masă, un marş al păcii, privind retragerea
La Viena s-au încheiat cîndă în legătură cu agra care s-a desfăşurat timp efectivelor militare T.C.M.M. - S.U.T. CERTEJ
lucrările reuniunii Comi varea situaţiei internaţio de o săptămînă. în timpul israeliene
tetului sindical internaţio nale şi s-au pronunţat marşului, care a luat star Cu sediul în Certeju de Sus
tul în două coloane ple
BEIRUT 16 (Agerpres).
nal pentru pace şi dezar pentru intensificarea con cate din nordul şi din Camera Deputaţilor (parla Î N C A D R E A Z Ă :
mare (aşa-numitul „Comi tribuţiei organizaţiilor de sudul Okinawei, au fost ment) din Liban a aprobat
tet de la Dublin"), în ca tineret din Europa occi prezentate filme antirăz luni, acordul cu privire la © CONTABIL PRINCIPAL sau CONTABIL
drul căreia au fost exa dentală la lupta pentru boinice şi. s-au strîns sem retragerea efectivelor mili Se acordă retribuţie majorată conform Legii
minate probleme referitoa pace şi destindere, pentru nături pe un nou apel tare israeliene de pe teri 57/1974 regim de lucru de 10 ore.
toriul libanez — infor- *
re la pregătirea Adunării dezarmare şi înlăturarea împotriva armelor de dis mează agenţia United Press > Transportul se asigură cu autobuzul unităţii.
mondiale „Pentru pace şi pericolului de război. trugere în masă. International. |
Informaţii la telefon 154 Certej.
slav Novi Sad, concomitent ultimele realizări în dome anunţat că navigaţia prin
cu Tîrgul internaţional a- niul utilizării şi dezvoltării Canalul Panama este afec I
gricol din acest oraş. După acestei surse de energie. tată de scăderea nivelului CONSILIUL POPULAR AL MUNICIPIULUI
cum transmite agenţia Ta- apei în condiţiile secetei
niug, participanţii la se ® PHENIAN — După cum pe care o cunosc unele re H U N E D O A R A
minar au arătat că, în pre transmite agenţia coreea giuni ale ţării. S-a precizat
E3 RABAT. - La Casa- zent, hrana oamenilor se nă de presă, ACTC, Co că, deşi în zona străbătută ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ
blanca s-a încheiat cea bazează în principal pe un mandamentul suprem al de canal s-au înregistrat
de-a 30-a ediţie a Tîrgului număr de circa 20 de spe armatei populare coreene precipitaţii, nivelul lacului © PĂDURAR PENTRU CANTONUL HĂŞDAT.
internaţional la care au cii vegetale, dar cerce a hotărît, la 16 mai, revo Gatan, care, împreună cu
participat 27 ţări, printre tările ştiinţifice au pus în carea ordinului dat la 1 fe lacul Alajuela, alimentează Retribuţia în conformitate cu Legea nr. 57/
care şi România. Ţara evidenţă existenţa a aproxi bruarie întregii armate şi ecluzele, a coborît cu 7,5
noastră a fost prezentă cu mativ 3 000 de plante di întregului popor al R.P.D. metri, ajungînd la „un 1974.
un pavilion cuprinzînd ex ferite ce ar putea fi utili Coreene cu privire la asigu punct critic" — relatează a- Condiţii : vîrsta 22-50 ani, stagiul militar
ponate şi mostre ale între zate, în diverse moduri, rarea deplinei capacităţi de genţia France Presse. In pe
prinderilor româneşti de drept alimente. luptă a unităţilor Armatei rioade normale, prin canal satisfăcut, studii minim 7-8 clase.
comerţ exterior: Mecano- populare coreene, a forţe pot trece nave cu un de
exportimport, Mahinexport- gg NAIROBI. - Banca A- lor populare de securitate, plasament de cel mult Informaţii la telefon 12866 sau 12397.
import, Electronum, Electro- fricană pentru Dezvoltare a gărzilor roşii ale munci 60 000 tone.
exportimport, Chimimport- (B.A.D.) a hotărît să ofere torilor, ţăranilor şi ale tine
export, Danubiana, Forexim, asistenţă financiară sporită retului. Ordinul a fost emis U CAIRO. - D upă cum
Vitrocim, Romsit şi llexim. ţârilor de pe continentul în- legătură cu desfăşura scrie cotidianul „Al Ahram",
La închiderea tîrgului, ţă african pentru a le ajuta rea pe teritoriul Coreei de egipteanul Ibrahim Al Ka- I . S . C . . . P. ORĂŞTIE
rii noastre i s-a acordat în depăşirea dificultăţilor Sud a manevrelor militare rimi, în vîrstâ de 160 de
medalia de bronz. pe care acestea le întîm- comune americano-sud-co- ani, păstor în regiunea cu sediul în Orăştie, str. Luncii nr. 1
pină în privinţa plăţilor reene „Team Spirit-83", Ismailia, avînd 88 de ne
BELGRAD. - La nivel externe. Potrivit statisti apreciate ca fiind de o poţi şi strănepoţi, continuă Î N C A D R E A Z Ă :
mondial, producţia de bu cilor băncii, datoriile ex amploare fără precedent. să se bucure de o exce
nuri alimentare, în special terne ale ţărilor africare lentă sănătate. El a asis 9 SUDOR, MECANICI Şl ELECTRICIENI pen
cea de grîu, a înregistrat erau, în 1981, de 84,9 mi Ei BONN. - La Hamburg tat la inaugurarea Cana tru Complexul de îngrăşarea porcilor Turdaş.
in cursul ultimilor ani, o liarde dolari, faţă de 17,1 au luat sfîrşit lucrările con lului Suez, în 1869, după
creştere constantă atit în miliarde în 1971. gresului Uniunii persoanelor ce a participat la săparea • MĂCELARI, PREPARATORI CALIFICAŢI. *
ţările dezvoltate, cit şi în persecutate de nazişti din Informaţii suplimentare se pot obţine la ser
cele în curs de dezvoltare. El JAKARTA. - La Ja- R. F. Germania. Delegaţii la acestei căi de navigaţie
Ritmul creşterii la producţia karta s-au deschis lucră congres au examinat pro internaţionale, informează viciul personal-învăţămînt-retribuire din între
de grîu a fost acelaşi cu rile celei de-a 7-a confe bleme actuale ale asigură agenţia France Presse. prindere
cel al creşterii demogra rinţe internaţionale în do rii păcii, precum şi ale
fice. Aceste lucruri au fost meniul gazelor naturale li luptei împotriva neonazis-
relevate în cadrul semi chefiate. La conferinţă par mului.
• Vind mobilă nouă pentru
narului „Alimentaţia şi sufragerie şi un birou. Deva,
lumea în secolul al 21-lea", ticipă 1 200 de delegaţi din E CIUDAD DE PANAMA. Zarand, bloc A, scara III, a-
desfăşurat în oraşul iugo 16 ţări, care vor prezenta - In capitala panameză s-a partament 15, orele 17—20.
(772)
o Vind urgent mobilă, ca
meră combinată. Deva, tele
— O—. 9 «t 9 V* O _ © — . © — W — • — — • — • — © — O — < 3 > _ © _ © _ « _ _ 0 _ 0 _ © _ © fon " 17032. (766)
vînzari • Vind ataş motocicletă.
Deva, telefon 17482, orele 16—20.
patru
Vind
apartament
o
Grijă deosebită pentru gospodărirea fondului funciar B-dul Bălcescu, bloc J, etaj • Vind maşină de tricotat
(759)
Deva,
garaj.
camere,
gaze,
I, apartament 3. (768) „Dopleta" nouă. Sat Cucuiş,
nr. 52, Cimporescu Maria.
• Vind apartament două ca (777)
(Urmare din pag. 1) tivarea cu legume şi pomi care atestă că unele con suprafeţelor, este nece mere. Deva, strada Minerului, o Vind convenabil ţiglă solzi.
a tuturor suprafeţelor dis duceri de unităţi agricole şi sar ca, în spiritul sarci bloc 27, apartament 36, te Mihăieşti (Dobra), telefon
calităţilor. Ca urmare a ponibile, asigurînd astfel, consilii populare nu dove nilor stabilite de Conferin lefon 28510. (763) 212, Munteanu Ghcorghe, după
acţiunilor întreprinse în obţinerea unor cantităţi desc răspunderea cuvenită ţa pe ţară a preşedinţilor • Vind apartament 3 came orele 19,00. (780)
primii doi ani ai actualu sporite de produse agro- faţă de cultivarea fiecărui consiliilor populare, să fie re. Simeria, strada Fabricii, PIERDERI
bloc 1, apartament 23. Infor
lui cincinal, în localităţile alimerrtare, care sînt des metru pătrat de pămînt, luate măsuri hotărîte pen maţii Deva, Dacia, bloc 14,
judeţului nostru au fost tinate şi cantinelor pen existînd încă terenuri al tru ca în cel mai scurt scara III, apartament 3, după a Pierdut legitimaţie de ser
depistate şi atribuite pen timp toate terenurile agri orele 17,oo. (770) viciu, pe numele Marinescu
Elena, eliberată de C.S. Hune
tru cultivarea în special a cole, inclusiv cele din pe re • Vind apartament 4 came doara. O declar nulă.
garaj,
cărămidă,
pivniţă.
legumelor peste 200 ‘hec &• KBGHÂT! rimetrul localităţilor, să Cugir, strada Doinei, nr. 6, (c. 5)
e Pierdut legitimaţie de ser
tare, exemple pozitive în fie însămînţate şi aduse în apartament 20. Informaţii Alba viciu, pe numele Stafie Toa-
acest sens oferind munici circuitul productiv. Referi Iulia, telefon 12176. (746) der, eliberată de C.S. Hune
• yînd urgent casă. Almaşu
piul Deva, oraşul Orăştie tru îmbogăţirea meniurilor. căror potenţial productiv tor la preocupările exis Sec. Informaţii Deva, Gojdu, doara. O declar nulă.
şi alte localităţi. Dovedind De asemenea, o grijă nu este folosit integral. tente în acest sens, ziarul bloc O 3, scara III, apartament (c. 4)
iniţiativă şi spirit gospo sporită pentru folosirea Asemenea aspecte s-au în- nostru va- publica aspecte 4. (757) DECES
dăresc, conducerile unor pămîntului din incintele tîlnit şi se mai întîlnesc, privind modul cum orga G Vind Dacia 1 300, neridi
Familia îndoliată anunţă
•
unităţi cum sînt Ţesătoria gospodăreşti, din jurul fer între altele, în comunele nele locale ale puterii de cată. Câlan, strada Pieţei, nr. cu profundă durere încetarea
1, bloc B 3, scara B, aparta
de mătase Deva, Oficiul melor şi sectoarelor zoo Bretea Română, Pui, Săla- stat şi conducerile unită ment 31. (761) din viaţă a dragului lor tată,
farmaceutic, întreprinderea tehnice se întîlneşte la şu de Sus, Lăpugiu de Jos. ţilor agricole acţionează • Vind Dacia 1 100, stare per socru şi bunic
„Avicola" Mintia, I.S.C.I.P. C.A.P. Brad, Lăpuşnic, Bă- Rîu de Mori etc. Pornind fectă. Deva, telefon 13359. bocanici NICOLAE
Orăştie, întreprinderea me cia, Deva şi în numeroase de la necesitatea folo pentru valorificarea supe (778) în vîrstă de 78 ani.
are
astăzi,
loc
înhumarea
• Vind Skoda 100. Deva, te
canică Orăştie şi altele alte unităţi agricole. sirii în scopul sporirii pro rioară a potenţialului pro lefon 11074, după orele 16,00. 17 mai 1983, In satul Musa-
au luat măsuri pentru cul Există însă şi situaţii ducţiei agricole a tuturor ductiv al pămîntului. (760) riu — Brad.
COLEGIUL DE REDACŢIE : Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Tiberiu Ishate Redactc şef). Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pavel (redacto' şef adjuncl), Vasile Păţan, Nicolae Tîrcob
Preţul abonamentelor: lunar — 13 lei; trimestrial — 39 lei; pe 6 luni —
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str Dr. Petru Groza, nr. 35
Telefoane) 11275, 11585. 12157. Telex: 72288 78 lei; anual — 156 lei Taxa de distribuire la domiciliu — 6,50 lei lunar.
TIPARULi Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 257. Abonamentele se fac la oficiile poştale, factorii poştali şl difuzorii voluntari
din întreprinderi şi instituţii.