Page 83 - Drumul_socialismului_1985_04
P. 83
25 APRILIE 1985 Pag. 3
Î E » e -
In toate unităţile, mobilizare activa Organizare temeinică, viteze de lucru sporite
cretu-
ea fo-
ei ge-
(Urmare din pag. 1) rectorul S.M.A. Călan, me Tot cu „foarte bine“ — (Urmare din pag. 1) s-a aflat tot timpul Măr şinii de semănat cu sămîn-
astră: canizatorul Traian Barbu la ritm, calitate şi bună
mai ale mecanizatorilor,'au fost zorea la semănatul porum organizare — trebuie no gărit Florea, inginerul şef ţă şi îngrăşăminte chimice.
— Vă grăbiţi ?
să creştem an de an pro bului pe tarlaua „Peste tată şi unitatea din Valea căn, unde vom lucra pînă al cooperativei. Tot acolo
oastră se întunecă". erau şi Bujor Indrieş, şeful — Da. .Vreau să termin,
i a ducţiile la hectar, să cîşti- apă", de la C.A.P. Ruşi. Sîngiorgiului, care va în Şi aici, la Ţebea, se în- secţiei mecanizare, pentru pînă se întunecă, de semă
găm mai bine. Cu atît mai — Avînd în faţa semă cheia prima însămînţarea
lească porumbului, celelalte lu sămînţa porumbul. După ce asistenţa tehnică şi Aron nat porumbul pe această
•biţele mult ne zbatem anul a- nătorii sale trei discuri mecanizatorul Stanciu Clej Medrea, secretarul comite parcelă. Nu mai este mult,
cesta, pentru a obţine un şi combinatorul, stratul crări din campania de pri încheiase de pregătit patul
Direc- record în producţie, aşa germinativ este bine pregă măvară. Ceea ce nu se poate tului comunal de partid dar vreau să nu mă prin
ndan- spune despre unităţile din germinativ în tarlaua nu Baia de Criş. „în această dă noaptea, pentru a face
î ! — cum ne îndeamnă şi ne cere tit, ritmul la însămînţare mită „DocăneaSa", a intrat perioadă — preciza ■ el — lucrare de calitate.
acti- secretarul general al parti tot mai bun. Sperăm ca Boşorod, Gînţaga şi Nădăş- la semănat Vasile Popa,
egăti- dului, tovarăşul Nicolae pînă spre sfîrşitul săptă- tie, unde se impune o mai toţi membrii biroului co Precizăm că şi aici se ac
r Ceauşescu, pentru a reali mînii, consiliul nostru să amplă mobilizare, o parti şeful formaţiei de mecani mitetului comunal de partid ţiona grupat, în flux. Du
Pa- zare, un foarte bun specia ne aflăm permanent în
opeea za producţii agricole si încheie această lucrare de cipare activă la toate lu pă pregătitul patului ger
i ro- gure şi stabile. mare însemnătate care crările ce mai sînt de list. Acesta a muncit pînă unităţile de care răspun minativ, s-a intrat la erbi-
rontul La C.A.P. Vîlcele, meca este însămînţarea porum executat în această primă s-a lăsat întunericul, însă- dem. Eu, de pildă, aici la cidarea totală (mecanizato
ic : nizatorul Victor Pădurar, bului — sublinia inginerul vară, şi aşa destul de întîr- mînţînd aproape 10 ba, şi C.A.P. Rişca. Nu pe post rii Iliuţă Nicolae, Ioan
Uni- „specialistul nostru în se Ioan Cotuţiu. ziată. Ştefan Moise, inginerul şef de supraveghetori, ci ca să Stanciu şi Teodor Pistol,
lul 19 mănatul porumbului" — La unităţile agricole din ... Seara, la sfîrşitul rai al unităţii, prezent alături sprijinim concret şi opera ajutaţi de Lucreţia Iovan
•reţii după cum spunea inginera Strei, Sînerai şi Batiz. pu dului nostru, am adunat: de el în cîmp, se declara tiv oamenii în muncă, să şi Salvina Drăgan, două
Maria Poenaru, ajutat de neau sămînţa de porumb se însămînţaseră cu po foarte mulţumit de calita mobilizăm cetăţenii cînd vrednice cooperatoare), a-
rogra- cooperatorul Viorel Trif, sub brazdă mecanizatorii tea lucrării, de ritmul în este nevoie, să intervenim poi la semănat şi fertilizat.
accelera viteza la însămîn- Dumitru Ciorogaru, Con rumb 336 hectare, se pre care mecanizatorii pregă imediat ce se ivesc pro Mai subliniem calitatea lu
gătise terenul pentru se-
ţare. Cu trei discuri în stantin Braşoveanu şi, res teau terenul. „Dacă nu vin bleme. Mai exact, cuvîntul crărilor, căreia atît meca
faţă, care pregătesc cît mai pectiv, Schciner Ştefan. mănarea altor 1 050 hecta iarăşi ploile — sublinia el de ordine în aceste zile este nizatorii, cît şi Ioan Fe-
bine terenul, Victor Pădu Asupra calităţii lucrării e- re. O zi plină, cu realizări — în trei zile încheiem toată lumea pe ogoare, din chete, inginerul şef al uni
rar seamănă zilnic 17—18 fectuate de ei, inginerul lăudabile. Dar care vor semănatul porumbului". zori în noapte, pentru a în tăţii, prezent în cîmp, îi
6,00 hectare. şef al C.U.A.S.C. Călan, trebui să crească pentru a cheia cît mai grabnic în- acordau cea mai mare a-
mine- Sub supravegherea ingi grăbi peste tot punerea La Rişca acţionau grupat,
i zilei Gheorghe Boldea, avea pe două parcele apropiate, sămînţările de primăvară". tenţio
10 Ra nerului Ioan Cotuţiu, di numai cuvinte de laudă. porumbului sub brazdă. mai multe tractoare. Meca-' Tarlaua „Criş-Brotuna" a ..Pînă acum obţinem vi
mai,
âriior nizatorii Dumitru Marian C.A.P. Vaţa de Jos. Este teze bune la semănatul
icolae <r şi Florin Zeriu discuiau, ora 16,30. Pavel Başa, unul porumbului — arăta Viorel
ev ista pregătind terenul pentru din cei mai buni mecani Braica, preşedintele coope
rierul Recuperarea restanţelor
ulctin semănatul porumbului. Cei zatori din S.M.A. Baia de rativei. Mergem cu peste
spun- doi se străduiau să facă o Criş (remarca aparţine lui 10 ba pe zi. De luni după-
; 10,00 (Urmare din pag. 1) înseamnă tot mai mult oţel nentă atenţie. Adică vreau lucrare de calitate. amiază, cînd am început,
10,05 — este părerea macaragiu să spun că este necesar să Florian Tomuş, directorul
susţi- La fel proceda şi Traian S.M.A.), coboară de pe trac am semănat aproape 20 ha.
Festi- şarjă marca „Grad-45“, lui Marin Gheorghe. Dacă se asigure la timp toate Şimon, cel care încorpora tor, îşi şterge sudoarea de Ne vom intensifica efortu
Cîn' pentru export — preciza garniturile cu fier vechi cele necesare, fără nici o sămînţa în sol. în urma pe frunte şi ajută pe bri rile în zilele următoare
maistrul oţelar Dumitru vin la timp, cu o greuta strangulare, pentru a avea semănătorii, urmărind cu gadierul Tănase Andricău pentru a încheia cît mai
ţS05 I-Iurezeanu. Ne încadrăm te medie pe troacă sporită, deplină continuitate în atenţie respectarea densită şi cooperatorul Gheorghe repede de pus sămînţa de
Lrcliii. zilnic în programul sorti cu încarc cuptorul într-o funcţionare, ceea ce nu Crepcea la alimentatul ma porumb în brazdă".
peste mental stabilit Acordăm oră, nu într-o oră şi ju înseamnă altceva decît rea ţii şi adinei mii prevăzute,
itate ; lizarea şi depăşirea produc
i fol- cea mai mare atenţie cali mătate cît este planificat.
tgazin tăţii oţelului destinat ex .La cuptorul nr. 7 conti ţiei de oţel, în condiţii de
13.00 portului calitate superioară, aşa
Club nuăm dialogul cu prim-
Bule- — Am realizat şarje cu topitorul Constantin Do- . cum ne cere permanent se
^ " durata de 7 ore, chiar de garu. de la care aflăm : cretarul general al partidu
n
IVTu- 6,30 ore — continuă ideea lui, t o v a r ă ş u l Nicolae
ineas- — Şi noi mergem mai
îazeta prim-to pi torul Emil Bi- bine luna aceasta. Cînd ni Ceauşescu, aşa cum nc-a
Sfatul ghiu. Adică aproape 4 s-au asigurat toate cele îndemnat aici, la faţa lo
uletin şarje în 24 de ore, ccpa
alitica necesare am elaborat şarje cului cînd a fost în vizită
anăr ce înseamnă 1 600 tone de în 6,30, 7,00 T,30 ore. Dar de lucru în oţelăria noas
mea. oţel, cu mult peste planul şi în 10 ore, cînd nu am
18.00 zilei. Numai să avem tot tră.
io.iur- avut trenuri de turnare la Sînt siguri paşii pe care-i
naclu. ce ne trebuie. Noi mun timp...
Pftu- cim şi fac°m planul fac- oţelarii din cea. mai
;i în- — Reducerea duratei re Păreri asemănătoare am mare oţelărie hunedoreană
îrnal; reţinut şi de la prim- pe calea _ redresării pro
îicale; paraţiilor la cald este o to pito rii Teodor Fiţiu —
n de altă pîrghie care asigură cuptorul 5, Tiberiu Cioro ducţiei de oţel. Colectivul
creşterea producţiei zilnice garu — cuptorul 4, Alexan acesta harnic, priceput şi
de oţel — intervine oţela- dru Ciocan — cuptorul 3, inimos, este pe deplin mo
rul specialist Cornel Rusu de la oţelarul specialist bilizat şi hotărît să-şi în
In loc de 3 reparaţii pe Marin Găină, păreri pe zecească eforturile pentru
lună facem numai două, care maistrul principal a da ţării oţel mai mult,
nă ^ timpii neproductivi se re Ioan Crişan ie-a-dezvoltat:
2 de cea mai bună calitate,
tri ,■ duc, ceea ce înseamnă tot — fn oţelărie, cuptoarele
nul şi mai mult oţel. sînt vioara întîi. Buna lor pentru a îndeplini exem
T-1I plar planul acestui an şi C.A.P. Ţebea. Formaţia de tractoare de Ia S.M.A. Baia de Criş, deplasată pe tar
; Lo- — Şi reducerea duratei întreţinere şi exploatare laua „Ţărinuţa‘% efectuează lucrări de crbicidare la grîu.
iloare de încărcare a cuptorului trebuie să fie în perma ţ al întregului cincinal.
Nick
itectiv a — a — a — o — o ~ o — o
? (Ar-
: Vra- O privire sumară asupra lor, am dat peste lucruri
[ (Pa-
î Vla- activităţii de înregistrare, Dincolo de aparenţele mulţumitoare... neplăcute. S-au înregistrat
Cire- repartizare, cercetare şi re de la începutul anului 30
brie) ; zolvare a problemelor ri dc scrisori. 8 dintre ele au
Po- conţinutului ei, să corelezi tivaţii şi explicaţii tot mai riei. După „principiul" redusă. Soţul, care lucrea
VUL- dicate de oamenii muncii specificată soluţia de rezol
i (Lu- în audienţe şi scrisori la si să compari, ca la sfîrşît lapidare, pe măsură ce şefei de secţie, ca resti- ză la combinat şi al cărui vare la rubrica respectivă
: Por- Cooperativa meşteşugă să ajungi la concluzia că cooperatoarca devenea mai tuise însă o parte de cîş- tată decedase, ' a plecat
orului lucrurile nu sînt chiar roze. insistentă în cererea sa. tiguri (deci după ce a sem acasă cu soţia, anunţîndu-şi, şi au fost intr-adevăr solu
LILA : rească „Drum nou" din Hu ţionate potrivit legii. 20 au
’istina nedoara arată că aici se Cetăţeanul Ion David, Zbătîndu-se Ion David pe nat statul de plată), altor probabil, şeful direct des fost repartizate tehnicienei
T7RI- acordă atenţie acestei ac din Hunedoara, bulevardul toate căile, inclusiv pe cea lucrătoare care au lucrat pre viitoarea absenţă de la
(Rctc- Dacia, nr. 10, a cărui soţie a audienţei la preşedintele mai multe ore. Adeverinţa Agnişa Stoica. Comitetul
îda a tivităţi. Răsfoind registrul serviciu şi nu a avut ni executiv al cooperativei a
nsie) ; de audienţe pe anul trecut, lucrează la cooperativa cooperativei, să obţină însă i s-a eliberat pentru mic do suportat. Soţia,
*esim- constaţi multă ordine, fie „Drum nou", ne-a scris o ceea ce credea că i se ceea ce semnase pe statul însă, a apărut ca absentă analizat o dată activitatea
Mine- lungă scrisoare din care cuvine soţiei sale, a desco de plată. Consecinţa posi respectivă, a constatat con
:uibul care problemă fiind repar perit că în legătură cu ac nemotivată cu toate conse ţinutul sesizărilor, dar n-a
itria) ; tizată unui factor de răs rezultă, printre altele, o bilă — depăşirea plafonu cinţele ce decurg din a-
(Fla- pundere, acesta informînd seamă de inechităţi şi a- tivitatea în secţia unde lu lui de venit pe membru de realizat că do fapt în spa
-BAI : ceastă postură. Ciudăţenia tele fiecărei sesizări e un
serii- conducerea cooperativei mînări în rezolvarea pro constă în aceea că efectul
ctiltu- despre rezolvare. Asemă blemelor ridicate de el şi financiar al nemotivatclor om care aşteaptă, îndrep
Marfă nător stau lucrurile şi cu de soţie în faţa conducerii Problemele ridicate de oamenii muncii tăţit de lege, un răspuns,
R.A2I: sesizările făcute prin scri s-a constatat... după şase că acest răspuns tre
: De- cooperativei. Dar iată re în audienţe şi scrisori — cercetate operativ, luni, cînd Valeria David
isiune sori. Tovarăşul Carol Ga- zumatul scrisorii. începuse să devină agasan buia să-l dea cineva din
î CllI- bor, secretarul comitetului Valeria David a lucrat rezolvate temeinic cadrul cooperativei. Ba,
Dri- de partid al cooperativei tă cu cererea sa de ridi
(Mv- o vreme în secţia croitorie care a categoriei. „Atunci cercetînd mai amănunţit
m o iv şi tovarăşul Ion Manaţe, de serie, în cei 10 ani de anumite soluţii, date, am
ite de preşedintele cooperativei, activitate obţimnd catego cra aceasta, mai erau şi familie (în cumulare cu am luat cunoştinţă despre constatat că la comparti
GHE- ne informează că activita alte nereguli. Aşa de pildă, venitul soţului) şi dublarea ilegalitate. Şefa de secţie mentul de normare şi re
(Mi- ria a Il-a de încadrare. a fost sancţionată pentru
tea respectivă este analiza în loc să se facă o norma tarifului de bază la chirie. tribuire, unele prevederi
tă periodic atît de comi Secţia croitorie — scrie re a muncii fiecărui lucră Şi aceasta, pentru că cine modul cum a procedat" — cu caracter general ale le
tetul de partid, cît şi de nemaiavînd comenzi, lucră tor pe principii de echita va a procedat după pro afirmă tovarăşul Ion Ma gislaţiei muncii se aplică
comitetul executiv al coo toarele au fost repartizate te, după încasarea retribu pria inspiraţie la reparti naţe, preşedintele coope prin asimilări foarte apro
perativei. O asemenea in la alte activităţi în care ţiei, şefa de unitate pre ţia veniturilor ea rezultat rativei. ximative.
I pcn- urmau să se califice. Va
1985 : formare prezentată comi tindea să se facă compen al muncii. în ce condiţii pot apă Cam în asemenea stări
lua să tetului executiv, privind leria David s-a calificat saţii între lucrători. Ce Insistînd astfel pentru rea asemenea stări de lu dc lucruri trebuie căutată
fi in- activitatea pe trimestrul confecţioner de coroane, pe efect poate avea o ase drepturile sale, se pare că
fi no- I a.c., am văzut şi noi. Cu timpul calificării avînd o menea „tîrguială" — care Valeria David a devenit cruri ?~ Am cercetat şi si explicaţia faptului dc ce
'ecipi- tuaţia pe acest an a re unii oameni se adresează
de a- privire la activitatea din retribuţie tarifară de în nu trebuia să rămînă străi cam incomodă.' In luna zolvării ^problemelor ridi
Bocal primul trimestru al acestui cadrare corespunzătoare nă compartimentelor de iunie a anului trecut a cu scrisori si cereri de
escăr an, însă vom reveni. muncii necalificatc. După normale a muncii şi finan primit o telegramă des cate în audienţe şi scrisori. audienţe organelor supe-
untul Preşedintele a audiat 260 -rioaro în probleme care
it. cu Dincolo de aparenţele calificare a fost încadrată ciar din cadrul cooperati pre un deces ' în familie. de cetăţeni sau cooperatori,
e din mulţumitoare, apare însă, cu categoria I bază. După vei ? Iată unul : Valeria A primit-o la o dată şi o sînt dc competenţa directă
40—70 cîte o stare de lucruri care 2 ani a cerut să fie în David a cerut şi a primit oră, cînd, practic, nu mai iar problemele au fost re a unităţilor în care lucrca-
O
turile cadrata în categoria pe care partizate pentru rezolvare ză sau a unor organe lo
orinse te determină să priveşti o adeverinţă cu veniturile putea obţine învoire pe mai multor factori. Nimic
e, iar mai adînc în interiorul ac a avut-o, adică a Il-a. A realizate pe ultimele 12 bază de cerere aprobată : cale.
re 10 tivităţii respective, să te cerut şi a tot cerut, dar luni şi care îi servea la sîmbăta la ora 17,30, în în neregulă. Cînd am cer
apleci mai mult asupra de obţinut a obţinut... mo calcularea anuală a chi tr-o săptămînă de lucru cetat însă situaţia scrisori- ION CIOCLEI