Page 16 - Drumul_socialismului_1984_10
P. 16
DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 366 £ VINERI, 5 OCTOMBRIE 1984
INSTITUTUL DE SUBINGINER!
HUNEDOARA
Schimb de mesaje la nivel înalt Recepţie cu prilejul aniversării a 35 de ani A N U N J Ă
româno — egiptean de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre organizarea cursurilor de pregătire pentru
CAIRO 4 (Agerpres). — se transmită tovarăşului România si R. P. Chineză
'Din partea tovarăşului Nicolae Ceauşeseu şi to concursul de admitere din anul 1985.
Nicolae Ceauşeseu, v rc varăşei Elena Ceauşeseu, BEIJING 4 (Agerpres). Vorbitorii au subliniat Cursurile au loc sdptâmînal : sîmbâfu între
p -
şedintelo Republicii Socia din partea sa şi a doamnei — Ministrul afecerilor ex rolul decisiv pe care dia
liste România, şi a tovară Suzanne Mubarak, cele mai terne al R.P. Chineze, Wu logul la cel mai înalt nivel, orele 16,30—19,30, în perioada 6 octombrie 1984
şei Elena Ceauşeseu au fost sincere urări de sănătate şi Xueqian, a oferit, joi, la înţelegerile convenite cu —- 22 iunie 1985.
transmise preşedintelui fericire personală, de pros Beijing, o recepţie cu pri aceste prilejuri îl au în-
Republicii Arabe Egipt, peritate şi progres poporu lejul aniversării a 35 de impulsionarea necontenită,
Moliammad I-Iosni Muba- lui prieten al României. ani de la stabilirea relaţii atît a colaborării româno-
rak, şi " doamnei Suzanne lor diplomatice dintre chineze în toate domeniile,
Mubarak un cald salut, Schimbul de mesaje a România şi R. P. Chineză, cît şi a conlucrării fruc G.I.G.C.L. - PLATFORMA DEVA
urări de sănătate şi feri fost prilejuit de primirea în toasturile rostite de că tuoase pe plan internaţio A N U N Ţ Ă
cire personală, iar poporu de către şeful statului e- tre ministrul Wu Xueqian nal.
lui egiptean prieten urări giptean a tovarăşului şi Angelo Miculescu, amba A fost exprimată, tot In conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1982
de bunăstare şi pace. Gheorghe Pană, primarul sadorul României la Bei odată, dorinţa comună de şi ale Hotărîrii nr. 2/1981 a Consiliului popular al ju
Mulţumi nd, preşedintele general al Capitalei, aflat jing, a fost evocată dez a se depune noi eforturi deţului Hunedoara, aduce la cunoştinţa locatarilor Şî
Ilosni Mubarak a rugat să în vizită in R. A. Egipt. voltarea relaţiilor de prie pentru dezvoltarea în con asociaţiilor de locatari de pe raza administrativ teri
tenie şi strînsă colaborare tinuare, pe multiple pla torială a municipiului Deva şi localităţilor Ilia, Dobra
Plenara C.C. al P.C. din Cehoslovacia dintre partidele, ţările şi nuri, a prieteniei şi cola şi Certej următoarele :
PRAGA 4 (Agerpres). — muri care asigură produc popoarele noastre. borării româno-chineze. • Containerele pentru reziduuri menajere nu se
La Praga s-au desfăşurat ţia de alimente. Pot muta în alte locuri de unde au fost instalate iniţial,
lucrările unei plenare a A fost adoptată o hotă- Plenara Adunării Generale a O.N.U. decît cu dispoziţia Consiliului popular municipal, sec
Comitetului Central al rîre în legătură cu pro torul Gospodărie, sau Consiliul popular judeţean Hu
Partidului Comunist din blemele analizate. NAŢIUNILE UNITE 4 nara Adunării Generale a nedoara.
Cehoslovacia care a dez în încheierea lucrărilor (Agerpres). — Stăvilirea Naţiunilor Unite. Conco • în containerele pentru reziduuri şi în blocurile
plenarei a rostit o cuvîn- turn, platformele gospodăreşti, este interzis a se de
bătut sarcinile actuale şi cursei înarmărilor şi rea mitent, majoritatea covîr-
tare G. Husak, secretar lizarea unor paşi concreţi şitoare a vorbitorilor dau pozita crengi, tulpini de plante, moloz, dejecţii dc ani
perspectivele dezvoltării a- general al C.C. al P. G. pe calea dezarmării, în expresie îngrijorării şi male şi păsări etc.
grieulturii şi a altor ra din Cehoslovacia. special a dezarmării nu preocupării crescînde a • Reziduurile menajere trebuie depozitate obliga
Reuniunea miniştrilor de externe cleare, rezolvarea conflic guvernelor şi popoarelor toriu în containere, iar curăţenia în jurul containere
lor cade în sarcina asociaţiilor de locatari şi a loca
telor şi diferendelor exis lor în legătură cu deterio
ai ţârilor Pieţei comune tente în lume prin mijloa rarea climatului politic in tarilor.
în containere şi la blocurile turn, să nu se intro
LUXEMBURG 4 (Ager pescuitului şi afacerilor ce paşnice, eliminarea sub ternaţional şi încordarea ducă lichide, mîncare învechită şi nimic din ceea ce
pres). — Reuniunea de sociale punctele de vedere dezvoltării şi a decalajelor fără precedent din viaţa se poate introduce pe canal, pentru a se evita emana
două zile a miniştrilor de ale participanţilor au ră economice, dezvoltarea lar mondială, cerînd să se rea de mirosuri greu suportabile.
externe ai ţărilor Pieţei mas divergente. gă a cooperării intersta depună eforturi perseve B Cetăţenilor de pe străzi şi locatarilor chiriaşi
comune s-a încheiat cu „un Problemele esenţiale ră tale pe baza normelor rente şi într-un spirit de din cartierele şi străzile unde gunoiul, aflat în diverse
grav eşec' în procesul de mase în suspensie vor tre dreptului internaţional — urgenţă pentru întronarea vase, se ridică din faţa porţilor, le este interzis să
negociere a aderării Spa bui examinate din nou la sînt principalele exigenţe unui curs nou, democratic,
niei şi Portugaliei la viitorul Consiliu ministerial formulate de şefii de de în relaţiile interstatale, a depoziteze în vasele pentru gunoi dejecţii de animale
şi păsări, moloz de la diferite construcţii şi resturi
C.E.E.“, notează din Lu al C.E.E., programat să se legaţii ai ţărilor membre unei politici binefăcătoare din grădini, crengi şi tulpini de plante etc. (acestea
xemburg agenţia France ale O.N.U., în cadrul dez pentru toate popoarele, de cad în sarcina acestora şi se suportă separat la plată,
Presse. Asupra principale desfăşoare la Luxemburg, baterilor generale care au destindere, cooperare, dez fiind solicitate prin contract).
loc m aceste zile m ple- armare şi pace.
lor probleme agricole, ale la 22—23 octombrie. loc în aceste zile în ple armare şi pace.
— Neconformarea va atrage după sine neridicarea
-, gunoiului piuă la lămurirea situaţiei şi aplicarea pre
I vederilor Legii nr. 10/1982 şi a Hotărîrii nr. 2/1981
35 de ani de Ia proclamarea R. D. Germane a Consiliului popular al judeţului Hunedoara.
Apelăm la toate unităţile socialiste şi cooperatiste
care au magazine de orice fel, ca personalul magazi
Tinerii din regiunea Halle şi faptele lor de muncă nelor să nu mai depoziteze gunoiul, ambalajele şi orice
!! reziduuri, în coşurile pentru hîrtii de pe străzi din
zona magazinelor.
La începutul lunii sep „Această creaţie se în secretarul de atunci al or menea facilităţi sociale sint Locuitorii municipiului Deva sînt rugaţi să nu
tembrie, tinăra chimiste cadrează în tematica pen ganizaţiei tineretului demo pentru Carmen şi cei apro \ mai depună gunoiul şi orice fel de reziduuri în coşu
Carmen Zurl de la Buna, tru tineret din planul de crat german, Erich Hone- ximativ 235 000 membri ai rile pentru hîrtii de pe străzi.
unul din cele mai mari stat pentru ştiinţă şi tehno cker, spunea : „...Noi avem F.D.J. din regiunea Halle
combinate chimice ale R.D. logie şi aduce un benefi încredere în t i n e r e t u l un îndemn spre a da zil
Germane nu era la locul ciu de 16 milioane de R.D.G., deoarece tineretul nic tot ce au mai bun îl
ei de muncâ de la fabrica mărci - continuă ea. Prin doreşte şi va asigura pacea pentru ca patria lor să de
de carbid. Noi am intilnit-o aceasta, noii, tinerii din şi o viaţă mai buna.,.". A- vină mai puternică. DIRECŢIA COMERCIALĂ JUDEŢEANĂ DEVA
în sălile expoziţiei din Halle, combinat, ajutaţi şi stimu- cbste cuvinte au rămas vii Tinerii din regiunea Halle
aparţinind tinerilor membri muncesc organizaţi în peste A N U N Ţ Ă
ai F.D.J. (Federaţia De 4 400 brigăzi de tineret şi Ij
tare ale tineretului. Mem i
mocrată a Tineretului), Corespondenţă de la ziarul ,,Freiheit“ in 302 colective de cerce întreprinderile comerciale de alimentaţie pu
care, timp de o săptămină
şi-au prezentat aici crea din Halle brii brigăzii de tineret blică asigură, prin unităţile sale de tip „PEN
ţiile în domeniul ştiinţilico- ,,Albert Richter“ de la Fa SIUNE" servirea mesei de prînz pentru elevi şi
tehnic, realizate in cadrul brica de pompe Halle, de
iniţiativei de masă ,,Mi laţi de colegii noştri mai in laptele multor generaţii exemplu, şi-au luat anga Şl copii, atît prin abonament cît şi la comandă, în
siunile de pace ale tinere experimentaţi participăm la de tineri. Tinăra Carmen jamentul ca in cadrul în meniuri diversificate, la preţuri între 10—17 lei.
tului socialist german“. dezvoltarea combinatului Zurl este un exemplu in trecerii socialiste să obţină
„Eu am prezentai aici, nostru. Încrederea in ti acest sens. un loc fruntaş. Masa se poate servi între orele 12—14, la
la expoziţia specialiştilor neri, Înfăptuirea dorinţelor Carmen şi-a petrecut a- De curind, lăcătuşii aces următoarele unităţi comerciale :
tui colectiv au organizat o
de mîine, soluţiile noastre lor, Încredinţarea de răs nul acesta concediul in- săptămină record, depăşin- H © Cantina-restaurant Deva ;
de înlocuire a cocsului din punderi mari — sini princi tr-una din cele 23 de sta
cărbune brun în producţia pii statornicite in R.DG., ţiuni de odihnă ale tine du-şi normele cu 15 la I ® Restaurant „BACHUS" Deva ;
de carbid“ - povesteşte încă de la înfiinţarea sta retului din regiunea Halle, sută. - . ® Restaurant „ASTORIA" Deva ;
tinăra de 27 de ani, care tului". la care, de curind s-a mai Astfel de fapte ale ti
a obţinut recent, din par La festivitatea tineretului adăugat hotelul de turism neretului sînt multe. Tine • Restaurant „CORVINUL" Hunedoara ;
tea întreprinderii un apar care a avut loc in octom „Werner Lamberz". In a- rii le consacră apropiatu
tament cu 2 camere şi vrea brie 1949, consacrată pro ceste staţiuni, tinerii au lui jubileu de 35 de ani • Cantina-restaurant Hunedoara ;
să se căsătorească în clamării noului stat german asigurate cazarea şi masa de la proclamarea Republi • Cantina-restaurant Petroşani ;
curind. al muncitorilor şi ţăranilor, la preţuri reduse. Ase cii Democrate Germane.
• Restaurant „CINA" Lupeni ;
— I • Cantina-restaurant Vulcan ;
nit-eil, S.V. Hamburg, Glasgow Panathlnaikos Atena şi Ben-
Bangers şi Spartak Moscova. fica Lisabona. • Cantina-restaurant Brad şi Gurabarza ;
„Cupa campionilor europeni 11 Rezultatul cel mai puţin
a fost marcată de eîteva mari scontat s-a inreglstrat in „Cu • Restaurant „STREIUL", Oraşul Nou Câlan.
surprize. Au părăsit competi pa Cupelor 11 , unde F.C. Metz,
ţia incă din primul tur echi echipă mal puţin remarcată
pele v. f. Stuttgart, Feynoord pe plan internaţional, a reu
Comentarii după primul tur Itotterdam, Atletico Bilbao, şit să elimine celebra forma
Honvcd Budapesta, F.C. Aber- ţie spaniolă C. F. Barcelona,
al Cupelor europene dcen. In meciul dintre V. f. învinşi pe teren propriu cu
Stuttgart şi Levslci Spartak 4—2, fotbaliştii francezi au
Comentind meciurile clin pri de formaţiile F.C. Bruges si, Sofia, fotbaliştii bulgari s-au prestat un joc excelent la
mul tur al Cupelor europene respectiv, F. C. Sion. IJc re calificat în turul următor da Barcelona ciştigînd cu scorul
de fotbal corespondenţii agen marcat scorul rar întîlnit : torită unui număr mai mare de 4—1. Eroul partidei a fost
ţiilor Internaţionale de presîi 14—0 cu care Ajax Amsterdam de goluri marcate în depla Kuorbos, autorul a trei go
menţionează intre altele şi a învins formaţia Differdange sare (scor : 1—l şi 2—2), iar luri, cel de-al patrulea piuict
reuşita echipei Universitatea (Luxemburg), după ce primul în partida F.C. Aberdcen — al echipei franceze fiind
Craiova, calificată in turul II joc se terminase ia egalita Dynarno Berlin (scor 1—2 şi
al „Cupei U.E.F.A. 11 in dauna te : 0—0. Atacantul olandez 2—l), calificarea formaţiei din înscris în propria poartă de
Sanchez. De remarcat că sco
redutabilei formaţii spaniole Van Baston a marcat în a- R.D. Germană a fost decisă rul a fost deschis de gazde,
Betis Sevilla. După ce a pier eest meci nu mai puţin de numai după executarea lovi în minutul 33, prin Carrasco.
dut cu 0—1 primul joc, fotba cinci goluri. turilor de la 11 m. Pentru prima oară în isto
liştii eraloveni au ciştigat eu Intr-unui din derbiurilc com Deţinătoarea trofeului, echi ria competiţiei, o echipă mal-
acelaşi scor pe teren propriu, petiţiei, echipa belgiană An- pa engleză F.C. Liverpool, a teză, Hamrun Spartans, s-a
calificarea fiind decisă în derleclit, o specialistă a Cu întrecut cu 1—0 pe Lech Poz- calificat în turul II, elimi-
urma executării loviturilor de pelor europene, a eliminat da nan, trei dintre golurile în nînd cu două victorii (2—1 şi 21, sc. C, etaj 1, ap. 47. Infor
la 11 ni. Echipa Universitatea torită golului marcat iu de vingătorilor fiind inscrlsc de 1—0) formaţia irlandeză Bal- maţii str. Teilor, bloc 29, sc.
Craiova — se arată în comen plasare, formaţia vest-germană Work. Printre calificate se lymena. I, ap. G. (2401)
tarii — se anunţă şi la ac Werder Bremen. numără şi formaţia Dinamo De subliniat şi scorul cate COMEMORARE
tuala ediţie ea una dintre Au rămas în cursă echipe Bucureşti, una dintre semi- goric : 5—2 cu care Dinamo ® Astăzi se împlinesc 7 ani
protagonistele acestei compe foarte puternice precum Bo- finalistele ediţiei trecute, ală Moscova a învins în deplasare de cînd ne-a părăsit Olivia
tiţii continentale. russia Mocnchengladbacli, Tot- turi de ca urmînd să evolue formaţia Haydulc Split. Cîmpoan.
In „Cupa U.E.F.A. 11 favori lenliam, Ajax Amsterdam, ze în turul II şi alte echipe
Comemorarea
are
tele s-au impus, eu excepţia Florentina, P.S.V. Eindhoven, cunoscute ca Juvcntus Torino, Tragerea la sorţi a meciuri ytnzaiu minică, 7 octombrie loc du în
1984,
echipelor Nottingham Forcst Partizan Belgrad, Anderlccht, Austria Viena, I.F.K. Gote- lor din turul II va avea loc .9 Vinci apartament două str. A. Iancu. Familia Cîm-
Şi Atletico Madrid eliminate Beai Madrid, Mau chestor U- borg, Bordeaux, Sparta Praga, azi, 5 octombrie, la Ziiricli. camere. Deva, Micro ÎS, bloc pcan.
(AGERPRES)
COtEG Ui. DE REDACŢIE ; Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Dumitru Gheonea, Tiberiu Istrale (redactor şef), Lucia Elena Licîu, Gheorghe Pavel (redactor şei adjunct), Nicolae Tîrcob i 440cs
REDACŢIA Şi ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str. Dr, Petru Groza, nr. 35. Telefoane! 11275, 12157, 11085. Telex? 72288. TIPARUL ; Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 257,