Page 79 - Drumul_socialismului_1983_09
P. 79
) VINERI, 23 SEPTEMBRIE 1983
Pag. 3
nească din Brad, care sus- toţi pun umărul...
, cită interesul cititorilor, O OBSERVAŢIE, 1
'IZIUNE în ziua deschiderii expo U N . . . „SFAT"
SARMIS ziţiei — joi — a avut loc, toate celelalte localităţi ale în prezent pentru mijloa construcţie a altor 3 blocuri Dacă aveţi de câ/ofo- ^
altfel
de
Certejul,
ca
Boholt,
impracticabil
pînă
de locuit care vor avea 64
clubul
inginerilor
şi
la
im împreună tehnicienilor (din sediul patriei, ale judeţului nos cele auto a fost pietruit, apartamente şi 40 de gar rit pe ruta Deva—Hune- ţ
tru, a cunoscut în anii so
i pentru cla- bibliotecii), o întîlnire a- la Hondol s-a dat în folo soniere. Noile construcţii doare ca autobuzele ?
a. Mntema- tractivă a cititorilor cu cialismului prefaceri înnoi sinţă o grădiniţă pentru vor întregi, armonios faţa /.LA, nu faceţi impru- I
pr.of. univ. dr. Nestor Lu toare. în rîndurile ce ur 35 copii, a fost regulari Certejului, faţa acestui denţa să vă aşezaţi pe l
in limba zată albia pîrîului Hondol vechi centru mineresc.
pei. „Cartea tehnică în mează, ne-am propus să scaunele vecine cu cam- i
iolo minerit" — tema dezba subliniem numai cîteva din (în interiorul localităţii), la Cu sprijinul şi prin par postoarele. Chiar dacă >
— Emisiune Nojag clădirea căminului ticiparea efectivă a depu
conducătorii terii, ca şi răspunsurile preocupările organizaţiei locul este liber, s-ar \
date numeroaselor între cultural a fost extinsă şi taţilor, a celor 9 comitete putea ca tocmai apara- l
:ri bări puse de cititori au ■ comunale de partid, ale reparată, etc. S-ar putea de cetăţeni, a majorităţii tul lingă care v-aţi aşe- /
programu- • „Salonul cărţii" a transformat întâlnirea în- locuitorilor satelor comunei zat să funcţioneze : să i
prilejuit, ieri, o nouă ma — din rîndul cărora s-au
(parţial co tr-un plăcut şi instructiv composteze corect, a- (
nifestare apreciată de iu dialog. evidenţiat Traian Bedea, dică. Intimplindu-vi-se a- i
ta în econo- bitorii literaturii. Librăria Nicolae Bota şi Dragomir ceasta „surpriză", fiţi J
„Ovid Densuşianii" din • Cea de-a Il-a ediţie Mihoc (Topliţa), Nicolae
pe adresa a „Festivalului filmului ( siguri că, din politeţe, \
istră Deva a găzduit Ziua Edi Luca şi Costache Chivean J va trebui să compostaţi l
ondial turii „Cartea Româneas de animaţie" debutează consiliului popular şi cetă vorbi şi de faptul că în (Săcărîmb), Rodica Iancu, ţ toate biletele călătorilor ?
.ic (color), că". In cadrul acesteia a mîine. Organizată de Stu Sabina Haneş şi Liviu Moi-
.iătăsii". Pro- dioul „Animafilm" Bucu ţenilor de aici pentru con toate satele comunei dru I din respectivul autobuz. j
udiourilor de avut loc lansarea volumu reşti şi întreprinderea ci tinua dezvoltare şi înfru murile au fost reparate, că se (Nojag), Lazăr Iordache, / Dacă refuzaţi acest servi- ţ
n din R. P. lui „Ţara poemului meu", museţare a comunei. peste pîrîul Hondol s-a Ioan Podean şi Ioan Tămă- 1 du, discuţiile nu vor con- i
3 artea I. noua carte a cunoscutului nematografică judeţeană, construit un nou pod, care taş (Vărmaga), Ana Cazan
şi modelul noua ediţie va oferi pu Vizitând Certejul — cen | teni pînă hăt, departe. J
poet Eugen Evu. Au pre trul de comună, cîteva din dă posibilitatea că acum să şi Filimon Nelega (Bocşa), i Aşa că... evitaţi locul \
achetă zentat Ion Horea, redac blicului mare şi mie de satele aparţinătoare : Hon se circule cu autobuzul Petru Răcătean şi Dorina 1 din vecinătatea puţinelor 1
(parţial co- tor la revista „România la Deva, Hunedoara şi Pe dol, Măgura, Săcărîmb, To pînă la puţul I.P.E.G., că Pleter (Certej), Bodrean \ compostoare care func- 1
literară" şi Daniel Dră- troşani filme de desene a- pliţa, Bocşa, Vărmaga... a fost amenajat stadionul Viorel (Măgura), Ioan To- l ţionează. Pe amintitele J
gan, redactor şef la re nimate şi de păpuşi, în (comuna are 9 sate şi tot Certejului şi despre multe dea .şi Petru Manea (Hon scaune ar trebui să stea. ţ
vista ,,Astra“. premieră, precum şi în atîtea comitete de cetăţeni) alte realizări. dol) — şl al conducerii
• „Festivalul filmului tâlniri cu regizori ai stu ne-am convins că aici se în prezent se lucrează la E.M. Certej s-au executat,
documentar Valea Jiului dioului. depun ■ eforturi susţinute aducţiunea pentru apă po numai- în anul 1982 şi anul
’83“ continuă cu succes e „Tîrgul meşterilor pentru a se înfăptui sarci tabilă de la lacul Făerag, acesta lucrări în valoare
şirul manifestărilor des populari" — manifestare
: fi,00 Radio- nile ce revin oamenilor la construirea unei şcoli de de peste 5,5 milioane lei.
neţii ; 6,30 chise la 19 septembrie. De de prestigiu, devenită muncii care trăiesc şi mun 4 ani în satul Bocşa şi la
ei in agri- un larg interes şi vie au tradiţională în cadrul VASILE PÂŢAN cei care se „îngrijesc i
adiojurnal ; cesc pe aceste meleaguri. •executarea lucrărilor de
de onoare dienţă s-a bucurat întâl Festivalului culturii şi e- Iată cîteva din realizările \ de repararea aparatelor)
levista pre- nirea de la Petroşani a ducaţiei socialiste „Sar- ce au prins viaţă aici doar i Or, cum n-o prea fac „nu )
ul mclodii- oamenilor muncii cu cos mis“, se deschide dumi fiscat suma de 200 lei şi s / credem că le-ar conveni |
1 de ştiri ; în ultimii ani: a.fost pus cantitatea de 116 kg grîu. |
ascultăto- monautul român Dumitru nică, la Deva, la orele în valoare zăcămîntul de Aceasta este urmarea fi- * postura de „primitor-distri- }
in de ştiri; Prunariu. Dezbaterea — 8,30. Organizat în preaj minereuri complexe de la rească a actului său de a i ) buitor" al tichetelor, şi j
viaţa; 10,35 organizată pe marginea ma casei de cultură din ţ asta din simpla greşeală î
10,50 Parti- Coranda-Hondol, la Certej ignora prevederile mereu- •
; 11,00 Bu- filmelor „Opt zile în cos centrul de judeţ, la tîrgul au fost realizate şi date în rialului în piaţa Hunedoa- J 1 că sint vecini cu singurul I
.1,05 Vreau mos" şi „Primele trepte meşterilor din acest an folosinţă 4 blocuri cu 120 • „Bijutierul". Pe lingă rei, unde a fost depistat | ) aparat, oare dintre cele J
’ublicitate ; ale rachetei", realizate de vor participa creatori ) 3-4 montate in autobuz, )
ştiri; 12,05 cosmonautul român în populari din judeţele A- apartamente la parterul că meseria de electrician la vînzînd griul cu 6 lei pe kg ' ţ funcţionează. ţ
toţi luriş- rora s-au creat 400 mp întieprinderea de lianţi peste preţul stabilit (1).
moara fol- timpul zborului său ex rad, Caraş-Severin, Har Chişcădaga, Viorel Veza
ranpreroie- traterestru — s-a bucurat ghita, Hunedoara, Olt, spaţii comerciale moderne, • Ceva comun. Deşi nu ' \ DIN NOU DESPRE V
DO De/ % de un binemeritat succes. Sibiu, Suceava, Vîlcea, în satul Vărmaga se află şi-a descoperit şi vocaţia se cunoşteau, Petru Matei, | SUBSOLURI ţ
fcStgL j2 de „bijuţier". Pentru a-şi din Deva, şi Laurenţiu Far- s
ştiri; 16,05 • „Cartea tehnică în precum şi reprezentanţi în stadiu avansat un -că
1,25 Creaţii minerit" este tema unei ăi cooperativelor meşte min cultural cu 200 locuri, etala talentul şi în această caş, din Vulcan, aveau ce- | - in urmă cu doi ani a \
rdonate c- expoziţii de carte, organi şugăreşti din Brad', Deva, meserie, el a sustras de Ia va comun. Provocau scan- J ţ fost dat in folosinţă blo- (
Buletin de drumul dintre Topliţa şi locul de muncă contacţi cu dai şi-şi alungau soţiile din | l cui nr. 2, de pe strada \
u patrie ; zată la Biblioteca orăşe Haţeg şi Orăştie.
>ric bănă- conţinut de argint, recupe- locuinţe. Amîndoi s-au po- I ■ Dr. Petru Groza, din ora- 1
serii; 20,00 rîndu-se de la cel în cauză tolit şi acum au timp să j şui Călan. Dar mulţumi- J
I O zi In 70 grame metal preţios. reflecteze asupra actelor | rile familiilor ce s-au \
dic) jurnal; Dosarul penal va elucida lor nesăbuite, la... alte a- j
ti opereta I mutat in acest imobil, a-1
•'austina" ; împrejurările în care V.V. a drese. 1 dresate constructorului - ?
p muzical. încercat să devină şi „bi • Prin spargere. Aşa a * \ şantierul nr. 2 al Trustu- \
jutier". procedat Milrai Păuneţ, | l lui de construcţii Hune- ţ
o Pentru sacrificare ile
muncitor la Amenajarea hi- , / doaro-Deva, lotul 22 Că- 1
gală. Victor Oros din Or-
droenergetică Rîu Mare- | 1 lan — au ţinut pînă la... J
mindea, deşi cunoştea fap Retezat, care a pătruns în- J ţ primele defecţiuni ale in- \
tul că prevederile legale tr-o locuinţă din satul Reea, i ■ stolaţiilor menajere. Abia L
interzic sacrificarea viţeilor, de unde a furat 3 325 lei, I atunci s-a constatat că 1
omul ză- a crezut că poate ocoli Id-
intea (Ar- gea. N-a reuşit, drept pen un radlocasetofon şi alte j subsolul scărilor A şi Bl
A : Mult bunuri. Fiind prins, va su- | 1 nu fusese definitivat, că \
rea (Fla- tru care i s-a întocmit do feri rigorile legii. 1 apa nu avea posibilitatea I
ş (Side- sar de cercetare penală. 1 de scurgere in cazul unor '
D — se- • Ignora mercurialul. Za Rubrică realizată
Secvenţe cu sprijinul ^ defecţiuni. Locatarii au a- \
PETRO- C&luşerii din Orăştiaara de Sus au fost şi in cadrul Festivalului „Sarmls" o prezenţă darnic se căieşte acum Pe l dresat numeroase cereri i
(Unirca); trii Muntean, din Silvaş, INSPECTORATULUI 1 de remediere a situaţiei, ,
Noicm- apreciată po scenele jocului popular românesc. pentru faptul că i s-a con JUDEŢEAN DE INTERNE
Escapada ţ dar se pare că respecţi- 1
cN: Pro- 1 vul constructor a uitat de \
ardelenii 1 precizările cuprinse in a- 1
EA: Am-
Gjiw' iu 1 nexa nr. 2 o procesului J
■ '*>•;> Manifestări ţ verbal Încheiat la recepţia \
;sc); .j- Săptămina viitoare Ia televiziune / definitivă, prin care se l
adare — închinate
czatul) ; 1 obligă să remedieze in 1
(Steifua t cel mai scurt timp orice \
ABBA „Săptămînii DUMINICĂ — 25 SEPTEMBRIE 0 20,00 Telejurnal (parţial color) VINERI — 30 SEPTEMBRIE 1 defecţiune core i se data- {
a — se- 0 20,15 Actualitatea în economie l rează..-. Sperăm că cei de ţ
GEOA- Crucii Roşii“ # 8,00 Dialog cu elevul de la se 0 20,30 Videoteca internaţională (co > 0 15,00 Telex 0 15,05 Politehnjca / la lotul 22 Călan se vor 1
Casa de
: Omul ral a 8,30 Almanahul familiei 0 9,00 lor) 0 21,00 La zi în 600 de secunde Tv. 0 15,25 Emisiune în limba ger 1 afla, cit mai grabnic, pe... J
ZI: Ple- • „Săplămina Crucii Ro- De strajă patriei 0 9,30 Bucuriile 0 21,10 Munca — izvor al bunăstării mană (parţial color) 0 17,15 Trage ţ recepţie I )
:ALAN : şii“ a debutat, la stadio muzicii (color) 0 10,00 Viaţa satului o -21,25 Telefilmoteca de aur. Toma rea de amortizare ADAS şi rezul
Gasa de nul din municipiul Deva, cu
Comoa- o reuşită acţiune organiza (parţial color) 0 11,45 Lumea copii Caragiu. Medalion teatral 0 22,20 Te tatele tragerii Loto o 17,25 La volan | -tjPRIMIM MARFĂ" |
: In ar- tă Ce Comitetul judeţean lor * Telefilmoteca de ghiozdan. lejurnal (parţial color). 0 17,35 Secvenţe nigeriene 0 17,50
; GHE- de Cruce Roşie. A fost Ivanhoc. Episodul 1 0 13,00 Album 1001 de seri 0 20,00 Telejurnal (parţial i Cu acest laconic anunţ ^
inătoare prezentată, cu acest prilej,
expunerea pe tema „Grija duminical (parţial color) e 17,40 Mi MIERCURI — 28 SEPTEMBRIE color) 0 20,20 Actualitatea în economie 1 şi cu uşite zăvorite pe ?
partidului şi statului nostru cul ecran pentru cei mici 0 18,00 0 20,35 Cîntece pe adresa dv. 0 20,50 1 dinăuntru îşi intîmoinou 1
pentru menţinerea tinereţii Film serial : Fram. Episodul 5 (co o 15,30 Telex 0 15,35 Noile tra Dorinţa cea mai arzătoare — copiii ^ cumpărătorii, luni, 79 sen-
naţiunii, pentru asigurarea
sănătăţii şi dezvoltării mul lor) 0 18,50 1001 de seri 0 19,00 Te diţii ale şcolii 0 16,00 Tclesport 0 21,00 Cadran mondial. Pentru I tembrie, în jurul orei 16,30 1
tilaterale a tuturor cetăţe lejurnal (parţial color) 0 19,15 Ţării 0 16,50 Tragerea pronoexpres 0 17,50 dezarmare, pentru pace 0 21,25 Film ) (la o oră şi jumătate de ’
nilor patriei". La faza ju •— cîntecul şi versul (color) • 21,10 1001 de seri 0 20,00 Telejurnal (par artistic; Drumul mătăsii. Premieră 1 la ora cind ar fi trebuit )
deţeană a concursului gru
pelor sanitare, care a ur Telecinemateca. Pygmalion. Premie ţial color) 0 20,20 Pentru dezarma Pe ţară. Producţie a studiourilor de 1 să se deschidă), nu mai || •
pentru mat, au participat opt gru ră pe ţară (color) 0 22,40 Telejurnal re, pentru pace! 0 20,30 Actualita filme Xi’An din R.P. Chineză 0 22,30 1 puţin de cinci magazine J
1983 : pe clasificate pe locul I la
general fazele orăşeneşti şi şapte (parţial color). tea în economie o 20,40 Melodii şi Ţelejurnal (parţial color). 1 centrale ale comerţului )
varia- grupe sanitare ale Statului interpreţi 0 20,50 Forum politico- \ mixt din Brad, şi anume : \
Vîntul major al gărzilor patriotice. LUNI — 26 SEPTEMBRIE ideologic 0 21,05 Film artistic. în SÎMBĂTA — 1 OCTOMBRIE i textil nr. 43, încălţăminte i
oderat,
ile mi- S-au clasificat, în ordine, ceput de drum. Premieră pe - ţară J nr. 47, mercerie 51, ,,Pri- ■
e între pe primele trei locuri gru 0 15,00 Telex 0 15,05 Emisiune în (color) 0 22,15 Discorama 0 22,30 Te 0 11,00 Telex 0 11,05 Cultivarea / chindelul" si cel de biju- 1
le ‘ma- pele sanitare de la T.C. Hu limba maghiară: (parţial color) 0 lejurnal (parţial color). limbii şi literaturii române în şcoală ţ terii-cosmetice. \
!5 de nedoara—Deva, Combinatu 17,50 1001 de seri 0 20,00 Telejurnal 0 11,30 Cinci miliarde de oameni.
sem- lui siderurgic Hunedoara şi ţ Cei care insistau la 1
I.M. Dîlja, iar dintre gru (parţial color) o 20,20 Pentru dezar JOI — 29 SEPTEMBRIE Documentar (color) 0 11,55 Să cînte l uşă pentru a întreba cind ?
pele sanitare ale gărzilor mare, pentru pace 0 20,35 A Patriei copiii 0 12,10 Ora de muzică 0 13,00
. va fi patriotice au ocupat pri cinstire. Emisiune' de versuri (color) 0 11,00 Telex o 11,05 Universul La sfîrşit de săptămînă (I) (parţial 1 sau dacă se va mai des- )
5, cu mele locuri cele de la I.M. ţ chide unitatea, primeau ^
Izolat, Barza, I. M. Hunedoara şl 0 2§,45 Panoramic economic 0 21,15 femeilor 0 11,50 Film serial : Roţile. color) 0 17,30 Imagini din Beijing 1 car replică gesturile vînză- i
tul va E.M. Deva. Curier cetăţenesc 0 21,25 Tezaur fol Episodul 4 (color) 0 12,35 Desene (color) 0 17,45 Septembrie, cronica I toarelor care, enervate - »
cloric 0 21,55 Dublura. Episodul 1 animate : Sindbad marinarul (color) evenimentelor politice 0 18,00 Serial
0 In scopul antrenării şi 1 arătînd spre afişul „Pri- ţ
’.e trei instruirii tineretului în pro (color) • 22,30 Telejurnal. • 15,00 Telex 0 15,35 Monografii pro- ştiinţific (color) 0 18,30 Columne alo V mim marfă“ voiau pacă i
răci. bleme de prim-ajutor, s-au ’ fesionale 0 16,00 Telesport e 17,00 istoriei * Azi, municipiul Craiova 7 să spună „Ce, nu vedeţi /
. Pe deschis, la Deva, cursurile MARTI 27 SEPTEMBRIE
. Vîn- de surori de Cruce Roşie Studioul tineretului © 20,00 Telejur 0 18,45 1001 do seri o 19,00 Telejur 1 ce scrie acolo ?~. 1
it din — anul I. Cu acest prilej, nal (parţial color) 0 20,20 Actuali nal (parţial color) 0 19,20 La sfîrşit \ Ba da I Cetăţenii inje- i
i mi- dr. Crăciun Clepeea a vor 0 11,00 Telex 0 11,05 Panoramic tatea în economie 0 20,35 Discora- de săptămînă (II) (parţial color) l leg că s-a primit marfă, 1
între bit despre politica sanita economic 0 11,35 Dublura. Episodul
t mal ma 0 20,50 Fotograme din realitate 0 19,40 Teleenciclopedia 0 20,20 Film ? dar se întreabă de ce 1
ixime ră a partidului şi statului 1 (color) 0 12,10 Melodii populare 0 21,35 Cinci miliarde de oameni seria] : Roţile. Episodul 6 (color) ) durează atit de mult a- ţ
Local, nostru pentru întărirea stă • 12,35 Desene animate. Povestiri 0 21,05 Varietăţi... varietăţi (parţial i ranjarea ei. No este cum- I
<Me- rii de sănătate, a capaci din Pădurea verde 0 16,00 Telex (color) * O ordine inumană. Pro / va vorba de o organizare '
Oana ducţie a studiourilor canadiene ® color) o 22,25 Telejurnal (parţial
tăţii de muncă a tuturor 0 16,05 România pitorească 0 16,25 1 defectuoasă a activităţii ? ţ
cetăţenilor. Amfiteatru studenţesc 0 17,05 Uni 0 22,00 Ritmuri muzicale 0 22,30 Te color) * Sport 0 22,30 Invitaţii tele
versul femeilor 0 17,50 1001 de seri lejurnal (parţial color). viziunii. 1