Page 68 - Drumul_socialismului_1983_10
P. 68
Pag. 4 OLUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 068 © JOI, 20 OCTOMBRIE 1983
Vizita oficială tie prietenie încheierea vizitei oficiale de prietenie
a tovarăşului Nicoiae Ceauşescu a tovarăşului Nicoiae Ceauşescu
în Republica Arabă Egipt în Republica Malta
Universităţii, Lawrence
C ER EM O N IA SO SIR II LA C AIRO VIZITĂ SEM N AR EA D EC LAR AŢIEI
Ellul, a dat citire rezolu
(Urmare din pag. 1) mentul prezidenţial . care PR O TO C O LAR Ă SO LEM N E C O M U N E ţiei acestui organism re
le-a fost rezervat. După încheierea convor preşedintelui Republicii So feritoare la decernarea
ţâri. Portretele preşedin Primirea caldă, entu (Urmare din pag. 1) birilor oficiale, tovarăşul cialiste România în Repu înaltului titlu de Doctor
ţilor Nicoiae Ceauşescu şi ziastă făcută preşedintelui Nicoiae Ceauşescu, pre blica Malta. Honoris Causa în domeniul
Mohamed Hosni Mubarak Nicoiae Ceauşescu a con întîlnire la nivel înalt şedintele Republicii Socia La solemnitate a parti ingineriei tovarăşei Elena
sînt, de asemenea, prezente stituit o grăitoare ilustra româno-egipteană şi con liste România, şi primul cipat t o v a r ă ş a Elena Ceauşescu.
pe marile artere. re a sentimentelor de sti vorbirile care vor avea ministru al Maltei, Dom Ceauşescu, alte persoane Momentul solemn în caro
Elicopterul prezidenţial mă, consideraţie şi apre loc cu acest prilej. Mintoff, au semnat, la române şi malteze. rectorul universităţii a în-
aterizează în grădina Pa ciere faţă de personalita Intîlnirea s-a desfăşurat Palatul Castilia, Declaraţia După semnare, în aplau mînat tovarăşei Elena
latului Kubeh. tea şefului statului român, într-o atmosferă de prie solemnă comună a Repu zele celor prezenţi, pre Ceauşescu bereta şi toga
Se intonează imnurile a cărui prodigioasă 'activi blicii Socialiste România şedintele Nicoiae Ceauşescu academică a fost marcat
de stat ale celor două ţări. tate pusă în slujba pros tenie, stimă şl preţuire şl Republicii Malta şi au şi primul ministru Dom de aplauzele -întregii asis
Comandantul gărzii îl perităţii şi fericirii poporu reciprocă ce caracterizea adoptat Comunicatul Co Mintoff şi-au strîns mîini- tenţe.
invită pe preşedintele lui său, a marilor idealuri ză, de fiecare dată, întîl- mun cu privire lâ vizita le cu căldură, s-au îm Preşedintele Republicii
Nicoiae Ceauşescu să trea ale progresului, păcii şl nirile la nivel înalt româ- oficială de prietenie a brăţişat cu prietenie. Malta, Agatha Barbara, a
că în revistă garda de înţelegerii în lume este no-egiptene, raporturile de înmînat, apoi, potrivit
onoare. * bine cunoscută şi preţuită PR IM IR EA D ELEG AŢIEI U N IU N II G E N ER ALE multisecularei tradiţii uni
P r e ş e d i n t e l e Nicoiae în Egipt, ca şi pe toate colaborare dintre cele A LU C R ĂTO R ILO R Şl A R EP R EZEN TAN ŢILO R versitare, pergamentul prin
Ceauşescu salută drapelul meridianele lumii. două popoare şi ţări. care se consfinţeşte, în
egiptean. IN D U STR IILO R D IN M ALTA limba latină, decernarea
Preşedintele Mohamed D I N E U P r e ş e d i n t e l e Nicoiae ros salut, subliniind onoa înaltului titlu onorific.
Hosni Mubarak prezintă Ceauşescu şi tovarăşa rea deosebită pe care o Primul Doctor Honoris
p r e ş e d i n t e l u i Nicoiae Preşedintele Republicii Au fost intonate imnurile Elena Ceauşescu au primit, reprezintă. vizita şefului Causa în domeniul ingine
Ceauşescu misiunea de Socialiste România, tova de stat ale celor două miercuri dimineaţă, con statului nostru în Malta. riei al Universităţii din
onoare şi personalităţile răşul Nicoiae Ceauşescu, ţări. ducerea Uniunii Generale El a adus, de asemenea, un Malta a fost invitat să
prezente la ceremonie. şi tovarăşa Elena Ceauşescu Preşedinţii Hosni Muba a Lucrătorilor şi pe re omagiu activităţii şefului semneze în cartea de
Preşedintele Mohamed au participat, miercuri, la rak şi Nicoiae Ceauşescu prezentanţii industriilor statului român, dedicată onoare.^
Hosni Mubarak şi doamna un dineu oferit in onoa au rostit toasturi, caro din Malta, care au ţinut promovării păcii în Euro Cuvîntarea rostită de
Suzanne Mubarak însoţesc rea înalţilor oaspeţi români au fost urmărite cu deo- să aducă un omagiu înal pa şi în zona Mării Me- tovarăşa Elena Ceauşescu
pe preşedintele Nicoiae de preşedintele Republicii 'sebită atenţie, aplaudate ţilor soli ai poporului diterane. în continuarea ceremoniei
Ceauşescu şi tovarăşa Arabe Egipt, Hosni Muba de cei prezenţi. român, să exprime direct a fost primită cu deosebit
Elena Ceauşescu în Salo rak, şi doamna Suzanne Dineul s-a desfăşurat satisfacţia şi gratitudinea Exprimînd satisfacţia de interes şi subliniată cu
nul de onoare al Palatului Mubarak, la Palatul Abdi- într-o atmosferă de caldă pentru această vizită, pen a se întîlni cu reprezen aplauze.
Kubeh şi, apoi, în aparta ne. cordialitate şi prietenie. tru intîlnirea la nivel tanţii muncitorilor şi in în încheierea ceremoniei
dustriaşilor, în cadrul vi
înalt româno-malteză. zitei pe care o face -în a fost intonat din nou
împreună cu tovarăşul Malta, preşedintele Nicoiae Imnul de Stat al Repu
Nicoiae Ceauşescu şi tova Ceauşescu a adresat un blicii Malta.
răşa Elena Ceauşescu se salut călduros tuturor
afla Agatha Barbara, pre muncitorilor şi conducerii - PLEC AR EA
Schimb de mesaje între tovarâşii Lucrările şedintele Republicii Malta. sindicatelor din Malta,
Adresîndu-se preşedinte D IN LA VALLETTA .
Nicoiae Ceauşescu şi Erich Honecker Congresului lui Nicoiae Ceauşescu, to precum şi industriaşilor şi
tuturor celor care acţio
Uniunii Latine varăşei Elena Ceauşescu, nează pentru dezvoltarea (Urmare din pag II
BERLIN 19' (Agerpres). Român, preşedintele Repu în numele conducerii Con economico-socială indepen
— Miercuri ' după-amiază, blicii Socialiste România, PARIS 19 (Agerpres). — siliului uniunii, al tuturor dentă a Maltei. La plecarea de la Palatul
tovarăşul Erich Hone au fost adresate tovară La Paris s-au încheiat lu membrilor Uniunii Gene ♦ Castilia, unde au avut loc
cker, secretar generai al şului Erich Honecker, de crările celui de-al IV-lea rale a Lucrătorilor, George întrevederea, desfăşurată convorbirile la nivel înalt
C.C. al P.S.U.G., preşedin către tovarăşul Constantin Congres al Uniunii Latine, Agius, secretar general, a într-o atmosferă de caldă şi cerembnia semnării De
tele Consiliului de Stat Dăscălescu, prim-ministru organizaţie internaţională exprimat cele mai sincere cordialitate, a reliefat, o claraţiei solemne comune,
al R.D.G., a primit pe con al guvernului, un salut interguvernamentală, care urări de fericire şi suc dată mai mult stima şi înalţii oaspeţi romani au
ducătorii delegaţiilor, se cordial şi cele mai bune reuneşte 15 ţări latine : ces, prşeum şi cele mai preţuirea de care se bu fost salutaţi cu deosebită
cretarii comitetelor centra urări de sănătate, iar po Brazilia, Ecuador, Spania, calde urări de progres cură personalitatea proemi cordialitate de premierul
le ale partidelor comunis porului din R.D.G., urări Franţa, Haiti, Honduras, poporului român. nentă a preşedintelui Dom Mintoff. Numeroşi ce
te şi muncitoreşti, pe re de succese cît mai mari Italia, Nicaragua, Panama, în continuare, S. Borge, Nicoiae Ceauşescu, activita tăţeni maltezi, prezenţi la
prezentanţii permanenţi la în construcţia socialistă. Paraguay, Portugalia, Peru, în numele organizaţiilor tea sa neobosită dedicată acest moment, au aplaudat
C.A.E.R., care participă la Mulţumind, tovarăşul Republica Dominicană, particulare din sectorul in progresului patriei şi feri îndelung pe solii poporului
cea de-a XXXVI l-a şedin Erich Honecker a rugat România şi Venezuela. Ca dustrial maltez, a adresat cirii poporului nostru, cau român, făcînd o caldă ma
ţă a sesiunii C.A.E.R., pre să se transmită tovarăşu observatori au asistat re p r e ş e d i n t e l u i Nicoiae zei nobile a păcii, priete nifestare de simpatie şi
cum şi pe membrii Secre- lui Nicoiae Ceauşescu un prezentanţi şi ai altor ţări Ceauşescu şi tovarăşei niei şi înţelegerii între p r e ţ u i r e preşedintelui
tnnatului C.A.E.R. salut călduros şi cele mai latine. Elena Ceauşescu un căldu naţiuni. Nicoiae Ceauşescu şi tova
acesi prilej, din In dezbateri, şeful dele răşei Elena Ceauşescu.
partea tovarăşului Nicoiae bune urări de sănătate, gaţiei române, ambasadorul TO VAR ĂŞA ELEN A C EAU SESC U A PR IM IT La rindul său, preşedin
Ceauşescu, secretar general precum şi de prosperitate Dumitru Aninoiu, a pre TITLU L ID E D O C TO R H O N O R IS C AU SA tele Maltei, Agatha Barba
al Partidului Comunist poporului român prieten. zentat concepţia ţării noas ra, şi-a luat rămas bun de
tre, a preşedintelui Nicoiae AL U N IVER SITĂŢII D IN M ALTA la înalţii oaspeţi la aero
Convorbiri româno—chineze Ceauşescu privind necesi Miercuri dimineaţa, to Tovarăşa Elena Ceauşescu portul Luqa, unde a avut
tatea dezvoltării colaboră varăşei academician doctor a ocupat locul de onoare loc ceremonia oficială a
BEIJING 19 (Agerpres). Tovarăşa Deng Yingchao rii internaţionale pe tărî- inginer Elena Ceauşescu pe podiumul aulei. Cere plecării.
;
— Cu prilejul vizitei pe a rugat să se transmită mul culturii, artei, ştiinţei i-a fost decernat, în cadrul monia a fost prezidată T o v a r ă ş u l Nicoiae
care o întreprinde în t o v a r ă ş u l u i Nicoiae şi tehnicii, a promovării unei ceremonii desfăşurate de preşedintele Maltei, Ceauşescu şi tovarăşa Elena
R.P. Chineză, tovarăşa Ceauşescu, secretarul gene creaţiei spirituale şi mate la Universitatea din Malta, Agatha Barbara, care de Ceauşescu şi-au luat apoi
Tamara Maria Dobrin, ral al Partidului Comunist riale a poporului român, titlul de Doctor Honoris ţine — conform tradiţiei un cordial rămas bun de
preşedintele executiv al Român, preşedintele Re ca o contribuţie la întări Causa al acestei importan — şi funcţia de cancelar la preşedintele Agatha
Consiliului Naţional al publicii Socialiste Româ rea în continuare a prie te instituţii de învăţămînt ex-officio al universităţii, Barbara, de la membrii
Frontului Democraţiei şi nia, preşedintele Consiliu teniei, înţelegerii şi res superior din ţara prie guvernului prezenţi la
Unităţii Socialiste, a avut lui Naţional al F.D.U.S., pectului reciproc între po tenă. Carmelo Mifsud Bonnici, aeroport.
o întrevedere cu tovarăşa şi t o v a r ă ş e i Elena poare, a contribuţiei la Ceremonia prin care to prim viceprim-ministru, mi La ora 12,04 — ora lo
Deng Yingchao, membru Ceauşescu un salut cordial ansamblul eforturilor des varăşa Elena Ceauşescu a nistrul educaţiei, prof. cală, aeronava prezidenţia
George Xuereb, rectorul
al Biroului Politic al C.C. şl cele mai bune urări tinate păcii şi securităţii primit prestigiosul titlu universităţii. lă a decolat, îndreptîn-
al P.C. Chinez, preşedinte din partea Comitetului Na în lume. de Doctor Honoris Causa du-se spre Cairo — capi
al Comitetului Naţional al în unanimitate, congre al acestui vechi lăcaş de în numele Facultăţii de tala Republicii Arabe
Conferinţei Consultative ţional al Conferinţei Con sul a ales România ca învăţămînt superior rele inginerie, dr. Victor Ferri- Egipt.
Politice Populare a R.P. sultative Politice Populare vicepreşedinte al Uniunii vă, semnificativ, înalta to, apreciat specialist mal S-a încheiat astfel, cu
Chineze. a R.P. Chineze. Latine. apreciere de care se bucură tez în domeniul chimiei succes, prima etapă a
întreaga sa activitate, industriale, a prezentat soliei de pace, prietenie
personalitatea şi activitatea
genţiile AP şi France în Liban (U.N.I.F.I.L.), la ştiinţa românească, eviden multilaterală a tovarăşei şi colaborare a înalţilor
Presse. cererea Libanului, aşa cum ţiind, în acelaşi timp, mo academician doctor inginer reprezentanţi ai poporului
recomanda raportul secre dul în care este privită Elena Ceauşescu, savant român.
Bl ULAN BATOR. - La tarului general al O.N.U., în lume politica României de reputaţie , mondială, re- întreaga desfăşurare a
Ulan Bator a avut loc o informează agenţia France consacrată păcii, respectu levînd valoarea deosebită vizitei în Malta a dat ex
U VIENm. — Austria a manifestare antirăzboinică Presse. lui independenţei şi suve a cercetărilor pe care le-a presie stimei de care se
lansat un apel Statelor la care au participat peste ranităţii naţionale, drep bucură România, preşedin
Unite şi Uniunii Sovietice, 10 000 de tineri şi tinere n ADDIS ABEBA. - Or tului fiecărui popor la întreprins în domeniul chi tele său, pentru politica
miei
macromoleculare.
cerindu-le şă acţioneze, in din capitala mongolă. La ganizaţia Unităţii Africane dezvoltarea liberă, de sine Vorbitorul a subliniat, în de pace, de respect al
perioada de timp ce a mai mitingul care a avut loc (O.U.A.) a dat publicităţii, stătătoare, întăririi colabo acelaşi timp, rolul impor independenţei şi suverani
rămas pină la încheierea cu acest prilej vorbitorii la Addis Abeba, o decla rării şi prieteniei între na tant al tovarăşei Elena tăţii naţionale, pentru
negocierilor sevieto-ameri- s-au referit la necesi raţie în care condamnă ţiuni. Ceauşescu în coordonarea eforturile depuse în mod
cane de la Geneva privind tatea A reluării politicii de cu fermitate noua acţiune La sosire, distinsul oas consecvent şi stăruitor în
reducerea şi limitarea arma agresivă a R.S.A. împotri pete este salutat cu deo muncii de cercetare în vederea edificării securi
mentelor strategice, astfel destindere şi au condam va Mozambicului. Organi sebită cordialitate şi adîncă domeniul chimiei, în orien tăţii europene, a unei lumi
incit să se ajungă la un nat cursa înarmărilor, în zaţia adresează un apel stimă de rectorul univer tarea şi sprijinirea, în ca mai bune şi mai drepte
consens politic asupra ele deosebi a celor nucleare. tuturor statelor de a adop sităţii, prof. George Xue- litatea sa de preşedinte al pe planeta noastră, rele-
mentelor de bază ale unui ta sancţiuni obligatorii faţă reb, de alţi reprezentanţi Consiliului Naţional pentru vînd, totodată, pregnant
acord cu privire la rache B NAŢIUNILE UNITE. - de regimul rasist din ai Consiliului de conduce Ştiinţă şi Tehnologie, a dorinţa extinderii şi a-
tele nucleare cu rază me Consiliul de Securitate a R.S.A., de a determina re, de întreaga, asistenţă. activităţii de creaţie ştiin profundării colaborării
die de acţiune, a declarat aprobat prelungirea cu guvernul de la Pretoria să începutul festivităţii a ţifică şi introducere a pro româno-malteze, a întări
cancelarul austriac, Fred şase luni a mandatului respecte normele relaţiilor fost marcat prin intona gresului tehnic în România. rii raporturilor de priete
Sinowatz — informează a- Forţei interimare a O.N.U. internaţionale. rea Imnului de Stat al în continuare, secretarul nie dintre ţările şi popoa
Republicii Malta. Consiliului de conducere al rele noastre.
ULEGIUL DE REDACŢIE : Sabin Cerbu, lan Cioelei, Tiberiu Istrate (redacto' şef). Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Vasîle Pâţan, Nicoiae Tlreob
KEBACTU Şi ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, itr. Dr. Petru Groza. nr. 35 Telefoane: 11275, 11585, 12157. Telex: 72288. TIPARULi Tipografia Deva, «tr. 23 August, nr. 257.