Page 72 - Drumul_socialismului_1985_08
P. 72
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 639 ® VINERI, 23 AUGUST 1985
Adunarea festivă din Capitală consacrată Sub flamura
sărbătoririi Zilei de 23 August lui Auoust biruitor
(Urmare din pag. 1] formarea şi afirmarea per
(Urmare din pag. 1) ducători ai unor organiza secretarul său general, Pace!“. Sînt momente înăl sonalităţii umane.
ţii dc masă şi obşteşti, re t o v a r ă ş u 1 Nicolae ţătoare, de puternică vibra Nicolae Ceauşescu, de ac Pe baza dezvoltării eco
întregul cincinal, pentru prezentanţi ai oamenilor Ceauşescu !". ţie, care exprimă nemăr tivitatea sa neobosită, de nomiei, a sporirii avuţiei
înfăptuirea măreţelor o- muncii din Capitală, ai De o parte şi de alta a ginita încredere a între cutezanţa revoluţionară şi naţionale, s-a asigurat ri
biective stabilite de Con vieţii noastre ştiinţifice, scenei — înscrisul celor gului nostru popor în gîndirea sa novatoare. De dicarea continuă a nivelu
gresul al XllI-lea al parti artistice şi culturale. două mari evenimente is partid, în politica sa ştiin numită cu îndreptăţită mîn- lui de trai material şi spi
dului, pentru transpunerea în sală se aflau membri torice sărbătorite în acest ţifică, cutezătoare, dragos drie patriotică „Epoca ritual al poporului; fondul
în viaţă a Programului de ai C.C. al P.C.R., ai Con an de poporul nostru: tea fierbinte şi recunoştin Nicolae Ceauşescu", aceas de retribuire a crescut de
edificare a societăţii socia siliului de Stat şi guver „Epoca Ceauşescu : 1965— ţa faţă de tovarăşul tă perioadă a fost mar 5,2 ori faţă de 1965 şi de
liste multilateral dezvoltate nului, membri de partid 1985 — Epoca de glorii a Nicolae Ceauşescu. cată în mod hotărîtor de 59 ori faţă de 1945, iar
şi înaintare a României cu stagiu din ilegalitate, României socialiste" şi A fost reafirmată voinţa personalitatea secretarului retribuţia medie este in
spre comunism. participanţi la evenimentele „23 August 1944 — 23 Au dc neclintit a tuturor fiilor general al partidului, mili acest an de aproape 3 ori
T o v a r ă ş u 1 Nicolae din August 1944, generali gust 1985 —• sărbătoarea României ca, strîns uniţi tant revoluţionar şi patriot mai mare decît în 1965.
Ceausescu, tovarăşa Elena activi şi în rezervă, activişti naţională a poporului ro în jurul partidului, al se înflăcărat, ce slujeşte cu In cei 20 de ani care
1
Ceauşescu, au fost întîmpi- dc partid şi de stat, fruntaşi mân". cretarului său general, devotament neţărmurit, cu au trecut de la Congresu
naţi, la sosirea la Sala în producţie din mari uni A fost intonat Imnul de muncind cu devotament şi clarviziune şi eroism inte al IX-lea, judeţul Hunedoa
Palatului Republicii Socia tăţi industriale ale Capita stat al Republicii Socia abnegaţie revoluţionară, să resele supreme ale naţiu ra a cunoscut, asemenea
liste România, unde a lei, oameni de ştiinţă, ar liste România. facă totul pentru înfăp nii române, cauz socia întregii ţări, mutaţii înnoi
a
avut loc adunarea festivă, tă şi cultură, ziarişti ro Adunarea a fost descinsă tuirea politicii interne şi lismului, a progresului şi toare profunde, niveluri de
cu deosebită căldură, cu mâni şi corespondenţi ai dc tovarăşul Ghcorghe externe a partidului şi sta bunăstării patriei, a păcii dezvoltare considerabile in
sentimente de aleasă stimă presei străine. Pană, membru al Comite tului nostru, pentru a asi şi colaborării în lume. toate domeniile. Producţia
şi preţuire, cu puternice Erau prezenţi, de aseme tului Politic Executiv al gura progresul multilate In ultimele două decenii, industrială a judeţului a
aplauze şi urale. S-a scan nea, membri ai conducerii C. C. aP P.C.R., prim-se- ral al României, socialiste au cunoscut niveluri de crescut de la 10,9'miliar
dat îndelung „Ceauşescu — unor partide comuniste, cretar al Comitetului mu şi afirmarea ei tot mai dezvoltare fără precedent de |ei în 1965, la peste
P.C.R. 1", „Ceauşescu şi muncitoreşti şi socialiste, nicipal Bucureşti al P.C.R. puternică între naţiunile industria şi agricultura, toa 50 miliarde lei, la sfîrşitul
:
poporul ! ‘, „Stima noastră aflaţi în ţara noastră, alţi lumii ca o ţară înflori te ramurile producţiei ma anului 1985. Puterea insta
şi mîndria, Ceauşescu — oaspeţi de peste hotare. Despre semnificaţia Zilei toare, Independentă şi su teriale, învăţămîntul, ştiinţa, lată în centralele electrice
România !“. La adunare au asistat de 23 August a vorbit to verană, liberă şi demnă. cultura şi arta, a crescut a crescut de la 386 MWh
în această entuziastă at şefi de misiuni diploma varăşul Emil Bobu, membru Un grup de şoimi ai pa nivelul de trai material şi la 1 662 MWh, cea de căr
mosferă, în prezidiu nu tice acreditaţi la Bucureşti, al Comitetului Politic E- triei şi pionieri au oferit spiritual al poporului. Pro bune — de la 5,7 milioane
luat loc împreună cu to ataşaţi militari, membri ai xecutiv, secretar al C.C. t o v a r ă ş u l u i Nicolae ducţia industrială a ţării c tone la aproape 13 milioa
varăşul Nicolae Ceauşescu, corpului diplomatic. al P.C.R. Ceauşescu, tovarăşei Elena crescut de peste 6 ori, fiind ne tone. In industria liune-
cu t o v a r ă ş a Elena Sala Palatului era împo Adunarea festivă s-a în Ceauşescu frumoase bu astăzi de 100 de ori mai doreană s-au creat 57 000
Ceauşescu, membri şi mem dobită sărbătoreşte. Pe cheiat într-o atmosferă en chete de flori. mare decît în 1944, pro locuri de muncă noi, din
bri supleanţi ai Comitetu fundalul scenei se aflau tuziastă. în marea Sală a în sală, la încheierea ducţia globală agricolă a care 47 000 au fost ocu
lui Politic Executiv al C.C. p o r t r e t u l tovarăşului Palatului au răsunat înde adunării festive, au răsu sporit de 2,5 ori, fiind de pate de femei. Pentru dez
al P.C.R., secretari ai C.C. Nicolae Ceauşescu, înca lung urale şi ovaţii. S-a nat solemn acordurile im 7 ori mai mare decît în voltarea judeţului au fost
al P.C.R., membri de partid drat de drapelele partidului scandat, din nou, cu însu nului Frontului Democra 1944. alocate fonduri de investi
cu stagiu din ilegalitate, şi statului, şi urarea : fleţire, „Ceauşescu — ţiei şi Unităţii Socialiste —• în ansamblul uriaşelor ţii însumînd 92 miliarde lei.
participanţi la războiul „Trăiască Partidul Comu P.C.R. !“, „Ceauşescu şi „E scris pe tricolor unire". transformări revoluţionare in agricultură, produc
antihitlerist, generali, con nist Român, în frunte cu poporul I", „Ceauşescu — (Agerpres) care au avut loc in ulti ţiile medii la hectar in
mele două decenii, sub 1984, la grîu, orz, porumb,
Recepţie oferită de C.C. al P.C.R. şi Consiliul de Stat puternicul impuls al orien cartofi şi legume au fost
tărilor tovarăşului Nicolae de 2—5 ori superioare ce
Ceauşescu, ştiinţa româ lor din anul 1965, iar pro
T o v a r ă ş u l Nicolae tetului Politic Executiv al conducerii unor partide cultură şi artă, reprezen nească a cunoscut o pu ducţia la carne şi lapte s-a
Ceauşescu, secretar general C.C. al P.C.R., secretari comuniste, muncitoreşti şi tanţi ai unor cunoscute co ternică afirmare, dispunînd dublat.
al Partidului Comunist Ro ai C.C. al P.C.R., precum socialiste aflaţi în ţara lective muncitoreşti au a- de o bază tehnico-materia- Asemenea evoluţii s-au
mân, preşedintele Repu şi membri ai Comitetului noastră, alţi oaspeţi de dresat tovarăşului Nicolae lă puternică, de cadre cu produs in judeţ şi în creş
blicii, t o v a r ă ş a Elena Central al partidului, ai peste hotare. Ceauşescu şi tovarăşei inaltă pregătire, capabile să terea nivelului de trai, dez
Ceauşescu, au participat, Consiliului de Stat şi ai Erau prezenţi şefii mi Elena Ceauşescu calde feli soluţioneze cu succes proble voltarea învăţămintului, cul
joi seara, la recepţia ofe guvernului, membri de siunilor diplomatice acre citări, cu prilejul sărbăto mele noi pe care le ridică ac turii, ştiinţei şi artei.
rită de Comitetul Central partid cu stagiu din ile ditaţi în ţara noastră, a- rii naţionale a poporului tuala revoluţie ştiinţifico- Bilanţul marilor cuceriri
al Partidului Comunist galitate, participanţi la ta.şaţi militari, alţi mem român. tehnică. Sub conducerea şi revoluţionare, făcut acum,
Român şi Consiliul de Stat revoluţia de eliberare so bri ai corpului diploma Felicitări şi urări cor înalta competenţă a tova la a 41-a aniversare a re
al Republicii Socialiste cială şi naţională, antifas tic. diale au exprimat, de răşei academician doctor voluţiei de eliberare, pri
România, la Palatul din cistă şi antiimperialistă din Tovarăşii din conducerea a s e m e n e a, tovarăşului inginer Elena' Ceauşescu, lejuieşte tuturor oamenilor
Piaţa Victoriei, cu pr ilejul august 1944, veterani ai partidului şi statului, mem Nicolae Ceauşescu şi tova cercetarea şl învăţămîntul muncii din judeţul nostru
zilei de 23 August, sărbă războiului antihitlerist, brii de partid cu stagiu răşei Elena Ceauşescu oas aduc o contribuţie impor exprimarea hotărîrii lor de
toarea naţională a poporu conducători de organizaţii din ilegalitate, activişti de peţii de peste hotare, pre tantă |a modernizarea şi pline de a trece cu înaltă
lui român. partid şi de stat, ai orga cum şi şefii misiunilor di dezvoltarea mijloacelor de responsabilitate la înfăp
Au participat membri şi de masă şi obşteşti. nizaţiilor dc masă şi ob plomatice acreditaţi la producţie şi a proceselor tuirea obiectivelor şi sarci
membri supleanţi ai Comi Au luat parte membri ai şteşti, oameni de ştiinţă, Bucureşti. de muncă, la valorificarea nilor cc le revin din hotă-
superioară a resurselor na rîrile istoricului Congres al
ţionale, la perfecţionarea XllI-lea al Partidului Co
noilor relaţii sociale, la munist Român.
Solemnitatea depunerii de coroane şi jerbe
T E L E V I Z I U N E 19,40 Imn pentru marele Au
gust (color)
de flori cu prilejul Zilei de 23 August VINERI, 23 AUGUST 20.35 Documentar artistic (co
lor). „Cei mai frumoşi
Măreaţa sărbătoare a po flori, încadrate în eşarfe şi municipal ale U.T.C., transporturi auto Iiune- 8.00 Sub semnul marii săr 20 de ani — 44 Epoca
Nicolae Ceauşescu .
bători
porului român — aniver tricolore şi roşii, din par Inspectoratului judeţean de doara-Dcva. Grupuri de 8,10 Zi de August, zi de Premieră Tv.
sarea a 41 de ani de la tea Comitetului judeţean interne, Centrului militar pionieri şi şoimi ai pa glorie (color) 21.50 Telejurnal
22.00 Flori r de clntec româ
victoria revoluţiei de eli Hunedoara al P.C.R. şi a judeţean, întreprinderii e- triei au depus jerbe de 8,30 Demonstraţia oamenilor nesc (color)
muncii din Capitală cu
berare socială şi naţională, Consiliului popular jude lcctrocentrale Mintia, în flori. prilejul celei de a 41-a
antifascistă şi antiimperia- ţean, Comitetului munici treprinderii de prospecţiuni în încheierea solemnită aniversări a revoluţiei SlMBATA, 24 AUGUST
listă a prilejuit, ieri dimi pal Deva al P.C.R. şi a şi explorări geologice De ţii, garda de onoare for de eliberare socială, 11.00 Telex
şi naţională, antifascistă
neaţă la Deva, o emoţio Consiliului popular muni va, Trustului de antrepri mată din luptători ai găr şi antiimperialistă de la 11,05 Sub al ţării cer senin.
nantă solemnitate — de cipal, consiliilor judeţean ză generală pentru con- zilor patriotice şi tineri din 23 August 1944. 11.35 dan. Telcfilmoteca de ghioz
„Baladă
pentru
punerea de coroane şi jer strucţii-montaj Deva, în formaţiunile de pregătire 11,10 Documentar artistic Măriuca» (I)
(color). „O patrie de
be la flori la cimitirul e- şi municipal ale sindicate treprinderii de lianţi Chiş- pentru apărarea patriei a lumină 44 12.00 Sub soare de august
roilor români şi sovietici, lor, comitetelor judeţean cădaga, întreprinderii de prezentat onorul. 11.40 Partidul, Patria, Po 12.40 (color)
Film documentar. „Ca
porul (color).
care şi-au jertfit viaţa în 12.00 Românie, scumpă tară lea moşilor *, trecut şi
4
luptele pentru eliberarea (color). Melodii popu prezent 44
12.50
Muzică de promenadă
patriei de sub dominaţia lare 13.00 Zi de sărbătoare.
fascistă. 12.40 In parc fanfara Ciuta... La sfîrşit dc săptă mi
(color)
La solemnitate au luat 13.00 Telejurnal nă (color)
parte membri ai birourilor 13.15 Album de august (p.c.) 15.00 Închiderea programului.
Floarea din grădină.
18.00
comitetelor judeţean şi mu 15.00 închiderea programului 18.50 1 001 de seri (color)
nicipal de partid, ai comi 17.00 Generaţia Epocii Nicolae 19.00 Telejurnal
Tinereţe
Ceauşescu
—
tetelor executive ale con revoluţionară (color). 19,20 Arc peste un timp e-
roic (color)
siliilor populare judeţean 17.15 Cintcc de bucurie 19.35 August — Columna vie
şi municipal, ai consiliilor 17,30 Porţi deschise unei a libertăţii noastre
judeţean şi municipal ale glorioase devemiri 20,15 Film artistic (color).
„Un petic de ccr“.
sindicatelor, ai comitetelor 18.15 Omagiu patriei şi parti 21,30 Telejurnal
dului.
judeţean şi municipal ale 18,45 1 001 de seri 21.40 Din albumul celor mai
frumoase melodii româ
U.T.C., consiliilor judeţean 19.00 Telejurnal neşti (color)
şi municipal ale Organiza
ţiei Pionierilor, reprezen
tanţi ai organizaţiilor ob
şteşti, cadre dc conducere DIN PARTEA CONSILIULUI DE STAT
din întreprinderi şi insti C O M U N I C A T
tuţii, oameni ai muncii'din in legătură cu folosirea autoturismelor
municipiul Deva, pionieri proprietate personală în zilele de 23—25 august 1985
şi şoimi ai patriei. în zilele de 23—25 august 1985, autoturismele pro
După intonarea Imnului prietate personală pot circula indiferent de numărul
de Stat al Republicii So de înmatriculare, cu soţ sau fără soţ, al autoturis
cialiste România şi a Im mului.
nului de Stat al U.R.S.S.,
în acordurile solemne ale
Imnului Eroilor şi Marşu Următorul număr al ziarului va apare dumi
lui funebru de Ghopin, au nică, 25 august a.c.
fost depuse coroane de
| riiii.r, j
COLEGIUL DE REDACJIE : Sabin Cerbu, Ion Ciodei, Dumitru Gheonea.. Tiberiu IstroteRedoctor şef)- Ludo Eleno lîciu, Gheorghe Pavel (-sdocto- şei adjunct), Nicoioe Tîrcob.
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA t 2 700 Deva, str. Dr. Petra Groza, ur. 35. Telefoane i 11275, 12157, 11585, Telexi 72288. TIPARUL. Tipografia Deva. str. 23 Auuast, nr. 257.