Page 38 - Drumul_socialismului_1984_10
P. 38
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 371 • JOI, 11 OCTOMBRIE 1984
GRUPUL ÎNTREPRINDERILOR DE
GOSPODĂRIE COMUNALĂ Şl LOCATIVĂ,
Plenara Adunării Generale a O.N.U.
DIN ŢĂRILE SOCIALISTE SECŢIA APĂ, CANAL, TERMOFICARE DEVA
NAŢIUNILE UNITE 10 blemeîor complexe cu care o MOSCOVA. - Infor- © BEIJING. - Agricul
(Agerpres). — în plenara sînt confruntate ţările în mind despre activitatea ce tura R.P. Chineze benefi Aduce la cunoştinţa consumatorilor de apa
Adunării Generale a O.N.U. curs de dezvoltare, la edi se desfăşoară in Uniunea ciază de un sprijin sub
continuă dezbaterile politi ficarea unei noi ordini po Sovietică in domeniul, dez stanţial din partea statului din municipiul Deva şi oraşul Simeria, că în
ce- generale, care urmează litice şi economice interna voltării transporturilor „E- in direcţia sporirii gradului
sa se încheie la sfîrşitul ţionale. konomiceskaia Gazeta“ re de mecanizare a activită ziua de 12 octombrie 1984 va fi sistată furniza
acestei săptămîni. Repre Adunarea Generală a levă că in acest an se ţilor in acest domeniu.
zentanţii statelor membre O.N.U. a aprobat, la reco prevede darea in exploa După cum relatează agen rea apei potabile, între orele 8,00—18,00, pen
ale O.N.U., în special cei mandarea biroului ei, în tare a unor linii de cale ţia China Nouă, la sfirşi-
ai ţărilor mici şi mijlocii, scrierea pe agenda celei ferată insumind peste 360 tul anului 1983 agricultura tru spălări la barajul Crişeni.
nealiniate, în curs de dez de-a 39-a sesiuni a punc kilometri şi dublarea unor chineză era dotată cu 3,59
voltare, exprimă de la tri telor intitulate „Folosirea linii principale totalizind milioane tractoare, 35 000
buna marelui forum mon spaţiului cosmic exclusiv 700 kilometri. combine, 275 000 camioa
dial cerinţa guvernelor şi în scopuri paşnice, în fo ne, 3,72 milioane maşini
popoarelor lor de a se în losul omenirii" şi „Inad- Aeroporturile pentru li de prelucrare a produselor
treprinde de urgenţă mă misibilitatea politicii tero niile unionale şi locale vor primare şi numeroase alte REGIONALA DE DISTRIBUŢIE
suri care să conducă la o- fi completate cu şapte maşini-unelte.
prirea actualului curs pe rismului de stat şi a ori piste de decolare-aterizare, A GAZULUI METAN HUNEDOARA-DEVA
riculos al evoluţiei inter căror acţiuni ale statelor iar transporturile rutiere O PHENIAN. - In in A N U N Ţ Ă
naţionale spre confruntare îndreptate spre submina vor beneficia de noi şosele dustria extractivă a R.P.D.
şi război, la salvgardarea rea sistemului social-poli- cu o lungime totală de Coreene se acţionează sus începînd cu data de 1 noiembrie 1984 se va
12 000 kilometri.
şi consolidarea păcii, la tic al altor state suverane", ţinut pentru extinderea ca sista furnizarea gazelor la apartamentele care
stăvilirea competiţiei mi a căror înscriere pe ordi © BUDAPESTA. - In pacităţilor de producţie, nu au achitat contravaloarea consumului de gaz
litare, în primul rînd la nea de zi a sesiunii în curs primele zile ale lunii oc relatează agenţia ACTC. la asociaţiile de locatari.
In cadrul acestor efor
oprirea cursei înarmărilor a fost cerută de guvernul tombrie a intrat in probe turi, la întreprinderea mi
nucleare, la rezolvarea pro_ U.R.S.S. un nou tronson al liniei nieră Komdok vor fi ame Asociaţiile de locatari vor depune la regio
budapestane de metrou najate, pină la sfîrşitul nala de gaz, pînă în data de 25 octombrie 1984,
Acţiuni de protest împotriva ,,nord~sud“. La inceputul anului, 25 de noi fronturi tabele cu locatarii restanţieri la taxele comune.
politicii de apartheid lunii noiembrie, acest tron de lucru, ceea ce va per
mite livrări suplimentare de
son — in lungime de 2 km
PRETORIA 10 (Ager genţiilor internaţionale de — va intra in exploatare minereuri neferoase. Un
pres). — în aproape toate presă, marţi şi miercuri au proiect de extindere a ca
cartierele africane ale ma avut loc numeroase ciocniri curentă. pacităţilor de producţie
rilor oraşe din R.S.A. con Extinderea metroului con este în curs de realizare
tinuă acţiunile de protest între populaţia africană şi stituie direcţia principală şi la exploatarea Musan,
împotriva politicii de apar poliţie. în cursul acestora a dezvoltării transportului unde se extrag minereuri
theid a guvernului rasist au fost ucise patru per urban in Budapesta. de fier.
de la Pretoria. Potrivit a- soane.
1
grijorarea în legătură cu Ambasadorul Pedro Car- g£5 DAKAR. - La Dakar
recentele măsuri anunţate mona, coordonatorul Jun se desfăşoară, începînd de
de S.U.A. privind limitarea tei Acordului de la Carta- luni lucrările unei reuniuni
importurilor de produse in gena, a menţionat că ţă ministeriale africane consa
dustriale din ţările în curs rile latino-americane şi-au crate problemelor generate
HANOI. - Cu prilejul de dezvoltare şi se subli reafirmat dorinţa de a face de lipsa de apă, mai ales
sărbătoririi celei de-a 30-a niază hotărîrea membrilor faţă angajamentelor asu în mediul rural. Participan
aniversări a eliberării ca A.S.E.A.N. de a se împo mate, însă dacă tendinţa ţii — din Senegal, Coasîa
pitalei Vietnamului, la Ha trivi politicii de dominaţie de creştere a ratei dobîn de Fildeş, Niger, Bourkina, COOPERATIVA DE PRODUCŢIE
noi a avut loc o paradă economică a ţărilor occi zilor se va menţine, s-ar Mauritania şi Mali — vor
militară urmată de demon dentale industrializate. 1 putea ajunge la o disuta- analiza modalităţile de tra MEŞTEŞUGĂREASCĂ „DRUM NOU“
straţia a peste 100 000 de fie imprevizibilă. ducere în viaţă a progra HUNEDOARA
oameni ai muncii. 13 LIMA. - Ţările mem melor de cooperare în do
bre ale Grupului Andin - ACCRA. - Reprezen meniul valorificării supe ÎNCADREAZĂ URGENT
_gg Manila. - La Ma Bolivia, Columbia, Ecuador, tanţii companiilor transna rioare a resurselor de apă.
nila s-au încheiat lucrările Peru şi Venezuela - au ţionale care exploatează ^ SAN SALVADOR. - © 4 responsabili de unitate confecţii îmbră
conferinţei miniştrilor mun înregistrat o majorare a bogăţiile naturale ale Gha- Frontul Farabundo Marti căminte
cii din ţările membre ale datoriei lor externe cu nei subminează procesul pentru Eliberarea Naţiona
A.S.E.A.N., anunţă agenţii încă un miliard de dolari. de dezvoltare economică lă (F.M.L.N.) şi Frontul © un şofer.
le internaţionale de pre'să. Aceasta se datoreşte creş independentă a ţării - a Democratic Revoluţionar Informaţii la telefon 15601, interior 12.
Participanţii, reprezentanţi terii ratei dobînzilor la îm declarat secretarul pentru (F.D.R.) din Salvador au a-
ai Indoneziei, Malayeziei, prumuturi hotărîtă recent afacerile interne al Consi nunfat că acceptă iniţierea
Singapore, Thailanda, Fili- de băncile nord-america- liului Provizoriu a! Apără unui dialog cu autorităţile
pine şi Brunei, au dezbă ne. La nivelul Grupului rii Naţionale al Republicii guvernamentale salvadorie-
tut aspecte ale situaţiei e- Andin, dobînzile pentru Ghana, Kofi Djin. în ca ne în vederea normalizării
conomice mondiale agra datoriile externe au ajuns drul măsurilor care vor fi
vată de politica protecţio- la aproximativ 500 milioa întreprinse de guvern pe situaţiei din ţară — se a-
nisfă şi de discriminare în ne dolari pe lună, iar la plan economic, el a numit rată într-un comunicat al
relaţiile comerciale inter scara întregului continent, şi instituirea unui control F.M.L.N. şi F.D.R. citat de
naţionale. în declaraţia ele se ridică la peste strict asupra activităţii a- agenţiile Prensa Latina şi
conferinţei se exprimă în- 2 600 000 000 dolari. cestor companii. EFE. ’
Realităţi social-economice din ţările SCHIMB DE LOCUINŢA
în curs de dezvoltare O Schimb garsonieră, gaze
la sobă de teracotă, parohet,
Bucureşti, strada Cutezători
MONROVIA. — Ţările din Harare. Aceste pro lor, nr. 2, cu apartament două
africane din zona fluviului iecte constituie a doua camere, etajul 1—3 Deva. In
Mano — Liberia, Guineea fază a transpunerii în via V I N Z A K l formaţii Deva, telefon 13749, REGIONALA DE DISTRIBUŢIE
seara. (2679)
şt Sierra Leone au hotărît ţă a unui program con
să acţioneze ■ în vederea stând din construcţia de • Vînd apartament 4 came ANIVERSARE A GAZULUI METAN DEVA
extinderii cooperării lor drumuri, diguri, în amelio re. Deva, telefon 23502. (267G) • Liliana, Simona, Gerry şi str. E. Gojdu, nr. 85
urează
în domeniul realizării, în rări funciare, plantări de • Viml apartament. Infor mama Vlorel şi familiei Pădu-
mul
Cornelia
rean
comun, a noi proiecte de copaci etc. într-o primă maţii Orăştie, strada Pricazu- tă fericire cu ocazia împli ÎNCADREAZĂ URGENT — bărbaţi, la punc
lui, bloc 56, scara C, etajul IV,
dezvoltare. Reunite în ca fază, au fost realizate 112 apartament 76. (c. 1) nirii a 25 de ani de căsni
drul organizaţiei regionale proiecte, chemate să con • Vind garsonieră confort cie. (2664) tele de lucru din DEVA, HUNEDOARA si VUL
Uniunea statelor riverane tribuie la dezvoltarea zo I. Deva, Decebal, bloc 111, a- CAN
ale rîului Mano, cele nelor rurale. partament 3. (2682) COMEMORĂRI
trei ţări sînt angajate în ★ • Vind Renault 16, preţ • Familia anunţă, tuturor ® 40 instalatori, categ. 1—4
înfăptuirea a peste 60 de JAKARTA. — Creşterea convenabil. Deva, strada Le- celor care au cunoscut-o şi
i-au apreciat frumoasele ei ca
proiecte industriale comu dobînzilor la împrumutu nin, bloc D, scara B, etaj IX, lităţi sufleteşti, Împlinirea u- • 10 sudori electrici şi autogeni, categ. 1—4.
ne, printre care se află rile acordate de băncile apartament 81, după orele 15. (2677) nui an de cînd ne-a părăsit
pentru
combinate textile, fabrici americane Indoneziei a tră totdeauna draga noas Relaţii suplimentare la telefoanele 12177,
de sticlă, de medicamente dus la deteriorarea clima PIERDERI Suciu Paraschiva Pia. 15522, compartimentul P.I.R.
şi ale industriei alimentare. tului în domeniul finan • Pierdut legitimaţie, pe nu Comemorarea va avea Ioc în
Se apropie de sfîrşit lu ciar şi al investiţiilor în mele Tamasi Zsigmond, elibe data de 13 octombrie 1984, o-
crările de evaluare a re ţară, subliniază ziarul in rată de I.A.M.R.C.T. Bucu rele 14, Ia mormînt, în cimiti
surselor hidroenergetice ale donezian „Merdeka". Indo reşti. O declar nulă. (c. 4) rul din strada Eminescu —
Deva.
rîului Mano, de folosire nezia are nevoie de noi O Pierdut legitimaţie nr. Cei dragi ai tăi nu te vor
117814, pe numele Stingă Ivaş-
a apelor sale pentru pro iniţiative economice care cu, eliberată de I.M. Hune uita niciodată. (2678)
ducerea de electricitate şi să o salveze din situaţia doara. O declar nulă. (c. 5)
irigarea terenurilor. economică în care se află © Pierdut legitimaţie de ser
★ scrie ziarul, care apre viciu nr. 35409, pe numele
• S-au scurs cinci ani
HARARE. — în Zim- Joldaş Teofil, eliberată de de cînd ne-a părăsit so
C.S. Hunedoara. O declar nu
babwe a început realizarea ciază că sînt necesare, în lă. (c. 6) ţul, tatăl şi bunicul nostru
a numeroase proiecte de lu primul rînd reducerea de • Pierdut legitimaţie de ser TRUFAŞ PETRU,
crări publice de care vor pendenţei de capitalul viciu, pe numele Poenariu To- suflet nobil, generos şi do
beneficia circa 600 000 de străin şi dezvoltarea eco ma, eliberată de Uzina elec rară bunătate.
Aducem pios omagiu me
locuitori din. zonele ru nomiei pe baza resurselor moriei sale.
rale, scrie ziarul „Herald" naturale interne. trică Gurabarza. O declar nu
lă. (2681)
COLEGIUL DE REDACŢIE: Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Dumitru Gheonea Tiberiu Istrate (redactor şef), Lucia Elena Liciu, Ghecrghe Pavel (redactor şef adjunct), Nicolae Tîrcob | 44065 |
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str, Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoane i 11275, 12157, 11585. Telex; 72288. TIPARUL: Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 257.