Page 75 - Drumul_socialismului_1983_07
P. 75
O VINERI, 22 IULIE 1983 pag. 3
Tot ceea ce facem este şi instructiv şi folositor
IUNE CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI
— Din prima zi după Zlătior şi Elisabeta Bor- 56 iepuri, şapte familii de valorificat cu succes cetă D E V A
încheierea cursurilor am bely de la horticultură, albine — ca şi cîmpurile ţenilor din Geoagiu, ne
m im- rămas în practică aici, la Maria Creţiu de la zooteh didactice încărcate de rod, informează ing. Ana Bă- UNIVERSITATEA CULTURAL-ŞTIINTIFICĂ
ferma liceului. Ne ocupăm nie, fiecare elev este „a- contribuie cu bune rezul cilă, directorul liceului. La
tragcrii
de toate lucrările, de la casă“ în problemele prac tate la autoaprovizionarea noi lucrările practice sînt
limba curăţenie la furajare. Poa ticii. şcolii (cu internat şi can corelate cu temele practi A n u n ţ ă
te nu credeţi, dar acum ce prevăzute în programa
unii po- Organizată pe clase, su tină), iar cei care ară,
n-aş mai pleca din şcoală. pravegheată de maiştri, seamănă, plantează, între şcolară la toate discipline se primesc înscrieri pentru anul de învăţă-
•ogramu- Şi ce greu mi-a fost la practica este în aşa fel ţin culturile şi le recoltea le şi specialităţile, şi le mînt 1983-1984 la cursuri şi cercuri tehnico-
început... concepută îneît grupele se ză, cei care îngrijesc şi desfăşurăm în funcţie de aplicative, de iniţiere artistică, de învăţare a
Şi Viorica Moşneag (de rotesc periodic pentru ca hrănesc animalele sînt necesităţile culturilor. Pu
economi- oîteva zile în clasa a Xll-a, toţi elevii să poată ajunge elevii îndrumaţi de cadre nem accent pe cunoaşterea limbilor-străine şi de pregătire şcolară:
cu specialitatea veterinar în decursul anului de învă- didactice şi maiştri. problemelor din sectoarele - ELECTRONIŞTI (radio-tv.) anii I şi II
r împli-
a Liceului agroindustrial prioritare — legumicultură, - OPERATORI MAŞINI ELECTRONICE DE
gloriosu- Geoagiu) continuă să ne pomicultură, îngrijirea,
împărtăşească emoţiile pri PRACTICA IN PRODUCŢIE A ELEVILOR - hrănirea şi tratarea anima CALCULAT Şl FACTURAT
unii po- melor zile de practică la REALĂ, EFICIENTĂ lelor. în acest an, însă, - PROIECTANT! CONSTRUCŢII CIVILE, IN
efectuarea injecţiilor intra- am fost solicitaţi mai mult
mclo- DUSTRIALE Şl AGRICOLE anii I si II
venoase la viţei şi bucurii ţămînt la toate sectoarele în primăvara acestui an, şi în afara şcolii. Ni s-au
c : „Ca le de azi ale meseriei în de activitate (complexele la expoziţia judeţeană de repartizat 71 ha la C.A.P. - DESEN TEHNIC
meră pe care se pregăteşte. Elena de creştere a animalelor şi creaţie tehnico-ştiinţifică cu Geoagiu, teren pe care am
e a stu- Neculcea, colega de clasă, fermelor de la Orăştie, tema „Recuperare — recon- efectuat lucrări de planta - STENODACTILOGRAFIE
11CZC
la fel de îndrăgostită de Romos, Gelmar). Iar pe diţionare — refolosire", Li re, întreţinere şi recolta - ÎNDELETNICIRI PRACTICO-GOSPODĂ-
meseria aleasă ca şi Vio cîmpurile didactice ale li ceul agroindustrial Geoa re a salatei, spanacului, REŞTI (croitorie)
rica, ca şi Ovidiu Sturza ceului şi în ferma şcolii, giu a reţinut atenţia cu cepei. Am numai cuvinte - IGIENA Şl ÎNFRUMUSEŢAREA TENULUI
(care „de mic am simţit activitatea practică nu cu acele răsaduri realizate în bune la adresa elevilor".
o chemare pentru tot ceea noaşte pauze. Pe cele 27 ha cuburi nutritive. „Noi am Aşadar, la Liceul din - CIRCULAŢIE RUTIERĂ
ce este viu, de aceea am — din care mai mult de realizat 60 000 de răsaduri Geoagiu, acolo unde prac
6.00 Ra- tica productivă se desfă - ARTA LEMNULUI
eţii; 6,30 ales acest liceu !“), serios jumătate teren arabil, ele din care 40 000 au fost
în agri- şi matur pentru vîrsta sa, vii cultivă sfeclă furajeră, repicate în cuburi nutri şoară non-stop, vară-iarnă, - ARTA Şl TEHNICA FOTOGRAFICĂ
Jjurnal ; tive (cu ajutorul unor elevii învaţă muncind şi
onoare sînt convinşi că tot ceea porumb boabe, cartofi, le - ARTA PLASTICĂ
Llin cro- ce fac în timpul practicii gume, viţă de vie, fac prese confecţionate în muncind se instruiesc, în-
)cialiste; este şi instructiv pentru ei floricultură, pomicultură. şcoală). Prin intermediul ţelegînd rostul formativ al - CINECLUB
ei; 9,05 cuburilor nutritive, legume acestei activităţi conti
itorilor ; şi folositor pentru şcoală, Ferma proprie — cu 240 de nue, ca şi utilitatea ei. - BALET COPII anii I, II şi III (copii de la
ri ; 10,05 pentru societate. Carmen oi, 33 taurine, 86 porci, le şi-au continuat foarte 7-12 ani)
50 Parti- bine creşterea fără să se
1.00 Bu- producă stagnări şi le-am LUCIA LICIU - GIMNASTICĂ RITMICĂ PENTRU PREŞCO
5 Vreau
de
letin pen- Recuperarea restanţelor LARI (copii de la 5-7 ani)
ite
2,30 Din daga), Ion Jula (Staţia ' - CHITARĂ anii I şi II
i ; 13,00
165—1983. (Ut-nore din pag 1) ecliselor şi rolelor de la PECO nr. 1 Deva), Ion j - TARAGOT, SAXOFON, CLARINET, VI
ne maşina de turnat fopta pe Amorăriţei (I.M. Lonea), Ion I OARĂ
a sondă. Rezultate bune s-au
; î o,o0 bun meseriaş şi organiza Topliceanu (Uzina de pre- î - ACORDEON
6,05 Ra- tor. De asemenea, respec obţinut — aminteşte inter parare Teliuc), Ion Jic şi |
Coordo- tăm cu stricteţe graficele locutorul — şi prin con Gheorghe Tomuţa (C. S. * - LIMBA RUSĂ anul I
7.00 Bu- struirea prin forţe proprii * • Incorigibili. Hălmăgean Hunedoara).
Pentru de descărcare ale furnale - LIMBA FRANCEZĂ anul I
serii ★ lor şi, totodată, am început a unui jgheab pe banda | Raj Alexandru şi Săndica • Altă vocaţie. Deşi avea |
ală ra- să îmbunătăţim tehnologia 1 a maşinii respective, cu , Scocila, ambii din Hune - LIMBA ENGLEZĂ anul I
în ţară o meserie bună, electricia- |
în Epo- de lucru la staţia de sor ajutorul căruia se realizea doara, aveau o îndeletni nul Mihai Gavriliuc, de la * - LIMBA GERMANĂ anul I
ahi de tare a minereului şi la ză lunar o importantă cire comunâ — furtul re- I.C. Orăştie şi-a găsit şi o |
şi cuce- silozul de zi, care vor asi cantitate de fontă. petat din buzunare sau din - LIMBA GERMANĂ PREŞCOLARI (copii de
; 20,00 altă vocaţie. A pătruns '
ară cul- gura în final creşterea — în acelaşi timp, se I locuinţe. Pentru o vreme prin spargere într-o maga- j la 3-6 ani)
)nişti ai randamentelor furnalelor acţionează cu perseverenţă J li s-au întrerupt aceste
sugestia şi reducerea consumului preocupări. zie de unde a furat ma- , - CURS SPECIAL DE MATEMATICA
i într-o în vederea întăririi disci teriale in valoare de 20 000 | - CURS SPECIAL DE FIZICĂ
capita- specific de cocs. La rîndul plinei şi ordinii la fiecare ' • Buni de plată. Cio
uni din său, maistrul principal loc de muncă, respectării banii Dumitru Gligore de lei. Orice „explicaţii" ar !
arca so- specialist Emil Wollner * la C.A.P. Dînc şi Ion Vlad căuta, acestea nu-l pot I - CURS SPECIAL DE ŞTIINŢE SOCIALE
î;S0—3,00 sublinia cîteva dintre mă cu stricteţe a disciplinei au produs o pagubă de absolvi de răspunderea J - CURS SPECIAL DE GEOLOGIE - GEO
surile ce stau în atenţia tehnologice — sublinia sub- , 7 600 lei, lăsind tu.rmele pentru o asemenea faptă. | GRAFIE
colectivului în domeniul inginerul Gheorghe Vîj- să dijmuiască producţia
recuperării, recondiţionării dea, 'secretar adjunct al I C.A.P. Acum cei în cauză • Cu suprapreţ. Barma- * - SECRETARIAT.
şi refolosirii pieselor de comitetului de partid al I sînt buni de plată. na Paraschiva Miron, de | înscrierile se fac zilnic, începînd cu data de
schimb şi subansamblelor, secţiei. Prevederile privind © Apucături intolerabile. la cabana „Căprioara" * 1 august 1983, între orele 8-13 şi 17-19 ta se
pentru reducerea cheltuie generalizarea acordului glo Deva, vindea berea cu |
de preţ Pentru prezentarea la lucru 8 lei, în Ioc de 6,50 sticla. ' diul casei de cultură.
Capito- lilor de producţie şi, im bal au fost bine primite
i ; HU- plicit, a bunei derulări a de lucrătorii noştri, întru- I în stare de ebrietate, con- Va suporta consecinţele j Informaţii suplimentare la telefon 16882.
Icul alb cît, peste 99 la sută din sumul de alcool la locul unei asemenea practici. «
(Side- activităţii. Este vorba de munceşte I de muncă sau părăsirea
le cura- recondiţionarea aparatului personalul secţiei Rubrică realizată ,
lar 1 ' ’ii de încărcare la furnalul nr. la ora actuală în acord ' locului de muncă li se vor ANIVERSARE
1, a gurilor de vînt arse global. Oamenii ştiu că aplica prevederile legale cu sprijinul Inspectoratului .
II T . * lui Ion Habic (I.L. Chiscă- judeţean de interne 0 Astăzi, cînd Ramona prinde
Marele parţial, de recuperarea şi dacă muncesc bine, cîşti- I ______________'___ in buchetul vîrstei cel de-al
» ; LU- recondiţionarea cupelor. gă bine. 14-lea trandafir, mama, tata
ltural) ; şi tuşica îi urează succese în
i nopţii O _ O j _ 0 _ 0 _ O _ ® _ ® viaţă, sănătate şi multă fe
\ : Sub ricire. (1254)
nerul) ;
a dom-
oresc) ; SĂPTĂMÎNA VIITOARE LA TELEVIZIUNE 0 Vind apartament trei ca PIERDERI
Vlaşi- mere. Deva, strada Lenin,
BRAD : bloc 2, apartament 19, orele e Pierdut legitimaţie de ser
rdelenii DUMINICA, 24 llhLlli neze © 20,00 Telejurnal 0 20,15 Ac 21,25 Cinci miliarde de oameni o 10—18. (1300) viciu, pe numele Stanclu loan,
\ŞTIE : tualitatea economică ® 20,30 Forum 21,45 Cenaclul „Flacăra" al tineretu eliberată Ue I.C.S. Hunedoara.
i); An- e Vind apartament două O declar nulă.
âe parte *> 8,Ut) Televacanţă şcolară. Mă politico-ideologic 0 20,45 La zi în lui revoluţionar 0 22,30 Telejurnal. camere, confort sporit, eta
U-BAl: gurele — sediu al Olimpiadei inter 600 de secunde © 20,55 Seara tele jul i. Deva, telefon 28755, o Pierdut legitimaţie de ser
departe naţionale de fizică o 8,30 Almanahul viziunii cubaneze 0 22,30 Telejurnal. VINERI, 29 IULIE după orele 17. (1301) viciu, pe numele Maier An
: HA- familiei o 9,00 De strajă patriei « ton, eliberată de C.S. „Victo-;
Dacia) ; © Vind apartament două ria" Călan. o declar nula.
ricanul 9,30 Bucuriile muzicii. Eminesciana MIERCURI, 27 IULIE o 15,00 Telex © 15,05 Chimiştii camere. Deva, strada Lenin, (1257)
\LAN : ® 10,00 Viaţa satului © 11,45 Lumea şcolii în competiţie internaţională bloc D 1, apartament 30. După
— ge- orele 10. (1235)
iltură); copiilor. Tclefilmoteca de ghiozdan : ® 16,00 Telex 0 16,05 Ecran de 0 15,30 Emisiune în limba germa DECESE
d con- „Cireşarii" — episodul 11 e 13,00 vacanţă: Desene animate : „Maimuţa nă © 17,25 Tragerea loto 0 17,35 La © Vind apartament două
I (Mu Album duminical a IC,30 Film se de piatră". Episodul 2 e 16,30 Tra volan ® 17,50 1 001 de seri 0 20,00 camere. Deva, Gojdu, bloc E 12, 0 Familia adine îndurerată
ci a din Telejurnal e 20,15 Strălucită solie apartament 14, telefon 20775, mulţumeşte tuturor celor ce
: GHE- rial : „Eneida“. Episodul 4 ® 18,10 gerea pronoexpres © 16,40 Festivalul după orele 16. (1245) le-au fost alături şi celor
i Ciun Călătorii spre viitor a 19,00 Tele naţional „Cîntarea României" o 17,00 de pace, prietenie şi colaborare. Vi care, prin cuvinte calde, au
apartament
două
©
T (Mi- jurnal o 19,30 Epoca marilor înfăp Viaţa culturală © 17,30 Cărţi şi idei zita preşedintelui Nicolae Ceauşescu, camere, Vind dependinţe (cărămidă). omagiat memoria dragei dis
tuiri. 18 ani de strălucite împliniri 0 17,50 1 001 de seri 0 20,00 Tele împreună cu t o v a r ă ş a Elena Deva, Gojdu, telefon 13710. părute ELENA BALAN, soţie,
mamă, bunică şi străbunica.
socialiste © 20,30 Melodii îndrăgite a jurnal e 20,15 Actualitatea economi Ceauşescu în ţări africane (I) © 21,00 (12i.i) (lo.'-b
21,00 Film artistic: „Spectacolul că ® 20,30 Lumea contemporană şi Partid — stegar ncînfrînt ! 0 21,15 a Vind apartament trei
spectacolelor". Premieră Tv. o 22,00 confruntările de idei o 20,45 Melo Revista literar-artistică Tv. 0 21,35 camere, confort I. Deva, Goj
(1270)
du, telefon 22420.
0 Soţia Maria, copiii Re-
Telejurnal ® 22,15 Varietăţi muzica dii şi interpreţi 0 20,55 Stop-cadru Film artistic: „Caruselul". Premieră mus şi Râul, nora Camelia
o Vind casă, ocupabilă ime
pentru. le e 23,00 închiderea programului. pe Mapamond ® 21,10 Telecincma- pe ţară. Producţie a studiourilor diat, comuna Băiţa, sat Fizeş, şi nepoţii Dicomis şi Sar-
/remea teca. Ciclul: Mari actori: „Comisarul poloneze o 22,30 Telejurnal. nr. 102. (1248) midana anunţă cu profun-
cerul LUNI, 25 IULIE dă şi nemărginită durere
noros Maigret în acţiune". Premieră Tv. SÎMBÂTA, 30 IULIE 0 Vind casă, comuna Romos. încetarea din viaţă după o
cădea O producţie franco-italiană ® 22,30 Informaţii, Orăştie, strada Mu lungă şi grea suferinţă a
lie, în- 0 15,00 Telex 0 15,05 Emisiune în Telejurnal. reşului, bloc 1, apartament 7. celui care a fost un bun
elec- limba maghiară 0 17,50 1 001 de e 11,00 Telex o 11,05 Din marea (c. 7) şi iubitor soţ, tată, socru
-amia- carte a patriei. Popasuri în Apuseni şi bunic,
rnode- seri e 20,00 Telejurnal 0 20,20 Ac JOI, 28 IULIE 0 11,25 Cinci miliarde de oameni. o Vina Dacia 1 100, stare maior OLARU IOAN
i de tualitatea economică o 20,30 A pa bună. Deva, telefon 11590, Inmormîntarea, astăzi, 22
40—50 triei cinstire. Emisiune de versuri ® 0 11,00 Telex 0 11,05 Paşi de Documentar 0 11,45 Noi în anul 2 000 orele 17—21. (1297) iulie, orele 15, la cimitirul
nord- © 12,00 Ora de muzică ® 12,50 Trage din strada Eminescu, Deva.
ninime 20.40 Curier cetăţenesc 0 20,50 Te viaţă lungă » 11,35 Matineu muzical rea de amortizare ADAS 0 13,00 La o Vind Dacia 1 300. Hune Corpul defunctului este de
; 11 şi zaur folcloric o 21,20 Aventura cu ® 11,55 Film serial: „Bulevardul doara, strada Pinilor, 8, bloo pus la căminul din strada
îaxime Paulista". Episodul 14 © 12,35 Ecran sfîrşit de săptămînă ® 19,00 Tele 37, apartament 50. (1251) 23 August, nr. 104.
noaşterii. Emisiune de ştiinţă^® jurnal. întrecerea socialistă în cin (131U)
Vind
o
21.40 Roman foileton: „în viitoarea de vacanţă. Desene animate: „Mi stea marii sărbători o 19,15 Strălu Chişcădaga, motoretă mini-Mobra,
scara
bloc-vilă,
î trei vieţii". Episodul 2 0 22,30 Tele cuţa Nell" 0 16,00 Telex 0 16,05 E- III, etajul I, apartament 4.
L uşor cită solie dc pace, prietenie şi cola (1250)
iriabil. jurnal. cran de vacanţă: „Arabella". Episo borare. Vizita preşedintelui Nicolae
rse de dul 5 0 16,35 Studioul tineretului ® Ceauşescu, împreună cu tovarăşa 0 Vind mobilă . bucătărie şi 0 Cadrele şi întregul co
lescăr- MARŢI, 26 IULIE 17,35 Itinerar peruan 0 17,50 1 001 diferite obiecte casnice. Deva, lectiv al unităţii aduo pe
tul va Elena Ceauşescu în ţări africane B-dul Decebal, bloc 15, scara această cale omagiul lor
itensl- de seri © 20,00 Telejurnal 0 20,20 (II) 0 20,00 Estrada estivală e 20,10 F, apartament 4 (lingă Ulpia). la dispariţia din viaţă a
0 lcm/ o 11,00 Telex ® 11,05 Almanahul înaltă răspundere şi angajare pen Teicenciclopedia. Univers subteran ; (1240) celui care a fost un bun
aturile familiei 0 11,35 Moment folcloric ® tru aplicarea fermă a programelor coleg şi tovarăş de muncă
7 gra- Evoluţia vieţii ; Caii huţuli 0 20,30 o Vind minicasetofon „Sony", OLARU IOAN
; între 11,45 Roman foileton: „în viitoarea adoptate de plenara C.C. al P.C.R. Film serial: „Bulevardul Paulista". parchet stejar 38 mc, pătuţ Sîntem alături de familia
se va vieţii". Episodul 2 0 12,35 Ecran de din iunie 1983. Forme de aplicare a Ultimul episod 0 21,15 Fantezii... pentru copil. Deva, telefon greu încercată în aceste
orolog vacanţă: Desene animate. „Poves 14804. (1232) momente şi transmitem sin
ndrina acordului global în ramura construc fantezii e 22,15 Telejurnal © 22,30 cerele noastre regrete şi
Infor
0
10.
tiri din Pădurea verde" 0 15,00 Te ţiilor 0 20,35 Melodii populare ® Invitaţii televiziunii © 23,30 închi maţii Vind Renault 23 August condoleanţe. (1311)
Deva,
str.
lex 0 15,05 Seara televiziunii cuba 20,45 Fotograme din realitate 0 derea programului. nr. 108. între orele 17—21