Page 45 - Drumul_socialismului_1983_12
P. 45
Plenara Consiliului National
PROLETARI DIN TOATE TARILE. UN1ŢI-VA i
al Oamenilor Muncii din industrie,
construcţii, transporturi, circulaţia
C I A L E S M U L mărfurilor şi finanţe
Sub preşedinţia tovarăşului Nicolae lizat al economiei naţionale şi Proiectul
Ceauşescu, secretar general al Partidului Bugetului de stat po anul 1984.
Comunist Român, preşedintele Republicii — Programul privind creşterea mai
Socialiste România, preşedintele Consiliu accentuată a productivităţii muncii şi per
lui Naţional al Oamenilor Muncii, marţi, fecţionarea organizării şi normării muncii
13 decembrie, a avut Ioc Plenara Consi în perioada 1983—1985 şi pînă în 1990.
liului Naţional al Oamenilor Muncii din — Programul privind îmbunătăţirea
industrie, construcţii, transporturi, circu nivelului tehnic şi calitativ al produselor,
laţia mărfurilor şi finanţe. reducerea consumurilor de materii prime,
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost de combustibil şi energie şi valorificarea
intîmpinat de participanţii Ia plenară cu superioară a. materiilor prime şi materia
DIN CRONICA ÎNTRECERII SOCIALISTE j stimă şi recunoştinţă, la sosirea în sala lelor în perioada 1983—1985 si pînă în
dragoste,
cele
de
mai
calde
sentimente
1990.
— Programul privind aplicarea măsu
Palatului Sporturilor şi Culturii, unde s-au rilor do autoconducere şi autoaprovizio-
ţ T ermocen ^ ^ Mintia. CU PLANUL ANUAL desfăşurat lucrările. Toţi cei prezenţi au
ra
q
ÎNDEPLINIT s aclamat îndelung, cu multă însufleţire, nare pentru asigurarea unei bune apro
I CEA MAI MARE PRODUCŢIE DE Colectivul de oameni ai numele partidului. ai secretarului său vizionări a populaţiei cu produse agroali-
S ENERGIE ELECTRICĂ muncii din cadrul Exploa general. mentare şi bunuri industriale dc consum
tării miniere Mintia — pe perioada 1 octombrie 1983 — 30 sep
\ 12 decembrie 1983 - o zi importantă pentru ensrge- Veţei a muncit cu dă împreună cu t o v a r ă ş u l Nicolae tembrie 1984.
V lidenii Mintiei. „Steaua de pe Mureş" a furnizat sistemu ruire în acest an, obţinînd Ceauşescu, în prezidiu au luat loc mem — Raport asupra modului în care s-au
lui energetic naţional cea mai mare cantitate de energie rezultate remarcabile în brii Biroului Executiv al Consiliului Na desfăşurat adunările generale ale oame
\ electrică, de la punerea termocentralei în funcţiune. Intr-o producţie. Printr-o bună ţional al Oamenilor Muncii. nilor muncii din perioada octombrie —
| sing.ură zi a produs 26 1611000 kWh. Trebuie remarcat lap- organizare a activităţii, La lucrări au participat membri şi noiembrie 1983 pentru dezbaterea indica
i tul că din cantitatea respectivă 24 800 000 kWh s-au rea- utilizarea raţională a ca membri supleanţi ai Comitetului Politic torilor de plan pe anul 1984.
' Uzat numai pe bază de cărbune energetic. pacităţilor de producţie, a Executiv.al C.C. al P.C.R., membri ai C.C. In cadrul şedinţei plenare au luat
1 Acest record de producţie a putut fi obţinut datorită forţei de muncă şi a tim al r.C.R. şi ai guvernului. cuvînlul numeroşi participanţi.
l menţinerii puterii termocentralei la o medie de 1 090 MW. pului efectiv de lucru, ei Au luat parte, ca invitaţi, primi secre In Cadrul lucrărilor po secţiuni do spe
, iar la atingerea acestei puteri au contribuit, pe de o parte, au reuşit ca în aceste zile tari ai comitetelor judeţene de partid, care cialitate, desfăşurate în cursul dimineţii,
) îmbunătăţirea calităţii cărbunelui furnizat de miner!/ şi să raporteze îndeplinirea nu sînt membri ai Consiliului Naţional, au luat cuvîntul 257 tovarăşi,
^ preparatorii Văii Jiului, pe de oiţă parte - şi acesta este planului a n u a l i a cadre de conducere din ministere şi insti în mod unanim, participanţii la dez
i cel mai important lucru - menţinerea utilajelor şi Instala- p r o d u c ţ i a industrială. tuţii centrale, activişti dc partid, ai orga bateri au subliniat că documentele înscrise
' ţi Hor tehnologice la parametrii corespunzători. Menţionăm Pînă la sfirşitul anu nizaţiilor de masă şi obşteşti. pe ordinea de zi a plenarei, elaborate sub
\ că din cele 12 cazane a'e termocentralei 5 au funcţionat lui, colectivul acestei Lucrările plenarei au fost conduse de îndrumarea directă şi cu aportul esenţial
i cu toate cele 4 mori de cărbune, iar 7 cu cîte 3 mori. unităţi fruntaşe va reali tovarăşul Nicolae Ceauşescu. al secretarului generai al partidului, în
} Pentru asigurarea funcţionării la înalţi parametri a insta- za suplimentar prevederi-" Plenara a adoptat, în unanimitate, ur strînsă concordanţă cu hotărîriie Congre
i iaţiilor. un efort deosebii cm depus colectivele de muncă lor de plan o producţie mătoarea ordine de zi : sului ai Nll-Iea şi Conferinţei Naţionale
^ de la atelie'u! de reparaţii cazane, brigăzile de interven- globală de 11 milioane ici, — Proiectul Planului naţional unic de aie P.C.R., asigura dezvoltarea în conti
( ţie de ia morile de cărbune şt cele din cadrul secţiei de o producţie marfă de 7 dezvoltare economico-socială a Republicii nuare a economici noastre naţionale,
/ combustibili. milioane Iei şi o produc Socialiste România pe anul 1984.
\ Această realizare de prestigiu este un răspuns faptic ţie netă de 3,2 milioane — Proiectul Planului financiar centra-" (Continuare în pag. a 4-a)
( al energetic'enilor Mintiei la chemarea secretarului generai Iei, Vor fi produse peste
, al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a furniza prevederi 11 tone zinc,
' ţării cit ma> multă energie electrică produsă pe bază de 32 tone plumb, 38 tone
ţ cărbune. cupru, 200 tone sulf —
ţ ASIMILĂRI DE NOI PIESE în concentrate, 4 550 tone
concentrat de fier. I 500
Oamenii muncii de Ia rate din import. Astfel, tone bentonitu, metale
secţia electromecanică a prin asimilarea şi intro preţioase în valoare de
Exploatării miniere Min- ducerea în fabricaţia de 1,8 milioane Iei, şi piese
tia-Veţcl au acordat, în seric a tijelor de perfora de schimb pentru utilaj
cele peste II luni trecute re cu diametrul de 38 mm minier însumînd mai
de Ia începutul anului, o şi a pieselor de schimb mult de 700 000 lei. Con
importanţă deosebită ac p e n t r u perforatoarele tribuţii deosebite Ia acest
PK-GO, eforturile valuta frumos succes au adus
tivităţii de asimilare a re ale stalului au fost re colectivele-din cadrul sec îndatorire primordială a fiecărui
pieselor de schimb pentru duse în acest an cu peste ţiilor Gurasada, electro
om al muncii, a fiecărui cetăţean
utilajele miniere asigu 500 000 Iei. mecanică şi .Mintia.
1984 - ĂH DE PRODUCŢII RECORD ÎM AGRICULTURĂ
Acţiuni susţinute, rezultate bune,
7200 kg porumb şiiuleţi — rezerve încă nevalorificate
recoltă medie la hectar Prin fizionomia sa, cu o asemenea măsuri şi acţiuni zaţiilor- de partid şi consi
importantă pondere indus care să pună în prim-pla- liilor oamenilor muncii de
In cuvîntarea rostită ia Mureşului, recolta medie a scăzut. Datorită depăşirii trială, municipiul Deva re nul preocupării colective la întreprinderea de lianţi,
recenta Consfătuire de lu ajuns la 10 000 kg.ştiuleţi recoltei planificate, unita prezintă un mare consu lor muncitoreşti reducerea elcctrocentrale, unităţile
cru de la C.C. al P.C.R. pe la hectar. Restul suprafe tea noastră a avut posibi mator de energie electrică consumurilor dc energie şl c e n t r a l e i minereurilor,
probleme de agricultură, ţei care s-a cultivat cu po litatea să livreze suplimen şi de combustibili. In aces combustibil, pe fondul li I. J. T. L., Tipografie şi
secretarul general al parti- rumb a fost in zona de tar la fondul de stat canti te condiţii, problema eco nei activităţi productive I.P.I.C.C.F., care au acţio
tatea de 160 tone porumb nomisirii resurselor şi pro sporite. De altfel, preocu nat cu toată hotărîrea pen
privind
economisi
pările
litUlimUIMMIIMÎ boabe, producţia marfă ducţiei energetice" se pune rea au străbătut întreaga tru aplicarea măsurilor sta
bilite, precum şi a unora
cu o acuitate deosebită. Pe
medie ce revine la hectar
în
desfăşurată
activitate
determinând
baza măsurilor adoptate de
astfel
fiind de peste 4 800 kg boa
proprii,
be. în conformitate cu pre Comitetul Politic Executiv acest an, fapt care a de obţinerea unor rezultate
dului, tovarăşul Nicolae C.A.P. LĂPUŞNIC vederile legale, pentru de al C.C. al P.C.R., Consiliul terminat ca în zece luni, remarcabile.
Ceauşescu, a subliniat ne păşirea producţiei de po- dc Stat şi guvern, Comi pe ansamblul municipiului Pe de altă parte însă, la
cesitatea de a acţiona cu tetul municipal de partid să se economisească 9 682 I.M.C., Ţesători a de măta
fermitate în toate sectoa deal, unde producţia nu s-a TRAIAN SUBA Deva, organele şi organi tone combustibil conven se şi întreprinderea de mo-
rele de activitate pentru a ridicat la un nivel cores preşedintele ţional. Din cele 15 unităţi rărit şl panificaţie se rea
obţine producţii record în punzător datorită şi hibri C.A.P. Lăpuşnic zaţiile de partid şi consi consumatoare de combusti lizează constant depăşiri la
anul 1984. înfăptuirea a- zilor folosiţi, care au un liile oamenilor muncii din bil, un număr de 10 au e- consumul de combustibil
cestui deziderat se află în potenţial productiv mai (Continuare în pag. a 3-a) întreprinderi au întreprins conomisit 11 657 tone de convenţional.
centrul preocupării coope combustibil convenţional, Factorii care au influen
ratorilor şi mecanizatorilor două s-au încadrat în nor ţat depăşirea consumurilor
din C.A.P. Lăpuşnic, care me, iar trei au depăşit cu IOAN ZAHA
, sînt hotărâţi să aplice cu 1 975 tone de combustibil secretar
întreaga răspundere teh convenţional normele sta al Comitetului municipal
nologiile înaintate, să asi bilite. de partid Deva
gurăm astfel valorificarea Merită subliniată preocu
deplină a potenţialului de parea organelor şi organi (Continuare în pag. a 3-a)
producţie al cooperativei.
Experienţa acestui an
ne-a dovedit că chiar şi în MUNCITORI, TEHNICIENI, INGINERI !
condiţii de climă mai pu
ţin favorabile, prin execu
tarea la timp şi de cali © Urmăriţi consecvent, distinct consumurile
tate a lucrărilor specifice ■ tehnologice de cele generale de energie elec
fiecărei culturi, se poate trică. Luaţi măsuri hotărîte pentru reducerea
contracara influenţa nega acestora cu cel puţin 50 Ia sută ;
tivă a secetei asupra nive
lului recoltelor. Ca dovadă, © Căutaţi şi aplicaţi măsuri tehnice şi orga
la cultura porumbului noi nizatorice prin care să diminuaţi consumurile
am reuşit să realizăm o Ia maşini şi utilaje ;
producţie medie de 7 200 ® Organizaţi astfel munca pe schimburi,
kg ştiuleţi 1-a hectar pe te
ren neirigat. Trebuie să îneît să evitaţi cu desâvîrşire funcţionarea în
menţionez însă faptul că gol ori sub capacitatea normală a maşinilor,
pe o suprafaţă de 39 de La C.A.P. Sarmizegetusa mecanizatorul Vasile Vida şi cooperatorii Tic Armion şi Vio utilajelor şi instalaţiilor !
hectare; situată în lunca rica Dăinescu lucrează Ia apli carea .îngrăşămintelor naturale.